BusinessMagazin

Blog

  • Ce spun cifrele

    9 Numarul companiilor care vand in acest moment asigurari private de sanatate in Romania: Allianz-Tiriac, Asiban, Asirom, Aviva, Generali, Grawe, Interamerican, Ominiasig Life, RAI Asigurari; alte cateva companii au anuntat ca vor incepe sa vanda astfel de polite

     

    20 mil. € Piata asigurarilor private de sanatate, potrivit unei estimari citate de Ziarul Financiar; in cinci ani, valoarea pietei va ajunge la 50 mil. euro (estimare Roland Berger)

     

    9% Procentul romanilor care cunosc „date generale“ sau „destul de multe lucruri“ despre asigurarile de sanatate, potrivit unui sondaj pus la dispozitie de London Brokers

     

    70% Ponderea politelor de asigurari de sanatate incheiate de companii si oferite angajatilor in pachetul salarial, conform estimarilor pietei

     

    58% Procentul romanilor care afla despre asigurarile de sanatate din media (17% din presa scrisa, 31% de la tv si 10% de la radio)

  • INTERNET: Cum te poti trezi ca numele tau nu e al tau, pe internet

    La sfarsitul anilor ‘90, cei de la Coca-Cola Romania descopereau pe cand lucrau la constructia propriei pagini de Internet ca le-au luat-o altii inainte si au inregistrat domeniul coca-cola.ro. Regula dupa care se aloca o adresa e simpla: „primul venit, primul servit“. Un algoritm in care multi au vazut o oportunitate de afaceri.

     

    Sa presupunem, bunaoara, ca producatorul de electronice Pioneer decide sa-si faca o pagina de Internet cu terminatia .ro si ca asta sa intampla atunci cand producatorul omonim de fertilizatori pentru agricultura vrea sa faca acelasi lucru. Practic, primul care va cumpara domeniul pioneer.ro il va si pastra.

     

    E adevarat insa ca inainte de a fi „servit“, „primului venit“ i se prezinta o serie de reguli pe care trebuie sa le respecte in momentul inregistrarii. Una dintre acestea spune ca „acceptarea unei aplicatii si inregistrarea unui nume de domeniu nu inseamna ca se recunoaste cumparatorului dreptul legal de a folosi acel domeniu, de exemplu cazul numelor de domenii ce se refera la marci inregistrate, nume de firma sau de personalitati binecunoscute“.

     

    Pot aparea, astfel, situatii in care numele unui domeniu inregistrat de un anumit cumparator sa fie disputat ulterior in instanta. Piata romaneasca nu a fost straina de astfel de cazuri: in urma cu sase ani, Tribunalul Bucuresti, Sectia a III-a Civila, pronunta o decizie prin care domeniul www.airfrance.ro ii revenea companiei franceze de aviatie, in urma unui litigiu cu Amaltea Impex si Evergreen C&A, pentru ca un an mai tarziu aceeasi instanta sa dea castig de cauza reclamantilor si in cazul www.coca-cola.ro. „Prima data i-am abordat amabil si le-am explicat ca este vorba de un brand si nu au dreptul sa il foloseasca. Ei au cerut initial 5.000 de euro, pe urma au spus ca mai putem negocia“, isi aminteste Ana Mihail, director financiar al Air France Romania.

     

    Propunerea cedarii domeniului pentru aceasta suma a venit la pachet cu o oferta de a realiza grafica site-ului, insa intr-o multinationala identitatea vizuala a companiei pe Internet este aceeasi in orice tara. Urmarea a fost ca cei de la Air France au intentat un proces care avea sa se intinda pe parcursul a sase luni, la capatul carora cele doua firme nu doar ca au pierdut domeniul airfrance.ro, dar au si platit cheltuielile de judecata.

     

    Iar cele doua cazuri nu sunt nici pe departe singulare, nu putini fiind oportunistii care, profitand de lacunele legislative, au inregistrat domenii ale unor companii cunoscute in strainatate, dar absente la acea ora de pe piata romaneasca. Pe lista companiilor care si-au gasit site-urile inregistrate de altii se afla branduri de traditie precum Bayer, Beiersdorf, Billa, Chrysler, Ferrari, Ikea, Marlboro, Philips sau Pizza Hut.

     

    In fond, care este miza acestor framantari? Pentru multi dintre milioanele de internauti romani, daca nu esti pe Internet, practic, nu existi. Pe de alta parte, orice companie risca sa-si piarda din potentialii clienti in momentul in care, odata ce acestia au tastat o adresa in browser, sunt trimisi de fapt la o pagina de Internet care nu le ofera nimic din asteptarile lor. Este si motivul pentru care nu putine sunt firmele care, inainte de a lansa un brand nou, verifica mai intai disponibilitatea domeniului pe Internet, si in unele cazuri aleg un alt nume pentru a evita fie plata la negru a unei adrese deja inregistrate, fie un proces care sa-i amane lansarea produsului.

     

    Dar atunci cand este vorba de o marca de traditie, cu zeci de ani in spate in care si-a construit imaginea, lucrul acesta nu mai e posibil. Iar pierderile nu sunt numai de imagine, ci pot fi traduse in bani. Cei de la Directia juridica a venerabilei Case de Economii si Consemnatiuni spun ca, in 1999, cand s-a decis lansarea unui site propriu, au avut supriza sa constate ca firma Off Neodesign le-o luase deja inainte. Dupa mai multe invitatii in vederea gasirii unei solutii amiabile formulate de CEC, care nu au ramas fara nici un raspuns, Off Neodesign  a fost data in judecata in 2004, procesul inca aflandu-se pe rol.

     

    Pana la pronuntarea unei sentinte definitive si executorii, domeniul cec.ro a fost suspendat, iar Casa de Economii si Consemnatiuni a optat pentru un compromis, dezvoltandu-si site-ul la adresa www.cec-sa.ro.

    Prejudiciile suferite sunt apreciate de Departamentul juridic drept „nesemnificative“, dar pretul pe care il va plati CEC pentru transferul la o alta adresa Internet vor fi cu siguranta mult mai mari decat ar fi costat inregistrarea de la inceput a acestui domeniu. Cel mai banal si mai la-ndemana exemplu: costurile implicate de schimbarea cartilor de vizita ale tuturor angajatilor, ale caror adrese de e-mail au terminatia „cec-sa.ro“.

     

    In opinia lui Ciprian Dragomir, partener la societatea de avocati Tuca, Zbarcea si Asociatii, singura metoda prin care o societate se poate proteja este sa-si inregistreze la OSIM (Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci) elementele sale de identitate drept marci. „In acest fel, titularul marcii va putea intenta actiune in contrafacere impotriva «intreprinzatorului» pentru contrafacerea sau folosirea fara drept a marcii sale.“

     

    Domeniile cu terminatia .ro sunt atribuite si administrate de RNC (Reteaua Nationala de Calculatoare) prin intermediul ROTLD (Romania Top Level Domain). Nici unul dintre cele doua organisme nu a dorit sa comenteze pe marginea subiectului acestui articol.

     

    Autoritatea suprema in cazul numelor de domenii Internet este ICANN (Internet Corporation for Assigned Names and Numbers), cu sediul in Statele Unite, care ia decizia adoptarii unor noi nume de domenii. ICANN a decis infiintarea unor arbitri ai mediului Internet – Asian Domain Name Dispute Resolution Centre, CPR Institute for Dispute Resolution, eResolution, The National Arbitration Forum si World Intellectual Property Organization (WIPO) – al caror rol este tocmai solutionarea problemelor legate de dreptul de utilizare a unui anumit domeniu.

    In prezent, exista 264 de terminatii pentru adresele Internet, la care sunt adaugate permanent altele noi (Romania a primit dreptul de utilizare a terminatiei .ro in 1993.) Unul dintre cele mai recente nume pentru domenii internet este cel care foloseste terminatia .eu, pentru identificarea organizatiilor care apartin Uniunii Europene.

     

    Exista insa doua deosebiri esentiale intre practica internationala si modalitatea de atribuire a domeniilor romanesti. Prima dintre ele ar fi aceea ca in Romania taxarea la achizitia unei adrese pe Internet se face o singura data. Cu alte cuvinte, inregistrarea unui domeniu .ro confera titularului dreptul de folosinta  exclusiva a acestuia (mai putin tehnic spus, pentru totdeauna).

    Alte tipuri de adrese ofera doar posibilitatea innoirii anuale a calitatii de proprietar – la domeniile .com plata este anuala, iar in conditiile in care taxa nu este achitata la scadenta domeniul este pierdut. Un domeniu de genul .ro costa 61 de dolari, suma in care este inclus si TVA, in vreme ce o adresa .com sau .net costa 15 dolari anual. Domeniile pot fi achizitionate si online, la www.rnc.ro pentru cele de tip .ro, sau la www.softhost.ro ori www.domreg.ro, in cazul celor .com, respectiv .net.

     

    Pe site-ul ROTLD se precizeaza ca pe viitor sistemul „s-ar putea schimba“, iar posesorii care au platit 61 de dolari „vor fi anuntati din timp“. Astfel se ajunge la situatia in care odata platita o adresa, chiar daca site-ul nu mai este tinut la zi, adresa respectiva ramane blocata pentru alti doritori, iar Internetul romanesc devine o groapa de gunoi plina cu reziduuri virtuale. Cat despre indepartarea linkurilor moarte, e nevoie de o cerere a proprietarului pentru stergerea domeniului in cauza.

    Cea de-a doua particularitate a spatiului virtual autohton ar fi aceea ca adresele .ro nu pot fi vandute legal de catre posesori. In alte tari, adresele de Internet sunt tranzactionate permanent, uneori ajungand la preturi semnificative. Nu vorbim aici despre site-urile ale caror nume sunt marca inregistrata, ci despre numele generice.

     

    De exemplu, daca un retailer de electrocasnice ar vrea sa cumpere domeniul aspiratoare.ro, nu ar avea mijloacele legale sa o faca. Daca am fi in alta tara, retailer-ul ar putea teoretic sa negocieze cu Domo (proprietarul site-ului in cauza), pentru a achizitiona aceasta adresa. Si la fel ca in cazul cumpararii unei portiuni de teren, din tranzactia pentru achizitia de real-estate virtual, statul ar castiga impozite. Dar, in situatia de acum, vanzarile de site-uri se fac „la negru“, printr-un algoritm relativ simplu. Vanzatorul isi negociaza pretul, incaseaza banii si apoi cere stergerea domeniului in cauza. Ulterior, cumparatorul il achizitioneaza cu acte in regula de la ROTLD. Doar ca, daca nu o face in timp util, s-ar putea trezi ca la adresa pe care a cumparat-o ilegal s-au mutat alti chiriasi.

  • Linkuri spre litigii

    Conform normelor RNC, detinatorul unui domeniu .ro este obligat sa participe le o procedura arbitrala obligatorie in cazul in care numele unui domeniu este identic sau asemanator cu un nume sau un serviciu de marca, sau daca a fost inregistrat si folosit cu rea-credinta.

     

    BAYER.RO: Blocat – exista un litigiu in curs de desfasurare la WIPO

    BILLA.RO: A fost transferat catre SC BILLA Romania SRL, in urma unei decizii a WIPO

    CHRYSLER.RO: Adresa blocata; exista un litgiu in curs de desfasurare WIPO

    COKE.RO: Suspendat; registrul de domenii .ro a fost informat ca datele furnizate la inregistrarea acestui domeniu erau false. A fost transferat catre The Coca-Cola Company, USA.

    FERRARI.RO: Inregistrat fraudulos, a fost sters pe 2 iunie 2006; cinci zile mai tarziu era inregistrat de Ferrari S.p.A., Italia

    HARLEY-DAVIDSON.RO: domeniu disputat in instanta

    IKEA.RO: In urma unui litigiu la WIPO, la inceputul acestui an a fost transferat catre Inter IKEA Systems B.V

    MARLBORO.RO: Datele furnizate la inregistrarea acestui domeniu erau false. S-a decis transferarea catre Philip Morris Products SA, Elvetia

    MISA.RO: ROTLD a dispus stergerea acestui domeniu, lucru care s-a intamplat la data de 2 iunie 2006

    MONEYGRAM.RO: Exista un litigiu in curs de desfasurare la National Arbitration Forum

    NIVEA.RO: Datele de pe site au fost „inghetate“, domeniul fiind disputat la WIPO

    PHILIPS.RO: A fost transferat catre Koninklijke Philips Electronics N.V, printr-o decizie a WIPO din iunie 2001

    QUELLE.RO: Domeniu blocat din mai 2005; exista un litigiu pe rol

  • Studiu de caz – Afaceri manoase

    Odata cu cresterea Internetului, au aparut speculatori care au cumparat sute de domenii, in speranta ca le vor vinde cu preturi de zeci de ori mai mari.

     

    La scurta vreme dupa ce mitra papala ajungea pe capul fostului cardinal Joseph Ratzinger, un american din Florida inregistra pe numele sau adresa www.BenedictXVI.com. Proaspatul proprietar era presedintele unei organizatii catolice nonprofit, care il cumparase cu intentia declarata de a-l ceda Vaticanului. Pe de alta parte, adrese asemanatoare, cum ar fi Benedict16.com sau PopeBenedict-16.org au proprietari care vor sa le vanda oricui ar fi dispus sa scoata din buzunare o suma considerabila de bani. Sedo.com, un fel de bursa pentru adresele Internet, estimeaza ca tranzactiile secundare (deja inregistrate) pentru adresele web, aproape s-au triplat intre 2003 si 2004. In vreme ce majoritatea site-urilor se vand la un pret mediu de 1.600 de dolari, Dotcom Agency, o firma care inregistreaza domenii pentru a le vinde, are o medie a preturilor de 3.500 de dolari.

     

    Preturile cu cinci sau chiar sase zerouri in coada nu sunt insa raritati, potrivit publicatiei Domain Name Journal, care monitorizeaza toate tranzactiile de acest gen. Anul trecut, domeniul creditcards.com a fost cumparat de o companie din Texas pentru 2,75 milioane de dolari. Un pret de trei ori mai mic fata de cel platit pentru domeniul business.com, care s-a vandut pentru 7,5 milioane dolari; ceva mai ieftine au fost site-urile loans.com si wine.com – 3 milioane de dolari/bucata.

     

    Piata vanzarilor de adrese virtuale este una stabila, care genereaza venituri insemnate vanzatorilor. Site-urile cumparate „la rosu“ cum ar spune un agent imobiliar, atrag un numar important de vizitatori tocmai datorita numelui generic pe care il au. Cei care vor sa devina investitori in adrese web pot cuantifica valoarea unui site fara continut, analizand traficul pe care il genereaza adresa in sine, fara a beneficia de alte mijloace de promovare. Aceste investitii sunt cu atat mai atractive cu cat pot genera venituri si in perioada in care se cauta un cumparator pentru ele. Intr-un exemplu fictiv, daca un adolescent care cauta un cd-player pe Internet viziteaza cd-player.com, poate ajunge pe o pagina goala, care contine doar reclame contextuale de la Google (reclame care au legatura cu site-ul).

     

    De fiecare data cand vizitatorul face click pe vreuna dintre reclame, investitorul castiga bani. Rick Schwartz, autoproclamatul „rege al domeniilor“, spune ca imperiul sau de aproape 5.000 de adrese cumparate i-a adus venituri de zeci de milioane de dolari. Doar una dintre ultimele „lovituri“, vanzarea domeniului men.com i-au adus 1,32 milioane de dolari, reprezentand de 88 de ori pretul de 15.000 de dolari platit de Scwartz. Si poate cel mai bun indicator ca piata vanzarilor de adrese virtuale va avea si in viitor un bun „return on investment“ este exemplul fondului de invesitii Marchex, care a cumparat en-gros mai mult de 200.000 de adrese, care aduc chiar si acum 17 milioane de utilizatori pe luna. Pretul platit: 164,2 milioane de dolari, de 8 ori mai mult decat veniturile generate acum de site-urile in cauza.

  • Farmexpert tinteste 16-20% din piata

    A pornit in urma cu zece ani o afacere cu bani imprumutati de la prieteni si cu marfa pe credit de la furnizori. In iunie 2006, Eugen Banciu a vandut 60% din compania fondata acum un deceniu, dar ramane la conducerea distribuitorului de medicamente Farmexpert.

     

    Eugen Banciu, 37 de ani, a infiintat Farmexpert la sfarsitul anului 1996. Zece ani mai tarziu, Banciu a cedat pachetul majoritar, dar va pastra pozitia de director general. Cumparatorul, una dintre cele mai importante firme de distributie a medicamentelor din Germania, preia astfel 9% din piata romaneasca de profil.

     

    Andreae-Noris Zahn AG (ANZAG) va detine 60% din actiunile firmei de distributie farmaceutica Farmexpert, in urma unei tranzactii complexe care presupune o majorare de capital, precum si achizitie de actiuni. Oficialii celor doua companii nu au precizat pretul platit de germani. Surse apropiate tranzactiei apreciaza ca valoarea achizitiei se situeaza in jurul nivelului de 30 de milioane de euro. Banciu ar putea incasa astfel aproximativ 20 de milioane de euro si ramane proprietarul restului de 40% din actiunile companiei.

     

    Pe langa pachetul de actiuni, antreprenorul va continua sa conduca afacerea. ANZAG va avea reprezentanti in Consiliul de Administratie al Farmexpert, dar conducerea executiva va fi realizata de actuala echipa de management, explica, intr-un interviu acordat BUSINESS Magazin, Eugen Banciu. Potrivit fondatorului Farmexpert, compania avea deja in derulare un business-plan pe mai multi ani, pe care germanii l-au agreat. „ANZAG a cumparat o firma, dar si un plan de afaceri. Adica promisiunea de a obtine un anumit profit“, spune el. De fapt, Banciu este cointeresat in indeplinirea obiectivelor, deoarece ar putea obtine pentru restul de actiuni chiar mai mult decat suma pe care o va incasa in urma recentei tranzactii.

     

    „Planul este sa castigam cota de piata in fiecare an“, dezvaluie reprezentantul Farmexpert. Dar cota de piata nu este chiar atat de importanta, continua Banciu. „Obiectivul numarul unu este profitul.“ Pe piata distributiei de medicamente, rentabilitatea este in general scazuta, profitul fiind in medie de 2-3% din vanzari. Insa Farmexpert a obtinut anul trecut un profit brut de circa 5,5 milioane de euro, potrivit lui Banciu, la o cifra de afaceri de 90 de milioane de euro. Adica o rentabilitate de doua ori mai mare decat media. „Avem performante mai bune decat piata pentru ca preferam contracte mai sigure, cu riscuri mai mici si termene de plata respectate“, detaliaza Banciu „reteta succesului“.

     

    De profesie medic, Eugen Banciu a lucrat – dupa absolvirea facultatii – un an si jumatate ca agent in cadrul firmei de distributie a produselor farmaceutice Relad. Apoi s-a decis sa infiinteze propria companie de profil si, cu bani de la prieteni si cu marfa pe credit de la furnizori, a lansat Farmexpert. Acum, compania este al treilea distribuitor de pe piata romaneasca, cu o cota de piata de 9%, si de aproape doi ani a intrat sub lupa investitorilor. „Primul contact cu consultantul ANZAG – Raiffeisen – l-am avut in decembrie 2004“, povesteste antreprenorul. Au mai fost si alti pretendenti, dar in mai anul trecut actionarul Farmexpert a semnat un contract de exclusivitate cu germanii.

     

    Dupa mai bine de un an, Farmexpert si ANZAG anuntau simultan incheierea acordului. In comunicatul transmis, ANZAG remarca faptul ca in Romania cheltuielile pentru medicamente pe cap de locuitor sunt considerabil mai reduse ca in media tarilor membre ale Uniunii Europene. „Chiar si in comparatie cu tinerele state membre din Europa de Est si de Sud-Est mai este mult de recuperat“. De altfel, si Banciu justifica interesul ridicat al investitorilor straini pentru distribuitorii romani de medicamente prin perspectivele de crestere ale pietei.

     

    „Sunt marje bune, se face profit si exista cresteri care sunt foarte interesante“. Piata produselor farmaceutice din Romania s-a ridicat anul trecut la 1,27 miliarde de euro, potrivit companiei de analiza a pietei Cegedim. Pentru acest an, pe baza bugetului anuntat al sanatatii, firmele din industrie estimeaza o crestere de cel putin 15%.

     

    De ce a ales ANZAG? „Firma este asemanatoare cu a noastra, pun accentul pe profitabilitate, si a contat foarte mult faptul ca nu vor schimba managementul si echipa de vanzari“, spune Banciu. Evident ca experienta si know-how-ul companiei germane vor fi utilizate de Farmexpert, dar „este la fel de important si ca vom avea sansa sa demonstram ca putem face o treaba buna“, continua directorul general al companiei.

    De cealalta parte, presedintele ANZAG, Thomas Trumper, a explicat: „Pentru a ne putea mentine cu succes in alte tari, cu alte culturi, este nevoie de cunostintele managementului local“.

     

    In piata distributiei de medicamente, ANZAG este o corporatie speciala, dat fiind ca printre actionarii sai se numara toti cei trei mari distribuitori de medicamente de pe continent. Grupul britanic Alliance Unichem detine aproape 30%, in timp ce companiile germane Phoenix Pharmahandel AG si Franz Haniel & Cie. GmbH (care detine si cel mai mare distribuitor din Europa – Celesio) au 12,5%, respectiv 13,2% din capitalul ANZAG. In plus, mai detin actiuni si alte firme de profil, precum cea olandeza OPG Groep NV, si distribuitorii germani – Noweda si Sanacorp.

     

    Ce va urma dupa finalizarea tranzactiei, asteptata in cateva saptamani? Farmexpert isi propune sa ajunga la o cota de piata similara cu cea detinuta de ANZAG in Germania, respectiv 16-20%, de la 9% anul trecut, fara a sacrifica insa profitabilitatea. „In acest an, estimam o cota de 11-12% din piata“, spune Eugen Banciu.

     

    El nu a dorit sa dezvaluie prea multe amanunte despre planul de afaceri pregatit cu atentie, plan care a primit si acceptul germanilor. Insa nu sunt excluse alte tranzactii. „Exista in plan si posibilitatea unor achizitii sau fuziuni“, recunoaste directorul general al Farmexpert. „Dar acordul momentan nu include o astfel de operatiune, iar, pe de alta parte, nu cred ca o achizitie ne-ar aduce acum plusvaloare.“ De altfel, inca de la inceput Farmexpert a crescut dupa politica „pasilor mici, dar siguri“. Iar achizitia nu pare sa schimbe prea multe: „Ne intereseaza o dezvoltare stabila, foarte sigura“.

     

    In fapt, Eugen Banciu mizeaza mai mult pe castigarea unor bucati de piata de la jucatorii mai mici, decat pe unirea fortelor cu acestia. In prezent, pe piata romaneasca a distributiei de medicamente se manifesta o tendinta destul de puternica de consolidare. Circa 200 de companii au ca obiect de activitate distributia de medicamente, dar nu toate sunt active, iar analistii estimeaza ca vor ramane doar 10-15 companii. Mai mult decat atat, dintre primii zece jucatori, nu mai putin de sapte sunt controlati de oameni de afaceri romani. Analistii industriei spun ca printre acestia mai sunt antreprenori dispusi sa vanda si, de asemenea, exista si suficienti „petitori“.

     

    De exemplu, cel mai mare distribuitor din Romania, Mediplus, controlat de grupul A&D Pharma (care mai detine si lantul de farmacii Sensiblu), a fost curtat anul trecut de mai multi investitori. Potrivit unor surse din piata, negocierile au fost la vremea respectiva stopate de anuntul privind introducerea unei legi a farmaciei, care limita drastic activitatea retelelor de farmacii, precum si relatia dintre distribuitori si farmacii. De asemenea, Celesio, care controleaza indirect un distribuitor roman – PharmaFarm, nu se poate multumi cu locul 8-9 in top si va lua masuri pentru a intra intre primii trei.

     

    Astfel ca firme ca Relad, Fildas, Polisano, Montero sau Farmexim sunt potentiale tinte pentru grupuri ca Celesio, Alliance Unichem sau Phoenix, daca acestea isi vor propune sa profite direct (nu numai prin actiunile detinute la ANZAG) de cresterea pietei romanesti. Iar antreprenori ca George Roncea si Laurentiu Stratulat (actionarii Relad), Anca Vlad (proprietara Fildas) sau Ovidiu Buluc (fondatorul Farmexim) ar putea incasa milioane bune pe afacerile crescute de la zero dupa 1990.

     

    Pana atunci insa, altii deja actioneaza. Si au estimari optimiste. „Peste trei ani, ne vedem lideri de piata“, anunta Eugen Banciu. Mai ales ca, daca planul lui va da roade, 40% din actiuni ar putea valora mai mult decat cele 60% deja vandute.

  • Studiu de caz

    Farmexpert

     

    Farmexpert a fost infiintata la sfarsitul anului 1996 de Eugen Banciu. In zece ani, compania a ajuns numarul trei pe piata romaneasca a distributiei de medicamente.

     

    VANZARI: 90 de milioane de euro in 2005

    PROFIT: 5,5 milioane de euro (brut), circa 4,5 milioane de euro (net)

    COTA DE PIATA: 9%

    ACOPERIRE: Farmexpert are sase sucursale. Sediul central este la Bucuresti, iar compania mai are centre de distributie la Brasov, Cluj-Napoca, Iasi, Ploiesti si Timisoara.

     

    ANZAG

     

    La sfarsitul lui 2004, Andreae-Noris Zahn AG (ANZAG) a preluat compania Oktal Pharma, cel de-al treilea distribuitor de pe piata farmaceutica din Croatia.

     

    VANZARI: 3,38 miliarde de euro in ultimul an fiscal (incheiat pe 31 august 2005)

    PROFIT: 41,2 milioane de euro (brut), 25,6 milioane de euro (net)

    ANGAJATI: 2.221

    ACOPERIRE: Compania are 23 de filiale si un centru de servicii, iar Farmexpert este a doua investitie in afara Germaniei.

  • INVESTITII: Capitalistii redeschid berariile de pe vemea lui nenea Iancu

    Daca in ultimii ani, un amic sau un partener de afaceri venit din strainatate v-ar fi rugat sa il duceti intr-o seara la o bere intr-un loc reprezentativ pentru Bucuresti, cu siguranta ati fi ramas cateva momente pe ganduri. Iar apoi probabil ati fi optat pentru o solutie de compromis: petrecerea serii intr-un loc modern si placut, dar care nu spune nimic despre oras, sau intr-unul dintre localurile de poveste ale vechiului Bucuresti, gen Hanul lui Manuc, Cina sau Caru’ cu bere.

     

    „De poveste“, intr-adevar, dar nu neaparat de una cu final fericit, de vreme ce, in lipsa investitiilor, acestea din urma s-au transformat in palide umbre a ceea ce au fost odata. Dar, cel putin in cazul a doua dintre localuri, epilogul poate fi rescris: Caru’ cu Bere a fost preluat de reteaua City Grill, iar Gambrinus de compania imobiliara spaniola Hercesa Imobiliare.

     

    Desi a avut in ultimii doi ani cea mai agresiva extindere de pe piata restaurantelor, Dragos Petrescu, fondatorul si directorul lantului City Grill, considera ca „varful“ afacerilor sale, cel putin pana acum, il constituie deschiderea, incepand din toamna, a berariei Caru’ cu bere. Cei de la City Grill au inchiriat cladirea din strada Stavropoleos pentru o perioada de 10 ani, cu posibilitate de prelungire, urmand sa investeasca 1,5 milioane de euro in renovarea acesteia – un milion de euro pentru refacerea interiorului si 500.000 pentru cea a fatadei.

     

    „Am estimat initial un buget de 800.000 de euro“, spune Daniel Mischie, directorul de dezvoltare al lantului City Grill, „dar ne-am dat seama pe parcurs ca e mai mult decat prea putin“. Din cate spune acesta, lucrarile de renovare nu vor aduce nici un element nou, urmarindu-se conservarea cladirii. „Vom readuce pe piata Caru’ cu bere din perioada interbelica, unde toata lumea se intalnea cu toata lumea si atmosfera era prietenoasa.“ Practic, planul City Grill a inceput cu o evaluare a structurii, a mobilierului existent si a picturilor de pe pereti si tavan, care vor fi renovate, fara a se interveni asupra structurii acestora, de o echipa de pictori si arhitecti selectionati cu atentie de beneficiari.

     

    „Mobilierul si toata lemnaria din interior – nu numai mesele, scaunele, ci si paravanele, scarile si podelele din lemn fac parte din structura originala a localului de la sfarsitul secolului al XIX-lea, sunt construite din lemn fara cuie si vor face parte si dupa redeschidere din brandul Caru’ cu bere“, spune Daniel Mischie. Totusi, va exista si o noutate: o zona speciala de „cigarre“, unde se vor putea fuma specialitati de tigari si narghilea.

     

    La final, Caru’ cu bere va avea o capacitate de peste 200 de locuri (parter si doua balcoane), avand in compunere un restaurant si o berarie. „Jos va fi un restaurant care va avea ca background muzeul berii (picturile de pe pereti ilustrand povesti de la cum preparau fenicienii berea si pana la reprezentari ale berariilor din Germania), care va fi deschis publicului, dar se va si inchiria pentru evenimente.“

     

    In ceea ce priveste restaurantul, acesta nu va avea meniul traditional City Grill, ci unul adaptat atmosferei de epoca a Carului. Beraria va functiona la cele doua balcoane si va propune un meniu cu specific, din care nu vor lipsi gratarele, carnatii si salatele.

     

    Iar pentru ca serviciile sa fie pe masura ofertei, nucleul echipei de la Caru’ cu bere – 18 persoane, atat bucatari, cat si ospatari –  a plecat pentru o luna in Germania sa lucreze in doua berarii special alese in acest sens de cei de la City Grill. Dintre cei 18, doar cinci fac parte din fosta echipa a Carului cu bere – unde au lucrat, in medie, 20 de ani -, restul fiind selectati din peste 120 de candidati. „Aveam nevoie de persoane care sa poata invata mult si care sa justifice in timp investitia pe care o facem in ei: traininguri si salariu de 300 de euro net pe luna.“

     

    Brandul Caru’ cu bere a fost inregistrat de Dragos Petrescu la OSIM, iar folosirea acestui nume va insemna mai mult decat afisarea siglei pe frontispiciul berariei. „Impreuna cu partenerul nostru United Romanian Breweries (producatorul Tuborg), vom pregati pentru la toamna berea «Caru’ cu bere»“, spune Daniel Mischie, adaugand ca aceasta marca se va produce exclusiv pentru clientii berariei. Totusi, de ce a durat atat de mult pana s-a gandit un investitor sa readuca pe piata renumele Carului cu bere?

     

    Planurile celor de la City Grill de a prelua beraria dateaza de mai bine de sapte ani, de cand proprietarul localului, Mircea Nicolae (stranepotul fondatorului Carului) a intrat in posesia cladirii. De la retrocedarea din anul 1999, Mircea Nicolae a asteptat pana in 2006 ca firma care a exploatat intre timp localul (Trocadero SA – societate al carei actionariat majoritar este AVAS) sa elibereze spatiul.

     

    Si tot in acest an, a mai aparut o oportunitate: compania imobiliara spaniola Hercesa Imobiliare a preluat fostul hotel Cismigiu, la parterul caruia se afla beraria Gambrinus, pe care si-a propus sa o redeschida, in anumite conditii. „Intr-un an si jumatate vom termina renovarea cladirii, in partea de sus vom face un aparthotel (apartamente de clasificare superioara pentru inchiriat – n.r.), tot acolo vor fi si birourile noastre, iar in spatiul Gambrinus vom incerca sa atragem un proiect valoros pentru o berarie“, spune Alejandro Solano, general managerul companiei Hercesa Imobiliare.

     

    Beraria „Gambrinus“ a fost deschisa in anul 1901 de scriitorul Ioan Luca Caragiale, care era la a doua lui afacere de acest gen (in 1893 deschisese in strada Gabroveni „Beraria Mihalcea si Caragiale“, unde se asociase cu un consilier comunal care avea experienta in gestionarea unei berarii).

     

    Cand vorbeste despre un „proiect valoros“, Solano se refera la un un proiect de berarie pe care sa il dezvolte un profesionist in domeniu si care sa aduca valoare adaugata locatiei. „Suntem romantici si am dori foarte mult ca un proiect foarte bun de berarie sa foloseasca eficient spatiul Gambrinus; dupa renovarea cladirii, vom vedea ce oferte primim si vom inchiria spatiul celui mai bun“, mai spune Solano.

     

    Caru’ cu bere si Gambrinus ar fi doar doua exemple recente. Restaurante, cofetarii si taverne pline de povesti din Bucurestii lui nenea Iancu mai exista. Unele au fost deja retrocedate, iar altele sunt plimbate de la o instanta la alta, in litigii interminabile. Dar important este ca interes exista, iar potentialii investitori vor sa le pastreze aerul de odinioara. Care le garanteaza o buna parte din recuperarea investitiei.

  • Un car de istorie

    Caru’ cu bere a fost deschis in anul 1879 de cei trei frati Mircea – Nicolae, Victor si Ignat, originari din Medias, un oras transilvanean cu puternice influente sasesti.

     

    INFLUENTE: Cladirea in care se afla Caru’ cu bere a fost proiectata si executata de arhitectul austriac Zigfrid Kofczinsky. Imobilul poarta amprenta stilului neogotioc, in vreme ce decoratiunile interioare amintesc de berariile germane traditionale.

     

    DECOR DE FILM: Deschis in cladirea fostului han Zlatari, Caru’ cu bere a fost locul in care s-au filmat scene antologice din productii precum „Doua lozuri“, „Telegrame“, „Darclee“ etc.

     

    CARU’ DIN SUBSOL: Caru’ cu bere a fost renovat in anii ‘60 si tot atunci s-a deschis la subsol Caru’ cu vin, o sala cu 200 de locuri, amenajata dupa canoanele vechilor crame romanesti. 

  • Agonie si extaz

    Localurile cu istorie de cel putin un secol din Bucuresti se impart in doua mari categorii: cele care au fost renovate si cele care inca asteapta acest moment.

     

    FATA NOUA:

    Casa Capsa – hotel, restaurant, cafenea – (deschisa in anul 1852 de Grigore Capsa) a fost renovata si redata circuitului turistic din 2001, la aceeasi scara la care a fost gandita: 5 stele.

    Casa Vernescu (construita in anul 1821 si redesenata in 1887 de Ion Mincu) este unul din restaurantele care si-au pastrat pozitia de top dintotdeauna.

     

    IN ASTEPTARE: Hanul lui Manuc, Cina, Bulevard sunt doar trei exemple de localuri vechi care au nevoie de investitii pentru a se pozitiona corect pe piata.

  • Colonisti de Dublin

    Izolata capitala a Irlandei pare o destinatie improbabila pentru tinerii francezi. Vremea ar enerva pe oricine de pe Coasta de Azur. Iar mancarea e, in principiu, ceva ce ar putea fi considerat de ghidul Michelin al restaurantelor drept o forma de carne fiarta.

    Cu toate acestea, mii de oameni – cei mai multi abia iesiti din universitate – parasesc Franta pentru a trai si a munci aici, intr-un oras european care sclipeste in termeni economici, in ciuda aerului de stagnare de pe restul continentului. Ca multi altii care se muta de-a lungul si de-a latul Europei, si francezii migreaza tot pentru locuri de munca, care sunt de departe mai indestulatoare in Irlanda decat in Franta, unde economia e mai subreda, posturile pentru tineri mai putine si taxele mai mari. Pentru europeni, obisnuiti sa munceasca, sa traiasca si sa moara pe o raza de cateva strazi de locul in care s-au nascut, e o revolutie culturala. Europa se lupta cu probleme de migratie. Tarile europene trebuie sa se descurce nu numai cu imigranti din locuri precum Africa si Asia de Sud-Est, pe care ii limiteaza strict, dar si cu cei veniti din tari UE, unde oamenii sunt indreptatiti potrivit legii – cu unele restrictii – sa munceasca si sa traiasca oriunde pe piata unica europeana.

     

    In Irlanda au venit atat de multi francezi incat persoana care aranjeaza lenjeria in hoteluri sau cea care va serveste bere Guinness la cina e mai probabil sa vina din Lyon decat din Limerick. Se estima ca, pana anul trecut, circa 20.000 de imigranti francezi lucrau in Irlanda, potrivit oficialilor francezi, iar numarul e in continua crestere. Cea mai mare „colonie“ franceza e in Marea Britanie, unde circa 86.000 de tineri din Franta au gasit de lucru. E frecvent azi ca in restaurantele britanice chelnerii sa fie francezi.

     

    Pentru unele tari, ca Belgia, migratia a devenit parte a culturii locale. Se estimeaza ca 600.000 de belgieni, adica 8% din populatie, traiesc si lucreaza in afara Belgiei si multi dintre ei nu se mai intorc niciodata. Dar, in ciuda barierelor de limba, chiar si tari ca Franta se schimba. In Germania si Italia, un numar in crestere de tineri care lucrau in domeniul financiar pleaca peste granita, adesea in Londra sau New York. Migratia traseaza de asemenea diferente de clasa intr-o Europa care s-a deschis in ultimii ani tarilor central-europene. In vreme ce francezii instruiti lucreaza in servicii financiare si IT, joburile care implica munca manuala, precum cele din constructii si instalatii, sunt facute adesea de polonezi, lituanieni sau letoni. Cazurile de discriminare la locul de munca impotriva imigrantilor din est au cauzat probleme guvernului irlandez.

     

    Moore McDowell, economist la University College Dublin, povesteste ca se plimba recent pe langa St. Stephen’s Green, in centrul Dublin-ului, cand a vazut un semn la locul in care se ridica o constructie, pe care scria, in engleza si in poloneza, „Nu mai angajam polonezi pentru aceasta constructie“. Dar in cazul francezilor, „daca stiu bine engleza si au bacalaureatul, exista cerere“, spune el. „Avem un usor deficit de forta de munca, asa incat economia irlandeza inca mai absoarbe oameni din Europa.“

     

    Irlanda a fost si este una dintre marile povesti de succes economic ale Europei, cu o crestere reala, ajustata cu inflatia, de 5-6% anual in ultima perioada. Angajatii din serviciile financiare si industria IT sunt si acum la mare cautare. Dar in domeniul constructiilor, cererea s-a mai atenuat. Intr-adevar, vitezele diferite cu care cresc economiile europene – sau lipsa lor de crestere – au creat falii de-a lungul si de-a latul Europei, dar acestea nu explica intotdeauna migratia. In Europa Centrala, de exemplu, ratele de crestere economica sunt cu mult mai mari decat cele inregistrate in tari bogate din vest, insa salariile mari inca ii atrag pe central-europeni in tari ca Germania, Franta, Marea Britanie si Irlanda.

     

    Atat de mare e migratia din est spre vest, incat oamenii de afaceri occidentali care au businessuri in tari precum Polonia se plang ca nu reusesc sa gaseasca destui muncitori, de exemplu tamplari, constructori ori instalatori. De-a lungul Europei, procesul a creat un fel de ierarhie, avandu-i in top pe vest-europeni (germani si italieni, de pilda), pe est-europeni la mijloc (angajati in principal in constructii) si pe africani si asiatici la baza piramidei (acestia lucreaza in principal in bucatariile restaurantelor sau in salubritate).

     

    Valul de francezi care se indreapta spre Irlanda prinde viteza si multumita unor oameni ca John Murat, un tanar in varsta de 29 de ani din Lyon, ori ca parizianul Laurent Girard-Claudon. Cei doi au fondat impreuna Approach People, o firma de plasare de forta de munca specializata in gasirea de joburi pentru francezi in Irlanda. In 2002, primul an complet de activitate al firmei, Approach People a plasat 10 francezi; anul acesta se asteapta sa plaseze 350. De la 4-5 angajati la inceput, compania a ajuns la 21 de angajati. Iar site-ul companiei – approachpeople.com – e vizitat, in medie, de circa 500 de francezi.

     

    „E un joc in miscare“, spune Girard-Claudon. Mare parte din cresterea companiei, spune el, se datoreaza prezentei in Irlanda a marilor corporatii americane. Printre clientii americani ai Approach People se numara Dell, Symantec, IBM, Microsoft, Oracle si Apple. Atat Murat, cat si Girard-Claudon au ajuns sa fie devotati Irlandei dupa ce au parasit Franta la mijlocul anilor ‘90, in cautare de slujbe. Pentru a intelege de ce Irlanda inca produce locuri de munca in linii de asamblare in vreme ce Franta stagneaza, cei doi au studiat diverse companii din Dublin si au constatat ca in Franta un angajat trebuie sa plateasca impozite, contributie la fondul de pensii, la cel de somaj si la cel de asigurari sociale reprezentand peste 40% din venituri, in vreme ce in Irlanda procentul e de doar 16%. Si-au dat seama, de asemenea, ca exista diferente in privinta concediilor: in vreme ce francezii au sase sau sapte saptamani de vacanta, irlandezii au doar cinci. Mai mult, pentru o companie e mult mai usor sa angajeze sau sa concedieze in Irlanda.

     

    „Inca poti trai o poveste de succes aici“, spune Murat. Francezii sunt izbiti de usurinta cu care irlandezii leaga prietenii la locul de munca si constata ca adesea o disputa de serviciu se rezolva nu la birou, ci la un pahar de bere, dupa program. „In Franta, vineri dupa-amiaza le spui colegilor «week-end placut», ne vedem luni“, spune Girard-Claudon. Aici spui: „Unde bem ceva diseara?“. Sunt si francezi care raman aici. Murat, care prefera sa i se spuna John in locul numelui de botez, Jean-Christophe, s-a casatorit cu o irlandeza, iar fiica lui, cu ochii ei albastri si parul blond, e mai degraba irlandeza decat frantuzoaica, spune el.

     

    In concluzie, este vorba de o „migratie a creierelor“ sau pur si simplu de un training post-facultate pentru tineri europeni care, la un moment dat, se vor intoarce in tarile lor natale? Probabil ambele, spune Girard-Claudon. „Sunt mai intai cei care vor unul sau doi ani pentru a castiga experienta si pentru a-si imbunatati engleza, pentru a gasi un loc mai bun de munca in Franta“, spune el. „Si, apoi, sunt cei care stau aici 4-5 ani pentru a-si face o cariera, poate pentru a se intoarce, poate nu“.

     

     

    * Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un parteneriat intre cele doua publicatii

    * Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times

    * Copyright 2006 New York Times News Service