BusinessMagazin

Blog

  • Ce face Actavis dupa preluarea Sindan

    Dupa o integrare rapida in grupul Actavis, Sindan porneste la atac pe piata internationala, iar planurile grupului islandez pentru activitatile din Romania sunt extrem de ambitioase.

     

    Totul s-a intamplat mai rapid decat speram“, este o afirmatie care caracterizeaza toata activitatea lui Robert Wessman, tanarul presedinte si CEO al Actavis, o companie farmaceutica cu o capitalizare de trei miliarde de euro. Managerul de 37 de ani o foloseste pentru a defini dezvoltarea afacerii pe care grupul islandez o are in Romania, dar sintagma se poate aplica intregii istorii a afacerii pe care o conduce.

     

    Aflat pentru a cincea oara in Romania, Wessman a venit sa anunte schimbarea „la fata“ a Sindan, producator de oncologice (medicamente pentru tratamentul cancerului) pe care Actavis l-a cumparat in urma cu ceva mai mult de un an pentru 147,5 milioane de euro. Sindan si-a schimbat saptamana trecuta numele in Actavis.

     

    Cu o cutie de Pepsi Light in mana, fara sacou, Robert Wessman nu are nimic din raceala nordicilor cand povesteste incantat ce a realizat Sindan de cand a intrat in grupul Actavis. Insa hotararea tipica vikingilor razbate din fiecare afirmatie pe care o face si din evolutia pe care a avut-o Actavis in ultimii opt ani, care a crescut de la o mica firma islandeza cu afaceri de cateva zeci de milioane de euro pana la un grup prezent in 32 de tari, cu 11.000 de angajati si venituri estimate de 1,6 miliarde de euro in 2007.

     

    Actavis mizeaza pe productia realizata in fabrica Sindan. Pentru medicamentele din Romania sunt depuse circa 300 de dosare de inregistrare in alte tari. „Merge mai bine decat speram“, spune Wessman. Islandezii au cumparat Sindan – singurul producator de oncologice din estul Europei – in special pentru portofoliul acestuia. Actavis a intrat astfel pe o piata – a oncologicelor – pe care nu era prezent, dar care este estimata sa aiba in urmatoarea perioada cea mai mare crestere din industria farmaceutica.

     

    Grupul islandez pregateste extinderea puternica a activitatii de export. „Am construit o echipa internationala de vanzari in spitale care sa se ocupe de introducerea produselor Sindan pe noi piete externe si sa se asigure ca vom creste aceasta afacere“, detaliaza Wessman. Planurile actuale arata ca va fi nevoie de o noua capacitate de productie de oncologice pana in 2010. „Intentiile noastre sunt sa o deschidem tot in Romania“, spune managerul Actavis, adaugand ca ar fi vorba de o investitie de 35 mil. euro. Pe de alta parte, Actavis va lansa 17 produse in Romania in acest an si intentioneaza sa inregistreze peste 20 de produse anual pe piata romaneasca din cele peste 650 de medicamente aflate in portofoliul grupului.

     

    Compania este, de altfel, obisnuita cu combinarea afacerilor, dupa ce a facut cele mai multe achizitii din istoria industriei farmaceutice – nu mai putin de 26 in doar opt ani. „Am avut aceasta idee nebuneasca de a deveni un lider mondial, pornind de la o firma din Islanda cu mai putin de 150 de angajati“, zice Wessman. Urmarea? Actavis are cel mai mare ritm de crestere din industrie, iar acum concureaza pentru achizitia diviziei de generice a grupului german Merck – o tranzactie estimata la peste 4 mld. euro, mai mult decat valoarea Actavis la bursa din Islanda (de circa 3 mld. euro).

     

    Wessman spune ca inghitirea Sindan nu a pus probleme, pentru ca nu erau suprapuneri de portofolii. „A fost – si este – un proces de integrare relativ usor.“  De altfel, rapiditatea cu care s-a incheiat integrarea a avut un semnal inca de la incheierea tranzactiei. „Procesul de due-diligence a fost foarte scurt. Daca imi amintesc corect, au fost doar patru-cinci zile“, rememoreaza Wessman. Actavis a fost ultimul candidat care a intrat in procesul de achizitie al Sindan. „Dar l-am terminat primii“, spune el zambind. Primul contact intre fostul proprietar al afacerii si Wessman a avut loc in afara Romaniei. Apoi el a venit pentru prima oara la Sindan. „Am venit vineri si am stat pana duminica sa inchidem tranzactia. Luni a fost anuntata“, isi aminteste el.

     

    Si alte companii romanesti ar putea intra pe radarul Actavis, dar – spune Wessman – „momentan nu ne uitam la nicio tinta de achizitie in Romania“. El nu exclude insa o a doua achizitie, mai ales ca grupul islandez si-a manifestat interesul pentru privatizarea Antibiotice. „Daca e un pret bun, s-ar potrivi bine in portofoliul nostru, dar nu vom participa la o licitatie unde pretul ar fi mult peste limite“, precizeaza el.

  • NY TIMES: Cum au ajuns SUA si Europa sa vada cu aceiasi ochi

    De la infractiuni si pedepse si pana la intreaga zona a puterilor spirituale si temporale, americanii si europenii se privesc de multa vreme cu suspiciune de cele doua parti ale Atlanticului. Poate ca nicaieri nu e perspectiva mai influentata de prejudecati ca in piata muncii.

     

    Din punctul de vedere al Europei Occidentale, angajatorii americani au cam prea multa mana libera sa angajeze si sa concedieze, pe langa ca dau alocatii de somaj saracacioase si de scurta durata. Piata muncii din America, puternic dereglementata, nu prea pare in stare sa vina cu o plasa de siguranta atunci cand vine vorba despre marile restructurari de personal operate de companii.

     

    Americanii, in schimb, si-au frecat mainile destul de bucurosi cand interventia guvernelor europene in pietele muncii – cu reglementari pentru orice, de la salarii la concedieri, si cu generoase alocatii de somaj – a potentat acolo tendinta de pierdere a locurilor de munca.

     

    Dar schimbarile globale imping America si Europa sa imprumute fiecare din practica celeilalte. Pusi in fata competitiei neobosite din partea lucratorilor din China si din alte state sarace, guvernantii americani se gandesc sa-i trateze cu un pic mai multa generozitate pe muncitorii slab calificati si pe someri. In Europa, dezbaterea se concentreaza pe modul cum pot sa fie trimisi din nou la munca somerii.

     

    „Exista o convergenta de o parte si de alta a Atlanticului“, spune Hans-Werner Sinn, presedinte al Institutului Ifo pentru Cercetare Economica din München, ale carui propuneri de a-i aduce din nou pe someri in randul populatiei ocupate au fost partial adoptate in Germania.

     

    In Statele Unite, dupa ce au preluat controlul asupra Congresului, democratii au ridicat nivelul salariului minim, pentru prima data in ultimul deceniu. Acum, juristii democrati studiaza un plan de a extinde acoperirea asigurarii de somaj, care exclude mai multe categorii de concediati, inclusiv pe cei ce au avut slujbe cu norma partiala si pe cei ce au parasit serviciul din motive familiale.

     

    Unii democrati propun si un plan de asigurare salariala, de natura sa acopere o parte din diferenta dintre salariul castigat de un angajat inainte de concediere si salariile platite la noul loc de munca, de obicei cu 16% mai mici. „Poate fi considerata ca o subventie pentru recapatarea deprinderilor de catre angajati“, spune Lael Brainard, economist la Brookings Institution din Washington.

     

    Democratul Jim McDermott, membru al Camerei Reprezentantilor din partea statului Washington, care a inaintat cateva proiecte de revizuire a asigurarii de somaj si introducerea asigurarii salariale, spune: „La mijlocul anilor ’90, globalizarea a accelerat pana la 100 de mile pe ora. Din pacate, nimeni n-a fost atent si nu s-a gandit ce o sa se intample cu angajatii americani“.

     

    Cei mai multi economisti spun ca angajatii americani au fost de mult timp supusi unor forte similare. „Nu as privi globalizarea ca fiind fundamental diferita de celelalte schimbari pe care le-a suferit economia SUA de-a lungul sutelor de ani“, spune Robert Shimer, profesor de economie la Universitatea din Chicago. „Acum locurile de munca sunt pierdute in parte pentru ca se duc catre alte tari, pe cand in trecut producatorii de buggy-uri (masinute de mers pe plaja) si-au pierdut slujbele cand a fost lansat automobilul.“

     

    In propunerile de politici pentru a limita efectele restructurarilor de personal exista si o componenta ideologica. Intr-un document adresat acum doi ani catre American Economic Association, Martin Feldstein, un fost consilier economic al presedintelui Bush, a sugerat ca asigurarea de somaj ar putea fi inlocuita cu conturi private de somaj – asemanatoare in abordare cu conturile private de pensii – pentru ca angajatii sa se pregateasca pentru o potentiala pierdere a locului de munca.

     

    Criticii asigurarii salariale spun ca acest instrument ii va subventiona pe angajatorii care platesc salarii mai mici decat media pietei. In plus, unii spun ca este si ineficient sa deturnezi in acest fel stimulentele pentru angajati. Unii economisti, simpatizanti republicani, sprijina in principiu noile idei. „Exista un contract social clar intre capital si forta de munca“, spune John Silvia, economist-sef la Wachovia Corporation. „Cand o corporatie isi realoca resursele, nu-i putem lasa balta pe oameni pur si simplu.“ Mai mult, spun multi economisti, a-i ajuta pe angajati sa faca fata restructurarilor atrase de o economie in schimbare rapida ar contribui la temperarea temerilor cu privire la globalizare si la preintampinarea unei riposte protectioniste.

     

    Intre timp, competitia globala din partea producatorilor din tarile sarace trimite unele dintre statele Europei Occidentale in directia opusa. Realizand ca ajutoarele de somaj mari si mentinute pe termen lung au creat un „salariu de rezerva“ foarte ridicat – sub nivelul caruia o persoana neangajata nu mai accepta sa lucreze – multe dintre statele de pe vechiul continent au inceput sa incerce sa-i aduca pe someri cu binisorul din nou la munca.

     

    In Danemarca, tara cu unul dintre cele mai generoase programe de somaj din toata Europa, larghetea bugetului public s-a redus intrucatva in ultimul deceniu. Daca vor sa pastreze ajutoarele, somerii trebuie acum sa accepte fie un loc de munca, fie un loc intr-un program de training, iar perioada maxima pentru a beneficia de ajutoare de somaj a fost redusa de la cinci ani la patru ani.

     

    In Germania, fostul guvern de centru-stanga a adoptat in 2003 un pachet de legi care a redus ajutoarele de somaj, a diminuat durata asigurarii de somaj de la 32 de luni la 16 luni si le-a cerut beneficiarilor de ajutoare pe termen lung sa accepte orice oferta „rezonabila“ de munca. Programul le permite angajatilor sa castige o reducere lunara de impozite de pana la 100 de euro fara sa-si piarda ajutoarele. Iar guvernul a infiintat si un sistem de locuri de munca publice cu salariu redus pentru cei ce someaza de mai mult timp. Sinn, economistul german, spune ca daca tara are de gand sa-si angajeze lucratorii mai slab calificati, in perspectiva competitiei globale, atunci companiilor va trebui sa li se permita sa plateasca salarii mai mici.

     

    Ca sa ajunga acolo, spune Sinn, guvernul trebuie sa nu mai ofere o alternativa pe termen lung si bine platita la munca. Dar tot el adauga ca ar trebui sa fie majorat nivelul de la care ajutoarele de somaj incep sa fie reduse, pentru ca aceasta ar furniza o subventie efectiva pentru salarii, permitandu-le angajatilor sa accepte slujbe prost platite, dar sa-si asigure totusi un venit acceptabil. „Salariile minime dorite pentru scopuri sociale sunt mai mari decat lefurile pe care angajatorii privati sunt dispusi sa le plateasca“, spune Sinn.

     

    Europenii si americanii privesc in moduri foarte diferite piata muncii: europenii sunt preocupati in principal de garantarea unui nivel de venit decent pentru cetateni, pe cand SUA incurajeaza o piata a muncii eficienta, care sa furnizeze cat mai multe locuri de munca. Totusi, o perspectiva comuna ar putea sa se iveasca la orizont: somerii trebuie incurajati sa munceasca. Numai ca s-ar putea sa fie treaba guvernului sa intervina atunci cand salariile sunt insuficiente.

     

    Traducere si adaptare: Mihai MitricA

  • Genti XS

    “Gentile mari inca se poarta”, a decretat Vogue-ul britanic in februarie, dovada ca majoritatea designerilor au pastrat in colectia de genti din acest sezon modele supradimensionate. Pe de alta parte, adevarata eleganta vine in dimensiuni mici, dupa cum o dovedeste defilarea pe podium a casei de moda Bottega Veneta ce a prezentat ca trend pentru 2007, printre alte tinute, si o rochie de casmir dreapta, tocuri inalte si poseta mica din piele de crocodil.
    Anul acesta, unul dintre cele mai apreciate modele de la Bottega este geanta de mana petite, Colibri (circa 3.000 de euro) Shopper-bags (gentile mari in care se poate indesa orice) au fost anul trecut un accesoriu popular, foarte practice pentru femeile ocupate care doreau sa poarte cu ele documentele pentru munca, echipamentul pentru sala de gimnastica si, eventual, o alta pereche de pantofi pentru a iesi in oras seara.
    Pe de alta parte insa, amatorii de genti supradimensionate ar putea avea nevoie de exercitii Pilates pentru a-si calma durerile de spate. In plus se poate intampla sa lovesti pe cineva sau sa spargi un obiect nepretuit, daca nu esti atent, cand iti porti cu dezinvoltura geanta Downtown, noul model de la YSL, sau Coco Cabas de la Chanel (favorita lui Kate Moss si una dintre cele mai apreciate shopper bags). Astfel, cu noua marime de pe umar posesorii ingreunati anul trecut de genti gigant pot rasufla “usurati”.
    Specialistii in evolutia trendurilor in modelele de genti spun ca aceasta trecere de la supradimensionat la “petite” se datoreaza si schimbarii liniilor vestimentare impuse de creatori pentru anul acesta. Volumul s-a mutat de la mijloc (jeansi si pantaloni cu talie joasa) spre partea superioara a corpului (s-a ridicat talia pantalonilor, iar manecile sunt bufante).
    O geanta mai mica echilibreaza proportiile si nu influenteaza silueta, in plus va arata mult mai bine cu tocurile inalte care se poarta acum mai mult ca niciodata. Harvey Nichols si Selfridges, retailerii britanici de moda, au deja in vitrine modelul de geanta petite al lui Marc Jacobs, The Little Stam (numita astfel dupa supermodelul canadian Jessica Stam, una dintre muzele designerului), care costa aproximativ 1.300 de euro.
    Si vitrina casei de moda Prada de pe Bond Street din Londra pare intesata de genti intrate la apa, din satin sau nylon in toate culorile sau gentile plic in stilul celor pe care le purtau tinerele cool prin anii ’70.

    Se pare ca tendinta este chiar ca designerii sa reduca dimensiunile modelelor gigant care au facut furori anul trecut. Hermes a creat recent o versiune mini a modelului sau Kelly (geanta inspirata de Grace Kelly), iar pentru sezonul primavara-vara casa de moda a realizat modelul Kelly Flat cu barete detasabile (aproximativ 7.000 de euro). Chloe a creat miniversiunea gentii Paddington, disponibila si in piele de culoare metalizata (1.300 de euro). Si casa Yves Saint Laurent, al carei model Muse a fost geanta hit a anului trecut, si-a redefinit tiparele pentru a crea la randul sau o mini geanta, versiunea mai mica a modelului Downtown. Kylie Minogue deja poseda un astfel de model minion, care a fost realizat din piele de piton, imprimeu de leopard sau piele de culoare metalica.
    In trend au revenit si baretele din lant auriu. Astfel, Louis Vuitton a accesorizat cu un lant auriu geanta de umar brodata, Monogram Dentelle (1.300 de euro). Insa simbolul posetelor elegante a ramas modelul Chanel 2.55. Geanta, lansata initial in anul 1950, a fost foarte populara in anii ’80, iar acum a revenit la moda alaturi de alte embleme ale anilor ’80 ca balerinii si colantii.
    Chanel 2.55 se gaseste si in culori de bleumarin, argintiu sau auriu, desi culoarea neagra (2.500 de euro) a ramas preferata pentru a intregi look-ul pop art groove in mare voga anul acesta.

  • Renasterea si masa de calcat

    Pentru Richard Smith, Campaign Director in cadrul Gripen International, calatoriile la business class sunt de departe cele mai frecvente din agenda. Spre deosebire de calatoriile de placere, cand scopul deplasarii sunt afacerile, majoritatea turistilor apreciaza cu totul alte facilitati la un hotel, fata de momentele de relaxare cand cauta un spa, o locatie mai aproape de plaja sau, dupa caz, de partia de schi.
    Business class inseamna, asadar, pentru oficialul Gripen, pe de o parte, zborul si, pe de alta parte, hotelul in care este cazat. “Hotelul inseamna ‘acasa’ pentru un business traveler”, spune Smith. “Am o parere aparte despre ranking-ul hotelurilor, in general, si asta vine din experientelor lungilor calatorii de afaceri pe care le-am facut. In opinia mea, (si trebuie sa mentionez ca toti colegii mei se tin de glume pe tema aceasta), hotelurile ar trebui evaluate in functie de fierul de calcat din dotare… daca au o masa de calcat, cu atat mai bine – in functie de masa de calcat din dotare! Imi place sa imi calc singur camasile, dar de cate ori le calcam acasa si le impachetam, ajungeam cu ele la destinatie la fel de sifonate ca inainte, asa ca am decis sa le iau sifonate si sa le calc la destinatie. Este evident deci motivul pentru care tin foarte mult la instrumentele de calcat”, povesteste Smith. El explica ca tinuta si eticheta este foarte importanta pentru un om de afaceri, deci pentru el conteaza detaliile care il ajuta sa aiba o prezenta business in timpul unui voiaj.

    Un alt indicator important in “notarea” unui hotel este, dupa parerea lui Smith, gradul de “pregatire” al camerei. “Unui prieten i s-a intamplat sa fie condus in camera si acolo a descoperit ca cineva tocmai dormise in pat. A cerut, bineinteles, o noua camera, iar majordomul i-a raspuns candid: ‘nicio problema, domnule!’. Spre uimirea clientului, in loc sa il conduca catre o alta camera, majordomul si-a suflecat manecile si a inceput sa faca patul.”
    Richard Smith crede ca diversi oameni isi pot califica in mod diferit experientele in hotelurile lumii, in functie de preferintele fiecaruia: cat este de bun un mic dejun, cat sunt de confortabile paturile, cat de pufoase sunt pernele, viteza si accesul la Internet, amabilitatea personalului, oferta barului din lobby si asa mai departe. “Totusi, raman la parerea mea ca hotelurile ar trebui sa primeasca drept calificative ‘mesele de calcat’ si nu stelele”, spune Smith cu amuzament.

    Smith spune ca cele mai bune hoteluri, care sa indeplineasca toate criteriile la capitolul calitate, de la celebra masa de calcat pana la serviciile personalului, le-a intalnit in calatoriile sale in Asia. “Imi plac si hotelurile mici, care nu apartin unor lanturi internationale si care se gasesc cel mai des in Europa. Este vorba despre genul acela de hotel in care personalul iti retine numele si ti se adreseaza ca atare”, spune Smith. Intr-un top ad-hoc al hotelurilor de pe continente, in functie de diverse criterii, Richard Smith isi aminteste ca cel mai prietenos personal l-a intalnit in hotelurile din Australia. Din vasta sa experinta de business traveler, Richard Smith alege cu greu un hotel preferat. “Cele mai confortabile perne le-am intalnit chiar in hotelul Marriott din Bucuresti, cea mai interesanta experienta a fost poate cea din luna de miere, intr-un hotel din Maldive, unde serviciile erau exceptionale.

    Aveam acolo chiar si conexiune iPod. Totusi, cel mai bun hotel business in care am fost cazat vreodata este un hotel din America de Sud. Este vorba despre Renaissance Hotel din Sao Paulo, Brazillia”, spune Smith. Hotelul ofera oaspetilor sai 445 de camere, dintre care 57 de apartamente de lux si este localizat in districtul financiar din Sao Paulo, printre restaurantele exclusiviste si gradinile luxoase ale centrului financiar brazilian.
    Camerele sunt dotate cu aer conditionat, ceas desteptator, conexiune la Internet, si conditii speciale pentru dormit: saltele si pilote cu puf, lenjerii din bumbac. “Mentionez aerul conditionat, pentru ca este foarte important pentru un hotel. Marea Britanie, de exemplu, desi are unele dintre cele mai scumpe spatii de cazare, are si reputatia unora dintre cele mai neobisnuite hoteluri din acest punct de vedere. Aparent, pentru britanici, conceptul de aer conditionat este atat de nou, incat nu a patruns inca in hoteluri”, explica Smith. “Daca vine cumva un val de caldura si esti cazat intr-un hotel mai vechi, trebuie sa fii pregatit sa intri intr-un fel de sauna in loc de camera de dormit, deoarece camerele pur si simplu nu sunt dotate cu aparate de aer condtionat.”

    La Renaissance exista si camere dotate cu semineu, cu bucatarii complet utilate, iar tacamurile sunt de argint, bai cu jacuzzi propriu, cada de baie, dar si dus in aceeasi incapere. In materie de relaxare, pe langa deja traditionalele sali de fitness, sauna sau terenuri de sport, hotelul brazilian ofera acces la spa, dispune de facilitati de golf, jet schi sau sailing. De asemenea, toate camerele au in dotarea standard masa de calcat si fierul de calcat.

  • Fitness pentru cotidian

    Pe masura ce concurenta de pe piata s-a intensificat, consumatorii nu se mai multumesc cu produse si servicii de serie, ci pretind ca totul sa fie realizat la comanda, special ajustat dupa nevoile proprii. Aceeasi tendinta se remarca si in cazul fitness-ului. Amatorii de sport au descoperit ca nu are niciun farmec sa se antreneze la sala pe cont propriu si au cerut tot mai mult ajutorul antrenorului personal. Iar noua descoperire a celor care ofera consiliere in materie de exercitii fizice este fitness-ul functional, adica un program de exercitii care pregateste corpul sa functioneze mai bine si in afara salii de sport. Gregory Jones (45 de ani) este managerul unui club de noapte din New York, iar slujba sa presupune foarte multa miscare. Ridica lazi intregi de sticle pe care apoi le aranjeaza pe rafturi si mai nou a ajuns sa se ocupe si de decoratiuni.

    In timpul vacantei de iarna s-a urcat pe o scara de 4 metri si a agatat decoratiunile de Craciun de tavanul casei. Jones spune ca forma fizica il ajuta sa faca fata unei zile incarcate si pentru a se mentine in forma este abonat la sala Chelsea Piers Sports Complex din New York, unde orele de fitness se desfasoara dupa o metoda noua. Abordarea se numeste fitness functional si este considerata de American College of Sports Medicine si American Council on Exercise unul dintre cele mai importante trenduri in materie de fitness din acest an.
    “Mi-am imbunatatit puterea, rezistenta si echilibrul”, spune el. Iar echilibrul recent dobandit l-a ajutat si in practicarea sportului sau favorit, snowboardingul. Rezultatele nu se datoreaza numai exercitiilor intense din sala de sport. In opinia sa, motivul principal este ca antrenorii s-au concentrat asupra exercitiilor care il pot ajuta in viata de zi cu zi, fie ca se afla la locul de munca sau pe snowboard.

    Specialistii sustin ca cel care practica fitness functional poate functiona mai bine si in afara salii de sport. Asa traditionalele ridicari de greutati sau alergarea pe banda au fost inlocuite de metode noi care reusesc sa imbunatateasca forta, coordonarea, echilibrul si rezistenta clientilor. De exemplu o tanara mama poate lucra anumiti muschi ai spatelui care o pot ajuta sa ridice si sa-si poarte copilul in brate cu mai putin efort. O persoana care calatoreste foarte mult isi poate imbunatati sprintul ca sa poata prinde avionul chiar si atunci cand se afla in intarziere. Exercitiile clasice inca functioneaza, dar antrenorii spun ca este indicat sa supui corpul la provocari la care trebuie sa faci fata in viata de zi cu zi. “In sala de sport se tot discuta despre izolarea muschilor, dar de fapt in viata reala tot corpul trebuie sa functioneze in acelasi timp”, sustine Jan Griscom, antrenor la Chelsea Piers, care lucreaza si cu Jones.

    Fitness-ul functional presupune ca aproape toti muschii corpului sa fie inclusi in program, cu activitati multiple care combina miscarile in partea superioara a corpului cu cele din partea inferioara.
    In plus, fitness-ul functional lucreaza cu mai multe tipuri de echipament, inclusiv benzi, mingi medicinale sau orice obiect intalnit in viata reala precum scarile sau recipientele cu apa. Cindy Eichenholz, 43 de ani din Dallas, spune ca fitness-ul functional a ajutat-o sa isi capete energia pentru a putea tine pasul cu cei trei copii, dar sa isi mentina nivelul in sporturile preferate, tenisul si golful. Programul sau s-a concentrat asupra imbunatatirii timpului de reactie. Exerseaza adesea sprinturile, iar pauzele dintre exercitii sunt scurte pentru a mentine ritmul cardiac la un nivel ridicat. Acest lucru i-a imbunatatit viteza si rezistenta. In plus, face exercitii pentru spate care o ajuta la loviturile de crosa si exercitii de balans pe un singur picior.

  • Mogulul care face show

    Miliardarul american Donald Trump este starul rock al mediului de afaceri. Are o avere de 2,9 miliarde de dolari, o sotie cu cateva zeci de ani mai tanara si isi traieste viata pe mai multe continente.
    Spre deosebire de alti oameni de afaceri care prefera sa se afle undeva in umbra grupului pe care il conduc, Trump a iesit intotdeauna in fata si si-a promovat personalitatea ca pe un produs care vinde. Iar una dintre cele mai eficiente retete de marketing a fost realizarea unui reality show (gen foarte la moda in Statele Unite), in care Trump este eroul principal.
    “The Apprentice” s-a dovedit a fi cea mai buna metoda de promovare a afacerilor mogulului si a ajuns deja la al saselea sezon. Scopul declarat al show-ului este gasirea unui manager pentru una dintre companiile pe care le detine Trump. Castigatorul primeste o slujba de un an, platita cu 250.000 de dolari.
    Insa, dincolo de concurs, nu poate fi trecut cu vederea faptul ca afacerile lui Trump, cazinourile si hotelurile, terenurile de golf si blocurile cu apartamente de lux, sunt in primul rand organizatii care se bazeaza pe marketing si vanzari. Iar datorita show-ului, clientilor li se induce ideea de lux si de clasa.
    Castigatorii fiecarei probe au ocazia sa guste cate un pic din viata mogului: participa la o petrecere alaturi de Hugh Hefner, creatorul imperiului Playboy, petrec o zi la clubul Mar-a-Lago sau viziteaza apartamentul din New York detinut de Trump. Telespectatorii asista pe tot parcursul show-ului la un exercitiu de branding.
    De fapt, intreaga viata a lui Trump a fost un exercitiu constant de construire a brandului, folosindu-se de o combinatie intre sarm, seductie, siretenie si scandal pentru negocierea contractelor de afaceri.
    “The Apprentice” este intr-un fel o reprezentare la scara mica a afacerii Trump. Majoritatea sarcinilor pe care le primesc concurentii implica vanzarea de produse si servicii (limonada, opere de arta, un apartament, o sala pentru petreceri sau obiecte care au apartinut celebritatilor). Este interesant ca nici una dintre sarcini nu a implicat interpretarea unui bilant sau unui program de amortizare a imprumuturilor, abilitati care sunt esentiale pentru un manager de real-estate, dar la care nici Trump insusi nu exceleaza.

  • Donald-ul si alte personaje animate

    Am auzit ca multe tipuri de bere nu sunt decat paine la sticla. Exista totusi cateva sortimente, si cei mai patimasi adoratori ai maltului pot confirma care sunt cu adevarat speciale, sanatoase, inspirationale, de legenda.

    Inca de la inceput, as dori sa imi asum o extrapolare a clasificarii berii, la oameni si branduri, sau, mai mult, la oameni care au creat branduri. Intalnim la tot pasul, fiecare dintre noi, nume de produse care exista doar pentru a mai umple niste rafturi, oameni care intra pe piete doar fiindca a mai ramas putin loc sau branduri care apun la fel de repede cum au rasarit.
    In oglinda, se afla produsele care nu numai ca au creat un brand, ci brandul a ajuns sa inlocuiasca produsul pe care il reprezinta. Este cazul copiatoarelor care au ajuns sa fie recunoscute, printre consumatorii romani, sub numele de Xerox sau al scotch-ului, care de fapt este banala si mult mai autohtona “banda adeziva”, ori al “rimelului” pentru gene, care deriva din numele marcii de cosmetice Rimmel, dar care se numeste, ca si produs, mascara.
    In afara de produsele care au nascut branduri, remarcabile si pline de talc sunt si povestile oamenilor care au construit brandurile respective sau, chiar mai incitant, povestile oamenilor care s-au transformat ei insisi in branduri. In coverstory-ul din numarul 11 al revistei TARGET apar povestile nespuse ale catorva dintre oamenii de afaceri din Romania care au construit branduri de necontestat pe piata locala. Le-au importat, le-au redesenat, le-au conceput, cert este ca ei se transforma, incet incet, in brand. Ma refer aici la Alina Gavrila, care conduce agentia de publicitate Gavrila & Asociatii si care este recunoscuta ca unul din promotorii boutique-ului de creatie in advertising, sau la Alexandre Eram, care a reinventat conceptul de magazin cu haine pentru copii prin reteaua Z, sau la Petru Berciu, care a deschis unul din primele cluburi exclusiviste in nightlife-ul bucurestean, The Office.
    Fara pretentia de a face comparatii, ci ca o nota de observatie, trebuie spusa povestea omului care a dat definitia personajului trade-mark in lumea de business, miliardarul american Donald Trump. Invariabil, se spune despre Donald Trump ca este una dintre cele mai amuzante celebritati putred de bogate din toata lumea. Si, cum anecdotele cele mai “bune” circula mai rapid si decat o stire, pranzurile de afaceri din State au fost dintotdeauna animate de catre istorioare cu si despre Trump, mogulul din real estate care a facut miliarde din diverse afaceri cu proprietati imobiliare, cazinouri, pariuri sau entertainment.
    Glumitele nu numai ca ii sporesc miliardarului american notorietatea, daca cumva acest lucru mai era necesar, dar mai produc si bani. Practic, de fiecare data cand acesta glumeste, ataca un concurent sau dezvaluie un plan de afaceri, toate gesturile sale se transforma in cash. Chiar el recunoaste, fara nicio urma de modestie, ca este un antreprenor care si-a construit averea, si-a pierdut-o si a recuperat-o intr-un stil unic. De-a lungul timpului, tatal lui Trump insusi, care l-a initiat in arta afacerilor imobiliare, spunea ca fiul sau are multe merite, dar cel mai mare este acela ca “pe orice pune mana se transforma in aur”. De altfel, Trump vorbeste extrem de apreciativ despre toate proiectele sau afacerile pe care
    le-a derulat vreodata, chiar daca multe dintre ele au ajuns in pragul falimentului.
    Intrebat candva care este piesa de arhitectura care l-a impresionat cel mai mult, Trump a raspuns senin: “Cea mai impresionanta piesa de arhitectura in opinia mea? Pe care sa nu o fi construit-o eu? Ei bine, sunt un mare fan al cladirii Empire State Building din cel putin cateva motive. Primul si cel mai important – am detinut pana de curand terenul pe care este construit imobilul si tocmai l-am vandut, obtinand un profit enorm”. Replicile sale de miliarde chiar produc miliarde sau, dupa caz, sunt rezultate ale unor miliarde care tocmai au fost produse. Mai graitoare este insa biografia “Donald-ului” (The Donald) care insoteste, pe DVD, numarul 11 al revistei TARGET. In ce priveste alte personaje care aspira la aura de legenda a lui Trump, putem doar sa apreciem si sa credem in potentialul trendsetter-ilor nostri.

  • Nu lasati zeii in farfurie

    Despre japonezi se stie ca atunci cand stai cu ei la masa, exista o multime de lucruri pe care n-ar trebui sa le faci. Insa odata ce treci peste cateva scene din “Lost in Translation”, e posibil sa descoperi ca niponii sunt asemanatori in multe privinte cu europenii. Cel putin asa spune Toshiki Sugino, general manager la compania Mitsubishi, care a acceptat sa vorbeasca despre unde si cum poti manca in stil japonez, in Bucuresti.

    Toshiki Sugino lucreaza la Mitsubishi de 25 de ani, a venit in Romania la inceputul anului trecut si va ramane in Bucuresti pentru inca 3-4 ani. A descoperit deja ca in Bucuresti exista o populatie de aproximativ 150 de japonezi, ii place ca “romanii lucreaza pana la ora 17-18 si dupa serviciu au o viata personala, merg in parc si se plimba, in timp ce noi in Japonia lucram pana la orele 20-21 si nu mai gasim timp pentru noi”. Si, nu in ultimul rand, a descoperit unde poate lua masa ca acasa.
    Este ora pranzului si Sugino a ales sa serveasca masa in unul dintre cele trei restaurante japoneze din Bucuresti – Kyoto de pe Calea Dorobanti.

    “In Japonia un lucru pe care trebuie sa-l stii la masa este ca nu e frumos sa lasi mancarea in farfurie”, spune in timp ce termina salata de castraveti si fructe de mare servita in restaurantul Kyoto. Se spune ca intr-o boaba de orez exista 7 zei care nu trebuie irositi sau, cum spun bunicile romance, nu trebuie sa-ti lasi norocul in farfurie. In Japonia, Sugino prefera sa mearga cu prietenii sau familia la unul dintre “restaurantele in familie”. Sunt restaurante foarte mici, cu o singura camera in care de obicei se gateste in fata oaspetilor. In restaurantul sau preferat din Tokio, detinut de un pescar, sunt trei bucatari, trei frati, iar mama serveste clientii ca intr-o mare sufragerie. Si Kyoto are un aer familiar, cu geamuri mari prin care intra lumina si, in meniu, cel mai bun tempura din oras (preparat din bucati mari de creveti si legume pane).

    Pentru un pranz de afaceri in Romania, totusi omul de afaceri ar alege un restaurant romanesc ca “La Mama”, mai ales daca partenerul invitat este japonez. “Am incercat sarmale, ciorba, carnati si imi plac, insa portiile sunt putin prea mari” si, intr-adevar, in comparatie cu bolurile delicate de orez si portiile perfect taiate de sushi, bucataria romaneasca ar pune un japonez in postura de a lasa multi zei in farfurie. “Am observat ca aici este mai uzual sa discuti afaceri la pranz, in Japonia noi preferam sa luam cina si sa discutam la un sake”, adauga Sugino. Intre timp ospatarul aduce supa Miso, supa traditionala japoneza cu alge de mare si tofu, si managerul japonez ia bolul in mana si bea dupa care prinde betisoarele cu usurinta si alege algele de mare din supa. Lingurile aduse la masa sunt in plus, totul se mananca cu betisoare. Usor de spus insa greu de facut pentru cei mai putin indemanatici. Sosesc si bucatile de sushi care se mananca, de fapt, cu mana, iar betisoarele sunt asezate pe farfurie (nu se lasa in bol).

    Caracatita, crevete, bucati fragede de somon si ton asezate peste ovale de orez fin au fost aduse intr-o ordine perfecta pe un platou de lemn. Estetica la o masa japoneza este la fel de importanta ca si gustul felurilor de mancare. Exista un fel de Ikebana, arta japoneza de a aranja un buchet de flori, si in bucatarie, practicata cu rigurozitate de japonezi. Langa sushi se pun intotdeauna si feliute de ghimbir care ajuta la digestie si ar trebui sa-ti improspateze papilele gustative dupa fiecare imbucatura, pentru ca astfel sa savurezi gustul fiecarei bucatele individuale de sushi. Pranzul se prelungeste si domnul Sugino observa o alta similitudine intre romani si japonezi. “Am observat ca si romanilor le place sa se bucure de mancare, sa stea mult la masa si sa discute”, spune servindu-se cu inca o cana de ceai.

    Cina nipona

    Pentru cina in stil japonez managerul alege restaurantul Asami de pe Calea Victoriei. Spre deosebire de Kyoto, Asami este mai formal si preferat de VIP-uri. Sugino asteapta un prieten din Tokio si au decis ca vor lua cina impreuna. A fost rezervata o masa cu bucatar care va prepara in fata lor, pe o plita incinsa un fel de Chateaubriand japonez, carne de vita cu legume. Se comanda bere, neaparat romaneasca, pentru ca omului de afaceri ii place mult berea romaneasca si vinul rosu romanesc.

    Prietenul sau lucreaza tot la Mitsubishi, insa in Dusseldorf. Se discuta despre traditii germane, romanesti si japoneze. In Germania la masa nu se imparte mancarea, spre deosebire de Japonia unde felurile de mancare sunt, de cele mai multe ori, la comun. In plus, de aceea “niciun japonez nu ar putea sa termine o masa in stil german – este prea mult!” si aici vine asemanarea intre romani si germani. Prietenul lui Sugino a lucrat o perioada si in China si, desi considerata tabu, a venit inevitabil si intrebarea care este diferenta intre chinezi si japonezi.

    “Japonezii sunt foarte buni la fabricarea lucrurilor mici, suntem perfectionisti, chinezii au o cultura expansiva, sunt … un fel de americani. O diferenta de cultura in ceea ce priveste mancarea intre chinezi si japonezi este ca la chinezi nu este un lucru rau sa lasi mancare in farfurie, ci dimpotriva, o apreciere a generozitatii gazdei. Oricum la baza culturii japoneze stau totusi multe traditii chinezesti”, spune Sugino. Intre timp, la masa soseste sushi, de data aceasta cu tipar despre care cei doi povestesc ca este unul dintre felurile de mancare preferate de japonezi.

    In Japonia exista restaurante specializate in tipari si exista chiar si o gluma pe seama faptului ca cei mai saraci tin bolul cu orez in dreptul fumului care iese din astfel de restaurante, destul de scumpe, ca sa-si aromatizeze mancarea. La masa toata lumea e invitata sa serveasca din tempuri si se aude in japoneza “dozo, dozo!” (poftiti va rog!) si apoi exclamatii de “oishii!” (bun, gustos!). A sosit si bucatarul, care invarte cu dexteritate ustensilele pe care le va folosi pentru a intoarce pe plita fierbinte bucatelele de somon si creveti, tofu, dovlecei si ardei, iar pentru al doilea fel, friptura de vita si ciuperci. S-a dorit si sake insa, din pacate, in Romania nu se gaseste deocamdata iar cei doi s-au multumit sa ridice paharele de vin si sa ciocneasca: “Kampai!” (Noroc!, in japoneza).

    Benihana si kimono

    Benihana corespunde stilului de restaurant japonez foarte formal, ideal pentru un pranz de afaceri, mai ales ca discutiile pot avea loc in camere private. Designul incaperilor private este deosebit fata de restul restaurantului. Scaunele sunt la nivelul mesei, in stil traditional japonez, desi invitatii nu sunt obligati sa stea incomod, pentru ca sub masa exista spatiu pentru picioare.
    “Si in Japonia exista acest spatiu sub masa, pentru ca strainilor le vine de cele mai multe ori greu sa stea turceste pe toata durata mesei. Astfel de restaurante formale au totusi in Japonia camere mai spatioase pentru a-i permite persoanei care serveste si care e de obicei imbracata in kimono sa se miste liber printre oaspeti”, spune Sugino. “Un kimono ca cel din spatele meu, mai putin fastuos totusi”, continua acesta si se intoarce pentru a arata spre un kimono rosu cu un paun aurit care straluceste pe peretele restaurantului.
    “Acesta este un kimono de sarbatoare, fiecare cusatura este facuta de mana si un model costa de obicei in jur de 3.000 de euro. In Japonia, kimonourile sunt de obicei lasate mostenire din mama in fiica. Un alt obicei in ceea ce priveste vestimentatia japoneza este ca, in momentul in care o femeie se casatoreste, trebuie sa poarte kimono cu maneci mai scurte, in timp ce femeile nemaritate au manecile de la kimono lungi. Apropo de nunti, am observat ca nuntile la romani tin toata noaptea si se si danseaza. In Japonia nuntile dureaza numai trei ore, se tine un toast si apoi toata lumea sta jos, mananca si bea”, incheie managerul japonez inainte de a lua o gura din ceaiul verde care, pentru profani, are miros si gust de peste si nu se bea cu zahar niciodata, insa este foarte sanatos. Omul de afaceri a comandat la Benihana Tonkatsu, un fel de snitel de porc si Hibachi Chateaubriand care va fi gatit in fata sa de un bucatar filipinez.

    “Un alt obicei cand primim invitati, atat acasa cat si la restaurant, este sa-i pozitionam cu fata spre gradina, daca exista una in preajma locatiei respective – tine de respectul fata de oaspeti”, isi mai aminteste managerul.
    Desi in meniu nu exista dulciuri traditionale japoneze care se fac de obicei din fasole dulce rosie batuta, Sugino comanda pentru desert creme brulee si banana tempura si le descrie: “Oishii!”.

  • Minimalism victorian

    Mobila veche, macrameurile si tapiseriile au fost urcate in podul bunicii cand au aparut noile tendinte minimaliste in design interior. Acum au fost scoase la iveala, pentru a fi renovate si integrate in casa alaturi de scaune multicolore de plastic Philippe Starck si tehnologie de ultima ora. Minimalismul impersonal a facut loc unor elemente de design traditional pentru a crea un spatiu mai cald si stabil, intr-o lume in continua schimbare.

    Piese de mobila din lemn masiv, candelabre, tapiserii cusute de mana cu povesti nemuritoare si asternuturi demne de patul regelui Ludovic al XIV-lea – cam asa ceva se afla in magazinul Lucienne de pe calea Victoriei. Dupa spusele Lucianei Jerpelea, proprietara magazinului, majoritatea obiectelor pot fi incadrate in curentul “the new classic”, care imbina elemente moderne de design interior cu nuante clasice, si arata la fel de bine intr-o casa de moda veche si intr-un apartament minimalist.
    Magazinul este discret si ar putea trece neobservat daca din interior nu ar straluci candelabrele Flamina, cu cristale Swarovski, cristale de Boemia si sticla Murano. Preturile pentru candelabre variaza de la 1.300 de euro cele cu sticla de Murano pana la 4.000 de euro modelele de candelabre cu cristale Swarowski.
    La intrare este asezata o masa din lemn masiv de stejar flancata de doua canapele Tosconova (una dintre cele mai renumite firme producatoare de tapiterii din Italia) acoperite de perne cu huse pretioase din catifea si satin, croite in Italia. In spate, peretii sunt imbracati in tapiserii Art de Lys, marca franceza specializata in reproducerea unor opere de arta din secolul al XVIII-lea, care infatiseaza castele, istorii si legende sau buchete de flori si naturi moarte.
    Tapiseriile din lana si bumbac de dimensiuni mari erau folosite in Evul Mediu pentru a proteja camerele mari ale castelelor de umiditate si curent, insa, odata cu epoca Renasterii, si-au pierdut functionalitatea, devenind simple capricii ale celor bogati si fiind ridicate la rang de arta.
    Intr-un colt al magazinului, pe o masa se afla seturi de cafea si farfurii din portelan de Limoges, pictate cu elemente din natura si purtand nume romantice ca Amour en Cage sau Jardin de flore, toate marca Medard de Noblat, producatoare de portelanuri de Limoges din anul 1836. Pretul unui set de cafea poate porni de la 560 de euro si poate ajunge pana la 1.000 de euro. In sertare intredeschise stau ascunse asternuturi din matase si broderii cusute in Italia cu punct de goblen si cristale Swarowski, pastrate parca pentru a ocupa cutia de zestre menita pentru o printesa.
    Lenjeria completa de pat numita sugestiv Belle Epoque costa aproximativ 1.700 de euro si ar putea fi potrivita pentru un pat regal. Magazinul este totusi doar un show-room, pentru ca exista o mai mare varietate de produse in cataloagele colorate asezate unul peste altul in rafturi, alaturi de reviste de design interior. Tot in cataloage se gasesc si modele de tapet marca Farrow & Ball, renumiti in Anglia pentru culorile lor unice, de la nuante deschise de bej si galben pentru camere de zi pana la rosu de Bordeaux si negru cu alb cu modele de pauni pentru camere in stil budoir.
    Majoritatea celor care cumpara obiectele de lux de la Lucienne sunt proprietari de case, insa sunt si clienti care au apartamente, dar prefera sa le decoreze in acest stil eclectic de modern cu clasic.
    Pe batrana Calea Victoriei, printre magazine de decoratiuni interioare glamour cu produse semnate de designeri moderni ca Fendi sau Armani si magazine futuriste gen Kartell, Lucienne pare o intoarcere melancolica la opulenta demult apusa, pe gustul nostalgicilor.

  • Design cu parfum de crin

    Arta florala isi are originile in Egiptul antic. Egiptenii foloseau plante si obiecte decorative pentru diverse sarbatori sau aniversari. Astazi, aranjamentele florale intregesc designul unei case, iar stilistul de arta florala va deveni la fel de important ca si designerul de interior, potrivit specialistilor in domeniu. Trendul vine din Franta, iar creatorul artei florale contemporane, cum este numit de francezi, este Christian Tortu, care a revolutionat aceasta arta in anii ’80. Tortu a fost primul care a folosit legume, fructe si ramuri de copac in aranjamentele florale. Iar aceasta tendinta se mentine si astazi.
    In Romania, arta florala in designul interior este abia la inceput de drum. “Am inceput sa ma ocup de arta florala in urma cu un an. Florile au fost pasiunea mea dintotdeauna, dar anul trecut m-am hotarat ca vreau sa fac si o profesie din aceasta pasiune”, spune Agata Blanck. Aceasta a facut cursuri de arta florala in Franta, la Belle Ecole, iar acum face aranjamente florale pentru interiorul caselor sau pentru diverse prezentari de moda.

    De la ei vine floarea

    Florile pe care Agata le foloseste pentru designul interior vin din Olanda, iar cele mai exotice sau obiectele pe care le mai foloseste pentru buchetele de flori vin din Franta. Ca si in moda, si in arta florala exista tendinte, culori vedeta, obiecte decorative sau materiale care sunt nelipsite in aranjamentele florale. “Ca si tendinta specifica acestei perioade este inlocuirea buchetelor clasice cu cele contemporane si neconventionale”, spune Agata Blanck. Acest lucru s-ar traduce prin libera initiativa si creativitate a stilistilor. Acestia pot folosi orice si in orice combinatie. Singura conditie este ca efectul sa fie surprinzator. “Se poarta combinatia de flori, fructe, legume, crengute sau muschi de copac. In plus, se pot adauga tot felul de obiecte decorative in functie de evenimentul pentru care se decoreaza un spatiu sau de designul casei pentru care se fac aranjamentele florale”, spune Blanck. In ceea ce priveste culorile, anul acesta se poarta foarte mult rosu, mov sau lila, iar cele mai folosite flori in aranjamentele florale sunt crinii. “Acest lucru nu inseamna neaparat ca florile trebuie sa fie rosii sau mov, ci mai degraba elementele decorative care vin in combinatie cu acestea”, spune Agata Blanck.

    Aniversare cu trandafiri rosii

    Primii clienti pe care i-a avut Agata Blanck au fost prietenii ei. “Unul dintre primii mei clienti a fost Mihaela Glavan, designer de moda, care imi este si prietena, si pentru care am decorat podiumul pentru prezentarea de moda de anul trecut”, spune Blanck. Apoi a inceput sa aiba tot mai multe cereri din partea oamenilor care aveau nevoie de un profesionist in domeniu. “Cred ca oamenii vin la mine pentru ca nu fac nimic la fel. Aranjamentele florale pe care le fac sunt in functie de client si de eveniment”, spune aceasta. Spre exemplu, pentru aniversarea unei zile de nastere Agata Blanck opteaza pentru trandafiri rosii, iar pentru un eveniment precum nasterea unui copil stilistul va opta pentru flori mai suave, in culori pale, roz si alb. Inainte de a se hotari cum sa decoreze casa cu flori, stilistul sta de vorba cu clientul in incercarea de a afla cate ceva despre acesta, despre personalitatea lui. In plus, stilistul trebuie sa vada designul casei si cromatica ce se gaseste in locuinta, astfel incat culorile plantelor si florilor pe care stilistul le foloseste in buchete sa vina ca o completare a designului interior. “Eu incerc sa pun in valoare ce exista deja, sa atrag atentia asupra unui obiect sau al unui colt al casei.”

    Baia din copac
    Toate camerele casei pot fi decorate cu flori sau copaci. Spre exemplu, locul in care nu ti-ai putea imagina un copac este baia. Dar stilistul contrazice aceste idei preconcepute. “Este adevarat ca oamenii nu isi decorau baia cu flori, crengute sau arbusti, dar romanii sunt destul de deschisi la ce e nou si mai ales frumos. Florile iti ating emotiile si nu ai cum sa le refuzi chiar daca la inceput poate parea un pic ciudat sa ‘plantezi’ un pom in baie.”

    Arta florala de 1.000 de euro
    Cei care doresc sa aiba in casa miros de crini sau trandafiri, trebuie sa scoata din buzunar cel putin 30 de euro pentru un buchet. Dar intr-o singura camera pot fi 3 sau 4 buchete. Astfel, daca luam un exemplu de casa cu 2 dormitoare, un living, un birou, o bucatarie si o baie in care se pun in medie 3 buchete de flori in fiecare din aceste camere, inseamna ca proprietarul trebuie sa scoata din buzunar 540 de euro. Iar aceasta suma va trebui achitata o data la 10 zile, in cazul in care clientul doreste sa aiba flori proaspete tot timpul, pentru ca aproximativ 10 zile tin florile. Dar cel mai scump aranjament dintr-o casa a costat 1.000 de euro, asta pentru ca cel mai mult s-au folosit trandafirii.