Blog

  • DB Schenker lansează pe piaţa din România primele două camioane alimentate cu gaz natural comprimat

    Acestea au o capacitate utilă de până la 800 kilograme şi vor deservi serviciul de transport în regim de grupaj domestic oferit de sucursalele Bucureşti şi Cluj-Napoca. “În timp ce camioanele conduse cu combustibili fosili emit 232 grame CO2 per km, cele cu caz natural emit 186 grame CO2”, a relatat Albin Budinsky, CEO al DB Schenker România.

    “Ca furnizor global de servicii de transport şi logistică, suntem conştienţi de responsabilitatea noastră faţă de mediul înconjurător şi faţă de moştenirea pe care o vom lăsa generaţiilor viitoare. Prin urmare, ne bazăm pe varianta cea mai ecologică existentă acum pe piaţă: gaz natural comprimat drept combustibil”, a declarat Albin Budinsky.

    Reţeaua globală DB Schenker cuprinde aproximativ 100.000 de angajaţi în 2000 de locaţii din peste 139 ţări. Cele două divizii ale companiei, DB Schenker Logistics şi DB Schenker Rail, oferă servicii logistice integrate în domeniul transportului terestru, aerian şi maritim. Compania este o filială a Deutsche Bahn AG şi a fost fondată la Viena în 1872.

  • Guvernul ar putea reduce comisioanele interbancare la plăţile cu cardul în două trepte

     “Propunerea de azi (joi, n.r.) a fost de a exista un pas intermediar al reducerii (comisioanelor interbancare – n.r.). Până când regulamentul UE se aprobă o să existe o plafonare intermediară, aşteptăm propuneri din partea celor care au participat astăzi la discuţii care ar fi acest nivel şi care ar fi perioada de implementare în paşi”, a declarat joi secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice Dan Manolescu, la finalul unei dezbateri publice organizată de Finanţe despre proiectul privind limitarea plăţilor în numerar şi a comisioanelor interbancare.

    Investitorii străini au solicitat autorităţilor la dezbatere să amâne proiectul privind limitarea comisioanelor interbancare până la momentul adoptării regulamentului la nivelul Uniunii Europene, considerându-l prematur şi în lipsa unui studiu de impact.

    “Pe un proiect european, noi aparent ieşim cu o lege înainte ca acest proiect să fie finalizat, fără să fi făcut un calcul al impactului asupra categoriilor implicate şi cu o perioadă de tranziţie de şase luni în loc de doi ani. Considerăm că este prematur şi am prefera să fie amânat până va fi implementat regulamentul european”, a declarat joi Mihai Bogza, preşedintele Consiliului Investitorilor Străini (CIS).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Angela Merkel: UE are nevoie de o Mare Britanie puternică

    “Avem nevoie de o Mare Britanie puternică, cu o voce puternică în Uniunea Europeană. Dacă vom avea acest lucru, vom putea efectua reformele necesare în beneficiul tuturor”, a adăugat Merkel, care urmează să aibă o întrevedere cu premierul David Cameron.

  • Ponta salută votul PE în favoarea liberalizării vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova

    “Primul-ministru este încrezător în finalizarea cât mai rapidă a procedurilor la nivel european, astfel încât cetăţenii din Republica Moldova să poată beneficia cât mai curând de libertatea de circulaţie în spaţiul european. Premierul subliniază că liberalizarea vizelor este o măsură pe care România a susţinut-o extrem de activ, prin demersurile sale, şi care va avea un impact foarte concret şi pozitiv pentru societatea Republicii Moldova, pentru fiecare cetăţean. Primul-ministru reafirmă şi cu această ocazie sprijinul deplin al Guvernului României pentru atingerea obiectivelor europene ale Chişinăului”, se arată într-un comunicat.

    Parlamentul European a votat, joi, eliminarea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova, urmând ca aceştia, potrivit calendarului stabilit pentru moment, să poată călători liber în Spaţiul Schengen, în scopuri turistice, după prima jumătate a lunii mai.

    Europarlamentarii au aprobat propunerea de Regulament a Parlamentului European şi Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 539/2001 de stabilire a listei ţărilor terţe ai căror resortisanţi trebuie să deţină viză pentru trecerea frontierelor externe şi a listei ţărilor terţe ai căror resortisanţi sunt exoneraţi de această obligaţie.

    Astfel, Comisia a propus transferarea Republicii Moldova de pe lista negativă pe lista pozitivă a ţărilor ai căror cetăţeni nu au nevoie de viză pentru a călători în Spaţiul Schengen. Comisia şi-a motivat propunerea prin “progresele considerabile realizate de această ţară în ultimii trei ani şi jumătate de dialog privind liberalizarea vizelor”. În acest sens, cu ocazia summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius din noiembrie 2013, Republica Moldova a parafat Acordul de asociere cu UE şi a devenit prima ţară din cadrul Parteneriatului Estic care a îndeplinit toate cerinţele aferente Planului de acţiune privind liberalizarea vizelor.

    Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European a votat, la 12 februarie, în favoarea unei propuneri de eliminare a vizelor de călătorie pentru cetăţenii moldoveni posesori ai unui paşaport biometric, potrivit unui comunicat al PPE.

    După votul de joi va urma acordul Consiliului în aprilie şi apoi publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. La 20 de zile după publicare, decizia de ridicare a vizelor va intra în vigoare.

  • COMENTARIU AFP: Reapariţia lui Ianukovici şi criza din Crimeea accelerează evenimentele în Ucraina

    Câteva zeci de persoane înarmate au preluat joi dimineaţa controlul asupra sediilor Guvernului şi Parlamentului Crimeei – o peninsulă rusofonă în sudul Ucrainei – de la Simferopol, pe care au arborat steagul Rusiei, împiedicând accesul angajaţilor în clădiri.

    Ei sunt “bine antrenaţi, înarmaţi cu puşti de precizie şi au muniţie pentru o lună de zile”, potrivit deputatului Serghii Kuniţin, un fost premier al Crimeei şi membru al partidului Udar (Lovitură) al fostului campion mondial la box Vitali Kliciko, care a declarat în Parlament că a petrecut noaptea stând de vorbă la telefon cu apropiaţi din Crimeea.

    Noile autorităţi de la Kiev au reacţionat puternic faţă de noile evoluţii din sudul ţării.

    Ministrul interimar ucrainean de Interne Arsen Avakov a anunţat că întreaga poliţie a fost plasată în stare de alertă, inclusiv forţele speciale, cu scopul de a evita “o baie de sânge în rândul populaţiei civile” şi “evoluarea situaţiei către confruntări armate”. De asemenea, a fost lansată o anchetă pentru “terorism”.

    În Parlament, preşedintele interimar Oleksandr Turcinov a avertizat Moscova împotriva tentaţiei de a interveni cu flota care are baza în oraşul vecin, Sevastopol.

    “Mă adresez comandanţilor militari ai Flotei (ruse) la Marea Neagră: toţi militarii trebuie să rămână pe teritoriul prevăzut prin acorduri. Orice mişcare de trupe înarmate va fi considerată o agresiune militară”, a declarat el într-o şedinţă în Parlament care era consacrată, iniţial, confirmării în funcţie a unui nou Guvern.

    Crimeea, în care rusofonii sunt majoritari, este regiunea din Ucraina cea mai susceptibilă să se opună noilor autorităţi de la Kiev, după îndepărtarea lui Ianukovici. Ea a aparţinut iniţial Rusiei, în cadrul fostei Uniuni Sovietice, după care a fost alipită Ucrainei în 1954.

    Fostul preşedinte, care nu a dat vreun semn de viaţă de când a fost destituit de Parlament, sâmbătă, şi care este dat în urmărire în Ucraina pentru “crime în masă”, a reapărut joi în Rusia, căreia i-a cerut şi de la care a obţinut protecţie faţă de “extremişti”.

    “Mă consider în continuare şeful legitim al statului ucrainean”, a spus el într-o declaraţie adresată “poporului ucrainean”, transmisă agenţiilor ruse de presă.

    “Din nefericire, tot ceea ce se petrece în prezent în Parlamentul din Ucraina este ilegal”, a adăugat el, subliniind asupra absenţei în Parlament a numeroşi deputaţi din cadrul formaţiunii sale, Partidul Regiunilor.

    “Mă văd nevoit să cer autorităţilor Federaţiei Ruse să îmi asigure protecţia personală faţă de acţiuni întreprinse de extremişti”, a adăugat el. “Asistăm, pe străzile din numeroase oraşe ale ţării noastre, la o dezlănţuire a extremismismului. Ameninţări fizice îmi sunt adresate persoanl mie şi susţinătorilor mei”, a mai afirmat Ianukovici.

    “Devine evident faptul că poporul din sud-estul (ţării) şi Crimeea nu acceptă vidul de putere şi arbitrarul care domenşte în ţară, în contextul în care miniştrii sunt desemnaţi de mulţime în piaţa publică”, a deplâns el.

    Nouă escaladare

    Aceste evenimente marchează o nouă escaladare a tensiunilor dintre noua putere prooccidentală de la Kiev şi elemente proruse din Ucraina.

    Ministrul polonez de Externe Radoslaw Sikorski a avertizat joi cu privire la “un joc foarte periculos” în Crimeea.

    “Urmărim cursul evenimentelor din Crimeea cu o mare atenţie şi o mare preocupare. Persoane înarmate au ocupat sedii ale Guvernului la Simferopol. Este o acţiune radicală”, a declarat el.

    Între timp, sesiunea parlamentară menită să confirme intrarea în funcţie a unui guvern de tranziţie condus de către liderul proeuropean Arseni Iaţeniuk a fost suspendată timp de o oră. Votul urma să fie reluat joi după-amiaza, a anunţat Iaţeniuk.

    Liderul, în vârstă de 39 de ani – membru al partidului Iuliei Timoşenko, unul dintre conducătorii “revoluţiei portocalii” -, care a mai fost ministru al Economiei şi Afacerilor Externe, urmează să preia conducerea Guvernului de uniune naţională care va conduce ţara până la alegerile prezidenţiale anticipate prevăzute la 25 mai.

    Alcătuirea Guvernului, din care fac parte o serie de reprezentanţi ai mişcării de contestare, a fost prezentată în mod solemn miercuri seara de către Consiliul Maidan – alcătuit din lideri politici ai mişcării ucrainene de contestare a regimului Ianukovici, ai societăţii civile şi unor grupări radicale – în Piaţa Independenţei (Maidan) plină ochi de lume.

    Executivul se va confrunta cu sarcina catalogată drept “herculeană” de a împiedica Ucraina să dea faliment şi de a contracara tendinţele separatiste aflate în curs în sudul şi estul ţării, unde mare parte a populaţiei se simte mai apropiată de Moscova decât de Kiev.

    În sprijinul noilor autorităţi ucrainene, Statele Unite au oferit garanţii pentru un posibil împrumut în valoare de un miliard de dolari de la instituţii financiare internaţionale.

    “Suntem pe cale să formulăm o garanţie pentru un împrumut în valoare de un miliard de dolari”, a declarat secretarul de Stat american John Kerry, adăugând că “europenii reflectează la (o garanţie) în valoare de 1,5 miliarde de dolari”, la o zi după ce ruşii au anunţat că nu au “obligaţia legală” să plătească soldul unui împrumut în valoare de 15 miliarde de dolari, din care Rusia a plătit pentru moment doar o cincime.

    Ucraina, aflată în criză economică şi politică, are nevoie de un ajutor în valoare de 35 de miliarde de dolari în următorii doi ani. Un semn al neîncrederii este faptul că grivna, moneda ucraineană, s-a depreciat cu aproximativ 18% de la începutul anului.

  • NOI TARIFE la telefonie. Cât vom plăti de la 1 aprilie pentru apeluri

     Tarifele de interconectare, sau de terminare a apelurilor în altă reţea, sunt plătite între operatori pentru convorbirile clienţilor în afara reţelei la care sunt abonaţi sau au cartelă prepaid. Acest preţ se regăseşte în tariful perceput clientului care iniţiază apelul.

    “Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a adoptat, în urma avizului favorabil primit din partea Comisiei Europene, deciziile prin care sunt stabilite noile tarife maxime pentru serviciile de interconectare în vederea terminării apelurilor. Începând cu data de 1 aprilie, noile tarife maxime pentru terminarea apelurilor în România scad de la 0,67 eurocenţi/minut la 0,14 eurocenţi/minut, pentru terminarea la puncte fixe, respectiv de la 3,07 eurocenţi/minut la 0,96 eurocenţi/minut, pentru terminarea la puncte mobile”, se arată într-un comunicat al ANCOM.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum va distruge fondatorul Facebook operatorii de telefonie mobilă. Mark Zuckerberg a pornit războiul

    Prezenţa lui Mark Zuckerberg pentru prima oară în istoria Mobile World Congress, a fost un punct important al târgului de mobile de la Barcelona, organizat în ultima săptămână din februarie, după ce Facebook a anunţat anterior cumpărarea WhatsApp contra sumei de 19 miliarde de dolari.

    „Va fi un business uriaş”, a spus fondatorul reţelei de socializare despre noua sa achiziţie, referindu-se la creşerea rapidă şi la modelul de subscripţie promiţător. WhatsApp a trimis o undă de şoc în întreaga industrie de telefonie mobilă anunţând lansarea unui serviciu de voce în completarea celui de mesaje, deja celebru. Jan Koum, şeful companiei care gestionează aplicaţia, a anunşat că va introduce serviciul din al doilea trimestru al anului, mai întâi pe dispozitive cu sistem Android şi iPhone, şi ulterior pe terminalele Nokia şi Windows.

    „Credem că vom avea cel mai bun produs de voce din lume”, a spus Koum. WhatsApp a zguduit puternic industria telecom cu aplicaţia sa gratuită de mesaje, folosită în prezent de jumătate de miliard de utilizatori, iar cea mai recentă mişcare este o ameninţare la adresa operatorilor care îşi generează cea mai mare parte a veniturilor din serviciile tradiţionale de voce. Un milion de noi clienţi îşi descarcă zilnic aplicaţia, gratuită în primul an de utilizare. Ulterior, utilizatorii trebuie să achite o taxă de 99 de cenţi pe an. Facebook ar putea deveni, dintr-o simplă reţea de socializare, unul dintre principalii jucători în zona de voce, susţin specialiştii.

    Hans Holger Abrecht, directorul executiv pentru pieţe emergente al operatorului Millicom, nu a încercat să-şi ascundă îngrijiorarea. „Circa 70% din veniturile noastre vin din voce. Am auzit că veniţi, dar eu zic să o luaţi încet”,  i-a spus Albrech şefului WhatsApp. Cu toate acestea, Jan Koum a explicat că WhatsApp va deveni un partener pentru operatorii telecom şi nu o forţă disruptivă, anunţând, fără să dea detalii, un acord cu nemţii de la E-Plus, pentru a genera valoare adăugată clienţilor.

    Koum a mai precizat că strategia produsului nu se va modifica după preluarea de către Facebook, iar abordarea clienţilor va fi aceeaşi şi când vine vorba de serviciile de voce: „Mark Zuckerberg a fost de acord ca WhatsApp să rămână independent. Putem să ne atingem obiectivul de a ajunge la un miliard de utilizatori, doar dacă mergem pe direcţia pe care am pornit”.

    Reţeaua de socializare Facebook a cumpărat aplicaţia WhatsApp, cu 19 miliarde de dolari în acţiuni şi lichidităţi şi speră să dubleze numărul de utilizatori ai WhatsApp.

  • Opinie Dragoş Damian: Cresterea din PIB din 2013 – cinstire “muncitorului” roman

    Dragoş Damian este CEO al companiei farmaceutice Terapia-Ranbaxy şi preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România.


    Asa ca in absenta altor opinii educate cele mai interesante raman cele ale analistilor si consultantilor, si observ ca marea majoritate a acestora pun cresterea economica pe seama norocului, a efectului de baza, a unor sectoare care nu au nici o sansa sa repete performanta, sau, si nu in ultimul rand, considera ca este un act al Domnului.
    Asa o fi, cum spun ei.

    Dar, poate ca este binevenita si opinia unuia din linia intai, care se bucura si se mandreste cu cresterea economica din 2013. Fie ca este sustenabila sau nu, fie ca se vede in indicatori macro sau in buzunarul fiecaruia, fie ca serveste sau nu relansarii consumului, finantarii deficitelor, extinderii infrastructurii sau sprijinirii domeniilor publice, cresterea PIB-ului din 2013 trebuie privita ca un succes al “muncitorului” roman. Antreprenor mare sau IMM-ist, corporatist, agricultor sau la modul propriu muncitor calificat sau necalificat, la stat sau la privat, “muncitorul” roman din prima linie a dus greul anul trecut, la tranta cu economia reala.

    Asta in conditiile in care concordia politica care a domnit (si care acum s-a terminat) nu a reusit din pacate sa creeze niste mecanisme si directii care sa ajute cu adevarat mediul de afaceri.
    Fiscalitatea complicata, ineficienta organelor de control si blocajele financiare nu reusesc sa domoleasca evaziunea si apetitul pentru munca la negru.

    Bancile au inca rani nevindecate de la creditele neperformate din trecut, castiga imprumutand statul, participand in proiecte garantate de acesta sau din provizioane, deci chiar nu au motive sa inceapa creditarea de masa, si nici macar nu poti sa le condamni.

    Scoala continua proiectul ei personal de a exporta absolventi, iar cei care din varii motive raman in tara au nevoie de costuri enorme pentru a fi recalificati in ceea ce cu adevarat are nevoie piata muncii.

    Diplomatia economica a Romaniei este absenta in zona BRICS (exceptand probabil cazuri oportuniste sau clientelare), tocmai intr-un context in care exporturile au devenit tinta de prima marime a tot mai multor afaceri.

    In continuare esuam in a gasi formule de stimulare a repatrierii celor 3-4 milioane de romani din Europa care sunt deja renumiti pentru harnicie si profesionalism si care contribuie din ce in ce mai evident la PIB-ul de aiurea.

    Cresterea din 2013 care sunt sigur ca a tras atentia asupra Romaniei (cu placere sau invidie) este meritul exclusiv al “muncitorului” roman care roboteste de dimineata pana seara ca sa puna o paine pe masa, cum se spune. Ca un adevarat luptator de transee, “muncitorul” roman – erou necunoscut fie el antreprenor mare sau IMM-ist, corporatist, functionar public, agricultor sau la modul propriu muncitor calificat sau necalificat, la stat sau la privat – s-a adaptat la conditiile ostile de mediu si a adus cea mai buna valoare adaugata din 2008 incoace.
    Cu un plan bun pe termen lung, combatand neajunsurile de mai sus si stabilind ceea ce se cere de mult, si anume planificare si prioritizare sectoriala, Romania nu poate avea probleme de dezvoltare sustenabila. Si asta pentru ca se bazeaza si in cele ce urmeaza pe “muncitorul” roman, calul de povara al economiei care a crescut datorita lui cu 3,5%.
     

  • După Bucureşti şi Braşov, Carrefour intră cu magazinele de proximitate Express în Galaţi

     Noua unitate are o suprafaţă de 120 metri pătraţi şi însumează aproximativ 4.500 de produse.

    În acelaşi timp, compania a adăugat un nou magazin de proximitate operat în franciză în Bucureşti, Express Pronto Burebista, care are o suprafaţă de 50 metri pătraţi şi însumează aproximativ 1.500 de produse.

    Astfel, reţeaua Express a Carrefour numără 61 de magazine de proximitate, dintre care 10 unităţi în oraşul Braşov, o unitate în Galaţi şi 50 în Bucureşti şi Ilfov.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O companie de consultanţă IT din grupul Porsche a deschis un punct de lucru la Cluj

     “Activitatea diviziei MHP din cadrul concernului Porsche s-a dedicat găsirii de soluţii optime în managementul proceselor şi suportului IT utilizat în sfera business, concentrându-se pe branşa automobilelor. MHP oferă la punctul de lucru din Cluj-Napoca servicii complexe de IT, pentru clienţii din întreaga lume. Portofoliul de servicii înglobează întregul ciclu de viaţă al unui produs, de la etapa de application management la managementul proceselor şi, în final, la faza de dezvoltare customizată. Activitatea de la Cluj-Napoca va începe cu 40 de angajaţi, urmând să fie căutaţi, în continuare, absolvenţi de informatică şi ştiinţe economice”, se arată într-un comunicat al companiei.

    Directorul general al MHP, Ralf Hofmann, a declarat că în România mulţi potenţiali angajaţi sunt foarte bine pregătiţi din punct de vedere profesional şi vorbesc limbile germană şi engleză.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro