La aproape un veac si jumatate de la zborul uriasei ghiulele atintite spre Luna de distinsul presedinte al tot pe atat de distinsului Club al armelor, Impey Barbicane, omul mai face un pas mic in cucerirea spatiului extraterestru: turismul extraorbital. Anousheh Ansari e mai mult decat o stire a zilei. A ajuns in Statele Unite in 1984. Avea 18 ani si nu stia mai mult de cateva cuvinte in limba engleza. Cativa ani mai tarziu absolvea Universitatea George Mason si se angaja la o companie din domeniul telecomunicatiilor, cumparata ulterior de Verizon. Acum este proprietara Prodea Systems, o prospera companie din domeniul tehnologiilor digitale cu sedii in mai multe tari. Dar nu implinirea visului american a facut din ea vedeta buletinelor de stiri din intreaga lume. Pe 18 septembrie 2006, iranianca de 40 de ani decola de la cosmodromul rusesc din Baikonur, Kazahstan, la bordul unei rachete Soiuz, devenind astfel cel de-al patrulea turist spatial din istorie si prima femeie in aceasta postura. Jurnalul de bord al turismului spatial a consemnat prima inregistrare a unui zbor in aprilie 2001, cand miliardarul american Dennis Tito, fost specialist al NASA, petrecea o saptamana la bordul statiei Mir. Un an mai tarziu, el era urmat de milionarul sud-african Mark Shuttleworth, pentru ca in 2005 lista sa fie completata cu numele unui alt miliardar american, Gregory Olsen. Turismul spatial ar putea deveni o moda, declara pe atunci Jean-Yves Le Gall, directorul general al consortiului european Arianespace, liderul global in domeniul lansarii satelitilor comerciali pe orbita. Dar pana sa se ajunga acolo, legea o face compania Privit exclusiv din perspectiva costurilor, un bilet catre Luna poate fi, totusi, o afacere buna. In fond, totul tine de perspectiva. Luna se afla la o distanta de aproximativ 1.000 de ori mai mare fata de Pamant decat Statia Spatiala Mir, care orbiteaza la 370 de kilometri in jurul Terrei. Comparand tarifele si luand in calcul numai diferenta de distanta, o calatorie spre Luna ar avea un pret de 125 de dolari/kilometru, in vreme ce in cel de-al doilea caz ar ajunge la 25.000 de dolari. Cert este ca oficialii Space Adventures se declara optimisti, anticipand ca primul zbor turistic spre Luna ar putea fi anuntat candva intre 2008 si 2010. Asta in conditiile in care Eric Anderson, CEO al Space Adventures, recunoastea anul trecut ca studiile de piata pe care le-a comandat au relevat faptul ca oferta companiei se adreseaza unui numar mai mic de 1.000 de persoane din toata lumea. Pe de alta parte, exista o distanta cosmica intre a-ti permite o asemenea extravaganta si a vrea intr-adevar sa faci o excursie in jurul Lunii. Iar prima intrebare ar fi in ce masura o persoana care si-ar putea permite o vacanta de 100 de milioane de dolari este dispus sa-si riste viata intr-o naveta Soyuz ruseasca. O intrebare mai degraba retorica, de vreme ce Space Adventures s-a implicat in mai multe alte proiecte, printre care si constructia unui aeroport pentru lansarea rachetelor in Pana acum, peste 2.000 de clienti au ajuns in zona sub-orbitala a Pamantului folosind diferite aeronave, fara nici un incident. Pentru 19.000 de dolari poti sa vezi spatiul intunecat de deasupra atmosferei si curbura Pamantului din cockpit-ul unui MIG-25 Foxbat la o viteza de doua ori si jumatate mai mare decat cea a sunetului. Pentru 7.000 de dolari ai parte de 30 de secunde de imponderabilitate naturala la bordul navetei Ilyusin, aeronava folosita de cosmonautii rusi pentru antrenamente. Cu doar 20 de angajati, Space Adventures a avut anul trecut un profit de 1,5 milioane de dolari, in mare parte datorat unor companii ca American Express, Oracle, Volkswagen sau Citibank, care au oferit zboruri sub-spatiale clientilor sau angajatilor. Exprimand un punct de vedere oficial, analistii NASA se asteapta ca piata turismului spatial sa ajunga la 20 de miliarde de dolari in mai putin de 20 de ani. In prezent, un zbor al navetei americane care face traseul Pamant-Statia Mir costa aproximativ 500 de milioane de dolari. Si pentru ca doar cei foarte bogati pot plati 20 de milioane de dolari pentru o distractie de cateva zile pe statia Mir, titratul antreprenor Richard Branson si-a unit fortele cu compania aeronautica Scaled Composites pentru a realiza o naveta spatiala care sa faca zborul dincolo de atmosfera mai accesibil. Primul lor produs, SpaceShipOne, a devenit si primul vehicul cosmic privat care a ajuns in spatiul suborbital al Pamantului. In prezent, cei doi aliati lucreaza la designul navetei SpaceShipTwo, care ar trebui sa duca pasageri la o distanta suficient de mare de Pamant pentru a experimenta lipsa gravitatiei. Pretul estimat al unei astfel de calatorii: 200.000 de dolari. Ar mai trebui spus ca primele zboruri sunt planificate pentru 2008. Virgin Galactic va opera zborurile de la un aerodrom din Statele Unite a carui constructie va costa aproximativ 100 de milioane de dolari. Locul ales se afla intr-o zona muntoasa, la o altitudine de 1.500 de metri, pentru a asigura calatorii mai scurte si a economisi banii pentru combustibil. Pe de alta parte, nu putine sunt vocile care spun ca, strict din perspectiva cifrelor, cele mai mari beneficii din afacerile extraterestre nu vor veni de pe urma biletelor de calatorie. Indiferent de cat de mari ar fi preturile acestora. Un teren care poate fi explorat cu sanse mult mai mari de a aduce profit investitorilor este considerat cel al plasarii satelitilor pe orbita in jurul Pamantului. Asemenea retele pot acoperi nevoile de comunicatii pentru sistemele de pozitionare GPS, transmisiuni TV catre orice destinatie sau transferul de date sau voce prin satelit. Nu ai nevoie de nave spatiale pentru oricare dintre aceste aplicatii, spune Loren Thomson, director al Lexington Institute din Pana acum, zborurile private in spatiul cosmic au avut loc exclusiv prin intermediul rachetei rusesti Soyuz, iar NASA s-a aratat reticenta in a incuraja fenomenul. In cartea lui Mike Mullane, Riding Rockets, autorul explica de ce NASA are rezerve legate in a face turism cosmic. Conform acestuia, argumentul principal al Agentiei Spatiale Americane ar fi acela ca aducerea unor persoane fara un antrenament intensiv la bordul un navete care costa miliarde de dolari este cel putin riscanta, luand in calcul comportamentul imprevizibil al pasagerilor amatori, care ar putea pune in pericol echipajul si naveta in sine. O afirmatie deloc gratuita sau fortata. Inclusiv unul dintre partenerii de echipaj al lui Anousheh Ansari, astronautul american Michael Lopez-Alegria, marturisea recent ca pericolele presupuse de o misiune spatiala sunt mult mai mari daca partenerul de zbor are la activ doar 6 luni de antrenament. Dar un pasager suplimentar atat de generos reprezinta pentru rusi o buna ocazie de a-si atenua costurile. In economia companiilor cu activitati extraterestre exista unele care reusesc sa faca bani fara sa puna pe nimeni pe orbita. Teren de vanzare, zona buna, vedere spre Pamant. Daca cifrele declarate de Hope sunt reale, inseamna ca exista in lume 3,5 milioane de oameni care nu-si permit un bilet pana acasa. Tot ce pot face e sa astepte momentul cand calatoriile in spatiu vor deveni suficient de ieftine. Iar atunci cand vor fi posibile, antreprenorii vizionari vor fi pusi in fata unei dileme specifice economiei produselor de lux. Sa popularizeze serviciul prin preturi accesibile sau sa le mentina la nivelul de acum si astfel sa le pastreze aura de exclusivism?
Blog
-
De la Pamant la Mir
-
Spatiul, in premiera
- 1957 Primul animal in spatiu. Laika – o femela metis gasita pe strazile Moscovei – a devenit celebra dupa ce a orbitat de trei ori in jurul Pamantului. Desi la vremea aceea rusii declarau ca a trait cateva zile in spatiu, a murit la cateva ore de la decolare.
- 1961 Pe 12 aprilie, la bordul navetei spatiale Vostok 1, cosmonautul sovietic Iuri Alekseievici Gagarin devenea primul om care a calatorit in spatiu. Vostok 1 a orbitat in jurul Pamantului la o altitudine maxima de 187 de mile si a fost pilotat integral de un sistem de control automat. Singura afirmatie atribuita lui Gagarin in cele 108 minute petrecute in spatiu a fost: zborul se desfasoara normal; sunt bine.
- 1966 Pe data de 3 februarie, statia sovietica automata Luna 9 realiza prima aselenizare si o transmisie de imagini ale suprafetei lunare.
- 1968 Trei astronauti de pe Apollo 8 petreceau primul Craciun in spatiu.
- 1969 Echipajul american al Apollo 10 a transmis pentru prima oara imagini color catre Pamant, folosind o camera de cinci kilograme care a costat 250.000 de dolari
- 1969 20 iulie, astronautul american Neil Armstrong, membru al echipajului misiunii Apolo 11, devine primul pamantean care pune piciorul pe Luna, in Marea Linistii. A fost urmat de un alt membru al echipajului, Buzz Aldrin. Cei doi au petrecut in afara modulului lunar 151 de minute.
- 1988 Pe Statia Spatiala Mir, Jean-Loup Chretien si-a tratat colegii rusi de naveta cu sote de vita Marengo, rata cu alune si porumbel cu stafide uscate, toate in conserva. Francezul a regretat ca nu i s-a permis sa aduca si o sticla de vin. A fost primul meniu frantuzesc servit in spatiu.
- 1988 Prima sesiune de muzica rock. Cosmonautul francez Jean-Loup Chretien lua cu el la bordul statiei spatiale Mir o caseta cu muzica celor de la Pink Floyd
- 1990 Pe o naveta ruseasca au fost pictate reclame la diverse produse si firme.
-
-
Internet la tava
E limpede ca nu poti praji friptura la 6 gigabiti pe secunda. Totusi, o companie din Statele Unite si-a propus nici mai mult, nici mai putin decat sa ii conecteze pe utilizatori la Internet prin conducta de gaze.
De cativa ani, sub presiunea evidentei, specialistii au inceput sa declare ca, in viitor, accesul la internet va fi privit ca o utilitate, la fel ca electricitatea, apa curenta sau gazele. Ironia sortii face ca aceleasi canale ce aduc in locuinte utilitatile clasice sa fie folosite pentru a alimenta gospodariile cu internet in banda larga. Dupa ce, inclusiv in Romania, au inceput testele pentru conexiunile la Net prin reteaua electrica, mai nou conductele de gaze au intrat in atentia companiei Nethercomm din
Ce aduce nou abordarea Nethercomm este faptul ca infrastructura conductelor de gaze este un mediu subteran, in care nu apar interferente. Momentan doar in teorie, pentru ca nu a fost dovedita in practica aceasta posibilitate si nu se cunoaste inca apetitul companiilor din domeniul distributiei de gaze pentru livrarea serviciilor de acces la Internet. Compania, care numara acum doar 12 angajati si nu are suportul unui investitor care sa-i asigure resursele financiare necesare, incearca intr-o prima etapa sa gaseasca surse de finantare pentru a incepe un program pilot la inceputul verii viitoare.
Firele de cupru, folosite initial de operatorii de telefonie fixa, sunt acum principala metoda de transmisie folosita in lume pentru internetul in banda larga. Dar limitarile de natura tehnica fac dificila utilizarea lor si pentru volume foarte mari de date, cum este cazul semnalului video de inalta definitie.
Metoda patentata de Nethercomm garanteaza, in teorie, o viteza de 6 GB/secunda. Iar investitiile necesare din partea utilizatorilor, care va trebui sa cumpere echipamente de conectare la conducta de gaze, sunt mai mici decat in cazul altor tehnologii. Daca pentru aducerea internetului pe calea cablurilor electrice un receiver costa aproximativ 600 $, reprezentantii companiei americane spun ca o conectare la conducta de gaze nu va necesita o investitie mai mare de 200 $.
-
Translatorul universal
Dupa ce au explicat aproape patru milioane de termeni in mai toate limbile pamantului, cei de la wikipedia au demarat un nou proiect de mari dimensiuni: realizarea unui dictionar universal.
Perioada ghidurilor de calatorie bilingve tiparite pe hartie pare sa ajunga la apus, cel putin pentru tinerii care folosesc intensiv echipamentele electronice si Internetul. Chiar daca ar putea parea putin probabil, intr-un viitor nu foarte indepartat ei s-ar putea descurca in orice
Cum va fi posibil? Pentru echipa care a contribuit la realizarea enciclopediei virtuale Wikipedia, nici un efort nu pare prea mare. Cu aportul oricarui utilizator al dictionarului la care lucreaza Wikipedia, sugestiv numit Wiktionary, este creat cuvant cu cuvant un translator universal – http://en.wiktionary.org/wiki/Wiktionary. Spre deosebire de alte dictionare care sunt explicative sau bilingve, proiectul Wiktionary este multilingv. Adica scopul final este de a explica orice cuvant in toate limbile, inclusiv in cea de origine. De exemplu, dictionarul in limba engleza are explicatii in limba engleza pentru cuvinte germane, franceze sau italiene. Proiectul de a traduce toate cuvintele lumii a pornit in 2002, iar acum s-a ajuns la un nivel de dezvoltare la care din totalul de limbi si dialecte, 12 au mai mult de 10.000 de cuvinte explicate. Mai mult, a aparut si un proiect derivat, numit Wikisaurus, al carui scop este acela de a realiza dictionare strict tehnice, pentru mai multe domenii, si unul cu expresii si cuvinte folosite exclusiv in argou.
Surprinzator, limba cu cele mai multe cuvinte explicate nu este engleza, ci franceza. Dictionarul care explica termeni din mai multe limbi in limba franceza cuprinde aproape 200.000 de cuvinte, pe cand cel in limba engleza, de pe locul doi, in jur de 150.000.
Cu toate acestea, numarul celor care au alocat timp pentru a da explicatii frantuzesti este semnificativ mai mic decat numarul celor care au oferit varianta unor explicatii in limba engleza, cu un raport de 1.900 la 15.000.
Tot in top 10 al limbilor populare printre utilizatorii Wikipedia figureaza maghiara si bulgara. Limba romana este si ea prezenta, dar cuprinde doar 1.800 de termeni explicati din 110 limbi diferite. Oricine este invitat sa adauge explicatii pentru cuvinte noi. Sau chiar sa schimbe definitiile existente, in cazul in care observa vreo eroare. Totul functioneaza printr-un mecanism care se autoreglementeaza, dupa exemplul deja celebrei surori mai mari, Wikipedia.
-
Parfumul
Aromele clasice sunt iar la moda. Dupa o explozie de miresme noi – cu o viata cu atat mai scurta, cu cat cifrele de lansare sunt mai ridicate -, unii parfumieri decid sa-si consolideze profitul si sa reduca riscurile prin relansari de retete vechi.
O reteta castigatoare, fie si numai din perspectiva faptului ca singurele investitii in acest caz sunt campaniile publicitare si, eventual, un spatiu mai bine marcat in magazine. Luna trecuta, bunaoara, casa Bvlgari a relansat unul dintre parfumurile sale clasice – Pour Femme -, a carei noua imagine a fost aleasa fotomodelul britanic Kate Moss. In campania de prezentare, realizata de Mert Alas si Marcus Piggot – ambii fotografi ai revistei Vogue -, Moss apare imbracata intr-o rochie neagra, purtand un colier de diamante de 74 de karate, asortat la cercei. Rationamentul e simplu, spun oficialii companiei. Mireasma sofisticata si pretioasa a clasicului Pour Femme surprinde cel mai bine esenta casei Bvlgari – una din cele mai apreciate producatoare de bijuterii de lux, fondata in urma cu 122 de ani de un emigrant grec in Italia, Sotirios Bvlgari.
Revigorarea unui produs vechi – Pour Femme a fost lansat acum 12 ani – e o strategie relativ noua in industria parfumurilor. Primul producator care a aplicat reteta este si unul dintre cei mai vechi in bransa: Chanel. In 2003, dupa ce vanzarile celui mai cunoscut parfum din lume – No 5 – au inceput sa scada, Chanel a semnat un contract cu actrita Nicole Kidman, care a promovat produsul in clipuri publicitare si printuri. Rezultatul: in 2004 vanzarile Chanel 5 au crescut, in SUA, cu 26%, ajungand la 76,1 mil. dolari.
In iulie 2005, Calvin Klein – parte a companiei Coty – a relansat parfumul unisex CK One (care la intrarea pe piata, in 1994, a inregistrat vanzari record de 5 mil. dolari in 10 zile), intr-un spectacol monumental cu manechine de ambele sexe care au defilat pe o scena sub forma unei sticle uriase de parfum, amplasata deasupra restaurantului Hard Rock Cafe din Time Square, New York. Rezultatul: numai in ziua relansarii, vanzarile magazinului Macy Herald Square din perimetrul de desfasurare al evenimentului s-au triplat. O alta componenta a relansarii CK One a fost sponsorizarea festivalului de muzica alternativa Lollapalooza de la Chicago. In cele trei zile ale festivalului, echipa CK a distribuit nu mai putin de 20.000 de mostre de parfum – in doar doua saptamani, vanzarile CK One in Chicago au crescut cu 25%.
De ce toata aceasta agitatie? Dupa o perioada de letargie, urmata de o cadere constanta, vanzarile de parfumuri cu amanuntul din SUA si-au revenit in 2004, ca urmare a intrarii pe piata a produselor asociate vedetelor. In 2005 au fost lansate 120 de parfumuri noi, dublu fata de 2000. Multe dintre ele au fost identificate cu designeri de moda, diverse celebritati – de la trupa Kiss pana la vedete de cinema precum Hilary Duff – sau chiar companii de masini. Directorul diviziei nord-americane a companiei Bvlgari, Didier Maine de Brian, arata intr-un interviu pentru presa americana ca fascinatia pentru produsele promovate de celebritati a inlocuit obiceiul consumatorilor de a-si gasi singuri parfumul potrivit. In trecut, oamenii alegeau un produs – indiferent daca vorbim despre ochelari de soare sau parfum -, pentru ca li se potrivea. Acum se identifica anumitor celebritati. Vor sa cumpere, de fapt, stilul de viata al vedetelor de la Hollywood. Suprasaturarea pietei a facut insa ca oricarui parfum nou sa-i fie mult mai greu sa atinga succesul.
Un studiu realizat de compania americana de cercetare NPD Group a ajuns la concluzia ca parfumurile lansate in 2005 au o durata medie de viata de aproximativ un an, spre deosebire de cei cinci ani ai celor lansate in 2000. Conform NDP, anul trecut au fost lansate mai multe parfumuri decat in perioada 1970-1989.
Crearea si lansarea unui produs nou dureaza 2-3 ani, costurile ridicandu-se la peste 20 mil. dolari. Relansarea unui produs vechi se pune la cale in mai putin de 18 luni si in rare cazuri ajunge sa coste 10 mil. dolari. Acesta este si unul dintre motivele pentru care parfumierii au lansat asa-numitele flancuri – produse care reinterpreteaza reteta originala – cum este, de exemplu, Envy Me (Gucci), o versiune mai florala a clasicului Envy. Anul trecut peste 100 de produse nou lansate au fost, in fapt, flancuri, spre deosebire de doar 70 scoase pe piata in 2000.
Cand Clinique a lansat, in 2003, primul flanc pentru Happy – Happy Heart – vanzarile in Statele Unite au ajuns la 44,7 mil. dolari. Anul trecut, cand a fost lansat Happy To Be, au fost inregistrate vanzari de doar 14 mil. dolari in SUA. Oficialii de la Clinique au spus ca Happy Heart s-a vandut mai bine gratie notei florale a variantei – considerata mai atragatoare decat cea fructata a variantei Happy To Be. Dar, pe langa gusturile imprevizibile ale consumatorilor, flancurile au gasit un obstacol si in politica magazinelor de desfacere, care refuza, pur si simplu, sa pastreze pe stoc trei variante ale aceluiasi parfum. Parfumierilor le-a ramas, astfel, sa incerce marea cu degetul, relansand retete clasice.
Oficialii Bvlgari recunosc ca scopul relansarii parfumului Pour Femme (intr-o sticla de colectie cu dop de cristal) a fost sa aduca ceva nou in magazine fara investitii prea mari. Motiv care a stat si la baza relansarii Chanel no 5. Pentru Clinique si Coty, miza resuscitarii parfumurilor Happy, respectiv CK One, a fost cea a castigarii unei noi generatii de consumatori.
Segmentul de clienti carora se adreseaza parfumul nostru e cuprins intre 18 si 24 de ani. Acestia aveau intre sase si 12 ani cand a fost lansat CK One pe piata, spunea vicepresedintele Coty, Lori Singer.
In aceasta toamna, Clinique, brand detinut de Estée Lauder, va cheltui cateva milioane de dolari pentru relansarea Happy (1997). Brandul Happy se bucura de o apreciere extraordinara si avem convingerea ca acest lucru nu se va sfarsi curand. Suntem inca departe de a epuiza acest brand, spune Brenda Lilly, director de marketing al Clinique.
Deocamdata, dupa un studiu amanuntit al pietei, Clinique a angajat-o pe cantareata R&B Ne-Yo sa scrie un cantec despre parfum, intitulat Just be Happy, interpretat de duo-ul Rhianna – Julie Roberts in cadrul unei campanii pe radio, pentru care Clinique a cheltuit 3 milioane de euro.
Tot in toamna Estée Lauder va relansa si brandul Calyx – varianta originala dateaza din ultimul mandat al administratiei Reagan -, in timp ce Giorgio Armani va incerca revigorarea liniei Acqua di Gio pour Homme, care a implinit 10 ani de existenta. Dincolo de considerentele particulare, un lucru ramane cert: batranele parfumuri isi pastreaza aroma. Timpul e aliatul lor.
-
Regele numarul 5
Parfumierul rus Ernest Beaux facut, la comanda designerului parizian Gabrielle Coco Chanel sase variante de parfum. Aceasta a ales mostra cu numarul 5, care avea sa devina cel mai cunoscut parfum al lumii.
INOVATIE: Chanel 5 e primul parfum artificial din lume, cu o nota de varf de aldehide florale. Nu am vrut trandafiri sau liliac. Am vrut ceva artificial, «facut», ca o rochie, spunea Coco Chanel.
LANSARE: Coco Chanel a prezentat pentru prima data parfumul Chanel 5 unor prieteni la data de 5 mai 1921. Ulterior, acesta a fost daruit clientilor fideli ai buticurilor sale.
PROMOVARE: De-a lungul timpului, Chanel a folosit imaginea mai multor celebritati pentru a promova parfumul, precum Catherine Deneuve in Statele Unite (anii 70) si Carole Bouquet in Europa (anii 90).
CHANEL TV: In 2003, la relansarea parfumului, Chanel a cheltuit 33,8 mil. dolari pentru realizarea unui film de promovare de trei minute in care apare Nicole Kidman (onorariul actritei – foto sus – a fost de 3,7 mil. dolari). In ziua lansarii, filmuletul a fost listat in programul televiziunilor.
-
Tratat de guvernare
Oren Harari, profesor de management la Universitatea din San Francisco si consultant pe probleme organizationale si de leadership, l-a cunoscut pe Colin Powell in 1996, cand au vorbit in fata a circa o mie de oameni la o conferinta a bancherilor sponsorizata de IBM.
Discursul de atunci al lui Powell l-a entuziasmat si l-a facut sa-i urmareasca atent aparitiile publice, studiindu-i nu doar charisma si efectele retorice ale discursului, ci mai ales judecatile profunde, sentintele privind viata politica si principiile care stateau la baza filosofiei sale de guvernare. In acelasi an, dupa lectura pasionata a cartii autobiografice a lui Powell, intitulata My American Journey, Harari a simtit nevoia de a arunca din biblioteca toate celelalte carti despre arta conducerii si a publicat, in numarul pe decembrie al publicatiei Management Review, un articol care avea sa faca valva: Citandu-l pe presedintele Powell: Mic tratat de guvernare si care condensa 18 bijuterii marca Powell, adica tot atatea principii de conducere, pe care le-a insotit cu propriile comentarii. Obsesia pentru personalitatea celui care, intre timp, devenise secretar de stat a continuat sa creasca si era cat pe ce sa se materializeze intr-o carte in preajma evenimentelor din 11 septembrie. Cum dupa aceea lumea nu a mai fost la fel, nici cartea sa nu avea sa-si pastreze forma initial prevazuta, chiar daca subiectul ei, Colin Powell, isi pastrase, imperturbabil, toate darurile personalitatii sale de exceptie. Atat doar ca, acum, avea prilejul sa-si dea intreaga masura a talentului sau de conducator si a priceperii sale de negociator. Desi se bazeaza, desigur, pe evenimente din viata lui Powell, volumul nu este unul biografic, ci o carte despre guvernare, in care generalul este sursa care a stat la baza unor principii, in incercarea de a le pune in aplicare in orice context, fie el corporativ, guvernamental sau al unei organizatii non-profit. Tot asa, nu este o carte a lui Colin Powell (care s-a implicat doar in furnizarea de informatii), dupa cum nu este nici un omagiu adus personalitatii sale. Este o carte destinata publicului larg, care, pornind de la diverse anecdote sau principii enuntate explicit, schiteaza un model comportamental si de management aplicabil in viata reala, in cadrul unei mici afaceri sau al unui trust de anvergura, oriunde in sectorul privat si de catre orice persoana aflata in postura de a lua decizii.
Oren Harari, Secretele lui Colin Powell,
Editura Tritonic, Bucuresti, 2006
-
Noutati
Trilogia Pandora
Papa al genului SF, cum este considerat in mediile de cititori si specialisti fantasy & science fiction, Frank Herbert ramane, pentru multi, nemuritorul parinte al ciclului Dune. Nu putini insa sunt aceia care cred ca opera lui de capatai este trilogia Pandora, cu admirabilele ei volete Incidentul Iisus, Efectul Lazar si Factorul Inaltare, un ciclu romanesc scris la doua maini, impreuna cu Bill Ransom. Despre aceasta intovarasire literara, acesta din urma spunea: Experimentul a semanat intr-o oarecare masura cu o casatorie. Pe parcurs, fiecare dintre noi a fost marcat de tragedii personale, insa mereu ne-am gasit salvarea in romanele noastre. (…) Factorul Inaltare, de care am planuit sa ne bucuram impreuna, a fost martora celei mai mari tragedii traite impreuna. Dar romanul a aparut, totusi. Tragedia a fost moartea lui Herbert, lui Ransom revenindu-i sarcina sa finalizeze manuscrisul.
La Roumanie
De-abia incheiatul Sommet al Francofoniei, desfasurat pe malurile Dambovitei, a produs nu doar efecte pozitive, ci si o uriasa dezordine. Nu doar pe strazi, unde traficul a fost sever perturbat, ci si in multe creiere care s-au intrebat cat de francofoni suntem noi, romanii, si, prin urmare, cat de indreptatiti suntem sa fim gazdele unui asemenea eveniment. Cartea Sultanei Craia, aparuta cu doar cateva zile inainte de reuniunea Francofoniei, vorbeste despre Franta ca model cultural urmat constant de romani in procesul de modernizare al societatii, despre influentele limbii franceze si circulatia ei in Romania de-a lungul secolelor, traseaza un istoric al relatiilor franco-romane si raspunde, inca din paginile preliminare, intrebarii pe care o invocam: Romania, o tara francofona?.
-
La francul elvetian sa nu te duci cu sacul
Epoca lui euro cel ieftin s-a incheiat pe piata internationala a creditului, pretul dolarului porneste deja de la o dobanda de 5,25%. Nici francul elvetian nu putea ramane solutia-miracol pentru finantari, dar intarzierile pietei autohtone isi spun cuvantul si de aceasta data.
Tocmai cand banca centrala elvetiana a pornit un proces de crestere a dobanzii, banci mari romanesti au scos la vanzare credite in franci promovate drept cea mai ieftina varianta pentru credite ipotecare. Chiar daca e vorba de banci membre ale unor grupuri europene, care aveau acces si in anii trecuti atat la linii de finantare in franci, cat si la structuri de produse de-a gata, oferta a ajuns aici dupa ani buni in care clientela din tari central-europene s-a bucurat din plin de francul cu adevarat ieftin.
Intarzierea nu ar fi o problema in sine, mai ales ca romanii au putut descoperi creditul de-abia de 3-4 ani, insa momentul e destul de nepotrivit, venind la inceputul unei tendinte de crestere a dobanzii. Iar o crestere a dobanzii va aduce si o intarire a francului, acum neobisnuit de slab pentru o economie cu o rata anuala de crestere estimata la circa 3% pentru 2006.
De fapt, banca centrala a Elvetiei a pornit o crestere lenta a dobanzii si pentru ca e nemultumita de slabiciunea monedei in raport cu euro. Dincolo de ceea ce vrea banca centrala, francul prinde puteri la fiecare turbulenta mai prelungita de pe pietele financiare, investitorii recunoscandu-i statutul de moneda de refugiu.
Intr-un asemenea context, estimarile bancilor de investitii privind evolutia cursului franc/euro ajung pana la o cotatie medie de 1,55 franci pentru un euro in 2007, fata de de 1,59 franci in prezent. Adica analistii asteapta o apreciere a francului elvetian de peste 3% in urmatorul an in raport cu euro.
La Bucuresti, cursul leului fata de francul elvetian trece intai prin cotatia franc/euro, care intr-un asemenea scenariu ar putea fi nefavorabila clientului cu credit de rambursat in franci elvetieni. In orice caz, o regula simpla a finantistilor spune ca nu este tocmai intelept sa iei un credit nou intr-o moneda slaba si cu dobanda scazuta pentru simplu motiv ca are mai degraba potential de crestere, atat pe piata valutara, cat si la nivelul dobanzii. Iar potentialul respectiv a si inceput sa se manifeste dupa mai multi ani de stabilitate. Dincolo de perspectiva evolutiei cursului, factor decisiv in alegerea unui credit in franci elvetieni ramane asa-numitul diferential de dobanda, respectiv ecartul care desparte dobanda la franci de dobanda la euro. In prezent, acesta este de 1,6 puncte procentuale: dobanda de referinta la franci pe trei luni este de 1,73%, in timp ce dobanda corespondenta la euro se situeaza la 3,33%.
Banca Centrala Europeana (BCE) a ridicat in august rata dobanzii de referinta pana la 3% – nivelul maxim al ultimilor trei ani si jumatate. Recent, si Banca Elvetiei a majorat cu un sfert de punct intervalul de dobanda pe care il urmareste, plasandu-l intre 1,75% si 2,25%. Miscarea nu se opreste insa aici, pentru ca piata asteapta noi cresteri atat din partea BCE, in cazul careia estimarile merg chiar pana la 3,5% pentru sfarsitul acestui an, cat si de la Banca Elvetiei, care ar putea duce limita inferioara a intervalului tintit pana la 2,5% in decembrie. Cat priveste evolutiile din 2007, analistii apreciaza ca BCE va opri cresterea dobanzii, in timp ce Banca Elvetiei ar putea continua, rezultand o ingustare a diferentialului de dobanda intre franci si euro pana la 0,9 puncte procentuale, dupa calculele Raiffeisen Research.
Un asemenea diferential ar fi de departe cu mult sub nivelurile inregistrate in ultimii zece ani, ceea ce inseamna ca mirajul francului ieftin ar putea pali cel putin in cursul anului viitor. Discutia devine si mai complicata in cazul creditelor pe termen lung, cum sunt in special cele ipotecare, optiunea pentru francul elvetian implicand o incertitudine valutara considerabila, pe cand varianta in euro poate fi considerata mai putin riscanta atat timp cat adoptarea monedei europene se arata ca viabila prin 2014-2015, respectiv la jumatatea duratei de viata a unui credit pe circa 25 de ani. Teoretic, un client care se imprumuta in franci elvetieni se expune unor riscuri valutare similare celor aferente imprumuturilor in alte valute. Pentru un client care incaseaza venituri in lei, dar are de platit rate la un credit in valuta, schimbul valutar e inevitabil, fie ca va vinde lei pentru franci elvetieni, fie pentru euro. Pana la urma, ar trebui stabilit care curs valutar este mai predispus unei deprecieri. Ceea ce se vede de la inceputul acestui an este ca potentialul de apreciere a leului este sub asteptari, iar episoade de depreciere brusca pot aparea oricand mai ales in contextul in care leul se misca deja in tandem cu zlotul polonez sau forintul unguresc. In acelasi timp, nici stabilitatea timp de sapte ani a ratei de schimb intre francul elvetian si euro nu mai poate constitui o garantie. Oricum riscul potential aferent unui credit in franci e cu atat mai mare cu cat raportul dintre leu si moneda elvetiana se stabileste indirect, iar eventualele socuri nu pot fi atenuate pe piata valutara locala, inclusiv din cauza ca legaturile dintre economia Romaniei si cea a Elvetiei sunt destul de slabe.
In cazul unui credit in franci elvetieni pe zece ani de exemplu, calculele arata ca in decursul perioadei ar trebui ca francul sa nu se aprecieze in raport cu euro cu mai mult de 1% pe an, respectiv cu 10,4% in zece ani, pentru ca finantarea in franci sa nu devina mai scumpa decat cea in euro. In ecuatie intervine insa si paritatea leu/euro, unde leul pastreaza un potential de apreciere pe termen mediu, ceea ce ar mai putea atenua din efectul unei eventuale intariri a francului.
Pentru banci, riscul direct de curs de schimb e scazut, fiind usor de acoperit prin instrumente de piata, insa costul unei eventuale deprecieri a leului este trasferat practic integral asupra clientului. In cazul unei corectii de durata a cursului, si calitatea portofoliilor de credite ale bancilor ar avea de suferit. Nu in ultimul rand, clientii cu credite in franci se lasa la mana bancilor in privinta cursului de schimb leu/franc sau euro/franc la care vor rambursa fiecare rata, in lipsa unei piete de schimb pe franci. Ramane de vazut in ce masura ofertele de creditare in franci elvetieni lansate de banci vor incuraja si casele de schimb sa vina cu o oferta pe aceasta valuta. Clientii raman totusi cu reperul de curs publicat zilnic de banca centrala, fiind de asteptat ca bancile comerciale sa nu umfle nejustificat costul creditului prin folosirea unui curs complet dezavantajos.
In acelasi timp, sensibilitatea clientilor in fata discursului unui bancher privind riscul de credit este foarte aproape de zero, argumentul dobanzii scazute fiind extrem de puternic. Mai mult, bancile pot face ca diferentialul de dobanda intre ofertele concrete de creditare sa fie mai mare decat il arata dobanzile de referinta pe cele doua monede. In cazul bancilor care tocmai au lansat produse in franci elvetieni, ecartul ajunge pana la doua puncte procentuale, insa calculul poate fi complicat de comisioane, precum si de faptul ca dobanda oferita e fixa doar in primul an, apoi urmand incertitudinile.
Surpriza e ca, asa cum a constatat banca centrala a Ungariei, multi clienti ai bancilor comerciale de la vest de granita continua sa prefere creditul in franci elvetieni chiar daca dobanda e cu numai un punct procentual mai redusa decat la forint. Sensibilitatea fata de marimea ratei de plata si absenta constientizarii riscului de curs de schimb genereaza preferinta pentru valuta chiar daca diferentialul de dobanda e mic, se spune in cel mai recent raport de stabilitate financiara al bancii maghiare. Anul trecut 30% din cresterea creditului de pe piata Ungariei a fost alimentata de francul elvetian, ponderea acestei monede devenind importanta mai ales in cazul creditelor ipotecare.
Si in Polonia a facut cariera francul elvetian, pe baza aceluiasi argument, chiar daca atat zlotul, cat si forintul au inregistrat fluctuatii de curs majore. Afacerea ar putea merge si in Romania, insa cu rezerve mai mari atat timp cat francul elvetian e o moneda putin familiara si ca atare cu credibilitate destul de scazuta. Depinde si de promovarea de care se va bucura francul din partea bancilor care vor sa-l vanda, dar si de duritatea restrictiilor impuse de BNR creditarii.
-
BUSINESS: Ce cauta primul centru de suport SAP din Europa in Romania
Germanii de la SAP spun, spre deosebire de unii dintre competitorii lor, ca Romania nu e mai ieftina decat alte tari din zona si ca nu vor sa aiba mii de angajati in centrul de suport proaspat anuntat. Atunci care este scopul centrului si de ce va fi el deschis aici?
“Acum doi ani, cand vedeam toate centrele de tehnologie deschise la Bucuresti de mari companii din IT-ul mondial, ma simteam putin frustrat, incepe Valentin Tomsa sa spuna povestea celui mai nou dintre centrele globale de suport deschis la Bucuresti chiar de compania la care lucreaza, SAP. Tomsa este director general al filialei romanesti a SAP, cel mai mare producator de software pentru afaceri din lume, si spune ca acum ceva timp isi exprima cu fiecare ocazie neincrederea in viitorul business-ului romanesc de tip outsourcing.
Intre timp, opinia i s-a mai nuantat. Saptamana trecuta SAP a anuntat oficial ca va deschide un centru de suport de unde vor fi oferite servicii IT complexe catre clientii din intreaga lume, in special catre cei din Europa. Nu e primul din Romania (centre zonale sau globale au mai fost deschise de Oracle, Siemens, HP), insa este primul si singurul centru de acest fel al SAP in Europa, iar investitia initiala s-a ridicat la 4 mil. euro, conform oficialilor companiei – care nu au oferit o proiectie clara asupra ritmului in care vor fi continuate investitiile, insa au specificat pentru BUSINESS Magazin ca, daca centrul va functiona la parametri corecti, este posibil ca in cativa ani investitiile totale sa ajunga la dublul investitiei initiale.
Tomsa spune ca este mandru ca Romania a fost aleasa sa gazduiasca acest centru. Facem parte dintr-un club select, spune el, pentru ca SAP mai are doar patru astfel de centre in intreaga lume – doua in India, unul in China si unul in Argentina. Adauga insa: noul centru nu este un simplu sediu unde angajatii depun o munca de tip outsourcing.
Serviciile pe care le oferim clientilor cer o calificare inalta din partea angajatilor nostri, nu este ca intr-un call center, spune el. Explica suplimentar Stefan Gruler, COO al departamentului Field Services al SAP la nivel mondial – divizia care se ocupa de serviciile de consultanta oferite de compania germana. Ceea ce cautam la viitorii nostri angajati este o combinatie formata din trei parti: cunostinte de business, cunostinte despre procesele de business si cunostinte de IT. Practic, fiecare angajat trebuie sa inteleaga cum anume poate IT-ul sa ajute afacerile clientilor nostri.
De altfel, oficialii SAP spun ca centrul deschis la Bucuresti (al doilea, dupa cel dedicat clientilor companiei din domeniul bancar, inaugurat anul trecut) se afla in centrul unei strategii noi atat pentru compania germana, cat si pentru intreaga piata de servicii software. Este vorba de un atac pe doua fronturi: clientii pot sa-si rezolve problemele atat discutand cu angajatii SAP care se deplaseaza pe teren, la sediul lor, cat si adresandu-se unui centru de suport, cum este si cel de la Bucuresti. In astfel de centre, compania pune la punct asa-numite pachete de servicii, explica Gruler, care sunt optimizate apoi pentru fiecare client in parte.
Insa Romania nu a fost aleasa in primul rand datorita costurilor de operare mai scazute, a spus pentru BUSINESS Magazin Jan Grasshoff, director al diviziei Distributed Delivery, cu alte cuvinte managerul tuturor centrelor de suport ale SAP. Am studiat aproximativ 10 tari din intreaga zona EMEA inainte de a alege Romania, spune el. Printre tarile analizate se numara Spania, Portugalia, Cehia, Polonia, dar si Africa de Sud. Pana la urma SAP s-a oprit la Romania. Costul nu a fost deloc principalul criteriu. Oricum, peste cinci ani vom avea in Romania costuri comparabile cu cele dintr-o buna parte a tarilor care sunt acum in UE.
Germanii au cautat in primul rand resurse umane de calitate, capitol la care Romania i-a multumit, dar au mai avut si alte criterii. Faptul ca Romania va intra in UE este important din punct de vedere logistic, spune Stefan Gruler, referindu-se atat la calatoriile angajatilor companiei cat si la cele facute de clienti. Iar faptul ca Romania va fi membra UE inseamna probleme mai putine din punct de vedere administrativ (de exemplu, cu vize), un alt avantaj fiind distanta relativ mica fata de tarile europene catre care vor fi oferite servicii. In plus, Bucurestiul a fost considerat un oras satisfacator din punct de vedere al ofertei de hoteluri.
Intrebat cum ii va motiva pe eventualii angajati sa vina la SAP, in conditiile unei concurente puternice intre marile companii IT pentru personal, Valentin Tomsa spune ca oamenilor li se va oferi un pachet complet, in care un rol important il va juca instruirea de specialitate. Jan Grasshoff il completeaza: Se stie in toata lumea ca SAP nu ofera salariile cele mai mari din piata, pentru ca ofera ceva mai valoros pe termen lung – acces la cursurile de pregatire profesionala care ii vor folosi unui angajat toata viata. Aceeasi politica am pregatit-o si pentru Romania.
Concluzia ii apartine lui Tomsa: Modelul (de functionare al centrelor globale de suport – n.r.) functioneaza in alte tari, de ce n-ar merge si la noi? Daca nu va merge, il vor opri. Depinde numai de noi.