Pentru cititorul care n-a inteles din prima, titlul reprezinta
rasturnarea unei banalitati, “scuza-mi intarzierea, dar am prins
toate stopurile”. Jocul este urmatorul: se aduna 500, ma refer la
cinci sute de truisme, lucruri spuse de fiecare dintre noi in
fiecare zi fara ca macar sa ne dam seama – si se purcede la
rasturnarea lor. Cea mai evidenta este ca Venetia este Amsterdamul
sudului, cea geniala ca “albinosii au muzica in sange”.
Citez doar cateva astfel de rasturnari, pescuindu-le aproape la
intamplare. Uneori fantezia depaseste realitatea, Zic de la bun
inceput ca sunt rasist, Celalalt Papa era un mare teolog, acesta
are o relatie mai profunda cu lumea, Drogurile puternice sunt doar
primul pas catre tigarile cu marijuana, Ii doresc un rau din toata
inima, Mai bine sa traiesti o suta de zile ca un leu decat o zi ca
un miel, Invatand gresesti, Simte-te ca acasa la mine, As zice sa
ne vorbim cu “dumneavoastra”, Fericit cel care nu se multumeste cu
putin, E drept ca am dat in mintea copiilor, dar nu sunt batran,
Ignora-te pe tine insuti, Nu este umiditate, ci temperatura,
Fructele trebuie mancate in timpul mesei, Pentru mine araba e ca
matematica, De ce sa bei apa de la robinet, cand la Roma, de
exemplu, apa din sticla e foarte buna, Uita-te la oita aia, parca e
un nor, 1% din corpul uman este alcatuit din apa, Am luat doar o
pizza si o bere, dar am cheltuit foarte putin, Nu reusesc sa
slabesc, desi mananc foarte mult, Nu intotdeauna filmul este mai
bun decat cartea, Alberto Sordi poate fi considerat mostenitorul
lui Verdone(3), Asasinul este intotdeauna stapanul casei, Maestrul
si-a depasit elevul, Luttazzi(4) te face sa razi, dar ar trebui sa
incerce sa fie mai vulgar, Succesul m-a schimbat, in fond,
Mussolini a facut si multe netrebnicii, De-acum un euro este egal
cu doua mii de lire, Mafia exista, Zece mii pentru organizatori, o
suta de mii pentru chestura, Pe vremuri aici era un oras, In Italia
traiesc multi argentinieni, La Roma exista mai multe parcari decat
masini, Sigur ca germanii sunt cu adevarat dezorganizati, Parisul
este urat, insa francezii sunt foarte simpatici, Trebuie sa stii sa
invingi, Daca exista heterosexuali in fotbal, eu n-am vazut
niciunul, De-acum e mai rentabil sa te tratezi in Italia, A muri
este ca si cum ai pleca putin, Creierul iti prajeste televizorul, @
libero . it, totul cu majuscule si despartit, Nu port telefonul
mobil la mine, ma uit la ceas sa stiu cat e ora, As folosi si
Linux, dar e prea simplu, Masinile suedeze prind mereu un zgomot
dupa cativa ani, PC-urile au un design mult mai atractiv decat un
MAC.
Distractia fiind terminata si avand deja dorinta ca seria sa
continue (de exemplu: “Cum sa mai guvernezi, cand toti trag in
aceeasi directie cu tine?”, “Bergamo, orasul hot”, “Eu sunt ca un
beton armat in mainile Domnului”, “in ziua de azi nimeni nu mai
stie ce faci”, “La Rimini toata lumea sta pe plaja si nu mai pune
nimeni piciorul in discoteca”, sau “Mangano(5) in opinia mea era un
delincvent”), ne dam seama ca noi, atat de originali si creativi
cum ne credem a fi, pronuntam un sir de astfel de platitudini in
fiecare zi. intai de toate pentru ca ele reflecta de multe ori un
adevar evident, si nu este nimic rau in a spune adevarul, chiar
daca e stiut de toata lumea, si-apoi pentru ca au o functie
“fatica”.
Functia fatica a limbajului (precizez pentru cei care nu cunosc
opera lui Jakobson(6) pe de rost) este aceea de a mentine contactul
chiar daca nu se transmit informatii, cereri, ordine. Au functii
fatice platitudinile spuse de noi cand ne intalnim sau ne
despartim, precum “ce zi frumoasa”, “ce mai faci”, “cu placere”,
“la revedere” si asa mai departe, dar tot o functie fatica au chiar
si cliseele, care de fapt nu-i comunica interlocutorului nimic din
ce el nu stia deja (de genul “va dati seama ca ne aflam in luna
iunie, au disparut anotimpurile”), servind tocmai la a-i transmite
ca avem intentia de a stabili o relatie de politete (fie ea cat de
superficiala) si ca vedem lucrurile la fel ca el sau ea.
Imbatranind, imi dau seama ca inclin sa nu mai am relatii cu
fiintele umane, pe care le gasesc foarte enervante (ma refer la
fiintele umane, nu la relatii), asta atunci cand ele nu-mi sunt
total straine: in acele cazuri, pentru a nu-mi crea probleme,
schimb cu soferul de taxi, cu portarul de la cladirea de langa, cu
vanzatorul de ziare, cu barmanul, observatii profunde despre viata
si clima. tinand cont de faptul ca gandesc exact ca ei, ma
considera un om de bine si devin cooperanti. in plus, simtind ca nu
sunt un detinator de stiri proaspete, nu ma inoportuneaza
cerandu-mi informatii privilegiate si – considerand ca ideile mele
coincid cu ale lor -, nu ma intreaba nici macar ce cred despre
Lippi(7) (lucru ce mi l-ar face antipatic pana si pe un
strain).
Banalitatile ne pazesc de adevarata relatie cu ceilalti si
reprezinta ancora de salvare pentru cel care, in epoca comunicarii
cu orice pret, prefera tacerea si singuratatea.
Note
1. Titlul original al articolului lui Eco este “Minerva din
pliculet” – rasturnare a titlului rubricii sale din L’Espresso,
intitulata “Pliculetul Minervei” (La Bustina di Minerva).
2. Stefano Bartezzaghi, autor de rebusuri italian.
3. Carlo Verdone, actor, scenarist si regizor italian.
4. Daniele Luttazzi, actor de teatru, scriitor si om de
televiziune, al carui show transmis de RAI Due, “Satyricon”, a fost
suspendat de Berlusconi in 2002. Lutazzi si un jurnalist, Marco
Travaglio, au fost dati in judecata pentru defaimare de Silvio
Berlusconi, Mediaset, Fininvest si Partidul Forza Italia. Cei doi
au fost absolviti de instanta.
5. Vittorio Mangano, criminal italian, unul din capii Cosa
Nostra.
6. Roman Jakobson, lingvist rus.
7. Marcello Lippi, antrenorul nationalei de fotbal a Italiei.
