Blog

  • Colliers: Numărul de turişti români care au ales destinatii locale în 2023 se apropie de un record, dar vizitatorii străini s-au mentinut cu aproximativ 25% sub nivelul de dinaintea pandemiei

    Sectorul hotelier a continuat să se redreseze în 2023, cu o creştere susţinută a turismului de agrement, numărul de turişti români care s-au cazat în structurile hoteliere din ţară ajungând la aproape 7 milioane, foarte aproape de un record şi, de asemenea, peste media din anii de dinaintea pandemiei, potrivit raportului anual publicat de Colliers.

     Totodată, în vara lui 2023, nivelul traficului aerian de pasageri l-a depăşit pe cel din 2019, stabilind noi recorduri atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe mari din ţară.

     Cu toate acestea, redresarea turismului internaţional în România nu a fost la fel de rapidă ca cea a turismului intern, numărul turiştilor străini care sosesc în ţară menţinându-se cu aproximativ 25% sub nivelul de dinaintea pandemiei. Având în vedere în special cele aproape 2.000 de camere care ar putea fi livrate în perioada 2024-2026, consultanţii Colliers subliniază că piaţa se pregăteşte pentru o expansiune atât la nivel cantitativ, cât şi calitativ.

    „Această revenire importantă a turismului de agrement devine din ce în ce mai atractivă pentru un număr tot mai mare de investitori instituţionali. Stabilitatea în faţa provocărilor recente din sectorul turismului este un factor cheie pentru atragerea unui număr tot mai mare de investitori în diverse proiecte, în pofida contextului inflaţionist generat de COVID-19. Observăm, de asemenea, o creştere a numărului de proiecte care intră pe piaţă, anunţate în special pentru perioada 2025-2026, lucru datorat faptului că unii investitori au fost mai degrabă prudenţi în faţa noutăţilor aduse de alte sectoare imobiliare comerciale, în special birouri, şi au căutat să îşi diversifice portofoliile”, explică Raluca Buciuc, Director şi Partner Î Valuation360 and Advisory Services la Colliers.

    În paralel, se observă o creştere semnificativă a numărului de branduri hoteliere care intră pe piaţa locală, de la cele de lux şi până la cele mai accesibile. De asemenea, la creşterea pieţei contribuie şi apariţia unor operatori profesionişti, internationali sau locali, care închiriază clădiri de la proprietari şi le administrează ca hoteluri.

    În Bucureşti, hotelurile de 4 şi 5 stele au rămas cel mai activ segment în 2023. Venitul mediu zilnic pe cameră disponibilă (ADR) a crescut cu 15-20% pe tot parcursul anului, suplimentar faţă de creşterea de 57% înregistrată în 2022, ajungând la 126 euro/cameră/noapte în zonele centrale şi 82 euro/cameră/noapte în nordul Bucureştiului. Ratele de ocupare uşor în lunile de vară, dar în termeni anuali rămân uşor sub nivelurile de dinaintea pandemiei.

    În următorii doi ani consultantii estimează că vor avea loc peste 20 de deschideri de hoteluri de brand în România, totalizând aproape 2.000 de camere. Printre acestea se numără proiectul dezvoltat de One United, care va aduce un brand de lux cu 100 de camere pe strada Clemanceau – Ennismore, pe cand un alt dezvoltator a bătut palma cu un alt brand de lux Ascott, The Crest Collection, care va deschide un proiect cu 170 de camere lângă Palatul Parlamentului din Bucureşti. Noua colaborare cu Accor pentru Novotel Living va genera un aparthotel cu 150 de camere, programat să fie finalizat în 2025, iar Corinthia Grand Hotel Boulevard, cu 30 de camere, va fi, de asemenea, finalizat în viitorul apropiat.

    „La începutul lui 2023 erau în discuţie doar şapte proiecte, dar la sfârşitul anului, conform anunţurilor publice şi a estimărilor generale, numărul acestora depăşise 20 de proiecte, majoritatea în Capitală. Accor, Marriott şi Radisson sunt unele dintre cele mai active mărci aflate în căutarea de noi proiecte. În prezent, Bucureştiul numără 26 de hoteluri internaţionale cu aproximativ 5.000 de camere, ceea ce reprezintă aproape jumătate din numărul total de hoteluri aflate în Capitală şi care au potenţial de afiliere. În afara Bucureştiului, Cluj-Napoca, Braşov, Oradea şi Arad se numără printre cele mai active pieţe”, spune Raluca Buciuc, Director şi Partner Î Valuation360 and Advisory Services la Colliers.

    Deşi noile proiecte vor permite creşterea ofertei de camere, iar cele existente ar trebui să îşi continue creşterea în piaţă, consultanţii Colliers consideră că perspectivele pe termen mediu rămân o provocare. Chiar şi fără a lua în calcul incertitudinile economice, hotelurile locale întâmpină obstacole din ce în ce mai mari, de la lipsa forţei de muncă (peste 10% dintre angajaţii hotelurilor centrale din Bucureşti sunt din străinătate, în special din Asia de Sud) până la schimbări semnificative ale costurilor de operare, precum cele din 2022, pe fondul creşterii preţurilor la energie.

     

  • Nvidia a dezvăluit un cip care face unele sarcini de 30 de ori mai rapid decât predecesorul său

    Gigantul tehnologic american Nvidia a dezvăluit cel mai recent cip de inteligenţă artificială. Acesta poate face unele sarcini de 30 de ori mai rapid decât predecesorul său, susţin reprezentanţii companiei. De asemenea, americanii au anunţat o nouă linie de cipuri pentru maşini.

    Noul cip AI a fost prezentat la un eveniment din San Jose, California, potrivit BBC. Reprezentanţii Nvidia susţin că principalii clienţi, inclusiv Amazon, Google, Microsoft şi OpenAI, ar trebui să folosească noul cip al companiei în serviciile de cloud computing şi pentru propriile lor oferte de AI.

    De asemenea, ei spun că noile instrumente software, numite microservicii, îmbunătăţesc eficienţa sistemului şi uşurează încorporarea unui model AI în activitatea sa.

    Alte anunţuri ale Nvidia includ o nouă linie de cipuri pentru maşini, care pot rula chatboţi în interiorul vehiculului. Compania a declarat că producătorii chinezi de vehicule electrice BYD şi Xpeng vor folosi noile cipuri.

    Nvidia este văzută ca o companie cheie care arată cât de rapid se răspândeşte tehnologia bazată pe inteligenţă artificială în lumea afacerilor. Firma are o cotă de piaţă de 80% şi speră să-şi consolideze dominaţia. Nvidia este a treia cea mai valoroasă companie din SUA, după Microsoft şi Apple.

  • Meteorologii anunţă temperaturi blânde pentru următoarele 4 săptămâni

    Săptămâna 18 – 25 martie

    Valorile termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână în regiunile sud-estice, iar în rest vor fi uşor mai ridicate. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în jumătatea sud-vestică a ţării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

    Săptămâna 25 martie – 1 aprilie

    Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări. Regimul pluviometric va fi excedentar în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane

    Săptămâna 1 – 8 aprilie

    Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor avea
    o tendinţă uşor deficitară în toate regiunile.

    Săptămâna 8 – 15 aprilie

    Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru
    acest interval, la nivelul întregii ţări.

  • Orange lansează în Polonia net prin fibră cu o viteză de descărcare a datelor de 8 Gbps, de peste trei ori mai rapid faţă de România. Preţul – aproximativ 200 de zloţi polonezi (45 de euro) pe lună

    Grupul francez de telecomunicaţii Orange, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de comunicaţii din Europa, a lansat pe piaţa din Polonia, în oraşele Varşovia şi Cracovia servicii de internet fix prin fibră optică la viteze de descărcare a datelor de până la 8 Gbps.

    „Astăzi, Orange Fiber face încă un pas uriaş pentru a le oferi clienţilor cea mai bună conectivitate şi experienţă. Tocmai am lansat Orange Fiber ultra-rapid, la o viteză de până la 8 Gbps. Această soluţie inovatoare răspunde nu doar nevoilor actuale ale clienţilor noştri, ci şi celor care urmează să apară.

    Noua noastră ofertă deschide toate posibilităţile pentru o adevărată casă a viitorului. Această conexiune ultra-rapidă prin fibră optică este perfectă pentru a te bucura de divertisment de cea mai bună calitate – streaming video, jocuri online, realitate virtuală. Cea mai bună soluţie pentru liber-profesionişti, a căror muncă implică trimiterea de fişiere mari, cum ar fi graficienii, creatorii de jocuri video sau profesioniştii din domeniul audio. Datorită Wi-Fi, este posibilă conectarea a până la 256 de dispozitive!

    Pentru început, oferta noastră este disponibilă pentru peste 830 de mii de gospodării din #Warszawa şi #Kraków. În cursul acestui an, intenţionăm să lansăm fibra la 8 Gbps în mai multe oraşe şi să extindem acoperirea la aproape 2 milioane de gospodării”, a scris pe reţeaua de business LinkedIN Liudmila Climoc, CEO al Orange Polonia.

    Conform datelor de pe pagina web a Orange Polonia abonamentul pentru net la aceste viteze are un cost lunar de circa 200 de zloţi polonezi – circa 45 de euro.

    În România, viteza maximă oferită de Orange pentru serviciile de internet fix este de 2100 Mbps.

    RCS&RDS Digi, jucătorul cu o poziţie dominantă pe piaţa de internet fix din România, a anunţat în septembrie 2021 servicii de net fix cu viteze de descărcare a datelor de până la 8 Gbps, dar de atunci acoperirea pentru acest serviciu a rămas limitată iar compania nu oferă transparent informaţii despre zonele unde serviciul poate fi comandat.

    Vodafone, care a cumpărat şi compania de cablu UPC, oferă internet fix la viteze de descărcare a datelor de până la 500 Mbps.
     

    Pentru clienţii business din Bucureşti şi Constanţa Orange oferă din 2021 abonamente care oferă acces clienţilor la viteze de descărcare a datelor de până la 10 Gbps.

  • Alegeri 2024: când partidele sunt scufundate în beznă, cum ceri electoratului să fie limpede ca lumina?

    PNL şi PSD au făcut o alianţă împotriva firii, sub înaltul patronaj al lui Klaus Iohannis şi la presiunea acestuia. Acum nu mai ştiu ce să facă pentru că ce era evident de la început, dar nu părea un pericol iminent, vine cu costuri electorale acum. Liste comune? Votanţii din trecut ai PNL nu-i votează pe cei ai PSD, iar cei ai PSD nu-i votează pe cei ai PNL.

    Partide care, împreună, au 700-800 de mii de membri caută „independenţi“ în fruntea listelor pentru că nu au pe nimeni dintr-ai lor nici pe lista europarlamentarelor, nici pentru Primăria Bucureşti, cu atât mai puţin pentru prezidenţialele din toamnă.

    „Alegerile de azi sunt un impediment serios pentru această alianţă PSD-PNL – alegeri comune pe lista europarlamentarelor şi alegeri separate, cel mai probabil în majoritatea unităţilor administrativ teritoriale“, spune Cristian Preda, decanul Facultăţii de ştiinţe politice de la Universitatea Bucureşti. Pentru că alegerile parlamen­tare şi locale sunt organizate în aceeaşi zi (9 iunie), el spune că oamenii se vor trezi cu mai multe buletine de vot în mână şi nu asta este problema cea mare. Problema este că vor vedea – prespunând că ar vota pentru PNL sau PSD – că pe o listă votează candidaţi comuni, iar pe o altă listă candidaţi separaţi, fie PNL, fie PSD.

  • Florin Rădulescu, partener, Ascendis: Nu vă mai „sudaţi” şedinţele. Fiecare manager are întâlniri în calendar de la care poate să lipsească fără ca organizaţia să sufere

    „Stau în şedinţe pe Zoom de dimineaţă până seara, indiferent dacă sunt la fabrică sau în deplasare. Când să mă mai ocup de echipă, de oameni?”, mi-a spus, recent, un director de producţie de la o companie din domeniul auto. Şedinţele dese pun o presiune foarte mare atât pe manageri, cât şi pe angajaţi. Faptul că o mare parte dintre acestea sunt online, unele nu sunt bine pregătite şi gestionate sau unii participanţi nu şi-au făcut „temele” pentru a fi productivi în discuţie creează un stres şi mai mare, întrucât nimeni nu mai are timp să îşi îndeplinească, efectiv, sarcinile de lucru. O mare parte dintre angajaţii din corporaţii au participat la diverse programe de management al timpului şi ştiu, în teorie, cum trebuie să îşi prioritizeze sarcinile şi că trebuie să îşi ocupe 30% din timpul de lucru cu intervale „libere” în calendar, care să le permită să se concentreze pe ce au de făcut în ziua respectivă. Cine îşi planifică la nesfârşit şedinţe sudate, consecutive, nu lasă loc pentru imprevizibil şi pentru gândire inovativă. Există întotdeauna lucruri în calendar pe care, dacă nu le faci, nu se întâmplă nimic. Trebuie să ai discernământul să prioritizezi şi să fii dispus să faci acest sacrificiu de a nu fi peste tot şi de a nu şti toate răspunsurile. Să fii perfecţionist sau micromanager face, de fapt, mai mult rău organizaţiei decât bine. Iar prioritizarea este una dintre cele mai mari provocări actuale în companii. În ultima perioadă am observat că organizaţiile încep să se uite tot mai mult la modul în care interacţionează echipele de middle management, cele care gestionează performanţa organizaţiei. Mulţi angajaţi funcţionează bine în departamentele lor, însă atunci când vine vorba să lucreze împreună cu colegii din alte departamente, apar nemulţumiri. Din acest motiv a crescut cererea pentru workshopurile de strategie, în care aşteptările angajaţilor din departamente diferite – o frecventă sursă de conflict – sunt aliniate. A şti să prioritizezi este o abilitate care nu se poate deprinde într-o suită de şedinţe consecutive. Iar schimbarea trebuie să vină în primul rând de la managerul/angajatul afectat de această manie a şedinţelor. „Ţi-am pus şedinţă la ora 12:00 pentru că am văzut că e singura oră liberă din calendarul tău” nu înseamnă automat că era ora liberă pentru acel coleg / acea colegă. La fel cum angajaţii nu trebuie să accepte să mai participe la şedinţe la care trebuie să intervină ”în caz de ceva”, pentru că în acel moment ei fac multitasking şi, după cum ne arată practica, multitaskingul este un mare consumator de energie. Cu alte cuvinte, ieşi foarte obosit dintr-o şedinţă în care ai fost doar spectator şi nu ştii de ce. O soluţie ar putea fi ca angajatul să îşi blocheze în calendar ora respectivă fără să intre în şedinţă, iar dacă este cu adevărat nevoie de el, să poată interveni doar atunci când îl cheamă colegii.

    Până la urmă, rezultatele businessului vor dicta strategia fiecărui angajat în materie de organizare a agendei. Iar schimbările încep deja să se vadă. De exemplu, oamenii de HR sunt evaluaţi şi în funcţie de numărul de angajaţi instruiţi în domeniile de business, dar şi de rentabilitatea investiţiei în programele de dezvoltare, iar aceasta sunt, de fapt, un rezultat al deciziilor de prioritizare strategică.

     

    Cinci sfaturi pentru creşterea eficienţei în şedinţe:

    ♦Œ Asiguraţi-vă că întâlnirea este absolut necesară şi că subiectele nu puteau fi discutate într-un e-mail;

    ♦ Nu chemaţi în şedinţe decât persoane care au un cuvânt de spus în legătură cu subiectele de discuţie;

    Ž♦ Asiguraţi-vă, înainte de şedinţă, că fiecare participant s-a pregătit pentru discuţia respectivă;

    ♦ Formaţi-vă obiceiul de a crea o agendă pentru fiecare şedinţă şi de a scrie, pe scurt, un e-mail cu to-do list pentru participanţi (dacă e cazul) la sfârşitul fiecărei întâlniri;

    ♦ Nu programaţi şedinţe mai lungi de 2 ore şi asiguraţi-vă că există 10 minute de pauză la fiecare oră.

  • Nou maxim istoric la Bursă în prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii. BET creşte cu 0,6%, impulsionat de One United Properties (2%), OMV Petrom (1,5%) şi Hidroelectrica (1,4%)

    Cu 0,62% s-a apreciat benchmark-ul BET luni, 18 martie la un nivel record de 16.347,3 puncte, Bursa de Valori Bucureşti depăşind astfel cel mai recent maxim, înregistrat pe 8 martie, respectiv 16.298,6 puncte. BET afişează un avans de 6,4% în 2024, conform datelor agregate de ZF de la BVB.

    Doar BETAeRO a încheiat în teritoriu negativ (-0,29%). În rest, creşterile au ajuns la 0,62% pe BET-FI, indicele fondurilor de investiţii alternative (fostele SIF-uri) şi al Fondului Proprietatea, 0,64,X% pentru ROTX, indice dezvoltat de BVB în colaborare cu Bursa de la Viena, şi 0,81% în cazul indicelui companiilor din energie şi utilităţi BET-NG.

    Analizând structura indicelui de referinţă, cele mai mari creşteri au fost afişate astăzi de One United Properties (2%), OMV Petrom (1,5%), Hidroelectrica (1,4%), BRD SocGen (1,3%) Aquila Part Prod (1,3%) şi Purcari Wineries (1,2%). Scăderi au înregistrat Transport Trade Services (-2,6%), Nuclearelectrica (-1,1%), TeraPlast (-0,7%) şi Electrica (-0,2%).

    Valoarea tranzacţiilor realizate cu toate instrumentele financiare – de la acţiuni la obligaţiuni şi certificate – a însumat 55,6 milioane de lei, faţă de o medie zilnică de 106,7 milioane anul acesta.

     

  • Ţara unde oamenii au protestat din cauza întreruperilor de curent şi a lipsei alimentelor

    Cubanezii au organizat un protest stradal din cauza întreruperilor de curent. De asemenea, oamenii sunt nemulţumiţi de penuria de alimente. Protestele sunt rare în Cuba.

    Sute de oameni din al doilea oraş ca mărime al Cubei, Santiago, au participat la protest public din cauza întreruperilor cronice de curent şi a penuriei de alimente, potrivit BBC. Insula se confruntă cu cea mai gravă criză economică din ultimele trei decenii, mari porţiuni din Cuba rămânând fără energie electrică mai mult de 14 ore pe zi.

    Preşedintele cubanez a dat vina pe sancţiunile SUA, deşi economiştii spun că proasta guvernare reprezintă principalul motiv. Pandemia de COVID 19 a amplificat criza economică, provocând o penurie de alimente, combustibil şi medicamente.

    Guvernul a solicitat ajutorul ONU pentru a combate criza alimentară. De asemenea, cabinetul cubanez a luat o măsură neaşteptată impunând o creştere foarte mare a preţului combustibilului. Acesta costă de cinci ori mai mult decât înainte ducând rata inflaţiei la o cotă de cel puţin 30%.

  • Gerke Witteveen, NN Pensii: Ne dorim mai multă diversitate în rândul companiilor listate. Băncile şi energia cântăresc mult pe piaţa de capital şi ar fi bine dacă ar intra şi alfel de companii

    Investitorii instituţionali au nevoie de mai multă diversitate pe piaţa de capital pentru a miza pe diversificare, în contextul în care bursa locală este dominată de jucători din energie şi din sectorul bancar în prezent, a explicat Gerke Witteveen, CEO NN Pensii, în cadrul ZF Capital Market Summit, 3rd edition.

    „Ne dorim de la piaţa românească un set mai diversificat de companii listate, inclusiv sectorial. Dacă te uiţi la cât cântăresc băncile şi energia în piaţa actuală de capital ar fi foarte bine dacă ar intra şi altfel de companii pe piaţă”.

    Pentru ca piaţa românească să rămână atractivă pentru investitorii instituţionali diversificarea este un element important.

    „Credem în continuare că România este un loc bun pentru a investi, dar ne uităm şi peste graniţă. Pentru ca piaţa românească să fie atractivă pentru noi trebuie să fie suficientă diversificare, suficient volum şi dacă ai diversitate şi volum, lichiditatea nu va fi o problemă”.

    Ce a mai declarat în cadrul ZF Capital Market Summit, 3rd edition:

    • Cred că în acest moment fondurile de pensii nu sunt prea mari pentru piaţa locală. Putem face proiectţii pe 3-5-10 ani în viitor şi ştim că sub legislaţia actuală fondurile de pensii vor continua să crească, iar acei bani trebuie investiţi profitabil. Deci dezvoltarea pieţei trebuie să ţină pasul cu ritmul nostru de creştere. Sub legislaţia actuală încă avem spaţiu să investim în dierite sintrumente, dar în viitor ar putea fi momente în care fondurile individuale de pensii ar putea devide să investească mai mult în pieţe europene.
    • Acum mai mult de 90% din fonduri sunt investite în România, dar dacă piaţa nu se dezvoltă destul de repede la un moment dat banii se duc în altă parte. Nu e o chestiune de aici şi acum, ci de viitor.
    • O piaţă financiară bună şi funcţională este una diversificată. Nu este doar despre sumă, ci mai mult depsre ce vine pe piaţă. Dacă e să comparăm creşterea freefloat-ului la Hidro versus o companie nouă ca eMAG care să vină pe bursă, vorbim de o propoziţie complet diferită pentru orice investitor. Pentru că vrei să poţi diversifica şi dacă vorbeşti despre creşterea freefloat-ului pe companii existente practic pescuieşti în acelaşi lac şi la un moment dat lacul e gol şi nu mai e peşte acolo şi îţi trebuie alt lac cu alt peşte.
    • Cred că trecem prin diferite etape în dezvoltarea pieţei de capital. Roma nu a fost construită într-o zi.
    • Cred că acum suntem într-o etapă în care fondurile de pensii au fost un susţinător foarte bun al pieţei de capital, au putut să faciliteze lucruri precum IPO-ul Hidroelectrica. Cred că acum mergem în etapa următoare, unde sunt mulţi antreprenori, multe companii care crescut. Ei trebuie să înceapă să vadă pieţele financiare, piaţa de capital, ca o sursă de finanţare pentru a-şi atinge potenţialul de creştere.
  • Dan Dascăl, CEO BT Asset Management: Ne-am dori ca lichiditatea să fie mai mare la bursă. Sperăm ca odată cu lansarea Contrapărţii Centrale să se rezolve problema lichidităţii la Bursa de Valori Bucureşti

    Lansarea Contrapărţii Centrale ar putea să rezolve problema lichidităţii de la BVB, a explicat Dan Dascăl, CEO al BT Asset Management, în cadrul ZF Capital Market Summit, 3rd edition.

    „Ne-am dori ca lichiditatea să fie mai mare la bursă. Sperăm ca odată cu lansarea Contrpărţii Centrale să se rezolve problema lichidităţii la Bursa de Valori Bucureşti”.

    Acesta arată că firmele listate la BVB au potenţial mare, în special prin prisma comparaţiei cu ţările din regiunea noastră.

    „Companiile listate la BVB oferă un potenţial suficient de mare, comparativ cu ţările din regiune. România se află într-un context politic şi geografic favorabil, spre deosebire de Ungaria”.

     

    Ce a mai declarat Dan Dascăl, CEO al BT Asset Management:

    • Atât fondurile de pensii cât şi fondurile de investiţii au nişte limite interne pe care nu le pot depăşi. În cazul nostru nu avem voie să depăşim 10% din activul fondului nostru pe un singur emitent. De asemenea, şi pentru expunerile peste 5% sunt anumite constrângeri.
    • Asset managementul în România e în faza de început. Fondurile de investiţii sunt în continuare destul de mici comparativ cu cele de pensii.
    • În această perioadă s-au consolidat foarte bine activele fondurilor de acţiuni, randamentele acestora au fost foarte bune în ultimii ani.
    • Datoria noastră este să convigem investitorii de retail să fie aproape de piaţă, să conştientizeze beneficiile.