Blog

  • Ultima etapă a investiţiilor MedLife în 2011: primul spital privat de ortopedie din România

    Desfăşurat pe trei niveluri şi o suprafaţă de 2000 mp, Spitalul de Ortopedie şi Traumatologie MedLife include ambulatoriu de specialitate, departament de imagistică şi radiologie medicală, bloc operator cu 3 săli de operaţie, secţie de ATI cu 2 compartimente (septic şi aseptic), unitate de primiri urgenţe care va asigura funcţionarea spitalului 24/24 ore, departament de kinetoterapie şi recuperare medicală, laborator pentru analize de urgenţă, precum şi rezerve a câte 1 şi 2 paturi, capacitatea totală a spitalului fiind de 45 de paturi.

    “Avem în portofoliu şase spitale care acoperă cea mai largă gamă de intervenţii chirurgicale din medicina privată din România: de la cele de chirurgie generală şi ginecologică la cele de chirurgie oftalmologică, urologică, plastică, ORL, pediatrică şi, mai nou, ortopedică. Reunim 22 de săli de operaţie şi un număr de 540 de paturi”, a declarat Mihail Marcu, preşedinte MedLife.

    Reprezentanţii MedLife estimează că, în primul an de activitate, în spitalul de Ortopedie şi Traumatologie se vor trata aproximativ o mie de pacienţi lunar, iar cifra de afaceri a spitalului va urca la valoarea de două milioane euro, în primul an de activitate.

    Spitalul de Ortopedie şi Traumatologie este cea de-a şasea unitate spitalicească dezvoltată de MedLife, fiind parte din programul de investiţii în valoare de 52 milioane de euro, anunţat pentru intervalul 2011-2015. La ora actuală MedLife deţine 6 spitale pluri şi monodisciplinare care totalizează 545 de paturi. Cele şase spitale, alături de cele nouă hyperclinici, opt laboratoare, şase farmacii şi trei maternităţi sunt parte a sistemului medical privat creat de MedLife.

    “Vom avea în 2012 o temperare a investiţiilor în noi unităţi, fiind programată, posibil în vara anului viitor, deschiderea noului spital de urgenţă din zona Floreasca”, a mai declarat Mihail Marcu.

  • Titi Aur: Fiecare kilometru parcurs mi-a demonstrat că responsabilitatea la volan poate salva vieţi

    Pentru cel de-al patrulea an consecutiv, Asociaţia “Berarii României”, cu sprijinul Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi al Consiliului Naţional al Audiovizualului, continuă campania de conştientizare a şoferilor români cu privire la adoptarea unui comportament responsabil la volan, în scopul reducerii accidentelor rutiere care au drept cauză consumul de alcool. Astfel, conducătorilor auto li se reaminteşte să nu urce la volanul maşinii după ce au consumat băuturi alcoolice, ci să recurgă la orice alt mod pentru a ajunge cu bine acasă: să apeleze la un prieten care nu a băut, să ia un taxi sau să folosească mijloacele de transport în comun.

    Campania a debutat anul acesta la începutul lunii decembrie, urmând să se deruleze până la mijlocul lunii ianuarie 2012, fiind prezentă în atenţia conducătorilor auto pe întreaga perioadă a sărbătorilor de iarnă. Campania se derulează simultan pe mai multe canale media: outdoor, indoor, print, TV şi online.

    “Le dorim consumatorilor noştri să se bucure din plin de sărbătorile de iarnă ce se apropie, dar, în acelaşi timp, le recomandăm să nu piardă din vedere faptul că petrecerile reuşite se termină de-abia după ce au ajuns cu bine acasă. Astfel, cel mai bine este să cedeze volanul când beau!”, a declarat Constantin Bratu, Director general al Asociaţiei “Berarii României”.
    Dezvoltată sub un concept larg adoptat la nivel european, Designated Driver, campania a beneficiat anul acesta de participarea pro bono a binecunoscutului pilot de raliu, Titi Aur, care a preluat în cadrul vizualului campaniei rolul de şofer desemnat, transmiţând conducătorilor auto români un mesaj de urmat: Cedează volanul când bei!

    Partener al campaniei încă de la prima ediţie, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia Rutieră, s-a alăturat şi anul acesta demersului Asociaţiei “Berarii României”: “Conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice reprezintă o cauză care concură la producerea accidentelor grave de circulaţie, multe dintre acestea soldându-se, din păcate, cu pierderi de vieţi omeneşti. Susţinem pentru cel de-al patrulea an consecutiv această campanie, pentru că avem convingerea fermă că activităţile de responsabilizare desfăşurate în mod constant, în cadrul acestui parteneriat, pot produce efecte benefice pe termen lung.”, a declarat comisar şef de poliţie Lucian Diniţă, directorul Direcţiei Rutiere.

    La nivelul întregii ţări, în primele nouă luni ale anului în curs s-au înregistrat 557 accidente grave de circulaţie având drept cauză incidentă consumul de băuturi alcoolice. Cu o pondere de 8,2% din totalul accidentelor grave de circulaţie produse în perioada amintită, aceste evenimete s-au soldat cu decesul a 72 de persoane şi rănirea gravă a 567. Pentru combaterea conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice, în primele nouă luni ale anului în curs, au fost aplicate 18.041 sancţiuni contravenţionale, context în care au fost reţinute tot atâtea permise de conducere.

  • Cum va fi vremea joi şi vineri în ţară şi în Bucureşti

    Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 10 grade, iar cele minime între -7 şi 2 grade. La Bucureşti cerul va fi temporar noros, iar ziua vor mai fi condiţii de ploaie slabă. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare în prima parte a intervalului. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă de -3…-1 grad.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Trihenea a demisionat de la conducerea Hidroelectrica, invocând motive personale

    Directorul general adjunct al Hidroelectrica, Dragoş Zahia, va fi numit director interimar al producătorului de energie, a adăugat Ariton. Hidroelectrica este cel mai important producător de energie din România, alături de Nuclearelectrica, companie al cărei director general, Pompiliu Budulan, a demisionat, de asemenea, săptămâna trecută.

  • Pensiile şi salariile, îngheţate în 2012. Curtea Constituţională a respins sesizarea depusă de USL

    În 16 noiembrie, preşedintele Traian Băsescu declara, la RRA, că indiferent care va fi rezultatul sesizării la CC a îngheţării pensiilor şi salariilor în anul 2012, “bani nu există”, arătând că “dacă ar exista, s-ar plăti”. “Indiferent care este rezultatul la Curtea Constituţională, bani nu există. Dacă ar exista, s-ar plăti”, a spus preşedintele Traian Băsescu, referindu-se la legea de aprobare a OUG 80/2010 prin care se îngheaţă pensiile şi salariile în anul 2012 şi care a fost contestată de opoziţie la Curtea Constituţională.

  • Cele mai mari ameninţări la adresa economiei mondiale în 2012

    1. Ieşirea Greciei din zona euro

    Deşi renunţarea la moneda unică este puţin probabilă, Deutsche Bank prezintă această situaţie ca pe un scenariu posibil.Consecinţele acestui fapt ar fi tăieri masive ale datoriilor Greciei către sectorul privat, controlul capitalurilor, prăbuşirea sistemului bancar de la Atena, care s-ar răsfrânge şi asupra subsidiarelor din celelalte ţări europene.

    2. Criza de lichiditate în Italia şi Spania în sectorul bancar şi în privat

    O criză de încredere din partea investitorilor ar bloca aceesul celor două ţări la finanţare, ceea ce ar ameninţa atât zona euro, cât şi sistemul financiar mondial. În acest context, Banca Centrală Europeană ar trebui să intervină “agresiv” pentru salavarea economiei globale de la prabuşire.

    3. Ratingul SUA ar putea fi scăzut din nou, iar America s-ar putea întoarce la recesiune

    În acest context, sectorul bancar american ar fi, de asemenea, retrogradat, iar impactul se va resimţi în intreaga lume

    Cititi mai multe pe www.incont.ro