Radu Manolescu, managing partner al firmei de executive search K.M. Trust& Partners, susţine că un şef bun se distinge de un şef rău şi în funcţie de cât bine poate face pentru angajaţi şi clienţi acolo unde poate controla deciziile. Nu sunt puţine situaţiile în care presiunea asupra managerului joacă un rol important, caz în care, după cum spune psihologul Violeta Rotărescu, “partea întunecată a comportamentului iese mai repede la iveală”.
Iuliana Stan, OD & leadership consultant şi director general al Human Synergistics România, observă că organizaţiile şi liderii lor sunt într-o dinamică foarte aliniată, întrucât cresc manageri care să le susţină cultura, iar cultura promovează lideri asemeni ei: “Liderul toxic este tolerat pentru că este aliniat cu profilul similar al organizaţiei; ar fi culmea ca o organizaţie cu o cultură defensivă să caute să promoveze lideri constructivi”. Iar reţeta funcţionează şi invers – nicio organizaţie constructivă nu va căuta lideri nepotriviţi cu cultura ei. Aşadar, spune Stan, e mai degrabă vorba despre un cerc vicios decât despre o rea intenţie, iar efortul de a schimba un cerc vicios într-unul virtuos presupune o muncă titanică de transformare organizaţională.
Dat fiind că activează de peste zece ani în zona de executive search, Radu Manolescu a constatat că cele mai multe caracteristici ale unui manager toxic pot fi depistate în timpul procesului de recrutare – “dacă se face cum trebuie” -, partea de referinţe de la foştii angajatori şi subordonaţi fiind cea mai relevantă. Sunt şi cazuri când trăsăturile sunt mai greu de depistat, mai ales în lipsa unor instrumente de ultimă oră care să măsoare caracterul toxic ce iese mai repede la iveală în poziţii de top management. Un exemplu este cel al lui Bob, CEO al unei agenţii de publicitate de mărime medie, ajuns în vârful companiei pe seama abilităţii sale aproape legendare de a fascina clienţii în timpul prezentărilor de afaceri. Chipeş, suplu şi înalt, Bob era în centrul atenţiei nu numai pentru că era arătos şi se pricepea de minune să prezinte, dar şi pentru că era un fin cunoscător al publicităţii. Strategiile sale au dus la campanii publicitare zdrobitoare, care au adus companiiei multe premii şi creşteri semnificative ale vânzărilor. Odată cu venirea crizei economice, a început să ţină discursuri motivaţionale echipei sale, mai ales că industria sa fusese una dintre cele mai lovite de scăderea bugetelor. Abia atunci a ieşit la iveală şi cealaltă faţă a sa: deşi iniţial oamenii au crezut în el, în scurt timp angajaţii săi spuneau că “l-au văzut jucând teatru de prea multe ori”, iar, odată cu primele eşecuri ale proiectelor, şi-a pierdut credibilitatea. Sau, după cum rezumau povestea lui Bob autorii Dotlich şi Cairo în cartea “Why CEOs Fail”, “ieşeau scântei când intra el în încăpere, iar în final compania sa a ars în flăcări”.
În medie, 30% din executivii pe care îi recrutează compania lui Manolescu nu trec testele de personalitate, deci au şanse foarte mari să devină toxici într-o poziţie de top management. Studiile la nivel internaţional arată că circa 60% dintre manageri sunt sau au potenţialul să devină toxici în viitor, deci să eşueze, mai ales din cauza incapacităţii de a avea un comportament care să le permită să formeze şi să menţină o echipă funcţională, potrivit cercetărilor cu privire la eşecul managerial, realizate de Hogan Assessment Systems. Mădălina Bălan, managing partner în cadrul HART Human Resource Consulting, face referire la recomandarea corpului profesional al universităţii Stanford la întrebarea “Dacă ar fi să recomandaţi managerilor care trec prin cursuri de business un lucru pe care al trebui să-l modifice, care ar fi acelea?”. Răspunsul lor a fost autoconştientizarea. “Ca să poţi controla o tendinţă comportamentală exagerată, primul lucru e să fii conştient de consecinţa comportamentului tău asupra celorlalţi”, rezumă Bălan.
