BusinessMagazin

Blog

  • Chinurile creditului

    Explozia creditelor pentru populatie, care au crescut in 2003 cu aproape 260%, iar in 2004 cu aproape 60%, a determinat BNR sa puna de cateva ori piciorul pe frana.

     

    FEBRUARIE 2004: BNR a limitat rata lunara la credit la maxim 30% din venitul lunar net al solicitantului si a impus un avans minim de 20% din pretul bunului achizitionat pe credit. In cazul creditelor imobiliare, limita de indatorare a fost stabilita la 35%.

     

    AUGUST 2004: Cresterea puternica a creditarii in valuta in 2003 si in 2004 i-a determinat pe bancherii de la BNR sa vina cu o serie de masuri administrative menite sa urce costul valutelor. Banca centrala a impus bancilor comerciale sa constituie o rezerva minima de 30% (fata de 25% anterior) pentru fondurile in valuta cu maturitate mai mica de doi ani.

     

    FEBRUARIE 2005: Masura din august 2004 nu a avut prea mare impact, asa ca BNR a decis, in februarie 2005, aplicarea ratei de 30% la rezervele obligatorii si pentru pasivele in valuta cu maturitate de peste doi ani atrase efectiv de banci.

     

    IULIE 2005: Creditarea in valuta a continuat totusi sa creasca, ajungand la o rata de crestere de 45% in mai 2005. Banca centrala a intervenit din nou, cerand aplicarea ratei de 30% la rezervele obligatorii pentru toate pasivele in valuta. In acelasi timp, pentru a incuraja creditarea in moneda nationala, BNR a decis sa reduca cerintele pentru rezervele constituite de banci pentru pasivele in lei cu maturitati de pana la doi ani, de la 18% la 16%. Au fost aprobate noi norme pentru creditarea populatiei – rate lunare limitate la 40% din veniturile unui solicitant, dar in conditiile in care rata creditului si dobanda aferenta tuturor tipurilor de contracte de credit sunt limitate la maxim 40% din veniturile nete lunare ale solicitantului de credit. Angajamentele de plata lunare decurgand din credite de consum si imobiliare, indiferent de creditor, nu pot depasi 30%, respectiv 35% din veniturile nete lunare ale solicitantului de credit.

     

    SEPTEMBRIE 2005: BNR stabileste ca bancile vor acorda imprumuturi in valuta in limita a cel mult 300% din fondurile proprii sau capitalul initial detinute de fiecare institutie de credit. Si cum, la data respectiva, procentul era deja depasit de cele mai multe dintre banci, cerinta bancii centrale a echivalat, mai mult decat cu o diminuare, cu o gatuire a creditarii in valuta.

  • Sunt bani destui

    Ministrul finantelor, Sebastian Vladescu, urmeaza sa anunte saptamana viitoare marea rectificare bugetara pentru anul curent. Guvernul are la dispozitie surplusul de 0,5% (dupa alte surse, 0,8%) din PIB din executia bugetara de pana acum, la care se adauga deficitul prognozat initial de 1%. Concret, ar insemna ca economia sa inghita in noiembrie si decembrie cel putin 45.000 de miliarde de lei vechi. Prioritatea se pare ca va fi sanatatea, unde ministerul de resort cere o suplimentare de 12.000 de miliarde, din care 8.500 numai pentru plata datoriilor restante din sistem.

     

    Cat despre bugetul pe 2006, in sfarsit s-au gasit inca 1.800 de miliarde de lei vechi pentru invatamant, cedati de la alte institutii bugetare, fara a-i multumi insa pe profesori. Interesant e ca solicitarile Fondului au devenit acum retroactiv argumente pentru guvernanti: cand sindicatele din invatamant au cerut 6% din PIB, ministrul Vladescu a replicat ca acestia au cerut de fapt bani pentru salarii (cand, cum spune FMI, salariile bugetarilor ar fi crescut cu 50% in ultimul an), in loc sa ceara fonduri pentru investitii si dotari (asa cum cer FMI si UE). Reactia lui Vladescu i-a infuriat pe liderii sindicali, care n-au renuntat la ideea deja obisnuitei greve de la inceputul anului scolar.

  • Cand vom avea succes cu inflatia

    Negociatorul-sef al FMI a criticat BNR fiindca a redus prea repede si prea mult dobanzile incepand din vara, ceea ce ameninta sa incurajeze creditarea in lei, sa descurajeze economisirea si deci sa stimuleze consumul. Cum stim, banca centrala a impins dobanzile in jos ca sa faca piata romaneasca mai putin atractiva pentru capitalurile speculative de afara.

     

    Victimele colaterale au fost insa bancile, care n-au mai gasit la BNR debuseul traditional pentru surplusul lor de lichiditati. Astfel incat, acum, bancile s-au simtit brusc incurajate de criticile FMI, prinzand inca o data glas sa acuze politica BNR in materie de dobanzi. E adevarat, FMI s-a opus liberalizarii contului de capital, de care bancile au profitat in cursul anului; bancherii si-au gasit insa un avocat neasteptat in logica Fondului.

     

    Deloc de mirare ca in mediul bancar a inceput deja sa se vorbeasca despre cresteri de dobanzi in urmatoarele luni, pe motiv ca recentele restrictii la creditarea in valuta, introduse de BNR ca sa nu piarda cu totul controlul asupra politicii monetare (a monedei nationale, adica), tind sa sece bancile de surse de refinantare pentru creditele in lei. Iar acum, nu-i asa, socul liberalizarii a trecut. Prin urmare, cand creste si BNR dobanzile? Raspunsul guvernatorului Isarescu: cand vom vedea ca tendinta de crestere a creditului in lei o sa compenseze potolirea finantarilor in valuta.

     

    Pana acum, bancile au reactionat la presiunea BNR taind din dobanda la depozitele in lei, ceea ce a mentinut traditionalul ecart mare intre dobanzile la creditele in lei si cele la depozite. Radu Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, a explicat ecartul cu pricina (evident mai mare decat cel la creditele si dobanzile in valuta) prin conditiile economice proaste din Romania, incepand cu inflatia mare. Numai ca acesta nu-i decat un argument pe tava pentru guvernatorul Isarescu de a lupta cu inflatia prin mijloacele pe care le crede de cuviinta. Spun FMI sau bancherii ca inflatia e prea mare? Pai asa zicem si noi. La Forumul Bancar Roman de saptamana trecuta, in loc sa spuna cat mai dureaza restrictiile la creditare, Isarescu a vorbit o ora despre tintirea inflatiei, sastisind audienta. Abia la sfarsit a pomenit ca, desigur, BNR va ridica la un moment dat restrictiile. Cand? „Cand vom avea succes cu inflatia.“

  • Anticipate si anticipari

    Mergand mai departe de acuzatiile generice ale lui Ion Iliescu despre „unii“ corupti care submineaza imaginea PSD, Mircea Geoana s-a hotarat sa ia taurul de coarne si sa curete de corupti partidul in mod concret.

     

    Conform zvonurilor aparute in presa, lista „neagra“ a fost pusa cap la cap de catre Geoana impreuna cu Miron Mitrea, Mihai Tanasescu, Cristian Diaconescu si Ioan Rus. In capul listei s-ar afla Viorel Hrebenciuc, urmat de Serban Mihailescu, alintat de presa Miki Spaga, urmati de Rodica Stanoiu si Dan Ioan Popescu. Pe lista n-ar figura insa si alte persoane controversate, asupra carora planeaza suspiciuni de coruptie, ca de pilda Adrian Nastase, presedinte executiv al partidului, sau „baronul local“ de Vrancea, Marian Oprisan. 

     

    Strategia pe care a gandit-o Geoana pentru inlaturarea din partid a celor amintiti mai sus ar fi „munca de lamurire dusa de la om la om“, pentru a-i convinge pe acestia sa se autosuspende din partid pana ce justitia se va pronunta in privinta lor. Pana atunci insa, liderul PSD a promis ca partidul va fi solidar cu „colegii acuzati pe nedrept“.

     

    Despre chestiunea autosuspendarii, mai multe vor fi discutate la Consiliul National al partidului, convocat pentru luna decembrie. Cu pozitia vizibil intarita dupa intalnirea cu sefii organizatiilor judetene ale partidului (mai ales ca la ea a participat si Ion Iliescu, in semn vizibil de reconciliere cu actuala conducere a PSD), Mircea Geoana a iesit din nou cu acuzatii impotriva actualei guvernari, cerand demisia lui Basescu si Tariceanu si avansand ideea unor alegeri anticipate pentru la anul, de data aceasta dorite chiar de PSD.

     

    Dupa Geoana, PSD ar fi capabil sa obtina la respectivele alegeri 45% din voturi si sa se gandeasca de pe acum cu cine va forma majoritatea. La randul sau, Adrian Nastase, desi a parut ca dezaproba ideea sefului sau de partid, de fapt a sustinut-o printr-una din ironiile lui obisnuite, emitand urmatorul comentariu despre prestatia coalitiei aflate la putere: „Noi vorbim despre alegeri anticipate la anul, cand s-ar putea sa avem o situatie de criza guvernamentala chiar si saptamana viitoare“.

  • Putina teorie chiar nu strica

    Printre etapele pe care clasa romaneasca de business le-a parcurs se numara una care merita evaluata: cea a profesionalizarii „cu metoda“. Sunt de vreun folos cursurile MBA? BUSINESS Magazin a incercat un raspuns pornind de la o singura scoala romaneasca de afaceri, ASEBUSS, pentru ca se implinesc zece ani de cand prima promotie si-a incheiat studiile.

    Exista vreo scoala la care sa inveti sa fii om de afaceri? Sau manager? Raspunsul pesimistilor: nu, afacerile se invata numai experimentand – nu te poate invata nimeni sa fii Bill Gates ori Warren Buffet. Raspunsul optimistilor: daca tot afacerile se fac de cand e lumea, e preferabil sa inveti mai intai din experienta predecesorilor tai – fie si pentru a nu repeta greselile lor.

    Dincolo de aceste doua raspunsuri extreme, un fapt ramane: scoli de afaceri exista in lume de aproape 200 de ani. Prima scoala europeana, École de Commerce Superieur, a fost fondata la Paris in 1819. Altele – London Business School, Insead (Franta), IMD (Elvetia) sau Harvard si Wharton in SUA – se mandresc cu absolventi care au facut istorie. Daca scolile n-ar fi avut nici un folos, s-ar fi desfiintat – si nici companiile n-ar pune atata pret, atunci cand fac angajari, pe diplomele MBA.

     

    Romania n-are nimic de talia Harvard Business School ori Harvard si nici nu va avea prea curand. Termenul MBA – acronim de la Master of Business Administration – a inceput sa intre in vocabularul unora dintre romani abia la inceputul anilor ‘90, in vremuri in care motor al afacerilor era mai degraba instinctul. Prima scoala de afaceri la care au putut invata romanii n-a fost una din Bucuresti, ci din Budapesta. Printre cei care au urmat cursurile in limba engleza ale IMC – care pregatea 10-12 absolventi pe an – se numara directorul fondului de investitii Broadhurst, Andrei Siminel. IMC avea insa doua dezavantaje – primul, ca functiona in afara tarii si al doilea, ca era full-time. Tot full-time era si MBA-ul organizat de ASE si universitatea canadiana McGill.

     

    Insa prima scoala de afaceri care a permis cursantilor sa invete si sa munceasca in acelasi timp a fost ASEBUSS, atunci organizata de ASE si de University of Washington (astazi colaboratorul ASE este Kennesaw State University), iar primii sai studenti si-au inceput studiile in 1993. Sunt deja zece ani de cand prima generatie ASEBUSS a absolvit (cursurile au durat doi ani). Pe lista absolventilor figureaza nume care atunci nu insemnau mare lucru, dar au devenit cunoscute intre timp: Veronica Savanciuc (Lowe & Partners), Ioana Iordache (Leo Burnett), Viorel Bitu (Interfin), Cleopatra Marinescu (Allianz tiriac), Doru Lionachescu (Bancpost), ori Nicolae Ivan (Ministerul Finantelor).

     

    Scoala a insemnat un avantaj, fara indoiala: pe o piata in care specialistii cu studii erau ca apa in inima desertului, cei care urmau cursuri de afaceri au reusit sa-si netezeasca cu mai multa usurinta drumul spre pozitii de management.

     

    Dar se poate spune ca le-a schimbat MBA-ul cu adevarat viata? Au avut ei intr-adevar viziune cand au hotarat, in 1993, sa se intoarca la scoala? Nu neaparat viziune, majoritatea nu sunt de acord cu termenul – ce spun insa aproape toti e ca simteau o nevoie, aceea de a invata cu metoda macar o parte dintre acele lucruri care nu se puteau invata intr-o economie socialista. Sau de a-si structura cunostintele economice – cei care aveau ce structura, pentru ca multi dintre ei au luat-o de la zero cu economia. Printre ei, Ioana Iordache. inainte de ASEBUSS, era secretara la o mica firma de consultanta si avea „putin sub 30 de ani“; dupa numai un an de scoala (dar inainte de a absolvi), infiinta, impreuna cu fratele ei, o agentie de publicitate pe care cei doi au denumit-o Target Advertising. inainte de ASEBUSS nu stia, dupa cum marturiseste, ce inseamna marketing si cum arata un business plan. Dupa ASEBUSS vindea o parte din actiunile micii sale agentii catre Leo Burnett. Azi, Ioana Iordache conduce compania Leo Burnett & Target.

     

    Despre MBA a aflat, deci, cand era secretara la acea companie de consultanta care – multumita unui program de asistenta al Centrului American pentru Ajutorarea intreprinderilor Mici si Mijlocii – primea in practica studenti. isi aminteste de una dintre studente, care se specializa in marketing, si care „imi punea intrebari complicate, imi dadea sa citesc lucruri dificile si i-am zis ca nu stiu ce inseamna marketing“.

     

    Studenta o intreba despre planurile pe cinci ani. „ii spuneam ca nu stiu ce o sa fac a doua zi, si cred ca nici compania nu stia, pe vremea aceea“, mai spune Iordache. A primit formulare de inscriere in MBA pentru ca se afla in baza de date a Centrului American. „La interviu am fost zero barat“, povesteste ea. intrebarile la care trebuia sa raspunda sunt aceleasi pe care le pune ea acum celor care vin sa se angajeze pe pozitii mai inalte la Leo Burnett & Target, compania pe care o conduce. Sunt intrebari simple: „Ce-ti doresti in viata?“ sau „Ce planuri de cariera ai ?“. „Or, eu nu stiam nimic din toate astea“, marturiseste Ioana Iordache – asa ca a reusit sa intre la ASEBUSS doar multumita rezultatului la testul scris. Analizandu-si viata din ultimii 12 ani, Ioana Iordache spune ca MBA-ul a ajutat-o „non-stop“: i-a dat, spune ea, incredere si colegi „absolut extraordinari“, de la care crede ca a invatat mai mult decat din cursuri. Totusi, spune ca stie „o gramada de romani antreprenori care nu au nici un MBA si care-si conduc afacerile absolut minunat“.

     

    Valeriu Ionescu, acum vicepresedinte financiar al companiei de televiziune prin satelit (DTH) Focus Sat, n-a nimerit la ASEBUSS ca Ioana Iordache, din intamplare. „Cautam mai demult o scoala de business“, povesteste Ionescu, care atunci avea 41 de ani si lucra la IESC, o organizatie internationala ce identifica firmele romanesti care aveau nevoie de consultanta si „implanta“ in ele specialisti americani iesiti la pensie. „Pe mine si pe colegii mei, ASEBUSS ne-a schimbat pentru ca noi vream sa ne schimbam“, spune Ionescu. „Cel putin in ceea ce ma priveste, cautarea unei scoli de business a fost un proces constient“. in timpul MBA-ului, Ionescu a format compania de consultanta Fin Consultanti Asociatii impreuna cu inca trei parteneri, dintre care doi – Victor Cionga si Nicolae Ivan – ii erau colegi de MBA.

     

    Ce l-a facut pe Valeriu Ionescu sa caute o scoala de afaceri? „Era clar ca business-ul in Romania va evolua. in noul mediu de afaceri aveam nevoie de o educatie formala“, spune el, adaugand ca un MBA e important pentru un manager, insa nu-i garanteaza neaparat succesul. Dupa trei ani pe cont propriu la compania de consultanta la care era partener, a fost numit director pentru Romania al AIG New Europe Fund, iar din aceasta functie a coordonat investitii in valoare totala de peste 100 de milioane de dolari la companii importante, ca Astral Telecom, Orange si Luxten. De anul trecut, Ionescu a redevenit consultant la Valeriu Ionescu si Asociatii si investitor pe cont propriu, unul din proiectele pe care le-a dezvoltat impreuna cu mai multi parteneri fiind compania de televiziune prin satelit Focus Sat. Actualul manager si antreprenor a fost inainte de revolutie inginer, unul din domeniile in care a lucrat fiind industria petroliera.

     

    Daca pentru Valeriu Ionescu lucrurile au avut un curs ascendent si constant, fara schimbari de directie, pentru alti absolventi ASEBUSS cursurile MBA au provocat viraje interesante. Unul dintre absolventii carora ASEBUSS chiar le-a schimbat viata este Doru Lionachescu, director general adjunct, in prezent, la Bancpost, care acum 12 ani nu era decat un inginer electronist transformat in jurnalist si a carui experienta teoretica in afaceri se rezuma la un curs de „writing business news“ facut la Londra. „Lucrand in presa de afaceri, am capatat cu timpul gustul sa devin jucator in business“, spune Lionachescu, pe atunci redactor sef-adjunct la Capital.

     

    Chiar inainte de a termina MBA-ul, spune Lionachescu, a primit mai multe oferte – dintre ele, cea mai tentanta i s-a parut cea a lui Antony Van Der Heijden, care construia pe atunci nucleul de baza pentru banca olandeza ING, prima banca straina care venea sa finanteze proiectele companiilor din Romania. Erau pe-atunci 20 de oameni – printre ei si Lionachescu, singurul care nu avea experienta in domeniul bancar, si care a ocupat postul de „relationship manager“. „MBA-ul pe care l-am urmat a fost crucial in obtinerea postului de la ING“, crede Lionachescu: „ASEBUSS mi-a schimbat cariera fundamental“. Fundamental, intr-adevar, pentru ca nu s-a mai intors niciodata la presa („pe cand eram la Capital, cochetam cu ideea sa fac un cotidian economic impreuna cu Ionut Popescu; am renuntat la idee“, spune el) si a ramas in domeniul bancar. in 1997 a parasit ING pentru a face parte dintr-un alt nucleu initial, cel al unei alte mari banci de investitii care infigea steagul in Romania. De data aceasta era vorba despre o banca americana, Citibank.

     

     „intotdeauna am avut o slabiciune pentru modelul de business american“, spune el. La Citibank a devenit vicepresedinte, ocupandu-se de clientii locali, dar a parasit in mai 2003 banca americana, dupa ce grecii de la EFG si-au consolidat pozitia la Bancpost si au cautat oameni din domeniul bancar pentru a improspata echipa. Mandatul lui Doru Lionachescu a fost sa se ocupe de clientii corporate – job pe care il avea si la Citibank. Acum e director general adjunct, avand in „subordine“ clientii-companii, divizia de piata de capital si societatea de leasing a Bancpost.

     

    A intuit managerul ca ASEBUSS ii va schimba intr-o asemenea masura cariera? „Nu a fost intuitia nimanui. Pur si simplu, in 1993, era o problema sa gasesti informatii de business relevante si am considerat ca o scoala cu profesori americani ma poate ajuta“, povesteste Lionachescu, care avea 30 de ani in momentul in care a inceput MBA-ul. Ba, mai mult, „scoala nici nu era acreditata si nu stiam daca voi obtine diploma de la University of Washington dupa terminarea cursurilor“. Asadar, nu despre diploma a fost vorba. Ca si altii, Lionachescu era interesat de ce poate invata, nu de cum poate dovedi ca a invatat.

     

    Unii dintre absolventii primului MBA din Romania au ajuns la concluzia ca nu ceea ce au invatat la cursurile ASEBUSS le-a folosit, ci altceva. Viorel Bitu, de exemplu, avea deja, in momentul in care a inceput cursurile, doi ani de experienta intr-o multinationala (DHL). „Eram printre putinii care stiau sa faca raportari financiare in standardul USGAP“, isi aminteste el. Evolutia pe care a avut-o Bitu dupa MBA e, de aceea, mai putin dramatica decat cea a fostei secretare Ioana Iordache sau cea a fostului jurnalist Doru Lionachescu: experienta acumulata i-a permis sa ocupe functii in managementul unor companii precum Arthur Andersen, Ernst & Young si Accenture; acum a redevenit partener la Interfin, compania de consultanta pe infrastructura careia s-a dezvoltat Arthur Andersen Romania.

     

    Cariera lui Bitu s-a redirectionat, in cele din urma, catre consultanta de strategie, unul dintre concurentii lui directi fiind acum Roland Berger Strategy Consultants. Si-a reinceput activitatea in consultanta anul acesta, iar pentru 2006 isi propune o cifra de afaceri de un milion de euro. „Daca nu voi obtine aceasta suma, ma retrag din business“, spune omul care socoteste ca au fost destul de putine lucrurile concrete pe care le-a invatat in timpul MBA-ului, printre ele numarandu-se „revelatia ca obtinerea de informatii despre competitie este un instrument extrem de important“. Daca ar fi sa spuna ce i-a folosit cel mai mult de la ASEBUSS, socoteste ca „interactiunea cu colegii a fost probabil cel mai mare castig“. Poate de aceea si planuieste, acum, sa deschida o scoala de afaceri.

     

    Cariera lui Bogdan Cretu, inginer de aviatie – chiar a lucrat trei ani pe aceasta specializare, inainte de revolutie – ar fi fost alta daca n-ar fi fost MBA-ul la ASEBUSS, pe care l-a facut „in familie“, cot la cot cu sotia sa, Daniela Cretu. inainte de MBA lucra la o firma exportatoare de metale -acum e sef al sectiei de clienti corporate de la Raiffeisen Bank. Nevoia de studii sistematice de afaceri s-a nascut intr-o vreme in care planurile lui privind cariera se reduceau la aspiratia spre un post de director de departament in companie – dar a intrat in contact cu „niste americani“ care lucrau la un ONG si multumita carora a inteles ca scoala de afaceri l-ar putea schimba. „Doua lucruri am castigat prin MBA: mi-am largit orizontul si am inceput sa acumulez informatii economice care nu mi se pareau complicate. inainte, citisem o carte – The Economics – si eram pus la punct cu notiunile economice“, povesteste el.

     

    Dar MBA-ul i-a schimbat si aspiratiile personale, nu numai pe cele profesionale. „inainte de MBA, stateam intr-o casa «cu obloanele trase»“, spune el. Dupa scoala de afaceri i s-a trezit „brusc“, dupa cum spune el, „dorinta de a acumula bunuri materiale si de a-mi petrece vacantele in strainatate“ – asa ca, pana in 2002, a petrecut in fiecare an o luna in strainatate; „am renuntat la acest bun obicei“, adauga el. Si viata profesionala i s-a schimbat: dupa MBA a lucrat in mai multe companii straine, constatand, cu timpul, ca ii place investment banking-ul. Dupa ce a lucrat la Land O’Lakes din 1995 pana in 1997, a fost angajat la Booz, Allen & Hamilton, o companie cu o echipa de 23 de oameni care se ocupa de restructurarea pietei fondurilor mutuale si facea training pentru manageri. Din 1998, trece in barca Raiffeisen Investment – loc in care a putut sa isi exerseze, in fine, pasiunea pentru investment banking.

     

    Studiile MBA ale unui alt absolvent din generatia de pionieri ai ASEBUSS, Cleopatra Marinescu – acum CFO la Allianz tiriac – au fost platite de o companie de stat. Marinescu lucra la RomTelecom in 1993, ca sef al serviciului planificare bugete. De ASEBUSS a aflat de la un coleg de serviciu care era pe atunci asistent la ASE.

     

    „Nu stiu daca la vremea respectiva realizam ca este un lucru deosebit, dar era primul contact cu altceva decat se intampla in Romania“, isi aminteste Cleopatra Marinescu. Iar RomTelecom a acceptat sa plateasca cei 5.000 de dolari pentru ca Marinescu sa intre in programul MBA.

     

    Cleopatra Marinescu a fost printre putinii studenti la MBA care avea studii economice (planificare si cibernetica); majoritatea colegilor ei intrasera in capitalism doar cu o diploma de inginer. Asa ca, in sine, cursul n-a fost o noutate prin informatiile teoretice pe care avea ocazia sa le invete, ci prin „saptamanile rezidentiale“ in care profesorii discutau cu studentii exemple concrete. „De fiecare data cand am o problema mi-aduc aminte de cate un exemplu de-atunci“, spune Marinescu. Al doilea lucru care i se pare important e legat de relatia cu colegii. „Majoritatea erau mult mai tineri decat mine, din firme proaspat infiintate, reprezentante ale firmelor straine“, isi aminteste ea. „Deja aveau alta mentalitate, nu erau incorsetati. Eu lucrasem numai la stat pana atunci. La o firma de stat mare, cu multe restrictii si cu multe probleme.“ Dar, in timp ce la scoala invata ceva, la serviciu se confrunta cu altceva. „Pana la privatizarea RomTelecom, fara exagerare, a fost o drama“, spune Marinescu.

     

    Asa incat Cleopatra Marinescu a simtit utilitatea MBA-ului ceva mai tarziu, in 1997, dupa schimbarea consiliului de administratie si promovarea ei ca director executiv. „Aveam alta siguranta. Deja lucram singura cu bancile, aveam alta deschidere, nu mi-era teama sa negociez credite foarte mari. Eu zic ca asta a fost aportul scolii – mi-a dat o siguranta si am putut sa iau decizii singura“, spune Marinescu. La tiriac Holding, Cleopatra Marinescu a ajuns in anul 2000; postul pe care l-a luat in primire era vacant de mai bine de un an, pentru ca nu s-a gasit cineva cu suficienta expertiza in asigurari. Si noul CFO a trebuit s-o ia din nou de la capat, sa invete domeniul de la zero.

     

    Marinescu crede ca cel mai bine e sa faci un MBA in tinerete, dupa o experienta in munca de trei ani – si asta indiferent de pozitia pe care o ocupi. „Daca dupa trei ani de munca intr-un domeniu te duci si faci un MBA, altfel ti se arata lumea, altfel incepi sa gandesti. Si cred ca te ajuta sa tinzi spre o pozitie de conducere“, crede ea. Printre absolventii primei generatii de ASEBUSS se numara si unul care a iesit – cel putin deocamdata –  din business. E vorba de Sorin Drugan, care a intrat in afaceri in 1991, infiintand o firma de service IT impreuna cu un fost coleg de la intreprinderea de stat Irug: El Top Electronics. Drugan spune ca „s-a lamurit“ asupra a ceea ce facea intuitiv abia dupa ce a intrat la ASEBUSS.

     

    Nu numai ca Drugan a inteles, in fine, cum trebuie facute afacerile, dar a si aplicat ceea ce a invatat, formand primul holding din Romania: unul care grupa 40 de firme de service din toata tara, unele dintre ele fondate de fosti colegi de la Irug. „Datorita MBA-ului am hotarat ca trebuie sa facem retea, pentru ca reteaua inseamna putere“, spune Drugan, care recunoaste ca nu era de fapt un holding adevarat, ci doar un SA numit El Top Holding. Privit in termeni strict financiari, holdingul n-a fost un mare succes – cifra de afaceri a fost de doar 500.000 de dolari in 1997, iar profitul de sub 1%. „De imbogatit n-am avut cum (sa ne imbogatim – n.r.), pentru ca n-am facut vanzari“, explica Drugan. „asta e si un mare regret vizavi de activitatea de pana acum, ca n-am reusit din 1991 pana in 2000 sa intru in sfera vanzarilor de echipamente.“

     

    A fost, totusi, pionier al organizatiilor de tip retea; Flamingo si K-Tech „erau mici copii pe cand noi eram retea“, spune el. Profitul companiei ajunsese la 5% dar, in timp, din cauza inflatiei, se „eroda complet“. „Ajungeam ca in anul urmator sa plecam cam de la zero mereu“, spune Drugan.

     

    Pana la urma, in 1999, din cauza profitabilitatii scazute, a hotarat sa vanda partea sa de afacere partenerului sau. Acum se ocupa de iahting. „Am renuntat deocamdata la business si ma ocup de un proiect Circumterra, care inseamna navigatie solitara in jurul lumii.“ Banii necesari pentru acest proiect – 140.000 de euro – ii va obtine din sponsorizari: cu jumatate isi va cumpara un iaht de croaziera, cu care-si propune, ulterior, sa castige si bani.

     

    Daca punem cap la cap povestile primilor absolventi de MBA ai primei scoli de afaceri din Romania, se pot trage, in ciuda traiectoriilor lor diferite, cateva concluzii. ASEBUSS n-a „fabricat“ cele mai mari nume din business-ul romanesc, ci pe cateva dintre cele care dau consistenta si soliditate lumii afacerilor de la noi. Unora dintre cursanti MBA-ul le-a schimbat complet viata. Altora le-a dat alte aspiratii si o alta perspectiva. Se poate spune, fara exagerare, ca prima scoala romaneasca de afaceri si-a atins scopul – acelasi pe care orice forma de educatie, dupa cum spunea Malcom Forbes, il are: de a inlocui o minte goala cu una deschisa.

  • Cat valoreaza Donald Trump?

    Prin 1993, cand cazinourile ii erau inglodate in datorii, majoritatea proprietatilor imobiliare fusesera fie pierdute, fie nu mai aduceau nici un venit, iar tatal sau aluneca in negura maladiei Alzheimer, Donald Trump ramasese, la 47 de ani, fara bani.

     

    Trump nu mai avea bani cu care sa se mentina pe linia de plutire si – cand pana si mica afacere pe care o mai avea in New York a inceput sa dea semne ca se scufunda – i-a ordonat lui Nick Riblis, presedintele Trump Organization, sa-i sune rudele si sa ceara de pomana in numele lui. Avea nevoie cam de 10 milioane de dolari pentru a-si acoperi cheltuielile personale si administrative si nici o garantie pe care sa le-o ofere celor trei frati si surori – care ar fi vrut sa fie siguri, totusi, ca isi vor primi banii inapoi. Fiecare dintre copiii Trump urma sa primeasca aproximativ 35 de milioane de dolari din averea tatalui lor, iar fratii lui Donald i-au cerut acestuia sa semneze un document prin care sa se angajeze ca le va da inapoi cele 10 milioane de dolari cand va primi mostenirea.

     

    Donald a primit imprumutul dar, un an mai tarziu, era iar cu buzunarele aproape goale. A apelat din nou la familie, cerand alte 20 de milioane de dolari. Fratele sau, Robert Trump – care se ocupase pentru scurt timp de cazinourile lui Donald, inainte de a prelua operatiunile imobiliare ale lui Trump Sr. – l-a refuzat. Disperat, Donald i-a cerut lui Alan Marcus, unul dintre consilierii sai, sa-l contacteze pe cumnatul sau, John Barry, pentru ca acesta sa intervina pe langa fratii sai. Potrivit lui Marcus, Barry a facut lobby pe langa membrii clanului Trump si asa a fost aranjata inca o milostenie. Donald s-a angajat, si de data aceasta, sa-si achite imprumutul tot din banii care urmau sa-i revina dupa moartea tatalui.

     

    „Daca n-ar fi reusit, cu siguranta ca firma ar fi fost inchisa“, isi aminteste un alt fost membru al Trump Organization, care cunoaste in amanunt eforturile lui Donald de a-si pastra compania pe linia de plutire. „Creditorii ne-ar fi spart usa si n-ar mai fi existat nici o companie Donald Trump. Familia l-a salvat.“ Donald nu e de acord insa cu aceasta versiune a evenimentelor.

     

    „Nu mi-am grevat mostenirea cu nici un imprumut“, spune el. „Pe cuvantul meu.“ Fratele lui Donald, Robert, nu a raspuns solicitarilor repetate pentru un interviu. Intre timp, Barry a murit iar vaduva lui, Maryanne Trump Barry, spune ca nu-si aminteste sa-i fi oferit fratelui sau vreun sprijin financiar. Cealalta sora a lui Donald, Elizabeth, a refuzat sa faca vreun comentariu.

     

    Dar Marcus si doi alti directori care au lucrat direct cu Donald spun ca mana intinsa de familie l-a ajutat pe acesta sa depaseasca perioada nefasta care a intervenit intre achizitiile extravagante si micile afaceri, precedand renasterea lui Trump cu show-ul TV „The Apprentice“.

     

    Parintii lui au murit in acea perioada; Donald s-a luptat si cu Ivana Trump intr-un divort crunt, in care aceasta urmarea evaluarea corecta a rarefiatei sale averi. Dupa divort, Trump s-a recasatorit, iar dupa aceea a divortat din nou. Intr-o asemenea situatie, a facut ceea ce ar fi facut oricine in situatia lui: a candidat la presedintia Statelor Unite.

     

    Inainte sa treaca la faza a doua a carierei sale, Donald a trebuit asadar sa depaseasca unele dificultati – faramitarea imperiului sau financiar si o restructurare dictata de bancheri, care l-a lasat pe muchie de cutit, pandit si de falimentul personal, si de cel al companiei. In vreme ce bancherii se luptau acum pentru a inhata ce mai ramasese – aceiasi care, nu cu mult timp in urma, se calcau in picioare pentru privilegiul de a-i oferi bani -, Donald se batea sa-si salveze macar o mica parte din bani si titlul de cel mai priceput intreprinzator din America. A dovedit ca e remarcabil de rezistent.

     

    „Cand aveam necazuri, pe la inceputul anilor ‘90, am iesit in lume si am recunoscut ca valoram minus 900 de milioane de dolari – si multora nu le venea sa creada ca pot face asa ceva, pentru ca erau convinsi ca am mandria mea“, isi aminteste Donald. „Si atunci am reusit sa ajung la o intelegere cu bancile.“

     

    Donald a fost atat de aproape de faliment incat a fost nevoit sa se desparta de unele dintre „bijuteriile coroanei“ – si acum exista banci care nu mai fac deloc afaceri cu el. Cu toate astea, Trump n-a incetat niciodata sa se proclame miliardar. Isi urmareste chiar si azi cu mare atentie pozitia din Forbes 400 – topul celor mai bogati americani alcatuit anual de revista  Forbes -, iar talentul sau de a scapa din naufragii financiare si de a adauga contului bancar, ca prin minune, cateva zerouri, ii asigura priza la public. Dar cat valoreaza, de fapt, Donald Trump?

     

    In septembrie 1982, cand mai ramasese un an pana finalizarea constructiei Trump Tower, topul Forbes 400 a fost publicat pentru prima oara. Trump a devenit obsedat de lista Forbes. Si, avand in vedere inclinatia lui spre exagerari si rezervele Forbes de a angaja mai multi oameni care sa evalueze corect averea fiecaruia dintre cei 400, nici nu e de mirare ca a fost inclus in prima lista Forbes din 1982. Potrivit Forbes, Trump detinea atunci o parte – nu se spunea cat – dintr-o avere estimata la 200 de milioane de dolari, desi in acel moment avea doar actiuni la hotelul Grand Hyatt si o parte din viitorul Trump Tower.

     

     Donald Trump si Forbes 400 erau o combinatie reciproc avantajoasa. Cu cat crestea averea declarata de Donald, cu atat era mentionat mai frecvent in Forbes. Si cu cat era pomenit mai des de Forbes, cu atat mai credibile deveneau declaratiile lui Donald despre imensa sa avere. Cu cat declaratiile sale de avere erau mai credibile, cu atat ii era mai usor sa ajunga in Forbes 400, lista care devenise modalitatea nr. 1 prin care restul presei si, dupa cum s-ar parea, si unele dintre cele mai mari banci americane ii evaluau posesiunile.

     

    In unii ani, Donald s-a declarat detinator al unor sume imposibil de mari. S-a multumit, mai apoi, si cu o estimare pe care Forbes a considerat-o mai cuminte, desi totusi foarte departe de adevar. Cifrele publicate de revista au variat de la 200 de milioane de dolari in 1982 la 2,4 miliarde in 1994.

     

    Allen Weisselberg, directorul financiar al Trump Organization, pretindea anul acesta ca Donald valoreaza cam 6 miliarde de dolari. Dar lista de active invocata de Weisselberg, desi fusese evaluata in termeni foarte optimisti, ba chiar exagerati (ca sa nu mai pomenim faptul ca nu toate activele erau in proprietatea lui Donald) dadea un total de doar 5 miliarde. Unde era restul? „Ma duc in birou sa gasesc si miliardul acela“, a spus Weisselberg. Trei oameni care cunosc indeaproape si in amanunt finantele lui Trump spun ca, dupa parerea lor, averea lui nu valoreaza mai mult de 150-250 de milioane de dolari (cazinourile lui Donald si-au revenit in ultima perioada, asa ca am putea adauga cam 135 de milioane de dolari la estimarile de mai sus). Ceea ce inseamna ca Trump e bogat, dar nu miliardar. Trump comenteaza ca cei trei nu sunt decat niste invidiosi.

     

    In editia din 2004, Forbes 400 arata ca Donald ar fi detinatorul unei averi de 2,6 miliarde de dolari si al 1,67 milioane de metri patrati in proprietati imobiliare in Manhattan – ceea ce e cu siguranta imposibil.

     

    Intre 2000 si 2004, Forbes a ingaduit averii declarate verbal de Donald Trump sa creasca cu un miliard de dolari, crestere care ar fi survenit tocmai in momentul in care piata de capital traversa o perioada cam neagra. Partea detinuta de Donald in cazinouri (una dintre cele mai valoroase proprietati ale sale inainte de show-ul „The Apprentice“) pierduse din valoare 7 milioane de dolari, desi piata imobiliara din Manhattan mergea tot mai bine.

     

    Trump spune ca problemele pe care le aveau cazinourile – lipsa profiturilor, datorii sufocante, bani disparuti misterios – nu insemnau ca ar fi dat gres. Descrie managementul cazinourilor, dimpotriva, drept un mare succes „antreprenorial“ – „antreprenorial“ ar echivala cu dreptul lui de a lua bani de la cazinouri si de a-i folosi la altceva. In lista Forbes pe 2005, Trump figureaza cu 2,7 miliarde de dolari, pe locul 83. El crede ca estimarea nu e corecta. Spune ca averea lui personala „s-a triplat“.          

  • Plantele terorii

    Desi, la noi, snca nu a cunoscut notorietatea, John Wyndham este, sn spatiul literar anglo-saxon, un clasic al genului SF. Volumul sau „Ziua trifidelor“, aparut la scurta vreme dupa sncheierea celui de-al doilea razboi mondial, prezinta o lume descumpanita, agonica, aflata sn pragul Apocalipsei.

     

    Spre sfarsitul secolului XX, cerul planetei noastre este deodata acoperit de o ploaie de stele cazatoare verzi. William Masen, eroul cartii, se simte lipsit de bucuria acestui spectacol grandios pentru ca, sn momentul declansarii lui, avea ochii bandajati, ca urmare a unui accident. Tristetea lui se va dovedi nesntemeiata, fiindca totii spectatorii au orbit, sntre timp, din pricina luminii malefice a meteoritilor verzui. Lipsiti de aparare, oamenii vor deveni o prada usoara pentru trifide, niste plante care aveau capacitatea de a se deplasa si care, sn urma aceluiasi soc luminos, devenisera de o ucigasa agresivitate.

     

    John Wyndham, Ziua trifidelor, Editura Leda,

    Grupul editorial Corint, BucureSti, 2005

  • Einstein, lupul singuratic

    1905 a fost un an-pivot pentru stiinta. Einstein publica trei lucrari: una tinand snca de domeniul fizicii clasice, o alta despre efectul fotoelectric si articolul aparut sn Zeitschrift fur Physik, „Asupra electrodinamicii corpurilor sn miscare“, actul de nastere al teoriei relativitatii.

     

    Spre a marca centenarul publicarii celor mai renumite articole ale lui Einstein si spre a comemora cincizeci de ani de la moartea savantului, Organizatia Natiunilor Unite a promulgat anul 2005 ca an international al fizicii. La noi se detaseaza efortul editurii Humanitas care, la mijlocul acestei toamne, l-a readus sn atentia publicului nostru pe cel mai faimos om de stiinta al tuturor timpurilor. Pe langa „Cum vad eu lumea“ si „Teoria relativitatii pe sntelesul tuturor“, iata acum proaspat iesita de sub tipar o culegere de cuvinte memorabile, culese si adnotate de Alice Calaprice, ale celui care se autoproclamase „lupul singuratic“ si care a fost desemnat de revista Time, la trecerea sn noul mileniu, „Personalitatea secolului“.

     

    Dupa ce a studiat temeinic, timp de douazeci de ani, manuscrisele lui Einstein, surse originale, biografii ale savantului si alte, multe, documente secundare suplimentare, Alice Calaprice, redactor la Princeton University Press, a alcatuit aceasta sclipitoare antologie sapientiala, care, snsa, da seama nu numai de cele mai „geniale“ cugetari einsteiniene, ci si de gandurile sale mai putin profunde (pe care editoarea le considera o posibila sursa de amaraciune pentru unii dintre simpatizantii omului de stiinta).

     

    Acestea din urma reconstituie fata profund umana a autorului lor si, sn ciuda faptului ca pot parea anacronice sau chiar capabile sa tradeze flagrant conceptii astazi considerate corecte politic, ele recompun un aer al epocii caruia Einstein nu i s-a putut sustrage. Dar pe care a stiut sa-l respire inteligent si cu originalitate stilistica. Iata, bunaoara, o traznaie sau, daca vreti, o hachita profund subiectiva: „Nu ma simt sn largul meu ascultand Beethoven.

     

    Cred ca e prea personal, aproape ca e dezbracat. Mie da-mi mai degraba Bach si iar Bach…“ Or, mai sncolo, un adevar cu deloc comun: „Majoritatea profesorilor ssi pierd vremea punand sntrebari care urmaresc sa dezvaluie ce nu stie elevul, sn vreme ce adevarata arta a examinarii consta sn a afla ce stie de fapt elevul sau ce poate sa stie“.  Pretutindeni, sansa, umorul sau incontestabil rabufneste, spre deliciul oamenilor de spirit si al celor lipsiti de prejudecati dureroase: „Daca teoria relativitatii se va adeveri, Germania va sustine ca sunt german, iar Franta va declara ca sunt cetatean al lumii.

     

    Daca teoria mea se va dovedi falsa, Franta va spune ca sunt neamt, iar Germania ca sunt evreu“. Grupate, sn acest volum, pe categorii tematice (despre sine, despre familia lui, despre America si americani, despre evrei, Israel, iudaism si sionism, despre religie, Dumnezeu si filozofie, despre pacifism etc.), vorbele de duh ale „lupului singuratic“ Albert Einstein au, sn marea lor majoritate, imensa calitate de a seduce irezistibil fie prin ineditul formularii, fie prin ironia prietenoasa, fie prin rasfatul de copil mare.   

     

    Albert Einstein, Cuvinte memorabile,

    Editura Humanitas, BucureSti, 2005

  • Iarta-ma ca sa te iert

    Cel mai suprinzator lucru la „An Unfinished Life“ („Un nou snceput“) este ritmul. Te prinde. Este lent, foarte lent, de orasel amortit de provincie. Prima reactie este sa te smpotrivesti, sa nu te lasi cucerit, dar apoi povestea te snvaluie pe nesimtite si nu mai simti cum trece timpul. Povestea nu e foarte complicata: Jean Gilkyson (Lopez) fuge cu fiica (Becca Gardner, foarte buna) de la iubitul ei abuziv (Damian Lewis) si se adaposteste la ferma socrului ei, Einar (Robert Redford).

     

    Acesta a ramas neconsolat dupa moartea fiului sau, de care o considera vinovata pe Jean. Cu Einar locuieste si Mitch, un vechi prieten mutilat de un urs grizzly. Toate personajele se lupta cu propriii demoni, de care fug, dar pe care trebuie sa-i snfrunte pentru a merge mai departe.

     

    Regizorul suedez Lasse Hallstrom conduce de minune aceasta poveste cam conventionala si destul de previzibila, despre care spectatorul poate avea la un moment dat impresia ca e sncropita din filme mai vechi. Iar Hallstrom a mai regizat, printre altele, „Chocolat“ („Ciocolata cu dragoste“, 2000), „The Shipping News“ („Stiri de acasa“, 2001) si „The Cider House Rules“ („Legea pamantului“, 1999), prin urmare se poate spune ca este un adevarat specialist sn drame terapeutice, care-ti lasa un gust amar si te fac sa te sntrebi fata de cine ai gresit sn ultima vreme, ca sa te duci urgent sa-ti ceri iertare.

     

    Regizorul a mers la sigur cu acest film, cel putin din punctul de vedere al actorilor, care au interpretat cu totii roluri asemanatoare sn trecut.

     

    Personajul lui Robert Redford este destul de asemanator cu cel din „The Horse Whisperer“ („Imblanzitorul de cai“, 1998), Morgan Freeman joaca exact tipul de rol cu care ne-a obisnuit sn ultima vreme, de snteleapta vioara a doua care arunca o privire sincera si adevarata asupra lumii, iar Jennifer Lopez a mai zis si cu alte ocazii „Destul!“ („Enough“, 2002). De neuitat este sn schimb Robert Redford, actor care a declarat ca nu se place ca regizor si regizor care nu se place ca actor, dar care te uimeste si la aproape 70 de ani.

     

    An Unfinished Life/Un alt Inceput

    R: Lasse Hallstrom Cu: Jennifer Lopez,

    Robert Redford, Morgan Freeman, Josh  Lucas,

    Becca Gardner, Camryn Manheim Din 4 noiembrie

  • Cosmarul instalatorilor

    Nakata a snceput sa faca filme la Hollywood – asa ia sfarsit seria de filme japoneze de groaza refacute de americani dupa succesul international al originalului.

     

    Dupa ce a regizat el snsusi varianta „caucaziana“ a lui „The Ring II“, regizorul a preferat sa-l lase pe brazilianul Walter Salles sa faca „Dark Water“ („Apa sntunecata“) si si-a sndreptat atentia spre proiecte noi. „Dark Water“ nu este un film de groaza, asa cum este, de exemplu, „The Amityville Horror“. Chiar daca cele doua pelicule smpartasesc o idee similara (o fetita care a murit/a fost ucisa si care se sntoarce pentru a face necazuri celor din jur), al doilea film este o continua sperietura de prost gust, pe cand primul aproape te dezamageste prin subtilitate.

     

    Si acesta este, sn primul rand, meritul scriitorului Koji Suzuki, considerat un fel de Stephen King al Japoniei. Tonul si subiectul filmului chiar amintesc de romanul „The Shining“ („Stralucirea“) al autorului american. Mai modest, Suzuki nu foloseste un ditamai hotel pe post de casa bantuita, ci se multumeste cu un bloc de locuinte. Aici intra sn scena sarmana Jennifer Connelly, sn rolul Dahliei Williams, mama recent divortata care trebuie sa o ia de la capat alaturi de fiica sa de sase ani, Cecilia (Ariel Gade).

     

    Am putea spune ca Jennifer Connelly are probleme la capitolul locativ. Dupa „House of Sand and Fog“ („Casa de nisip si ceata“, 2003), sn care familia ei are un conflict juridic care scapa de sub control sn jurul casei sn care locuieste, sn „Apa sntunecata“ lucrurile stau si mai rau. Un apartament sordid, pete de apa care se latesc pe tavan, un administrator caruia nu-i pasa, pasi repezi sn apartamentul pustiu de deasupra.

     

    Spre deosebire de originalul japonez, care poate parea prea lung, prea lent, prea plictisitor, varianta americana este mai incisiva. Regizorul nu pune accent pe teroare (desi filmul are momentele lui bune), ci pe anxietate si neliniste. Stilul diferit se vede snca din titlu: originalul se numeste „Honogurai mizu no soko kara“, adica, literal, „De acolo, din apa sntunecata“. Mai practic, regizorul Salles a scurtat titlul si a schimbat putin si personajul principal, ca sa se potriveasca mai bine cu mentalitatea nord-americana. Dahlia Williams este o femeie mult mai puternica decat Yoshimi Matsubara (Hitomi Kuroki), care pare plangareata si total depasita de situatie. In orice caz, decizia lui Walter Salles de a regiza acest remake este mai mult decat surprinzatoare.

     

    Oricat de elegant si bine realizat, filmul nu se ridica la nivelul capodoperelor care l-au facut celebru pe brazilian. Destul de putin cunoscut publicului din Romania, Salles a facut printre altele „Diarios de motocicleta“ („Jurnal de calatorie“, 2005, nominalizat la Oscar pentru scenariu) si extraordinarele „Abril despedaçado“ („Dincolo de soare“, 2001, sn Romania doar pe caseta video) si „Central do Brasil“ („Gara centrala“, 1998, nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film strain si actrita sn rol principal, Fernanda Montenegro).  Un sfat: daca vreti sa vedeti un film de groaza, „Apa sntunecata“ nu este cea mai buna optiune. Mai degraba „Un caz de exorcizare“ sau „Puzzle mortal 2“. Sau poate ar fi mai bine sa asteptam noile filme ale lui Nakata: „The Eye“ sau „The Entity“.

              

    Dark Water/Apa Intunecata R: Walter Salles

    Cu: Jennifer Connelly, Ariel Gade, John C. Reilly, Tim Roth,

    Pete PostlethWAITE, Dougray Scott Din 4 noiembrie