Blog

  • Cinteză: Suntem în continuare atenţi la Grecia. În patru luni nu se pot rezolva prea multe

    “Trebuie să fim atenţi în continuare, pentru că în patru luni nu se pot rezolva prea multe“, a spus directorul direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză.

    Miniştrii de Finanţe din zona euro au aprobat prelungirea cu patru luni a programului de salvare, dar finanţarea va fi furnizată abia după aprobarea planului economic detaliat al guvernului de stânga de la Atena.

    Citeză a explicat că situaţia din Grecia rămâne problematică, având în vedere că executivul elen trebuie să vină într-un timp scurt cu soluţii la chestiuni care nu au putut fi rezolvate în ultimii ani.

    “Dacă nu se ajungea la un acord, luni a fost bank holiday în Grecia, de lăsata secului, dar probabil că marţi nicio bancă din Grecia nu mai era deschisă”, a continuat Cinteză.

    Oficialul BNR recunoaşte că posibilitatea ca băncile elene să nu mai primească finanţare de la BCE, în cazul în care nu se ajungea la un acord politic, ar fi afectat şi situaţia România, astfel că BNR a avut zilnic teleconferinţe cu Autoritatea Bancară Europeană şi autoritatea de supraveghere din Grecia.

    El a arătat că banca centrală este interesată să cunoască situaţia financiară a acţionarilor băncilor pentru a fim siguri că aceşti pot oferi sprijini instituţiile de credit locale.

    “Capitalul grecesc are o cotă destul de mare în România, de aproximativ 13% (procent din total active – n.r.). Doar o bancă cu cotă de 0,5% (Bank of Cyprus -n.r.) am văzut ce show a creat, de înnebunisem”, a mai spus Cinteză.

    Cota capitalului grecesc este de 17,6% din totalul capitalului din sistemul bancar şi de 21,8% din total capital străin.

    Cinteză a precizat imediat că situaţia băncilor cu capital grecesc este mult diferită faţă de cea a Bank of Cyprus, atât din perspectiva situaţiei financiare, cât şi a statutului juridic, băncile cu capital grecesc fiind subsidiare autorizate şi supravegheate de BNR.

    Avantajul pe care îl are România este că băncile cu capital grecesc sunt subsidiare. Media de solvabilitate e de 16%. Au o calitate a activelor bună şi o provizionare foarte bună (…) Toate au fost finanţate de mamă foarte mult. Au titluri de stat care le-ar permite să facă lejer faţă unor retrageri masive de lichditate. Calitatea activelor e atât de bună încât sunt convins că BNR ar accepta să acţioneze şi ca împrumutător de ultimă instanţă“, a adăugat şeful Supravegherii din BNR.

    În România activează patru bănci cu acţionariat grecesc: Bancpost, deţinută de EFG-Eurobank, Alpha Bank, Piraeus Bank şi Banca Românească (deţinută de National Bank of Greece).

  • “FREE HUGS”, un eveniment pentru oamenii conştienţi că “ziua în care nu zâmbeşti este pierdută”

    “Free Hugs”, un eveniment care are loc la nivel mondial începând din anul 2004, a fost organizat sâmbătă, între orele 15.30 – 17.30, şi în Bucureşti, între gura de metrou de la Universitate şi Teatrul Naţional Bucureşti, de către Grupul Nefiresc.

    Astfel, cinci furnizori de îmbrăţişări gratuite au apărut la ora 15.30 lângă gura de metrou de la Universitate, purtând cartoane pe care erau scrise textele “Îmbrăţişări gratuite”, “Free Hugs” sau “Îmbrăţişări pentru fiecare”.

    “Îmbrăţişătorii” au fost Adrian, în vârstă de 15 ani, Daniela, în vârstă de 50 de ani, Karina, în vârstă de 16 ani, Anca, de 47 de ani, şi Florin Bădiţă, de 26 de ani. Bădiţă este şi liderul Grupului Nefiresc şi organizatorul evenimentului.

    Cei mai mulţi oameni au părut receptivi la oferta îmbrăţişărilor gratuite, însă au fost şi unii sceptici, semn că lumea nu este încă obişnuită cu astfel de gratuităţi.

    Au fost însă şi destule persoane, mai timide sau mai puţin introvertite – în special fete şi femei -, care au fost plăcut impresionate de această iniţiativă, considerând-o pozitivă şi necesară pentru societate.

    “Este o iniţiativă drăguţă, sunt oameni care au nevoie de aşa ceva. Ar trebui să se întâmple mai des. Ar face lumea mai bună, mai sensibilă”, a declarat, pentru MEDIFAX, Dana, în vârstă de 33 de ani.

    Foarte încântat a fost şi Vlad, în vârstă de 20 de ani, care străbătea centrul Capitalei pe bicicletă şi s-a oprit special pentru a primi câteva îmbrăţişări.

    “Este foarte mişto, se întâmplă şi în alte oraşe din lume, şi în Marea Britanie şi în Franţa. M-am oprit ca să îi îmbrăţişez”, a declarat Vlad, pentru MEDIAFAX.

    Printre cei îmbrăţişaţi s-au numărat şi numeroase persoane mature sau în vârstă, fiecare fiind însă la fel de fericită să primească şi să ofere îmbrăţişări.

    “Ar trebui să se întâmple mai des, peste tot, nu doar în Bucureşti. Este foarte frumos. Astfel, oamenii ar putea să fie mai apropiaţi”, a declarat doamna Natalia, în vârstă de 70 de ani.

    Totuşi, au fost şi destule persoane reticente la iniţiativa “Free Hugs”, dar şi oameni care treceau fără să citească mesajele de pe cartoane, însă atunci când li se explica ce înseamnă această iniţiativă cedau la îmbrăţişările gratuite.

    Însă, cu toate eforturile organizatorilor evenimentului, au fost şi persoane, unele chiar foarte tinere, care nu au fost deloc mişcate de braţele întinse şi dornice de îmbrăţişări. Cele mai multe dintre aceste persoane se concentrau asupra unor activităţi digitale, trecând rapid pe lângă furnizorii de îmbrăţişări gratuite în timp ce vorbeau la telefoanele mobile.

    “O, Doamne, de ce să faci asta!”, a izbucnit o tânără neplăcut impresionată de cei cinci zâmbăreţi care ofereau “free hugs”, fără însă ca aceştia din urmă să fie descumpăniţi.

    Printre reticenţi s-a numărat şi o fetiţă, care s-a speriat şi nu a vrut să fie îmbrăţişată, preferând să o ţină cu braţele doar pe mama ei, care a fost însă mult mai cooperantă şi încântată de această iniţiativă.

    “Oamenii nu sunt foarte obişnuiţi cu astfel de iniţiative. Cred că le este frică de noi”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Adrian, în vârstă de 15 ani, unul dintre furnizorii de îmbrăţişări gratuite.

    Colega lui de acţiune, Anca, de 47 de ani, a spus că participă pentru prima dată la un astfel de eveniment. “Mi se pare o acţiune super. Îmi doresc de mult să fac lucrul ăsta şi este pentru prima dată când fac aşa ceva. Oamenii nu prea sunt îndrăzneţi, dar ne ducem noi spre ei şi le oferim îmbrăţişările noastre”, a declarat Anca, pentru MEDIAFAX.

    “Este o acţiune mai nefirească”, a spus, la rândul său, pentru MEDIAFAX, Daniela, în vârstă de 50 de ani. Aceasta a precizat că îi place foarte mult să ofere îmbrăţişări şi participă cât poate de des la astfel de experimente. “Mă bucur pentru cei care se bucură, unii plâng, alţii sunt foarte emoţionaţi. Fac acest lucru pentru astfel de momente şi pentru că mă simt eu bine, mă alimentează aceste momente”, a mai spus ea.

    Karina, în vârstă de 16 ani, a constatat că reacţia la “free hugs” depinde de la o persoană la alta. “În general, oamenii sunt mai fericiţi după îmbrăţişări, deşi la început sunt mai reticenţi, în funcţie de cât de introvertit este fiecare. Dar scopul misiunii este atins, noi ne încărcăm de energie şi ei la fel“, a declarat Karina, pentru MEDIAFAX.

    La rândul său, Florin Bădiţă, liderul Grupului Nefiresc, a declarat, pentru MEDIAFAX, că îşi propune să organizeze o dată la două săptămâni, în diferite locuri din Bucureşti, astfel de evenimente, în care participanţii să ofere îmbrăţişări gratuite altor persoane.

    Florin Bădiţă a mai spus că, din perspectiva acestei misiuni, oamenii se împart în două-trei tipare. “Oameni care spun direct ‘Nu’. Oameni care zic ‘Nu’, dar apoi acceptă să fie îmbrăţişaţi, şi oameni care vin direct spre noi şi ne îmbrăţişăm. A fost o fată care a început să plângă. E funny tot timpul, dar pentru unii este mai powerful“, a spus acesta.

    Mesajul evenimentului “Free Hugs” a fost însă exprimat cel mai bine de o persoană care nu face parte din organizatorii manifestării.

    “Ziua în care nu zâmbeşti este o zi pierdută. M-aţi făcut să nu-mi pierd ziua”, a spus emoţionat domnul Voicu, în vârstă de 85 de ani, după ce a primit numeroase îmbrăţişări.

    Campania “Free Hugs” a fost iniţiată în anul 2004, de un bărbat australian, cunoscut sub pseudonimul Juan Mann. În scurt timp, îmbrăţişări gratuite au fost oferite oamenilor din toată lumea.

    Grupul Nefiresc a mai organizat şi alte evenimente inedite în Bucureşti, între care “No Pants Subway Ride (Ziua Fără Pantaloni la Metrou)” şi “Frozen Bucharest”.

  • Stratfor: Asasinarea lui Boris Nemţov ar putea declanşa proteste în Rusia

    Nemţov este unul dintre membrii grupului recunoscut ca fiind anti-Putin, care îi include pe fostul magnat Mihail Hodorkovski, fostul premier Mihail Kasianov (Uniunea Populară Democrată), Garry Kasparov (coaliţia Cealaltă Rusia) şi Vladimir Rîjkov (Partidul Republican al Rusiei). Ca majoritatea acestor lideri, Nemţov are o reputaţie echivocă în Rusia. Mare parte din populaţie îl asociază pe Nemţov cu planul economic dezastruos al fostului preşedinte Boris Elţîn din anii ’90. În acelaşi timp însă, Nemţov a trecut în tabăra anti-Kremlin a bloggerului anticorupţie Aleksei Navalnîi, care este considerat principalul lider al opoziţiei în Rusia.

    Navalnîi şi susţinătorii săi intenţionează să organizeze mitinguri de amploare la Moscova şi în alte 14 oraşe ruseşti la 1 martie – prima demonstraţie de acest fel de la cele din 2011-2012 împotriva Kremlinului – care vor protesta faţă de acţiunile din Ucraina, înrăutăţirea situaţiei economice a ţării şi faţă de corupţia la nivel guvernamentale. Mitingul va fi condus de Navalnîi dar vor participa aproape toate grupurile de opoziţie, cu scopul de a aduce peste 100.000 de manifestanţi doar la Moscova. Protestul va fi cel mai important test pentru opoziţie, mai ales pe fondul creşterii popularităţii lui Putin.

    Moartea lui Nemţov va face însă evenimentul şi mai important. Împuşcarea lui în plină stradă la Moscova va aduce o serie de teorii ale conspiraţiei în Rusia, deoarece Kremlinul aştepta de multă vreme să îl îndepărteze din calea sa pe Nemţov. Acesta din urmă a declarat presei cu câteva săptămâni în urmă că se teme că Vladimir Putin îl va ucide.

    În orice caz, Kremlinul ştie că moartea lui Nemţov înaintea mitingului planificat pentru duminică ar putea avea repercusiuni şi ar putea genera şi mai multe proteste, comentează Stratfor, adăugând că este de urmărit amploarea protestelor de la 1 martie şi dacă Putin va putea menţine pacea. Aşa cum afirma Lenin, scopul terorismului este să creeze teroare. Moartea lui Nemţov a avut ca scop să creeze teroare. Întrebarea este cine vrea să o creeze, conchide Stratfor.

     

  • 1 martie la teatrele din Bucureşti: muzică, dans, poveşti de viaţă şi drame neînţelese

    Cei care încă nu şi-au făcut planuri de 1 martie pot alege să petreacă prima zi de primăvară într-unul din teatrele bucureştene. Urmărirea spectacolelor jucate pe scenele teatrelor independente sau a poveştilor spuse în instituţiile teatrale cunoscute poate fi un mijloc plăcut de a petrece ziua de 1 martie. Oferta este cuprinzătoare, instituţiile teatrale având cel puţin un spectacol programat în această zi. Printre acestea se numără şi “Iubitafizica”, “Lecţia de violoncel”, “Declick”, “Un pic prea intim” şi “Omul cel bun din Seciuan”.

    Vă prezentăm câteva dintre spectacolele care pot fi văzute de 1 martie, în Bucureşti:

    În laboratorul de iubitafizică de la Teatrul Mignon

    “Iubitafizica”, un spectacol al companiei independente de teatru vizual cu păpuşi în mărime naturală şi supradimensionate Lightwave Theatre, va putea fi urmărit duminică, de la orele 19.30 şi de la 21.00, la Teatrul Mignon din Capitală.

    Regia acestui spectacol este semnată de Cristina Andreea Ion, după cartea scrisă de Iulian Tănase, iar din distribuţie fac parte actorii Cristina Andreea Ion, Petru Stratulat, Adina Hotinceanu, Daniel Burcea/ George Sfîrăială.

    Laboratorul de iubitafizică este locul prin care personajul principal îşi trece toate iubitele imaginare, analizându-le precum un om de ştiinţă, pentru ca mai târziu să fie lovit de propriile frici. Spectatorul este ghidat prin labirintul iubitafizic de vocea autorului Iulian Tănase şi de cei patru iubitafizicieni. Şapte păpuşi în mărime naturală compun un spectacol multimedia demn de “limitele” imaginative ale unei lumi interioare.

    Iv cel Naiv ajunge la Godot Cafe-Teatru

    Spectacolul “Ce ne spunem când nu ne vorbim”, de Chirs Simion, din distribuţia căruia fac parte actorii Cristi Iacob, Ilinca Goia, Gabriela Iacob şi Vitalie Bichir, se va juca duminică, de la ora 15.00, la Godot Cafe-Teatru, urmând ca de la ora 18.00, să fie prezentat spectacolul caritabil “Ora de naivitate”, de Iv Cel Naiv, cu Dana Voicu, Adriana Moca, Ana Maria Carablais, Teodora Calagiu Garofil, Anda Saltelechi şi Iosif Constantinescu (chitară).

    Ziua de 1 martie se termină la Godot Cafe-Teatru cu avanpremiera spectacolului “MotherFucker with the Hat”, de Stephen Adly Guirgis. Astfel, de la ora 21.00, Virgil Aioanei, Oana Popescu, Vlad Zamfirescu, Cătălina Jojo şi Paul Ipate arată publicului cum, după 26 de luni de puşcărie, Jackie, se întoarce acasă plin de cadouri la iubita lui Veronica, dar spre stupoarea sa găseşte uitată pe masă pălăria unui alt bărbat.

    Tot duminică, de la ora 18.00, la Godot Sub Scenă, este prezentat spectacolul “Declick”, în regia lui Alex Unguru, cu actorii Sabina Brânduşe şi Rareş Lucaci în distribuţie, ce spune povestea a doi tineri care în urma unei aventuri de o noapte ajung să formeze un cuplu.

    “Lecţia de violoncel”, la Teatrul Metropolis

    Radu Beligan, cel mai longeviv artist al scenei româneşti, joacă în spectacolul “Lecţia de violoncel”, scris de Mona Radu special pentru el şi pentru fiica lui, Lamia, şi regizat de Felix Alexa. De 1 martie, spectacolul va avea loc de la ora 16.00, la Teatrul Metropolis. Distribuţia spectacolului este completată de Marius Manole şi Tania Popa/ Rodica Ionescu.

    După 20 de ani de căsnicie, Eva (Lamia Beligan) o fostă vedetă de film, trăieşte suspiciunea că soţul ei, politicianul George Popa (Radu Beligan), îi este infidel. Rănită profund în orgoliu, participă la un casting unde obţine un rol într-un film american, dar pentru interpretarea lui ea trebuie să înveţe să cânte la violoncel în doar trei luni. În felul acesta, îl cunoaşte pe tânărul profesor Radu Manoliu (Marius Manole), care este însurat cu Gabi (Tania Popa/ Rodica Ionescu), cu care are doi copii. Dacă la început profesorul de violoncel i se pare Evei dezagreabil, treptat se îndrăgosteşte de acesta şi fără scrupule îl seduce, negândindu-se la consecinţele care nu întârzie să apară.

    Lumea femeilor, la Teatrul Naţional Bucureşti

    De 1 martie, pe scena Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), se va juca, printre altele, spectacolul “Cinci femei de tranziţie”, în regia Rodicăi Popescu-Bitănescu, Cinci actriţe descoperă cu har, haz şi sensibilitate, tipologia feminină de ieri, de azi şi de mâine: femeia de tranziţie. Dialoguri simple şi adevărate, conflicte omeneşti, întrebări existenţiale şi destăinuri tulburătoare, ca între prietene, la o şuetă. Un evantai multicolor de stări şi sentimente, într-un party al revelaţiilor. Taine, frustrări, suferinţe se dezvăluie treptat, în timpul unei petreceri prilejuită de ziua de naştere a gazdei, la care un păhărel de pălincă “dezleagă” limbile şi îndeamnă la mărturisiri, unele triste, altele purtând o încărcătură de umor amar. Astfel, cei care vor să stea la o şuetă pot merge la spectacolul de la TNB, din Sala Atelier, duminică, de la ora 20.00.

    “Un pic prea intim”, la Teatrul Nottara

    Teatrul Nottara îşi aşteaptă publicul, de 1 martie, cu două spectacole de succes. Astfel, de la ora 19.00, în sala “Horia Lovinescu”, publicul va face cunoştinţă cu Tom Greene, eroul din “Un pic prea intim”, care, deşi este un tip normal, are “trei probleme” foarte mari. Într-un puseu de performanţă erotică, dublat de o promiscuitate fără precedent (pentru el), Tom a reuşit să lase însărcinate trei femei, în decurs de o săptămână: iubita “oficială”, vecina de alături – o femeie căsătorită, la 40 şi ceva de ani – şi studenta lui, de 18 ani. Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Andi Vasluianu, Dan Bordeianu, Laura Vasiliu/ Cristina Florea, Catrinel Dumitrescu, Diana Roman şi Irina Velcescu. În continuare, de la ora 19.30, în sala “George Constantin”, se va juca spectacolul “Matrimoniale”, de Lia Bugnar, cu Ada Navrot, Crenguţa Hariton, Lucian Ghimişi şi Mihai Marinescu.

    Spiritul de familie se simte la Teatrul de Comedie, iar “Omul cel bun din Seciuan” se cunoaşte la Teatrul Bulandra

    Spectacolul “Spiritul de familie”, de Eric Assous, în regia lui Radu Beligan, cu Marius Florea Vizante, Lamia Beligan, Marius Drogeanu, Dorina Chiriac, Sandu Pop, Delia Seceleanu şi Mirela Zeţa în distribuţie, va avea loc duminică, de la ora 19.00, în sala “Radu Beligan” a Teatrului de Comedie.

    De asemenea, la Teatrul Bulandra din Bucureşti, va fi prezentat spectacoul “Omul cel bun din Seciuan”, duminică, de la ora 19.00, în sala “Toma Caragiu”. “Omul cel bun din Seciuan” este un spectacol de Andrei Şerban, din distribuţia căruia fac parte actorii Cătălin Babliuc, Adela Bengescu, Adrian Ciobanu, Manuela Ciucur, Ana Covalciuc, Alexandra Fasolă, Mirela Gorea, Vlad Ivanov, Rodica Mandache, Marcela Motoc, Daniela Nane, Silvana Negruţiu, Mihai Niţă, Simona Pop, Alexandru Potoceanu, Profira Serafim şi Ana Ularu.

  • Google a cumpărat domeniul de internet .app, cu 25 de milioane de dolari

    Internet Corporation for Assigned Names and Numbers (ICANN), organizaţia care reglementează funcţionarea internetului, pune la dispoziţie noi domenii de internet şi le scoate la licitaţie. Printre sufixele de adrese web care s-au mai vândut până în prezent se numără domeniile .baby, .tech, .salon şi .VIP.

    Aceste sufixe sunt cunoscute în lumea tehnologiei informaţiei ca “generic Top Level Domains (gTLD)” (nume generice de domeniu de nivel superior, n.r.).

    În oferta depusă la licitaţia ICANN, compania Charleston Road Registry Inc, deţinută de Google, a precizat că doreşte ca domeniul .app să fie utilizat de dezvoltatorii de aplicaţii.

    “Numele generic de domeniu de nivel superior (gTLD, n.r) propus va oferi dezvoltatorilor capacitatea de a personaliza numele domeniului şi al site-ului web dedicat unei aplicaţii pentru a semnala internauţilor că site-urile .app sunt într-adevăr legate de aplicaţii şi dezvoltatori de aplicaţii”, a explicat firma în documentele depuse pentru participarea la licitaţie.

    “Această specializare le indică în mod clar internauţilor că acesta este un spaţiu de autorizare şi special desemnat unde pot găsi aplicaţii şi informaţii despre dezvoltatori prin intermediul unor adrese web diferenţiate, dar din aceeaşi categorie”, potrivit firmei deţinute de Google.

    Domeniul .baby a fost achiziţionat de compania farmaceutică Johnson & Johnson, care fabrică o serie de produse pentru bebeluşi. Johnson & Johnson a plătit puţin peste trei milioane de dolari pentru acest nume de domeniu.

    Pe de altă parte, compania Dot Tech LLC a cumpărat, pentru 6,76 milioane de dolari, domeniul .tech.

    Toate fondurile obţinute în cadrul acestei licitaţii vor fi administrate de consiliul director al ICANN şi vor fi folosite “cu consultarea comunităţii”, a anunţat organizaţia.

    În 2014, industria franceză a vinului şi-a exprimat îngrijorarea privind crearea domeniilor generice de nivel superior (gTLD) .wine şi .vin, despre care a susţinut că ar putea afecta acorduri comerciale în vigoare referitoare la produse regionale precum şampania.

  • Lucian Bute, la împlinirea vârstei de 35 de ani: Pasiunea boxului este mai înfocată ca niciodată

    “Împlinesc 35 de ani …pasiunea boxului este mai înfocată ca niciodată…”, a scris Bute.

    El a postat acest mesaj în limbile română, franceză şi engleză, la varianta în engleză adăugând: “Zilele mele cele mai bune urmează…”.

    Lucian Bute a avut ultimul meci oficial în ianuarie 2014, când a fost învins la puncte de canadianul Jean Pascal. Românul ar fi trebuit să boxeze în data de 6 decembrie 2014 cu argentinianul Roberto Bolonti, dar confruntarea a fost anulată după ce Bute s-a accidentat la spate.

  • Organizaţia Mondială a Sănătăţii: Oamenii ar trebui să limiteze ascultatul de muzică la o oră pe zi

    Potrivit unui raport al OMS, playerele audio, concertele şi barurile sunt “o ameninţare serioasă”, transmite bbc.com.

    Cifrele publicate de OMS arată că 43 de milioane de oameni, cu vârste între 12 şi 35 de ani suferă de pierderea auzului, iar incidenţa acestei probleme este în creştere.

    În cadrul grupei de vârstă amintite, potrivit OMS, jumătate dintre oamenii din ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare au fost expuşi unor niveluri periculoase ale volumului sunetului produs de dispozitivele personale de redare a muzicii.

    De asemenea, 40% din populaţia acestor ţări a fost expusă unor niveluri periculoase de zgomot în baruri şi cluburi.

    Proporţia de adolescenţi americani care suferă de pierdere a acuităţii auditive a crescut de la 3,5%, în 1994, la 5,3%, în 2006.

    “Ceea ce încercăm să facem este să creştem gradul de conştientizare referitor la o problemă despre care nu se discută destul, dar care are potenţialul de a provoca daune care pot fi, de altfel, prevenite foarte uşor”, a declarat, pentru BBC, doctorul Etienne Krug, director pentru prevenirea rănilor în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

    “Pe lângă faptul că este important ca volumul sunetului să fie menţinut la niveluri joase, limitarea utilizării dispozitivelor muzicale personale la o oră pe zi ar putea ajuta foarte mult în ce priveşte reducerea expunerii la zgomot”, se mai spune în raportul OMS.

    “Aceasta este o recomandare generală, nu este calculată la minut, dar este utilă pentru a-i face să se gândească pe cei care petrec zece ore pe zi ascultând muzică de la un player mp3. Dar chiar şi o oră poate fi prea mult dacă volumul este prea ridicat”, a mai spus Krug.

    Cu cât sunetul este mai puternic (măsurat în decibeli, dB), cu atât mai repede acesta afectează auzul.

    Limitele temporale sigure pentru ascultare, potrivit OMS, sunt: 85 dB – nivelul de zgomot din interiorul unui automobil – opt ore, 90 dB – maşină de tuns iarba – două ore şi jumătate, 95 dB – zgomotul produs în medie de o motocicletă – 47 de minute, 100 dB – zgomot produs de claxon sau de metrou- 15 minute, 105 dB – mp3 player la volum maxim – patru minute, 115 dB – concert rock foarte zgomotos – 28 de secunde, 120 dB – zgomotul produs de vuvuzele sau sirene – nouă secunde.

    Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă, ca regulă generală, menţinerea volumului de sunet al unui player muzical la 60% din capacitatea maximă.

    În cazul persoanelor care vor să se izoleze de zgomotul din timpul călătoriilor cu trenul sau avionul, OMS recomandă utilizarea de căşti audio care anulează zgomotul exterior şi care permit ca muzica să fie auzită clar la un volum sonor mai redus.

    De asemenea, OMS recomandă utilizarea de dopuri de urechi în sălile de concerte foarte zgomotoase şi luarea de “pauze de linişte”. În plus, fanii muzicii ar trebui să stea departe de difuzoare la concerte.

    “Dar care mai este rostul în a merge la un concert, dacă spectatorul va evita muzica?”, se întreabă bbc.com.

    “Ne dăm seama că este o situaţie problematică pe care o putem compara cu consumul de alcool, astfel că mulţi factori de risc legaţi de obţinerea plăcerii nu pot fi schimbaţi uşor, dar trebuie să îi facem pe oameni conştienţi de acest lucru”, a explicat Krug.

    Pe lângă apelul la responsabilitatea personală a individului, OMS spune că şi guvernele şi producătorii au o responsabilitate.

    Organizaţia spune că cluburile ar trebui să ofere spaţii de linişte şi să ofere gratuit dopuri de urechi, producătorii de căşti audio ar trebui să seteze limite ale volumului sonor, iar guvernele ar trebui să adopte legi mai stricte.

    “Când vine vorba despre ascultat muzică la volum foarte ridicat, pentru fiecare creştere a volumului cu trei decibeli, pentru a fi în siguranţă, ascultătorul ar trebui să înjumătăţească timpul de ascultare. De exemplu, la 88 dB, expunerea considerată sigură este de patru ore, la 91 de dB, două ore, şi tot aşa”, a declarat Paul Breckell, director executiv al organizaţiei caritabile Action on Hearing Loss, care activează în domeniul prevenirii problemelor de pierdere a auzului.

    “Îi îndemn pe iubitorii de muzică să se gândească la riscurile pe termen lung al ascultării de muzică cu ajutorul unui player mp3 la volum ridicat peste nivelul sigur de 85 de decibeli, pentru că supraexpunerea poate declanşa acufena (tinitus, senzaţie auditivă patologică caracterizată prin zgomote, vâjâituri în urechi, fără un stimul extern, n.r.), şi să ţină cont că o pereche de căşti audio cu fruncţie de anulare a zgomotului poate face o mare diferenţă”, a mai spus Paul Breckell.

  • Propuneri PNL: Reducerea TVA la 19% din 2016. Eliminarea taxei pe stâlp din 2017 – PROIECTUL programului de guvernare

    Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu, premier propus de acest partid, a prezentat, sâmbătă, proiectul programului de guvernare al PNL, arătând că liberalii nu vor „întoarcerea la vremuri de austeritate”, ci propun investiţiile, creşterea economică şi măsuri de relaxare fiscală, cum ar fi reducerea TVA la 19% până la 1 ianuarie 2016.

    „Măsurile de relaxare fiscale vor fi reducerea taxei pe stâlp progresiv până la zero la 31 decembrie 2016, reducerea accizei la carburanţi până la zero până la 31 decembrie 2016, plafonarea CAS la trei salarii medii brute pe economie pentru profesiile liberale, în fine, reducerea TVA la 19% de la 1 ianuarie 2016”, a spus Predoiu, într-o conferinţă de presă.

    PROGRAMUL DE GUVERNARE AL PARTIDULUI NAŢIONAL LIBERAL

    Cătălin Predoiu a precizat că, în proiectul de program de guvernare, liberalii au în vedere, printre altele, reducerea abandonului şcolar, stoparea migraţiei medicilor, dezvoltarea infrastructurii, combaterea evaziunii fiscale, dar şi „curăţenie la companiile de stat care creează în continuare pierderi”.

    Noi nu vrem să vindem iluzii. Acest program nu se rezumă la o simplă reţetă fiscală. Noi trebuie să creăm un principiu că politica fiscală creează bugetul şi nu invers”, a mai spus Predoiu, arătând că este nevoie de reformă în administraţie, o mai bună colectare a veniturilor şi apoi de măsuri de relaxare fiscală.

    El a menţionat că liberalii „nu vor atenta la independenţa justiţiei prin legi perverse sau închizând robinetul banilor”.

    Predoiu a mai spus că liberalii au lansat spre dezbatere publică poiectul lor de program de guvernare, „dar nu ştiu momentul” în care vor intra la guvernare şi că, în funcţie de acest moment, trebuie să vadă în ce stare vor găsi economia şi finanţele ţării.

    Nu mai vrem să ne întoarcem la vremuri de austeritate”, a adăugat Cătălin Predoiu.

    Copreşedintele PNL Vasile Blaga a arătat că a proiectul programului de guvernare va fi distribuit tuturor organizaţiilor PNL pentru dezbatere. „Vom avea dezbatere şi cu societatea civilă, mediul de afaceri şi partenerii politici, iar la începutul lunii martie acest proiect de program să fie aprobat în forurile de conducere ale partidului”, a precizat Blaga.

     

  • Poliţia dintr-un oraş german avertizează în legătură cu o ameninţare teroristă

    Poliţia din Bremen a declarat sâmbătă că a primit informaţii de la o “autoritate federală” în legătură cu “activităţile unor potenţiali islamişti”. Ei au afirmat că au fost luate “măsuri de securitate coordonate şi adecvate” pentru combaterea ameninţării cu un atac terorist, inclusiv în spaţii publice.

    Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat pentru agenţia DPA că toate clădirile importante sunt protejate.

    De la începutul anului, autorităţile germane au fost avertizate în legătură cu un potenţial pericol din partea islamiştilor radicali în repetate rânduri. În urmă cu două săptămâni, poliţia din oraşul Braunschweig din nordul ţării a anulat un carnaval după ce a primit informaţii concrete despre posibile atacuri cu motivaţie islamistă, în timp ce la 19 ianuarie o demonstraţie a mişcării antiislamizare Pegida a fost anulată din motive similare.

  • Gorghiu: Graba cu care PSD încearcă să treacă noul Cod fiscal, fără o dezbatere serioasă, e neadecvată

    Mi se pare neadecvată graba cu care PSD încearcă să treacă acest proiect de Cod fiscal, fără o dezbatere serioasă, mai mult, ameninţând că o va face prin angajarea răspunerii. Eu cred şi PNL credem că un cod fiscal trebuie să aibă o speranţă de viaţă care să fie mai lungă decât mandatul unui premier, indiferent care este numele acelui premier”, a susţinut ea, sâmbătă, cu ocazia lansării proiectului programului de guvernare al PNL.

    Pe de altă arte, ea a menţionat că un eşec al măsurilor PSD va avea ca “efect colateral” o majoră dificultate de acceptare publică pe viitor a unor măsuri liberale sau a unor programe de natură liberală care să susţină “real şi pe termen lung” economia românească.

    De fiecare dată când PSD trece prin momente politice dificile, vine cu tot felul de promisiuni spectaculoase, intră în acest carusel al promisiunilor spectaculoase (…) – milionul acela de locuri de muncă sau cele 10 miliarde de euro investiţii străine pe care le-a promis. (…) Guvernul a fost investit cu promisiunea că, la 1 ianuarie 2013, va reduce TVA. Nu s-a întâmplat nici până în zilele noastre acest lucru”, a comentat Gorghiu.

    Liderul PNL a mai afirmat că partidul a susţinut şi va susţine relaxarea fiscală, însă respinge compromiterea unor politici utile prin “slaba pregătire şi amatorismul altora”.

    Proiectul Codului fiscal va fi discutat din nou de Guvern, de această dată în vederea aprobării, în perioada 18-25 martie, premierul Victor Ponta afirmând că un program fiscal mai bun decât cel propus de către Executiv “nu are cine să aibă în România”.

    “Dincolo de câteva mici critici de la cei care ziceau că au ei un program mai bun, dar nu îl au – un program mai bun decât cel pe care noi l-am propus n-are cine să aibă în România – important este că, după trei ani de muncă, putem să facem şi reducerea TVA şi toate celelalte măsuri şi, mai ales, avem pe termen mediu şi lung un plan şi o strategie foarte clară de dezvoltare economică”, a spus Ponta miniştrilor, în şedinţa de guvern.

    Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, l-a anunţat în acest context că proiectul Codului fiscal va fi din nou prezentat Guvernului, de această dată spre aprobare, în perioada 18-25 martie. Proiectul fusese discutat de Guvern în urmă cu o săptămână, în primă lectură.