Blog

  • Kaufland a plătit 700.000 euro pe un teren în Vatra Dornei şi începe construcţia magazinului în vară

    “Lucrările la viitorul magazin Kaufland din Vatra Dornei sunt preconizate să înceapă în această vară, dar momentan nu dorim să vehiculăm o dată a deschiderii lui. Oraşele în care vom deschide în continuare noi magazine în anul 2014 sunt Oradea, Târgu Mureş, Târgovişte, Gherla şi Bucureşti“, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii companiei.

    În Bucureşti retailerul va deschide în 2014 patru hipermarketuri noi, în Bulevardul Bucureştii Noi, în Apărătorii Patriei, Tudor Vladimirescu şi Valea Oltului.

    Anul trecut, Kaufland România a deschis 8 magazine în Paşcani, Rădăuţi, Fălticeni, Galaţi, Ploieşti, Petroşani, Bucureşti Militari şi Bucureşti Pantelimon. Investiţiile retailerului în extindere s-au situat anul trecut între 48 şi 72 milioane euro, având în vedere că investiţia medie într-un hipermarket este de 6 şi 9 milioane euro, în funcţie de oraş, valoarea terenului sau suprafaţa magazinului.

    În prezent, reţeaua Kaufland numără 89 de magazine la nivel naţional.

    Compania a creat până în prezent peste 12.000 de noi locuri de muncă directe în România, la sediul central în Bucureşti, în magazinele deschise, precum şi la centrele logistice situate în Parcul Industrial Ploieşti şi Turda.

    Kaufland este cel mai mare retailer din România după valoarea vânzărilor, depăşind Metro Cash&Carry şi Carrefour. În 2012, hipermarketurile cu profil discount au avut o cifră de afaceri netă de 6,4 miliarde lei (1,4 miliarde euro), în creştere cu 15% faţă de 2011, şi un profit net de 274,5 milioane lei (61,6 milioane euro), cu 64% mai mare.

    Retailerul a deschis primul magazin în România în anul 2005. Compania este parte a grupului german Lidl & Schwartz, care mai operează pe plan local reţeaua de discount Lidl.

    Regnafor este controlată de Asociaţia Salariaţilor, care deţine 62,36% din acţiuni, iar preşedintele CA, Petruţ Constantin Bacalu, are 16,82% din titluri, potrivit celor mai recente raportări transmise pieţei Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti.

    Firma, cu 10 angajaţi, a înregistrat în anul 2012 o cifră de afaceri de 1,6 milioane lei, la jumătatea celei consemnate în 2011, şi un profit de 86.000 de lei.

  • România ar putea economisi până la 7 miliarde euro, dacă ar aplica măsuri de eficienţă energetică

    “Pierderile energetice în sectorul industrial ating 30-35% din energia consumată, în timp ce la clădiri se constată pierderi energetice de circa 40-50% din energia consumată”, se arată într-un comunicat al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti şi al Asociaţiei Române pentru Promovarea Eficienţei Energetice (ARPEE).

    ARPEE are ca membri fondatori companiile BB, Alstom, Dalkia, EnergoBit, Elcomex, GDF SUEZ Energy România, Lafarge, OMV Petrom şi PricewaterhouseCoopers.

    Potrivit preşedintelui ARPEE, Gilles Humbert, eficienţa energetică este o “prioritate fundamentală în România”.

    Comisia Europeană a anunţat, în luna octombrie a anului trecut, că a lansat procedura de infringement împotriva României şi Cehiei pentru că nu au furnizat informaţii cu privire la implementarea unei directive referitoare la eficienţa energetică a clădirilor.

    Directiva 2010/31/EU precizează că statele membre ale Uniunii Europene trebuie să instituie şi să aplice cerinţe minime privind performanţa energetică a clădirilor şi să se asigure că este realizată certificarea performanţei energetice a clădirilor. Totodată, documentul prevede realizarea unor inspecţii periodice ale sistemelor de încălzire şi de aer condiţionat.

    De asemenea, directiva solicită statelor membre să se asigure că, începând din 2021, toate clădirile noi vor fi “clădiri cu consum de energie aproape zero”.

    Totodată, la 1 ianuarie a intrat în vigoare o altă directivă, care obligă statele membre ale UE să se asigure că 3% din suprafaţa totală a clădirilor încălzite şi/sau răcite deţinute şi ocupate de administraţia sa centrală se renovează anual pentru a îndeplini cerinţele minime în materie de performanţă energetică stabilite pe baza articolului 4 din Directiva 2010/31/UE.

    Potrivit directivei, de la 1 ianuarie 2014 şi până la 31 decembrie 2020, fiecare ţară trebuie să facă economii în fiecare an de 1,5% din volumul vânzărilor anuale de energie către consumatorii finali.

  • Aproximativ 60.000 de străini înregistraţi oficial în România, majoritatea vor să muncească în comerţ

    Organizaţia Internaţională pentru Migraţie a prezentat, joi, proiectul “Coordonarea naţională a acţiunii de integrare a resortisanţilor ţărilor terţe (RTT) în România”, în cadrul căruia peste 2.000 de cetăţeni străini, din afara UE şi SEE, au beneficiat de servicii şi consiliere pentru integrarea în România.

    În cadrul conferinţei, Inspectoratul General pentru Imigrări a prezentat cifrele oficiale privind numărul de cetăţeni străini în România. Astfel, o treime din cei aproximativ 60.000 de cetăţeni străini sunt în Capitală, iar alţi 5.000 sunt înregistraţi în Ilfov.

    Un număr important de străini înregistrază şi judeţele Constanţa, Timiş, Cluj şi Iaşi, respectiv centrele universitare, unde vin mulţi studenţi din străinătate.

    Ana Neamţu a precizat că, în ultima perioadă, România a înregistrat o rată record de admisibilitate (aproximativ 60 la sută) pentru cetăţeni care vin din Siria.

    Proiectul OIM a început în iulie 2012 şi va fi implementat până în iunie 2015 în 15 oraşe din România: Bucureşti (inclusiv Ilfov), Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara.

    Cu un buget total de peste trei milioane de lei, proiectul implementat în parteneriat cu Asociaţia Serviciul Apel sprijină integrarea socială, economică şi culturale a resortisanţilor unor ţări terţe în societatea românească prin: asigurarea de informaţii, servicii specifice, asistenţă adaptată nevoilor acestora, asigurarea de servicii de informare şi consiliere pentru RTT care să răspundă nevoilor lor de integrare, sprijinirea RTT pentru accesarea serviciilor medicale şi a sistemului educaţional în România, asigurarea de asistenţă materială, servicii medicale, precum şi a altor măsuri de integrare pentru categoriile vulnerabile.

    În prima etapă a proiectului, au fost informaţi şi consiliaţi 1.542 de migranţi, 604 solicitând informaţii privind accesul la servicii medicale, iar 435, informaţii privind accesul la sistemul de educaţie.

    Beneficiarii provin din 58 de state terţe, cei mai mulţi fiind din Republica Moldova, Turcia, Siria, China şi India.

    Dintre totalul RTT consiliaţi, 68 la sută sunt în România pentru studii, şapte la sută în scop de muncă, şase la sută ca membri de familie ai unor cetăţeni români, trei la sută pentru reîntregirea familiei.

    De asemenea, 44 la sută dintre persoanele informate sunt femei, iar 56 la sută, bărbaţi.

    Reprezentanta Asociaţiei Serviciul Apel, Ana Maria Olteanu, a precizat că 80 la sută dintre cei care li se adresează pentru sprijin privind integrarea în România vor să ştie cum îşi pot găsi un loc de muncă.

    Întrebată care este nivelul de pregătire al acestor imigranţi, Olteanu a spus că sunt oameni de toate felurile, de la analfabeţi până la cei cu studii post-universitare, iar cei mai mulţi ar dori să lucreze în comerţ.

    Potrivit Anei Maria Olteanu, doar 10 la sută dintre ei au reuşit să intre pe piaţa muncii din România.

    De asemenea, cei mai mulţi cetăţeni străini care au beneficiat de asistenţă materială/medicală/juridică sunt din Siria (24 la sută), Republica Moldova (18 la sută) şi Pakistan (şase la sută).

    În cea de-a doua etapă a proiectului, până în ianuarie, au fost consiliaţi 716 migranţi din 58 de state terţe, cei mai mulţi fiind din Republica Moldova, Turcia, Siria, Nigeria şi Tunisia.

    Dintre totalul celor care au beneficiat de asistenţă materială/medicală/juridică, 25 la sută sunt din Republica Moldova, 15 la sută din Siria, iar 11 la sută, din Iordania.

  • Promoţii de februarie: Air France, Austrian, KLM, Lufthansa şi TAROM vând bilete la preţuri reduse

    Promoţie Air France

    Bucureşti-Paris CDG şi retur, 129 de euro Tariful este valabil şi pentru anumite zile din luna martie. Air France a lansat o promoţie valabilă în perioada 23-25 ianuarie pentru zboruri tur-retur cu plecare din Bucureşti: Washington, 529 euro; Sao Paolo, 599 euro; Point a Pitre, 559 euro. 


    Promoţie Austrian Airlines

    Bucureşti-Viena şi retur, 99 de euro; Tariful este valabil şi pentru anumite zile din martie, aprilie şi mai.


    Promoţie KLM

    Bucureşti-Amsterdam şi retur, 109 euro în luna februarie. Pentru zborurile efectuate în luna martie tariful este de 139 de euro.


    Promoţie Lufthansa

    Bucureşti-Munchen şi retur, 119 euro


    Promoţie TAROM, 99 de euro dus-întors

    Oferta TAROM este disponibilă pentru bilete dus-întors spre/ dinspre următoarele destinaţii: Atena, Amman, Amsterdam, Barcelona, Beirut, Bruxelles, Budapesta, Bologna (din Iaşi), Chişinău, Dubai, Dublin, Frankfurt, Geneva, Istanbul, Larnaca, Londra (din Bucureşti si Iaşi), Madrid, Munchen (din Bucureşti si Sibiu), Nisa, Paris, Praga (din Bucureşti si Cluj), Roma (din Bucureşti si Iaşi), Salonic, Sofia, Tel Aviv, Torino (din Iaşi), Viena (din Bucureşti si Cluj).

  • Tânărul de 31 de ani care vrea să vândă de 20 de milioane de euro anul acesta

    Avansul evoMAG va fi superior evoluţiei pieţei de retail online IT&C, care va marca anul acesta o majorare de cel mult 15 – 20%, potrivit reprezentanţilor companiei.

    “Am atins la finele anului trecut o cifră de afaceri de 15,5 milioane de euro, în creştere cu 35% faţă de  nivelul vânzărilor din 2012. Ne-am depăşit astfel ţinta propusă şi suntem încrezători că vom reuşi acest lucru şi în 2014. Începutul de an este unul promiţător. Ne aşteptăm la un an foarte bun pentru comerţul online pentru că este, în continuare, un domeniu favorabil, iar clienţii conştientizează tot mai mult beneficiile de a face cumpărături online”, spune Mihai Pătraşcu, CEO evoMAG.ro.

    2014 este un an al investiţiilor pentru evoMAG. Astfel, estimarea pentru anul acesta se ridică la nivelul a 500.000 de euro. Investiţii importante se vor face şi în oamenii care alcătuiesc echipa evoMAG şi care vor beneficia pe parcursul acestui an de mai multe training-uri.

    “Vom pune accent pe acapararea de cotă de piaţă, pe creşterea încrederii clienţilor noştri în produsele şi serviciile evoMAG. Pe plan secund trece dorinţa de a face profit. Cu toate acestea, am fost întotdeauna o companie profitabilă. Aproape tot câştigul evoMAG a fost investit în dezvoltarea companiei şi în achiziţia altor business-uri. Iar această strategie o vom aplica şi în 2014. Referitor la achiziţii, urmărim, spre exemplu, magazinele online care au cel puţin 3 ani de activitate şi care au o bază de clienţi stabilă. De asemenea, ar fi de preferat sa aibă o cifră de afaceri de minimum 500.000 de euro pe an. Nu contează în ce domeniu activează”, a precizat Mihai Pătraşcu.

    Planurile evoMAG pentru 2014 presupun şi deschiderea mai multor puncte de prezenţă, vizate fiind oreşele mari din ţară. Primul astfel de magazin este programat să fie inaugurat până la jumătatea anului.

    O altă direcţie pe care o va urma evoMAG în 2014 este diversificarea portofoliului de produse. “Ţintim intrarea pe mai multe nişe chiar. În prim plan avem bunurile de larg consum, segmentul auto şi cel al electrocasnicelor mari. Scopul nostru va fi să servim clientul de cât mai multe ori pe an, sa-l facem să revină la evoMAG cu plăcere, de mai multe ori. De aceea vom face ajustări şi în ceea ce priveşte serviciile oferite”, precizează Mihai Pătraşcu.

    Cât priveşte echipa evoMAG, numărul angajaţilor va creşte anul acesta cu aproximativ 20% vizate fiind, în principal, departamentele care interacţionează direct cu clienţii.

  • Bucureşti, pe harta mondială a “oraşelor în care trebuie să petreci înainte să mori”. Cum este văzută Capitala României de presa americană

     “Am făcut t o conexiune între  exuberanţa şi petrecerile care pot fi găsite în aceste locuri inedite şi oameni”, a declarat pentru Business Insider David S. Miller, a senior editor în cadrul Matador Network. “Cartea a fost scrisă cu umor, fără exagerări totuşi”, a adăugat el.
    Umorul s-a regăsit şi în descrierea Bucureştiului. Capitala României se află pe locul cinci într-un top alcătuit de publicaţia Business Insider, pe baza cărţii publicate de Matador Network.
    În descrierea oraşului, redactorii se axează pe petrecerile din Centrul Vechi, iar invitaţia la acestea este cât se poate de pitorească: “Întâlneşte-i pe beţivi şi urmează-i până în cartierul vechi Lipscani, mai demult centrul unui târg din Evul Mediu, lăsat în paragină de comunişti şi care se află în prezent într-o stare de transformare în stilul  Brooklyn-ului sau Los Angeles-ului”, scriu redactorii Matadornetwork.com.

    Reporterii BusinessInsider adaugă: “Este uşor de ajuns în această capitală din toate părţile Europei, iar oraşul are o istorie incredibilă cu o arhitectură fenomenală şi muzee. A fost cândva cunoscut ca <Micul Paris>.”

    În topul clasamentului se află oraşul Austin, capitala statului Texas din Statele Unite ale Americii. Recomandarea din acest caz sună astfel: “Începeţi pe strada Şase, la capătul estic al acesteia şi mergeţi spre vest în timp ce beţi în cât de multe locuri puteţi şi testând pănă cât de departe puteţi ajunge astfel.” Pe locul doi în acelaşi clasament se află Barcelona (Spania), urmată de Berlin (Germania), Black Rock City, Nevada, (SUA), unde se organizează festivalul Burning Man. Bucureştiul este urmat de capitale precum Buenos Aires (Argentina), Chişinău (Moldova), Dublin (Irlanda), Goa (India).

     

  • Compania de produse farmaceutice MSD reînnoieşte acordul cu ALD Automotive pentru 15.000 de autovehicule

    Acordul semnat în septembrie 2013 acoperă 33 de ţări şi aproape 15 000 de autovehicule pentru MSD şi afiliaţii săi, reprezentând mai mult de jumătate din flota curentă globală totală a MSD şi a afiliaţilor companiei. Acordul este în vigoare până pe data de 30 iunie 2014. 

    Operaţională în România din 2005, ALD Automotive este filiala BRD – Groupé Société Générale şi a grupului ALD Automotive. Compania oferă leasing operaţional full service asigurând finanţarea şi o gamă completă de servicii de administrare pentru flotele de autovehicule. ALD Automotive este operează în 37 de ţări, are 4 300 de angajaţi şi  administrează peste 979 000 de autovehicule.

  • STUDIU: Facebook ar putea pierde 80% dintre utilizatori în următorii trei ani. Care ar fi explicaţia declinului

    John Cannarella şi Joshua Spechlere, care studiază inginerie mecanică şi aerospaţială la Universitatea Princeton, au ajuns la această concluzie după ce au realizat un studiu bazat pe progresul şi apoi decăderea platformei MySpace, precursoare a reţelei de socializare Facebook.

    John Cannarella şi Joshua Spechlere afirmă că cea mai importantă reţea socială din lume, care înregistrează peste 1,1 miliarde de utilizatori şi va sărbători, luna viitoare, zece ani de existenţă, se îndreaptă spre un declin abrupt.

    “S-a demonstrat că ideile, la fel ca maladiile, se propagă într-o manieră infecţioasă între oameni, înainte de a muri, şi acest lucru a fost descris cu succes de modelele epidemiologice”, au scris cercetătorii.

    Aceştia au aplicat un model epidemiologic modificat pentru a descrie dinamica utilizatorilor reţelelor sociale, folosind datele Google, care sunt de domeniu public.

    Ei au ajuns astfel la concluzia că reţeaua de socializare Facebook, ale cărei acţiuni au atins marţi un record de 58,51 dolari, a fost în plină glorie în 2012 şi ar putea “cunoaşte un declin rapid”. Aceştia au ajuns la acest rezultat consultând şi unele studii anterioare care arătau că din ce în ce mai mulţi tineri au început să renunţe la reţeaua socială în 2013.

    “Facebook ar putea cunoaşte un declin rapid în anii care vin, diminuându-şi cu 20% capacitatea sa maximă, până în decembrie 2014”, au scris cei doi autori în studiul publicat pe site-ul ArXiv.org, în care mai estimează că reţeaua socială ar putea pierde “80% din baza sa de utilizatori, între 2015 şi 2017”.

    Până în prezent, reţeaua socială pare să fie stabilă. Averea directorului operaţional al Facebook, Sheryl Sandberg, a depăşit un miliard de dolari, după ce acţiunile reţelei de socializare au închis şedinţa de tranzacţionare pe bursa din SUA la un nou nivel record. De asemenea, directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg, în vârstă de 29 de ani, are o avere estimată la 19 miliarde de dolari.

  • Românii, pe locul şase în Europa la consumul de bere. Piaţa a scăzut cu 8% anul trecut

    Consumul de bere în România a fost în 2012, potrivit unui studiu al Ernst&Young pe baza ultimelor date disponibile, de 90 de litri pe cap de locuitor, plasând România pe locul şase în Europa, peste media europeană de 70 de litri.

    Cea mai multă bere consumă cehii, austriecii, germanii şi polonezii.

    Piaţa românească s-a contractat cu 8% în primele opt luni ale anului trecut, după creşterea accizelor. Peste 97% din berea consumată în România este produsă intern.

    România ocupă de asemenea locul şase în Europa în ceea ce priveşte numărul locurilor de muncă create de acest sector, respectiv 76.700.

    “România a pierdut 14,6% din locurile de muncă datorate sectorului berii în perioada 2008-2012, acestea scăzând de la 89.800 în 2008 la 76.700 în 2012”, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, Constantin Bratu, directorul executiv al asociaţiei Berarii României.

    Sectorului berii din România îi corespund 4% din cele două milioane de locuri de muncă generate de sectorul berii la nivelul Europei.

    Numărul de fabrici de bere din UE este în continuă creştere, ridicându-se în prezent la 4.500, în care sunt incluşi jucători globali, regionali, dar şi 1.000 de companii mici şi medii, precum şi mini-berării.

    Asociaţia Berarii României reuneşte cinci mari producători (Bergenbier, Heineken, Romaqua, Ursus şi United Românian Breweries Bereprod) şi o mini-berărie (Clinica de bere), care furnizează peste 90% din cantitatea consumată în România.

  • Profitul grupului rus Gazprom a scăzut cu 11% în trimestrul al treilea

    Scăderea profitului net vine la numai două luni după ce grupul a îmbunătăţit estimarea privind profitul pentru întregul an 2013. Gazprom are şi alte operaţiuni decât cele de producţie şi export de gaze naturale, inclusiv Gazprombank.

    Veniturile totale ale grupului, deţinut de stat, au crescut în trimestrul al treilea cu 7,4% faţă de perioada similară a anterior, la 1.200 miliarde de ruble (25,86 miliarde de euro). La nouă luni, veniturile au avansat cu 12,5%, la 3.772 miliarde de ruble (81,3 miliarde de euro).

    Grupul a livrat pe piaţa europeană 126,8 miliarde de metri cubi în primele nouă luni ale anului trecut, cu 14% mai mult faţă de 111,4 miliarde de metri cubi în intervalul similar din 2012. Vânzările totale au scăzut cu mai puţin de 1% în intervalul analizat, la 339,8 miliarde de metri cubi, ca urmare a cererii mai reduse în Rusia şi fostele state sovietice.

    Declinul profitului în trimestrul al treilea evidenţiază presiunile în creştere cu care se confruntă Gazprom, în contextul piedicilor din partea autorităţilor de reglementare din Europa, cea mai importantă piaţă a grupului, notează Financial Times.

    Oficiali ai guvernului rus urmează să se întâlnească, joi, la Bruxelles cu reprezentanţi ai UE pentru a pregăti viitoare discuţii referitoare la o anchetă antirust a UE vizând practicile Gazprom în privinţa preţurilor. Moscova vrea să încheia amiabil disputa, înainte de începerea formală a procedurilor Comisiei Europene împotriva Gazprom, în luna mai.

    Autorităţile europene au transmis, de asemenea, Gazprom că trebuie să renegocieze contractele semnate cu mai multe state UE pentru construcţia gazoductului South Stream, astfel încât noile înţelegeri să respecte reglementările europene.