Blog

  • EOS KSI: O companie din trei din România are probleme cu lichidităţile

    “Blocajele de lichidităţi sunt resimţite mai ales de companiile din segmentul business to consumer (B2C). În România, o companie din trei (29%) a avut deja probleme de lichidităţi din cauza neîncasării facturilor sau a efectuării întârziate a plăţilor. În Rusia, companiile declară pierderi în medie 0,4% din facturile emise pentru clienţi B2C, în Marea Britanie aproximativ 1,5%”, a declarat directorul general al EOS KSI România, Georg Kovacs.

    În urmă cu un an, 31% din companiile din România înregistrau probleme cu lichidităţile din cauza facturilor neîncasate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Spania are nevoie de un acord de sprijin la nivel european, din cauza creşterii dobânzilor

    “Spania nu poate continua să se finanţeze la 7%. Astfel, este nevoie de un acord din partea instituţiilor europene printr-o strategie operaţională comună la nivelul zonei euro, pentru a ne salva şi garanta datoria de stat”, a afirmat Cospedal la Madrid, citată de Bloomberg.

    Preşedintele partidului, Mariano Rajoy, premierul desemnat al Spaniei, i-a spus luni cancelarului german Angela Merkel că “acele ţări care îşi respectă obligaţiile şi responsabilităţile trebuie ajutate de instituţiile europene”, a adăugat Cospedal. Rajoy va fi învestit în a doua parte a lunii decembrie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Emil Boc, audiat la Tribunalul Bucureşti. Vîntu îi cere daune de un milion de euro

    Premierul Emil Boc a venit, marţi, la Ttribunalul Bucureşti, în dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu îi cere daune de un milion de euro pentru acuzaţiile legate de cazul FNI şi de o implicare într-o lovitură de stat.

    Premierul este audiat de instanţă în acest dosar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ikea a crescut anul trecut cu 10,5% faţă de 2010

    Şi numărul vizitatorilor a crescut – peste 2,8 milioane de persoane au intrat în Ikea şi au plecat acasă cu peste 11 milioane de produse. Aproximativ 60% din produsele vândute de magazinul Ikea între 1 septembrie 2010 şi 31 august 2011 au fost produse de mobilier, restul însemnând accesorii şi decoraţiuni.

    “Suntem printre puţinele pieţe Ikea care au înregistrat creşteri – vorbim despre pieţele cu magazine deja existente. Cele mai recente studii ale noastre arată că peste 80% din clienţi ar recomanda Ikea unui prieten, ceea ce ne bucură foarte tare”, spune Cornel Oprişan, retail manager la Ikea România.

    Numărul mediu al angajaţilor magazinului Ikea în anul de catalog 2011 a fost de 425 de persoane, dintre care 54% sunt femei, iar 94% sunt angajaţi pe perioadă nedeterminată. 65% dintre angajaţi lucrează la magazinul Ikea de peste trei ani, iar media de vârstă în companie este de 31 de ani.

  • FOTO. Povestea oraşului rus care în curând va dispărea

    Primul crater de acest fel a apărut în 1986, când o mină aflată la marginea oraşului a fost inundată şi a determinat surparea terenului de deasupra. În prezent, în oraş au apărut mai multe astfel de cratere, lucru care a dus şi la migraţia populaţiei, care a ajuns de la 201.000 de oameni în 1989 la 156.000 de cetăţeni în 2010.

    În prezent, cel mai mare crater din oraş măsoară 200 de metri adâncime, 80 de metri în lungime şi 40 de metri în lăţime. O explicaţie pentru formarea acestor cratere ar fi aceea că oraşul a fost construit în locul de unde s-a retras în trecut, Marea Perm.

    Cititi mai multe pe www.gandul. info

  • Ce-aţi făcut cu 250 de miliarde de euro, domnule Preşedinte?

    “Double-digits” – două cifre în engleză – care se referă la o creştere de peste 10%, e transpus în glumă în metoda “două degete” – adică un deget lângă altul coboară pe două coloane – coloana cu rezultatele din anul în curs şi coloana cu bugetul estimat, spune ea. Cât rezultatul se află în parametri, este OK. Când există diferenţă în minus, întreabă şi intră în detalii, şi iar întreabă până găseşte ce nu merge. “Aşa fac, să nu vă miraţi”, explică tânăra directoare financiară.

    După 50 de ani în care bugetele le-au fost ţinute de stat, românii au învăţat să facă şi să ţină bugete. Mai întâi pentru supravieţuire, pentru că nu ajungeau banii de la lună la lună, apoi pentru dezvoltare – cu un buget bun, au putut chiar lua credite de la bănci. Profesori de sport, ingineri, literaţi, toţi cei care s-au apucat de o afacere după 1990 au învăţat din mers exerciţiul bugetării şi disciplina pe care o dă raportarea săptămânală, lunară şi trimestrială la parametrii asumaţi la începutul anului.

    Şi au crescut. S-au căţărat la un milion de dolari venituri, apoi la 10 şi unii chiar la 100 de milioane.

    Cel mai puternic dintre ei, din industria de echipamente petroliere, a ajuns chiar la 550 milioane de euro venituri pe o singură firmă în 2010.

    Ei au crescut de la lună la lună, gândind zi de zi mijloace să-şi dezvolte afacerea.

    Sunt alţii însă, peste un gard care desparte două lumi – lumea celor care se mulţumesc cu puţin şi sigur şi lumea celor care vor mai mult, dar înfruntă riscuri – care au pe mână dintr-odată sute de milioane de euro sau chiar miliarde de euro.

    Ei sunt politicienii. România strânge anul acesta din taxe şi contribuţii sociale 43,3 miliarde de euro şi cheltuie pe pensii, salarii, bunuri şi servicii, investiţii şi asistenţă socială 49 miliarde de euro. De 15 ori mai mult decât cifra de afaceri a celei mai mari companii locale.

    Nu e simplu să strângi aceşti bani şi e o întreagă ştiinţă să construieşti un buget. Sunt oameni în Finanţe care asta fac de 20 de ani.

    Dar este simplu, atât de simplu să-i cheltui. Cheltuielile totale bugetare din 2005 şi până în 2010, adică în şase ani, s-au ridicat la 250 miliarde de euro. În 2005, cheltuieli de 25 miliarde de euro, în 2006 – 33 mld. euro, în 2007 – 44 mld. euro, în 2008 – 51 mld. euro, în 2009 – 46 mld. euro, în 2010 – 48 mld. euro.

    250 miliarde de euro au intrat în economia românească în şase ani, în buzunarele oamenilor şi ale companiilor, şi parcă s-au scurs în pământ. S-a făcut vreun baraj, vreun Porţile de Fier III subteran şi noi

    nu-l ştim, vreo centrală nucleară? Unde s-au dus aceşti bani? Ce lasă partidele şi preşedintele care au luat puterea în 2004 celor care vin? Ce-aţi făcut cu 250 de miliarde de euro, domnule Preşedinte? Dumneavoastră şi guvernele cărora le-aţi dat mandatul?

    Grecia se asfixiază pentru 100 miliarde de euro reducere de datorie, iar în Statele Unite a ieşit un scandal imens pentru că o supercomisie nu a reuşit reducerea cheltuielilor cu 1.200 de miliarde de dolari (900 mld. euro).

    S-au văzut cu banii în buzunare şi au început să arunce cu ei. Investiţii de sute de mii de euro în şcoli închise, achiziţii de mobilier numai din anumite surse, că e nevoie sau nu – au spart banii. Altfel cum să explici că au cheltuit 51 miliarde de euro în 2008, dublu faţă de 2005, şi nici măcar în criză nu au redus substanţial cheltuielile?

    Iar acum vin să spună că vor administraţie transparentă, că reduc numărul de bugetari, că dau companiile de stat în administrare privată.

    Unde sunt rapoartele trimestriale de cheltuieli pe fiecare minister, pe fiecare agenţie şi pe fiecare primărie din România?

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cu cardul RBS, doctoriile cumpărate la Sensiblu sunt mai ieftine

    Promoţia se adresează atât celor interesaţi de achiziţia unui nou card cât şi tuturor clienţilor RBS care deţin deja carduri de credit Visa (Royal Gold şi Classic) şi MasterCard (Royal Black, Royal Gold, Standard, AIG Life şi Fun).

    Până la sfârşitul perioadei campaniei, aceştia pot primi lunar bani înapoi, după următorul mecanism: 10% din valoarea cheltuielilor efectuate lunar cu cardurile de credit RBS Royal Gold (Visa şi MasterCard) şi Royal Black sau 5% din valoarea cheltuielilor efectuate lunar cu cardurile de credit RBS MasterCard Standard şi Visa Classic.
    Rambursarea banilor de către RBS are loc în fiecare zi de 10 a lunii pentru valoarea cumpărăturilor efectuate cu cardul de credit RBS în luna precedentă în farmaciile Sensiblu. Limita este de 500 lei pe lună/beneficiar.

    “Folosind cardurile de credit RBS când fac cumpărături în farmaciile Sensiblu, clienţii noştri pot primi înapoi până la 10% din valoarea sumei tranzacţionate. Sperăm că această campanie va creşte rata plăţilor efectuate cu cardul pe segmentul produselor farmaceutice,” a declarat Marijana Vasilescu, director comunicare şi marketing RBS România.

    De asemenea, Sensiblu acordă, pe o perioadă nedeterminată, o reducere de minimum 10% pentru orice produs achiziţionat cu cardul de fidelitate Sensiblu. Astfel, clienţii RBS care deţin şi cardul de fidelitate Sensiblu vor beneficia de o reducere cumulată de până la 20% la orice produs cumpărat.

  • Metro Cash & Carry România vrea să deschidă două noi magazine până la finalul anului

    Magazinul din Buzău, de pildă, al treilea spaţiu deschis pe modelul Metro Punct are un spaţiu de 1.700 mp şi un sortiment de 3.500 articole. Deşi oficialii companiei nu au oferit detalii despre investiţii, bugetul dedicat unui astfel de spaţiu se plasează în jurul a un milion de euro.
    MCCR a intrat pe piaţa românească în octombrie 1996, când a deschis primul magazin, în Bucureşti. Reţeaua are în acest moment, 30 de magazine în 23 de oraşe.
    Metro Cash & Carry România a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 1,137 miliarde de euro, în scădere cu 7,3% faţă de 2009.

  • Pe cine mai atacă pieţele financiare

    Este improbabil ca preţul acţiunilor să ajungă din nou la nivelurile din anii trecuţi, inclusiv pentru că există un joc speculativ internaţional în desfăşurare, “cu pariuri pe căderea în continuare a preţurilor acţiunilor greceşti”, spunea săptămâna trecută Yannis Costopoulos, preşedintele executiv al Alpha Bank, despre cotaţia acţiunilor băncii sale, alături de cele ale altor bănci şi companii cotate la bursa din Atena. După primele nouă luni ale anului, piaţa de acţiuni din Atena era în topul primelor cinci burse din lume cu cele mai mari scăderi (45,33%), după cea din Cipru (58,13%) şi înainte de cea din Egipt (44,43%), Ucraina şi Kenya.

    Desigur, ceea ce spune grecul seamănă cu ce a acuzat de atâtea ori ex-premierul Papandreou, de anul trecut încoace, că se întâmplă cu obligaţiunile elene, şi ele ţintă a speculatorilor. Şi cum grecii, nu-i aşa, sunt cam înclinaţi să dea vina pe alţii pentru problemele proprii, pot fi sau nu luaţi în serios. Dar nu numai grecii spun asta. În iulie, şeful UniCredit, Federico Ghizzoni, declara că scăderea spectaculoasă a acţiunilor băncilor italiene, după ce Italia intrase pentru prima dată în colimatorul pieţelor financiare, are legătură nu cu îngrijorarea acestora din urmă că băncile au un portofoliu prea mare de obligaţiuni suverane, ci exclusiv cu speculaţiile investitorilor care fac short selling pe acţiunile băncilor (pariuri pe scăderea viitoare a cotaţiilor), readucând astfel în discuţie aceeaşi practică speculativă contra căreia au luptat şi SUA, şi Germania din 2008 încoace.

    La jumătatea lui august, patru ţări (Franţa, Belgia, Italia şi Spania) au interzis temporar operaţiunile de short selling pe acţiunile băncilor lor, după exemplul Germaniei în 2010; interdicţia şi-a făcut însă efectul benefic doar câteva zile, adică până la faimoasa ştire din The Wall Street Journal că Fed e preocupată de soliditatea filialelor din SUA ale băncilor europene, ştire care a făcut ravagii la bursă în preţul acestora, aşa cum avea să facă ravagii şi zvonul din The Mail on Sunday că Societe Generale ar fi fost în pragul falimentului. Săptămâna trecută, Parlamentul European a votat un regulament de creştere a transparenţei pe pieţele de acţiuni, în virtutea căruia autorităţile de supraveghere naţionale vor fi notificate în cazul existenţei unor poziţii scurte nete semnificative pe acţiuni, imediat ce ponderea lor ar atinge 0,5% din capitalul social emis al unei companii, numai că regulamentul ar urma să intre în vigoare abia din noiembrie 2012.

    Iar când e vorba de companii, contagiunea pe bază de zvonuri e iute şi se extinde repede de la o companie la multe altele din sectorul ei, lucru verificat nu numai la bănci, ci şi la imobiliare, construcţii, asigurări, auto şi aşa mai departe. Şi nu numai la acţiuni, ci şi la obligaţiunile emise de ele. “Unii investitori mai întâi vând şi abia apoi pun întrebări”, reflecta cu năduf Richard Handler, CEO al băncii de investiţii americane Jefferies, căzută la începutul lui noiembrie sub presiunea short sellerilor alarmaţi de o posibilă similitudine cu situaţia MF Global Holdings, unul dintre cei mai mari brokeri pe instrumente financiare derivate, care a dat faliment la sfârşitul lui octombrie din cauza pariurilor greşite pe obligaţiuni suverane europene. După ce acţiunile Jefferies s-au prăbuşit cu până la 20%, iar obligaţiunile ei au ajuns la randamente duble faţă de august, firma i-a asigurat pe investitori că nu e în situaţia MF Global, a redus la jumătate expunerea pe Europa şi a început să-şi răscumpere din acţiuni, ceea ce a mai remediat situaţia pentru moment.

    În alte cazuri, acţiunile companiilor dintr-un sector sunt văzute cu potenţial de pierdere fiindcă nu mai au aceeaşi piaţă ca acum doi ani, un an sau şase luni, iar profiturile companiilor scad (cazul producătorilor de oţel sau aluminiu, afectaţi de ieftinirea metalelor) ori pur şi simplu fiindcă ţările lor de origine au probleme (indicele Euro Stoxx 50, al celor mai bune acţiuni din zona euro, a scăzut cu 19,7% de la începutul anului). În toate cazurile, ce se întâmplă la nivelul statelor afectează evident piaţa acţiunilor: acţiunile europene şi cele ale companiilor americane cu afaceri notabile în Europa au căzut de fiecare dată când a apărut un nou impas legat de finanţarea Greciei, după cum rapoartele negative despre piaţa muncii din SUA au afectat acţiunile firmelor americane.

    Ceea ce atenuează însă volatilitatea şi face ca bursele să arate mai bine decât economia reală e “jocul la portar”, adică răscumpărarea de acţiuni, cu scopul creşterii cotaţiilor, de către companiile care în ultimii ani şi-au redus drastic costurile cu personalul şi investiţiile în extindere, iar disponibilităţile financiare le folosesc pe bursă. Adică exact ceea ce acuza Warren Buffett zilele trecute când spunea că acţionarii companiilor americane se scaldă în bani, dar această prosperitate nu se mai transmite deloc la angajaţii sau la şomerii americani.

    Iar această tendinţă (“de-equitization”) se va accentua, devenind o temă globală în strategiile investitorilor vânzători de acţiuni şi ale companiilor cumpărătoare, prezic analiştii Citigroup: “În urmă cu mai mulţi ani a existat în Europa o combinaţie între profituri solide, acţiuni ieftine disponibile şi costuri joase de îndatorate, care a stimulat răscumpărările de acţiuni, fuziunile şi achiziţiile şi creşterea dividendelor. Acum avem de-a face cu aceeaşi combinaţie, numai că de data aceasta se întâmplă la nivel global”. Ceea ce pentru investitori şi acţionari e o ocazie de câştig, pentru economia reală e însă un motiv serios de alarmă. Atâta vreme cât companiile nu investesc şi nu angajează, ci preferă să-şi folosească profitul ca să-şi susţină preţul acţiunilor pe piaţă, bursa e departe de funcţia ei de bază de sursă de bani pentru dezvoltare şi barometru al economiei, rămânând un simplu barometru al speculaţiilor de moment.