Blog

  • Anunţul făcut de KFC: un nou restaurant la Galaţi

    „Am ales oraşul Galaţi pentru că este un centru important din sud-estul ţării, o zonă în care dorim să ne consolidăm poziţia. Noul KFC a fost foarte aşteptat de gălăţeni, iar această confirmare am primit-o de multe ori, prin mesajele pe care aceştia ni le-au transmis”, a declarat Monica Eftimie, director de marketing al KFC România. 30 de angajaţi vor lucra în noua unitate de la Galaţi.

    Lanţul de restaurante KFC este operat în sistem de franciză, licenţa pentru România fiind acordată în 1997 companiei US Food Network. În prezent, în România sunt deschise 51 de restaurante KFC atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe precum Timişoara, Cluj-Napoca, Suceava, Oradea, Piteşti sau Braşov. De asemenea, KFC România operează şi un restaurant la Chişinău, Republica Moldova. Primul restaurant KFC din România a fost deschis în aprilie 1997 pe Blvd. Magheru din Bucureşti.

  • Musette a deschis primul magazin din România dedicat bărbaţilor

    Acestea este al 18-lea magazin Musette din ţară deschis de Cristina Bâtlan şi al nouălea din Bucureşti. În magazinul Musettem MEN se comercializează pantofii şi genţile Giannini.

    Cristina Bâtlan, cunoscută şi drept „doamna Musette”, este unul dintre puţinii antreprenori români din domeniul încălţămintei care a reuşit să vândă în New York sau Paris pantofii făcuţi la Huşi. Produsele realizate în România sunt vândute atât pe piaţa locală, cât şi în străinătate, în SUA, Franţa, Ungaria, Luxemburg, Israel, Liban, Mongolia şi Bulgaria. Anul trecut businessul s-a extins în Mongolia, Liban şi Franţa.

    Centrul comercial Promenada Mall a fost construit de grupul austriac Strabag şi face parte din proiectul Floreasca City, dezvoltat de Raiffeisen evolution. Proiectul inaugurat în 17 octombrie 2013 este rezultatul unei investiţii totale de 300 de milioane de euro.

  • Bugetul alocat de stat Agriculturii va creşte anul viitor cu 7%, la 5,88 miliarde de lei

     “Este un buget care reflectă în mare parte formele de sprijin pe care le vom acorda anul viitor. Principala majorare de care beneficiază bugetul este la capitolul cofinanţare, pentru că sperăm să avem două programe de dezvoltare rurală şi avem nevoie de sume pentru cofinanţarea măsurilor”, a declarat joi Constantin, într-o conferinţă de presă.

    La capitolul ajutoare de stat, suma este de 2,365 miliarde de lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Uniunea Notarilor din România: Contractul de vânzare-cumpărare a terenului achiziţionat de Ioana Băsescu este legal

     “În urma controlului profesional efectuat s-a constatat că cele două contracte (…) au fost încheiate de către notarul public instrumentator cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de lege la instrumentarea de acte şi proceduri notariale”, arată joi, într-un comunicat de presă remis agenţiei MEDIAFAX, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR).

    Potrivit sursei citate, controlul a fost dispus în 14 noiembrie, “ca urmare a dezbaterilor ce au avut loc în spaţiul public cu privire la achiziţionarea de către notarul public Ioana Băsescu a unui teren în suprafaţă de 290,41 ha teren agricol în judeţul Călăraşi”.

    “S-a verificat legalitatea actelor autentificate de Biroul Notarial Aequitas care a realizat contractul de cumpărare a terenului pentru Ioana Băsescu”, a spus directorul de comunicare al UNNPR, Alin Briceag.

    Ioana Băsescu arăta, în 14 noiembrie, că în septembrie a achiziţionat un teren agricol de 290,41 hectare în judeţul Călăraşi, contractând un credit ipotecar pe 30 de ani de peste un milion de euro şi achitând din surse proprii aproape 280 de mii de euro. Creditul a fost contractat de la Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) Bank.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cristina Bâtlan

    Cristina Bâtlan, cunoscută şi drept „doamna Musette”, este unul dintre puţinii antreprenori români din domeniul încălţămintei care a reuşit să vândă în New York sau Paris pantofii făcuţi la Huşi.

    Cristina Bâtlan a fondat businessul cu pantofi şi genţi Musette în urmă cu circa două decenii, când avea doar 18 ani şi era studentă la Facultatea de Drept. Odată cu dezvoltarea afacerii, Cristina Bâtlan a hotărât să abandoneze studiile universitare pentru a-şi concentra atenţia asupra companiei care astăzi este prezentă în capitalele modei şi are venituri de aproape opt milioane de euro.

    Cristina Bâtlan a pornit la drum iniţial cu o afacere cu ţesături, pe care a dezvoltat-o apoi sub brandul Musette timp de aproape un deceniu. În 2000 familia Cristinei Bâtlan a decis să deschidă o fabrică de pielărie şi să treacă la o nouă etapă. Acum Musette deţine două unităţi de producţie pe piaţa locală, unde sunt făcuţi peste 60.000 de pantofi şi genţi în fiecare colecţie. În fiecare an există două colecţii de bază şi două colecţii pronto-moda (cu un număr redus de produse), precum şi colecţii pentru evenimente speciale.

    Produsele realizate în România sunt vândute atât pe piaţa locală, cât şi în străinătate, în SUA, Franţa, Ungaria, Luxemburg, Israel, Liban, Mongolia şi Bulgaria. Anul trecut businessul s-a extins în Mongolia, Liban şi Franţa şi planurile “doamnei Musette” nu se opresc aici.

    Cristina Bâtlan a deschis la finalul anului 2013, în Promenada Mall, primul magazin dedicat exclusiv bărbaţilor – Musette Men -unde comercializează pantofii şi genţile Giannini, cel de-al 18-lea magazin Musette din ţară. Afacerea condusă de Cristina Bâtlan are în 2013 375 de angajaţi, o cifră de afaceri de aproape 10 milioane de euro şi 27 de magazine în România şi în alte şapte ţări.

  • Bogdan Enoiu

    Bogdan Enoiu este inginer. Sau, mai bine spus, a fost inginer. Acum Bogdan Enoiu este unul dintre cei mai cunoscuti si importanti oameni din industria publicitatii, un pionier, asa cum singur se caracterizeaza, conducand de 16 ani grupul de comunicare care in fiecare an isi disputa pozitia de lider al pietei.

    Bogdan Enoiu vorbeste putin in interviuri, scoate rezultatele in fata si faptul ca ele spun totul despre grupul pe care il conduce de la inceputul anilor ’90. Prefera sa vorbeasca, in schimb, despre pasiunile sale, in special despre tenis, care in ultimii ani s-a transformat intr-o afacere, dupa ce Bogdan Enoiu a decis sa se implice in organizarea turneului anual de tenis BCR Open Romania. In afara de turneul de tenis, de numele lui Bogdan Enoiu se leaga si organizarea altor evenimente importante, precum gala de retragere a fotbalistului Gheorghe Hagi sau vizita presedintelui american George Bush Jr. in Romania, in 2002.

    Bogdan Enoiu a terminat Facultatea de Metalurgie in 1984, iar primul loc de munca a fost la uzina Dacia de la Colibasi, langa Pitesti. Doar noua luni a lucrat acolo, dupa care a venit la Bucuresti, unde a lucrat tot ca inginer, la IMGB. Din 1991, Bogdan Enoiu intra in publicitate si incepe ca antreprenor, infiintand agentia Clip. Pentru un nou intrat in domeniu, Bogdan Enoiu a reusit sa atraga in scurt timp doua contracte uriase – Xerox si Coca-Cola. A atras astfel si atentia retelei internationale McCann Erickson, care in 1996 preia agentia Clip. De aici, totul este istorie, iar evolutia McCann Erickson in Romania este cunoscuta de toata lumea, nu doar datorita rezultatelor in crestere de la an la an gratie dezvoltarii grupului pe diverse paliere, precum media buying, productie publicitara, PR sau BTL, ci si datorita clientilor cu care a lucrat, intre care Vodafone si Coca-Cola.

    Pentru viitor, planurile lui Bogdan Enoiu sunt clare: urmeaza retragerea din publicitate in 2014 si apoi concentrarea pe proiectele personale. Pana atunci, seful de la McCann Erickson continua competitia pe o piata care se afla intr-unul dintre cele mai dificile momente de pana acum.

  • Mişu Negriţoiu, ING: Suntem pe direcţia bună, dar din păcate nu facem lucrurile la timp şi corect

    Mişu Negriţoiu, preşedintele ING Bank şi fost CEO timp de şase ani, spune că după terminarea mandatului s-ar implica în refacerea sistemului de gestiune a proiectelor cu fonduri europene şi ar vrea să contribuie la creşterea gradului de educaţie financiară.

    “Eu aş investi în construcţia instituţională a distribuirii fondurilor europene şi să contribui şi eu la educaţia financiară, chiar mă gândeam, de ce nu, la un institut de gestiune financiară”, a declarat Mişu Negriţoiu prezent la ZF LIVE.

     

  • Reţeta românească din bricolaj: Dedeman Bacău, evaluată la 400 de milioane de euro anul trecut

    Dedeman, compania de bricolaj controlată de fraţii Dragoş Pavăl şi Adrian Pavăl din Bacău, a avut una dintre cele mai mari creşteri în valoare din topul realizat de ZF şi Capital Partners  – 100 cele mai valoroase companii din România –  astfel că de la un nivel de 180 mil. euro la care firma a fost evaluată în 2011, compania a ajuns anul trecut la  402 mil. euro, plus 124%. În 2010, afacerea antreprenorilor băcăuani nu intra în clasamentul realizat de ZF.

    Citiţi în Anuarul TOP 100 cele mai valoroase companii cum a ajuns retailerul român condus de Dragoş Pavăl între cele mai “scumpe” 35 de firme de pe piaţa locală.

    Detalii aici

     

  • Este oficial: BERD a ieşit din acţionariatul Petrom

    BERD a anunţat printr-un comunicat de presă în această seară că a ieşit din acţionariatul Petrom, cea mai valoroasă companie românească, prin vânzarea pachetului de 1,6% pe care îl mai deţinea.

    BERD a devenit acţionar al Petrom în 2004 pentru a sprijini privatizarea companiei cu o participaţie de 2,03%. Preţul de exit a avut “un mic discount” faţă de preţul de miercuri, 13 noiembrie, de 0,4511 lei/acţiune, a anunţat BERD în comunicatul oficial. Potrivit unor surse din piaţă, BERD ar fi vândut acţiunile Petrom la un preţ de 0,42 lei/acţiune pentru o sumă totală de 385,5 milioane de lei (87,6 mil.euro).

    Banca a mai vândut un pachet de 0,4% din Petrom în noiembrie 2012 pentru 85 mil. lei (18,8 mil. euro). Astfel că pe întregul pachetul de 2,03% din Petrom, BERD ar fi încasat o sumă totală de 470 mil.lei (106,4 mil.euro)

    Eric Rasmussen, director resurselor naturale la BERD, a declarat: “Ieşirea noastră de la Petrom este o dovadă a atractivităţii României pentru investitorii instituţionali. Suntem mândri că am contribuit la transformarea Petrom într-o companie de succes , puternică şi atractivă aşa cum este astăzi”. Acest exit face parte din managementul portofoliului BERD, iar banca rămâne pe deplin angajată în România, mai scrie în comunicat.

    “Apreciem foartemult sprijinul din partea BERD, acordat în timpul procesului complex de transformare a Petrom într-o companie modernă şi durabilă, inclusiv în primii ani ai crizei financiare . Succesul acestei vânzări reflectă cererea puternică din partea investitorilor pentru acţiunile Petrom şi sprijin pentru strategia de afaceri a conducerii . De asemenea, această tranzacţie va contribui pozitiv la dezvoltarea pieţei de capital româneşti prin creşterea lichidităţii la Bursa de Valori Bucureşti”, a spus Mariana Gheorghe, CEO al Petrom.

    Acţiunile Petrom au închis şedinţa de tranzacţionare de azi la un preţ de 0,446 lei/titlu, cu 1,13% sub cotaţia de ieri. Petrom are o capitalizare bursieră de 25,2 miliarde de lei (5,7 mld.euro).

    Mariana Gheorghe este şefa Petrom şi cel mai puternic manager din România.

     

     

     

     

     

  • Acţiunile OMV Petrom au revenit pe creştere, după două zile de scădere

    Bursa a crescut cu 0,23%, iar acţiunile OMV Petrom (SNP) au avansat cu 1,12% şi au recuperat o parte din corecţia din ultimele două zile după anunţul privind vânzarea de către BERD a 1,6% din titlurile companiei.

    Piaţa a scăzut cu 1,11% în această săptămână, astfel că indicele general al BVB, BET-C, este cu 1,31% nivelul de la finalul lunii octombrie şi cu 15,51% peste închiderea anului trecut.

    Acţiunile OMV Petrom au crescut cu peste 1% încă din primele minute ale şedinţei de vineri după ce miercuri şi joi au scăzut cumulat cu 6,66%, în urma informaţiilor că un investitor vrea să vândă 0,81% din titlurile companiei. La fel ca în precedentele şedinţe, volumele de transfer cu acţiunile OMV Petrom au fost ridicate.

    Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat joi seară că a vândut acţiunile pe care le deţinea la OMV Petrom, reprezentând 1,6% din totalul titlurilor, pentru care va încasa 385,6 milioane lei (86,6 milioane euro). Pachetul de acţiuni vândut este dublu faţă de cel scos iniţial la vânzare. BERD a vândut acţiunile la preţul de 0,42 lei, cu 12,09% sub cotaţia de marţi, dinaintea lansării plasamentului privat, şi cu 6,9% sub ultima cotaţie de miercuri a acţiunilor OMV Petrom.

    Tranzacţiile efective au fost procesate vineri în sistemul bursei după închiderea pieţei principale, astfel că lichiditatea bursei a urcat de la 38,3 milioane lei (8,6 milioane euro), la 423,9 milioane lei (95,2 milioane euro).

    BERD a vândut pachetul de 1,62% din acţiunile OMV Petrom prin 179 de tranzacţii.

    Cele mai mari două transferuri au vizat pachete de aproximativ 100 milioane de acţiuni (0,17% din titlurile companiei), pentru care cumpărătorii au plătit fiecare circa 42 milioane lei (9,4 milioane euro). Încă un pachet mai mare, de 60 milioane de titluri (0,1% din acţiunile OMV Petrom), a fost cumpărat cu 25,2 milioane lei (5,6 milioane euro).

    La închiderea pieţei principale, acţiunile OMV Petrom erau cotate la 0,451 lei, preţ cu 1,12% peste închiderea de joi. Operaţiunile realizate vineri cu titlurile companiei au cumulat aproape 9,4 milioane lei.

    “Rezultatele OMV Petrom sunt foarte bune, iar în piaţă au apărut investitori pe termen mediu (atât de retail, cât şi instituţionali), stimulaţi de scăderea dobânzilor la depozitele bancare”, a delcarat pentru MEDIAFAX directorul general al BT Securities, Rareş Nilaş.

    Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în creştere cu 0,37%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 0,97% peste ziua precedentă.

    În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), s-a plasat cu doar 0,13% peste nivelul de joi.

    Indicele extins BET-XT a crescut cu 0,38%, în timp ce indicele extins BET-BK a avansat cu 0,32%.

    Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET-BK cuprinde primele 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

    Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 38,3 milioane lei (8,6 milioane euro), de două ori mai puţin decât transferurile din ziua anterioară, de 82,8 milioane lei (18,6 milioane euro). Două treimi din lichiditatea de vineri a fost asigurată de transferuri cu titlurile Fondului Proprietatea (12,5 milioane lei), OMV Petrom (9,4 milioane lei) şi Romgaz (3,3 milioane lei).

    “Era previzibil să apară această situaţie. La fel a fost în toate ofertele (Transelectrica, Transgaz, Nuclearelectrica, Romgaz), trei – patru zile au fost tranzacţii, după care lichiditatea a revenit încet – încet la situaţia iniţială. Este clar că soluţia pentru lichiditatea zilnică la BVB nu sunt ofertele publice”, a mai spus şeful BT Securities.

    Acţiunile Fondului Proprietatea au scăzut cu 1,17%, la 0,8 lei după ce joi, ultima zi a ofertei pentru răscumpărarea a 4,35% din titluri, cotaţia a urcat cu 2,6%.

    “Sunt unii clienţi care îşi răscumpăra pachetele vândute în ofertă, pe de altă parte se aşteaptă AGA din 22 noiembrie şi este interesant cum va arăta strategia Franklin Templeton pentru menţinerea unei diferenţe de aproximativ 15% între preţul din piaţă şi activul net (propunere făcută de cel mai mare acţionar al FP, fondul de hedging Elliott Associates, – n.r.). Până nu se va clarifica acest aspect nu mă aştept la scăderi dramatice ale preţului”, a afirmat brokerul de la BT Securities.

    Investitorii au plasat 3.384 de ordine de subscriere în ofertă, pentru pachete reprezentând cumulat 76,34% din acţiunile Fondului Proprietatea, operaţiunea fiind suprasubscrisă astfel de 17,5 ori. Fondul va răscumpăra doar 4,35% din acţiuni, pentru 600 milioane lei (134,8 milioane euro). Titlurile sunt răscumpărate la preţul de 1 leu/acţiune, cu 19% sub ultima cotaţie de joi. FP va cumpăra câte 5,7% din acţiunile puse la vânzare de fiecare investitor.

    Tranzacţiile vor fi realizate luni, potrivit unui anunţ transmis Bursei de BCR, unul dintre intermediarii ofertei.

    Acţiunile Romgaz (SNG) au crescut cu 0,62%, la 34,1 lei, iar pe piaţa de la Londra certificatele de depozit (GDR) au avansat cu 0,1%, la 10,31 dolari (34,12 lei).

    În precedentele două zile, pe piaţa de la Bucureşti preţul a scăzut cu 1,77% după ce marţi, în ziua listării, cotaţia a urcat cu 15% peste preţul din oferta prin care statul a vândut 15% din acţiunile Romgaz.

    Volumele de titluri tranzacţionate au fost ridicate marţi, în ziua listării, atât pe piaţa de la Bucureşti, cât şi pe cea de la Londra, însă apoi au început să scadă. Pe piaţa de la Bucureşti, investitorii au transferat în vineri 98.771 de acţiuni Romgaz, iar pe bursa de la Londra au fost efectuate operaţiuni cu 56.018 de certificate de depozit. Fiecărui GDR îi corespunde o acţiune Romgaz.

    Tranzacţiile de pe piaţa Rasdaq au cumulat 274.000 de lei, faţă de 927.000 de lei. La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, pieţele vest-europene erau în creştere cu până la 0,2%.

    Mariana Gheorghe este şefa Petrom şi cel mai puternic manager din România.