Primarul Sorin Oprescu a prezentat situaţia Bucureştiului în ceea ce priveşte riscul seismic, informaţiile bazându-se pe studii şi analize profunde efectuate în ani de către experţi şi profesionişti din ţară şi din străinătate.
“Vreau să aveţi informaţii cât mai corecte şi complete, pentru a înţelege situaţia reală a Bucureştiului, care este extrem de serioasă. Doresc să evit speculaţiile, scenariile fie catastrofice, fie superficiale şi să sesizez toţi factorii implicaţi, dar şi opinia publică, pentru a ne uni eforturile şi a lucra împreună, constructiv, concret pentru diminuarea efectelor. Este unanim considerat, de către specialişti, că Bucureştiul este clasat ca a zecea capitală la nivel mondial, în termeni de risc seismic şi Capitala cu cea mai mare expunere seismică din Europa. În mod evident, în acest context, oraşul Bucureşti concentrează cel mai înalt risc seismic din România”, a spus Oprescu.
Edilul a precizat că sunt 113.863 de imobile în Bucureşti, care totalizează 804.287 de apartamente. Din întreg fondul construit, cu destinaţie majoritară de locuit, au fost experizate 2.523 de clădiri şi s-a constatat că 186 de imobile se înscriu în categoria de risc 1 – pericol public, din care majoritatea, peste 92 la sută, au fost construite înainte de 1940, adică în perioada în care nu existau norme pentru construcţia de locuinţe. În plus, structura acelor imobile a trecut şi experienţa cutremurelor majore de după 1940.
Primarul a explicat că aceste imobile, în funcţie de regimul de înălţime se repartizează astfel: 85 de clădiri au peste cinci etaje (44,7 la sută), 46 de clădiri au peste opt etaje (24 la sută) şi 59 au sub patru etaje (31,05).
“Repartiţia clădirilor din Bucureşti încadrate în risc I-pericol public, pe sectoare, ne indică faptul că majoritatea clădirilor din această categorie sunt în sectoarele 1, 2 şi 3. Poate este un element de reflecţie pentru primarii din sectoarele respective, că este mai important programul de punere în siguranţă a clădirilor, decât cel de reabilitare termică. Sau, dacă tot le fac, să le facă împreună”, a mai spus Oprescu, adăugând că în propunerea de modificare a legii trebuie introdusă obligativitatea ca acolo unde se face reabilitare termică, să fie făcută înainte reabilitarea structurii de rezistenţă a clădirilor.
Primarul a explicat că pentru Bucureşti, clasa I de risc seismic cuprinde două categorii, respectiv imobile expertizate tehnic care reprezintă pericol public şi imobile din aceeaşi clasă, dar nedeclarate pericol public.
“Majoritatea imobilelor sunt situate în centrul oraşului, pe străzile Franceză, Armenească, Lipscani, Bărăţiei, Gabroveni, Blănari, Calea Victoriei, b-dul Magheru, din cauză că cele mai multe au fost ridicate în perioada interbelică şi au trecut prin câteva seisme majore, fără a fi consolidate corespunzător după aceea. Acest fond este prioritatea zero a consolidarilor”, a spus Sorin Oprescu.
El a precizat că, în opoziţie cu percepţia generală, în afara zonei centrale a Capitalei – teritoriul “bulinelor roşii”, există un număr mare de construcţii de locuinţe insuficient protejate faţă de acţiunea seismică.
Primarul general al Capitalei a vorbit şi despre principalele cauze identificate de către experţi privind riscul ridicat de seism din Capitală.
Astfel, s-a constatat că o problemă o reprezintă concentrările de clădiri şi de populaţie, incomparabile cu cele din oricare alt oraş al ţării, în special în zona centrală.
“Planul de dezvoltare urbană a municipiului Bucureşti, emis în anul 1935 de Primăria Municipiului Bucureşti, recomandă centrul oraşului ca poziţie de amplasare pentru cele mai înalte clădiri din oraş. Şi acolo s-a construit. S-a dovedit că a fost o decizie greşită. Din păcate, decizia a fost generată din cauză că din 1831, timp de 100 de ani, nu a mai fost niciun cutremur major, iar specialiştii de la acea vreme au considerat ca Bucureştiul nu are o problemă seismică. În plus, în acele timpuri, nu existau cunoştinţe şi preocupări şţiintifice asupra modului în care trebuiau construite clădirile înalte. Din nenorocire, a trebuit să vină lecţia dură a cutremurului din 1940. Atenţie celor care astăzi lucrează la noul Plan Urbanistic General”, a transmis edilul Capitalei.
Alte cauze se referă la existenţa unui fond de sute de clădiri de beton armat cu înălţime mai mare de patru etaje, construit, în majoritate între anii 1930-1945, la lipsa, în perioada construcţiei acestor blocuri, a cunoştinţelor necesare realizării unor structuri de beton armat rezistente la cutremure, dar şi la poziţia geografică a Bucureştiului, caracterizată de distantele epicentrale relativ mici (100-170 de kilometri) faţă de sursa Vrancea, distanţe ce sunt comparabile cu adâncimea focarelor acestor cutremure (60-170 de kilometri).
Oprescu a mai explicat că şi condiţiile de teren din zonele de Est, Sud, şi din centrul oraşului pun probleme, fiind caracterizate de prezenţa unor straturi argiloase, predominante cu grosime în primii 50-60 de metri de la suprafaţa terenului, care contribuie la manifestarea unor perioade lungi în mişcarea terenului la cutremurele vrâncene de magnitudine medie şi mare, adică mai mare de 7 grade pe scara Richter.
Primarul a mai reclamat inexistenţa şi incoerenţa normelor de proiectare în diverse perioade, precizând că pe un interval de 70-100 de ani, a fost creat fondul locativ existent astăzi, dar se dovedeşte vulnerabil.
“Înainte de 1940, acţiunea seismică nu era luată în calcul în proiectarea construcţiilor, nu existau norme speciale şi nici măcar cercetări ştiinţifice în această direcţie. Cutremurul din 1940 a făcut ca în decembrie 1941 să apară în România şi în Bucureşti prima reglementare de proiectare seismică. Abia după 1965 se introduc însă normative mai precise, cu obligaţia de a fi luate în calcul la proiectare şi introduse soluţii în construcţia clădirilor. Momentul cheie în proiectarea anti-seismică a fost după cutremurul din 1977, când s-au introdus codurile americane şi implementarea lor în normele româneşti. Abia după 1992 a început armonizarea cu cerinţele de proiectare anti-seismică din normele europene. Din 2006 se utilizează codul european (euro cod 8) de proiectare a structurilor de rezistenţă la cutremur”, a explicat primarul general.
În acest context, el a atras atenţia că nu doar magnitudinea pe scara Richter contează, ci şi parametrul terenului pe care este construită fiecare clădire în parte.
Primarul a mai spus că fondul imobiliar din Bucureşti, cel vechi, dar şi cel nou construit, trebuie analizat din punct de vedere al vulnerabilităţii seismice după mai multe considerente: perioada de construcţie a clădirii, codul de proiectare, normele de execuţie, tipologiile arhitecturale, structurale şi funcţionale ale clădirilor, regimul de înălţime, caracteristicile geo-morfologice ale terenului pe care este amplasata fiecare clădire în parte şi concentrarea populaţiei.
Majoritatea specialiştilor consideră că cele mai vulnerabile clădiri sunt cele construite înainte de intrarea în vigoare a codului de proiectare seismică din 1978 şi se împart în clădiri înalte sau de înălţime medie, construite înainte de 1945 şi clădiri înalte sau de înălţime medie, construite după 45, dar înainte de cutremurul din 77.
