BusinessMagazin

Blog

  • Gadgeturi la tava

    Aflata la mare distanta de camera de tortura a gospodinei traditionale, bucataria moderna a devenit imaginea unul stil de viata care pune mare pret pe design si hi-tech.

     

    Aprilie 2006, Milano. Milan Design Week, unul dintre cele mai importante evenimente de gen din lume. Designerul britanic Zaha Hadid (foto), care a realizat printre altele si noua fabrica BMW din Leipzig, uimea audienta prezentand o bucatarie a viitorului care aducea mai mult cu o nava spatiala decat cu imaginea traditionala promovata pana acum. Lansat sub numele Z. Island by DuPont Corian, conceptul futuristic creeaza un spatiu inteligent prin combinarea de echipamente multimedia si materiale inovatoare precum corianul.

     

    „Corianul a aparut in urma cu trei ani si a fost inventat de DuPont, aceeasi firma care a conceput si lycra“, povesteste Carla Szabo, designer de interior. Format printr-o combinatie secreta de materiale naturale si polimer acrilic, corianul este cu atat mai spectaculos pentru designeri cu cat poate fi modelat in orice forma, iar transluciditatea sa permite luminii sa patrunda prin suprafata obiectelor. In plus, este disponibil in peste 100 de culori si nuante. Proiectul imaginat de Zaha Hadid are un panou central, prin care se poate accesa Internetul, se poate asculta muzica, designerul promovand conceptul de divertisment in bucatarie.

     

    Desi cuibul high tech al lui Zaha Hadid este inca in stadiul de concept, ideea de bucatarie supertehnologizata si accesorizata se regaseste deja si pe piata din Romania. Mai mult, obiectele pentru bucatarie sunt asemenea unor colectii de pret-r-porter, respecta tendintele culorilor si designului la moda si pe deasupra sunt si in ton cu filozofia zen si feng shui.

     

    „Inainte, cand te gandeai la o bucatarie, tot ce iti imaginai era murdarie si fum. Acum, bucataria trebuie sa arate intr-un fel care sa te faca sa-i treci pragul cu placere si chiar sa socializezi, sa iti inviti prietenii, pe care poti sa ii pui sa iti gateasca folosind cel mai nou tip de cuptor sau de plita“, explica Rasvan Paun, marketing manager BSH Electrocasnice, filiala din Romania a societatii BSH Bosch und Siemens Hausgeräte, producatorul electrocasnicelor Siemens.

     

    Apare totusi un paradox. „Modul actual de viata a devenit extra locuinta, din moment ce majoritatea activitatilor se desfasoara in afara casei“, atrage atentia Carla Szabo. Dar se pare ca oamenii, cu cat au mai putin timp de stat acasa, implicit in bucatarie, cu atat cauta mai mult obiecte la moda si performante, chiar daca acest lucru presupune sa isi schimbe chiar si in fiecare an colectia de echipamente de bucatarie.

     

    „Echipamentele pentru bucatarii au devenit motive de lauda, asemeni celor mai noi gadgeturi“, explica Paun. Pentru ca ele intruchipeaza, mai nou, un stil de viata la care orice pasionat de tehnologie si design a ajuns sa viseze. Asemeni unor produse de lux, noile echipamente sunt promovate ca emblemele unui stil de viata exclusivist. Cu alte cuvinte, producatorii nu mai vand banale bucatarii, ci imagini cat mai stralucitoare, la care sa aspire orice trend-setter care se respecta. Si trend-setterii au de unde alege, din moment ce majoritatea producatorilor au mizat pe colectii noi. Siemens a conceput colectia Incorporabile, Whirlpool a mers pe linia fusion, iar LG pe tendinta de economisire a timpului. Ca si Zaha Hadid, producatorii au ales ideea de divertisment in bucatarie si au conceput colectii care incorporeaza fie un televizor, fie un DVD.

     

    Si pentru ca frigiderele cu ecran incorporat nu mai reprezinta o noutate, Siemens s-a gandit la hota cu ecran LCD si DVD player incorporat (3.150 de euro), care aduce un plus de imagine si sunet gatitului si care face parte din colectia de produse incorporabile. „Bucataria a devenit un loc in care toata lumea se distreaza, copiii isi pot aduce PlayStation-ul sau se poate atasa chiar si o camera prin care sa urmaresti ce se intampla in camera copilului“, spune Paun. In colectiile producatorilor de electrocasnice se remarca si tendinta catre produsele hi-tech. Siemens a inclus in colectia sa cuptorul liftMatic, care – printr-o simpla apasare de buton – actioneaza asemeni unui lift si asigura acces facil la alimentele din interiorul sau.  Aparatele pentru bucatarie nu puteau ignora nici tendintele in materie de culori sau materiale. Pentru ca in voga in designul interior sunt culorile tari, producatorii de electrocasnice au conceput obiecte care sa se potriveasca. LG, de exemplu, a lansat masinile de spalat in nuante de gri, roz sau negru. Flexibilitatea este o alta cerinta de baza a oricarei colectii, mai ales in cazul electrocasnicelor. Plitele Origami de la Whirlpool sunt disponibile in diferite configuratii, in functie de stilul de gatit si de dimensiunile bucatariei. Numele te duce cu gandul la o tendinta vizibila in bucataria internationala si care a prins si in Romania: bucataria fusion. De pilda, principalul element de inovatie al gamei este arzatorul cu patru inele, special gandit pentru ca orice european amator de mancare fusion sa aiba sansa de a gati, sa spunem, o combinatie de bucatarie asiatica si franceza.

     

    Si pentru ca trebuie sa fie si practice, nu doar sa respecte tendintele in materie de design, noua gama de produse pentru bucatarie isi aroga si meritul de a rezolva problemele legate de timp. De regula, prea putin. In luna martie, de exemplu, LG Electronics Romania a adus pe piata autohtona noul SolarDOM, care imbina caracteristicile cuptorului conventional cu tehnologia folosita in cazul celor cu microunde. Cei de la LG sustin ca acesta gateste de trei ori mai repede datorita sistemului inovator de incalzire. Adica puiul la gratar este gata in sapte minute, in vreme ce friptura de vita este pregatita in doar cinci minute.

     

    Iar pretul este pe masura, producatorul recomandand un pret de 2.199 de RON, ceea ce face din SolarDOM unul dintre cele mai scumpe produse existente pe piata. Ca orice produs exclusivist care se respecta, colectiile pentru bucatarii sunt aduse in serii limitate si sunt vandute in locuri speciale. Siemens vinde gama sa de produse incorporabile exclusiv in magazinele specializate de mobila. „Produsele sunt puse in valoare intr-un anumit ambient, pentru ca trebuie povestit despre ele. Iar aici intra in joc vanzatorul, care are timp sa discute cu clientul. Nu poti doar sa ii spui ca produsul costa 3.000 de euro, ci trebuie si sa ii explici despre toate inovatiile pe care le aduce“, explica Paun.

     

    Urmatorul pas in cazul bucatariilor moderne este convergenta digitala. Din cate spune Paun, inca de la inceputul anului 2005 s-a implementat in Germania sistemul „serve at home“, prin care aparatele electrocasnice pot fi controlate si utilizate indiferent de locatie, chiar si de pe telefonul mobil sau prin internet. „Electrocasnicele nu sunt in nici un fel modificate, ci li se adauga un dispozitiv care sa comunice cu router-ul central“, explica Paun. Si din cate se stie pana acum, aceasta tehnologie va ajunge si in bucatariile romanilor intr-un an sau doi.

  • Bucataria viitorului

    Producatorii de electrocasnice lucreaza cot la cot cu designerii pentru a crea produse care nu se mai incadreaza in categoriile clasice cu care ne-am obisnuit.

     

    APA: Whirlpool a realizat un prototip al unui dispensor de apa carbogazoasa numit Pure, care a fost prezentat la targul de electrocasnice Eurocucina 2006. Utilizatorul este cel care decide temperatura apei sau cat este de gazoasa, iar ecranul de control cu cristale lichide care indica acesti parametri se lumineaza doar in momentul utilizarii.

     

    HANDSFREE: Compania americana Delta Faucets a lansat in SUA robinetul „hands-free“ cu senzori care detecteaza orice miscare si intuiesc daca vrei sa speli (sau nu) vasele din chiuveta, asa ca nu va porni din intamplare. Iar display-ul electronic afiseaza cu precizie temperatura apei.

  • Spaime de veac XX

    Boala al carei virus este insasi ideea de boala, ipohondria  a fost perfect descrisa de John Naish (editor al prestigiosului The Times), biograf al manifestarilor cele mai excentrice din perioada contemporana ale acestei „boli a bolilor“.

     

    Chiar la inceputul volumului, Naish propune sa inventam o noua boala, si anume Sindromul Ipohondric Modern, prescurtat SIM. „Care ii sunt simptomele?“, se intreaba mai departe autorul. Si tot el raspunde: „Nelamurita si sacaitoarea teama de boala, fascinatia noilor boli, imboldul de a azvarli banii pe tratamente costisitoare, utilizarea excesiva a unor cuvinte precum «stare de bine» sau «nutritiv». Iar factorii de risc sunt reprezentati de viata intr-o natiune destul de bogata si lipsa unor amenintari reale care sa dea de gandit“.

     

    Naish ne apare, dintr-o data, apasat critic si dornic sa ne comunice faptul ca ipohondria (boala pe care, evident, nu o inventeaza, ci doar o recenzeaza) se manifesta doar in lumea in care pericolul maladiilor nu este unul opresiv, ci reprezinta doar o inventie izvorata din plictiseala si bunastare. Africa nu va fi niciodata, prin urmare, teatrul unei pandemii de ipohondrie, pentru ca este mult prea preocupata de bolile reale, cele care, de la paludism la SIDA sau Ebola, omoara inainte sa apuci sa te gandesti la ele. Intr-o oarecare masura, cu totii purtam in noi germenul ipohondriei, la inceput in doze mici, ca instrument de supravietuire.

     

    Ulterior, insa, pe masura ce instrumentele medicinei moderne au evoluat, facand ca pericolul maladiilor sa se diminueze, istorisirile despre bolile stranii sau mortale au inceput sa ne placa la fel de mult ca povestile de groaza spuse la gura sobei. Iar civilizatia ne-a oferit mai mult timp, bani si energie pe care sa le cheltuim gandindu-ne la boli. Iata de ce John Naish s-a gandit sa scoata, din cele mai obscure colturi de gazete medicale (cu blazoane, de altfel, cat se poate de serioase), articole – scandaloase, inspaimantatoare sau doar bizare – scrise de medici despre niste maladii care, pare-se, i-au incercat pe unii dintre pacientii lor. In fapt, sunt doar incercari de descoperire a unor noi boli „spre folosul nostru“, al celor care, din lipsa de preocupare, am ajuns in hilara situatie de a ne cauta, atunci cand nu avem ce face, afectiuni pana si pe Internet.

     

    Iata cateva din cele 250 de cazuri de boala pe care, spre amuzamentul nostru, le-a adunat acest medic hatru: hepatita jucatorului de golf (boala produsa prin lingerea mingiilor, ca sa inainteze mai bine prin aer), criza cardiaca a barbatilor care nu se barbieresc zilnic (conform unei monitorizari, operate vreme de 25 de ani de catre cercetatorii de la universitatea din Bristol), sindromul Sid Vicious (provocat de ascultarea muzicii punk si care duce la inrosirea si apoi sangerarea ochilor), sterilitatea barbatilor care stau picior peste picior, scleroza de apartament (potrivit cercetatorilor din Tasmania, daca va bucurati de soare in copilarie, riscul de face scleroza in placi se diminueaza considerabil) sau boala carpei de vase (care, potrivit unei echipe de la universitatea Arizona, apare la numeroase persoane, datorita bacteriei numita listeria).

     

    John Naish, Ghidul ipohondrului, O boala pentru orice simptom, o suferinta pentru orice ocazie,

    Editura Nemira, Bucuresti, 2006

  • Noutati

    Tinerete vesnica

    Cronicarul de la The Times (Andrew Taylor) o spune de-a dreptul: „Initiatul“ lui Robert Finn este „un impresionant volum de debut, care combina romanul politist cu thrillerul ocult. Este varianta britanica a marilor succese «Codul lui da Vinci» si «Misterul manuscrisului» («The rule of four»)“. Cartea ne plaseaza in fata unei spargeri atipice: nu lipseste nici un obiect din locul intruziunii, iar singurele pagube sunt cele indurate de spargatori (criminalii sunt cei care sunt gasiti morti). David Braun (angajat al unei firme de asigurari) si Susan Milton (experta in antichitati) descopera ca adevaratul hot, cel care s-a ascuns indaratul aparentei spargeri, intentioneaza sa puna mana pe un nepretuit obiect care, potrivit unei stravechi credinte chinezesti, pare sa inchida in sine secretul tineretii fara batranete si al vietii fara de moarte.

     

    Robert Finn, Initiatul,

    Editura RAO, Bucuresti, 2006

     

     

    Indreptar de ghicit

    Specialist in istoria literaturii sarbe, doct cunoscator al poeziei baroce, eseist si poet, Milorad Pavic s-a afirmat mai ales prin operele sale de fictiune, a caror constructie este cu totul neobisnuita: „Dictionarul khazar“, este un roman lexicografic care ia, de fapt, forma a trei dictionare sau trei viziuni sau trei chei religioase (crestina, islamica si ebraica) ce pot da seama de viata ciudatilor khazari; „Peisajul pictat in ceai“, a carui grila de intelegere este un careu de cuvinte incrucisate, si, in sfarsit, acest recent tradus volum „Ultima iubire la Tarigrad“, ale carui 22 de capitole sunt, de fapt, cele 22 de arcane ale tarotului. Ca sa aduca lucrurile la scara 1/1 sau ca sa-si delecteze cititorii excentrici, autorul a tinut ca toate editiile cartii sale sa aiba anexate 22 de carti de tarot. Ceea ce s-a si intamplat.

     

    Milorad Pavic, Ultima iubire la Tarigrad,

    Editura Paralela 45, Pitesti, 2006

  • Oarecum excentric“

    „Majoritatea oamenilor cred ca sunt din Londra“, imi spune Cosmin Nicolae. A reusit sa ma pacaleasca si pe mine, in ciuda faptului ca sunt englez. Are unul dintre cele mai convingatoare accente britanice pe care le-am auzit.

     

    Scena „dubstep“ este aproape in intregime o chestie londoneza,“ imi spune el. „In afara de cativa producatori, aproape toti cei implicati sunt din Londra. Cred ca asta ma face oarecum excentric.“ Excentric e un fel de-a spune. Incontestabil, Cosmin, producatorul de muzica bucurestean cunoscut sub numele de Triggafinger, Trigga, Trig sau TRG, devine din ce in ce mai renumit, pe masura ce numele ii devine din ce in ce mai scurt. Format din doar o silaba, numele lui de scena actual, TRG, n-ar putea deveni si mai concis de-atat.

     

    Dubstep, in caz ca va intrebati, este ultima versiune de Grime, derivat la randu-i din UK Garage (care la randu-i este derivat din drum and bass, desi acest lucru nu se poate afirma categoric). Derutant? Asa si trebuie. Si mai derutant e faptul ca acest producator in varsta de 24 de ani tot atrage atentia si lanseaza inregistrari care provoaca agitatie pe ultra-rafinata scena dubstep, care se afla la mii de kilometri departare, la Londra. De pilda, Grime, genul care a produs artistul castigator al Premiului Muzical Mercury, Dizzee Rascal, nu exista pur si simplu in afara Londrei. De fapt se desfasoara pe o arie si mai restransa, in niste complexuri de locuinte londoneze rau famate. Consta, in principal, din pustani, mai ales negri, care canta un rap despre viata londoneza, cu droguri, batai si mai ales violenta exagerata pana la proportii aproape teatrale. Dubstep-ul? Aveti rabdare. Seamana un pic cu grime-ul, dar fara parte vocala: imnuri electronice lente, ce abunda de bass, dedicate vietii de oras.

     

    Atunci cum de-si construieste un tip din Bucuresti o reputatie pe scena exclusivista dubstep? Cosmin rade. „Am inceput sa produc dubstep acum vreo cinci luni si am trimis cateva piese la niste DJ-i de marca din Marea Britanie. Unul dintre ei a inceput sa puna piesele mele in toate mixajele sale radio si astfel casa de inregistrari newyorkeza Heavy Pressure a dat de mine. Tocmai mi-au lansat o melodie, un single de vinil.“

     

    De parca n-ar fi fost destul, mai exista si alte genuri muzicale underground de care Cosmin nu e deloc strain. „Am o piesa breaks care urmeaza sa se lanseze de la casa «Wireframe» in cursul acestui an si o piesa drum and bass care va fi lansata de Spawn.“ Aceste piese pe vinil, care sunt esentiale pentru a-ti crea un nume si pentru a fi difuzat de alti DJ, se adauga la ceea ce TRG lanseaza pe web, prin intermediul asa-numitelor „netlabels“ (case de inregistrari pe Internet), ce ii permit sa-si puna la dispozitie muzica in format digital.

     

    Am spus ca este si DJ? Sau ca el a infiintat site-ul de foarte mare succes drumandbass.ro? „Site-ul l-am pornit in 2001, dupa intoarcerea de la festivalul TMBase de la Timisoara. Numarul mare de oameni carora le placea muzica asta ne-a impulsionat sa ne facem propriul nostru site, un portal cu forum unde oamenii sa poata comunica unii cu altii si sa afle mai multe despre acest domeniu.“ Site-ul a avut o contributie majora la dezvoltarea scenei de drum and bass in Romania. E genul de muzica pe care l-am vazut mereu foarte apreciat aici, desi niciodata n-am stiut de ce sau cum (se intampla asta – n.tr.). „E accesibil“, imi spune TRG, el insusi avand reputatia de a fi popularizat sound-ul drum and bass in calitate de DJ. „Sunt multi DJ-i si multe petreceri. Ce sper eu este ca oamenii din Romania sa-si deschida mintea – si urechile – catre sound-uri noi ca dubstep-ul. Vreau sa vad lumea adoptand o atitudine mai deschisa fata de muzica si nu doar sa se uite dupa numele importante, DJ-ii importanti sau marile hit-uri. Niciunul dintre noi nu scoate bani din asta, noi doar facem un efort sa punem lucrurile in miscare. E nevoie de mai multa apreciere.“

     

    Il intreb pe TRG daca i s-a luat vreodata un interviu de catre presa „de masa“. Da din cap ca nu. Il intreb daca cineva din toata presa s-a aratat interesat de ceea ce face el. Din nou nu. Inca o data, Romania reuseste sa ma surprinda prin ceea ce se petrece dincolo de suprafata. Asteptati-va sa mai auziti de Triggafinger, Trigga, Trig intr-un viitor nu foarte indepartat. Sa speram doar ca presa romana afla de existenta lui inainte sa devina „international“.

     

    In romaneste de Loredana Fratila-Cristescu

  • Codul lui Popescu, adaugit

    Anul 2007 va fi al treilea in care cota de 16% va fi aplicata de Fisc fara ca de fapt sa fie „unica“. Asa a hotarat Parlamentul la revizuirea Codului fiscal, proband – de parca mai era nevoie – ca politicienii nu-si mai asuma majorari de impozite dupa doi ani in care i-au lasat pe contribuabili sa se bucure si de cota de 16%, si de impozitul de numai 3% pe cifra de afaceri a microintreprinderilor.

     

    Chiar daca 16% inseamna mult mai putin decat 25% sau 35-40%, cat erau vechile impozite, nimeni nu se bucura daca statul vine sa-i ia inapoi din bani dupa ce s-a trezit ca o cota unica schioapa nu poate tine in spate bugetul unei tari in pregatiri de aderare si fara infrastructura. Mai mult, generozitatea politicianista era cat pe ce sa ciupeasca serios din incasarile bugetare prin noi reduceri de impozite, in special prin extinderea cotei reduse de TVA.

     

    Pana la urma, din Codul lui Vladescu trecut cu mari emotii prin Parlament nu a ramas decat o varianta revizuita si imbunatatita a Codului lui Popescu. Fostul ministru al finantelor, Ionut Popescu, s-a chinuit o jumatate de an sa dreaga cota unica nascuta schioapa chiar sub ochii sai, fara a reusi in final sa convinga Parlamentul.

     

    Succesorul sau, Sebastian Vladescu, a venit la carma Finantelor in toamna lui 2005 cu ganduri mari, de a pune in drepturi principiul cotei unice chiar de la 1 ianuarie 2006. N-a fost sa fie. Dupa balbaieli de luni de zile, proiectul de modificare a Codului fiscal a intrat pe mainile parlamentarilor si putin a lipsit ca din cresterea de venituri pe care mizau Finantele sa nu mai ramana mare lucru.

     

    Cat priveste spectrul majorarii fie a cotei de 16%, fie a cotei de TVA, care bantuise constant in ultimii doi ani ca solutie fatala pentru nevoia de bani a bugetului, Vladescu l-a alungat optand pentru majorarea deficitului bugetar pana aproape de plafonul maxim permis de UE.

     

    Odata „rezolvata“ problema fondurilor pentru infrastructura, Parlamentul a putut sa se ocupe in liniste de crearea unor conditii fiscale mai bune pentru anumite segmente ale mediului de afaceri, fara a fi deranjat de impotrivirile cu jumatate de gura ale Finantelor.

     

    Lamentabil a esuat incercarea lui Vladescu de a impune cota de 16% si microintreprinderilor. Culmea, senatorii si deputatii coalitiei guvernamentale au votat chiar reducerea impozitului de la 3% la 2%, stabilind ca nivelul cotei de taxare sa revina la 3% in 2009. Marea victorie a Finantelor ar fi excluderea de la acest regim special a microfirmelor specializate in consultanta si management, respectiv a celor despre care se stie ca sunt folosite pentru plata salariilor, cu evitarea impovaratoarelor contributii sociale. Ba mai este si o constrangere: microintreprinderile trebuie sa aiba grija ca cifra de afaceri sa nu le treaca peste pragul de 100.000 de euro in cursul unui an daca nu vor ca in anul urmator sa fie „promovate“ direct la impozitarea pe profit.

     

    Finantele ar fi vrut cota unica si la castigurile din tranzactii cu actiuni, insa acolo s-au lovit chiar de opozitia fostului ministru Ionut Popescu, care a convins Parlamentul ca investitorii care vand actiuni dupa ce le-au pastrat mai mult de un an merita sa fie taxati cu cota simbolica de 1%, acest regim de impunere fiind deja valabil. Din pacate, parlamentarii nu au fost de parere ca incurajarea investitiilor pe termen mai lung ar fi buna nu doar pentru Bursa, ci si in cazul depozitelor bancare, mai ales ca economisirea slabeste vazand cu ochii. In aceste conditii, cota de 16% se va aplica in continuare atat veniturilor din dobanzi, cat si celor din dividende.

     

    Principiul cotei unice nu a avut castig de cauza nici la impozitarea tranzactiilor imobiliare, parlamentarii stabilind o cota de 3% ce va trebui platita la valoarea tranzactiei cu terenuri sau constructii. Apoi, grija Legislativului pentru softisti a facut ca acestia sa fie scutiti de la plata impozitului pe salariu si in 2007, chiar daca era vorba doar de 16%, eliminarea regimului preferential fiind votata a intra in vigoare in 2008. Tot in 2008 a fost impins si impozitul pe veniturile din vanzarea de produse agricole, spre dezamagirea lui Vladescu, care de cand a venit la Finante tot vorbeste de impozitarea agriculturii.

     

    Generozitatea parlamentarilor nu i-a uitat pe investitorii in sectorul imobiliar, care vor fi scutiti timp de cinci ani de la plata taxelor locale daca investesc mai mult de 500.000 de euro. Camasa este mai aproape de piele decat alegatorii, asa ca senatorii n-au fost de acord cu majorarea impozitelor pentru locuintele cu suprafata mai mare de 150 mp, gandindu-se la propriile spatii „excedentare“. Pana la urma insa Finantele au avut noroc cu deputatii, care au hotarat aplicarea unui impozit majorat cu 5% pentru fiecare 50 mp care depasesc nivelul de 150 mp.

     

    In cele din urma, cele mai agresive majorari au fost aplicate taxei pentru prima inmatriculare a autoturismelor, care aproape se dubleaza la masinile Euro 2, Euro 1 si non-Euro. Agitatia de opereta creata de solicitarea PC privind reintroducerea scutirii de impozit a profitului reinvestit s-a stins la votul final din Parlament si Finantele au putut sa socoteasca ce castig le aduce modificarea Codului fiscal: probabil nici macar un milion de euro. Asa ca tot deficitul bugetar ramane de baza pentru finantarea investitiilor in infrastructura, iar cota de 16% tot nu va fi „unica“.

  • IMOBILIARE: Cind se va construi <br/>"casa de 50.000 de euro"?

    O regula de aur a investitiilor pe piata imobiliara spune sa construiesti mai intai pentru clientii de top si abia apoi pentru cei cu venituri medii sau mici. Majoritatea developerilor au depasit faza investitiilor in locuinte de lux, indreptandu-si acum atentia spre clasa medie. Dar cand vor aparea si primele proiecte low-cost?

     

    Despre Calea Mosilor s-ar putea spune ca a devenit in ultimele saptamani „bulevardul panotajului imobiliar“. Aproape ca nu exista bloc de pe care sa nu-ti zambeasca o familie fericita de pe bannere de mari dimensiuni care promoveaza vreun proiect rezidential. Indiferent ca pun accentul pe pret, pe spatiile verzi sau pe confort, proiecte ca Planorama, Edenia sau West Park urmaresc, in fond, acelasi lucru: sa atraga cat mai multi cumparatori.

     

    Promovarea locuintelor trece astfel de la etapa de comunicare prin publicatii de specialitate si/sau agentii imobiliare la una de masa. O schimbare deloc intamplatoare, care urmeaza de altfel tendintele din piata constructiilor de locuinte. Daca acum cativa ani pe piata rezidentiala se construia exclusiv pentru persoanele cu venituri ridicate, de aproape doi ani focusul developerilor s-a mutat catre clasa medie. Iar mai ales ultimele luni au excelat in anunturi privind noi dezvoltari rezidentiale.

     

    Urmand exemplul altor piete, si in Romania primii developeri s-au concentrat initial asupra locuintelor de lux, pentru ca ulterior, odata cu explozia creditelor ipotecare, centrul de interes al acestora sa se deplaseze inspre clientii cu venituri medii spre mari. Urmarea logica, apreciaza analistii, este aparitia investitiilor in locuinte de masa, pentru persoane cu venituri ceva mai reduse, dar cu credibilitate bancara. Daca in aceasta privinta parerile sunt unanime, opiniile sunt impartite in ceea ce priveste momentul in care ar putea avea loc reorientarea pietei.

     

    Unii dintre cei direct implicati sunt de parere ca exista deja premisele pentru aparitia primelor complexuri de apartamente mai accesibile, in timp ce altii prefera sa fie mai rezervati in declaratii. „Primele dezvoltari de rezidente ieftine vor aparea incepand cu 2007“, afirma Bogdan Georgescu, directorul general Colliers International. Dar ce inseamna de fapt „ieftine“? Pretul minim care s-ar putea plati pentru o astfel de locuinta ar putea fi de 500 euro/mp in tara si 600 euro/mp in Bucuresti, apreciaza Georgescu.

     

    Sorin Panturu, fondator si manager al Trammel Mackenzie, o companie de management de investitii de dezvoltare imobiliara, este ceva mai sceptic. In opinia sa, cererea continua sa depaseasca oferta pe segmentul locuintelor pentru clasa medie, astfel ca nu se poate vorbi despre o reorientare a ofertei catre o alta categorie de clienti pana nu va avea loc o suprasaturare a acestei piete. In mod normal, perioada de planificare a unui proiect imobiliar dureaza de la doi ani in sus – de la momentul anuntarii intentiei pana la finalizarea constructiei. Asadar, daca Panturu are dreptate, primele complexuri de apartamente pentru cei cu venituri mai mici ar putea aparea spre sfarsitul lui 2008.

     

    Pe de alta parte, proiecte in acest sens exista, chiar daca nu sunt scoase pe piata cu eticheta de „apartamente ieftine“. „Nimeni nu va recunoaste deschis ca face locuinte «low-level», nu da bine, resedintele vor fi promovate tot pentru clasa medie“, explica un analist imobiliar, care a preferat sa-si pastreze anonimatul. Pe langa pret, vor mai exista alte cateva deosebiri intre proiectele pentru „bugetele medii“ si cele mai reduse.

     

    „Aceste proiecte vor fi situate in zone unde terenul are un pret mic, la periferia oraselor“, spune  Georgescu, adaugand ca suprafetele locuintelor vor fi comparabile cu cele ale apartamentelor din blocurile comuniste, iar materialele de constructie si finisajele vor fi autohtone. Pentru comparatie, complexurile aflate acum in faza de constructie, cum ar fi Central Park, sunt amplasate in zone mai centrale, iar cumparatorii au posibilitatea personalizarii finisajelor. Iar daca zona de nord a Capitalei pare rezervata pentru locuintele destinate persoanelor cu venituri mari, cele din estul si sudul Bucurestiului vor fi destinatiile dezvoltatorilor de proiecte pentru bugetele mai putin „generoase“.

     

    Anuntarea complexurilor pentru clasa medie, dar si posibilitatea aparitiei unor investitii in segmentul low de pret au incins spiritele pe piata imobiliara din Romania, care s-a impartit in doua tabere. Pe de o parte sunt cei care afirma sus si tare ca preturile apartamentelor din vechile blocuri comuniste vor scadea, iar de cealalta cei care sustin exact contrariul. Iar fiecare tabara aduce in discutie argumente mai mult sau mai putin empirice legate de cererea si oferta de pe piata imobiliara. Nimeni nu pare a lua in calcul – e adevarat ca nici nu prea sunt de gasit – date statistice clare, care sa analizeze structura cererii si a ofertelor.

     

    Cert este ca in ultimii ani cererea de locuinte a crescut vertiginos, pe fondul exploziei  creditului imobiliar si ipotecar, iar oferta nu a tinut pasul. Ca urmare, preturile apartamentelor vechi au urcat la fel de repede. Potrivit Ziarului Financiar, in doar doi ani, preturile locuintelor din Bucuresti s-a dublat. Unii observatori ai pietei s-au grabit sa anunte ca preturile apartamentelor vechi vor scadea, pe fondul constructiei de noi blocuri, care au preturi comparabile, dar calitate mai buna. Totusi, chiar si cele mai optimiste asteptari privind noile locuinte ce urmeaza sa fie finalizate in Bucuresti in urmatorii doi ani vorbesc doar despre cateva mii de unitati locative.

     

    Pe de alta parte, cele mai temperate estimari ale nevoii de locuinte la nivelul Capitalei merg de la 20.000 in sus. Ca urmare, cel putin pe termen scurt, raportul dintre cerere si oferta ramane dezechilibrat, fapt care exclude posibilitatea unei scaderi a preturilor. Mai mult, Ionut Bodea, director de marketing al Baneasa Investments – compania care dezvolta complexul Baneasa, cel mai mare proiect imobiliar din Romania – arata ca „de cele mai multe ori, oferta nu urmareste cererea consumatorilor“.

     

    In prezent, cele mai multe tranzactii cu locuinte au ca obiect apartamente din blocurile vechi, la preturi de cateva zeci de mii de euro, in conditiile in care locuintele din constructiile noi au preturi in jur de 100.000 de euro. Ce-i drept, o parte dintre apartamentele lansate recent pe piata sunt anuntate la preturi relativ comparabile cu cele din blocurile comuniste, cel putin in ceea ce priveste tarifele pe metrul patrat. Insa la noile constructii se aplica TVA, care ridica cu aproape 20% pretul final. Totodata, in cazul noilor constructii pretul se calculeaza la suprafata construita, in timp ce in cazul celor vechi este luata in calcul aria utila.

     

    Totusi, in viitorul apropiat nu se mizeaza pe scaderea preturilor. „Nu se intrevede o scadere a preturilor, ci mai degraba o crestere usoara, cel putin pana la finalizarea primelor proiecte de ansambluri rezidentiale noi“, apreciaza Sorin Lacusta, senior broker la compania imobiliara Regatta. Ba mai mult, adauga el, e putin probabil ca tendintele se vor schimba chiar si atunci, pentru ca „nu exista suficienta incredere in dezvoltatorii noi de ansambluri rezidentiale, astfel ca cererea se va orienta in mare parte spre blocurile vechi“.

     

    De cealalta parte, investitorii remarca faptul ca preturile noilor locuinte va creste in urmatoarea perioada, indiferent de segmentul de clienti vizat. „In toate tarile care au intrat in 2004 in Uniunea Europeana s-au inregistrat cresteri ale costurilor de constructie“, spune Raluca Teposu, director de marketing al dezvoltatorului GTC. Parte a grupului israelian Kardan, GTC este unul dintre cei mai importanti developeri de pe pe piata Europei Centrale si de Est, cu proiecte in Polonia, Ungaria, Cehia, Romania, Serbia si Croatia, care acopera mai multe segmente ale pietei – cladiri de birouri, centre comerciale si locuinte.

     

    Compania si-a propus sa dezvolte doua complexuri pentru persoanele cu venituri sub medie, dar Raluca Teposu nu a dorit sa ofere mai multe detalii. Ea a mentionat insa ca un pret de 600 euro/mp nu este chiar realist. In conditiile in care pretul terenurilor creste si se majoreaza costurile de constructie si cu forta de munca, profitabilitatea va scadea, daca nu cresc si preturile de vanzare ale apartamentelor, remarca Teposu. De aceea nu este de asteptat ca pretul locuintelor noi sa scada. „Cine investeste in Romania vrea sa faca mai multi bani decat in alta parte, nu mai putini“, spune reprezentantul GTC.

     

    Pe de alta parte, daca peste un an sau doi nu vom vorbi de locuinte mai ieftine decat astazi, vom vorbi totusi despre locuinte mai accesibile, crede Teposu, mizand pe faptul ca ritmul de majorare al preturilor va fi depasit de cresterea salariilor, dar si de imbunatatirea conditiilor de finantare a achizitiei. In schimb, Banca Nationala nu pare a agrea un astfel de scenariu.

     

    In urma cu cateva saptamani, Mugur Isarescu avertiza asupra pericolului unui „asset bubble“ in zona de nord a Capitalei si sugera posibilitatea introducerii unor masuri de restrictionare a avansului preturilor locuintelor. Saptamana trecuta, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului, a reluat ideea, afirmand ca banca centrala este obligata sa intervina pe piata imobiliara, deoarece este instabila si are fluctuatii nefiresti.

     

    Astfel, BNR ar urma modelul bancilor centrale din Statele Unite si Europa, sustine Vasilescu. El a precizat insa ca singurul instrument prin care BNR poate interveni in piata imobiliara este politica de creditare. Indiferent de deciziile viitoare ale bancii centrale, piata imobiliara din Romania nu poate urma decat o singura directie – in sus. Romania a intrat in vizorul unor mari investitori si fonduri de investitii care sunt convinsi ca aici vor face bani frumosi din real estate. Si chiar daca profiturile de acum nu mai sunt la fel ca in urma cu cativa ani, rentabilitatea pietei autohtone ramane atractiva.

     

    Si „vedetele“ de acum – complexurile de apartamente – sunt foarte atragatoare pentru investitori, deoarece randamentele pot fi mai bune decat in cazul imobilelor de birouri, iar exitul se face mai repede, prin vanzarea unitatilor locative.

     

    Chiar daca, in urma aglomerarii pietei, marjele s-ar putea ingusta, mai sunt ani buni de scos profituri. Analistii apreciaza ca piata nu se va stabiliza mai devreme de trei ani, cand vor fi suficiente produse, pentru a se asigura un numar constant de tranzactii. Si, la fel cum s-a intamplat si pe alte segmente ale pietei imobiliare (cum ar fi cladirile de birouri sau resedintele de lux), primii intrati pe un nou segment al pietei – respectiv apartamentele pentru bugetele scazute – vor avea numai de castigat. Posibil si clientii acestora.

  • Mini-plan de afaceri

    Un proiect pentru clasa medie care se vinde cu 1.000 euro/mp (plus TVA) are un cost de constructie de aproximativ 500 euro/mp, potrivit lui Bogdan Georgescu de la Colliers.

     

    COSTURI SI PROFIT: La cei 500 euro se mai adauga costul terenului – reprezentand circa 100 euro/mp construit si alti 100-150 euro/mp costuri de design, marketing si finantare. Restul, adica 250-300 euro/mp reprezinta profitul.

     

    TEORIA PRETULUI: In cazul apartamentelor mai ieftine, costul de constructie nu va depasi 300 euro/mp, spune Georgescu. Pretul terenului, cat si costurile aditionale ar trebui insa sa fie mai mici, pentru ca activitatea sa fie profitabila.

     

    GATA DE VANZARE: Cum si aceste costuri sunt in crestere, mai probabil este ca pretul final al apartamentelor sa se ridice in jurul nivelului de 700 euro/mp.

  • Romania estate

    Acum mai bine de un deceniu, cand au aparut primele complexuri rezidentiale din Bucuresti, clientii vizati erau in mare parte expati sau oameni de afaceri romani.

     

    DE INCHIRIAT: Cativa developeri internationali au construit complexuri de vile sau apartamente – precum Satul Francez – care erau destinate exclusiv inchirierii de catre straini. In paralel, au aparut si primele cladiri construite de investitori locali in zona de nord a Capitalei.

     

    PIONIERII: Sesizand dorinta romanilor de a se muta in afara orasului, o parte dintre developeri, cum ar fi turcii de la Bayindir sau dezvoltatorul autohton Impact, au lansat primele complexuri rezidentiale de vile, destinate vanzarii.

     

    NOUA BATALIE: Primele proiecte care aveau ca tinta declarata clasa de mijloc a romanilor au fost anuntate inca din 2004, insa pana la aceasta ora nici unul dintre ele nu a fost finalizat.

     

    MODELUL CAPITALEI: Evolutia din Bucuresti se repeta in genere si in alte mari orase, precum Timisoara, Cluj-Napoca, Brasov sau Constanta, cu o intarziere de aproximativ doi ani.

  • Merita provincia hoteluri de lux?

    Anuntul dezvoltatorului belgian Besix ca va construi un hotel de cinci stele la Timisoara, pe locul unei cazarme dezafectate, a readus in discutie oportunitatea deschiderii unor unitati hoteliere de categorie superioara in provincie.

     

    Un hotel are exact atatea stele cate ii dau clientii, sintetizeaza modul in care inteleg hotelierii capitolul „clasificare“ Tinu Sebesanu, CEO al Trend Hospitality, reprezentantul pentru Romania al lantului hotelier Cendant, care detine brandul Ramada. Chiar daca sunt inca la mare pret in Romania, stelele hotelurilor sunt mai degraba o notiune subiectiva, mai ales in conditiile in care regulile pentru clasificare (camere spatioase, business-lounge, room-service sau piscina interioara) pot fi respectate si fara ca hotelul sa lase neaparat impresia ca e unul de lux.

     

    De altfel, acesta este unul dintre considerentele pentru care majoritatea hotelierilor romani sunt de parere ca nu trebuie privit ca o mare drama faptul ca n-a aparut pana acum in provincie un hotel de talia, sa spunem, JW Marriott.  Cu atat mai mult cu cat piata a inceput sa creasca si odata cu ea si numarul hotelurilor de categorie superioara.

     

    Deocamdata, cu exceptia celor din Bucuresti si de pe litoral, in Romania exista doar doua hoteluri de cinci stele: Aro Palace din Brasov si Opera Plaza din Cluj-Napoca.

     

    Aro Palace a trecut de la patru la cinci stele la sfarsitul lui 2005, in urma unei investitii de 15 milioane de euro, an in care a avut o cifra de afaceri de cinci milioane de euro si un profit de 40.000 de euro. Potrivit declaratiilor conducerii companiei, Aro Palace ar putea fi afiliat in perioada urmatoare unor lanturi hoteliere internationale, in acest sens purtandu-se discutii cu Intercontinental International si Radisson SAS. Unitatea dispune de 126 de camere, dintre care 80 duble, 30 single si sase garsoniere.

     

    Cel de-al doilea hotel, Opera Plaza, a fost inaugurat saptamana trecuta. Situat in centrul municipiului Cluj-Napoca, pe locul fostului sediu al fabricii de dulciuri Feleacul, acesta dispune de 52 de camere si apartamente. Estimata initial la 3,5 milioane de euro, investitia a depasit la final 4,5 milioane de euro. Proprietarii – fratii Calin si Octavian Buzoianu, actionari majoritari ai Feleacul – estimeaza o perioada de amortizare a investitiei de aproximativ 10 ani si un grad de ocupare pentru 2006 de pana la 40%. 

     

    „La nivel national, pentru 2006 se constata un «apetit» mai accentuat pentru dezvoltarea unor proprietati de patru stele, in acord cu exigentele in crestere ale pietei. Investitiile de trei stele continua, dar cu o tendinta de stagnare“, spune Paul Marasoiu, director al companiei de consultanta Peacock Hotels Global Management si reprezentant pentru Romania si Republica Moldova al companiei hoteliere Golden Tulip. Primele proiecte de patru stele au aparut la Iasi, Targu-Mures, Cluj si Sibiu, oras desemnat de un juriu al Comisiei Europene capitala culturala a Europei in 2007.

     

    Intr-o discutie anterioara cu BUSINESS Magazin, Marius Constantin, seful serviciului de presa din cadrul primariei Sibiu, marturisea ca municipalitatea sibiana a eliberat sase autorizatii de constructie pentru hoteluri, estimandu-se ca anul viitor capacitatea de cazare a batranului Hermannstadt sa se dubleze.  Potrivit estimarilor municipalitatii sibiene, la manifestarile de anul viitor sunt asteptati pana la doua milioane de turisti; in prezent, in Sibiu se gasesc 31 de hoteluri, moteluri si pensiuni care ofera peste 2.000 locuri de cazare.

     

    Intamplator sau nu, singurul hotel de categorie superioara din provincie care a optat pentru afilierea la un lant international se afla tot la Sibiu si ii apartine omului de afaceri Ilie Carabulea, actionar majoritar al Atlassib. Acesta va investi 20 de milioane de euro intr-un hotel de patru stele plus cu 12 etaje, 140 de camere, doua restaurante si spatii de birouri, care va fi inaugurat sub brandul Ramada. Ca nota distinctiva, hotelul din centrul Sibiului va avea un etaj de camere tip „Executive“, gandit special pentru oamenii de afaceri.

     

    „De la proprietate la proprietate, depinde cum faci aceasta zona executive, camerele sunt mai mari si au mai multe facilitati. Pe acel etaj accesul e limitat prin cartela, este un business lounge, se mai ofera si mic dejun separat de restaurantul hotelului. Totodata, transportul de la aeroport este gratuit, iar clientii mai au in plus un coffee-maker, un turn down service, se face late check out, toate in functie de clasificarea si pretentiile hotelului“, explica Sebesanu de la Trend Hospitality. Evident, toate aceste facilitati se reflecta direct in costurile de cazare, care sunt cu 10-15% mai mari decat cele standard.

     

    Din cate mai spune Sebesanu, chiar daca serviciile sunt de un nivel superior fata de restul hotelului, ele nu pot fi totusi asimilate conceptului de cinci stele: „Asta este o greseala frecventa: multi din cei care isi fac hoteluri cred ca daca au facut camera foarte spatioasa, au pus un pat si un dus de calitate, si-au facut hotel de cinci stele“. Cand se construieste sau se evalueaza un hotel, explica Paul Marasoiu, se ia in calcul o baza valorica per camera. In cazul pietei Uniunii Europene, pentru nivelul de patru stele, o valoare medie pe camera este de aproximativ 150.000 de euro. De exemplu, camerele din hotelul lui Ilie Carabulea ar putea fi evaluate la 142.800 de euro.

     

    Cand vine vorba de cinci stele, valoarea creste pana la 200.000 de euro sau chiar mai mult. „In ambele cazuri, valorile pot creste in functie de complexitatea spatiilor publice, de elementele de concept si atentia pentru detaliu in finisajele de lux, de dotari si tehnologii de ultima ora in industria hoteliera utilizate“, spune Paul Marasoiu.

     

    Pe langa acestea, se adauga elemente precum pretul platit pentru terenul pe care e amplasat hotelul, piscina exterioara, terasele, dar mai ales potentialul de dezvoltare a zonei respective, care este poate cel mai important factor luat  in calcul. Dar avantajele sunt reciproce.

     

    Cu alte cuvinte, daca studiile si investitiile arata ca zona se va dezvolta accelerat, un hotel bun, eventual si de lant, nu va face decat sa contribuie la acest lucru. „Cred ca un hotel de cinci stele e oportun in toate orasele principale, mai ales pentru ca va obliga la ridicarea stachetei pe toata piata de acolo“, explica Tinu Sebesanu.

     

    Momentan, la nivelul upscale (mediu superior) capacitatea de cazare a hotelurilor din provincie este relativ redusa, conturandu-se insa o tendinta de crestere accelerata a acestui segment (asa cum se intampla acum pe piata de trei stele din Bucuresti).

     

    „Se va ajunge sa se construiasca foarte mult, oferta va depasi cererea si multora le va fi greu sa supravietuiasca“, mai spune Sebesanu. Dar pana ca toate aceste previziuni sa se si implineasca, oficialii companiei Besix au prezentat macheta primului hotel de cinci stele din Vestul tarii, care va fi amenajat pe terenul unei foste cazarme din Timisoara.

    Bart Wuyts, director de comunicare la Besix, spune ca proiectul se va intinde pe un teren cu o suprafata de 6,5 hectare pus la dispozitie de municipalitatea Timisoarei si ca include, printre altele, un complex sportiv cu piscina in aer liber si o terasa acoperita cu 200 de locuri. Reprezentantul companiei nu a dezvaluit valoarea totala a investitiei, rezumandu-se sa spuna doar ca este vorba despre o suma cu noua cifre.