Blog

  • Alpha Bank România participă la programul Kogălniceanu de credite pentru IMM

    Programul de credite “Mihail Kogălniceanu” pentru IMM constă în acordarea unei linii de credit în valoare de maximum 125.000 lei, cu dobândă subvenţionată de stat de până la 70% şi garantia Fondului de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, de până la 80%.

    Singurele elemente de cost aplicate de Alpha Bank România pentru această facilitate de credit sunt: comisionul de acordare de 1% aplicat la valoarea creditului aprobat; dobânda ROBOR la 1 luna + marja 4% pe an, din care 70% este subvenţionată de stat. Banca nu percepe comision de administrare sau de neutilizare pentru această facilitate. În plus, la contul curent deschis la Alpha Bank se pot aplica reduceri la comisioanele operaţionale de până la 50%, în funcţie de rulajul efectuat prin bancă.

    La data de 23 august, conform Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi a Programelor pentru IMM, instituţiile de credit selectate în cadrul programului Kogălniceanu, aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă nr.60/2011, erau următoarele: Alpha Bank, Banca Comercială Carpatica, Banca Transilvania, Bancpost, BRD Groupe Societe Generale, CEC Bank, Garanti Bank, OTP Bank România, Pro Credit Bank şi Unicredit Ţiriac Bank.

    Guvernul a acordat la rectificarea de buget 24 de milioane de lei pentru acordarea subvenţiei la dobânzile acordate întreprinderilor mici şi mijlocii şi are un plafon de 400 de milioane de lei pentru acordarea de garanţii pentru IMM, conform premieruli Emil Boc.

    Înscrierile în cadrul programului Kogălniceanu pentru IMM vor începe la 9 septembrie, la ora 10,00. Formularul de înscriere va fi activ pe site-ul http://programenationale2011.aippimm.ro/.

  • Imagini extraordinare cu momentul în care o gaură neagră devorează o stea

    Două studii publicate în 25 august în revista Nature oferă noi perspective în ceea ce priveşte această deflagraţie cosmică, informează NASA. Satelitul Swift a localizat sursa acestei explozii, denumită Swift J1644 57, în constelaţia Dragonului, în centrul unei galaxii situate la 3,9 miliarde de ani lumină de Pământ.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce au descoperit rebelii în complexul lui Kadhafi: Un parc de distracţii şi o grădină zoologică

    Un grup de tineri a ales să facă turul complexului Bab al-Aziziya în mijlocul de transport preferat al dictatorului, o maşină de golf electrică. În drumul lor către clădirile complexului, ei au putut vedea suficiente rămăşiţe ale unui parc bizar de tipul Neverland al lui Michael Jackson, completat de o grădină zoologică, pe care Kadhafi le-a construit în centrul capitalei libiene.

    Într-unul dintre palatele sale, au fost găsite lucrări de artă atârnând pe pereţi şi replici de mobilier din secolul XIV . În centrul complexului este “Casa Rezistenţei”, fosta reşedinţă a lui Kadhafi, care a fost distrusă parţială într-un raid aerian american în 1986. În prezent, aceasta este un mausoleu cu mobila păstrată neatinsă timp de 25 de ani, protejată de geamuri de sticlă, ca o amintire a atacului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rebelii libieni susţin că Muammar Kadhafi este blocat într-o clădire din Tripoli – VIDEO

    Potrivit CNN, în clădirile înconjurate de insurgenţi ar fi blocat liderul libian şi fiul acestuia Seif al-Islam.

    Insurgenţii sunt implicaţi în schimburi de focuri cu trupele loialiste din clădirea vizată, situată în apropierea complexului rezidenţial al liderului libian, cucerit de marţi de insurgenţi.

    Conform unui lider al rebeliunii, Muammar Kadhafi şi fiul acestuia se ascund într-o încăpere îngustă din clădirea suspectă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Patronii cer anularea penalităţilor pentru neplata datoriilor bugetare înregistrate de unele firme

    “Sunt 20.000-30.000 de firme care înainte de criză nu au avut datorii la bugetul de stat. Din cauza crizei acestea au acum datorii, penalităţile sunt imense, nu se mai pot dezvolta, unele au murit deja, iar altele sunt pe moarte. Dacă luăm în calcul pentru fiecare dintre aceste firme penalităţi pentru neplata datoriilor bugetare de 300-400 de milioane de lei vom vedea că în total este vorba de sute de miliarde de lei”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR). În opinia sa, în cazul în care se vor menţine aceste penalităţi jumătate dintre firmele cu datorii vor “muri” într-un an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai modern tramvai din România, prezentat în premieră – VIDEO

    Tramvaiul “Imperio” a fost scos de pe linia de fabricaţie a Astra Vagoane Călători Arad pentru a circula pe şinele din centrul oraşului, având şi o oprire în faţa Primăriei, unde oficialii companiei au prezentat vehiculul autorităţilor şi populaţiei.

    La prezentare au participat atât localnici, cât şi oficiali din mai multe oraşe din România şi Ungaria, în care tramvaiul ar putea circula în următorii ani.

    “Imperio” a fost prezentat festiv în cadrul Zilelor Aradului, după care a circulat pe un scurt traseu, oprind pentru a prelua călători curioşi să vadă noul model de tramvai.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Udrea: Guvernul vrea să reducă TVA la 9 la sută pentru alimentaţia din turism

    Potrivit ministrului Elena Udrea, Guvernul ia în calcul micşorarea Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA) în ceea ce priveşte alimentaţia în turism pentru a veni în sprijinul investitorilor.

    “Există acum o discuţie în Guvern pe care am avut-o ieri (miercuri – n.r.), prin care încercăm să aducem TVA-ul de 9 la sută şi în alimentaţia din turism. Astăzi TVA-ul în turism este 9 la sută însă numai pentru partea de cazare şi mic dejun. Există o solicitare mai veche a industriei de turism ca şi pentru restul alimentaţiei din turism (TVA – n.r.) să fie 9 la sută. Dacă din calculele Ministerului Finanţelor reiese că putem suporta o astfel de micşorare a TVA-ului o vom face”, a declarat Elena Udrea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANALIZĂ: Pierderile de o mie de miliarde de dolari de la bursă după reducerea ratingului SUA sunt inexplicabile

    În timp ce indicele de referinţă al bursei americane a pierdut 6,7%, adică 1.030 miliarde de dolari, de la retrogradarea din 5 august, titlurile de Trezorerie SUA au crescut pe piaţa secundară în cel mai accelerat ritm din ultimele 12 luni, iar guvernul american s-a împrumutat la cele mai reduse dobânzi din istorie.

    “Unul dintre cele mai perverse lucruri la care am asistat în 25 de ani de afaceri este că, după ce S&P a redus ratingul guvernului SUA, reacţia investitorilor a fost să se înghesuie tocmai în titlurile care au fost retrogradate, ieşind în acelaşi timp de pe acţiuni fără să se uite la preţ. Cotaţiile bursiere s-au decalat mult prea mult”, comentează Kevin Rendino, money manager la fondul american BlackRock, cu active de 3.650 miliarde de dolari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Demisia lui Jobs a şters 52 mld. dolari din indicele S&P 500, iar fanii îşi deplâng idolul

    Contractele futures pe indicele S&P 500 au scăzut cu 0,6% în tranzacţiile electronice pe S&P 500 după apariţia comunicatului privind demisia lui Jobs, potrivit Bloomberg. Valoarea totală a indicelui era de 9.340 de miliarde de dolari la finalul şedinţei de miercuri.

    Acţiunile Apple au căzut cu până la 7% în sesiunea electronică de seară, anunţând o zi de foc joi pentru piaţa Nasdaq şi indicele S&P 500. La o capitalizare de aproape 350 miliarde de dolari, acţionarii ies în pierdere cu peste 20 de miliarde de dolari în urma deprecierilor de miercuri seară. Apple este cea mai mare companie din componenţa indicelui Nasdaq 100 şi a doua din cadrul S&P 500.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Wall Street Journal: România a trecut relativ neatinsă de turbulenţele internaţionale recente

    În timp ce bursa americană şi obligaţiunile europene “luau bătaie”, datoriile şi monedele micilor economii, odată sinonime cu riscul ridicat, au depăşit aproape neatinse cele patru săptămâni tumultoase de volatilitate şi incertitudine, potrivit unei analize a Dow Jones, preluată de Wall Street Journal (WSJ). Economiile mici, aflate în creştere, precum Ghana, Kazahstan şi România, calificate de obicei drept pieţe “de frontieră”, au fost izolate datorită tranzacţiilor limitate cu obligaţiunile şi monedele lor, ceea ce ar putea reprezenta un semnal pozitiv că investitorii, chiar dacă neliniştiţi, nu au intrat în panică.

    Investitorii speriaţi, care au vrut să iasă repede din investiţiile riscante, au vândut în primul rând activele cele mai lichide, cele mai uşor tranzacţionabile, însă au decis să nu iasă de pe aceste pieţe emergente, deşi lichidarea investiţiilor de aici s-ar putea dovedi mai dificilă în cazul îngheţării pieţelor globale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro