Ca sa aiba o sansa sa intre in laboratorul subteran aflat la granita dintre Franta si Elvetia, studentii romani trebuie sa aiba rezultate foarte bune la facultate si sa cunoasca la perfectie cel putin o limba straina.
Mai mult pe stirileprotv.ro.
Ca sa aiba o sansa sa intre in laboratorul subteran aflat la granita dintre Franta si Elvetia, studentii romani trebuie sa aiba rezultate foarte bune la facultate si sa cunoasca la perfectie cel putin o limba straina.
Mai mult pe stirileprotv.ro.
Cei veniţi în Piaţa Universităţii au primit număr de ordine, pentru a şti exact câţi oameni sunt la protest, a declarat pentru MEDIAFAX Liviu Pop, secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI). Liviu Pop a precizat că el a avut fluturaşi cu numere de la 1 la 750, din care a împărţit deja oamenilor din Piaţa Universităţii peste 700, iar un coleg de-ai lui are fluturaşi cu numere până la 1.500.
Spre ora 20, în piaţă erau deja aproximativ 400 de persoane, conform informaţiilor MAI.
În cursul zilei, în zona din faţa Teatrului Naţional a avut loc şi un incident provocat de un grup de la Noua Dreaptă care a vrut să afişeze un banner cu însemnele organizaţiei. Oamenii din zonă le-au cerut să plece şi, după un schimb de replici, cei câţiva membri ai Noii Drepte s-au retras, fără a mai apuca să afişeze bannerul. Incidentul nu a fost sancţionat de Jandarmerie.
Au avut loc şi în alte oraşe proteste care au adunat circa 2.000 de oameni în total, conform MAI – la Cluj, Timişoara, Sibiu, Arad, Târgu-Jiu, Drobeta Turnu-Severin, Braşov. La Craiova s-au adunat în stradă aproximativ o mie de persoane.
David Austin şi-a găsit sfârşitul lângă o staţie de tren din Highland Perthshire, Corrour (Scoţia), iar cadavrul său a fost descoperit de o persoană care lucra la calea ferată, în dimineaţa zilei de 31 decembrie 2011.
David Austin şi-a anunţat familia că va petrece un an în sălbăticie în luna noiembrie a anului trecut, urmând exemplul lui Edward “Bear” Grylls, celebrul aventurier britanic care a realizat numeroase emisiuni TV în care arată cum poţi supravieţui în locuri nepopulate şi sălbatice. Înainte de a pleca să-şi împlinească visul, Austin a urmat în ultimii ani cursuri de supravieţuire în sălbăticie. Familia şi prietenii l-au rugat să-şi reconsidere planurile, dar el nu le-a ascultat sfaturile.
Mai mult pe www.mediafax.ro.
Neurologii de la Universitatea Newcastle din Anglia au obţinut o finanţare de 4,4 milioane de lire sterline din partea fundaţiei Wellcome Trust pentru cercetări asupra unei tehnici de fertilizare in vitro controversate, prin care se încearcă modificarea unor părţi din ovul ce prezintă un risc de a transmite fătului defectele genetice ale mamei.
Procedura implică transferarea ADN-ului din ovulul mamei în ovulul unei donatoare, pentru a înlocui mitocondriile defectuoase. Apoi, ovulul este implantat în uterul mamei, prevenind astfel transmiterea unor gene defectuoase fătului. Graţie acestei proceduri, bebeluşii nu vor mai fi afectaţi de numeroase boli incurabile care afectează ficatul, rinichii, creierul, muşchii şi inima.
Mai mult pe www.descopera.ro.
“Preşedintele te poate chema în orice moment să-ţi dai cu părerea despre orice lucru din lumea asta şi din ţară, că vrea o idee. Ce face cu ea e treaba lui, dar consilier la Preşedinţie este o funcţie importantă” – preşedintele Traian Băsescu despre fişa postului de consilier prezidenţial
“Atunci să ne dăm cu toţii demisia, dacă asta cer oamenii!” – Crin Antonescu, liderul PNL, despre criticile protestatarilor la adresa tuturor partidelor politice
“Nu mai putem să mergem la televizor să croşetăm, nu mai putem să mergem la televizor şi să spunem că ne stă broasca nu ştiu unde şi trebuie să o scuipăm” – Clement Negruţ, deputat PDL de Alba
“Un bărbat trebuie să aibă coloană vertebrală. După ce l-a scuipat Băsescu jumătate de oră în direct, să te întorci ca să… eu nu aş fi făcut-o. (…) Nu m-aş fi întors să ling acolo unde am fost scuipat” – Radu Mazăre, primarul Constanţei, despre întoarcerea în MS a lui Raed Arafat
“Notorietatea îl recomandă drept un foarte bun candidat pe un vot uninominal, poate chiar contracandidatul doctorului Sorin Oprescu” – senatorul PDL Mihaela Popa despre Raed Arafat
Argumentul iniţial al băncii centrale austriece a fost că o raţionalizare a expunerilor pe piaţa din Est ar ajuta Austria să-şi păstreze ratingul AAA, însă între timp Standard & Poor’s a redus ratingurile a nouă ţări din zona euro, inclusiv al Austriei (AA+), aşadar termenii discuţiei s-au schimbat.
Economistul-şef al BERD, Erik Berglof, a anunţat că Austria a acceptat o interpretare mai flexibilă a reglementării care cere băncilor să limiteze la 110% raportul dintre noile credite acordate de subsidiarele din Est şi finanţarea locală, însă austriecii au insistat că regula, deşi neobligatorie, va rămâne o formă de a “convinge cu argumente morale” băncile.
In noiembrie, vestea că Austria îşi protejează ratingul impunând băncilor să limiteze finanţările pentru filialele est-europene a stârnit cea mai mare indignare, dintre toate capitalele regiunii, la Bucureşti. Preşedintele Băsescu a avertizat băncile să nu-şi retragă finanţarea “după ce au făcut aici profituri uriaşe” şi a cerut ca statele din Est să nu fie puse să plătească “lăcomia băncilor”. Dintre toate pieţele estice, băncile austriece aveau la 31 martie 2011 expunerile cele mai mari în Cehia (53,17 mld. euro), România (30,2 mld. euro) şi Ungaria (28,99 mld. euro), conform unui raport al băncii centrale de la Viena.
Între timp a intervenit şi Biserica Ortodoxă Română, care face apel la pace socială, la dialog şi cooperare. “Biserica nu poate fi indiferentă faţă de suferinţa poporului pe care îl păstoreşte pe calea mântuirii. Prin urmare, ea trebuie să-şi exercite, în acelaşi timp, vocaţia de factor al păcii sociale (Legea cultelor) şi de apărătoare a demnităţii umane atunci când aceasta este umilită din cauza nedreptăţilor sociale, a sărăciei şi neajutorării”, arată Patriarhia Română într-un comunicat de presă.
Ministerul Public a anunţat că procurorii au înregistrat până acum patru dosare în care se fac cercetări faţă de jandarmi pentru violenţele de duminica trecută şi de joi din centrul Capitalei, în timp ce mai mulţi civili sunt cercetaţi în 32 de cauze, una dintre acestea fiind la Piteşti, iar restul la Bucureşti.
Mai mult pe www.mediafax.ro.
În această după-amiază se vor semnala precipitaţii mixte în Muntenia, Moldova şi Dobrogea, iar în a doua parte a nopţii care urmează, şi pe parcursul zilei de duminică, în vestul şi nord-vestul teritoriului. În aceste regiuni intensificările vântului vor fi trecătoare, iar temperaturile nocturne, exclusiv negative, favorizând producerea de polei sau gheţuş.
Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de iarnă şi pe alte artere din ţară, în special în sudul Carpaţilor Orientali, în estul Carpaţilor Meridionali şi în estul Munteniei, zone în care ninge uşor sau viscolit.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că nu sunt anunţate drumuri naţionale cu circulaţia întreruptă din cauza vremii nefavorabile sau a unor evenimente rutiere. Încă de dimineaţă ninge viscolit pe DN1, pe raza staţiunilor montane prahovene. Se acţionează cu utilaje de deszăpezire şi de împrăştiere a materialului antiderapant.
Având în vedere că pârtiile de pe Valea Prahovei şi din judeţul Braşov oferă condiţii optime pentru practicarea sporturilor de iarnă, circulaţia s-a intensificat pe DN1 Bucureşti – Braşov. S-au format coloane de maşini, în zona staţiunilor, mai ales pe sensul de mers către Braşov, începând cu ora 10:00. Pentru că foarte mulţi turişti merg la munte doar pentru o zi, spre seară traficul se va îngreuna, din cauza aglomeraţiei, pe sensul Braşov – Bucureşti.
Având în vedere că suntem în plin sezon de iarnă şi meteorologii au anunţat înrăutăţirea vremii, Poliţia Română, prin intermediul Direcţiei Rutiere, recomandă tuturor participanţilor la trafic, atât conducători de vehicule, cât şi pietoni să manifeste maximum de prudenţă. Pentru a preîntâmpina evenimentele neplăcute, Poliţia Rutieră recomandă:
– Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabila este umedă ori acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau drumul este din piatră cubică, trebuie să circulaţi cu viteză redusă
– În zilele cu ninsori, viscol, ploi, temperaturi scăzute, fiţi mai atenţi la pietoni. Aceştia sunt mai puţin prudenţi, circulă zgribuliţi, se ascund sub umbrele, privesc mai puţin în jur, astfel ca nu se asigură corespunzător la traversare
– Echipaţi maşina corespunzător, nu plecaţi la drum fără anvelope de iarnă, lanţuri şi material antiderapant. Evitaţi suprapresiunea, care scade aderenţa anvelopelor la carosabilul drumurilor
– Verificaţi farurile, nivelul uleiului, combustibilul, antigelul, lichidul de parbriz şi instalaţia de încălzire. Curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare
– Circulaţi cu viteză redusă, pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă. Ţineţi cont de faptul că atunci când este zăpadă, distanţele sunt mai greu de apreciat. De aceea, menţineţi o distanţă mai mare între maşina dumneavoastră şi cea din faţă
– Evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie, deoarece puteţi derapa foarte uşor. Folosiţi cu precădere frâna de motor. Pe porţiunile acoperite cu polei nu trebuie să viraţi şi să frânaţi în acelaşi timp. Nu efectuaţi depăşiri riscante, pentru că puteţi derapa foarte uşor
– Asiguraţi-vă că aveţi suficient combustibil în rezervor, pentru ca, în cazul unor blocaje, să nu suferiţi din cauza frigului şi, totodată, să puteţi continua drumul după deblocare
– Folosiţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă, în condiţii de ceaţă densă
– Nu conduceţi când sunteţi obosiţi şi nu consumaţi alcool.
Asta până când află că soţia lui, Emily (Julianne Moore), îl înşală de ceva timp şi ar dori să divorţeze. Încă în stare de şoc, Cal încearcă să se conformeze statutului de burlac, dar cum n-a mai fost la întâlniri de mulţi ani, este depăşit de situaţie.
Începe să-şi petreacă serile singur într-un bar şi are norocul să devină protejatul lui Jacob Palmer (Ryan Gosling), un playboy tânăr şi atrăgător, care îl ajută să o uite pe Emily şi să profite de noua sa libertate. Numai că, în ciuda eforturilor lui, nu poate să ignore ce îi dictează inima şi toate drumurile îl duc exact în punctul din care a plecat.
Au fost comentatori care au încercat să detecteze fricţiuni între PSD şi PNL, pornind de la atitudinea mai conciliantă a lui Victor Ponta, cel ce a şi propus PDL un pact naţional pentru sănătate cu ocazia crizei din jurul demisiei lui Raed Arafat de la Ministerul Sănătăţii, raportată la comportamentul lui Crin Antonescu, adept al combaterii puterii prin proteste de stradă. În realitate, ceea ce au făcut cele două partide a fost să-şi împartă metodele, şi nici pe acestea până la capăt, ţinând cont că ambii lideri ai USL au participat şi la consultările cu premierul Boc, şi la mitingul din Bucureşti de joi.
Ceea ce au reuşit să obţină Victor Ponta şi Crin Antonescu la consultări a fost doar convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru două zile – 23 şi 24 ianuarie, aşa încât o zi întreagă să fie alocată discuţiilor despre situaţia politică, tensionată de manifestaţiile antiprezidenţiale care ameninţă să se extindă. PDL intenţionase să convoace plenul Parlamentului pentru o singură zi, 24 ianuarie, exclusiv pentru o şedinţă festivă de Ziua Unirii Principatelor.