Blog

  • BCE a menţinut dobânda de politică monetară la 0,25%

     De asemenea, BCE a decis ca dobânzile la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit să rămână neschimbate la 0,75%, respectiv 0,00%, se arată într-un comunicat publicat joi de instituţia de la Frankfurt.

    Preşedintele BCE, Mario Draghi, va face în scurt timp comentarii asupra motivelor aflate la baza acestor decizii, într-o conferinţă de presă.

    Prin menţinerea dobânzilor, BCE vrea să câştige timp pentru a analiza dacă revenirea economică a zonei euro conduce şi la creşterea inflaţiei, potrivit Bloomberg.

    Inflaţia din zona euro se menţine sub pragul de 1% începând din luna octombrie a anului trecut, cu mult sub nivelul ţintit de BCE, de aproape 2%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bloomberg: România a devenit unul dintre cele mai mari centre din Europa pentru specialişti IT

     Cu peste 64.000 de specialişti IT, România este lider în Uniunea Europeană după numărul de angajaţi în sectorul tehnologiei pe cap de locuitor, şi ocupă locul al şaselea la nivel mondial, potrivit datelor companiei americane de cercetare Gartner, citate într-o analiză Bloomberg.

    Principalele atuuri ale României, una dintre cele mai sărace ţări din UE, sunt forţa de muncă bine pregătită şi costul scăzut al serviciilor IT, potrivit Gartner.

    Programatorii pot câştiga până la 4.000 de euro pe lună cu program încărcat de lucru, mai puţin dacă optează pentru mai multă flexibilitate, însă oricum salariile depăşesc de câteva ori venitul mediu pe economie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta, inspirat de culorile unui centru IT: Ar trebui să fie roşu la Guvern. Galbenul e de relaxare!

     După ce a tăiat panglica de inaugurare a centrului tehnologic, alături de ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, despre care a apreciat că “e cel mai bun când vine vorba de tăiat”, premierul Ponta a fost invitat să viziteze spaţiile de lucru ale centrului.

    Premierului i s-a explicat că birourile au un design specific pentru modul în care lucrează specialiştii IT, iar podeaua spaţiilor de lucru desemnează prin culori scopul acestora.

    “Dacă vă uitaţi la podea, culorile desemnează zonele de lucru. Albastru este zona de lucru în colaborare. Roşu este pentru relaxare şi pentru cafea. Când cineva întreabă de cafea, i se spune: vezi unde e roşu”, i-au eplicat reprezentanţii centrului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Deutsche Bank a investit 10 mil euro în România, într-un centru care va produce software pentru bancă

     “Prin deschiderea acestui centru, Deutsche Bank îşi consolidează angajamentul pe termen lung faţă de România. DB Global Technology va dezvolta soluţii software avansate pentru numeroase activităţi ale Deutsche Bank, a declarat joi reprezentantul băncii germane în România, Mihai Ionescu.

    DB Global Technology SRL a fost înfiinţată în septembrie 2013, iar primii angajaţi ai centrului şi-au început ativitatea în luna ianuarie a acestui an.

    Potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice, valoarea costurilor salariale pe care Deutsche Bank le va suporta până la finele anului 2016 pentru cei aproximativ 500 de angajaţi care îşi vor desfăşura activitatea în centrul din Bucureşti se va ridica 39,24 milioane de euro, din care 15,69 milioane de euro vor fi acoperiţi prin schema de ajutor de stat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O firmă din China a printat 3D zece case într-o singură zi

    Compania WinSun a folosit imprimante cu dimensiunile de 10×6,6 metri pentru a printa o compoziţie de ciment şi alte materiale de construcţie sub forma unor ziduri, relatează BBC News.

    Materialele ieftine şi lipsa lucrului manual au redus costul unei case la mai puţin de 5.000 de dolari. “Putem printa clădiri cu orice design pe care clienţii îl doresc. Este un proces ieftin şi rapid”, a declarat Ma Yihe, directorul companiei WinSun. Acesta speră că tehnologia va permite, în viitor, crearea unor clădiri de tip zgârie-nori. Momentan însă, legislaţia din China permite doar construcţia, prin printare, a caselor de un singur etaj.

    Printarea 3D a devenit un fenomen global în ultima perioadă, iar unii producători au început să realizeze şi obiecte de zi cu zi, precum bijuterii sau mobilă.

  • Ponta: Restructurarea creditelor, aplicată probabil de la 1 iulie. Va fi opţională pentru bănci şi persoane

     Întrebat de presă când va fi aplicată măsura restructurării creditelor pentru populaţie şi dacă este finalizat proiectul de act normativ în acest sens, Ponta a precizat că măsura va fi aplicată probabil cu 1 iulie.

    “Probabil de la 1 iulie. Imediat ce este gata finalizat proiectul, va fi pus pe site. Nu va fi obligatoriu, va fi opţional, şi pentru persoane, şi pentru bănci”, a declarat premierul.

    El a precizat că proiectul va fi include condiţiile discutate cu organismele financiare internaţionale şi vor fi puse în dezbatere publică.

    Restructurarea îmrumuturilor populaţiei prevede reduceri de impozit, dar numai după expirarea perioadei de reeşalonare, de doi ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Chobani, o afacere cu iaurt care creşte la fel de repede ca business-urile de tehnologie

    Chobani – ideea din spatele succesului “peste noapte”, povestită de Mihaela Matei, Supervising Associate EY România.

    Când citeşti poveştile de succes ale antreprenorilor, ai impresia că reuşita a venit ireal de uşor şi că o mare parte a ei se datorează norocului, pentru că reuşita iese la suprafaţă, în timp ce eşecurile şi riscurile asumate rămân, de obicei, nevăzute.

    Povestea lui Hamdi Ulukaya se încadrează în această tipologie. Ulukaya a cumpărat în 2005 o fabrică dezafectată de iaurturi cu un împrumut subvenţionat, iar în 2007 a început să producă şi să comercializeze iaurtul Chobani. În 2010, devine cea mai bine vândută marcă de iaurt din Statele Unite şi afacerea este extinsă în Canada şi Australia. În 2014, compania aşteaptă vânzări de 1,5 miliarde USD şi are peste 1.200 de angajaţi, de la doar 4 angajaţi în 2005.

    Hamdi Ulukaya, un outsider al industriei, a ajuns în 3 ani într-o piaţă extrem de competitivă să câştige din cota de piaţă a marilor jucători, într-un ritm atât de mare încât a devenit lider de piaţă.

    În 2013, Hamdi Ulukaya a fost ales World Entrepreneur Of The Year, fiind recompensat cu marele premiu acordat de EY la nivel mondial în cadrul competiţiei internaţionale dedicate antreprenoriatului ce urmează să fie lansată şi în România.

    Din exterior, succesul lui Hamdi Ulukaya pare uşor. Cum a ajuns totuşi Hamdi Ulukaya EY World Entrepreneur Of The Year într-un timp atât de scurt? Într-o industrie capital intensivă, în care e nevoie de investiţii serioase în echipamente dar şi în taxe mari de plasare la raft în hypermarketuri, Ulukaya pare să aibă mai degrabă o afacere în tehnologie, dacă ţii cont de ratele de creştere ale business-ului, şi nu o afacere cu clasicul iaurt.

    Dacă ne uităm însă în detaliu, succesul lui n-a fost deloc uşor. Da, Hamdi este un imigrant de origine turco-kurdă, care, acum 20 de ani, ştia să vorbească puţină engleză şi avea deja 33 de ani când a început afacerea. Şi:

    1. Hamdi a lucrat împreună cu un specialist în realizarea de iaurturi timp de un an şi jumătate la perfecţionarea reţetei de iaurt şi de abia apoi a început să comercializeze iaurtul Chobani. În tot acest timp, Hamdi a dormit mai mult la fabrică decât acasă, motivat să găsească reţeta potrivită.

    2. În plus, nu a fost vorba doar de calitatea iaurtului, ci şi de deciziile tactice de ambalare, distribuţie şi comercializare. Ambalajul a fost gândit pentru a arăta altfel faţă de produsele obişnuite şi a fost marketat în zona de lactate. Poate suna ciudat dar, până în momentul respectiv, producătorii de iaurturi de tip grecesc erau foarte nişaţi în SUA şi vindeau numai în magazine specializate.

    3.   De asemenea, Hamdi nu era la prima încercare antreprenorială. Până la cumpărarea fabricii dezafectate de iaurturi, acesta avusese o mică fabrică de brânză feta care se lupta la punctul de break even, nefiind încă profitabilă. Hamdi Ulukaya emigrase în Statele Unite în 1994 şi cumpărase fabrica de feta în 2002. În 2005, la momentul cumpărării fabricii de iaurt vechi de 90 de ani, fabrica de feta avea sub 40 de angajaţi şi vânzări de sub 2 milioane de USD.

    4. În ciuda pieţei foarte mature, cu obiceiuri înrădăcinate (americanii consumând numai iaurturi dulci şi colorate), Chobani a apărut pe piaţă în mod conştient la momentul potrivit, pe valul curentului “mănâncă sănătos”.

    5. Ulukaya şi-a asumat riscuri mari pentru a creşte repede, nelăsând timp concurenţei să reacţioneze. La momentul în care vindea 100.000 de iaurturi pe săptămână, a luat decizia să crească de 4 ori producţia. O astfel de decizie de business, dacă nu anticipează corect cererea, poate uşor să falimenteze afacerea.

    6. În ciuda succesului rapid, riscurile pentru afacerea Chobani nu s-au diminuat, din contră. Ritmul de creştere a scăzut anul trecut, au fost şi probleme cu un lot de iaurt Chobani retras de pe piaţă. Deşi, în primă instanţă, iaurturile de tip grecesc introduse de concurenţă nu au fost reuşite, acum sunt mai multe astfel de iaurturi pe piaţă. Dacă, la început, acest tip de iaurt nu avea nici 1% din piaţă, acum reprezintă 50%. Pentru a răspunde competiţiei intense, Chobani a anunţat diversificarea în segmente diferite, precum deserturi şi ingrediente culinare.

    Şi, ar mai fi ceva de adăugat, pe lângă multă muncă, riscuri asumate şi strategii îndrăzneţe. Ulukaya nu a pornit pur şi simplu la drum în vid: s-a născut într-o familie cu afaceri în lactate (familia are o fermă în Turcia) şi a plecat la drum cu un ajutor de stat rambursabil de 1 milion de USD, sub forma unui credit în condiţii avantajoase acordat de agenţia federală Small Business Administration, care acordă anual miliarde de USD în ajutoare antreprenorilor aflaţi la început de drum.
     

  • Tânăra de 30 de ani din Rădăuţi care conduce o afacere de 40 de milioane de euro

    Daniela Bîzgan este una dintre cele trei fiice ale lui Dumitru Mihalescul, antreprenorul care a clădit afacerea Marelvi, cel mai mare distribuitor de electronice şi electrocasnice, fiind, ca director general al firmei, mâna sa dreaptă.

    Daniela Bîzgan a absolvit în 2004, la Iaşi, Facultatea de Finanţe-Contabilitate, în acelaşi an începând să lucreze şi în afacerea familiei; în 2005 “s-a nimerit să aibă loc separarea de fostul asociat al Marelvi şi am rămas doar eu şi o colegă să ne ocupăm de contabilitate”. A înţeles însă că nu-i plăcea domeniul, având activităţi repetitive, în fiecare zi, şi a încercat să descopere ce se întâmplă în alte departamente. A urmat un curs de management la CODECS şi a lucrat cot la cot cu directorii executivi, care au biroul în Bucureşti, iar din 2006 a devenit mâna dreaptă a directorului general.

    “E ceea ce-mi place.” Una din realizările profesionale cu care se mândreşte este aducerea în România a brandului  premium Liebherr, marca germană de produse frigorifice.  “Este brandul meu de suflet.” Soţul ei, Vasile Bîzgan, are propria afacere, un magazin online de electronice şi electrocasnice care a realizat în 2013 o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro, rulajele fiind realizate în proporţie de 70% de clienţii  din Bucureşti. Marelvi a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri în jur de 40 de milioane de euro, în firmă fiind implicaţi deopotrivă antreprenorul, Dumitru Mihalescul, cele trei fiice ale sale şi soţii acestora. 


    Daniela Bîzgan, director general adjunct al Marelvi, a fost premiată în cadrul Galei Business Magazin, Woman in Power 2014.

  • Directorul companiei maritime care deţinea feribotul sud-coreean naufragiat a fost arestat

     Kim Han-sik, director general al companiei Chonghaejin Marine, a fost arestat la domiciliul său şi urmează să fie inculpat în cursul zilei de joi, a anunţat procurorul.

    “Kim este vizat de mai multe capete de acuzare, printre care omucidere din culpă şi încălcarea dreptului maritim”, a declarat procurorul Yang Jung-jin.

    Şeful companiei este considerat complice şi se apreciază că a permis tacit supraîncărcarea feribotului, un factor care cel mai probabil a contribuit la naufragiul vasului, potrivit experţilor.

    Încătuşat şi cu faţa acoperită, bărbatul a apărut în faţa camerelor de televiziune, cum s-a întâmplat şi în cazul celor 15 membri ai echipajului care au supravieţuit naufragiului şi care au fost arestaţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Veniturile Cosmote România au urcat în primul trimestru cu 9,2%, la 118,2 milioane euro

     Profitul EBITDA (înainte de dobânzi, taxe, deprecieri şi amortizări) al companiei, excluzând costul programelor de disponibilizări voluntare şi restructurare, a avansat totodată cu 9,9%, la 26,7 milioane euro.

    Pentru primele trei luni ale anului trecut, compania a înregistrat venituri de 108,2 milioane euro şi un rezultat EBITDA de 24,3 milioane euro.

    Veniturile din servicii au urcat cu 5,9% în perioada analizată, datorită încasărilor mai mari din internet mobil şi SMS. Venitul mediu pe utilizator a urcat cu 8,6%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro