Blog

  • Marcel Ciolacu: O Românie puternică este un obiectiv firesc, capabil să ne unească

    „O Românie puternică, orientată spre dezvoltare, care să se reflecte în plan economic, dar mai ales în viaţa de zi cu zi a românilor, este un obiectiv firesc, capabil să ne unească”, transmite premierul Marcel Ciolacu cu ocazia Zilei Naţionale.

    „Este Ziua Naţională a României, sărbătoarea tuturor românilor, o zi în care m-aş bucura să retrăim spiritul unităţii care i-a înflăcărat pe înaintaşii noştri de acum 105 ani, înfăptuitorii Marii Uniri. Prezentul ne provoacă să facem faţă unor situaţii pe care cu greu le-am fi anticipat cu doar câţiva ani înainte şi care pun o lume întreagă la încercare, iar România nu este nici ea ocolită. Istoria şi Marea Unire din 1918 au confirmat puterea unităţii noastre şi, iată, avem prilejul, cu fiecare nouă provocare a prezentului, să demonstrăm că împreună, noi românii, avem puterea de a ne atinge marile obiective. Acest lucru implică eforturi din partea tuturor şi, mai ales, o înţelegere a preocupărilor fiecărui român”, transmite Marcel Ciolacu.

    Când ceva tinde să ne dezbine, să ne amintim că suntem toţi români şi că avem un drum comun de parcurs ca naţiune, adaugă premierul.

    „Consider că mesajul de unitate al acestei zile ar trebui să fie prezent în orice acţiune a noastră, indiferent dacă ne referim la cetăţeni, societate civilă, mediul de afaceri, reprezentanţi ai statului sau la clasa politică. Când ceva tinde să ne dezbine, să ne amintim că suntem toţi români şi că avem un drum comun de parcurs ca naţiune, de care depind prezentul şi viitorul întregii societăţi şi al fiecărui cetăţean. O Românie puternică, orientată spre dezvoltare, care să se reflecte în plan economic, dar mai ales în viaţa de zi cu zi a românilor, este un obiectiv firesc, capabil să ne unească. La mulţi ani, tuturor românilor! La mulţi ani, Romania”, încheie Ciolacu.

    România sărbătoreşte, vineri, 105 ani de la Marea Unire.

  • Geoană: Aparţinem unei singure naţiuni. Să ne strângem rândurile şi să‑i dăm şansa unui nou început

    Toţi aparţinem unei singure naţiuni faţă de care avem obligaţia să ne strângem rândurile şi să‑i dăm şansa unui nou început, transmite secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, de Ziua naţională a României.

    „Puterea noastră interioară, a românilor din ţară sau din diaspora, este dată de măsura în care vom avea capacitatea ca, după peste 30 de ani de când ne‑am câştigat libertatea şi la aproape 20 de ani de când am intrat în lumea euroatlantică, să reîmbrăţişăm Ideea Naţională şi să vedem cu luciditate ce ne împiedică să ne atingem întreg potenţialul. Toţi aparţinem unei singure naţiuni faţă de care avem obligaţia să ne strângem rândurile şi să‑i dăm şansa unui nou început”, scrie pe Facebook secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

    El aminteşte de apartenenţa României la Alianţa Nord-Atlantică.

    „Niciodată de-a lungul existenţei României moderne nu am avut ca astăzi, mai mult decât o alianţă militară, o apartenenţă la structuri de integrare atât de intime cu Occidentul. Dacă, până la intrarea în NATO şi în UE, România – în diversele sale întrupări statale cu geometrie variabilă, în funcţie de raportul de forţe între marile puteri – era mai degrabă o bucată importantă de geografie strategică, astăzi Occidentul instituţional este aici”, adaugă geoană.

    Mircea Geaonă scrie că după ce Moldova şi Ţara Românească au devenit o singură ţară, „sentimentul unităţii a crescut şi toate teritoriile locuite de români au început să vibreze, întrezărind posibilitatea realizării întregului vis”.

    „Conştiinţa românilor de pretutindeni s-a încărcat cu realitatea acestui vis românesc total, iar ceea ce pâna atunci nu exista nici măcar ca posibilitate a devenit o datorie a tuturor. Şi astfel, Unirea cea Mare de la 1918 a devenit un proiect politic clar, gândit şi pregătit cu răbdare, în aşteptarea momentului favorabil care a venit la timp, ca o vreme a culesului, pentru rodul crescut din sămânţa plantată de bonjuriştii de la 1848. Revoluţia de la 1848, Primul Război al Crimeii, Primul Război Mondial, invadarea Cehoslovaciei, căderea Zidului Berlinului, 11 septembrie 2001 – fiecare dintre aceste momente a deschis pentru România ferestre de oportunitate pe care politicienii de atunci le‑au putut exploata aşa cum s‑au priceput ei mai bine. Mica Unire, Marea Unire, jocul dintre blocuri din anii 1970, consensul de la Snagov, care a condus la aderarea noastră la NATO şi la UE, au fost bornele aceluiaşi instinct al oportunităţii de care au dat dovadă elitele româneşti de fiecare dată când contextul internaţional a permis avansarea Proiectului Naţional”, afirmă Geoană.

  • Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea de Crăciun şi de Revelion

    Temperaturile vor fi uşor mai coborâte în regiunile extracarpatice în săptămâna Crăciunului, apoi vremea devine mai caldă în ultima săptămână din 2023, potrivit prognozei pe următoarele 4 săptămâni transmisă vineri de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

    4 – 11 decembrie
    Valorile termice vor fi uşor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a ţării. Regimul pluviometric va fi uşor excedentar în regiunile sud-estice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

    11 – 18 decembrie
    Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării. Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare în regiunile estice şi sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

    18 – 25 decembrie
    Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil uşor mai coborâte în regiunile extracarpatice. Regimul pluviometric va fi uşor deficitar în regiunile intracarpatice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

    25 decembrie 2023 – 1 ianuarie 2024
    Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, cu posibilitatea unui uşor excedent în regiunile vestice şi nord-vestice.

  • Unul dintre cei mai mari miliardari austriaci este la pământ: Rene Benko şi-a pierdut toată avearea de miliarde de euro în urma prăbuşirii imperiului Signa

    Participaţia miliardarului austriac Rene Benko în conglomeratul imobiliar pe care l-a construit este potenţial lipsită de valoare în urma cererii de intrare în insolvenţă, scrie Bloomberg.

    Rene Benko a acumulat tot felul de avantaje în drumul său spre a deveni miliardar: un avion privat, un superyacht cu trei punţi şi o proprietate de 3.000 de hectare.

    Acum, imperiul de afaceri Signa, în valoare de 23 de miliarde de euro (25 de miliarde de dolari), care a stat la baza bogăţiei magnatului imobiliar de origine austriacă, s-a prăbuşit în urma unor ultime încercări de a obţine finanţare de urgenţă.

    Signa Holding, compania centrală a unui grup imobiliar care deţine jumătate din clădirea Chrysler din New York, aproape toate cele mai mari magazine din Germania şi o parte din Selfridges din Londra, a depus miercuri o cerere de administrare judiciară.

    Deznodământul rapid al grupului a făcut ca creditorii din întreaga Europă să se grăbească să îşi evalueze expunerea la imperiul de afaceri al miliardarului austriac René Benko şi să stabilească ce creanţe ar putea avea asupra portofoliului încâlcit de active al Signa.

    “Aceasta va fi una dintre cele mai complexe restructurări corporative de la criza financiară încoace”, a declarat un avocat din Viena care cunoaşte Signa. “Există datorii emise de peste tot şi nu cred că nimeni, nici măcar majoritatea celor din interior, nu ştie cine ce anume deţine după acest lucru”.

    Într-o declaraţie făcută mai devreme miercuri, grupul puternic îndatorat a declarat că Signa Holding a solicitat autoadministrarea – o procedură din dreptul austriac al societăţilor comerciale prin care o companie se restructurează fără a preda controlul procesului unui administrator extern.

  • Brexit: peste jumătate dintre britanici doresc revenirea ţării lor pe piaţa unică europeană

    La aproape patru ani de la Brexit, majoritatea britanicilor ar susţine o revenire a Marii Britanii în sânul pieţei unice europene, chiar dacă acest lucru ar implica reinstituirea liberei circulaţii a persoanelor între statele membre, revelă un sondaj recent realizat de YouGov, potrivit La Tribune.

  • Gigantul american Google a lansat un program de 10 mil. dolari dedicat securităţii cibernetice, în care este inclusă şi România

    Gigantul american Google a anunţat lansarea unui program în valoare de 10 milioane de dolari, destinat studenţilor europeni din opt ţări, inclusiv România, care va ajuta la formarea de competenţe şi experţi în domeniul securităţii cibernetice.

    Programul, numit European Cybersecurity Seminars, este dezvoltat în parteneriat cu European Cyber Conflict Research Incubator şi este primul de acest fel din Europa. Acesta îşi propune să încurajeze studenţii europeni să înceapă o carieră în acest domeniu. European Cybersecurity Seminars va oferi granturi universităţilor din Europa pentru a ajuta la diminuarea deficitului de experţi din domeniul securităţii cibernetice, despre care UE estimează că este de până la 500.000 de profesionişti.

    Universităţile care se înscriu în acest proiect vor putea accesa un program de formare ce va include cursuri în domeniul securităţii cibernetice, destinate studenţilor din toate mediile academice şi fără experienţă anterioară. Cele opt ţări europene în care Google.org va sprijini şi finanţa programe universitare sunt România, Polonia, Ucraina, Franţa, Germania, Grecia, Cehia şi Spania, unde Google a inaugurat recent un nou centru de securitate cibernetică în Málaga.

     

  • Pariu pe comunitate: micii producători de carne şi lapte s-au dezvoltat ocolind hipermarketurile

    Branduri mici româneşti de produse lactate şi carne au reuşit să cucerească ţara prin intermediul băcăniilor, magazinelor tradiţionale şi târgurilor.

    Dacă retailul nu este calea, au găsit alte modalităţi de a ajunge la consumatori. Brandurile mici româneşti de produse lactate şi carne au reuşit să se impună în ţară prin intermediul băcăniilor, magazinelor tradiţionale şi târgurilor.

    Iniţial, primii clienţii au fost familia şi prietenii, apoi s-au bazat pe comunitate, concentrându-se pe un grup de consumatori locali şi au vândut produsele fie în magazinele lor proprii, atât fizice cât şi online, fie prin intermediul băcăniilor, magazinelor mici tradiţionale sau la târguri şi evenimente unde consumatorii interacţio­nează direct cu producătorii. Acestea reprezintă doar câ­teva din strategiile adoptate de producătorii mici de lactate şi carne pentru a-şi dezvolta afacerile. Deşi nu au intrat în marile reţele internaţionale de hipermarketuri şi supermarketuri, pe motiv că nu pot asigura constanţă şi cantitate, au reuşit să se menţină pe piaţă şi să crească organic.

  • Un antreprenor care avea o companie de software si calatorea in toata tara a gasit solutia pentru infrastructura deficitara din Romania. Solutia gasita l-a ajutat chiar sa isi faca un nou business

    Vulturaşul este prima şcoală de zbor declarată din România, fapt care se vede în însuşi numărul de înregistrare – DTO0001. Este un proiect născut în 2019, din pasiunea lui Ionuţ Dorel Motoi pentru avioane şi din nesaţul senzaţiei de libertate pe care doar zborul poate s-o ofere.

    Acum şase ani, am terminat cursurile de PPL (licenţă de pilot privat), avându-l ca instructor pe domnul Ioan Postolache, capul de formaţie al iacărilor acrobaţi, prima formaţie privată de zbor acrobatic din România. Împreună cu el am fondat acest business.”

    Ionuţ Dorel Motoi avea o companie de dezvoltare de software şi avea nevoie să călătorească frecvent în România. Cum variantele de deplasare rutieră nu erau în cele mai bune condiţii, s-a gândit că ar fi mult mai eficient să circule pe cale aeriană, dar fără să depindă de orarele de zbor. Aşa că s-a înscris la şcoala de zbor de la Tuzla, iar când a absolvit-o şi-a pus în gând să-şi cumpere propriul avion. „Domnul Postolache mi-a zis: «Păi, Dorele, de ce nu îţi iei tu un avion de acrobaţie care să zboare şi repede?» M-am uitat la el şi mi-am dat seama că era o superidee, mai ales că tocmai ce zburasem cu el în YAK-ul dansului acrobatic şi mi s-a părut ceva senzaţional, de vis, ceva ce nu avea nicio treabă cu zborul clasic!”

    A început aşadar căutările şi a găsit, într-un sat din Germania, un avion cu puţine ore de zbor la activ, în stare bună, pe care l-a testat şi l-a cumpărat. Următorul pas a fost înfiinţarea şcolii de zbor Vulturaşul, lecţiile de acrobaţie primindu-le tot de la Ioan Postolache. Investiţiile au depăşit
    250.000 de euro.

    „Mi-am dat seama repede că ceea ce învaţă un pilot în şcoala de pilotaj este exact ceea ce învăţăm cu toţii la şcoala de condus maşina, adică să conduci în condiţii normale. Ce ne facem însă când ajungem din greşeală într-o situaţie riscantă în care avionul nu mai zboară aşa cum ar trebui? Atunci ne trebuie pregătire, iar cea mai bună pregătire mi-am dat seama că este cea făcută pentru zborul acrobatic, care conţine toate elementele şi situaţiile prin care poate trece un avion.”

    Dobândirea ratingului de acrobaţie costă 2.200 de euro, iar preţul unei experienţe de zbor pentru nonpiloţi este 1.800 de lei.


    Cei doi fondatori se asigură că fiecare cursant care trece pe la Vulturaşul şi devine pilot acrobat are toate cunoştinţele necesare pentru a fi pregătit în orice situaţie. Pentru cei care nu au experienţa pilotajului, şcoala oferă experienţe în cadrul zborurilor cadou, iar cei care sunt deja piloţi se pot califica pentru zborul acrobatic, obţinând ratingul necesar.

    „Nu avem angajaţi, noi suntem propriii angajaţi. De curând, mi-am luat şi eu licenţa de pilot instructor de clasă în acrobaţie.”

    Vulturaşul a adus în 2022 o cifră de afaceri de 300.000 de lei şi un profit net de 100.000 de lei. Dobândirea ratingului de acrobaţie costă 2.200 de euro, iar preţul unei experienţe de zbor pentru nonpiloţi este 1.800 de lei. Cel mai adesea, clienţi sunt oamenii de afaceri din România şi din Europa, dar şi orice persoană fizică ce îşi doreşte să experimenteze senzaţia unui zbor acrobatic.

    „Căutăm să mai achiziţionăm un avion şi apoi să lansăm un program pentru a putea ajuta clienţii să ajungă piloţi de la zero. Programul va fi unul exclusivist şi dedicat doar piloţilor privaţi, care vor să fie pregătiţi să zboare în siguranţă şi cu stil.”

    Parcursul lui Ionuţ Dorel Motoi în antreprenoriat a început în 2005, experienţa lui fiind în principal în industria software. Împreună cu soţia lui, deţine şi o unitate de cazare în Tuzla, înLan, fiind şi fondatorul aplicaţiei de valeţi auto Valetino şi al aplicaţiei destinate spălătoriilor self wash SPLM.

    Din toate încercările de antreprenor de până acum, cofondatorul Vulturaşul a înţeles, printre altele, că cele mai mari dificultăţi le pun gestionarea businessului la nivel financiar, costurile de întreţinere a aeronavei fiind foarte mari.

    „Fonduri europene nu am reuşit să identificăm pentru a ne dezvolta”, spune el.  

    „Căutăm să mai achiziţionăm un avion şi apoi să lansăm un program pentru a putea ajuta clienţii să ajungă piloţi de la zero. Programul va fi unul exclusivist şi dedicat doar piloţilor privaţi, care vor să fie pregătiţi să zboare în siguranţă şi cu stil.“ Ionuţ Dorel Motoi, cofondator, Vulturaşul



    Cinci idei de afaceri de la zero

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

     

    Poufarine – atelier de papetărie (Bucureşti)

    Fondatoare: Roxana Marghescu

    Investiţii: 10.000 de euro

    Prezenţă: online şi la târguri


    AE Shoes – brand de încălţăminte (Bucureşti)

    Fondatoare: Andreea Enache

    Investiţie iniţială: 1.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2022: aproape 300.000 de lei (60.000 de euro)

    Prezenţă: online şi la Urban Hub Bucureşti


    Turbo Cafe – cafenea (Cluj-Napoca)

    Fondatori: Mihai Matei şi Vlad Florian Andrei

    Investiţii: 80.000 de euro

    Cifră de afaceri estimată pentru 2023: 500.000 de lei (100.000 de euro)

    Prezenţă: Cluj-Napoca


    Smart Key Romania – chei inteligente pentru maşini (Cluj-Napoca)

    Fondator: Marian Ghiliciu

    Investiţie iniţială: 15.000 de euro

    Cifră de afaceri estimată pentru 2023: 600.000 de lei (120.000 de euro)

    Prezenţă: naţională


    ATV Măguri-Răcătău – centru de închiriere de ATV-uri (jud. Cluj)

    Fondator: Marin Pleşa

    Investiţie iniţială: peste 30.000 de euro

    Cifră de afaceri: 4.000 de euro

    Prezenţă: Măguri-Răcătău, jud. Cluj



     

    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Atenţie români: Recomandările Ministerului Afacerilor Interne pentru o minivacanţă fără probleme

    În contextul minivacanţei prilejuite de sărbătorirea Sfântului Andrei şi a Zilei Naţionale a României, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne au fost dispuse o serie de măsuri privind eficientizarea misiunilor de ordine publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor de circulaţie şi reducerea timpului de aşteptare la punctele de frontier, conform unui comunicat recent de pe site-ul instituţiei.

    Astfel, la nivelul întregii ţări, vor fi la datorie, în medie, zilnic, 24.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, pompieri şi angajaţi ai altor structuri ale MAI care vor avea ca principală misiune asigurarea climatului de normalitate în întreaga ţară.

    Pentru a petrece în siguranţă această minivacanţă, MAI le recomandă cetăţenilor să manifeste un comportament preventiv, să urmeze indicaţiile autorităţilor şi să respecte următoarele recomandări:

    Înainte de a pleca la drum, conducătorii auto trebuie să verifice starea tehnică a autoturismelor şi să se intereseze din timp asupra condiţiilor meteorologice prognozate pentru zona în care urmează să se deplaseze, astfel încât să nu fie surprinşi de vremea severă. Nu uitaţi, pe drumurile acoperite de zăpadă, gheaţă sau polei, folosirea cauciucurilor de iarnă este obligatorie! Totodată, respectaţi viteza legală şi menţineţi faţă de autovehiculul din faţă o distanţă care să vă permită să frânaţi în siguranţă!

    Având în vedere că în această perioadă se vor înregistra aglomerări de persoane în pieţe, spaţii comerciale, mijloace de transport sau cu ocazia organizării unor manifestări publice, le recomandăm cetăţenilor să acorde o atenţie sporită banilor şi bunurilor de valoare pe care le au asupra lor şi să nu le expună decât dacă este necesar.

    Turiştii care aleg să-şi petreacă aceste zile în staţiunile montane trebuie să manifeste prudenţă sporită, să nu plece în drumeţii dacă nu sunt echipaţi corespunzător şi să nu se aventureze pe traseele montane închise pe timp de iarnă. Dacă vă aflaţi într-o situaţie de pericol, apelaţi la sprijinul jandarmilor montani!

    În această perioadă, mulţi cetăţeni vor tranzita punctele de trecere a frontierei de stat, atât pe sensul de intrare, cât şi pe sensul de ieşire din ţară. Pentru a evita aglomeraţia, recomandăm utilizarea platformei Trafic online a Poliţiei de Frontieră, care afişează timpii de aşteptare pentru fiecare punct de trecere a graniţei – https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline/.

    O atenţie sporită trebuie acordată mijloacelor de încălzire a locuinţelor. Pentru a preveni producerea unor incendii, verificaţi mijloacele de încălzire, precum sobe, calorifere sau alte surse de căldură. Nu lăsaţi sobele aprinse sau aparatele electrice de încălzit nesupravegheate. Pentru siguranţa dumneavoastră, nu utilizaţi aparate de încălzit neomologate sau cu defecţiuni!

     

     

  • Cine a fost Henry Kissinger, omul care a avut una dintre cele mai importante influenţe în evoluţia politică a lumii fără să fie împărat, rege sau preşedinte

    Rari sunt oamenii care să fi influenţat evoluţia politică a lumii fără să fie împăraţi, regi sau preşedinţi de ţară. Henry Kissinger, care a decedat astăzi, la vârsta de 100 de ani, a fost una din rarele şi bizarele apariţii în această lume a politicii plină de contradicţii, care nu a dispărut din peisaj nici atunci când şi-a încheiat cariera publică.

    Secretar de stat al Statelor Unite şi consilier pe probleme de securitate naţională în vremea preşedinţilor Nixon şi Ford, între 1968 şi 1977, Kissinger şi-a câştigat o aşa faimă încât se spunea că nici diavolul coborât pe pământ nu ar fi avut îndrăzneala să-l contrazică. Desigur că preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-ar fi dat bucuros cu capul de pereţi pe Kissinger când acesta a spus că Occidentul nu trebuie să ajute Ucraina. Doar că, aşa cum este văzut Kissinger, căruia, la 100 de ani împliniţi, i se cere încă părerea despre soarta lumii, Zelenski ar prefera să se ia la trântă cu Satan, decât cu el. Sunt rari oamenii care să fi influenţat evoluţia politică a lumii fără să fie împăraţi, regi sau preşedinţi de ţară. Cu sute de ani în urmă, cardinalul Richelieu, prim-ministrul regelui Ludovic al XIII-lea al Franţei (anii 1600), a fost unul dintre ei, deşi nu venea dintr-o familie care l-ar fi îndreptăţit pentru aşa poziţii înalte.

    Henry Kissinger a fost un Richelieu modern. Richelieu a trăit însă 57 de ani. Kissinger a ajuns la 100 de ani şi la această vârstă încă vorbea şi-i scotea pe unii din minţi prin ce spunea. La fel ca Richelieu, Kissinger era fie puternic contestat, fie considerat un guru. La ultimul forum de la Davos, staţiunea de lux din Elveţia unde se întâlnesc, anual, bogaţii lumii şi presupuşii lideri influenţi din politică şi pun la cale viitorul planetei, Henry Kissinger a vorbit, printr-un sistem de videoconferinţă. Şi, desigur, graţie statutului său de guru al politicii, nu putea rata o analiză a războiului din Ucraina. „Înainte de război m-am opus (aderării Ucrainei la NATO – n. red.), dar acum o Ucraină neutră nu ar avea sens”, a spus el. Ei bine, înainte el spunea taman invers, spunea că Occidentul nu trebuie să ajute Ucraina cu arme, iar  când venea vorba despre aderarea la NATO, Ucraina să-şi ia la revedere pentru multe secole de aici înainte.


    Il Tempo, cotidian italian, îl numea pe Kissinger „Deus ex machina”, adică „Dumnezeul din maşină”. În tragediile greceşti „deus ex machina” era un zeu care, în momentul în care intriga de pe scenă era atât de complicată întât nimeni nu-i mai dădea de capăt, cobora pe o sfoară şi rezolva problema.


    Desigur că spusele sale au provocat furie la Kiev, dar, când eşti un Socrate al timpurilor moderne, toată lumea se uită în gura ta, chiar dacă ai 100 de ani, fie că spusele tale sunt drepte sau aiureli. „Un mare strateg”, îl alintă Wall Street Jurnal, principalul cotidian de busines al Americii, într-un mare articol ce-i este dedicat la împlinirea a 100 de ani şi, desigur, îi trece în revistă previziunile, aşa cum le trece, frecvent, pe cele ale lui Warren Buffett când e vorba de burse. „Lumea va fi un glob spart de competiţia SUA-China şi ameninţată de noi arme îngrozitoare”, spune azi gurul veteran al politicii americane. Nu e de râs? Păi este, pentru că chiar el este strategul apropierii SUA de China. Politica apropierii SUA de China este a lui Kissinger şi, cu siguranţă, aceasta i-a adus faima. Acum, el spune cu totul altceva, la 50 de ani distanţă. Dacă priveşti viaţa de la 100 de ani, 50 de ani, cât aveai atunci când puneai bazele apropierii SUA de China, ţi se pare o vârstă de copil.

    Dar nu este pentru prima dată când aceşti monştri sacri ai politicii se înşală. În 1992, Francis Fukuyama, un sociolog şi politolog american, publica un eseu ce l-a făcut celebru, pe care l-a numit: „Sfârşitul istoriei şi ultimul om”, eseu care a avut o carieră uluitoare. Comunismul în estul Europei căzuse, iar Fukuyama credea că liberalismul de tip occidental va triumfa pe toată planeta. Conflictele ideologice s-au sfârşit şi cum istoria este o suită de conflicte, nemaiexistând conflixte, asta înseamnă sfârşitul istoriei, credea el. Pentru că suntem cu un război la graniţă ce ne loveşte direct, pentru că Kissinger a stârnit atâta patimă cu opiniile sale despre Ucraina, îl amintesc aici pe Zbigniew Brzezinski, un alt renumit politolog american, care vorbeşte în cartea sa „Marea tablă de şah” despre Ucraina ca despre o viitoare putere regională şi despre Rusia ca despre o ţară care nu are perspective în afara concertului european. Or, vedem clar că Rusia se îndepărtează azi de Europa. Pare că puţin îi mai pasă de Europa, deşi tânjeşte după ea încă din istorie. Foştii ţari şi prinţi ai Rusiei şi-au căutat mereu soţii din dinastiile europene, nu din cele ale Chinei.

    Ţarina Ecaterina cea Mare, marea admiraţie a ruşilor de azi, era nemţoaică 100%, nu rusoaică, nici chinezoaică. Il Tempo, cotidian italian, îl numeşte pe Kissinger „Deus ex machina”, adică „Dumnezeul din maşină”. În tragediile greceşti „deus ex machina” era un zeu care, în momentul  în care intriga de pe scenă era atât de complicată întât nimeni nu-i mai dădea de capăt, cobora pe o sfoară şi rezolva problema. Aşa să fie? Kissinger este cel care a organizat întâlnirea dintre preşedintele SUA Richard Nixon şi preşedintele Chinei Mao Tse Dong, întâlnire care a normalizat relaţiile între cele două ţări, după 20 de ani de îngheţ. Se întâmpla în 1972. Această înţelegere a permis Chinei să-şi înceapă parcursul de principală putere mondială spre care tinde azi. După ani de zile, Kissinger şi-a dat cu pumnii în cap: „Este cel mai prostesc lucru pe care l-am făcut în viaţa mea”. Dar, între timp, câştigase Nobelul pentru pace pentru contribuţia lui la încheierea războiului din Vietnam, ajunsese o vedetă  pe care nimeni nu o putea contesta, aşa cum nimeni nu ar îndrăzni să spună că Richard Gere joacă prost într-un film prost.

    La 100 de ani împliniţi, Kissinger a vorbit la Forumul de la Davos, şi-a exprimat opiniile despre mersul lumii, pentru că i se cereau, demonstrând că el a însemnat ceva pentru lumea asta, oricât de controversate ar fi fost opiniile sale.