Blog

  • Şocul anului: a fost doborâtă bariera vitezei luminii

    Enunţată de Albert Einstein în 1905, viteza luminii constituie viteza maximă pe care o poate avea o particulă, fiind una dintre legile fundamentale ale universului.

    În cadrul unui experiment efectuat la acceleratorul de particule al CERN, 15.000 de particule neutrino au fost lansate din apropiere de Geneva spre o peşteră subterană aflată în Italia, la Gran Sasso, la aproximativ 730 de kilometri depărtare. Particulele au ajuns la destinaţie cu 60 de nanosecunde (0,00000006 secunde) mai repede decât i-ar fi luat luminii să parcurgă aceeaşi distanţă, depăşind bariera vitezei luminii cu 0,0025%. Cercetătorii care au efectuat studiul, aparţinând proiectului Oscillation Project with Emulsion-Tracking Apparatus, susţin că au verificat rezultatele în mod repetat, rezultatul fiind acelaşi.

    Mai mult pe www.descopera.ro.

  • Creditul neguvernamental a scăzut în august cu 0,1% faţă de luna anterioară, la 215,7 mld. lei

    În termeni reali soldul a crescut în august, faţă de iulie, cu 0,2%. “Creditul în lei a crescut cu 0,1% (0,5% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a redus cu 0,3% (exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 0,1%). La 31 august 2011, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 3,9% (-0,4 la sută în termeni reali) faţă de 31 august 2010, pe seama majorării cu 2,5% a componentei în lei (-1,7% în termeni reali) şi cu 4,7% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 5,6%), se arată într-un comunicat al băncii centrale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Depozitele firmelor şi populaţiei au crescut cu 0,5% în august faţă de iulie, la 178 miliarde lei

    În luna analizată, depozitele în lei ale firmelor şi gospodăriilor au crescut cu 0,8% raportat la iulie şi cu 10,8% comparativ cu august anul trecut, la 117,41 miliarde lei, în timp ce plasamentele în valută au scăzut cu 0,2% faţă de luna anterioară şi cu 4,4% comparativ cu august 2010, la 60,65 miliarde lei (exprimate în euro au crescut cu 0,2%, până la 14,36 miliarde euro), se arată într-un comunicat al BNR. Defalcat, depozitele în lei ale populaţiei s-au redus comparativ cu iulie cu 0,1%, până la 67,81 miliarde lei. Faţă de august anul trecut, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 9,7% (5,3% în termeni reali).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Acordul România – SUA privind scutul antirachetă, făcut public. Ce prevede acordul privind amplasarea scutului la Deveselu

    Secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu a prezentat, vineri, la MAE principalele dispoziţii ale Acordului. Aurescu a condus echipa de negociere cu SUA pe tema scutului antirachetă. Discuţiile s-au purtat circa un an, documentul fiind semnat, la 13 septembrie, de Teodor Baconschi şi Hillary Clinton.

    Principalele prevederi ale acordului privind amplasarea scutului la Deveselu:

    • Baza rămâne în proprietatea şi sub jurisdicţia suverană a României
    • România va stabili un spaţiu aerian restricţionat în jurul bazei
    • Numărul membrilor forţei SUA în Baza de la Deveselu nu poate depăşi 500 de persoane
    • SUA vor utiliza, “în măsura posibilului”, cetăţeni şi firme româneşti pentru contracte la Deveselu
    • România nu îşi asumă răspunderea pentru prejudiciile în afara teritoriului său
    • România şi SUA îşi împart costurile pentru bază
    • Statele Unite vor avea autoritate exclusivă asupra operaţiunilor.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Băsescu: Îmi asum eşecul pentru Schengen. Nu sunt pregătit să găsesc alţi vinovaţi

    Declaraţiile preşedintelui la B1 TV:

    De când am venit am stabilit o linie cu SUA. Acea linie a fost respectată de toate instituţiile. Acestea au avut o mare contribuţie în respectarea declaraţiilor mele. Vizita mea în SUA nu a fost organizată de serviciile secrete. Mă consider şeful lor ca şef al CSAT-ului. Avem o colaborare. Nu mi-am făcut niciodată griji că vor întoarce armele împotriva şefului statului.

    Intelectualul care se înscrie în partid trebuie să vorbească în partid. Vii dintr-o dată după care devii cel mai acerb critic. Du-te în structura partidului mai întâi şi încercă să găseşti o soluţie. Relaţia mea cu Lăzăroiu rămâne una de colaborare. Lăzăroiu mă poate suna oricând.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Berlusconi ar putea fi judecat pentru favorizarea unei firme care dorea contracte în România

    Potrivit procurorilor, compania italiană RCS, cea care a realizat interceptările pentru Procuratura din Milano, i le-a oferit lui Silvio Berlusconi în speranţa obţinerii, în schimb, a unor contracte privilegiate în România. Publicaţia familiei Berlusconi, Il Giornale, a difuzat în 2005 stenogramele unor conversaţii acoperite de statutul secretului de serviciu care demonstrau legături între un lider de stânga şi patronul companiei de asigurări Unipol, dezvăluind încercarea acestora de a deţine controlul asupra băncii BNL-Unipol.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noile coduri ale Americii: Operaţiunea Twist în loc de QE3

    Scopul operaţiunii este de a împinge în jos dobânzile pe termen lung, corelate cu dobânzile la creditele ipotecare şi cele pentru finanţările acordate afacerilor. Numele de Operaţiunea Twist, după genul de dans cu acelaşi nume, a apărut prima dată în 1961, când Fed a procedat pentru prima dată la schimbul de titluri de datorie pe termen scurt cu altele pe termen lung, cu scopul de a reduce decalajul dintre dobânzile pe termen lung şi cele pe termen lung şi a întări dolarul.

    Decizia Fed este o alternativă mult mai sănătoasă, ca stimulent economic, în raport cu cele două programe de relaxare monetară cantitativă promovate după declanşarea crizei financiare, întrucât nu se mai bazează pe crearea de monedă şi exportarea în toată lumea a inflaţiei rezultate, cu efecte negative îndeosebi asupra ţărilor în curs de dezvoltare.

    După anunţarea deciziei de joi a Fed, randamentele la titlurile federale pe termen lung (mai ales pentru cele cu scadenţa la 30 de ani) au scăzut, într-adevăr, însă pieţele financiare au reacţionat negativ, nu atât pentru că se aşteptau la o nouă rundă de QE, ci din cauza evaluării de către Rezerva Federală a situaţiei economice din SUA, caracterizată de o continuare a situaţiei proaste de pe piaţa muncii şi a prezenţei unor riscuri apreciate drept “semnificative” ca peisajul economic din SUA să se înrăutăţească.

  • Rechinul mare şi rechinul mic sau ce stă în spatele relaţiei Buffett-Obama

    Un preşedinte care bate timid la porţile unui nou mandat, înconjurat de o economie plină de perfuzii, şi un miliardar care scoate bani frumoşi împrumutându-şi efigia companiilor ameninţate de furia pieţelor financiare; Barack Obama (50 de ani) şi Warren Buffett (81 de ani) sunt adevăratul tandem ce va înfrunta anul viitor echipa pe care Partidul Republican o va nominaliza în curând.

    Cu mai puţin de 14 luni până la alegerile prezidenţiale, într-o campanie în care sloganul câştigător din 2008 “Yes, we can” e deocamdată persiflat de realităţile unei economii greu capabile să creeze locuri de muncă, preşedintele Barack Obama trebuie să-şi strângă aproape toţi prietenii, mai ales pe aceia cu mulţi şi au foarte mulţi bani. Este pe de o parte o strategie financiară – costurile unei campanii prezidenţiale în SUA se măsoară în sute de milioane de dolari care trebuie strânşi prin donaţii la vedere, iar Buffett şi-a luat în serios calitatea de sprijinitor şi va găzdui la 30 septembrie un dineu pentru strângerea de fonduri destinate campaniei electorale a preşedintelui -, dar şi una de imagine, pentru că rezultatele pe care Obama le poate raporta în lupta cu greaua moştenire a epocii Bush nu sunt chiar dintre cele mai strălucite, iar sprijinul venit de la cineva cu greutatea lui Warren Buffett se consideră o realizare în sine.

    America este în continuare, ca şi în 2008, ameninţată de alunecarea în criză, şomajul rămâne la niveluri istorice, iar economiştii aproape că au pierdut şirul zerourilor cu care măsoară datoria publică şi deficitul bugetar ale ţării. În plus, clasa politică este sfâşiată de două forţe de talii apropiate care îşi anulează reciproc şi sistematic orice iniţiativă care ar aduce o rază de soare: în vreme ce stânga democrată susţine că guvernul nu cheltuieşte suficient pentru a stimula economia să iasă din criză, după preceptele lui John Maynard Keynes, dreapta republicană şi Tea Party se lamentează că guvernul aruncă banii pe fereastră şi îndatorează inutil ţara cu noul lui plan de stimulare a angajărilor şi că lasă companiile şi investitorii fără aer, propunându-le taxe şi mai mari ca să mai recupereze din deficitul bugetar imens.

    Prin urmare, lupta la prezidenţialele de anul viitor va fi de a arunca responsabilitatea pentru eşec în spatele adversarului, nu de a contabiliza succesul redresării economice în palmaresul vreunuia dintre partide. În aceste condiţii, asocierea dintre Barack Obama şi “oracolul din Omaha” – preşedintele şi director executiv al gigantului de investiţii Berkshire Hathaway – vine să aducă prestigiul unui finanţist legendar şi miliardar din investiţii făcute în virtutea flerului într-un joc electoral unde mişcarea conservatoare Tea Party a adus deja un suflu financiar puternic în pânzele echipei republicane. Ce-i drept, până acum istoria lui Buffett în calitate de consilier economic al puternicilor zilei nu a fost chiar fericită: cel din urmă consiliat al său, pe vremea când miliardarul nutrea simpatii republicane, a fost Arnold Schwarzenegger, pe când acesta era proaspăt guvernator al Californiei, în 2003. În cele două mandate pe care insolitul guvernator le-a câştigat (aici, ajutorul lui Buffett a funcţionat), economia statului s-a prăbuşit sub povara datoriilor, pentru ca acum să fie, după părerea celor mai mulţi analişti, în stare de faliment nedeclarat.

    Lui Buffett nu i-a mers însă chiar rău: la începutul declinului pieţelor financiare, în 2008, a pompat cinci miliarde de dolari într-o bancă aflată în plină criză de încredere şi trei miliarde într-un concern american de tradiţie. Investiţia în acţiunile preferenţiale la Goldman Sachs i-a adus deja lui Buffett un profit de două miliarde de dolari, iar băncii o reşapare a imaginii şi a propulsat-o la vârful piramidei câştigătorilor de pe urma crizei. Banii pompaţi în General Electric sunt aşteptaţi să-şi aducă generosul profit luna viitoare, cu prilejul răscumpărării de către companie a acţiunilor lui Buffett. Acum, în toiul discuţiilor despre riscul de cădere în a doua recesiune, miliardarul din Nebraska şi-a împrumutat iarăşi numele unei bănci confruntate cu derapaje de credibilitate, Bank of America, în care a investit tot cinci miliarde de dolari şi tot în acţiuni preferenţiale, la adăpost de flotabilitatea incertă pe bursă a acţiunilor obişnuite.

  • CEC Bank şi Finanţele lansează un serviciu simplificat de colectare a taxelor şi a impozitelor

    Plăţile pot fi efectuate direct de către contribuabilii persoane fizice sau pentru aceştia de către alte persoane fizice plătitoare – caz în care vor prezenta datele de identificare ale contribuabililor pentru care se fac plăţile.

    Operaţiunile de plată se pot face atât prin ordin de plată intrabancar în unităţile CEC Bank, cât si prin serviciul de Internet Banking al băncii.

    Atât contribuabilii, cât şi persoanele plătitoare se vor identifica fiscal prin codul numeric personal. Condiţia este ca persoanele plătitoare să aibă deschis un cont curent la CEC Bank şi să prezinte ordinul de plată tipărit în formatul stabilit de către Ministerul Finanţelor Publice.

  • Citeşte luni, 26 septembrie, în BUSINESS Magazin

    Cover Story: Cine este cel mai admirat CEO?

    Energie: Schimbare la Viena, efecte la Bucureşti

    Turism: Democratizarea insulelor

    Retail: Kenvelo se poartă agresiv

    BUSINESS Magazin apare lunea si poate fi cumparata de la centrele de difuzare a presei, la pretul de 4,9 lei.

    BUSINESS Magazin este revista de business care, intr-o maniera clara si accesibila, prezinta evenimentele cu adevarat relevante din mediul de afaceri din Romania si din lume. De cinci ani, evenimentele ce au impact asupra economiei si mediului de afaceri romanesc sunt reflectate cu acuratete in analizele BUSINESS Magazin, iar premiile obtinute in acesti ani sunt o recunoastere a valorii brandului BM.