BusinessMagazin

Blog

  • Actiunile romanesti prea scumpe

    Pana acum, achizitionarea unor companii regionale de catre marile corporatii din Ungaria a avut o contributie neinsemnata la rezultatele ulterioare ale acestora din urma. Insa analistii pietei de capital prevad o schimbare in urmatorii cinci ani, pe masura ce filialele din strainatate ale celor mai importante companii listate la bursa din Ungaria vor asigura aproape jumatate din profiturile acestora, consemneaza Budapest Business Journal.

     

    In acelasi timp, analistii considera ca firmele din sud-estul Europei, privatizate sau pe cale de a fi vandute, vor fi principalul motor al cresterii economice si vor accelera dezvoltarea burselor nationale, la concurenta cu piata de capital din Ungaria. In ceea ce priveste preferinta investitorilor, fondurile de investitii specializate pe pietele in curs de dezvoltare au inceput deja sa paraseasca actiunile maghiare in favoarea celor turcesti. Pe de alta parte, actiunile unguresti abandonate de aceste fonduri devin atractive pentru fondurile de investitii care au ca tinta pietele de capital europene, adica pietele deja mature. Afluxul sumelor plasate de aceste fonduri ar explica deja, de altfel, si evolutia ascendenta a bursei din Budapesta pe parcursul anului trecut, in conditiile in care marile piete occidentale au ajuns in 2004 la saturatie, determinand investitorii sa se orienteze mai spre est.

     

    Cat de spre est insa? Avand in vedere discutiile despre aderarea Turciei la UE, dar si despre integrarea Romaniei si a Bulgariei in 2007, este foarte probabil ca fondurile specializate pe pietele in curs de dezvoltare, care la ora actuala reprezinta 80% din investitiile straine la bursa din Budapesta, sa-si majoreze plasamentele la bursele din tarile mentionate. Daca actiunile cotate pe piata turceasca sunt insa puternic subevaluate, analistii unguri considera ca in cazul actiunilor romanesti se poate vorbi de o supraevaluare.

  • PROGRAM DE CURATENIE

    Restructurarea Petrom va avea patru principale coordonate si se va desfasura pe parcursul a minim 3-4 ani. Scopul final este transformarea Petrom, una din cele mai ineficiente companii petroliere europene, intr-un competitor de luat in seama in Europa Centrala si de Est, impreuna cu OMV. Drumul este insa lung: Petrom are in prezent vanzari de trei ori mai mici decat OMV, cu de zece ori mai multi salariati.

     

    SEPARARE SI VANZARE: Contractul de privatizare permite OMV sa separe de Petrom rafinaria Arpechim, combinatul chimic Doljchim, campul petrolifer Suplacu de Barcau si o parte din benzinarii. Odata transformate in companii separate, acestea pot fi vandute sau pot intra in parteneriat cu alte societati. O varianta vehiculata intens este cea a asocierii Arpechim cu Oltchim (inca neprivatizata) si vanzarea lor catre un grup interesat de petrochimie.

     

    DISPONIBILIZARI: OMV va renunta cu siguranta la multi dintre cei peste 53.000 de angajati ai Petrom. Pana in prezent nu a fost avansata nici o cifra concreta, insa surse apropiate Ministerului Economiei, sindicatului Petrom si OMV vehiculeaza un numar de 15.000 – 20.000 de „plecari“ in urmatorii ani. O parte din salariati va iesi din actele Petrom pe masura ce compania va vinde filialele nou formate (Arpechim etc.). Restul disponibilizarilor vor avea loc prin metoda „clasica“, cu plati compensatorii.

     

    CRESTERI DE PRETURI: Vanzarea Petrom va aduce si mult asteptata (de catre companiile petroliere) liberalizare a pietei carburantilor. OMV a anuntat deja ca  pretul pentru carburanti va fi modificat in functie de cotatiile de pe pietele internationale. Aceasta inseamna ca preturile la pompa vor creste sau scadea periodic, insa nu in jurul nivelului de acum, ci in intervalul 36.000 – 45.000 lei/litru.

     

    FURNIZORI: OMV reevalueaza in prezent toata activitatea de achizitie si vanzare a Petrom, urmand sa renunte la o parte importanta a furnizorilor si clientilor „traditionali“. Austriecii au sistat deja achizitiile prin Bursa Romana de Marfuri. Decizie foarte importanta, daca se tine cont de faptul ca numai in prima jumatate a lui 2004 Petrom a cumparat petrol in valoare de 170 mil. $ prin  intermediul bursei, de la diversi furnizori.

  • Apocalipsa petroliera

    Pentru ca dolarul sa fie detronat pe plan mondial de catre euro mai ramane de facut o singura miscare: fixarea pretului in euro pentru energie.

     

    Analistul Jacques Attali, fost presedinte al BERD, se intreaba cine va fi urmatoarea mare putere valutara mondiala. Intr-un articol publicat in revista L’Express, Attali face o scurta trecere in revista a monedelor care au contat pentru economia mondiala de-a lungul timpului. De fiecare data cand o natiune a dominat lumea, atat din punct de vedere militar, cat si economic, aceasta a fixat preturile materiilor prime si a cumparat active in strainatate.

     

    In schimb, cand nu mai poate produce suficienta avutie, simpla devalorizare a monedei nationale nu e suficienta pentru ca economia ei sa devina competitiva. Incepe sa vanda active si sa se imprumute, pana la punctul unde pierde increderea creditorilor. Imediat, o alta natiune preia stafeta si isi impune propria moneda. Asa s-a intamplat cu ducatul venetian, cu florinul olandez, cu lira sterlina si la fel se intampla acum cu dolarul american, conchide Attali.

     

    Oricat ar scadea dolarul, deficitul bugetar al SUA pare sa nu poata fi oprit din crestere. Mai mult, se asteapta ca pana in 2015, datoria SUA sa ajunga la 90% din produsul national brut. In aceste conditii, pentru ca dolarul sa fie detronat definitiv de catre euro, moneda care incepe sa fie preferata de tot mai multe banci centrale pentru rezervele lor valutare, mai ramane de facut o singura miscare: fixarea pretului in euro pentru energie si materii prime.

     

    Daca tarile producatoare de petrol ar decide aceasta schimbare, ar avea enorm de castigat, tarile consumatoare de petrol, incepand cu SUA, ar trebui sa plateasca mult mai mult pentru energia cumparata, iar Europa ar deveni noua superputere mondiala. Washingtonul incearca deci cu orice pret sa evite aceasta situatie: intentia SUA de a-si asigura un rol tot mai important in Golful Persic, in Irak, in Kazahstan, eforturile diplomatice fata de Rusia, Venezuela, Indonezia sau Libia nu inseamna altceva.

     

    Ce s-ar intampla insa daca intr-o zi, pretul petrolului va incepe sa fie exprimat in yuani, moneda nationala a superputerii chinezesti? Ingroziti de un asemenea scenariu, europenii si americanii vor propune crearea unei monede mondiale care sa nu mai depinda de avutia unei singure tari. Insa va fi deja prea tarziu pentru asemenea initiative, se teme Attali. Iar Occidentul nu va mai putea decat sa se intrebe cum s-a ajuns aici si sa studieze cotatia petrolului in moneda Chinei.

  • Alt bancher european in instanta

    La cateva luni dupa procesul sefului Deutsche Bank, Josef Ackermann, acuzat ca a cheltuit incorect banii actionarilor pe cand era director la Mannesmann, un alt mare bancher european e adus in fata justitiei. E vorba de Emilio Botín (foto), cel mai puternic bancher al Spaniei si arhitectul celei mai importante fuziuni de pe piata bancara europeana, incheiata anul trecut intre Santander Central Hispano si banca britanica Abbey National.

     

    Botín, a carui avere personala a fost estimata anul trecut de Forbes la 1,8 mi-liarde de dolari, este acuzat ca a folosit incorect fonduri ale bancii sale, Santander Central Hispano, aproband bonusuri de 164 de milioane de euro (214 milioane de dolari) pentru doi fosti directori ai Banco Central Hispano, institutie pe care Santander a cumparat-o in 1999 pentru 12,6 miliarde de dolari. Pentru a-si consolida autoritatea si a scapa de conflictele cu cei doi directori, Botín le-a oferit acestora plati compensatorii exagerate, cu conditia ca ei sa iasa la pensie inainte de termen, lucru pe care cei doi l-au si facut.

     

    Avocatii sustin ca vinovatia lui Botín va fi insa foarte greu de dovedit, intrucat platile catre fostii directori au fost aprobate la vremea respectiva de consiliul de administratie, iar sumele au fost incluse in bilanturile anuale aprobate de actionari. Daca va fi gasit vinovat, Botín risca sase ani de inchisoare.

  • Recurenta prostiei

    O idee ridicola revine permanent pe lista de prioritati a guvernelor romanesti: impozitatea veniturilor din meditatii. Noul Executiv aduce insa si ceva original: scaderea salariilor personalului sanitar. Isi mai aduce cineva aminte de independenta CNAS sau reforma administratiei?

     

    Guvernul Tariceanu a rezolvat in scurt timp toate probleme de suprafata ale Romaniei si a ajuns in sfarsit la adevarata tumoare a economiei, pe care Executivul anterior nu a reusit sa o extirpe, desi a identificat-o: veniturile din meditatii ale profesorilor romani. Neimpozate fiind, acestea produc, dupa cum va puteti imagina, pagube incalculabile bugetului de stat.

     

    La fel, extrem de discretul, pana in prezent, ministru al sanatatii – Mircea Cinteza, ar putea debuta si el cu o masura in forta, care va rezolva probabil multe din blocajele financiare ale sistemului sanitar: scaderea salariilor personalului din Sanatate, dupa ce acestea au fost marite, cu pana la 23%, de fostul Guvern.

     

    Rasunatoarea solutie, propusa chiar de ministerul unde sef este presedintele Colegiului Medicilor, este insotita, paradoxal, de cresterea cu 25% a salariilor pentru alte categorii de bugetari. Scriam in editorialul de saptamana trecuta ca Romania pare sa fie blestemata de a avea parte de guverne cu idei recurente. Si proaste, pe deasupra.

     

    Atunci era vorba despre un program fictiv de incurajare a dezvoltarii Bursei de Valori. In scurt timp insa, noul guvern a pus pe lista de prioritati inca o „problema“ care revine obsedant printre preocuparile mai marilor tarii: impozitarea veniturilor din meditatii. Este adevarat, noua putere aduce si nota sa de originalitate, gandindu-se, in premiera absoluta, sa micsoreze salariile din Sanatate.

     

    In mod normal, astfel de idei nici nu ar merita sa fie comentate. Ele sunt insa o ocazie buna pentru a atrage atentia asupra adevaratelor probleme. Romania este una din cele mai ineficiente tari din Europa, din punctul de vedere al raportului salariati in administratie / salariati in sectorul privat. Este cunoscut astfel faptul ca tara are nevoie de o reforma drastica in administratie, care sa injumatateasca personalul stufoaselor ministere si administratii locale.

     

    De cealalta parte, Romania sta foarte prost la capitolul locuitori / medic, ajungand, in ultimii ani, in coada Europei din cauza salariilor jignitoare din sistemul sanitar. Situatia va deveni si mai grava in viitor: odinioara mult cautata Facultate de Medicina abia mai reuseste sa adune la concursurile de admitere un candidat pe loc.

     

    Si, in aceste conditii, ce masuri propune noul Guvern? Cresterea salariilor pentru categoriile de bugetari (unde, in mod normal ar trebui sa aiba loc disponibilizari) si scaderea lor pentru medici (unde exista deficit de personal). Asta sa fie solutia pentru un buget echilibrat? Scaderea salariilor medicilor sa fie prioritatea noului ministru al sanatatii – si el, tot medic?     

     

    Daca domnul Cinteza a uitat, imi ingadui eu sa ii readuc in atentie adevarata problema a sistemului sanitar: subordonarea Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS) Ministerului Finantelor. CNAS este institutia statului cu una din cele mai bune rate de colectare a taxelor. Bani exista asadar, si pentru salarii mai mari la medici, si pentru plata la timp a furnizorilor de medicamente pentru spitale. Numai ca ei nu sunt administrati si dirijati de o CNAS independenta si subordonata doar Parlamentului, ca in tarile vestice, ci de Ministerul Finantelor. Minister care a folosit banii in ultimii ani pentru a plati pensii sau alte datorii ale statului, lasand sanatatea in coada listei de prioritati.

     

    Cate sanse exista ca una din cele mai flagrante deturnari bugetare de fonduri sa ia sfarsit, mai ales ca independenta CNAS s-a aflat printre promisiunile electorale ale actualei puteri? Dar ca un medic rezident sa aiba in sfarsit venituri mai mari decat ale unui gunoier?

     

    Situatia profesorilor nu este cu mult mai diferita fata de cea a medicilor. Aceleasi salarii jignitoare, aceeasi obsesie a guvernelor de a lua o parte din fondurile care le asigura ceva decenta sociala. Sa nu sesizeze oare ministrii stupizeniile pe care le spun si le infaptuiesc? Ca fara Invatamant si Sanatate, ambele in stare jalnica acum, vor guverna o tara goala, si fizic si intelectual?

     

    Anul trecut, Ministerul de Interne condus de PSD anunta cu mandrie ca a descoperit categoriile profesionale cele mai corupte: medicii si profesorii. Urmand teoria recurentei, probabil ca ministrul justitiei din actualul Guvern PNL-PD-PUR va declansa, in curand, o razie fara precedent pentru arestarea profesorilor care incaseaza fara sa declare 150.000 de lei / ora meditatie sau a medicilor care beau cafeaua pacientilor.

  • Intre cartea lui Iliescu si cea a lui Barroso

    Problema problemelor, cauza si efectul, subiectul vedeta ramane coruptia. Sfarsitul anului 2003. Paris. Presedintele Ion Iliescu da mana cu presedintele Jacques Chirac, in fata Palatului Elysée, la capatul unei intalniri „importante“ si a unor discutii „bune“, dupa cum le explica unor ziaristi ministrul de externe Mircea Geoana, putin dupa aceea.

     

    In timp ce-si iau la revedere, Iliescu, zambind larg, strecoara in mana lui Chirac o cartulie, ceva cu reforma sau revolutie sau amandoua la un loc. Usor jenat, seful statului francez zambeste si el, protocolar, ia cartea si o vara in buzunarul hainei. Curtea palatului e scaldata intr-un soare rece, garzile de onoare saluta, portiera masinii care il poarta pe oficialul roman se inchide cu un zgomot specific, liderul de la Paris face cu mana si coloana oficiala se pune in miscare. Imediat, Chirac duce mana la buzunar, prinde cartulia cu fix doua degete si i-o paseaza unui aghiotant, in timp ce se intoarce pe calcaie si strabate grabit covorul rosu.

     

    Un an si ceva mai tarziu, noul premier al Romaniei, Calin Popescu-Tariceanu da mana cu presedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso. Zambesc amandoi, scaldati in lumina catorva blitzuri. De data aceasta, romanul este cel care are o carte in buzunar. Chiar daca n-o scoate de acolo, stie toata lumea despre ce e vorba. E cartea de vizita a portughezului. E trecut acolo numarul telefonului meu personal pe ea, si l-am rugat sa ma sune ori de cate ori va avea nevoie, a explicat Barroso.

     

    Ce semnificatie au cele doua episoade? Care e legatura dintre ele? Cum sta, in realitate, Bucurestiul privit dinspre capitalele occidentale? Si acum, ca si atunci, Romania primeste mesaje. In mare, aceleasi: starpiti coruptia, asigurati independenta justitiei si a presei, creati un mediu de afaceri sanatos.

     

    Diferenta e ca regimul Iliescu a avut mai mult timp la dispozitie decat Guvernul Tariceanu. Faptul ca mesajul e acelasi, dupa un an, ar putea sa insemne ca in Romania s-a cam batut pasul pe loc. Dar scuza mostenirii dezastruoase nu mai tine. Acum, totul apare ca o cursa contracronometru. Conteaza rezultatul si nu justificarile. Caci pe 13 aprilie Parlamentul European urmeaza sa decida daca Romania va semna Tratatul de aderare la termenul stabilit, respectiv pe 25 aprilie.

     

    Ce poate face Tariceanu in cele aproximativ 70 de zile pe care le are la dispozitie? De ispravit, nu mare lucru. De pornit, o gramada. Deocamdata, primul lucru inceput, destul de anevoios si cu destul de multe greutati, este reforma fiscala. Multi se tem insa ca pentru ceea ce a dat cu o mana (cota de 16%), guvernul va lua inapoi cu doua (acize, majorarea TVA, a impozitelor pe dividende, a celor pentru microintreprinderi, amanarea recalcularii / majorarii pensiilor, intarzierea liberalizarii contului de capital s.a.m.d.). Negocierile cu FMI sunt in toi si se poarta inclusiv in hotelurile vicepremierului George Copos si pe partiile de schi din Poiana Brasov. „Socializam“, a spus Tariceanu care, au remarcat carcotasii, n-a ratat nici un week-end, de cand e premier.

     

    De multa „socializare“, mai altfel, e nevoie prin Justitie, unde rezistenta la reforma e, deja, clasica. Nu exista declaratie a vreunui oficial european sau american care sa nu ceara reforma in acest domeniu. Primul meci, numirile din CSM, a fost pierdut de „echipa reformatoare“ a ministrului justitiei, grupul provenit „din sistem“ dovedindu-se puternic si unit. Urmatorul pas: varianta CNSAS, adica buchisirea dosarelor lui Piciorus & Co. O masura tarzie dar necesara. In conditiile in care, insa, radicalizarea pozitiilor poate insemna nu rezolvarea problemelor ci o disputa surda, de durata.    

     

    Problema problemelor, cauza si efectul, subiectul vedeta ramane coruptia. Nici o diferenta intre episodul „cartea lui Iliescu“ si cel al „cartii de vizita a lui Barroso“. Decat, poate, declaratiile mai binevoitoare ale ambasadorilor american, JD Crouch II („simt“ ca noua putere a luat o pozitie clara si se afla pe o cale buna), si britanic, Quinton Quayle (abia acum lupta anticoruptie este abordata serios), in loc de avertismentele clasice de pana acum. E adevarat, s-a dat drumul la dosare grele, precum „Afacerea Rafo“, iar pe la PNA au trecut nume altadata mari (Mischie, Iacobov, Tender) sau pitoresti (cuscra ex-senatorului Platica ori menajera ex-presedintelui C.J. Galati Gogoncea).

     

    Dar exista riscul ca, din prea mult „entuziasm“, lupta anticoruptie sa se suprapuna cu o batalie anti-PSD. Ar fi un mesaj prost. Chiar daca eventualul corupt liberalo-democrato-udemeristo-umanist s-ar gandi, astfel, ceva mai mult la alternanta la putere. Caci aici ar trebui sa se vada o diferenta esentiala intre episoadele marcate de cele doua carti, cea a lui Iliescu si cea a lui Barroso, in aplicarea corecta a celei de a treia, Constitutia.

  • Surprizele inceputului de saptamana

    Daca ar fi sa alegem „Cel mai disputat business al momentului, la noi si aiurea“, as alege petrolul. Si poate ca ar face-o si altii, pentru ca petrolul a fost si este, in ultima parte a anului trecut si la acest inceput de an, unul din actorii cei mai prezenti in mass-media.

     

    In curand, finantistii din multe companii vor avea o noua grija pe cap, peste cele mai vechi sau mai noi, cum ar fi variatia cursului de schimb. Este vorba de fluctuatia preturilor la carburanti, pana mai ieri o actiune cu mare impact pe piata din Romania, pentru ca orice crestere a valorii litrului de benzina sau motorina se regasea imediat in costul kilogramului de zahar sau al transportului. Reducerile de preturi, cele trei – patru care au fost, au fost ignorate, in schimb. Este adevarat ca o data cu trecerea timpului si pe masura ce piata s-a consolidat, formula „5% la benzina egal 5% in plus la pretul meu“ a fost oarecum uitata, dar cred ca unii o mai au salvata prin calculatoare si s-ar putea aplica iarasi.

     

    Aceasta pentru ca jucatorii importanti din distributia romaneasca de carburanti s-au decis sa schimbe mai des preturile, in functie de evolutiile de pe plan international. Primul pas l-a facut Petrom, si, mai recent, si Rompetrol, cele mai importante companii din petrolul romanesc, care au anuntat ca vor modifica preturile saptamanal. Este o liberalizare a pietei distributiei de carburanti indelung asteptata de jucatori, tinuti in frau ani de zile, pana acum, de politica de preturi a Petrom din perioada in care compania a fost detinuta de stat.

     

    In conditiile unei evolutii absolut neasteptate a pretului titeiului in ultima parte a anului trecut, cand a crescut la niveluri record de peste 50 de dolari/ baril, dependenta pietei interne de evolutia cotatiile internationale devine de neevitat. Spun neasteptate pentru ca la inceputul lui 2004 marile companii isi intocmeau bugetele pe un pret mediu al petrolului de 24,5 dolari pe baril, inselandu-se cu aproape 14 dolari.

     

    Vestea proasta ar fi ca majorarea pretului carburantilor pe piata romaneasca pana la un nivel apropiat de cele practicate in restul Europei este un fenomen care nu va mai putea fi oprit, astfel incat nivelul de un euro pentru un litru de premium la finele acestui an pare o ipoteza destul de fezabila.

     

    Vestea buna este ca romanii ar trebui sa se uite nu spre evolutia pretului titeiului Brent, cotat la Londra, ci spre titeiul rusesc, de tip Ural, care alimenteaza rafinariile romanesti. Chiar daca urmareste cu fidelitate evolutia Brentului, petrolul rusesc este constant cu cativa dolari in urma celui din Marea Nordului (in 2004, pretul mediu al petrolului Ural a fost cu patru dolari/baril mai mic decat Brent-ul). „Influenta pretului Brent in Rusia nu este foarte puternica din cauza dependentei de exporturi a economiei rusesti“, explica Dinu Patriciu, presedintele Rompetrol.

     

    Patriciu spune ca grupul sau va anunta preturile la pompa la inceputul fiecarei saptamani, in baza evolutiei a trei factori: pretul titeiului cu 25 de zile inainte de data anuntului, evolutia ratei de schimb a dolarului in raport cu leul si competitia de pe piata.

     

    Chiar daca pentru moment Petrom a redus preturile unor sortimente de carburanti, minunea nu va tine mult: preturile vor creste. Afirmatia se bazeaza pe diferenta dintre o actiune ce tine mai mult de imaginea companiei si realitatile pietei. Dovada este si faptul ca restul jucatorilor din piata nu au urmat de aceasta data tendinta data de Petrom, anuntand, in schimb, potentiale majorari de pret.

     

    Dar nu va determina oare cresterea preturilor si o scadere a cererii? Parerile sunt impartite. „In nici un caz. Cererea este inflexibila, nu scade cu un gram, indiferent de pret“, spune Patriciu. Gheorghe Constantinescu, director general executiv la Petrom, crede totusi ca puterea redusa de cumparare din Romania se va resimti in cazul cresterilor de pret.

     

    Nu sunt excluse noi surprize nici pe plan international, in acest an. „Pretul ar putea fi oriunde intre 40 si 100 de dolari barilul. Cresterea din ultima perioada a fost una structurala, iar pretul este unul politic si nu este determinat de cerere si oferta“, crede seful Rompetrol.

     

    Faptul ca petrolul nu va mai avea preturi scazute este sustinut si de evolutia investitiilor in zona de productie, care nu mai izbutesc sa creasca rezervele certe ci sa le mentina, cel mult. Exemplul cel mai bun sunt cele 8 miliarde de dolari cheltuite in intreaga lume anul trecut pentru lucrari de explorare si care au adus rezerve de numai 4 miliarde de dolari.

     

    O alta mutatie interesanta care se va manifesta pe piata este cresterea importantei motorinei in vanzari. Pe piata internationala pretul motorinei l-a depasit pe cel al benzinei, iar in tari unde proportia accizelor in pret o permite benzina a devenit la pompa mai ieftina deca motorina, este cazul Elvetiei. Iar in rest exista o tendinta clara de apropiere a preturilor la benzina si motorina.

  • Brain-hunting la Instituto de Empresa

    David Standen „miroase“ un manager bun in doua ore. Director de admisii la Instituto de Empresa, una dintre cele mai bune scoli de business din lume, el zboara din capitala in capitala pentru a-si recruta bursierii. Pe romani i-a „incercat“ pentru prima data saptamana trecuta, cand a acordat revistei BUSINESS Magazin un interviu despre cum sunt recrutati „studentii“.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Cum ati organizat recrutarea in Romania?

    David Standen: In Romania nu avem o baza de date cu studenti, asa ca tot ce am facut a fost sa anuntam intr-un ziar ca venim. Puteau aparea la intalnire 100, sau nimeni. Au venit patru. Mai putini decat speram, dar a fost un inceput bun avand in vedere ca am avut o campanie de comunicare intarziata si destul de slaba. Oricum, cel putin doi dintre ei vor fi niste candidati foarte buni si nu m-ar mira sa devina studenti ai IE in 2005 sau 2006.

     

    Ce presupune o sesiune de recrutari reusita?

    In Bulgaria am avut una dintre cele mai reusite intalniri. Desi am fost pentru prima data acolo, au venit peste 50 de oameni. In Bulgaria insa am facut mai multa publicitate. Cea mai slaba reactie am primit-o anul trecut cand am fost pentru prima data in Budapesta. A venit o singura persoana. Multe scoli n-ar mai fi revenit acolo, dar noi, cand ne angajam fata de o tara, ne pastram angajamentul. La fel vom face si cu Romania.  Vom reveni in toamna sau la inceputul anului viitor, si atunci vom pune la punct o campanie de comunicare mai buna.

     

    In ultimii ani asistam la o inflatie de programe MBA. Prin ce se deosebeste Instituto de Empresa de alte programe?

    Se afla in Spania si suntem cunoscuti drept „antreprenori“. Antreprenoriatul a aparut in curicula tuturor scolilor de business acum cinci ani, dar noi suntem antreprenori de 20 de ani. De 20 de ani nimeni nu a absolvit IE fara sa produca macar un business-plan.

     

    Diversitatea este un alt lucru pentru care suntem bine cunoscuti. Scolile europene, in general, sunt cunoscute ca fiind mai diverse decat cele americane. IE e chiar mai diversa decat media lor. Nu vorbesc doar din perspectiva nationalitatii studentilor, ci si sub aspectul pregatirii lor anterioare si al afacerilor pe care vor sa le inceapa. Sa va dau exemplu al diversitatii de la IE: un profesor din Pennsylvania, care a predat un curs la IE in toamna, a primit la o intrebare 20 de raspunsuri diferite de la o clasa de 30 de oameni.

     

    Nu i-a venit sa creada. Le-a spus studentilor: „Pun intrebarea asta de ani de zile, si intotdeauna clasa cade de acord asupra unui singur raspuns“. Asta intelegem prin diversitate la IE. Si inca un lucru de care suntem foarte mandri este ca avem cel mai mare procentaj de femei inscrise la cursurile unei scoli de business. Media europeana este de 19%. Noi avem aproape 40% in acest an, iar la anul vom avea 50%.

     

    Cum controlati aceste proportii?

    Anul acesta, Centrul pentru Diversitate si Management Global condus de Selia de Anca, faimoasa in domeniul diversitatii in educatia de busines, ofera 20 de burse pentru femeile din Europa de Est, din Orientul Apropiat sau din Africa. Aceste burse acopera 50% din cheltuielile totale.

     

    Ce scop urmariti prin acest echilibru numeric intre sexe?

    Selia de Anca a facut recent o cercetare asupra unor companii americane foarte mari, care voiau sa creasca diversitatea in administratiile lor, angajand manageri femei. Ceea ce au constatat ulterior aceste companii este ca femeile angajate nu aduceau absolut nici o schimbare. Iar concluziile cercetarii au fost ca, de fapt, femeile nu aduc diversitatea. Oricine s-ar fi oprit cu cercetarea acolo. Selia nu s-a oprit. A descoperit ca aceste femei au fost educate in programe de MBA unde barbatii constituiau majoritatea covarsitoare.

     

    Au fost invatate sa fie manageri barbati. Au fost dezvatate de strategiile manageriale feminine. Si concluzia a fost ca femeile trebuie educate in locuri in care opiniile si strategiile femeilor sa fie nu doar acceptate, dar si discutate ca alternative. Selia spune: nu avem nevoie doar de femei manageri, ci si de barbati manageri care sa stie sa foloseasca caracteristicile managementului feminin.

  • Guvernul a relaxat impozitele, FMI a venit sa stranga la loc surubul

    Dupa ce a inghitit neintrebat galusca introducerii cotei unice de impozit pe mai multe categorii de venituri, Fondul Monetar International si-a trimis oamenii la Bucuresti pentru a incepe sa stranga surubul. Si dupa ce l-au strans trei zile la rand, guvernul i-a scos in week-end la Poiana Brasov, pentru a relaxa discutiile.

     

    Pana pe 8 februarie, cele doua parti trebuie sa cada de acord asupra textului unui nou memorandum de politici economice, care sa amendeze acordul semnat de Romania cu FMI in vara anului trecut. Ajustarea acordului se impune in urma reducerii de impozite pe profit si pe venit, aplicate de guvern in numele respectarii unei promisiuni electorale si care a redesenat cadrul fiscal in lipsa unor consultari prealabile cu Fondul.

     

    Daca lucrurile merg bine, in urma actualei runde de negocieri guvernul Tariceanu va primi un ragaz pentru indeplinirea anumitor preconditii, iar daca se va tine de cuvant, lumea financiara internationala va afla pe la inceputul primaverii daca Romania are in continuare binecuvantarea FMI asupra politicilor macroeconomice. Iar aceasta binecuvantare este esentiala in fata Comisiei Europene, care a delegat Fondului bataia de cap a urmaririi eforturilor Romaniei de continuare a reducerii inflatiei, a restructurarii economiei si a recuperarii decalajelor de dezvoltare printr-o crestere economica rapida, insa in conditiile mentinerii unui echilibru macroeconomic.

     

    In contextul nou creat de reducerile de impozite, FMI se teme ca inflatia va incepe sa creasca, alimentata de cererea de consum care oricum era foarte puternica. Dupa primele zile de tatonari, greul de-abia incepe, pentru ca vine randul adevaratelor negocieri, pe solutii concrete de limitare drastica a deficitului bugetar pe 2005. Pentru ca reducerea deficitului este chiar nodul discutiilor. Deficitul bugetar este chemat inca o data sa ajute la tinerea in frau a inflatiei prin evitarea unei stimulari suplimentare a cererii de consum, respectiv la controlul deficitului de cont curent.

     

    Si pentru ca minuni in materie de strangere a banilor la buget nu s-au inventat, negocierea cu FMI aduce pe masa trei variante mari si late: majorari de accize si, eventual, de TVA, introducerea de noi impozite, cum ar fi un impozit specific pe tranzactiile imobiliare ori a unui impozit pe avere, si, in fine, reducerea de cheltuieli publice.

     

    Iar daca oficialii guvernamentali spun „vom gasi surse de venituri la buget, altele decat majorarea TVA“, inseamna ca nu ramane la indemana decat varianta taierii de cheltuieli. Si cum salariile in sectorul bugetar si al companiilor de stat trebuie platite orice ar fi, la fel ca si pensiile, inseamna ca 2005 ar trebui sa aduca o restrangere a cheltuielilor cu investitiile publice. Aceasta in conditiile in care bugetul este supus unei presiuni in crestere de nevoia cofinantarii fondurilor acordate de Uniunea Europeana si care nu pot fi trase in lipsa unei contributii locale.

     

    Noul guvern instalat in urma cu o luna are drept partener de discutie un nou negociator-sef care se ocupa de relatia Fondului cu Romania. In ultimii ani a supravegheat derularea acordurilor dintre FMI si Ucraina, asa incat cunoaste bine problemele economiilor din regiune. Belgianul Emmanuel van der Mensbrugghe, al carui nume cu multe consoane a pus in dificultate chiar biroul purtatorului de cuvant al guvernului, este cunoscut ca un expert riguros, care da dovada de inflexibilitate cand e vorba de intelegeri nerespectate.

     

    Cu toate ca stie ca Guvernul Tariceanu nu a avut la dispozitie decat o luna pentru a se pregati de negocieri, si a fost plimbat pe Valea Prahovei, Van der Mensbrugghe o va tine una si buna: ca deficitul bugetar al Romaniei pe anul 2005 trebuie tinut cat mai jos, pe la 0,5% din PIB. Si nu va da verde discutarii memorandumului suplimentar in board-ul de la Washington pana cand nu va fi sigur ca guvernul a luat toate masurile pentru ca bugetul sa poata strange banii necesari mentinerii unui decalaj cat mai mic intre veniturile si cheltuielile publice.

     

    Masurile cu pricina nu trebuie inventate; ele exista in instrumentarul Fondului si vor fi puse pe masa guvernului roman. Cum-necum, reducerea de impozite de inceput de an va ajunge sa ne coste, cel putin anul acesta: prin scumpirea mai mare a carburantilor accizati, dar posibil si prin introducerea unor noi impozite.

     

    Razvan Voican este redactor-sef adjunct la Ziarul Financiar

  • Despre Marii si palarii populare (II)

    Dreapta romaneasca va trebui sa decida cat de curand intre liberalism si corporatism. Lucrurile vin de se leaga. Nodul, aparent incalcit, incepe sa se desfaca de la sine, in momentul in care incepi sa tragi de unul dintre capete.

     

    Cand se vorbeste – cum se vorbeste acum in Romania din ce in ce mai raspicat – despre avantajele unui sistem bipolar, in care doua blocuri politice alterneaza mai mult sau mai putin disciplinat la guvernare, stii sigur ce te asteapta dupa colt: regim prezidential, vot uninominal cu sistem de reprezentare majoritara, stat minimal(ist), neo-liberalism. Conceptele, prin natura lor, tind sa se imbarlige unul de celalalt si sa umble, precum cainii vagabonzi, in haite. Tocmai de aceea, a vorbi despre unul fara a le pomeni pe celelalte este mai mult decat o greseala logica – poate fi o catastrofa cat se poate de practica.

     

    Salutam saptamana trecuta, in aceasta pagina, interventiile si propunerile lui Toader Paleologu, un excelent analist de altminteri, cu care se intampla sa fiu de aceasta data intr-un dezacord complet. Ii admiram insa limpezimea expunerii si coerenta. Dupa stiinta mea insa, este singurul comentator care, dincolo de disputele zilei, propune un sistem politic articulat, conform principiului „daca «x», atunci «y»“, „daca «y», atunci «z»“. Macar sa stim cum stam. Sa stim cum stam, inainte de a fi prea tarziu, vreau si eu. De aici incolo insa, pozitiile noastre difera fundamental.

     

    Dupa cum spuneam si saptamana trecuta, politicienii romani ar trebui sa mai treaca pe la biblioteca: mitul statului minimalist s-a spulberat de multisor in societatea occidentala. Statul nu e Pilat din Pont, sa se poata spala pe maini deopotriva de problemele economice si de cele sociale. Si-atunci intrebarea care se pune nu este „daca“, ci „in ce fel trebuie statul sa se implice?“. Or, daca una dintre premisele de baza ale neo-liberalismului s-a dovedit la fel de gaunoasa precum cea a eliminarii exploatarii omului de catre om in socialismul marxist, ne putem astepta ca si alte „canoane“ ale liberalismului sa scartaie pe ici, pe colo, si-anume prin partile esentiale.

     

    Ca sistemul de vot majoritar (uninominal, pe districte) favorizeaza, pe termen mediu si lung, aparitia sau intarirea unui sistem bipartinic intra deja in categoria de cunostinte „Ana are mere“. Ca acest sistem, insa, ar fi mai eficient – din toate punctele de vedere (politic, economic sau social) decat cel multipartinic, cu reprezentare proportionala, nu mai este atat de sigur. Dimpotriva. Studii deopotriva teoretice si empirice demonstreaza – aproape fara putinta de tagada (daca asa ceva e vreodata posibil in stiintele politice) – ca sistemul de reprezentare proportionala este mai democratic, mai stabil si mai coerent.

     

    M-am numarat, si ma numar, printre sustinatorii introducerii votului uninominal – cu doua conditii. Prima – sa fie aplicat doar la Senat. In fond, Senatul ar trebui sa reprezinte un fel de Sfat al Batranilor, in care greutatea si experienta personalitatilor sa asigure continuitatea si echilibrul necesare pentru balansarea unei vieti politici altminteri zbuciumate prin definitie.

     

    A doua conditie – ciclurile electorale ale Senatului si Camerei Deputatilor sa fie modificate si decalate, in sensul prelungirii mandatului senatorilor si scurtarii celui al deputatilor, dupa modelul american, ba chiar armonizate cu alegerile pentru Parlamentul European. Sistemul mixt, propus la un moment dat de catre liberali, dupa modelul rusesc, imi apare drept o struto-camila experimentala, lipsita de orice fel de legitimitate teoretica sau practica.

     

    Abia cand aceste doua conditii vor fi satisfacute putem lua in considerare o discutie despre avantajele si dezavantajele regimului prezidential versus cel parlamentar. Pentru moment, dupa cum se poate constata si cu ochiul liber, republica semi-prezidentiala reprezinta, in Romania si aiurea, o struto-camila cu o capacitate de adaptare mult superioara celei mentionate anterior. Struto-camilele, ca si oamenii, nu sunt nascute egale decat, cel mult, in fata creatorului lor.

     

    Marea alegere, in fata careia este pusa insa dreapta romaneasca, este cea intre neoliberalism si neocorporatism. Liberalismul e abstract. Corporatismul e organic. Diferenta dintre ele e cea dintre copilul conceput „in eprubeta“ si cel nascut pe cai naturale. Stiu. In Romania de astazi, liberalismul „suna bine“, corporatismul „suna rau“. Aduce aminte de Mussolini si de legionari. Conceptele nu sunt insa servicii de telefonie mobila.

     

    Daca cineva ar avea curiozitatea sa-si faca privirea roata prin Europa, ar constata, cu surprindere, ca Germania, bunaoara, e corporatista, iar crestin-democratii germani („populari“, la nivel european) au avut o contributie esentiala in crearea acestui sistem corporatist, in care vocile diferitelor segmente sociale resping, macar in principiu, cacofonia si tind, macar teoretic, spre o democratie consensuala. Iar Germania nu este singurul exemplu (si, poate, nici cel mai bun).

     

    Neoliberalismul tinde sa favorizeze sistemele cu reprezentare majoritara, bipartinice, cu guvernare monocolora si, de aceea, pretins mai eficienta. In contrapartida, neocorporatismul favorizeaza sistemul de reprezentare proportionala, multipartinic si guvernarile bazate pe coalitie. Stiu.

     

    La aceasta ora, a preamari avantajele guvernarii in coalitie pare a fi un gest sinucigas pentru orice analist politic roman. Daca o fac, totusi, e pentru ca – parafrazand un slogan electoral – stiu ce spun si spun ce stiu. Din nou va cer sa ma credeti pe cuvant. Pentru o tara latina si predominant ortodoxa, copiii nascuti pe cai naturale sunt intotdeauna de preferat celor din eprubeta. Chiar daca toti sunt botezati Maria.