BusinessMagazin

Blog

  • Televiziune digitala in Romania

    Pentru romani televiziunea digitala e deocamdata doar un concept. Insa lucrurile tind sa se schimbe: inceputul lui 2005 a adus aparitia unui prim furnizor de continut TV in format digital, destinat celor care nu au acces la cablu.

    DEBUT: In Romania televiziunea digitala a inceput sa functioneze de la inceputul acestui an, primul furnizor de continut TV in format digital fiind RDS prin platforma digitala DigiTV.  

    TARGET: Datorita faptului ca transmiterea programelor se realizeaza prin satelit, serviciul oferit de RDS este util mai ales pentru telespectatorii care nu pot beneficia de o conexiune prin cablu pentru a receptiona programele de televiziune.  

    INCONVENIENT: Deocamdata este mai putin relevant termenul de televiziune digitala, care in cazul Romaniei se refera doar la modalitatea de codare a programelor si nu implica si prezenta unor receptoare TV digitale, cat faptul ca transmiterea lor prin satelit face posibila receptionarea lor in orice loc de pe teritoriul tarii.


  • DICTIONAR DE TERMENI

    TELEVIZIUNE DIGITALA: Orice televiziune al carei semnal este transmis si receptat in format digital. Semnalul poate fi transmis prin satelit, cablu sau Internet.  

    TELEVIZIUNE INTERACTIVA:
    Televiziune digitala care permite telespectatorului sa interactioneze cu programele difuzate. Pentru a fi interactiv un utilizator are nevoie de o conexiune (la cablu, satelit sau Internet) prin care sa primeasca semnalul digital, un set-top box si un canal de iesire (back channel) care de obicei este un modem conectat la un fir telefonic prin care utilizatorul comunica cu furnizorul de continut TV. 

    SET-TOP BOX (STB):
    Dispozitiv atasat televizorului menit sa transforme semnalul digital in semnal analog. In cazul televiziunii interactive STB poate primi comenzi din partea utilizatorului (prin intermediul telecomenzii) pe care le transmite apoi catre furnizorul de TV prin canalul de iesire. Ultimele tipuri de STB lansate pe piata sunt asemanatoare unui calculator iar utilizatorul poate interactiona cu ele prin intermediul unei interfete care apare pe ecranul televizorului. 

    PAY-PER-VIEW: 
    Modalitate prin care un client al unui canal TV cu plata (gen HBO) alege sa plateasca suplimentar pentru a vedea o anumita emisiune de maxima audienta (o gala de box) difuzata de respectivul canal TV. 

    VIDEO-ON-DEMAND (VOD):
    Serviciu cu cost suplimentar, prin care un abonat poate selecta un program (de obicei un film) din-tr-o lista furnizata de operatorul de cablu sau satelit pe care sa-l vizioneze pe o anumita frecventa. Filmul este stocat in memoria de la set-top box iar utilizatorul are posibilitatea sa il opreasca sau sa il deruleze asemeni unui film inchiriat. 

    DIGITAL VIDEO RECORDER (DVR):
    Aparat care inregistreaza imagini video in format digital pe un hard disk a carui capacitate poate sa ajunga pana la 30 GB sau 60 GB. Permite selectarea rapida a unui anumit continut, identificand timpul/data cand a fost inregistrat.

  • Frumoasa din padurea adormita

    Te uiti lung la o baza de date si te simti detinatorul informatiei supreme. Stii ca poti pune oricand mana pe telefon, poti scrie un e-mail persoanelor ale caror nume stau cuminti listate intr-un fisier Excel. Te simti important, chiar daca multi dintre ei nici nu stii cum arata. Sentimentul acesta ti-a fost cultivat inca din facultate, daca ai absolvit una din domeniul comunicarii. „Trebuie sa fii prieten cu portarii si secretarele caci ei sunt deschizatorii oricarui drum“, iti spuneau. Sa fii prieten cu Sfintii inainte sa fii prieten cu Dumnezeu. Te-ai conformat si sentimentul puterii nu s-a lasat prea mult curtat. Acum ai o frumoasa baza de date, iar singura ta grija e sa nu o impartasesti celorlalti. Caci, de fapt, nimeni nu te-a invatat cum sa folosesti toate numele, numerele de telefon, adresele si e-mail-urile pe care le-ai strans cu atata sarg.

    Deci, ce poti face cu o baza de date? De exemplu, activarea valorilor unui brand incepe o data cu folosirea eficienta a unei banale baze de date. Ea poate cuprinde angajatii unei companii, clientii, partenerii, prietenii, furnizorii, numarul celor care au copii, zilele de nastere ale tuturor si multe altele. In sine, activarea brand-ului se refera la popularizarea spiritului unui brand, la cultivarea, accentuarea valorilor acestuia pentru publicurile sale tinta, in scopul atingerii unor obiective. Atat de importanta este activitatea sus-numita pentru companiile multinationale incat unele dintre ele si-au desemnat specialisti, Brand Activation Manageri, care sa se ocupe direct de dezvoltarea acestei componente a planului de marketing.

    Cand ne gandim la valorile unei marci, prima tentatie este sa enumeram o lista de adjective/calitati cu care o identificam: „pantofii sport X sunt pentru oameni pregatiti oricand sa actioneze“. Asocierile pe care le facem sunt insa rezultatul procesului de comunicare generat de activarea valorilor brand-ului. Astfel, valorile interne ale unui brand ar putea include angajatii unei companii, in timp ce valorile sale externe se identifica cu  sponsorizarile oficiale pe care o firma le face, diversele parteneriate pe care le incheie etc. 

    Toate cele enumerate sunt elemente de suprafata; felul in care teoria va fi pusa in practica tine doar de viziunea, strategia si imaginatia fiecarui brand manager in parte. Un lucru trebuie subliniat: a masura o anumita valoare a brand-ului (ex: costurile unui parteneriat media) numai prin ceea ce se intoarce din acea investitie, fara a se lua in calcul ceea ce ar putea genera, e cea mai mare greseala. 

    Mihaela Nicola este matematician, lector universitar la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice „David Ogilvy“, doctorand in comunicare

  • Vedetele din piscina

    In strainatate sunt tratati ca niste vedete de cinema, au fan-cluburi care le dedica  website-uri, primesc nenumarate cereri de autografe si oferte de sponsorizare. Nu sunt nici actori, nici modele, ci „doar“ campionii olimpici si mondiali la inot, care, pe parcursul unei cariere mai degraba scurta decat lunga, obtin relativ repede statutul de VIP.

    Campioana noastra olimpica la inot, Camelia Potec, nu a primit nici o solicitare de autograf din Romania, insa posta ii aduce cam doua duzini zilnic din strainatate. „La noi, daca nu esti fotbalist, nu prea se inghesuie lumea sa te felicite sau sa-ti ofere sponsorizari“, spune Potec. In strainatate insa, toate diferentele se estompeaza, pentru ca fotografii si televiziunile se grabesc sa obtina imagini cu vedeta Inge de Bruijn de pilda, dar si cu Camelia Potec.  

    Astfel, mai multi inotatori campioni – Alex Popov, Ian Thorpe, Inge de Bruijn si Camelia Potec au impartit cat se poate de echitabil lumina reflectoarelor la Saint Moritz, in Elvetia, unde au luat parte la Campionatul Mondial de Bob al Celebritatilor, organizat de firma elvetiana de orologerie Omega la sfarsitul lunii ianuarie. Dupa goana de 75 de secunde pe unica pista naturala de bob din lume, adrenalina le-a dezlegat probabil limbile, astfel incat au iesit la iveala mai multe „detalii“: Popov s-a retras, punand capat unei perioade de spe-culatii, iar Thorpe ar putea sa ia o pauza mai lunga si nu stie exact daca va concura la Mondiale (ca sa nu mai vorbim de Olimpiada de la Beijing in 2008).

    Camelia Potec nu are, ca Inge de Bruijn, un asistent personal care, inaintea unei sedinte foto sa se preocupe exclusiv de modul in care ii sta parul si de unghiul in care arata cel mai bine. Insa romanca s-a descurcat foarte bine si in calitate de cel mai nou ambasador Omega in Romania (la initiativa Cellini), dar si la cursa de bob pe care o astepta cu un oarecare stres, avand in vedere ca echipa inotatorilor germani a avut parte de o rasturnare spectaculoasa. S-a bucurat de toata atentia de care a avut parte la Saint Moritz, unde a fost inconjurata imediat de reporteri si cameramani. „Intotdeauna sunt tratata altfel «afara», decat in tara, ca un star. Ce-i drept, lucrurile s-au mai schimbat in bine si in Romania, dupa Olimpiada“, spune campioana. Primeste zilnic circa 20 de cereri de autografe din strainatate si e impresionata ca a ajuns un „nume“.

    Marele eveniment de la Saint Moritz a fost retragerea multiplului campion mondial si olimpic rus Alexandru Popov, care, desi se zvonea de ceva vreme ca avea de gand sa spuna adio competitiilor, a negat pana in ultima clipa ca ar avea ganduri de „pensionare“. Cand, in cele din urma, si-a anuntat decizia de a se retrage in cadrul unui dineu organizat de Omega, la legendarul hotel Kempinski din St. Moritz, i-au trebuit cateva minute bune pana sa poata pronunta cele doua cuvinte: „Ma retrag“. 

    Ulterior, si-a revenit destul incat sa poata declara ca asteapta cu nerabdare sa inceapa o noua viata si sa se dedice familiei. Desi a ajuns deja un cliseu, pentru ca toate vedetele care se retrag sau iau o pauza citeaza nevoia de a se dedica familiei, Popov, alias Big Dog, alias Sasha alias idolul multor admiratoare din lumea larga, parea foarte sincer, avand in vedere ca a ramas orb si surd la ocheadele si oftaturile audientei feminine. 

    In timp ce vorbeste cu ziaristii pare surprinzator de relaxat, deschis, prietenos chiar, chiar daca  toata lumea ii pune aceeasi intrebare – de ce si cand s-a hotarat sa se retraga. Desi nu a castigat nici o medalie la Atena, spune ca nu atunci s-a hotarat sa isi incheie cariera, ci pe 27 ianuarie, pe cand se uita la Cupa Mondiala de la Moscova, si a realizat ca a cam venit timpul sa faca si altceva. 

    Indiferent de intrebare, are un raspuns foarte bine cantarit, de parca ar fi mai degraba diplomat. De altfel, exact ca in glumele despre diplomati, nu spune niciodata nu, ci doar „poate“. Intrebat care a fost momentul culminant al carierei sau evenimentul preferat, spune ca toate competitiile la care a participat sunt ca beculetele dintr-un candelabru imens si daca ar selecta un singur exemplu, ar fi ca si cum ar strica toata instalatia. De aceeasi diplomatie da dovada si cand este rugat, somat chiar de ziaristii ramasi fara unul dintre personajele principale in domeniu, sa numeasca un succesor. „Avem nevoie de mai multi inotatori ca Ian Thorpe, Michael Phelps, Pieter van den Hoogenband si altii ca ei care sa duca sportul mai departe.“ Desi, inainte de discutie, se faceau pariuri printre jurnalisti daca il va mentiona sau nu pe Phelps sau daca va spune ceva doar despre Thorpe, cu care e prieten, Popov nu s-a dezmintit si a servit raspunsurile echilibrate si metaforice care il caracterizeaza.

    Intrebat de BUSINESS Magazin despre Camelia Potec, nu sta sa se gandeasca prea mult si estimeaza ca, dupa parerea lui, ar mai putea participa cu succes la doua editii ale Jocurilor Olimpice, atata vreme cat se antreneaza asa cum trebuie.

    Planuieste sa evite destinul unor alti campioni care dupa ce s-au retras, in incercarea de a suplini doza de adrenalina cu care se obisnuisera in concursuri, au recurs la alte mijloace – curse nebunesti cu masina sau o viata sociala extrem de agitata. 

    „Am doi baieti care imi ocupa fiecare farama de timp, am planuri mari cu Omega in Rusia si mai analizez si multe alte proiecte“, spune, legandu-si decizia de a se muta in Elvetia de ciocolata calda, apropierea de firma care il sponsorizeaza si de dorinta de a-si organiza viata si afacerile in asa fel incat fiii sai sa nu fie nevoiti sa ia totul de la zero, asa cum a facut el.

    In ceea ce priveste pauza pe care a luat-o de ceva vreme, Ian Thorpe spune ca va participa la Mondiale numai daca este in forma maxima, si fizica si psihica. De altfel, recunoaste ca cel mai mare adversar este propria sa stare psihologica, pe care o poate lauda sau invinui pentru performantele din bazin. „Eu nu concurez cu alti inotatori, ci cu mine insumi“. Se invioreaza atunci cand e intrebat de haine (e admirator al marilor designeri si prefera tinutele studiate si asortate), de ingrijirea personala (urmeaza cu strictete sfatul dat in copilarie de mama sa, care l-a indemnat sa nu uite niciodata de hidratarea pielii), iar cand e intrebat de accesorii spune ca are foarte multe ceasuri, „pentru fiecare stare de spirit“, pe langa modelul Omega pe care l-a primit de la Alex Popov pe cand avea 14 ani.  Se considera un om fericit, mai ales in acea perioada de 1-2 saptamani pe an cand i se intampla sa inoate perfect, astfel incat, atunci cand se va retrage, spera sa poata face ceva la fel de pasionant ca inotul. 

  • BANII CAMPIONILOR

    CAMELIA POTEC (ROMANIA): Campioana olimpica ne-a declarat ca avea planuri mari de investitii cu cei 50.000 de euro pe care i-a primit pentru titlul de campioana olimpica, dar a constatat ca „cu 50.000 de euro nu mai cumperi nimic in Bucuresti, mai ales daca ai norocul sa te recunoasca lumea si sa aiba senzatia ca inoti in bani, ca sa zic asa“. Acum incearca sa cumpere un teren, iar casa va trebui sa mai astepte.  

    ALEXANDER POPOV (RUSIA): Inotatorul rus a declarat pentru BUSINESS Magazin ca prefera sa isi canalizeze fondurile disponibile spre afaceri imobiliare din toata lumea, pentru ca sunt mai concrete, mai palpabile. „Bursa e tot timpul cand sus cand jos si parca nu-mi vine sa-mi investesc banii in ceva care nu e foarte sigur.“ 

    IAN THORPE (AUSTRALIA): Campionul australian Ian Thorpe e mult mai dispus decat Popov sa-si asume riscuri la Bursa si spune chiar ca e oricand gata sa investeasca in combinatii mai complicate, pe care le pune la cale impreuna cu echipa sa de consilieri financiari.

  • O afacere cu basme (si bijuterii)

    Multi isi mai amintesc, desigur, de splendidul film „Willy Wonka & the Chocolate Factory“ (1971), o feerie cu si despre copii, care ii prilejuia lui Gene Wilder (in ipostaza unui excentric si fantast proprietar al unei fabrici de dulciuri) unul dintre rolurile sale de compozitie cele mai stralucitoare.

    Dincolo de dulcea magie a ciocolatei, de morala subtire dar intrematoare a povestii si de personajele tandre si comice totodata, a persistat in memoria spectatorilor trepidantul episod al cautarii bonurilor de aur aflate inlauntrul a doar cinci dintre sutele de mii de ciocolate Wonka de pe piata. Cohorte intregi de copii din lumea intreaga au inceput sa caute frenetic biletele miraculoase care le-ar fi ingaduit sa patrunda in universul de mistere interzise al fabricii lui Willy. 

    Rememorand, poate, „spilul“ din film dar si pe acela, similar, din bestseller-ul „The Masquerade“ (in care autorul britanic Kit Williams oferea informatii voalate pentru descoperirea unui iepure de aur), americanul Michael Stadther a hotarat sa reinvie, in preajma Craciunului trecut, aventura cautarii (The Quest) unor „bilete spre paradis“, intr-o formula inedita. El a publicat volumul „A Treasure’s Trove: A Fairy Tale About Real Treasure for Parents and Children of All Ages“, in care, printre randurile povestii propriu-zise, se afla indicii pretioase pentru gasirea a douasprezece bijuterii din aur si pietre pretioase, dibaci ascunse pe intreg teritoriul continental al Statelor Unite. Basmul (pe de-a-ntregul inventat) care imbraca enigma (cu solutii cat se poate de reale) are o desfasurare simpla, departe de ingeniozitatea caleidoscopica si stufoasa a istoriilor lui Tolkien, Lemony Snicket sau ale celebrei J.K. Rowling: in Marele Codru se infrunta creaturile bune si duhurile malefice, intr-o lupta cu sesiuni dulci-amarui, din deznodamantul careia aflam ca dragostea este mai puternica decat teama. Padurarul Zak, sotia sa Ana (jumatate elf, jumatate om) si Pook, un nazdravan amestec de caine si lepidoptera, se straduiesc sa dezlege vrajile unei zane rele care a preschimbat in giuvaericale o duzina de vietati ale padurii.

    Cum, poate, v-ati dat deja seama, micutele fiinte constituie mo-delul bijuteriilor pe care sunteti invitati sa le descoperiti. Nu doar cu ajutorul textului, ci si cu acela al ilustratiilor cu care cartea este savuros impanzita. Desi bine dosite, premiile in gaze de aur (in valoare totala de 1.000.000 de dolari), nu sunt, atentie, ingropate sau pitite in locatii accesibile doar alpinistilor profesionisti, ci pot fi descoperite, cu bagare de seama, la marginea unui drum de tara, pe o pajiste laturalnica, intr-o scorbura sau, de ce nu?, intre doua pietre din caldaramul unei strazi. Cu alte cuvinte, in locuri la indemana, pe care, dupa o lectura atenta si o scrutare sagace, le puteti afla chiar dumneavoastra. Cel putin teoretic. Asa au crezut cei (deja) 500 de mii de cumparatori ai cartii, porniti intr-o aventura palpitanta, cu inceput de basm si final de 6 din 49, si asa vor crede si ceilalti cititori, care se anunta din ce in ce mai multi. Refuzat initial de mai multe edituri, Michael Stadther si-a publicat cartea si a orchestrat construirea si ascunderea bijuteriilor pe cont propriu. La un pret de 40 de USD per exemplar (versiune hardcover) si 20 USD (versiune paperback), cu contracte in curs de negociere pentru traducere in China si Marea Britanie, autorul este primul care a gasit comoara. 


    Michael Stadther, A Treasure’s Trove,  Ed. Treasure Trove Incorporated, 2004

  • Bucurestii de altadata

    • BUCURESTII DE ALTADATA

    Dupa 1989, piata a fost invadata de un puternic val de carti despre Bucuresti: reeditari ale unor volume  capitale (Bacalbasa, Ionescu Gion, H.H. Stahl etc.), istorii recente despre ispravi urbanistice vechi, colectii de fotografii, relatari despre mutilarile succesive ale fetei orasului. Pe baza documentelor detinute de Muzeul Municipiului, Cezara Mucenic incearca acum sa ofere publicului larg o perspectiva coerenta asupra transformarilor urbanistice si arhitecturale petrecute pe teritoriul orasului. Atentia domniei sale s-a oprit asupra metamorfozelor unor microzone semnificative (Piata Sf. Gheorghe, Piata Sf. Anton, str. Doamnei, Piata Universitatii), pentru care s-a urmarit redarea intr-un mod cat mai concret a etapelor devenirii actuale. 

    Cezara Mucenic, Strazi, piete, case din vechiul Bucuresti, Editura Vremea XXI, Bucuresti, 2004 

    • IUBIRE IN RITM DE ROCK

    Adevarata carte-cult, aparuta in Anglia la sfarsitul anilor ‘90, si devenita, sub bagheta lui Stephen Frears, un film despre care inca se vorbeste, „High Hidelity“ a desteptat, in decursul timpului, reactii dintre cele mai diverse. Recenzentul de la Daily Telegraph marturisea ca volumul l-a facut „sa rada mai tare decat orice alta carte pe care a citit-o“. Altfel spus, roma-nul face sa vibreze corzi dintre cele mai diferite si ii poate captiva atat pe romantici (ori doar romantiosi) cat si pe hatri. Autorul, Nick Hornby, ni-l infatiseaza pe Rob Fleming (devenit in film Rob Gordon), in varsta de 35 de ani, in momentul in care prietena lui Laura tocmai l-a parasit. Proprietar al unui magazin de discuri, el isi petrece timpul  facand, impreuna cu amicii sai Dick si Barry, topuri pop-rock si clasificand oamenii in functie de gusturile muzicale. Cand Laura il abandoneaza, Rob isi da seama ca a uitat esentialul si ca a trecut pe langa sansa vietii lui.  

    Nick Hornby, High Fidelity, Editura Polirom, Bucuresti, 2005

  • O padure cu uscaturi morale

    Montand „Padurea“ de Ostrovski la Teatrul „Nottara“, Tudor Marascu a vrut sa arate, printre altele, ca nu e bun numai pentru „Surprize, surprize“, emisiune pe care o regizeaza inca de la infiintare.

    Tudor Marascu a ales un text in care sa se poata juca deopotriva cu registrul comic si cu cel tragic, cu povestea moralizatoare si cu teatrul in teatru. Nu in ultimul rand, in recenta montare a „Padurii“, Tudor Marascu are ocazia sa lucreze cu actori debutanti in roluri importante, precum Ana Maria Sileanu, din generatia de mijloc, dar si cu veterani reputati ai scenei (Ion Sileanu, Ruxandra Sireteanu in rol alternativ cu Ileana Stana Ionescu, Radu Panamarenco, Anda Caropol).  

    Singura asemanare a piesei de la Nottara cu populara si schematica emisiune in care susura din voce Andreea Marin este tema „intoarcerii acasa“. Un batran actor de tragedie, sarac dar impunator si, in sinea sa, fundamental cinstit, revine de departe la conacul unei verisoare putred de bogate insa putrede si moralmente ca intregul ei anturaj. Actorul joaca rolul unui general cu situatie buna ce are pana si valet, in realitate un clovn ratacitor intruchipat cu destul farmec de Ion Grosu. 

    Trucul e descoperit pentru ca bunul actor se implica in salvarea unei „fete fara zestre“ care nu poate sa se marite cu iubitul ei. Actorilor, profesiune dispretuita, nu le ramane decat sa plece inapoi in lume dupa ce „inzestreaza“ fata sarmana, nu cu implinirea vreunei dorinte, ca in formatul TV al „Surprizelor“, ci doar cu primirea in breasla saraca si onesta a actorilor. 

    Pentru ducerea la capat a actiunii simple a piesei, Tudor Marascu utilizeaza numeroase efecte si lasa fiecarui actor momentul sau de bucurie. Construieste numeroase scene dramatice, comice, lirice si chiar coregrafice. Spectatorul nu se poate plange de nimic altceva decat ca toate acestea, jucate pe indelete, insumeaza trei ore si sunt destul de previzibile, precum intoarcerea, insotita de lacrimi, care constituie legea emisiunii mentionate. 

    Altfel, povestea este destul de interesanta si farmecul actorilor nu poate fi pus la indoiala. „Morala“ pe care sufletele uscate din padurea de mesteceni o au de ascultat de la venerabilul actor nu este atat de conventionala cum pare in textul lui Ostrovski. Tudor Marascu este cu siguranta destul de abil ca sa capteze atentia publicului si stie pe ce actori sa mizeze. Astfel ca, pentru oricine, piesa de maturitate a lui Ostrovski poate oferi in montarea de la Nottara destule satisfactii si concluzia ca, oricum, sala teatrului este preferabila fotoliului din fata televizorului.

  • Doi cuscri de cosmar

    „Un socru de cosmar“ (Meet the Parents“), unul dintre marele succese ale anului 2000, ale carui incasari au depasit 300 de milioane de dolari, lasa loc in final de o continuare pentru a gasi raspunsul la o simpla intrebare: ce fel de parinti si-ar boteza copilul Gaylord Focker? Dupa patru ani a venit si urmarea, sub numele de „Meet the Fockers“ („Doi cuscri de cosmar“) si s-a bucurat in box-office-ul american de un succes mult mai mare decat productia anterioara. 

    Continuarea, regizata de acelasi Jay Roach, cu o distributie imbogatita prin cuplul de vis, Barbara Streisand si Dustin Hoffman – Barbara nu mai calcase printr-un platou de filmare de 10 ani – reusise sa stranga in cateva saptamani de la premiera peste 200 de milioane de dolari numai in Statele Unite si in Canada si sa se laude cu recordul celui mai bun weekend ca incasari intre filmele lansate de Craciun. 

    Povestea se dezvolta pe aceeasi idee, veche de la Romeo si Julieta – prin ce trebuie sa treaca un tanar pentru a cuceri admiratia viitorilor socri, dar de data aceasta e pusa intr-un alt context. Dupa ce a trecut cu succes de proba detectorului de minciuni administrata de viitorul socru, un fost agent CIA, Jack Byrnes, interpretat de Robert de Niro, ginerele, Gaylord Focker (Ben Stiller) trebuie sa clarifice un ultim amanunt in toiul ultimelor pregatiri pentru nunta: cuscrii trebuie sa se cunoasca intre ei. Asa ca toata familia Byrnes, insotiti de Gaylord, pleaca spre domiciliul familiei Focker, situat in Focker Island. Teama lui Gaylor de modul in care fostul agent CIA ii va percepe parintii face ca povestea, mai exact comedia, sa mearga mai departe. Agitatia interioara a ginerelui e provocata de faptul ca si-a prezentat tatal drept avocat, lucru adevarat dar acesta nu mai profesase de foarte mult timp, preferand sa stea acasa si sa-l creasca pe Gaylor, iar pe mama sa ca doctor, iarasi adevarat, dar din nou uitase un amanunt, si anume ca mama este cel mai vestit sexolog specializat pe cupluri de varsta a treia. In „Doi cuscri de cosmar“, umorul iese usor la suprafata in principal din diferentele intre cuscri, dar mai ales din prestatia actorilor. 


    R: Jay Roach. Cu: Robert De Niro, Ben Stiller, Dustin Hoffman, Barbara Streisand.

    Durata: 115 minute. 
    In Romania din 18 februarie 2005.

  • Unde iesim diseara?

    Cresterea veniturilor romanilor nu se reflecta numai in aglomeratia din mall-uri, supermarketuri sau la birourile de credit. Ci si in cinematografele mari, teatre, restaurante sau cluburi de noapte. Ce le iese publisherilor la afacerea asta?

     

    In ultimii ani, marile orase – in special Bucurestiul – au explodat pur si simplu in materie de cluburi, discoteci, restaurante, pub-uri, mall-uri si sali de cinema de lux. Pentru a constata acest lucru, nu ai nevoie de statistici – e suficienta o simpla scanare a vietii de noapte sau de week-end a orasului. Iar o iesire in Bucuresti seara, mai ales la sfarsit de saptamana, poate fi considerata ratata din start daca nu ai o rezervare. Sunt dispusi romanii din marile orase sa cheltuie mai multi bani pe divertismentul in afara locuintei? Conform companiei de cercetare Euromonitor, 4,77% din cheltuielile romanilor in 2005 au mers pe recreatie si petrecerea timpului liber („leisure“) – un procent mai mare decat cel alocat bunurilor casnice si serviciilor, de exemplu (4,17%). Tot comparativ, procentul cheltuielilor de distractie la romani a fost aproape dublu fata de cheltuielile alocate produselor de sanatate si serviciilor medicale (2,62%).

     

    Faptul ca tot mai multi romani isi omoara timpul liber in afara spatiului domestic este o veste buna sau rea pentru patronii de media? In mod normal, teoria spune ca este o veste rea: cu cat petreci mai mult timp in afara casei, cu atat mai putin te uiti la televizor, asculti mai putin radioul sau citesti reviste. Cu alte cuvinte, publisherilor si statiilor de radio si TV le scade audienta si, implicit, volumul de publicitate atras.

     

    Ce spune insa practica? Ca exista si o parte plina a paharului in aceste preocupari ale romanilor de a iesi cat mai mult din casa. Pentru publisheri pe de o parte – cei care editeaza asa-numitele publicatii de „leisure time“ sau „city guides“ (de petrecere a timpului liber) si de care devoratorii de distractii se folosesc pentru a se orienta in planificarea timpului liber. Dar si pentru clientii de publicitate, pe de alta parte. In primul caz, printre cele mai cunoscute titluri ar fi Sapte Seri, editata de Kopa Publicatii Grup (pe piata din 1998 si singura publicatie de profil inclusa in Studiul National de Audienta), 24 Fun, editata de Bazar Media (parte din Grupul Catavencu) sau Zile si Nopti (un proiect al editurii cu acelasi nume din Brasov, care distribuie sub licenta publicatia in Timisoara si Cluj).

     

    In cazul advertiserilor, avantajul derivat din faptul ca romanii ies tot mai des din casa consta in posibilitatea de a-i „atinge“ prin mai multe canale: unul ar fi chiar publicatiile din segmentul amintit mai sus; al doilea ar fi locatiile in sine, prin publicitatea indoor – cum ar fi suporturile publicitare din baruri sau posterele din toalete, de exemplu (publicitatea indoor face parte din ceea ce specialistii numesc publicitatea OOH, Out of Home, care mai include si publicitatea stradala printre altele). Iar cel de-al treilea canal important prin care advertiserii isi ating consumatorii la fata locului ar fi activitatile de promovare neconventionala (below-the-line, BTL) – cum ar fi promotiile, petrecerile tematice sau diversele concursuri.

     

    In acest peisaj publicitar tip „leisure“, din ce in ce mai dinamic, interesul publisherilor pentru editarea ghidurilor de petrecere a timpului liber in afara spatiului domestic pare sa fie, la randul sau, din ce in ce mai crescut. Si asta pentru ca acest segment aparent „non-vedeta“ in dezbaterile despre mass-media ia proportii ce nu pot trece neobservate cu vederea. Argumente? Unul ar fi chiar numarul mare al publicatiilor de gen, care este comparabil cu cel al cotidienelor centrale – Biroul Roman de Audit al Tirajelor numara circa 15 reviste de petrecere a timpului liber (inclusiv editiile locale). Daca se pun la socoteala si cele care nu sunt prezente in BRAT, dar si publicatiile non-gratuite care ofera indicatii sau recomandari pentru petrecerea timpului liber sau diversele suplimente (de week-end si nu numai) ale cotidienelor, atunci se schimba prefixul publisherilor care si-au propus sa faca bani din apetitul de distractie al romanilor.

     

    Iar aici intra in discutie un al doilea argument al afirmatiei de mai sus, conform careia ar trebui subliniata ponderea acestui segment de presa – aparent inofensiv – in cursa patronilor de media pentru bugetele de pu-blicitate: dimensiunea bugetelor. Desi nu exista informatii oficiale sau centralizate despre banii de reclama investiti in segmentul publicatiilor de „going out“, sunt estimari conform carora acestea atrag, anual, cateva milioane de euro net (suma care include si mica publicitate, din partea cluburilor, barurilor etc.). Aparent, cele 2-3 milioane de euro vehiculate in piata – ca miza a bugetelor de mare si mica publicitate in acest segment de presa – nu reprezinta mare lucru. Dar, privind comparativ cu bugetele investite in alte canale – Internetul si cinemaul – se poate spune ca publicatiile gratuite de „leisure“ atrag cam aceiasi bani cu Internetul de pilda (anul trecut, investitiile in publicitatea pe Internet s-au situat undeva in jurul valorii de 2,5 milioane, conform estimarilor unui mare jucator pe aceasta piata).

     

    Iar interesul advertiserilor pentru aceasta nisa s-a vazut si in buzunarele publisherilor. Adriana Petrescu, director de strategie la Sapte Seri, spune ca cifra de afaceri a publicatiei a crescut cu 56% in 2005 fata de 2004 (circa 1,6 milioane de euro, in timp ce in 2004 aceasta a fost de aproximativ 733.000 de euro). Pentru 2006, cresterea cifrei de afaceri estimata de reprezentantul Sapte Seri este tot de doua cifre: 32%. In privinta cititorilor, Petrescu spune ca audienta publicatiei a crescut cu 11% la ultima livrare de date a SNA (octombrie 2004-octombrie 2005) fata de livrarea precedenta – Sapte Seri avand o audienta medie saptamanala de 125.000 de cititori.

     

    Principalul competitor al Sapte Seri pe aceasta piata, 24 Fun – editat de Grupul Catavencu -, nu a raspuns intrebarilor BUSINESS Magazin. Conform Ministerului Finantelor, Bazar Media (editorul publicatiei) a avut in 2004 o cifra de afaceri de aproximativ 110.000 de euro (calculat la media euro pentru 2004; suma nu include si veniturile publicatiei din provincie, conform propriilor declaratii).

     

    Ca si Sapte Seri, si Zile si Nopti – cel mai mare publisher local pe aceasta piata (prezent din anul 2000) – are un bilant care argumenteaza de la sine cresterea acestui tip de business in media. Conform propriilor estimari, reteaua Zile si Nopti – care functioneaza exclusiv in sistem de franciza – si-a dublat cifra de afaceri in 2005 fata de 2004. Astfel, de la 460.000 de euro in 2004, publisher-ul spune ca a avut venituri nete de 930.000 de euro in 2005. Aceste sume includ marea publicitate (de la agentii), mica publicitate pe total retea si veniturile din franciza (in acest interval, reteaua a lansat doua editii locale). Pana la sfarsitul anului, Zile si Nopti vrea sa mai deschida inca trei editii locale, pe langa cele 11 existente.

     

    Dar, dincolo de cresterea acestui segment al presei, interesant este altceva, atrage atentia Adriana Petrescu de la Sapte Seri: intetirea competitiei in acest an. Observatia ei vine in contextul anuntului intrarii pe piata, saptamana trecuta, a unui nou titlu – Time Out, o publicatie internationala bilunara adusa sub licenta de Ancor Publishing Group (Ancor este o investitie privata a unui grup de investitori straini americani, spune Time Out Bucuresti).

     

    Desi nu considera ca Sapte Seri sau 24 Fun ii sunt competitori – Time Out spune ca, spre deosebire de acestea, revista va avea si continut jurnalistic – noua publicatie va ataca, in cele din urma, acelasi segment de consumatori de presa si aceleasi bugete de publicitate. Motiv de ingrijorare? Nu pentru Sapte Seri, care spune ca „saluta“ aparitia Time Out in Romania. „Ne-am inteles sa punem umarul la sprijinirea unor proiecte culturale si sa nu ne pierdem energia in polemici inutile“, spune directorul de strategie de la Sapte Seri. Adriana Petrescu mai spune ca apreciaza „curajul lor de a intra pe o piata unde exista o publicatie puternica“ si un obicei de consum de ghid gratuit „deja format“.

     

    Ce spun editorii? Eleonor Sebastian, unul dintre principalii investitori, are incredere ca revista se va impune si in Bucuresti „foarte repede“. Cu alte cuvinte, reprezentantii pu-blicatiei nu vad in lipsa gratuitatii o piedica in atragerea cititorilor. Anca Ionita, publisher Time Out, explica de ce: Time Out nu va fi o simpla enumerare de locatii, adrese, numere de telefon si opinii, ci un produs jurnalistic, care aduce informatii in plus fata de oferta existenta – articole, interviuri, recomandari, recenzii si informatii utile oferite de oameni care „chiar ies in oras“. O concluzie?

     

    Atat timp cat romanii sunt dispusi sa cheltuiasca bani pentru a-si petrece timpului liber, de ce nu ar scoate din buzunar si 30.000 de lei vechi pentru o mai buna planificare a acestuia? In definitiv, costa poate jumatate din cat face o bere buna la pub-ul din colt.