Blog

  • Legea ANI a trecut de Parlament. Senatorii au baut “cucuta” din interes national

    Actul normativ care ii obliga pe toti cei care detin functii de
    demnitate publica sa-si declare intreaga avere, de la case, la
    bijuterii si conturi si instituie comisii speciale de ancheta a
    strans 78 de voturi pentru si o abtinere, primind astfel unda verde
    pentru a fi promulgata de presedinte.

    In mai bine de doua ore de dezbateri, senatorii au reintrodus in
    textul de lege obligativitatea declararii averilor si in cazul
    liderilor sindicali si au reusit sa se contreze pe tema
    transparentei parlamentului, a eficientei agentiei si a
    incompetentei inspectorilor.


    Cititi mai multe
    pe www.gandul.info

  • Hainele cele noi ale lui Zuzu. De ce tocmai acum?

    Dupa un an in care Albalact a lasat un val de tacere asupra
    celui mai bine vandut brand al sau, Zuzu, comunicand foarte putin
    catre consumatori, in 2010 iese la rampa cu cea mai ampla schimbare
    de la inceputul anului in domeniul lactatelor.

    Desi avea o cota de piata in volum de 29% la sfarsitul anului
    trecut in segmentul laptelui pasteurizat, “trebuia sa facem ceva
    nou”, declara Cristina Miclea, director de marketing la Albalact.
    Cu noile sale haine, care nu mai afiseaza binecunoscutele pene, ci
    petale si frunze care duc cu gandul catre originea naturala a
    produsului, Zuzu ar urma sa se vanda mai bine, respectiv sa castige
    o cota de piata “de 1-3% pana la sfarsitul acestui an”, spune Raul
    Ciurtin, presedintele companiei, care precizeaza ca previziunile
    sunt ponderate din pricina faptului ca piata lactatelor sufera si
    ea, inevitabil, de pe urma crizei.


    Chiar daca volumul vanzarilor este similar celui de anul trecut,
    “in valoare, probabil ca scaderile se plaseaza in jurul a zece
    procente”, estimeaza el, deoarece cumparatorii migreaza spre
    produse mai ieftine. In plus, compania se asteapta ca si cel mai
    nou brand din portofoliu, Raraul, sa-si adjudece cinci procente din
    piata.

    Cristina Miclea, care s-a ocupat de brand de la lansarea lui
    (2006), spune ca presiunea la raft a devenit foarte mare, dupa
    lansarile de produse din ultimii doi ani; in ciuda faptului ca Zuzu
    are un spatiu de raft foarte mare, asigurat de volumul vanzarilor,
    “nu inseamna ca nu trebuie sa mai lucram si sa imbunatatim aceasta
    vizibilitate”.


    La sfarsitul anului trecut, managementul Albalact a ajuns la
    concluzia ca un rebranding al produsului era solutia potrivita, iar
    din prima luna a anului a inceput sa lucreze, impreuna cu
    BrandTailors, firma specializata in consultanta strategica si
    design de brand. “Lucram cu BrandTailors de un an, pentru marcile
    Raraul si Fulga”, precizeaza reprezentanta Albalact.

    Primul pas a fost realizarea unui studiu de piata care s-a
    desfasurat pe o perioada de trei luni. Avand la indemana
    raspunsurile consumatorilor la intrebari referitoare la cum vad ei
    aceasta marca si ce-si doresc de la ea, putea fi dat startul in
    procesul efectiv de “reintinerire”.

    Beatrice Danis, managing partner al BrandTailors, sustine ca
    “ne-am gandit foarte mult inainte de a incepe acest proces, pentru
    ca Zuzu este un brand unic in categorie din punctul de vedere al
    personalitatii, imposibil de replicat in segmentul sau”, asa incat
    orice interventie trebuia facuta cu atentie, intrucat orice
    noutate, pentru un brand valoros, poate avea un impact negativ.

    “Din punctul meu de vedere, acest proiect a fost testul de
    maturitate pentru firma noastra”, crede reprezentanta BrandTailors.
    Evident, se asteapta sa fie si oameni care vor avea pareri bune sau
    mai putin bune despre proiect, dar, adauga Danis preventiv, “e usor
    sa stai pe margine si sa comentezi”. Plus ca brandingul este o
    disciplina “absolut subiectiva”, iar industria este “foarte mica,
    cu o marja de profitabilitate aproape inexistenta”.

  • Premierul n-a auzit de haosul de la ghiseele fiscului: “Aceasta situatie nu s-a confirmat, e doar o supozitie”

    Prim-ministrul a facut aceasta declaratie la finalul intalnirii
    pe care a avut-o cu parlamentarii PDL, dupa ce a fost intrebat de
    ziaristi despre noile modificari ale Codului Fiscal si daca e
    normal ca un contribuabil sa se deplaseze in fiecare luna la trei
    ghisee pentru a da bani statului. “Oamenii pe care i-ati vazut la
    coada stateau la rand pentru plata altor impozite. Informati-va mai
    bine data viitoare!”, a spus premierul.

    Conform legii, cei pana la 500.000 de angajati din Romania care
    sunt platiti exclusiv sau si prin contracte de drepturi de autor
    trebuie sa depuna, pana la 25 august, declaratii privind venitul
    incasat in iulie, atat la casele judetene de pensii, la cele de
    sanatate, cat si la agentiile judetene pentru ocuparea fortei de
    munca. Nici statul, nici expertii fiscali si nici contribuabilii
    insa nu stiu exact cum va avea loc depunerea declaratiilor sau a
    platilor aferente.

    Detalii pe
    www.gandul.info
    .

  • Revista presei economice din Romania

    Fabrica din Ghimbav este pe punctul de a pierde un contract
    Eurocopter de 500 milioane de euro, scrie Gandul, dupa
    ce Eurocopter, cel mai mare producator mondial de elicoptere, a
    decis sa anuleze modernizarea in Romania a 33 de elicoptere Puma
    apartinand armatei britanice, lucrarile urmand sa se faca in
    Anglia, la Oxford. Concurenta acerba la fondurile UE pe energie:
    firmele din domeniul energiei si gazelor au depus la Ministerul
    Economiei 52 de proiecte de finantare din fonduri europene in
    valoare totala de 771 milioane lei, suma de aproape sapte ori mai
    mare fata de bugetul alocat.

    “Cum a incurcat Sebastian Vladescu un milion de
    oameni”
    , titreaza Evenimentul Zilei, referindu-se la
    calvarul birocratic al contribuabililor care trebuie sa alerge cu
    bani si declaratii intre Casa de Pensii, Casa de Sanatate si
    Agentia pentru Ocuparea Fortei de Munca pentru a fi la zi cu plata
    taxelor catre stat. Companiile romanesti din domeniul tehnologiilor
    energetice şi de mediu isi pot prezenta oferta in Japonia prin
    programul EU Gateway, in cadrul unei misiuni economice pentru care
    termenul de inscriere esre 17 septembrie.

    RCS&RDS si UPC se lupta in cote de piata si in alte tari
    europene: RCS&RDS isi mentine suprematia in Slovacia pe
    segmentul televiziunii prin satelit si mizeaza pe transmisiunile
    sportive, iar UPC a castigat in Ungaria, pe cablu, scrie
    Adevarul. 2010, un an slab pe piata vinului: inghetul de la
    inceputul anului, grindina, inundatiile si canicula vor micsora
    productia de vin din acest an cu peste 15%, iar consumul de vin a
    scazut cu circa 10%, ceea ce i-a determinat pe producatori sa se
    orienteze catre export.

    Primaria Timisoara intentioneaza sa instaleze de la 1 septembrie
    camere video pe toate santierele din oras unde
    se efectueaza lucrari pe bani publici, ca sa-i responsabilizeze pe
    muncitori si sa impiedice tergiversarea lucrarilor, informeaza
    Romania Libera. Acelasi ziar prezinta afacerea unui roman
    care a ajuns patron al unei fabrici din New York ce produce
    suveniruri dupa simboluri americane; in mod ironic, romanul e
    concurat acum de o firma din China care a intrat pe piata cu
    preturi mult mai mici.

    Guvernul a reusit sa economiseasca numai 150 de milioane de euro din cheltuielile
    salariale ale bugetarilor in primele sase luni ale anului prin
    taierea de bonusuri si prime, prin eliminarea tichetelor de masa si
    de vacanta, precum si prin neplata orelor suplimentare, potrivit
    unui calcul al Ziarului Financiar. Creantele istorice ale
    lui Ceausescu fata de tari africane si din Orientul Mijlociu trag
    in jos dividendele Fondului Proprietatea, intrucat Finantele au
    majorat capitalul social al Fondului cu 3,24 miliarde de euro,
    contravaloarea creantelor recuperate.

  • UE si FMI sugereaza ca vanzarea ATEBank si a Hellenic Postbank catre Piraeus nu e cea mai buna idee

    Conform publicatiei elene Capital, reprezentantii UE si ai FMI au discutat in
    august cu autoritatile elene un plan de consolidare si vanzare a
    ATEBank care ar fi inclus vanzarea directa de active. Astfel de
    recomandari, justificate de experti prin respectarea legislatiei
    europene in domeniul concurentei, au fost menite sa ofere o
    alternativa la planul guvernului de la Atena de a-si vinde
    participatiile la cele doua banci catre Piraeus Bank, care si-a
    formulat deja oferta de pret atat pentru ATEBank, cat si pentru
    Hellenic Postbank.

    Oferta de pret a Piraeus Bank – 372 de milioane de euro pentru
    77,3% din ATEBank si 329 de milioane pentru 33% din Hellenic
    Postbank, inseamna o prima de 30% peste valoarea pietei in cazul
    Postbank si un discount de 50% pentru ATE.

    Expertii UE si ai FMI au apreciat ca, in conditiile in care
    Piraeus Bank n-a obtinut nici ea rezultate stralucite la testul de
    rezistenta financiara, “unul dintre obiectivele ofertei pentru
    ATEBank si Postbank a fost distragerea atentiei de la problemele de
    solvabilitate ale Piraeus” si ca o fuziune a celor trei banci, care
    ar duce la formarea celui de-al doilea grup bancar din Grecia ca
    marime dupa National Bank of Greece, cu 105 miliarde de euro active
    si o cota de piata de 20-25%, ar fi doar in avantajul Piraeus, nu
    si in cel al sistemului bancar elen in ansamblu.

    ATEBank, singura banca din UE care a picat testul de rezistenta
    financiara derulat la nivelul Uniunii in luna iulie, ar avea
    nevoie, conform rezultatelor testului de stres, de o majorare de
    capital de peste 240 de milioane de euro ca sa poata face fata unei
    agravari a crizei financiare asa cum a fost descrisa in cel mai
    pesimist scenariu. Atat Piraeus, cat si ATEBank sunt jucatori de
    talie mica pe piata bancara romaneasca.

    Variantele de consolidare in sistem, o consolidare pentru care
    guvernul grec preseaza bancile, sunt insa mai multe. Theodoros
    Pantalakis, seful ATEBank, a declarat, de pilda, ca el ar prefera o
    fuziune cvadrupla, intre banca sa, Hellenic Postbank, Fondul de
    stat pentru Imprumuturi si Consemnatiuni si Attica Bank. Alpha Bank, a treia banca din sistem, desi nu se
    confrunta cu urgenta vreunei fuziuni in care sa se implice, a
    anuntat deja ca ar avea in vedere o eventuala “alianta” cu o banca
    straina, “daca aceasta este suficient de mare si de puternica”.

    RAMANE CUM AM STABILIT

    Pana acum insa, astfel de sugestii n-au avut nici o urmare
    concreta, iar lucrurile merg inainte dupa planul guvernului.
    Urmatoarea faza este anuntarea de catre Atena a numelui
    consultantilor financiari pentru privatizare si consolidare in
    sistemul bancar, apoi evaluarea de catre acestia a bancilor
    implicate in tranzactie, pana la mijlocul lui septembrie.
    Cotidianul Kathimerini a scris ca guvernul grec a selectat drept
    consultanti financiari bancile Deutsche Bank, HSBC si Lazard, insa anuntul oficial
    n-a fost inca facut.

    Tot in septembrie, conducerea ATEBank este asteptata sa vina cu
    un plan de restructurare a bancii, iar Piraeus sa
    detalieze sursele de finantare pentru achizitia celorlalte doua
    institutii financiare. Deocamdata, analistii chestionati de Reuters se asteapta ca
    Piraeus sa raporteze o pierdere de 16,5 milioane de euro comparativ
    cu un profit net de 76 de milioane in al doilea trimestru din 2009,
    atat din cauza taxei de 28 de milioane de euro percepute de stat
    pentru a ameliora situatia bugetului, cat si a cresterii cu pana la
    11% a provizioanelor pentru credite neperformante.

    Intr-un astfel de context, Pawel Uszko, analist la Macquarie
    Research, apreciaza ca bancile straine n-ar fi oricum doritoare sa cumpere acum banci elene,
    “din cauza problemelor de fond cu datoria guvernamentala si din
    cauza presiunilor asupra profiturilor”. Mai curand ar functiona, in
    opinia lui, fuziunile de genul celei initiate de Piraeus, in masura
    in care oferta de pret e corecta, pentru ca o consolidare, “daca nu
    va rezolva problema lichiditatii si a creditelor neperformante, va
    reduce in schimb competitia pentru atragerea de depozite si va duce
    la economii de costuri”.

    La randul sau, Credit Suisse se asteapta ca rezultatele pe trimestrul
    al doilea ale bancilor sa reflecte o crestere a creditelor
    neperformante, o scadere cu pana la 7% a depozitelor si dependenta
    puternica fata de finantarea prin facilitatile Bancii Centrale
    Europene (24% din bilantul Piraeus si 19% pe ansamblul sistemului
    bancar). Intr-un raport publicat marti, grupul francez considera ca
    “imbunatatirea businessului din Europa de Sud-Est, care reprezinta
    16% din totalul portofoliului de credite, nu va fi de ajuns ca sa
    contrabalanseze scaderile de pe piata greceasca”.

  • Unul din zece romani cu credite este restantier

    Cele mai multe credite neperformante sunt cele de valori mici
    (sub 5.000 de lei), iar cea mai riscanta categorie sunt cei ce s-au
    imprumutat si la banci, si la institutii financiare nebancare (IFN)
    – in total peste 500.000 de oameni, cu o datorie totala de 13,8
    miliarde de lei. “Aceste persoane au in general trei credite (doua
    la banci si unul la IFN) si prezinta o rata a neperformantei de
    13,4 la suta”, releva BNR, in cel mai recent Raport asupra
    stabilitatii financiare, lansat pe piata marti.

    La nivelul populatiei, rata creditelor neperformante a crescut
    de la 2,4% in decembrie 2008 la 6,9% in iunie 2010, iar ea este de
    asteptat sa creasca, pe masura ce efectul concedierilor masive va
    ajunge sa fie simtit si in conditiile in care asteptarile
    familiilor privind situatia lor financiara viitoare sunt negative.
    Pentru creditele in lei, rata neperformantei este de 8,5%, iar
    pentru cele in valuta de 6,1%. Volumul total al finantarii
    populatiei prin banci este de circa 104 miliarde lei, iar in cazul
    IFN de circa 6 miliarde.

    Conform raportului BNR, capacitatea populatiei de a-si plati
    datoriile la banci “este posibil sa continue sa inregistreze
    constrangeri in urmatoarea perioada”, pentru ca veniturile
    populatiei “este probabil sa stagneze sau chiar sa cunoasca unele
    reduceri, desi aceasta tendinta va fi contrabalansata partial de
    utilizarea economisirilor”, iar serviciul datoriei nu are premise
    sa scada semnificativ.

    Explicatia data de banca centrala este ca majoritatea creditelor
    acordate populatiei sunt pe termen mediu si lung, generand
    obligatii de plata si pe viitor, din moment ce bancile au acordat
    in ultimii ani credite cu scadente tot mai mari (durata medie a
    unui imprumut imobiliar, de pilda, este de 25 de ani), iar o parte
    dintre aceste credite sunt in valuta cu dobanzi variabile, care vor
    fi afectate de majorarea dobanzilor pe pietele internationale
    atunci cand politicile monetare in zona euro, SUA si alte economii
    vor incepe sa se inaspreasca. In plus, noteaza BNR, numeroase
    credite imobiliare acordate in anii anteriori au avut conditii
    promotionale a caror perioada de gratie incepe sa expire.

    In cazul creditelor de consum negarantate cu ipoteci, care
    trebuie sa fie rambursate in medie in 8 ani, “riscul ca bunul de
    consum achizitionat prin credit sa ajunga sa valoreze mai putin
    decat datoria ramasa de rambursat este semnificativ”, atrage
    atentia BNR.

    Acest risc se coreleaza cu constatarea ca “majoritatea sumei ce
    trebuie rambursata bancilor (92% in iunie 2010) are ca destinatie
    acoperirea creditelor de consum, “ceea ce aduce in discutie
    viabilitatea pe termen mediu si lung a structurii indatorarii
    populatiei”. De altfel, tot aceste credite au facut si obiectul
    principal al restructurarilor initiate de banci: in decembrie 2009,
    imprumuturile restructurate erau preponderent cele de consum (60%
    ca volum si 91% ca numar).

  • Cozi si drumuri inutile pentru a da bani la pensie si somaj, din cauza regulilor neclare

    Regulile neclare si diferite privind depunerea declaratiilor
    pentru contributiile individuale la somaj, pensie si asigurari de
    sanatate au creat haos si aglomeratie la unele institutii, oamenii
    care au venituri de natura profesionala asteptand pana in ultima
    clipa sa afle cum trebuie sa procedeze.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BNR: Boom-ul imobiliar a lasat in urma cea mai mare rata a creditelor neperformante din economie

    Expunerea bancilor autohtone in sectorul imobiliar este relativ
    importanta (peste 14% din totalul credite acordate companiilor,
    respectiv 14 miliarde de lei in iunie 2010, in crestere de la 9,7
    miliarde lei in decembrie 2008), in timp ce creditele neperformante
    in sectorul imobiliar au ajuns in iunie la 11%, fata de media din
    economie de 8%. BNR apreciaza ca un risc ridicat creat de sectorul
    imobiliar provine din nivelul datoriei externe a firmelor de
    profil, care reprezenta in iunie peste 35% din totalul datoriei
    externe private a Romaniei si circa o treime din totalul datoriei
    pe termen scurt.

    Cererea de noi active imobiliare (atat comerciale, cat si
    rezidentiale) ar putea ramane la niveluri modeste in 2010,
    considera BNR, din cauza revenirii lente a economiei si diminuarii
    veniturilor populatiei. Cererea de constructii comerciale si
    birouri ar putea fi cea mai afectata, in timp ce in segmentul
    rezidential, intentia de achizitie sau de construire a unei case in
    urmatoarele 12 luni a scazut, atingand in iunie 2010 minimul
    ultimilor sapte ani.

    In ce priveste oferta de finantare pentru constructia de noi
    active imobiliare, aceasta este redusa si se realizeaza la costuri
    relativ ridicate: “bancile percep firmele din constructii si
    tranzactii imobiliare ca fiind cele mai riscante din economie, iar
    aceasta perceptie se pastreaza de zece trimestre consecutiv” – inca
    din primul trimestru al lui 2008. Rolul creditului bancar in
    initierea de tranzactii imobiliare este scazut, mai putin de 10%
    din operatiunile de vanzare-cumparare fiind efectuate prin acest
    tip de finantare.

    Referitor la calitatea portofoliului bancar provenind din
    creditarea ipotecara sau cu garantii ipotecare, BNR constata ca
    rata creditelor neperformante in acest caz a crescut in perioada
    decembrie 2008 – iunie 2010 de la aproape 1% la 8,9% pentru
    portofoliul bancar privind companiile, respectiv de la 0,8% la 4,5%
    pentru portofoliul privind sectorul populatiei. “Ponderea ridicata
    a activelor imobiliare in bilantul firmelor si al populatiei
    genereaza preocupari privind implicatiile posibilei scaderi in
    continuare a preturilor la aceste active”, afirma banca
    centrala.

    BNR remarca faptul ca, fata de multe tari din UE, costurile de
    constructie pentru cladirile noi se mentin ridicate in Romania,
    aproximativ la acelasi nivel ca in 2008, desi in scadere in primul
    trimestru din 2010. “Acest fapt poate avea doua consecinte: pe de o
    parte, firmele romanesti de constructii ar avea o anumita marja de
    manevra in eficientizarea costurilor pentru a rezista crizei, dar
    pe de alta parte, costurile de productie in scadere in tarile zonei
    euro arata ca se creeaza premisele ca fluxurile de capital sa
    identifice rentabilitati superioare in alte zone decat in Europa
    Centrala si de Est, mai ales in comparatie cu perioada
    premergatoare crizei”, se spune in raportul bancii centrale.

    Conform datelor INS, volumul lucrarilor de constructii a scazut
    cu 16% in primul semestru din 2010 comparativ cu aceeasi perioada a
    anului trecut (date ajustate sezonier). Cele mai afectate au fost
    cladirile rezidentiale (-37%), urmate de cladirile nerezidentiale
    (-23,6%).

  • Divortul lui Tiger Woods ar putea fi cauza aprecierii coroanei suedeze – Citigroup

    Pietele monetare au fost afectate de o nervozitate ridicata
    marti, insa traderii au fost destinsi de o nota a Citigroup care
    sugereaza ca intelegerea de divort a lui Tiger Woods ar putea fi
    cauza aprecierii coroanei, se arata intr-un material postat de un
    jurnalist Wall Street Journal (WSJ) pe blogul cotidianului
    american.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro