BusinessMagazin

Blog

  • Tari ca fierul, scumpe ca otelul

    Anul 2004 le-a adus producatorilor de electrocasnice din Romania scumpirea materiilor prime, ceea ce le-a diminuat profiturile. Alt an, 2005, alta filosofie: ei isi vor scumpi produsele, desi otelul va ramane la acelasi pret.

    Cresterea din ultimul an a preturilor la otel, in primul rand, dar si a altor materii prime, a afectat afacerile fabricantilor de produse electrocasnice. Pentru a mentine, cat de cat, preturile de vanzare, ei au fost nevoiti sa-si reduca profiturile. Filosofia 2005 a producatorilor este total diferita: ei vor scumpi produsele finite, desi estimeaza ca tarifele de pe piata internationala a otelului nu vor mai creste. 

    Ce-i drept, majorarile de pret vor fi limitate, deoarece competitia este foarte stransa. „Arctic este un jucator intr-o piata foarte competitiva, ceea ce ne impune o strategie de pret derivata nu atat din costurile de productie, cat mai degraba din pozitionarea marcii in piata in raport cu ceilalti jucatori“, spune Monica Iavorschi, director de marketing si vanzari la Arctic, cel mai mare producator autohton de electrocasnice.

    Reprezentantii grupului suedez Electrolux, care detine fabrica de aragazuri Samus de la Satu Mare, au decis, deja, scumpiri: „Din cauza preturilor mult mai mari la otel, vom mari preturile produselor in medie cu 5-10%. Cresterea variaza pe diferitele piete si este in decurs de implementare“, a anuntat Electrolux. 

    De altfel, de-a lungul anului trecut, suedezii au anuntat, in repetate randuri, diminuari ale profiturilor din cauza preturilor ridicate la tabla. Cu o situatie mai dificila se confrunta compania Tehnoton din Iasi, care nu are in spate suportul unui grup international. „Nu se poate sa iau din Cehia tabla mai ieftina decat din Romania“, afirma Maricel Popa, proprietarul grupului de firme Omega, actionarul majoritar al Tehnoton.

    Popa astepta o oarecare protectie de la Guvern, „pentru ca e o diferenta intre a vinde 1.000 de masini de spalat cu 20 de oameni si a vinde aceleasi obiecte, produse de 500 de oameni, pentru care se platesc impozite, taxe“. E adevarat, importatorii au profitat de aprecierea leului in raport cu euro pentru a-si mai recupera din pierderi. Evolutia cursului valutar a facut ca electrocasnicele, chiar daca s-au scumpit in euro, sa aiba aproximativ acelasi pret pe rafturile magazinelor. 

    Ce urmeaza? „Daca va exista un trend pozitiv al preturilor, il vom urma. Daca nu, vom fi in situatia unei descresteri a profitabilitatii“, crede Monica Iavorschi. Avand in vedere pozitia Electrolux, este posibil ca si Arctic sa majoreze usor preturile. „Influenta cresterii pretului otelului in 2004 afecteaza costul de fabricatie cu 2%“, considera directoarea de marketing a companiei. In schimb, patronul Tehnoton afirma ca ponderea materiilor prime in costurile de productie ajunge la 40%. 

    Ce-i drept, nu doar pretul otelului a crescut in 2004, dar si cel al altor materii prime: energie, aluminiu, cupru, nichel, precum si toate produsele bazate pe petrol – plastic, poliuretan etc. Ceea ce a afectat costurile de productie cu 5% in cazul fabricii Arctic, potrivit lui Iavorschi. Daca preturile produselor nu pot fi majorate, solutia este, in opinia lui Maricel Popa, eficientizarea productiei. „Ne propunem pentru acest an o crestere a competitivitatii“, spune Popa.

    Aceasta solutie este determinanta in conditiile in care parerile specialistilor sunt inca impartite in ceea ce priveste evolutia din acest an a cotatiilor otelului pe piata internationala. Deocamdata, se cunoaste doar cererea tot mai mare de otel din partea Chinei, incepand din 2003. Si, in consecinta, dublarea, in multe cazuri, a preturilor la anumite produse. Numeroase combinate siderurgice au trecut de la situatii la limita supravietuirii la cresteri substantiale ale profiturilor. In acelasi timp, consumatorii de tabla sau tevi, nu numai producatorii de electrocasnice, ci si firmele de constructii sau companiile din industria auto, s-au vazut in fata unei alegeri dificile: cresterea tarifelor sau diminuarea profiturilor. 

    Acum, desi cererea chineza nu pare a se linisti, exista si voci care anunta ca in acest an preturile se vor stabiliza, ba chiar vor scadea. Daca otelul se va ieftini, cum spun unii, sau se va scumpi, cum spun altii, ramane de vazut. Pana una alta, pentru producatorii autohtoni de electrocasnice urmeaza un moment dificil.  

  • PRODUCATORI LOCALI

    Cei mai importanti producatori de electrocasnice din Romania sunt Arctic, detinuta de grupul turc Arcelik, Electrolux – care are fabrica de aragazuri Samus din Satu Mare – si grupul Omega Tehnoton, prin fabrica Tehnoton Iasi.

    Electrolux

    INTRARE: Grupul suedez a intrat pe piata romaneasca la sfarsitul anului 1995, prin infiintarea diviziei de vanzari de la Bucuresti. In luna decembrie a anului 1997, Electrolux a devenit actionar principal al societatii Samus SA din Satu Mare.
    PRODUCTIE: Suedezii au transferat la fabrica de la Satu Mare o parte din productia de aragazuri din state precum Italia sau Suedia, capacitatea de productie dublandu-se in ultimii ani pana la 700.000 de aragazuri.
    LIDER: Electrolux este cel mai mare producator din lume de aparatura electrica pentru bucatarie si curatat (frigidere, masini de spalat si aspiratoare) si echipamente pentru gradina si padure.


    Arctic

    INCEPUTURI: Compania Arctic Gaesti a fost infiintata in anul 1968, cativa ani mai tarziu incepand productia de frigidere.
    PRIVATIZARE: Arctic a fost privatizata in anul 1997, pachetul majoritar fiind cumparat de Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si Société Générale Romania Fund.
    PRELUARE: La sfarsitul anului 2002, grupul Arcelik (membru al holdingului turcesc Koc) a cumparat 91% din actiunile Arctic, pentru 18 milioane de dolari. 
    EXTINDERE: De la preluare, Arcelik a extins productia companiei de la frigidere la aragazuri, aspiratoare, masini de spalat si chiar televizoare.


    Tehnoton

    GRUP: Omega-Tehnoton cuprinde zece companii care produc de la echipamente electronice, aragazuri, masini de spalat, aparate de aer conditionat la canapele de lux si tamplarie de aluminiu.
    SCHIMBARE: Tehnoton a intrat in grup in 2000, cand Omega a cumparat pachetul majoritar de actiuni al fostului producator de aparatura electronica, aparate de radio si televizoare. Obiectul de activitate a fost schimbat, iar compania este al doilea producator de aragazuri de pe piata interna, dupa Samus.
    VANZARI: In perioada ianuarie-noiembrie 2004, cifra de afaceri a companiei a fost de peste 9 mil. euro, dupa ce in anul precedent consemnase vanzari totale de 13,2 mil. euro. Rezultatele mai slabe din 2004 au survenit pe fondul scaderii intregii piete a electrocasnicelor.

  • Atacul spaniol si apararea italiana

    Importatorii de gresie si faianta se bat pentru suprematie pe piata romaneasca. Reducerea preturilor pentru placile ceramice din Spania si investitii de peste un milion de euro sunt metodele pentru cucerirea unei piete de 18 milioane de dolari, dominata pana acum de importurile din Italia.

    Piata autohtona a placilor ceramice de import isi modifica, incetul cu incetul, „fata“. La inceput au fost italienii. Gresia si faianta aduse din Italia erau preferate de romani datorita calitatii foarte bune a acestor produse, intrate, deja, la categoria „de lux“. De altfel, placile ceramice italiene detineau suprematia mondiala, cu o productie de peste 600 de milioane de metri patrati pe an. Spania si China, furnizorii aflati pe locurile doi si trei (cu productii care se apropiau, si ele, de 600 de milioane de metri patrati pe an) au intrat, de mai bine de un an, in lupta cu italienii, pentru castigarea pietei mondiale de ceramice. Iar razboiul are efecte vizibile si pe piata romaneasca.  

    Daca producatorii interni si-au castigat o pozitie stabila – Cesarom si Sanex au, fiecare, cate 30% din piata, iar Mondial, circa 20% – importatorii isi disputa restul de 20%.  De ce este o miza importanta acest procent de 20%? Piata de gresie si faianta din Romania este estimata la circa 90 de milioane de dolari si e, in continuare, in crestere, ceea ce inseamna ca importatorii se bat pe o piata de 18 milioane de dolari. Tacticile de „lupta“ aplicate de companiile straine pornesc de la preturi si pana la investitii in noi magazine de prezentare. Deocamdata, unul dintre efectele cele mai vizibile, cu „atingere“ directa asupra buzunarului cumparatorului, este scaderea preturilor pentru placile ceramice importate din Spania sau China. La capitolul preturi, importatorii romani sunt avantajati chiar de strategiile aplicate de producatorii spanioli. In batalia pentru suprematie pe piata mondiala, acestia prefera sa scada preturile de vanzare ale gresiei si faiantei exportate. E drept, din punctul de vedere al calitatii, raman pe locul secund la multe categorii, dupa cum sustin o parte dintre importatori. 

    „In 2003, pretul mediu al placilor ceramice a fost de 5 euro/metru patrat. Anul trecut, acesta a scazut de la 4,51 euro, tras in jos de importurile din Spania, la un pret de 4,33 euro“, spune Dragos Bonea, presedintele Delta Distribution, unul dintre cei mai mari importatori de gresie si faianta – atat spaniola, cat si italiana – de pe piata romaneasca. Aceste tarife de import se traduc in preturi la gresie si faianta, in magazine, ce pornesc de la 7 euro/metru patrat (260.000 de lei). Adica, o marja de profit de aproape 50%. „Pentru materiale de constructii din Spania sau din China, marja de profit ajunge si la 40-50%“, confirma Camelia Manu, director general la societatea de distributie a materialelor de constructii Tehnofib. Mai precis, pentru fiecare metru patrat de placi ceramice spaniole, importatorii pot castiga pana la 3 euro. In felul acesta, ei capata inca o unealta in lupta pentru castigarea pietei de 18 milioane de dolari. Avand profituri in crestere, importatorii isi permit sa investeasca in extinderea pe piata. 

    Numai anul acesta, Delta Distribution va investi un milion de euro in extinderea retelei proprii. „Delta va deschide patru magazine noi: doua in Bucuresti, unul in Cluj, unul in Piatra Neamt. Este vorba de investitii de aproximativ un milion euro, pentru 2005“, spune Dragos Bonea. 

    Incercand, oarecum, sa contracareze expansiunea importurilor din Spania, reprezentantii companiilor italiene investesc in cresterea numarului de distribuitori pe piata romaneasca. Italienii de la Marazzi aloca anul acesta circa „400.000 de euro pentru investitii in clienti, adica in distribuitori“, explica Octavian Popa. Dar cat vor mai putea importatorii de placi din Spania sa scada preturile? Importatorii sunt optimisti si spun ca preturile vor continua sa scada. „Tendinta se va mentine si in acest an“, crede Dragos Bonea, de la Delta Distribution. 

    Ce efecte are razboiul international de pe piata de placi ceramice? Distribuitorii de gresie si faianta din Italia isi vad profiturile diminuate din cauza concurentei cu placile ceramice din Spania. Iar italienii nu dau semne ca s-ar grabi sa scada preturile. Ba din contra. Importatorii se asteapta la noi majorari de preturi pentru produsele ceramice aduse din Italia. 

    De la aproximativ cinci euro/metru patrat, ceramica italiana a ajuns sa coste, in decembrie 2004, aproape sapte euro, spune Dragos Bonea de la Delta Distribution. „Anul acesta se prefigureaza cam aceeasi tendinta“, apreciaza Bonea. 

    De ce nu aplica si italienii aceeasi metoda ca spaniolii? Producatorii din Italia mizeaza pe calitate, sustin o parte din importatorii romani. Ei vor sa fie primii pe piata produselor de lux. „Nu ne intereseaza piata de placi ceramice de 4-5 euro/metru patrat. Aici concurenta este foarte mare si nu vrem sa vindem asemenea produse“, explica Octavian Popa, director regional al producatorului italian de ceramica Marazzi.

    In plus, importatorii de ceramice italienesti s-au obisnuit cu scumpirile si isi construiesc planurile de afaceri in functie de acestea. „Preturile pentru marfurile din Italia cresc, de la an la an, cu circa cinci procente“, explica Camelia Manu, director general la societatea importatoare de materiale de constructii Tehnofib.  

    Ce efect au majorarile de preturi asupra importatorilor? O parte dintre ei prefera sa-si reduca profitul pentru a se mentine pe piata. „Daca am pornit cu o marja de profit de 50%, acum am ajuns la 10%“, spune Manu. 

    Pe ce mizeaza importatorii de placi ceramice din Italia in razboiul cu concurenta spaniola? Preturile la gresia si faianta importate din Italia sunt, e drept, in continua crestere. Dar la fel este si cererea. „Anul trecut, vanzarile au crescut cu 100%, chiar daca preturile au fost mai mari cu 6-10%“, spune Octavian Popa. Aceeasi evolutie au avut-o si vanzarile de gresie si faianta ale Delta Distribution, care s-au majorat, anul trecut, cu peste 20%, comparativ cu 2003. 

    Piata materialelor de constructii va continua sa creasca, potrivit specialistilor, cu 2-3% pe an pana in perioada 2007. Dupa aderarea la UE, rata de majorare ar putea fi de 5-10% pe an, determinata de cresterea puterii de cumparare si a pietei imobiliare.

    Importatorii sunt „ajutati“ si de producatorii autohtoni. Piata de placi ceramice din Romania, estimata la circa 90 de milioane de dolari, este dominata de Cesarom si Sanex Cluj-Napoca, care au, fiecare, circa 30-35% din vanzarile totale. Preturile de desfacere pentru placile ceramice produse la noi sunt cel putin egale cu cele din import. Prin urmare, efectele bataliei pentru piata romaneasca de gresie si faianta sunt investitii de peste 1,4 milioane de euro, preturi in crestere pentru ceramica italiana si din ce in ce mai mici pentru cea spaniola. Ramane de vazut care va fi tactica adoptata de producatorii romani, pentru pastrarea cotei de piata.

  • Concurenta scade pretul

    Concurenta mare intre importatorii de placi ceramice a facut ca preturile pentru o parte din materialele de constructii din Spania sau China sa scada, anul trecut. Tendinta se va mentine si anul acesta. Gresia si faianta din Italia, in schimb, se vor scumpi in continuare.

    IEFTINIRI: Placile ceramice importate din Spania  s-au ieftinit, anul trecut, cu 10%. Importatorii estimeaza ca aceeasi tendinta de mentine si in 2005. 

    INVESTITII: Distribuitorii si importatorii de gresie si faianta incearca sa castige teren investind peste 1,4 milioane de euro in magazine noi. 

    PROFIT: Marja de profit a importatorilor de placi ceramice din Spania sau China poate atinge 50%. Ceramica italiana aduce doar o marja de 10%.

     

  • Importatorii castiga teren

    Importatorii de placi ceramice isi consolideaza pozitia pe piata romaneasca. Ei se apropie tot mai mult de producatorii autohtoni, din punctul de vedere al volumului vanzarilor.  

    Sanex: Societatea produce, la Cluj, placi ceramice. In 2003, cifra de afaceri a Sanex a fost de 33 de milioane de euro.

    Cesarom: Producatorul roman de gresie si faianta detine 30-35% din piata. In 2003, a avut o cifra de afaceri de 27 de milioane de euro.

    Delta Distribution: Compania importa si distribuie produse ceramice. In 2003, cifra de afaceri a Delta a fost de 17 milioane de euro, iar in 2004, de 20 de milioane de euro.

  • INVESTITII: Am pamant, vreau teren de sport

    30%, in mai putin de doi ani: cu atat a crescut cererea de terenuri de sport in Romania. Ceea ce inseamna ca amenajarea de terenuri de sport a devenit o oportunitate de afaceri. Este unul dintre motivele pentru care un producator american de suprafete sintetice se gandeste sa aleaga Romania, dintre toate tarile europene, pentru a-si construi o fabrica.

    Producatorul american de suprafete sintetice Sport Court a „mirosit“ oportunitatile de pe piata autohtona in doar cateva luni, de cand are dealeri in Bucuresti. „Un loc ca Romania nu este doar un punct de distributie bun. Are si propria piata“, a declarat pentru BUSINESS Ma-gazin Ryan Burke, directorul de vanzari internationale al Sport Court. „Ne gandim foarte serios la asta acum. Daca vom avea o fabrica in Europa, va fi in Romania“, spune Burke.

    La ce se refera Burke cand spune ca in Romania „e piata“?

    In primul rand, Romania este tara cu cele mai multe proiecte guvernamentale de construire de sali si terenuri de sport din lume. Dupa finalizarea celor 400 de sali consfintite anul trecut prin celebrul pariu Nastase-Tiriac, Compania Nationala de Investitii CNI a anuntat construirea sau finalizarea altor 132 de sali in acest an. Reabilitarea a 30 de sali de sport construite inainte de 2000 se afla de asemenea pe lista proiectelor guvernamentale pentru acest an, anunta CNI, urmand ca reabilitarile sa continue si in anii urmatori. 

    Dar  proiectul care a luat intr-adevar ochii companiei americane este cel aprobat de fostul guvern cu putin inainte de alegerile din toamna: „Sport in cartier“. O mie de terenuri de minifotbal, handbal, baschet, volei si tenis de camp vor fi construite in aer liber si acoperite cu suprafata sintetica pana in 2008. Trei proiecte-pilot au fost deja executate in Ploiesti, Pitesti si Bucuresti.

    Proiectele guvernamentale nu sunt singurii factori care fac din Romania o piata atractiva. Numarul companiilor care dau angajatilor lor bonusuri constand in ore de sport creste, terenurile de inchiriat sunt tot mai aglomerate cu toate ca si numarul lor creste, si tot mai multi particulari investesc contravaloarea unei masini scumpe intr-un teren propriu in spatele casei. „Cererea a crescut cu 25% fata de anul trecut, si inca nici n-a inceput sezonul“, spune Elena Osiceanu de la departamentul ofertare-contractare al companiei Artimex. Sezonul terenurilor de sport incepe in martie, explica Osiceanu, „dupa ce temperatura ajunge la 15-16 grade Celsius“. 

    Cine sunt cei care „cer“ terenuri?

    „In acest moment, gazoanele se cumpara pentru a fi inchiriate“, spune Osiceanu.  E suficient sa incerci sa inchiriezi un teren pentru a constata ca Osiceanu are dreptate: aceasta afacere merge foarte bine. Afli ca trebuie sa faci rezervare cu una-doua zile inainte, iar daca joci de la ora 22 la ora 24, observi ca dupa tine intra altii, care au inchiriat pana la ora doua dimineata, povesteste Radu Petre, director general al Sport Arena, companie care distribuie suprafetele Sport Court.

    „Sunt foarte-foarte aglomerate, asa ca rezervam prin telefon si platim la intrare“, spune directorul pasionat de baschet si fotbal. 

    Acest lucru se datoreaza si faptului ca tot mai multe companii, si mai ales cele multinationale, ofera angajatilor lor bonusuri constand in ore de sport. De luna viitoare Petre va inchiria sala de sport de la Universitatea Politehnica din Bucuresti, pe care a tocmai a refacut-o printr-o investitie proprie, recuperabila in cinci ani. El se gandeste sa perceapa un tarif de 10-15 euro pentru o ora de baschet.

    Tarifele pentru inchirierea terenurilor sunt cuprinse intre 200.000 si 800.000 de lei pe ora pentru terenurile de tenis si baschet, iar pentru cele de fotbal, intre 400.000 si 1,2 milioane, in functie de momentul zilei.

    Dar cereri pentru terenuri de sport incep sa apara si din sectorul rezidential. Raportul dintre rezidentii care cer informatii si cei care chiar fac comanda este inca de 20:1, spune Aurelian Cireasa, director de marketing la Smartsports Studio Romania, importatorul produselor Takett Sommer. Dar numarul contractelor creste.

    „Am inceput sa primim cereri de la persoane fizice care nu se recomanda ca facand parte din firme“, spune Osiceanu de la Artimex. Aceleasi semnale au fost sesizate si de cei de la Sport Arena, cea mai tanara firma in acest sector.

    „Am avut clienti persoane fizice care ziceau «Avem o bucata de pamant, am vrea sa ne facem teren de tenis»“, povesteste Radu Petre de la Sport Arena. „O alta persoana voia sa-si faca teren in curtea vilei, si spunea ca are de ales in a-i face cadou copilului o masina sau a-si face un teren de tenis“. 

    Pretul unui teren este echivalent cu cel al unei masini mai scumpe si cu cel al unei piscine de 10/15 metri, spune Petre, care considera ca toate aceste produse ii fac „concurenta indirecta“. 

    Astfel, un teren de gazon sintetic te poate costa de la 16.500 pana la 22.000 de euro, spune Osiceanu de la Artimex. Daca doresti si instalatie nocturna, mai scoti din buzunar in jur de 5.100 de euro. 1.400 de euro vei mai plati pentru portile de minifotbal cu plase cu tot, porti ce pot fi folosite si la handbal. Daca esti jucator de tenis, vei investi in fileu si stalpi pana in 500 de euro. 

    Desi preferintele romanilor in materie de sport se indreapta semnificativ mai mult spre fotbal si tenis decat spre celelalte sporturi, Petre de la Sport Arena spera ca si baschetul sa se ridice, pentru ca nu crede ca are concurenti deocamdata pentru terenuri de baschet in spatele casei. Pretul unui astfel de teren de 600 de metri patrati ajunge deocamdata la 18.000 de dolari. Dar ar putea scadea considerabil cu o fabrica Sport Court in Romania, pentru ca ar fi eliminate taxele vamale de 20% impuse in Europa pentru marfa americana, precum si cheltuielile de transport. Pe timp de iarna, un astfel de teren poate fi transformat in patinoar, daca e inundat.

    O alta oportunitate pentru companiile care amenajeaza terenuri de sport ar fi si faptul ca multe dintre cele 400 de sali din programul guvernamental de anul trecut au fost facute prost, spune Radu Petre de la Sport Arena.

    „Ei au lipt PVC dupa trei saptamani de la turnarea sapei pentru ca erau in criza de timp si s-a facut un soi de huba-buba prin sala. In multe sali PVC-ul s-a desprins, s-a rupt deja. Am gasit aici o oportunitate: daca s-ar reface, n-ar mai alege probabil acelasi material, pentru ca ar fi o alegere gresita“, spune Petre.

    Companiile mici nu pot trai inca din acest tip de afacere, dar cateva mai mari  si-au gasit deja drumul spre profituri considerabile. Mai concret, pentru companii ca Smartsports, cu o activitate de „trei-patru terenuri de fotbal sau tenis pe an si inca trei-patru sali de sport private“, afacerea nu e foarte profitabila. 

    „Nu se poate trai exclusiv din aceasta“, spune si Marin Nemteanu, directorul tehnic al companiei Sonerg, importatorul suprafetelor Gerflor si BSW. Ca atare, Sonerg importa si pardoseli industriale. 

    Pentru companii ca Mondego Contract, importatorul suprafetelor Mondo pe care s-au desfasurat ultimele opt editii ale Jocurilor Olimpice, afacerea este „absolut“ profitabila, spune Anca Dinca, asistentul tehnic al companiei. Firma amenajeaza in jur de 20 de terenuri anual si a inregistrat o crestere a cererii de 30% in ultimii doi ani.

    Osiceanu de la Artimex spune ca in acest an cererea de terenuri de sport va inregistra in Romania chiar un „boom fata de restul Europei“. „Cred ca aceasta afacere va incepe sa fie profitabila din acest an, pana dupa aderare. Apoi se va mai aplatiza curba cererii.“

  • JOCURI: Silent Hunter III este cel mai important proiect din domeniul jocurilor care a fost conceput si finalizat pana acum in Romania

    „Singurul lucru care m-a inspaimantat cu adevarat in razboi au fost U-boat-urile“, a spus Winston Churchill. La mai bine de jumatate de secol, puteti incerca sa-l inspaimantati pe liderul englez, in postura unui capitan al unui submarin german conceput in totalitate la Bucuresti.

    Este vorba despre cel mai important proiect din domeniul jocurilor care a fost conceput si finalizat pana acum in Romania, Silent Hunter III. De doi ani de zile, cam jumatate din echipajul mediu al unui submarin german U-boat, adica 26 de game designeri, progamatori si artisti au lucrat la continuarea unei francize de succes, al treilea joc dintr-o serie lansata cu aproape zece ani in urma. 

    La 12 martie 2005 userul Lusitania 2005 anunta pe forumul oficial al jocului Silent Hunter 3 ca a cheltuit 400 de lire sterline pentru a-si imbunatati computerul, special pentru a putea rula respectivul simulator de submarin. Nelinistea celui ce semneaza Lusitania era compatibilitatea noului sau sistem cu cerintele hardware ale jocului, neliniste impartasita de mai multi useri pe mai mult de sase pagini de discutii. Toate acestea pentru un joc de nisa, si inca o nisa superspecializata, pentru ca simulatoarele de submarine sunt un gen de joc pentru cunoscatori si pasionati adevarati: manualul jocului Dangerous Waters, produs de Sonalysts, are 562 de pagini, iar cel pentru Sub Command, creatie a companiei Electronic Arts, „numai“ 200 de pagini.

    „Este o nisa, este adevarat, dar mai este si o comunitate activa, serioasa si numeroasa. Numai la Subsim.com sunt circa 30.000 de useri, unii care lucreaza in marina sau sunt militari, si sunt numai o parte din publicul tinta“, spune Cristian Hriscu-Badea, game designer si 3D artist la Ubisoft Romania. Se scuza pentru faptul ca vorbeste un amestec de engleza si romana, din cauza faptului ca in ultima perioada a vorbit mai mult in engleza; oricum utilizatorii de jocuri folosesc intens un astfel de slang – e mai usor sa spui skill decat abilitati sau shooter decat joc cu impuscaturi. Are in mana ultima recenzie a jocului aparuta pe Internet, cea a site-ului www.subsim.com. Silent Hunter III a primit 100 de puncte, devenind cel mai bine punctat joc din toate cele aflate pe site. 

    Silent Hunter III, lansat pe plan international saptamana trecuta si in Romania in aceasta saptamana, va izbuti in mod cert sa depaseasca performanta lui Silent Hunter II, care s-a vandut in mai multe sute de mii de exemplare. Secretul sau: faptul ca realizatorii jocului au fost atenti la solicitarile, reprosurile si sugestiile comunitatii internationale de jucatori. Ca asteptarile erau mari o demonstreaza chiar faptul ca jocul se afla pe locul doi in listele de precomenzi pe Amazon, in Germania, unde a fost si pe primul loc, sau in Australia. Iar echipa de romani a incercat, prin ceea ce ofera in joc, sa depaseasca categorisirea de simulator de submarin: „In esenta este vorba de lupta, baza multora dintre jocurile moderne, de confruntarea intre submarinul jucatorului si distrugatorul controlat de inteligenta artificiala“, spune Cristian Hriscu-Badea. Ca jocul a fost asteptat o spune si faptul ca a doua zi dupa lansare, site-ul oficial al jocului anunta epuizarea stocurilor detinute de magazinul on-line Ubisoft, noile comenzi urmand a fi procesate incepand cu 24-25 martie. 

    Simulatoare de submarine se joaca inca dinainte de aparitia computerelor personale. Primul simulator de submarin pare sa fie Seawolf, un joc electronic prezent in salile de distractii in anii 80’, compus dintr-un periscop si comenzile de rigoare. Primul simulator pentru un computer este Gato (numele este al unei clase reale de submarine), aparut in 1983 si care avea cerinte de sistem ce astazi pot fi depasite de capabilitatile telefoanelor mobile – procesor la 4,77 MHz, 128 k de memorie. Urmeaza Silent Service (1985), Sub Battle (1986), Aces of the Deep (1996), alaturi de multe alte titluri; ba a aparut chiar si o varianta digitala a unui film de acum clasic, „Hunt for Red October“, care a incercat sa profite de succesul peliculei cu Sean Connery.

    Franciza Silent Hunter are o istorie de aproape zece ani. Primul Silent Hunter a fost dezvoltat de Aeon Electronic Entertainment si a fost publicat de Strategic Simulation Inc. (SSI) in 1996. Jucatorul comanda un submarin american in timpul celui de-al doilea razboi mondial, in Pacific, tinta fiind flota japoneza. Secretul longevitatii sale, pentru ca este un joc ce se mai vinde inca, este rejucabilitatea sa, faptul ca misiunile au un puternic caracter aleator. Asa ca si in prezent comunitatea Silent Hunter isi pastreaza prospetimea, pe internet circuland noi misiuni, create de fani, alaturi de ghiduri destul de complexe de instalare a jocului sub Windows XP. 

    Silent Hunter II, publicat de Ubisoft in 2001, a fost initial dezvoltat de Aeon si finalizat de Ultimation Inc. Teatrul de actiuni se schimba, jucatorul comandand de aceasta data un U-boat german, in Atlantic. Unele misiuni se bazeaza pe fapte istorice reale, cum este incursiunea submarinului U-47 in principala baza a flotei britanice din Scapa Flow sau operatiunea Drumbeat impotriva flotei americane. Un concept revolutionar era posibilitatea interconectarii cu un alt joc, Destroyer Command, lansat tot de Ubisoft, astfel incat jucatorii se puteau lupta la carma unui submarin german sau a unui distrugator aliat. Fanii Silent Hunter au criticat  asa- numita scriptare a misiunilor (faptul ca o intalnire cu un convoi sau o nava inamica se petrecea in acelasi loc), de unde o rejucabilitate redusa, slaba calitate a AI-ului (inteligenta artificiala, care conduce navele partenere sau pe cele inamice, raspunzand la actiunile jucatorului), dar si bug-urile care in modul multiplayer deconectau jucatorii inainte sau in timpul misiunii.

    Silent Hunter III incearca sa depaseasca toate problemele primelor versiuni, ba si pluseaza. Ofera jucatorului, in premiera, un echipaj virtual, individualizat, cu abilitati proprii si bine definite: Hans, care nu seamana cu Jurgen, poate fi un bun mecanic, iar prezenta sa in sala masinilor poate grabi ritmul reparatiilor; Jurgen se poate dovedi un bun navigator sau un bun tunar sau se poate dovedi util in cabina sonarului. Multumirea echipajului este esentiala si poate veni din lucruri marunte, ca de exemplu o inghetata bonus, dar si din abordarea curajoasa a luptelor de catre capitan, adica de  catre jucator sau din decoratiile pe care le primesc. 

    O decizie incorecta a capitanului reduce moralul oamenilor, ca in realitate. Renumele jucatorului, obtinut in urma a cat mai multe confruntari victorioase, ii poate asigura angajarea celor mai buni oameni. Nu va suna cunoscut? Prin ce difera acest mod de a te juca de administrarea unui companii reale? Unii sunt pe mare, unii pe uscat, dar in rest prin nimic. 

    In materie de echipaj, progamatorii romani au populat pana si navele inamice – in timpul luptelor sunt vizibili la posturile de lupta, tunuri sau mitraliere.

    Jucatorul isi poate conduce submarinul oriunde pe harta lumii: Marea Nordului este friguroasa si trebuie sa iti feresti nava de iceberguri; aproape de coastele Africii echipajul va nadusi din greu. Echipa Silent Hunter a creat si un numar de locatii specifice perioadei – baza engleza de la Scapa Flow sau portul Dover, de exemplu, dar daca va incearca dorul puteti face o vizita si in portul Constanta. Cei ce au jucat si au prezentat pana acum jocul au apreciat cel mai mult campania dinamica. Misiunile de patrulare presupun libertate absoluta, iar U-boat-ul trebuie sa adulmece navele, pentru ca, in functie de gradul de realism ales de jucator, poti rata intalnirea cu un vapor care trece la mica distanta, dar care este ascuns de ceata sau poti identifica un convoi de la mare distanta. Realismul merge pana acolo incat Neal Stevens, care a realizat review-ul de pe subsim, avertiza ca in timp real o traversare a Atlanticului ia in jur de 25 de minute (mult pentru un joc) si sfatuia jucatorii sa tina la indemana si o carte. Si tot de realism tine faptul ca echipajul vede mai bine ziua si mai putin bine noaptea.

    Dezvoltarea jocului a luat mai bine de doi ani. „Pe langa cei aproximativ doi ani de lucru a mai fost necesara o perioada de preproductie de cateva luni. 

    Pentru pregatire am studiat cam tot ce se poate studia in materie de lupte navale, submarine si nave, pe Internet sau in carti. Pentru designeri a fost chiar sarcina de serviciu sa studieze cat mai multe carti“, surade Cristian Hriscu-Badea.

    Tot la capitolul documentare trebuie inclus si ajutorul oferit de Jurgen Oesten, fost capitan de submarin. Oesten s-a nascut in 1913 („…foarte tanar pentru varsta pe care o are…“, spune Badea) si a terminat  razboiul cu grad de Korvettenkapitän, decorat cu Crucea Cavalerilor. A scufundat 19 nave, insumand peste 100.000 de tone. Firesc, se naste o intrebare, de ce rolul de comandant de submarin german pentru jucator? „Submarinele germane au fost reprezentative ca nivel tehnologic pentru acea vreme si au fost o arma onorabila, care a atras respect“, precizeaza Cristian Hriscu-Badea.  Din punct de vedere grafic si sonor, jocul se apropie de ceea ce se cheama o experienta cinematografica. 

    „Oceanul este incredibil, felul in care se misca, culorile, valurile… submarinele si navele par niste vise frumoase in 3D Max Studio… fumul si exploziile sunt cinematice… Sunetul motoarelor se amplifica o data cu cresterea vitezei… Exploziile sunt grele, periscopul mormaie, iar carcasa trosneste inspaimantator la mare adancime… Unde au stat ascunsi romanii inainte de SH3?“, se intreaba Neal Stevens. 

    Pentru ca jucatorul sa se familiarizeze cu modul de comanda al submarinului este indicat sa termine cursurile Academiei Navale. Daca nu ati urmat aceasta scoala in realitate, o puteti face in Silent Hunter III. 

    Cele cinci misiuni pregatitoare sunt menite sa ajute jucatorul sa se familiarizeze cu interfata si modul de lucru cu echipajul, dar si sa ii ofere un minim de skill-uri (abilitati) necesare pentru a duce la bun sfarsit cariera de capitan de submarin. 

    Si poate terminati cu un grad mai mare de Korvettenkapitän.

    Cel mai bun final al acestui articol apartine tot celor de la www.subsim.com: „By God, the Romanian did it!“.

  • UBISOFT ROMANIA

    • Cifra de afaceri: 3,2 mil. euro (2004)
    •  Afiliere: Ubisoft Romania este parte a grupului francez Ubisoft, cu sedii in 21 de tari si vanzari in peste 55 de tari. 
    • Venituri: Ubisoft Romania a avut in anul fiscal 2003-2004 venituri de 508 mil. euro  
    • Jocuri in portofoliu: Peste 1.000 
    • Vizitatori: portalul Ubi.com atrage 3,5 mil. de vizitatori lunar

  • CUM SE REALIZEAZA UN JOC

    CONCEPTIA apartine game designerilor, care traseaza linii principale de dezvoltare – actiune, decoruri, realism, moduri de interactiune cu mediul sau personajele. 

    GRAFICIENII concep identitatea vizuala a jocului – personaje, cladiri, vehicule, aspectul mediului inconjurator, texturi. Este una dintre cele mai de impact componente, pentru ca vine prima in contact cu jucatorul. Sunt specializati, ocupandu-se fie de personajele din joc si animatia acestora, fie de peisaje si vehicule, in doua sau in trei dimensiuni.

    PROGRAMATORII transcriu in limbaj masina ceea ce le-a trecut prin cap desig-nerilor si artistilor. 

    TESTERII sunt platiti ca sa se joace, dar la modul serios, pentru ca trebuie sa identifice orice erori de programare sau de conceptie (asa-numitele bug-uri).

  • Vine vara, umpleti hotelurile cu ceva

    Cu putine lucruri se poate mandri Romania ca este printre primele tari din lume. Mai ales in domeniul turismului, unde, per total, nu stam deloc bine. Cu toate astea, suntem pe locul trei in lume la furnizarea de personal pentru vasele de croaziera.

    Sa lucrezi la Howard Johnson Grand Plaza, unul dintre cele cateva hoteluri de cinci stele – si cel mai nou – din Bucuresti, ar trebui sa fie, cel putin teoretic, visul oricarui angajat din industria hoteliera. Cu toate acestea, cea mai mare problema a acestui hotel si chiar si a celorlalte de categoria lui, dar si din clasa de patru stele, este plecarea in fiecare an a unui procent de 20 – 40% din personal. Unde? Pe vase de croaziera, in general si, mai nou, in hoteluri din strainatate. 

    „Problema cea mai mare a hotelului este turnover-ul de personal, unde noi am ajuns la 32% anul trecut. Este un procent foarte mare. Cei mai multi angajati au plecat in strainatate, pe vase de coaziera, pe posturile pe care lucrau si aici. Romania este al treilea furnizor din lume de personal pentru vasele de croaziera, dupa Filipine si Indonezia“, spune Tinu Sebesanu, directorul general al hotelului Howard Johnson Grand Plaza.  El a adaugat ca oamenii pleaca in strainatate „bineinteles, pentru bani“. Pe vas au un salariu de peste 2,5 ori mai mare decat isi permite hotelul sa le ofere. Desi la prima vedere pare paradoxal, cei mai multi care pleaca sunt cei din marile hoteluri, care apartin lanturilor internationale. Nu din hoteluri mici si necunoscute. Explicatia este simpla. Cei care recruteaza vin si iau oameni „antrenati“, de la hotelurile de clasa superioara. „N-o sa recruteze de la bistroul de la Gara de Nord“, explica Tinu Sebesanu. 

    Si, intr-adevar, au de unde alege, pentru ca in Romania sunt deja prezente sase din cele mai mari 12 lanturi hoteliere internationale. 

    Si angajatii din hotelurile mai mici au inteles ca daca vor sa plece pe un vas de croaziera le va fi mult mai greu s-o faca daca nu lucreaza la un hotel de lux. Si atunci fac tot posibilul sa ajunga la acestea, dar nu pentru a ramane ani de zile, ci pentru ca a lucra la un hotel de cinci stele „da bine la CV“.

    Politica de resurse umane a companiilor care recruteaza personal pentru vase de croaziera ofera persoanei selectionate posibilitatea parcurgerii, cu fiecare nou contract, a intregii ierarhii operationale (de la picol, ajutor de ospatar, ospatar la sef de formatie, supervizor, sef de sala etc.  „In ultimii 5 – 7 ani se constata o accentuare a fenomenului in Romania, pe de o parte stimulat de o ameliorare a formalitatilor si, pe de alta parte, motivat de incoerenta conceptelor de management ale multor proprietati hoteliere si de nivelul extrem de scazut al remuneratiilor corespunzatoare“, crede Paul Marasoiu, presedintele companiei de consultanta hoteliera Peacock Hotels.

    Ca medie, a adaugat Marasoiu, salariile personalului operational hotelurile romanesti raman in jurul a 70 – 150 euro net, „fara sa ne imaginam un nivel fabulos al bacsisului“, data fiind calitatea relativa a serviciilor in genere si numarul inca prea mic al turistilor. In privinta sefilor de departamente, cazurile cele mai „fericite“ ajung la o medie de 300 – 400 de euro pe luna.

    In schimb, cel putin la prima vedere, munca prestata pe un vas de croaziera ofera mai multe satisfactii. Ele sunt in primul rand banesti, veniturile variind in functie de nivelul de incadrare si pornind de la 1.300 euro/luna pana la 2.500 – 2.800 euro/luna, potrivit datelor companiei Peacock Hotels.

    „Trebuie insa sa privim moneda pe ambele fete, reversul aratand o munca epuizanta, adesea in formula 12 ore pe zi, sase zile pe saptamana, fara concedii pe parcursul celor 3 – 10 luni de contract, intr-un mediu foarte strict (si, prin aceasta, eficient…)“, a precizat Paul Marasoiu. Cu toate acestea, in fiecare an pleaca pe vasele de croaziera cateva mii de oameni din hotelurile din Romania, din ce in ce mai multi de la un an la altul, crede George Turna, prim-vicepresedintele Federatiei Industriei Hoteliere din Romania si directorul general al hotelului Ambasador din Bucuresti.

    Tinu Sebesanu de la Howard Johnson spune ca pentru vasele de croaziera se fac, in general,  doua recrutari pe an, in lunile iunie si octombrie. La aceasta spaima a hotelierilor – vasele de croaziera – se adauga si faptul ca, de anul trecut, tari precum Anglia au „deschis cotele“ si pentru personal hotelier de uscat, nu doar pentru vase de croaziera. Adica, in fiecare an, hotelurile din Anglia au voie sa aduca din afara granitelor cateva mii de chelneri, de bucatari sau de cameriste. Si, nici in acest caz, companiile de recrutare nu evita Romania, unde exista forta de munca destul de calificata si cu pretentii salariale mai mici decat cele ale personalului din alte tari.  Motivatia principala a celor care pleaca pe vase de croaziera este strangerea de bani pentru cumpararea unei locuinte. 

    Chiar daca acum bancile acorda cu mult mai mare usurinta credite fata de anii trecuti, totusi marea problema a multor tineri este gasirea unei solutii pentru a obtine banii de avans. 

    S-ar parea, la prima vedere, ca exista doua solutii pentru a opri migrarea de personal: fie ca hotelierii sa mareasca salariile, ceea ce foarte multi dintre acestia exclud din start, plangandu-se de fiscalitatea excesiva, fie sa investeasca in pregatirea oamenilor si sa incheie cu ei niste contracte ferme pe cativa ani. „Daca iei un student si investesti in el, nu ai nici o forma legala prin care sa-l «obligi» sa lucreze pentru tine o anume perioada“, mai spune Sebesanu. 

    S-ar parea ca, cel putin pana la intrarea Romaniei in UE, cand se asteapta ca salariile sa creasca, angajatii din hoteluri vor continua sa plece. Sebesanu crede insa ca dupa aderarea la UE exodul fortei de munca din hoteluri se va amplifica. „Pentru ca salariile nu vor creste chiar din primele zile, in schimb se vor «deschide« granitele si oamenii vor putea lucra mult mai usor in strainatate.“

    In general, cei care se angajeaza in locul celor care pleaca in strainatate sunt sub nivelul ultimilor, spune George Turna. In aceste conditii, migrarea personalului are ca efect principal diminuarea plajei de forta de munca din care angajatorii din Romania pot selectiona candidati competitivi. Aceasta se traduce categoric in scaderea calitatii serviciilor, oricum un capitol la care Romania nu prea are cu ce sa se laude.  Dar, cum in aproape orice situatie exista si o parte buna, trebuie sa ne gandim ca atunci cand angajatii de pe vapor se intorc – sau cel putin o parte din ei – sa lucreze in tara, lucrurile invatate si mai ales atitudinea dobandita in acel sistem vor fi un avantaj atat pentru angajat cat si pentru viitorul angajator.

    Asadar, daca in vreun hotel romanesc vom vedea un angajat amabil si zambitor, inseamna ca avem de ales din doua variante: fie e foarte bucuros pentru ca a obtinut deja un contract pe un vas de croaziera, fie tocmai s-a intors de pe un astfel de vas, cu ceva economii.