BusinessMagazin

Blog

  • E vremea fuziunilor

    Sectorul imobiliar din Polonia se pregateste sa intre intr-o etapa de consolidare, in urma careia numarul dezvoltatorilor se va reduce semnificativ in urmatorii trei ani, potrivit analistilor citati de cotidianul Rzeczpospolita.

     

    Se estimeaza ca grupul celor care vor rezista valului de achizitii si fuziuni va depasi cu putin zece. Din cauza incetinirii ritmului de crestere a preturilor apartamentelor, multi dezvoltatori vor sa iasa de pe piata. „Negocierile privind fuziunile se deruleaza deja“, spune Andrzej Knigawka, analist la ING Securities. Michal Solowow, care controleaza compania Echo Investments, considera ca principalii cumparatori vor fi firmele straine, care doresc sa intre in Polonia si cauta companii cu know-how local.

  • Aeroport de vanzare

    Aeroportul orasului ungar Debrecen va fi scos la privatizare, in incercarea de a atrage un investitor strategic. Lajos Kósa, primarul orasului, a spus ca propunerea va fi supusa aprobarii consiliului local la inceputul acestei luni.

     

    Din 1994, municipalitatea a investit 18,5 milioane de euro in dezvoltarea aeroportului. Intrucat volumul traficului a crescut substantial, oficialii unguri vor sa atraga un investitor strategic si nu unul financiar. Zece investitori din China, Rusia, Germania, Austria, Marea Britanie si Spania si-au manifestat intentia de a prelua controlul asupra aeroportului. 

  • Sapte modele VW vor fi produse in Rusia

    Volkswagen va produce sapte modele la noua fabrica din Rusia pe care o ridica in orasul Kaluga, unde productia totala va ajunge la 150.000 de unitati pe an. In octombrie va fi lansat primul model, Skoda Octavia, cel mai de succes model al grupului german pe piata ruseasca.

     

    Din noiembrie vor incepe sa fie produse Jetta si Passat, iar din decembrie li se va alatura si Skoda Fabia. Din martie va incepe productia Tiguan, iar modelul bazat pe VW Polo dezvoltat special pentru piata ruseasca nu va intra in fabricatie mai devreme de februarie 2009.  In clasamentul vanzarilor din Rusia pe primele sapte luni, Skoda Octavia este urmata de Passat, cu 5.200 de unitati, Touareg cu 2.700, Fabia cu 2.600, Jetta cu 2.000 si Polo cu 809.

  • Cumparam doar o banca mare

    Grupul bancar italian Intesa Sanpaolo SpA este interesat de achizitia unor banci in Rusia si Ucraina. Antonio Fallico, seful subsidiarei ruse a grupului italian, spune ca banca ce va fi achizitionata va avea probabil active de peste 1,1 mld. euro.

     

    Fallico recunoaste ca momentan „suntem o banca mica in Rusia dupa active, marimea afacerii si alti indicatori“ – de aceea, un salt calitativ este posibil doar prin cumpararea unei banci cu un volum relativ mare al activelor. In Rusia, bancile cu active de peste 1,1 mld. euro sunt situate intre primele 50 de institutii de credit. Activele KMB-Bank (Small Business Credit Bank), in care Intesa detine 75% din actiuni, ating 1,3 mld. euro.

  • KAZAHSTANUL, LA DOUA MARI DISTANTA

     

  • CAPITALUL DE LUCRU

    Dinu Patriciu a infiintat in 1990 prima firma din Romania, Alpha. A activat pe piata de capital prin intermediul fondului de investitii Romania Moldova Direct Fund (RMDF), implicat ca actionar in multe alte afaceri. La 20 noiembrie 1998 a preluat Rompetrol, casa de comert care avea atunci o cifra de afaceri de 6,6 milioane de dolari si pierderi de 1,5 milioane de dolari. Negocierea primului transport de titei dupa preluarea rafinariei de catre Rompetrol a fost povestita de Dinu Patriciu la intalnirea cu presa in care a anuntat vanzarea companiei.

     

    „In momentul in care am pornit Petromidia, am platit primul avans, am pus toate garantiile la FPS si cand m-am uitat in spate nu mai era nimic. Si umblam la banci sa finantez capitalul de lucru. Ce am gasit in companie era total diferit de ce era in documentele FPS si aveam de ales sa cer banii inapoi sau sa imi asum aceasta chestie si sa merg inainte. Capital de lucru nu era. Rafinaria era goala, conservata bine, dar fara picatura de titei. Pe 26 ianuarie 2001, ziua in care a murit Horia Rusu (fruntas liberal, deputat PNL din 1990, n. red.), a trebuit sa plec la Viena sa ma inteleg cu o banca sau sa iau bani pentru primul vas cu titei. Mi-au pus conditia ca acest vapor sa vina din Irak, pentru ca banca avea controlul direct asupra acestui transport. Am negociat pentru primele 150.000 de tone, am terminat la opt seara si m-am suit sa plec la inmormantarea lui Horia la Timisoara. M-am trezit cand trenul pleca din gara Arad, de fapt am tras semnalul de alarma. Trenul facuse deja vreo 20 de kilometri, era viscol si eu in pantofi de afaceri. Am mers peste un camp, vedeam lumini la vreo doi kilometri de mine si am luat-o in directia aceea. La lumina lunii am vazut o multime de caini venind spre mine si am urcat pe terasamentul caii ferate. Am mers trei ore, am cazut, mi-am rupt pantalonii si aveam in cap ca aseara am luat 30 de milioane de dolari de la aia, si acum…

     

    Dimineata m-am urcat intr-un camion, m-am dus la gara, intre timp mi se descarcase si telefonul, si de la marire si decadere am ajuns la inmormantare. La o saptamana a venit vaporul; tin minte ca venit la mine un tanar intr-o pufoaica si m-a intrebat: «Da’ bani aveti?». Asa a pornit rafinaria. Dupa aia am pus in competitie doua banci, o banca austriaca care era invidioasa pe cealalta. Si a crescut capitalul de lucru…“.

  • CUMPARATORUL: KAZMUNAIGAZ

    – KazMunaiGaz a fost creata in anul 2002, in urma fuziunii firmelor Kazahoil si Oil & Gas Transportation Company. Firma are birouri in state precum Marea Britanie, Elvetia, Spania, Ucraina, Lituania si China.

    – Se situeaza pe locul 21 in topul companiilor musulmane din lume, ca valoare a afacerilor – un top dominat de companii petroliere si de stat: 16 din primele 21 sunt in aceasta situatie, iar topul este condus de compania saudita Aramco.

    – Compania a raportat venituri de 3,3 miliarde de dolari (2,4 mld. euro) in primele cinci luni ale anului.

    – A extras in primul semestru mai mult titei decât productia anuala a României.

     

    In prima jumatate a acestui an, KazMunaiGaz a inregistrat o productie consolidata de petrol si gaz condensat de 8,2 milioane de tone, cu 1,5% mai mult fata de perioada similara din 2006. Totodata, KazMunaiGaz a rafinat, in intervalul analizat, 2,8 milioane de tone de titei si pentru acest an se asteapta sa prelucreze in rafinarii o cantitate in crestere cu 35%, la 5,75 milioane de tone. Pentru acest an, compania estimeaza o productie de 17,162 milioane de tone de petrol si gaz condensat.

    In afara de preluarea Rompetrol, KMG negociaza un joint-venture si cu compania croata INA.

  • Griji la Casa Alba pentru datoriile SUA

    De ani de zile administratia Bush a tot minimalizat ingrijorarile cu privire la miile de miliarde de dolari pe care SUA le datoreaza Chinei, Japoniei si statelor producatoare de petrol din Orientul Mijlociu, sustinand ca aceste datorii nu le ofera niciun avantaj gratuit guvernelor straine. Dar intr-un moment de instabilitate financiara globala precum cel de acum, administratia a inceput sa se ingrijoreze.

     

    Nelinistile americanilor – la fel ca acelea ale liderilor din Europa – se concentreaza pe o tendinta in crestere, dar putin inteleasa, a guvernelor straine de a-si converti creantele in „fonduri de investitii suverane“ care achizitioneaza active in SUA si in alte regiuni – si care pot influenta piata atunci cand vand sau cand cumpara.

     

    In replica, administratia Bush face presiuni la Fondul Monetar International si la Banca Mondiala sa cerceteze comportamentul acestor fonduri, care controleaza investitii estimate la circa 2.500 miliarde de dolari (peste 1.800 miliarde de euro), si sa elaboreze coduri de conduita pentru ele. Printre regulile propuse se va afla si obligatia de a dezvalui metodele de investitii si de a evita implicarea in politica tarilor in ale caror active investesc.

     

    Oficial, Statele Unite aproba cu bratele deschise orice investitie, cu exceptia celor care ar putea compromite securitatea nationala. Dar o unda de retinere se face simtita in cazul investitiilor din partea guvernelor straine, spre deosebire de cazul investitiilor venite de la companiile din acele tari. Unii politicieni avertizeaza cu privire la o posibila reactie negativa de ordin politic daca tendinta va continua.

     

    „Banii vor continua sa graviteze in mod natural in jurul activelor cu pretul in dolari, datorita soliditatii economiei noastre“, a spus intr-un interviu Henry Paulson Jr., secretarul Trezoreriei. „Nu mi-ar placea nimic mai mult decat sa obtin cat mai multi din acei bani. Dar inteleg ca exista o teama naturala ca acesti bani vor cumpara toata America.“

     

    Una dintre nelinistile americanilor tine de filozofia pietei. Statele Unite au predicat ani intregi evanghelia privatizarii, cerand altor state sa-si vanda industriile detinute de guverne. Acum, cu prezenta fondurilor suverane, multi experti se intreaba daca investitiile transfrontaliere nu se transforma in ceva nou, care ar putea fi numit nationalizare transfrontaliera – ridicand problema interferentei guvernelor in piata libera, doar ca de data asta in alte piete decat cea nationala.

     

    O alta ingrijorare este dimensiunea extinsa si cresterea potentiala a acestor fonduri. Cele 2.500 miliarde de dolari, la cat sunt estimate activele in care au investit, depasesc sumele investite de fondurile speculative („hedge funds“) din toata lumea. Mai mult, banca de investitii Morgan Stanley, intr-un multcitat studiu, previzioneaza ca aceste fonduri de investitii ar putea ajunge la un total al activelor halucinant, de 17.500 miliarde de dolari (aproape 13.000 miliarde de euro) in zece ani.

     

    Desi fondurile suverane nu par sa fi jucat un rol in recenta valtoare de pe pietele internationale, expertii spun ca ar putea sa o faca in viitor, in moduri favorabile sau nefavorabile – vanzand brusc activele detinute si precipitand o criza sau salvand financiar fondurile sau companiile care sunt in dificultate. „Aceste fonduri ar putea sa devina ori sursa problemei, ori o parte a solutiei“, spune Edwin Truman, senior fellow la Institutul Peterson pentru Economie Internationala. „Cand guvernele straine detin actiuni si obligatiuni, nu doar bonuri de trezorerie, trebuie sa te intrebi daca ele vor fi o forta stabilizatoare sau destabilizatoare.“

     

    Truman spune ca e usor de imaginat ca intr-o viitoare criza globala, Paulson s-ar putea sa faca apel nu doar la bancherii centrali, ci si la cei ce conduc aceste fonduri suverane. „Ar putea sa procedeze asa inca de pe acum, din cate stim noi“, adauga el.

     

    Fondurile sunt produsul deceniilor in care Statele Unite au importat mai mult decat au exportat. Preturile ridicate la energie au adus trilioane de dolari producatorilor de petrol si gaze naturale din Norvegia si Rusia pana in Orientul Mijlociu, in vreme ce setea americanilor de a importa bunuri si servicii a crescut rezervele valutare ale Chinei, ale Japoniei si altor exportatori giganti din Asia.

     

    Agitatia politica din jurul acestor fonduri a fost pana acum limitata. Eforturile din acest an ale Chinei si ale statului Singapore de a cumpara participatii la banca britanica Barclays si ale Qatarului de a prelua lantul de supermarketuri J Sainsbury din Marea Britanie au starnit putina emotie in randul liderilor britanici. Nici oferta Dubaiului pentru retailerul american Barney’s, nici achizitionarea, anul acesta, de catre China a unei participatii de aproape 10% la fondul de investitii Blackstone nu au starnit vreo agitatie in SUA.

     

    Probabil cea mai politica turbulenta cauzata de un fond suveran a aparut atunci cand Temasek Holdings, vehiculul de investitii detinut de statul Singapore, a achizitionat o participatie la o companie detinuta de fostul premier al Thailandei, Thaksin Shinawatra. Afacerea a starnit demonstratii antiguvernamentale care au dus pana la urma la indepartarea lui Shinawatra, printr-o lovitura de stat militara, in 2006.

     

    Principala temere este ca, dincolo de posibilitatea ca fondurile straine sa urce cotatiile actiunilor, ale obligatiunilor si pe piata imobiliara, ele sa exercite un control inoportun in politica sau in sfera privata. Truman de la Institutul Peterson este unul dintre multii experti care fac presiuni ca SUA, FMI si BM sa elaboreze coduri de conduita care sa tina zona politica departe de deciziile de investitii si sa le ceara fondurilor sa dezvaluie informatii despre componenta portofoliilor lor si despre strategiile lor de investitii. „Un guvern este o specie diferita in lumea investitiilor“, spune el. „Le spunem noi fonduri suverane (ale statului, n. red.), dar odata ce operezi in afara granitelor tale, nu mai esti «suveran» in acelasi sens“. Altii ar prefera sa li se ceara fondurilor sa-si plaseze deciziile de investitii in mainile unor manageri apolitici.

     

    „Din moment ce statele din Asia si cele petrolifere devin tot mai bogate, cu siguranta ca au si banii necesari ca sa incerce sa exercite influenta“, spune Kenneth Rogoff, profesor de stiinte politice si politici publice la Harvard. „Nu vrem ca influenta aceasta sa fie exercitata fara scrupule. Trebuie sa existe transparenta in modul de conducere a fondurilor si un control financiar care sa asigure protectie impotriva ei.“

     

    Paulson si secretarul adjunct al Trezoreriei, Robert Kimmitt, au calatorit in China, Rusia si in zona Golfului Persic ca sa le ceara oficialitatilor din domeniul financiar de acolo sa promoveze o deschidere mai mare asupra practicilor de investitii ale fondurilor suverane si sa interzica subventiile guvernamentale si alte forme de stimulente pentru activitatile lor de investitii din strainatate. Administratia de la Casa Alba mai cere guvernelor respective, drept conditie de a investi in Statele Unite, sa deschida accesul pentru investitiile americane in activele de acolo aflate sub controlul statului.

     

    Fondurile suverane exista de fapt de zeci de ani. Kuwait General Reserve Fund a fost infiintat in 1960, iar Abu Dhabi Investment Authority, infiintat in 1976, are investitii totale in jurul a 800 de miliarde de dolari (aproape 590 de miliarde de euro), ceea ce il face cel mai mare asemenea fond din intreaga lume. Cu 300 de miliarde de dolari investiti in noul sau fond, Norvegia este privita de multi drept un model de transparenta a strategiei sale de portofoliu, a detinerilor si a metodelor folosite. Dar ea isi asuma si miza politica fara niciun ascunzis, dupa ce si-a retras recent investitia in lantul de magazine american Wal-Mart, justificand cu acuzatiile ca acesta ar fi incalcat interdictia de exploatare a muncii minorilor si ar fi dejucat eforturile angajatilor de a se constitui in sindicate.

     

    Dar China si statele din Orientul Mijlociu mai au mult pana sa ajunga la fel de transparente in activitatile lor pe cat este Norvegia. Unii experti se intreaba ce s-ar intampla daca Beijingul ar cumpara o companie farmaceutica din SUA si ar face presiuni pentru schimbarea programelor de prescriere a medicamentelor. Sau care ar fi reactia daca un guvern arab ar cere sa-i fie sprijinita financiar o companie sau sa-i fie acordate scutiri de taxe pentru ca in schimb sa sprijine convorbirile de pace din Irak sau din Israel?

     

    „Daca aceste fonduri adera, sa zicem, la conceptul unui mare fond mutual, ele ar face aceleasi tipuri de investitii standard pe care le face fundatia Yale“, spune Lawrence Summers, fost secretar al Trezoreriei si presedinte al Universitatii Harvard. „Dar daca fac investitii mai directe, devin actori cu greutate in economie, si aceasta ridica multe intrebari.“

     

    Presedintele George W. Bush a promulgat recent o lege care imputerniceste Congresul sa imbunatateasca procesul de analiza si posibil sa respinga cumpararea companiilor americane de catre straini, pe considerente de siguranta nationala. Dar aceste tranzactii totalizeaza doar 10% din totalul achizitiilor de pe piata, conform Departamentului Trezoreriei.

     

    In urma cu cativa ani a izbucnit un scandal imens cand o companie controlata de emiratul Dubai a incercat sa preia administrarea catorva porturi din Statele Unite si cand o companie petroliera detinuta de guvernul chinez a incercat sa cumpere firma petroliera Unocal. Ambele episoade sugereaza ca americanii ar putea sa nu accepte volume tot mai mari de investitii guvernamentale straine. In ambele cazuri, ingrijorarea politicienilor americani a fost ca active vitale pentru securitatea nationala ar fi fost in pericol. Dar in anii ’80, nu era in pericol securitatea nationala atunci cand americanii s-au strambat cand companii japoneze au cumparat proprietati de lux precum studiouri de cinema sau Centrul Rockefeller.

     

    „Administratia Bush are dreptate sa urmareasca acest fenomen – nu alarmata, ci atenta“, spune Stephen Jen, sef al departamentului de analiza valutara la Morgan Stanley. „Trebuie sa capete transparenta strategia si conducerea acestor fonduri, astfel incat sa nu le suspectam de urzeli geopolitice ascunse in investitiile lor.“

     

    Traducere si adaptare: Mihai MitricA

  • Zorii unei noi crize

    In vreme ce americanii se tem de o epidemie a executarii ipotecilor, adusa de sucombarea pietei creditelor subprime, Marea Britanie sufera de o alta: executarile de ipoteci au atins cel mai mare nivel din ultimii opt ani.

     

    Susan Whittacker era disperata. In urma cu patru ani isi cumparase primul apartament in orasul Rochester, la mai putin de doua ore est de Londra. Dar apoi dobanzile au inceput sa creasca si venitul micului magazin pe care-l avea impreuna cu partenerul ei a inceput sa nu mai acopere ratele la creditul lor cu dobanda variabila.

     

    Pusa in fata executarii ipotecii si hotarata sa evite sa se mute la mama ei, Whittaker a gasit o solutie printr-un aranjament tot mai popular in Marea Britanie, numit „vinde si apoi inchiriaza la loc“. O companie privata i-a cumparat casa, permitandu-i sa evite executarea ipotecii; apoi compania i-a inchiriat casa, astfel ca Susan si partenerul ei nici nu au mai fost nevoiti sa se mute. Smecheria: compania le-a platit celor doi mai putin decat valora apartamentul lor.

     

    Astfel de intelegeri nu sunt obisnuite in Statele Unite si brokerii americani de ipoteci spun ca le descurajeaza, din cauza unor posibili creditori fara scrupule care pot sa-i exploateze pe proprietarii aflati in dificultate. Dar la vremuri disperate se cer masuri disperate. Executarile de ipoteci au atins in Marea Britanie cel mai mare nivel din ultimii opt ani; in 2007, de la inceputul anului, creditorii au reluat in posesie un numar record de 14.000 de proprietati, cu 30% mai mult decat in aceeasi perioada a anului trecut, potrivit Consiliului Creditorilor Ipotecari. Alti 125.100 de proprietari au ramas in urma cu plata ratelor la imprumuturile ipotecare.

     

    Si falimentele personale au atins un record absolut, in mare parte din cauza unei cresteri naucitoare a indatorarii ipotecare. Situatia a ajuns atat de serioasa – la fel ca teama proprietarilor disperati ca se va profita de ei -, incat nou-instalatul guvern al premierului Gordon Brown incearca sa schimbe regulile de baza ale sistemului ipotecar.

     

    Daca asa ceva e posibil, ramane de vazut, dat fiind in special atasamentul britanicilor pentru ideea de proprietate asupra locuintei, pentru creditele cu dobanda variabila si pentru indatorarea personala. Consumatorii britanici sunt cei mai indatorati cetateni dintre toate statele G7 – Grupul celor mai industralizate 7 state occidentale -, iar emisiunile de televiziune dedicate imobiliarelor si consilierii in ce priveste creditarea sunt printre cele mai urmarite in toata tara. „Traim intr-o societate unde incurajam oa-menii sa se indatoreze si sunt multe presiuni sa escaladezi aceasta scara, care pentru unii s-a dovedit o investitie fructuoasa“, spune Frances Walker de la Serviciul de consiliere pentru creditele de consum, o companie de consultanta din Londra.

     

    In momentul de fata, doar 5% dintre britanicii care cumpara o casa aleg un credit cu dobanda fixa. Aici se obisnuieste sa iei un credit cu dobanda fixa pentru primii doi ani, dupa care dobanda sa fie variabila pe toata durata contractului. Dar rata la creditele cu dobanzi variabile a luat-o tare in sus odata cu majorarea de catre Banca Angliei a dobanzii de referinta – de cinci ori in ultimele 12 luni, pana la 5,75%, cel mai mare nivel atins dupa 2001. Adaugati costurile din ce in ce mai ridicate ale alimentelor si ale utilitatilor si veti vedea de ce proprietarii britanici sunt tot mai stramtorati. Expertii imobiliari din tara spun ca din aceasta cauza tot mai multi aleg varianta cu „vanzare urmata de inchiriere“.

     

    Partea buna in Marea Britanie e ca, spre deosebire de SUA, pentru moment preturile caselor inca mai cresc, dupa ce s-au triplat deja fata de 1997. Recentele cresteri ale dobanzii de referinta inca nu au inversat tendinta. Federatia Nationala Imobiliara a estimat recent ca preturile vor creste cu 40% in urmatorii cinci ani, ridicand pretul mediu al unei locuinte – care deja a ajuns la un multiplu de 11 al salariului mediu – pana la 302.400 de lire sterline sau 445.289 de euro.

     

    Atat timp cat preturile cresc, teoretic proprietarii de case aflati in dificultate isi mai pot vinde casa si pot primi destui bani ca sa rascumpere ipoteca. In realitate, vanzarea unei proprietati in Marea Britanie poate dura si cateva luni si, cand ajung fata in fata cu executarea ipotecii, multi proprietari nu-si mai permit luxul unui astfel de termen. 

     

    Preturile mai ridicate ar putea sa-i impinga afara din piata pe unii cumparatori aflati in cautari, dar altii vor accepta pur si simplu ipoteci mai extinse. Detinerea unei locuinte este o idee atat de inradacinata in Marea Britanie, incat cei mai multi mai degraba s-ar indatora suplimentar decat sa inchirieze, chiar daca nu-si permit ratele, spun expertii imobiliari.

     

    Unii consilieri de credit au avertizat ca o crestere mai mare a cererii de imprumuturi ar putea incuraja practici neglijente in materie de creditare si ar putea duce tot mai multi debitori in faliment individual, ceea ce in schimb ar putea afecta consumul si ar incetini cresterea economica.  Dandu-si seama de aceasta, noul cabinet al lui Gordon Brown a venit cu doua initiative menite sa evite ca boom-ul imobiliar sa se transforme intr-o implozie. Masurile vizeaza constructia a 240.000 de locuinte noi in fiecare an pana in 2016, pentru a lansa in piata locuinte mai accesibile si pentru a-i incuraja pe creditori sa puna la dispozitie mai multe credite cu dobanda fixa pe 25 de ani. Expertii ipotecari estimeaza ca aproximativ doua milioane de ipoteci vor fi ajustate la o dobanda mai ridicata in urmatoarele 18 luni, odata cu expirarea perioadei initiale de doi ani cu dobanda fixa. Or, creditele pe termen lung cu dobanda fixa ar limita riscul unor astfel de evolutii.

     

    Faptul ca oamenii gandesc pe termen scurt cand iau credite si lipsa unei piete consolidate de obligatiuni ipotecare (emise cu scopul de a refinanta activitatea de creditare ipotecara) au impiedicat insa creditele cu dobanda fixa sa se dezvolte. Piata de profil din SUA este finantata prin intermediul pietelor de capital – de aici si unele dintre problemele care au afectat pietele – pe cand Marea Britanie a fost dintotdeauna o piata ipotecara axata pe retail si finantata prin depozite bancare.

     

    Aceasta misiune s-ar putea dovedi mai dificila acum, date fiind actualele probleme din piata ipotecara americana. Dar, daca guvernul nu-i poate convinge pe britanici sa isi schimbe obiceiurile de imprumut, expertii avertizeaza ca tara ar putea sa se confrunte cu propria criza a creditelor „subprime“ (de pe piata cu risc inalt, unde debitorii nu indeplinesc conditiile cerute de banci), pe masura ce clientii cu un istoric de credit deteriorat se vor orienta catre imprumuturi in conditii de „subprime“. „De aici va incepe adevarata problema si cu usurinta am putea vedea ca se va repeta aici ce s-a intamplat in SUA“, spune Steve Grail, director la Grosvenor Trust & Savings, consultant financiar independent din Londra.

     

    Nimic din toate acestea nu mai conteaza insa pentru Susan Whittaker. Faptul ca a fost nevoita sa-si vanda casa si sa o ia apoi cu chirie a facut-o sa excluda din start orice idee a unui alt imprumut. „N-o sa ne mai facem ipoteca vreodata“, a spus ea, intr-un interviu telefonic acordat din locuinta din Rochester. „Toata povestea asta ne-a scos din circuit.“

     

    Traducere si adaptare: Mihai MitricA

  • Cap de pod la capul podului

    Ciudat mai reactionam, ciudat mai tratam lumea; aplicam jumatati de masura, ne refugiem in pesimism pentru a parea intelepti, devenim gratuit inchizitoriali. Este amplu recunoscut faptul ca mecanismele pietei nu pot garanta respectarea intereselor consumatorilor in domeniul energetic. Aparent cele doua fraze pe care le-ati citit nu au nicio legatura intre ele. Doar aparent.

     

    Cine este un fan al jocurilor pe calculator trebuie sa stie de Civilization. Creatie a unui game-designer de geniu, Sid Meier, jocul, ajuns acum la a patra varianta si cu multiple imbunatatiri, ii ofera jucatorului posibilitatea de a conduce o tara de-a lungul istoriei, din epoca de piatra pana la zborul cosmic. Posibilitatile sunt nelimitate si poti fi, pentru propriul popor si pentru vecini, un dictator sangeros sau un lider impaciuitor. Dar pentru economia jocului, pentru a castiga si pentru a te dezvolta armonios, trebuie sa parcurgi cu rabdare, grijuliu, toate etapele de dezvoltare, fara a te limita sau bloca intr-o anume zona sociala, politica sau spirituala: un dictator va dispune de supusi mai eficienti, un lider religios de armate mai razboinice, un sef democrat de o administratie eficienta.

     

    Saptamana trecuta, dupa anuntul vanzarii Rompetrol, am petrecut doua zile tot citind despre Kazahstan, petrol, Rompetrol, geostrategii, Rusia, Europa, gaze naturale, Statele Unite, conducte, porturi – un Civilization pe baza de petrol. Am vrut sa ma lamuresc, intrebarea esentiala a fost pentru mine, imediat dupa anuntul facut de companii, „de ce?“. Nu „cat?“, nu daca „e mult sau e putin?“, nu daca „este mai bogat sau mai sarac decat Donald Trump?“. Astea vin mai tarziu, cand lucrurile se asaza intr-o matca.

     

    De ce a vandut? N-am obtinut un raspuns satisfacator la aceasta intrebare nici urmarind aparitiile televizate ale sefului Rompetrol, nici citind comentariile analistilor si nici din rapoartele agentiilor de stiri. Si atunci am preferat sa pornesc Civilization-ul meu si sa incerc sa joc.

     

    Petrolul se termina. Lumea nu pare sa poata depasi perioada dependentei de petrol. Furnizorii de petrol si gaze traiesc momentele lor de glorie si vor sa isi joace cartea cat mai bine. Politicienii traiesc momente de glorie (ei traiesc oricum, oricand, momente de glorie) si vor sa isi joace cartea cat mai bine. Cei marunti au nevoie, pentru a rezista, de cei puternici. Civilization ne invata ca, pentru o bucata de vreme, dictatura este folositoare. Logic, daca un maruntel se lipeste de un dictator, o sa ii mearga, cel putin teoretic, bine. Putem apela la Nazarbaev, care e un dictator inconjurat de dictatori. Dictatorii zornaie fiorosi din vane de conducte si traseaza conducte care le creeaza iluzia ca sunt lideri cu greutate.

     

    Eu cred ca Patriciu tine pur si simplu la ce a creat, la Rompetrolul de astazi, si a incercat, ajuns la anumite limite, sa isi conserve creatia, chiar pasand-o altor stapani. Nu stiu daca Dinu Patriciu stie de Civilization, dar cred ca a devenit constient de necesitatea temporara a dictaturii; asta pentru ca in ziua de azi companiile traiesc mai putini decat oamenii. Prin anii ’80, American Telephone and Telegraph ajunsese cea mai mare companie a lumii, prezenta in toate casele. Era alintata „Ma Bell“, era extrem de influenta politic, avea laboratoare tapetate cu premii Nobel, un milion de angajati (multe, cele mai multe, erau femei, operatoare; in companie circula chiar o gluma legata de pericolul ca la un moment dat toate femeile americane sa devina operatoare de telefonie). In 1984 a inceput declinul, iar 20 de ani mai tarziu ultimele ramasite ale companiei au fost cumparate de o alta. Ca sa nu mai vorbesc de decaderea celor sapte surori care faceau legea in petrolul anilor ’70, inlocuite acum de giganti DE STAT, cum sunt Aramco, Gazprom, CNPC din China sau Petroleos de Venezuela.

     

    La vest de dictatorii cei zornaitori din vane se afla un soi de dictatura care a emis fraza cu „mecanismele pietei care nu pot garanta interesele consumatorilor in domeniul energetic“. Fraza in cauza este dintr-un document oficial al Uniunii Europene si se inscrie cum nu se poate mai bine in apucaturile celui mai dictatorial regim democratic cu putinta. Aici ma joc, desigur, cu cuvintele, dar un sambure de adevar exista; el se ascunde in pasiunea oficialilor de la Bruxelles de a norma tot, de a se implica in toate, de a trasa toate. Cei de la Bruxelles sunt democrati, dar analizeaza masuri pentru limitarea accesului companiilor straine pe piata energiei. Cum se impaca asta cu democratia si cu piata? Pai, de fapt, piata nici nu garanteaza…

     

    Principala invatatura a jocului Civilization cu petrol si dictatori este ca trebuie sa invatam sa coexistam si sa colaboram. Sa ne asociem, daca este cazul, cu dictatorii cu vane, sa ii intelegem, sa ii facem sa ne inteleaga. Din acest punct de vedere, turul jucat de Dinu Patriciu este castigator, depasind ca importanta suma platita de kazahi; a creat un cap de pod intr-o zona unde cuvantul de ordine era „ca la capul podului“.