Întrebat când a aflat despre accidentul lui Şerban Huidu, Mihai Găinuşă a spus “M-a sunat cel ce-mi dă toate veştile rele posibile. Dezbrăcatu’. Iniţial, am crezut că e vorba de una din glumele lui celebre, fără poantă. Apoi l-am sunat pe Şerban”. Totodată, Mihai Găinuşă a mai spus că Şerban Huidu este binevenit să se implice în realizarea “Cronicii Cârcotaşilor”. “În momentul în care va decide că e cazul să se implice activ în realizarea şi organizarea emisiunii, e binevenit. Dar cred că, deocamdată, numai la emisiune nu se gândeşte”, a mai spus Mihai Găinuşă.
Blog
-
Amendă de 32.000 de euro, care include penalizări pe 2.000 de ani
Poliţistul care a dat amenda a tastat din greşeală 208 în loc de anul 2008, iar absenţa acestui zero a determinat computerul să calculeze automat penalizări cumulate din anul 208 , ceea ce a condus la suma totală de 32.530,44 de euro.
” Când a deschis plicul cu amenda, proprietara vehiculului a leşinat şi a fost transportată la spital pentru a primi îngrijiri “, scrie cotidianul La Repubblica pe site-ul său de Internet.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Al optulea Auchan, la Constanţa. Următorul va fi la Craiova, tot anul acesta
Noul Auchan are 400 de angajaţi şi 60 de case de marcat. La finalul lunii septembrie 2011, retailerul avea 3.900 de angajaţi în România.”Ne propunem să dublăm reţeaua de magazine, pentru a ajunge la 14 hipermarketuri în 2014, în baza unui buget de investiţii de 150 mil. euro.
Suntem o companie tânără, dar avem încredere în meseria noastră, în echipele noastre şi în dezvoltarea viitoare a României.”, declară Patrick Espasa, director general Auchan România. Următorul spaţiu va fi deschis, conform companiei, tot anul acesta, la Craiova, iar anul viitor al zecelea magazine va fi inaugurat la Iaşi.Auchan România a întregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 1,7 mld. lei, din vânzarea a 362 de milioane de articole.
-
Dedeman este partener oficial al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român
Compania va deţine acest statut pentru următorii doi ani ani, “pe durata cărora ne dorim ca sportivii români să ocupe, cât mai des, prima treaptă a podiumurilor de premiere”, spune Dragoş Pavăl, preşedintele Dedeman. Tot el a adăugat că “sporturile sunt domeniul în care ţara noastră se compară, de la egal la egal, cu orice naţiune a lumii. Sperăm ca, alături de întreaga ţară, să ne bucurăm de cât mai multe medalii, de aceleaşI performanţe deosebite cu care sportivii noştri ne-au obişnuit”.
Cu aproape 9 luni înainte de startului Olimpiadei de la Londra şi într-un contexteconomic puţin favorabil, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român,Octavian Morariu, declară că “Azi pot spune că parteneriatele noastre cu mediul privat înlocuiesc fericit şi oportun lipsa de finanţare din partea sectorului public”, a declarat Octavian Morariu.
Semnarea parteneriatului a avut loc în prezenţa unor nume de marcă ale sportului românesc, precum Gabriela Szabo, Iolanda Balaş Soeter, Laura Badea Cârlescu, Doina Melinte, Elisabeta Lipă, Paula Ivan, Alina Dumitru, Mihai Covaliu, Nicu Vlad şi Florin Popescu.Ulterior, preşedintele companiei Dedeman, Dragoş Pavăl, s-a alăturat medaliaţilor olimpici şi reprezentanţilor celorlalţi sponsori ai COSR la evenimentul de plantare, în spaţiul verde al Complexului “Sydney 2000”, a 49 de puieţi, câte unul pentru fiecare dintre comitetele olimpice naţionale din Europa.
-
Duminică trecem la ora de iarnă
Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora oficială de vară până în noaptea de 29-30 octombrie ora 4.00, care devine ora 3.00 , se arată într-un comunicat de joi al CFR Călători. Toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4.00 vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale. Totodată, trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.
-
La ce s-a uitat Berlusconi în timpul summitului UE
Corriere della Sera a postat pe site o scurtă înregistrare video care surprinde întreaga scenă, de la intrarea premierului danez în incinta în care s-a desfăşurat miercuri summitul Uniunii Europene (UE) şi până când l-a salutat pe Berlusconi, care a zâmbit tot timpul. Momentul este urmat de o secvenţă în care premierul italian se întoarce pentru a o privi în timp ce se îndepărtează, o atitudine catalogată ca “puţin elegantă” de un diplomat. “Il Cavaliere îşi întoarce capul şi îşi lasă privirea să întârzie în mod periculos asupra frumoasei sale colege care se îndepărtează”, descrie cotidianul de stânga La Repubblica această scenă.
-
Rezervele de gaze mai ajung 15 ani, dar ar putea creşte după explorările din Marea Neagră
“Vom rămâne dependenţi de importul de petrol în viitor, avantajul este că pentru petrol este o piaţa mondială şi avem surse diverse de aprovizionare. În privinţa gazelor naturale, depedenţa de import este mai redusă, dar şi aici producţia este în scădere. Perspectivele imediate în privinţa gazelor naturale sunt mai încurajatoare decât la petrol, existând posibilitatea de noi descoperiri în zone adânci şi în Marea Neagră”, a declarat joi Pătruţi, prezent la un seminar pe tema energiei. Potrivit acestuia, un rol important pentru asigurarea aprovizionării cu gaze a României va fi crearea unei pieţe unice la nivel mondial, la fel ca în cazul petrolului. Totodată, Pătruţi consideră că rezervele de gaze ale României vor creşte prin viitoarele descoperiri de gaze neconvenţionale.
-
Isărescu: Dacă am ucide creditul în valută, finanţarea creditului pentru locuinţe ar dispărea
“Dacă am ucide creditul în valută, finanţarea creditului pentru locuinţe ar dispărea. Bineînţeles că şi riscul valutar prezintă probleme, dar aici este vorba de mixaj. Dar a opri toate finanţările în valută este o mare eroare”, a spus Isărescu. BNR a pregătit un regulament prin care va limita, printre altele, accesul populaţiei la creditele în valută. Potrivit proiectului de regulament, creditele de consum vor avea o scadenţă de cel mult cinci ani, iar clienţii trebuie să aducă garanţii de 133% din valoarea împrumutată, în timp ce la finanţările imobiliare în euro avansul va fi de cel puţin 30%. Preşedintele Fondului Naţional de Garantare a creditelor pentru IMM, Aurel Şaramet, a declarat săptămâna trecută că FMI a cerut ca limitarea creditului în valută să fie aplicată doar pentru creditul de consum.
-
Sebastian Vlădescu: Bugetul ar trebui construit pe creştere zero, cu îngheţearea pensiilor şi a salariilor
“Aş construi un buget pe creştere economică zero, cu un deficit de 3% din PIB pe ESA (care cuprinde şi pierderile companiilor de stat), cu pensiile şi salariile îngheţate la nivelul anului 2012. Aş aloca 80% din cheltuielile de capital pentru primul semestru, ca să compensez reducerea de consum privat, iar, în cazul în care am creştere economică, toată diferenţa s-o aloc pentru susţinerea grupurilor defavorizate ţintă. Dacă am 100 -200 de milioane de euro în plus, aş da bani unor diferite grupuri ţintă, cu sume diferite, iar depăşirea deficitului s-ar face numai pe cheltuieli de capital legate de o absorbţie mai bună decât am bugetat din fonduri europene”, a spus Vlădescu. Fostul ministru crede că astfel de deficite vor primi finanţare de pe pieţe, opinând că soldul negativ poate urca chiar la 3,5% sau 3,8% din PIB. “Dacă va fi un deficit legat de cheltuieli de capital pentru cofinanţarea proiectelor din fonduri UE , Comsia Europeană va accepta depăşirea pragului. Anul viitor tot focusul din UE se va muta de la ajustare fiscală spre creştere economică”, a continuat Vlădescu.