Blog

  • Fitch a retrogradat ratingurile a opt regiuni din Spania, în plină criză

    În afara Madridului, al cărui rating fost redus cu o treaptă la nivelul A-, celelalte regiuni cu calificative retrogradate sunt Catalonia (cu două trepte, la BBB), Astoria (cu două trepte la BBB+), Andaluzia (cu trei trepte la BBB), Ţara Bascilor (cu două trepte la A+), Murcia (trei trepte la BBB), Canare (cu trei trepte la BBB) şi Cantabria (două trepte la BBB+). Toate ratingurile au perspectivă negativă, fiind posibil să fie retrogradate din nou, pe termen mediu. Decizia are loc într-o perioadă în care Spania se confruntă cu tensiuni extreme pe pieţele financiare, în timp ce guvernul de la Madrid va publica vineri situaţia conturilor regiunilor, din primul trimestru.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Transferurile de bani în străinătate ale spaniolilor au atins un nivel record în aprilie cel mai ridicat nivel după 1990

    Spania a ajuns în prima linie a crizei datoriilor din zona euro, iar problemele financiare ale regiunilor şi ale băncilor riscă să provoace o gaură mare în finanţele publice, în timp ce costul împrumuturilor se apropie de un nivel la care ţara va fi nevoită să ceară sprijin extern. Datele Băncii Spaniei arată că spaniolii au trimis luna trecută în străinătate 66,2 miliarde de euro, cel mai mult după 1990. În urmă cu un an, în Spania au intrat fonduri nete de 5,4 miliarde de euro.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Medicii pot elibera, începând de vineri, reţete electronice

    Reprezentanţii CNAS au explicat modul de funcţionare a noului sistem, pentru ca acesta să le fie clar atât medicilor şi farmaciştilor, cât şi pacienţilor.

    “Reţeta va avea două componente: componenta de prescripţie şi componenta de eliberare. În varianta online, pentru a funcţiona, medicul trebuie să se autentifice cu un certificat digital, iar pacientul, cu CNP. Apoi, medicul poate face prescripţia, care începe prin identificarea pacientului acum CNP (informaţii personale), apoi verifică dacă este asigurat şi care sunt drepturile pe care le are prin asigurare”, a spus fostul directorul general al CNAS, Dorin Ionescu, la 25 mai, când încă se afla în funcţie.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Hienele imobiliare se aşteaptă la chilipiruri în insulele Greciei dacă ţara iese din zona euro

    Chiar dacă au loc puţine tranzacţii înaintea alegerilor din iunie, care ar putea decide rămânerea Greciei în zona euro, interesul pentru piaţa elenă a crescut puternic în acest an. Cumpărătorii se pregătesc să profite de preţurile aflate la un nivel redus şi care ar putea să scadă cu încă 20% în contextul continuării instabilităţii politice şi economice, afirmă agenţii imobiliari, potrivit Reuters.

    “Oamenii se aşteaptă, în mod natural, să găsească oportunităţi bune”, a declarat Piers Williams, directorul de vânzări internaţionale la agenţia pentru proprietăţi de lux Aylesford. Firma intermediază de obiecei tranzacţii în intervalul de preţ 1-10 milioane de euro şi se specializează în insulele Corfu şi Paxos.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Ponta nu exclude un scenariu de suspendare a lui Băsescu dacă refuză decizia Parlamentului pentru UE

    El a amintit, la Realitatea TV, că se va adresa Parlamentului pe tema reprezentării României la Consiliul European, astfel încât Legislativul să decidă dacă participarea trebuie să fie asigurată de către şeful statului sau de primul-ministru, în funcţie de agenda europeană. Întrebat dacă actuala putere va începe procedura de suspendare a preşedintelui în cazul în care acesta nu acceptă un eventual mandat acordat primului-ministru de către Parlament pentru participarea la CE, în funcţie de agenda europeană, liderul PSD, premierul Victor Ponta a răspuns că nu îl ameninţă pe preşedinte, dar nici nu exclude un astfel de scenariu.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Preţul petrolului Brent a înregistrat în luna mai cel mai amplu declin din ultimii doi ani

    Declinul cotaţiilor a fost accentuat de datele Administraţiei pentru Informaţii în Energie (AIE) din SUA, privind creşterea stocurilor americane de petrol la cel mai ridicat nivel după iulie 1990. Preţul petrolului Brent cu livrare în iulie a scăzut cu 1,8 dolari, la un minim al şedinţei de 101,67 dolari pe baril, iar la ora 15:15 GMT era de 101,9 dolari pe baril. Petrolul destinat pieţei americane este tranzacţionat în scădere cu 1,3 dolari, la 86,52 dolari pe baril.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Ponta vrea un acord politic cu PDL pentru ca alegerile parlamentare să fie organizate în octombrie

    “Încerc să obţin un acord al tuturor forţelor politice, pentru că aici nu este vorba de a impune ceva, şi sper să fie până la urmă şi PDL de acord, chiar dacă tactica lor acum este să nu fie de acord cu nimic. Eu cred că ar trebui să facem alegerile parlamentare undeva în luna octombrie. Constituţional este un mic impediment, deoarece este o prevedere care spune că trebuie în 20 de zile de la alegeri să convocăm noul Parlament, dar dacă avem un acord politic şi dacă întrebăm şi Curtea Constituţională, să nu adoptăm o hotărâre care să nu fie declarată neconstituţională, cred că este în interesul tuturor ca în luna octombrie când, până să vină sărbătorile de iarnă, până să vină zăpada, ploaia, toate celelate, să avem alegeri, iar noul Guvern să aibă timp să îşi adopte bugetul în Parlament în luna noiembrie, nu cum am făcut tot timpul, în decembrie, de Crăciun, când nu este nimeni atent”, a spus Ponta, la Realitatea TV.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • S-a deschis Palas Iaşi, în urma unei investiţii de 265 mil. euro – GALERIE FOTO

    Ansamblul multifuncţional de 265 de milioane de euro, finanţat în principal de UniCredit ţiriac Bank, împreună cu Emporiki Bank şi Banca Italo-Romena, creează peste 4.000 de locuri de muncă şi modernizează centrul Iaşului. “De astăzi, Palas devine un reper nu doar pentru Iaşi, ci pentru întreaga Românie. Palas este mai mult decât un mall, este un centru de afaceri de anvergură. Sper ca această mare investiţie să facă din Iaşi un oraş atractiv şi pentru alţi oameni de afaceri, care să vină să îşi dezvolte aici propriile proiecte.

    Suntem încrezători că ansamblul îi va atrage deopotrivă pe locuitorii din zona de nord-est a ţării, precum şi pe cei din afara graniţelor. Pe termen lung, ansamblul Palas reprezintă o investiţie care va contribui semnificativ la dezvoltarea durabilă a regiunii”, a declarat Iulian Dascălu, preşedintele Iulius Group.Situat în inima oraşului, ansamblul Palas este un mix de office – componentă funcţională începând cu toamna anului 2010 – shopping, hoteluri şi entertainment, toate dispuse în jurul unei grădini publice, amplasată în imediata vecinătate a Palatului Culturii.

    La Palas Mall s-au deschis magazine ca H&M, Massimo Dutti, Tommy Hilfiger, Zara, Swarovski, Camaïeu, C&A, New Look, Douglas, Humanic, L’Occitane, LC Waikiki, Oodji, Hervis Sports, Stefanel, Subway. În total, aproximativ 195 de magazine, în 60.500 mp, vor fi prezente în Palas Mall şi pe Palas Shopping Street.Gradul de închiriere pe retail este de 97%. Complexul are restaurante şi cafenele, spaţii de joacă pentru copii, club de bowling şi biliard şi food-court cu o capacitate de 1.300 de locuri.

    Reţeaua Auchan a deschis un hipermarket în cadrul complexului. Palas este singura dezvoltare de retail care are ca ancoră o grădină publică, cu panoramă asupra Palatului Culturii. Grădina cuprinde un lac circular cu ponton şi foişor, oglinzi şi căderi de apă, fântâni arteziene, spaţii largi de promenadă; are 50.000 de arbuşti, peste 1.000 de copaci şi multe specii de flori. O premieră pentru România este şi parcarea subterană, cea mai mare din ţară, cu o capacitate de peste 2.500 de locuri, dotată cu un sistem inteligent de ghidare, care îi ajută pe şoferi să găsească locurile libere şi rezolvă una dintre problemele spinoase ale oraşului.

    Pentru ieşeni Palas va fi gazda a patru zile pline de concerte, în care vor fi acordate peste 15.000 de premii, printre care şi două excursii la Amsterdam. Vineri, 1 iunie 2012, este ziua tinerilor, cu proiecţii 3D pe Palatul Culturii şi concursuri de dans, invitaţi speciali fiind celebrii prezentatori Răzvan şi Dani. Sâmbătă, 2 iunie, Iaşul are marea şansă să doboare un nou record. Toată lumea este invitată la Palas pentru un eveniment special – înălţarea celor mai multe lampioane din lume.

    Responsabil cu voia bună va fi Cătălin Măruţă, iar Andreea Bănică şi ştefan Bănică Jr. vor susţine concerte pe scena din faţa Palatului Culturii.
    Duminică, 3 iunie, ziua dedicată copiilor, la Palas Mall vor veni Alexia Urtoi şi Ştefan Atârgoviţoaie, premiaţi la Festivalul de la San Remo, vor avea loc spectacole de muzică şi dans, iar Alex Velea urcă pe scenă seara, la finalul zilei.Pe 4 iunie vor avea loc spectacole de pian şi vioară, demonstraţii de dans, iar seara, pe scena din Palas Mall, va face show Connect-R.

    Palas în cifre:
    Investiţie totală de 265 de milioane de euro
    Peste 4.000 de locuri de muncă permanente
    2.500 de locuri în parcarea subterană, investiţie de 73 de milioane de euro
    Total suprafaţă construită: 270.000 mp
    United Business Center – trei clădiri de birouri clasa A, peste 20.000 mp
    Palas Mall – 54.200 mp GLA, 170 de magazine
    Palas Shopping Street – 6.300 mp GLA, 25 de magazine
    Branduri internaţionale şi naţionale: Auchan, H&M, Massimo Dutti, Zara, Pull&Bear, Bershka, Stradivarius, Camaïeu, Oysho, Tommy Hilfiger, Subway, C&A, Stefanel, Swarovski, New Look, Douglas, Humanic, LC Waikiki, Hervis Sports, Nikon – Yellow Store, Levi’s, Motivi, Oodji, L’Occitane, Sephora, Intersport, Ecco, Il Passo, Deichmann, Sony Center, KFC Drive Thru, Pizza Hut Delivery etc.
    Food court cu 1.300 de locuri, restaurante, cafenele, patiserii
    Cinema multiplex cu 10 săli
    Hoteluri de 4*
    Grădina publică Palas – o investiţie de aproximativ 2,5 de milioane de euro
    Numeroase atracţii: carusel veneţian, lac, patinoar sezonier, amfiteatru în aer liber
    Vestigii arheologice expuse în grădina publică

  • 200 de mici producători de legume livrează în reţeaua Metro Cash & Carry România

    Pe lângă asigurarea desfacerii produselor, agricultorii participanţi în programul de susţinere a producătorilor locali dispun de un centru de colectare şi de consultanţă pe tot parcursul procesului de producţie. În plus, la începutul programului, comerciantul german le asigură necesarul de seminţe pentru răsaduri. Consultanţa de specialitate este asigurată de un inginer agronom, consultant Metro. Rolul acestuia este de a-i asista pe micii producători în fiecare etapă a procesului de producţie, oferindu-le sfaturi privind: selecţia soiurilor, în funcţie de tipul de sol, perioada optimă de recoltare, tehnici şi mijloace de producţie sau metode de eficientizare a costurilor de producţie şi resurselor.

    Legumele “De-ale noastre”, produse prin tehnologii tradiţionale sunt cultivate în solar (în proporţie de 70%) sau pe câmp (30%), în proces fiind folosite, preponderent, îngrăşămintele naturale. Folosirea procedeelor tradiţionale oferă legumelor proprietăţi organoleptice superioare, gustul si mirosul lor fiind specific celor de grădină. Controlul producţiei, din momentul semănatului şi până când legumele ajung la raft, asigură trasabilitatea produselor sau originea controlată. Orice client Metro care cumpără legumele “De-ale noastre” are la dispoziţie informaţii referitoare la originea acestora, metodele de producţie folosite sau perioada de recoltare.

    “Segmentul micilor producători este unul dintre acele sectoare care ar avea nevoie de foarte multă atenţie, având un aport considerabil la dezvoltarea sănătoasă a economiei locale. Am iniţiat acest proiect, unic în România, tocmai din dorinţa de a veni în sprijinul micilor producători cu soluţii concrete, care să îi ajute să devină mai productivi. Am sesizat, de asemenea, în ultimii ani o nevoie în creştere a pieţei pentru produsele româneşti”, a declarat Dusan Wilms, director general Metro Cash & Carry România.

    În program sunt implicaţi aproximativ 200 de producatori locali iar comerciantul declară că în viitor intenţionează să extindă proiectul şi în alte regiuni ale ţării, pe mai multe tipuri de culturi.Metro Cash & Carry România a fost lansat oficial în România în octombrie 1996, prin deschiderea primului centru de distribuţie, în Bucureşti. Astăzi, reţeaua numără 32 de magazine în 24 de oraşe.

     

    Dusan Wilms  ESTE DIRECTOR GENERAL AL METRO CASH & CARRY ROMÂNIA.

  • Ministrul Agriculturii: 14.000 de hectare sunt afectate de ploi, cifrele cresc de la oră la oră

    Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a fost întrebat, într-o conferinţă de presă desfăşurată la sediul PNL Arad, la care a participat alături de liderul liberal Crin Antonescu, depsre pagubele produse de ploi.

    “Cifrele cresc de la oră la oră, sunt în jur de 14.000 de hectare care sunt afectate la nivel naţional. Cifra e în jur de unu la sută, mă refer la cultura mare, porumb, floarea soarelui, grâu”, a spus ministrul.

    Constantin a precizat că nu deţine o situaţie privind pagubele provocate în sectorul de fructe.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro