Blog

  • Franţa: la un moment dat o să fie bine

    Ministrul de finanţe Michel Sapin a precizat însă că guvernul nu are intenţia să reducă impozitul de 75% pe venit aplicat contribuabililor cu cele mai mari venituri pentru porţiunea de venit care depăşeşte 1 mil. euro.

    Între altele, guvernul intenţionează ca pe termen mediu să reducă impozitul pe profitul companiilor, fixat la 33,33% din 1993 (la care se adaugă contribuţia socială de 3,3% pentru companiile cu afaceri de 7,6 mil. euro anual) până la 28% în 2020, deşi prima reducere preconizată va avea loc abia în 2016.

    Neîncrederea afişată de o serie de analişti financiari la adresa noului guvern, format după înfrângerea socialiştilor în alegerile municipale, se leagă de voinţa politică a miniştrilor de a continua politicile necesare pentru reducerea deficitului bugetar, în condiţiile în care deja criza şi austeritatea au dus numărul şomerilor la recordul de peste 3 milioane.

    Noul cabinet francez condus de fostul ministru de interne Manuel Valls are în componenţă două nume – Michel Sapin ca ministru al finanţelor şi Segolene Royal ca ministru al mediului – care au deţinut aceleaşi funcţii în timpul precedentei preşedinţii socialiste a lui Francois Mitterrand, în urmă cu 20 de ani. În plus, portofoliul ministrului industriei, Arnaud Montebourg, un susţinător al creşterii rolului statului în economie, a fost extins în aşa fel încât acum cuprinde şi politicile economice.

  • Petrecerile burlacilor, spaima milionarilor

    Cum nu toate casele luxoase din peninsula Sandbanks din Dorset sunt locuite, proprietarii le închiriază celor interesaţi pentru o mie de lire sterline pe noapte, iar de această ofertă profită cei aflaţi în căutarea unui loc pentru organizarea de petreceri ale burlacilor ori ale burlăciţelor, relatează The Telegraph.

    Petrecăreţii au ajuns astfel să tulbure liniştea sfârşitului de săptămână pentru milionarii din zonă, care reclamă şocaţi că au avut parte de privelişti deranjante, cum ar fi doamne şi domnişoare servite de chelneri în pielea goală, domni care considerau că votca se bea cel mai bine turnată cu pâlnia direct pe gât ori tot felul de articole de la sex shop răspândite prin curtea caselor unde se petrece.

  • Sărbătoare statistică pentru zona euro

    În acelaşi timp, ţările zonei euro n-au reuşit să-şi reducă şi datoria publică, ajunsă anul trecut la o medie de 92,6% din PIB, mult peste ţinta de 60% asumată prin Tratatul de la Maastricht.

    În privinţa economiei reale, indicele compozit Markit, realizat pe baza sondajului în rândul directorilor de achiziţii din industrie şi servicii din zona euro şi considerat cel mai relevant barometru al activităţii economice în timp real, a crescut în aprilie la 54%, de la 53,1% în martie, ceea ce înseamnă a zecea lună de creştere consecutiv şi cel mai bun rezultat din mai 2011 până acum.

    Problema care acum preocupă pieţele financiare nu mai e însă acum situaţia deficitului sau a datoriei publice, ci nivelul scăzut al inflaţiei, întrucât dacă Banca Centrală Europeană ar fi suficient de speriată de perspectiva unei perioade de deflaţie, atunci ar decide să lanseze un program de relaxare monetară cantitativă după exemplul Rezervei Federale a SUA, ale cărei programe de acest fel au reprezentat un adevărat paradis pentru investitorii speculativi. Aşa se explică numărul mare de articole din presa financiară, mai ales anglo-saxonă, unde analişti ai băncilor sau reprezentanţi ai unor fonduri de investiţii încearcă să convingă BCE să urmeze exemplul Fed, în ideea că numai aşa va putea fi evitată deflaţia. Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut la 0,5% faţă de 1,7% cu un an în urmă, departe de obiecivul BCE de 2%, însă nu suficient pentru a determina BCE să acţioneze. Dincolo de interesele pieţelor financiare, există însă şi la vârful zonei euro îngrijorarea că o perioadă cu inflaţie foarte mică ar putea împiedica scăderea şomajului şi ar face mai dificil pentru ţări ca Grecia şi Italia să-şi reducă datoria publică.

  • ABC Data intră pe piaţa românească a tabletelor

    “O estimare realistă pentru anul acesta este o cotă de 7-8% pe piaţa de tablete. Optimist, pot să mă gândesc şi la 12%, dar depinde foarte mult de ce se va întâmpla de Black Friday. De obicei, Black Friday dictează ritmul volumului în retail”, a declarat Alexandru Gheorghiu, directorul de vânzări al ABC Data, adăugând că în prezent se lucrează la creşterea notorietăţii brandului Colorovo pe plan local.

    Anul trecut în România s-au vândut peste 500.000 de tablete, valoarea întregii pieţe fiind de circa 100 de milioane de euro, potrivit estimărilor din piaţă. Tabletele Colorovo vor intra în competiţie în principal cu brandurile locale, precum Allview, E-Boda şi Evolio, care deţin aproximativ jumătate din piaţa de profil.

    În prezent, portofoliul de tablete Colorovo include trei game – Lite (entry level), Vision (medium) şi Supreme (premium). Tabletele din gama premium au procesoare Intel, urmând să fie lansată şi o tabletă care rulează sistemul de operare Windows 8 de la Microsoft. “Urmează să extindem gama de tablete cu procesor Intel, ceea ce este foarte important pentru piaţa de aici pentru segmentele corporate şi guvernamental. În curând va fi lansată şi o tabletă cu sistemul de operare Windows 8 de la Microsoft. Tableta va avea un ecran de 10 inchi şi va veni complet accesorizată, cu husă şi tastatură”, a precizat Gheorghiu.

    Pe lângă tablete, sub brandul Colorovo se regăsesc şi consumabile pentru industria de printing şi echipamente de birotică, iar în curând vor fi introduse în portofoliu şi smartphone-uri.

  • Cum arată arta din spatele artei

    Victoria & Albert Museum din Londra a decis să deschidă un centru special dedicat conservării şi restaurării colecţiilor sale de ţesături şi articole vestimentare, care nu numai că le oferă specialiştilor spaţiu amplu şi condiţii mai bune de lucru, ci permite şi publicului curios să vadă obiectele şi experţii la lucru, cu condiţia să-şi programeze din timp vizita.

    Iniţiativa deschiderii centrului de conservare şi restaurare s-a bucurat de succes în rândul publicului, instituţia fiind deja vizitată de studenţi la design vestimentar, creatori de modă în căutare de inspiraţie, cercetători ori chiar pasionaţi de reconstituire istorică.

  • Ungaria aruncă mănuşa băncilor străine

    Scopul măsurii, prima adoptată de banca centrală după reconfirmarea în funcţie a regimului premierului Viktor Orban, este de a stimula astfel băncile străine să redirecţioneze fonduri estimate la 600-1.000 mld. forinţi (peste 3 mld. euro) către alte active ungureşti, în principal către obligaţiunile guvernamentale denominate în forinţi.

    Măsura este menită astfel să reducă datoria externă şi dependenţa ţării de finanţarea în valută, fiind corelată cu intenţia de înlocuire a emisiunilor de titluri în valută planificate pentru anul acesta, în valoare de 1,3 mld. euro, cu emisiuni de titluri în forinţi cu scadenţe din ce în ce mai mari.

    În acelaşi timp însă, o astfel de mişcare poate duce la deteriorarea rezervelor valutare ale ţării, dacă investitorii pur şi simplu pleacă, deşi momentul ales de banca centrală este bine ales – rezervele valutare erau la un maxim istoric de 36,2 mld. euro la finele lui martie, faţă de 30,8 mld. euro în septembrie trecut, datorită absorbţiei bune a fondurilor de dezvoltare de la UE şi datorită emisiunilor de obligaţiuni în valută lansate de guvern.

    Din totalul datoriei publice a Ungariei, 42% este în valută. Conform unor statistici publicate anul trecut, creditele ipotecare în valută echivalau cu 6,5% din PIB, în timp ce datoriile în valută ale guvernului şi ale companiilor nefinanciare ajungeau la echivalentul a 40% din PIB.

     

  • Netflix a descoperit: conţinutul costă

    Compania a anunţat, într-o scrisoare transmisă acţionarilor săi, că plănuieşte să crească preţurile abonamentelor sale cu “unul sau doi dolari, în funcţie de ţară, până la sfârşitul acestui trimestru, pentru noii abonaţi ai platformei”.

    Preţurile abonamentelor vor creşte în fiecare din cele 41 de ţări în care platforma operează în prezent, a declarat Reed Hastings, chief executive officer (CEO) al Netflix. El a precizat că noile tarife vor fi aplicate doar pentru clienţii noi ai Netflix, în timp ce actualii abonaţi ai platformei vor beneficia de aceleaşi preţuri ca şi până în prezent, pentru încă unu – doi ani. Reed Hastings a spus că Netflix şi-a îmbunătăţit oferta de show-uri TV şi filme oferite abonaţilor săi, făcând totodată referire la seriale originale difuzate pe această platformă, precum “House of Cards”.

    În acest sens, în luna februarie, Netflix a comandat cel de-al treilea sezon al serialului “House of Cards”, cu Kevin Spacey şi Robin Wright în rolurile principale, companiei de producţie Media Rights Capital. Potrivit lui Reed Hastings, creşterea preţurilor abonamentelor va permite Netflix să cumpere drepturile de difuzare pentru mai mult conţinut şi să îl furnizeze utilizatorilor platformei la cea mai înaltă calitate.

    Netflix se afllă în prezent într-un proces de expansiune la nivel internaţional, fiind aşteptată lansarea platformei în acest an şi în Franţa şi Germania. Serviciul a fost taxat după lansarea sa în 2010 la 7,99 dolari, în SUA. În ultimii ani, Netflix a investit în propriul conţinut difuzat, respectiv în seriale precum “House of Cards” şi “Orange is the New Black”, pentru a-şi păstra numărul de abonaţi şi pentru a atrage noi utilizatori. De asemenea, Netflix se luptă pe această piaţă a distribuţiei de conţinut online cu competitori puternici, precum platformele Amazon.com şi Hulu.

    Compania a atras aproape 4 milioane de noi abonaţi în primul trimestru al anului, ajungând la un total de 48,35 milioane de abonaţi la sfârşitul lunii martie. Dintre aceştia, 35,67 milioane de abonaţi sunt din SUA. “House of Cards” a intrat în istoria televiziunii americane anul trecut, după ce a câştigat trei premii Primetime Emmy, inclusiv unul pentru David Fincher la categoria “cel mai bun regizor pentru un serial de dramă”.

  • Şi cristalele au nevoie de rebranding (GALERIE FOTO)

    Cristaleriile recurg la colaborări cu designeri, artişti sau arhitecţi celebri ai zilelor noastre pentru colecţiile lor, scrie The Telegraph. Casa franceză Baccarat, spre exemplu, a colaborat cu designerii Philippe Stark sau Jaime Hayon pentru găsirea unei soluţii de încorporare a cristalului în mobilierul modern, iar artişti ca Jeff Koons i-au proiectat candelabre şi veselă. Compania a ales să-şi marcheze ce-a de-a 250-a aniversare prin lansarea unui set de şah creat de firma japoneză de design Nendo, ca omagiu la adresa capetelor încoronate care i-au fost clienţi de-a lungul istoriei sale.

    Casa austriacă Lobmeyr a făcut echipă cu Poetic Lab pentru a crea gama Ripple Light (“lumină vălurindă”), mici corpuri de iluminat închise în sticlă vălurită care proiectează pe pereţi umbre ce seamănă cu ape curgătoare.

    La rândul său, casa Lalique a înfiinţat Lalique Maison pentru a îmbina experinţa sa în producţia de obiecte de cristal cu decoraţiunile interioare şi a apelat la la arhitecta Zaha Hadid, care i-a creat o serie de vaze. Compania are în plan şi o reîntoarcere la bijuterii de lux şi sticluţe de parfum.

    Casa irlandeză Waterford nu se mai mulţumeşte nici ea cu producţia de candelabre: după realizarea globului de cristal din Times Square din New York a trecut la o gamă de obiecte de colecţie semnate de artişti ca John Rocha sau Jo Sampson. Acesta din urmă a dat viaţă colecţiei Sampson Couture, ale cărei componente, confecţionate din cristal, aramă şi lemn, au fost produse în serii de câte numai cincizeci de exemplare.

  • De ce nu a funcţionat Facebook duminică dimineaţă

    De regulă, Facebook îşi suspendă activitatea pentru perioade scurte în momentul în care optimizează modul în care funţionează paginile, elimină erorile raportate sau modifică algoritmii prin care afişează postările paginilor către utilizatori. Facebook experimentează frecvent noi modalităţi pentru a aduce cele mai populare postări în atenţia utilizatorilor.

    Situaţia a fost remediată după aproximativ o oră, problemele fiind semnalate în intervalul orar 11.30-12.30, ora României. Problemele de funcţionalitate au fost sesizate însă la nivel mondial.

    Utilizatorii de Facebook  s-au confruntat în ultima perioadă cu o scădere a reach-ului (vizibilităţii) postărilor. EdgeRank Checker, un site care ajută la creşterea vizibilităţii paginilor în rândul utilizatorilor de Facebook, a analizat timp de 28 de zile aproximativ 1.000 de conturi diferite, cu aproape 100.000 de postări.  Studiul a arătat că vizibilitatea postărilor a scăzut în februarie de la peste 10% la 7,8% în doar 28 de zile.

  • Lovitura de stat nu bate cu parul

    În opinia liberalului, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, ar trebui să-şi dea demisia fiindcă permite “dictatura pontistă”, adică mobilizarea senatorilor pentru o victorie a PSD la europarlamentare, cu scopul final de a-l propulsa pe Victor Ponta candidat la preşedinţie. Bodea nu a fost singur: atât liderul PNL, Crin Antonescu, cât şi alte voci liberale au criticat virulent ideea de a suspenda lucrările în plen ale Senatului, profitând astfel de excelentul prilej de a creşte cota PNL în rândurile opoziţiei de dreapta şi de a arăta că nu au complexe în a refolosi contra PSD acuzaţia de “lovitură de stat”, suportată în 2012 de liberali cot la cot cu pesediştii din partea lui Traian Băsescu.

    Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei, s-a ferit să decreteze vacanţă pe perioada campaniei, însă a justificat şi el rărirea activităţii în plen prin ideea că la alegerile europarlamentare “sunt două grupuri care se bat pe o diferenţă de câteva voturi, care pot să vină din România”. Conform ultimelor sondaje, popularii europeni (PPE) ar obţine cu câteva mandate mai mult în PE decât socialiştii şi democraţii (S&D), cu 217 la 208, în timp ce liberalii (ALDE) s-ar situa pe locul al treilea, cu 63 de mandate, astfel încât explicaţia lui Zgonea are o logică evidentă din perspectiva PSD.

    Cât priveşte campania pentru prezidenţiale, singurul care combate contra PSD pe acest front rămâne preşedintele Traian Băsescu, care nu doar şi-a reafirmat susţinerea pentru PMP şi a opinat că Victor Ponta n-are nicio şansă de câştig în faţa unui viitor candidat al “dreptei unite”, dar a şi cerut electoratului să nu-l voteze pe Victor Ponta pentru Cotroceni, pentru că acesta, “fiind dependent de baroni, va baroniza ţara”.