De 1 Decembrie am vazut la televizor povesti emotionante despre
romani exceptionali. Exceptionalitatea lor era nepretuita si cat se
poate de diversa: erau preoti care ingrijeau copii, moldoveni care
vopseau Turnul Eiffel, medici, artisti, intreprinzatori, oameni
talentati pur si simplu. Asa si trebuie, sa fim constienti ca in
jur exista si altceva, oameni frumosi care fac lucruri cel putin
bune, daca nu exceptionale.
Dar mi-a lipsit ceva; as fi vrut ca vreun oficial al statului
roman sa vina si sa multumeasca celor cateva milioane de romani al
caror singur talent este rabdarea. Este vorba de orice truditor,
fie la privat fie la stat – oamenii care muncesc, care platesc
taxe, cu o afacere mai mica sau mai mare, calatori cu masini nu
prea scumpe sau cu tramvaiul sau cu metroul, care nu se exhiba,
care tin copii la scoala si care rabda. Rabda excese, explicatii,
abuzuri, incoerente, inconsecvente, sefi, pietoni, soferi,
cersetori.
Maria sa omul normal. Este in general ignorat, nu-l apara
ONG-uri sau asociatii internationale si tine in spate, el si nu
slabul din poveste, societatea romaneasca cu bunele si relele ei.
Cred ca merita multumirea si recunoasterea aceasta daca, repet,
autoritatile nu s-ar fi facut ca lucreaza de ziua nationala, la
reuniuni internationale, chermeze cu fasole sau taieri gratuite de
panglici.
Ma intorc acum la investitiile pomenite mai sus. Cea mai mare
parte a ofertelor de acest tip iti deschid o pagina care explica ce
si cum – e un amalgam de texte, de regula prost traduse din
engleza, un mix de pdf-uri, argumente, marturii ale unor insi care
nu au existat niciodata, siruri ale lui Fibonacci si grafice (ba
unele chiar cu “lumanari japoneze”). Sentimentul este ca daca
citesti toate pdf-urile acelea si te uiti bine-bine la grafice, la
un moment dat se va auzi un declic, vei incepe sa tranzactionezi si
pe urma banii or sa curga si o sa fii bogat si admirat.
Sa nu fiu gresit inteles, nu am nimic cu firmele serioase care
au clienti ce isi pot permite sa intre pe piata valutara si sa
speculeze. Este o piata puternica, care insemna la inceputul crizei
2.000 de miliarde de dolari tranzactionate zilnic, de 20 de ori
valoarea cumulata a actiunilor de la toate bursele lumii. Si exista
si conturi demo, care te pot ajuta sa te obisnuiesti cu modul de
tranzactionare si cu ritmul si regulile pietei valutare. Iar sumele
minime pentru un cont, 30 – 100 de euro, nu sunt un capat de tara
pentru cea mai mare parte a romanilor cu calculator si
internet.
Daca nu vrei FOREX, poate vrei aur si, daca esti grabit, poate
nu vei baga de seama ca firma care iti ofera lingori din aur fin si
monede are adresa de yahoo.com. Sau, de ce nu, fonduri europene. De
fapt un ghid, luat probabil cu copy-paste de pe site-urile
specializate si vandut drept solutia minune a finantarilor.
Stiu ca astfel de initiative – cativa banuti ciupiti de la
multi-multi aburiti – sunt comune oriunde in lume. Ca exista peste
tot insi care isi inchipuie ca sunt isteti si incearca sa
pacaleasca naivii. Cred insa ca la noi terenul este mult mai fertil
pentru asemenea tip de afaceri, ca multi romani nu au deprinderile,
cunostintele, prudenta si abilitatea de a separa oferta cinstita de
inselatorie. Si cred ca astfel de initiative ar trebui discutate si
analizate si, de ce nu, temperate. La fel ca in cazul magazinelor
de vise.
Lipsa multumirilor de care vorbeam, naivitatea semenilor, dar si
afacerile-tun in care bagi un euro si obtii 5.000 sunt componente
ale unei culturi a saraciei, puternic prezenta in Romania si acesta
este subiectul adevarat al acestui text. Nu folosesc termenul in
sensul sau sociologic, pentru ca nu ma intereseaza aici musai
stiinta de carte sau nu stiu ce gen de muzica sau de manifestari
artistice. Cultura saraciei inseamna pentru mine ideea de a imparti
oamenii in dusi de nas si ducatori de nas, in fraieri si smecheri.
Mai inseamna eliminarea egalitatii sanselor, idolatrizarile
gratuite si folosirea de manipulari grosolane. Credinta in insul
mesianic. Inertie si imobilism si folosirea in exces a ierarhiei
natange. Multumirea de a supravietui, si nu vorbesc aici de satul
romanesc, ci chiar de companii. Concret, un studiu al A.T. Kearney
evidentia ca 97% din managerii romani considerau ca statul are un
rol important in solutionarea crizei; cum solutiile de a opri criza
sunt in exteriorul companiei, politica era una “de supravietuire”,
fara niciun pas nou. Cat se poate de gresit, nu credeti?
Am citit, intr-un text chiar despre cultura saraciei, o
istorioara grozava: doi insi pe malul apei. Adus de curent, apare
unul care se ineaca. Primul ins sare si il salveaza. Mai apare unul
in pericol si primul sare din nou in apa. A treia oara la fel si in
zare se vede al patrulea. Al doilea ins de pe mal da sa se ridice
si sa plece. “Unde pleci? Avem oameni de salvat!”, exclama primul.
Si al doilea il lamureste: “Pai m-as duce sa-l opresc pe ticalosul
care tot arunca oameni in apa”.
