BusinessMagazin

Blog

  • Arta la drumul mare

    Se incadreaza in curentul „verde“ in plina manifestare peste tot si pot fi transformate in muzee in aer liber: intersectiile cu sens giratoriu, rebotezate „rotonde“, au devenit in ultimii ani o moda in designul urban.

     

    O calatorie prin Europa inseamna nenumarate momente de cumpana, in care nu stii daca sa virezi la dreapta sau la stanga ca sa alegi drumul cel bun dintre sutele de autostrazi si drumuri nationale. Iar o aventura cu masina fara GPS a devenit o piatra de incercare chiar si pentru cel mai iscusit sofer. Vocea GPS-ului devine atat de familiara, incat ajungi sa ii cunosti obiceiurile si cuvintele preferate: nu poate fi trecuta cu vederea frecventa cu care rosteste „roundabout“, ceea ce in romana s-ar traduce prin „rotonda“. Adica acea intersectie cu sens giratoriu al carei centru este dominat de un cerc si unde cel care patrunde trebuie sa dea prioritate.

     

    Rotondele au fost imaginate ca un reper de trafic care le economiseste soferilor timp important petrecut pe drum, atunci cand asteapta ca semaforul sa se faca verde; de aceea sunt pe placul ecologistilor, care calculeaza ca de aici se naste o economie de energie pentru semafoare. Dincolo de aspectele practice, multe rotonde au ajuns pretext pentru expunerea artei in aer liber – lucrari de design, monumente clasice sau realizari ale artistilor moderni. Costul construirii unei rotonde poate incepe de la 200.000 de euro in cazul intersectiilor simple si poate depasi 2 milioane de euro pentru constructiile mai complicate, care includ si o creatie de design sau amenajarea unei gradini.

     

    Prima intersectie cu sens giratoriu din Europa a fost realizata la Paris la inceputul secolului trecut de catre Eugene Henard, arhitectul orasului, si a avut in prim-plan Arcul de Triumf. Nu numai ca este cea mai veche din lume, dar este o piatra de incercare pentru orice sofer, avand in vedere ca Arcul este inconjurat de 8 benzi. Numarul enorm de masini care parcurg intersectia in fiecare zi a dat nastere la mituri. Astfel, se spune ca un turist american s-a trezit prins in interior si pentru ca nu a reusit sa schimbe banda, a fost nevoit sa conduca in cerc pana a ramas fara benzina. Tot in aceeasi perioada, William Phelps Eno construia Columbus Circle din New York, prima astfel de intersectie din Statele Unite.

     

    Sistemul inventat la inceputul secolului trecut avea un mare neajuns: cei aflati in intersectie trebuia intotdeauna sa dea prioritate masinilor venite din partea dreapta, ceea ce ducea la aglomerarea intersectiei si inevitabil la accidente.

     

    Astfel, in anii ‘50, in Marea Britanie s-a inventat conceptul de „rotonda moderna“ care presupunea ca aceia care intrau in intersectie sa acorde prioritate masinilor din rond. Sistemul a fost adoptat si de celelalte state din Europa incepand din 1980. Continentul american a fost initial reticent, mai ales dupa celebrul episod de desene animate in care familia Simpson, aflata in vizita in Marea Britanie, s-a invartit minute bune in cerc pentru ca nu reusea sa gaseasca iesirea potrivita din aceasta intersectie noua pentru ei. Recent insa si Statele Unite, si Canada au preluat sistemul, care s-a dovedit un succes pentru ca a descongestionat traficul.

     

    „Atunci cand constructia rotondelor a inceput, multi s-au declarat ingrijorati“, spune Tom Adriance, responsabil pentru administrarea traficului la municipalitatea din Malta, un oras din statul New York unde au fost construite cinci rotonde si alte sapte sunt in proiect. „E ceva nou si oamenii sunt un pic nervosi. Dar pe masura ce se vor obisnui vor realiza avantajele. Traficul este mai fluent si foarte rar apar congestii. Cine isi doreste sa astepte trei minute pana sa se schimbe culoarea semaforului?“, declara Adriance despre proiectul de 16 milioane de dolari (aproape 12 milioane de euro).

     

    Principiul „cedeaza la intrarea in intersectie“ a devenit lege in Marea Britanie in 1966, unde au fost construite sute de rotonde. Cel mai ambitios program a inceput in orasul Milton Keynes, unde dupa ideile urbanistului Melvin Webber au fost construite 130 de rotonde, din care numai cinci semaforizate. Sistemul s-a dovedit a fi atat de popular, incat rotondele figureaza in logo-ul folosit de orasul Milton Keynes pentru cea de-a 40-a aniversare, iar in slogan „Roundabout 40 and still in love“.

     

    Designul rotondelor moderne s-a rafinat in ultimii ani. Unghiurile de intrare au fost largite si au fost adaugate elemente care incetinesc traficul. La ora actuala, conform The Economist, Franta are 20.000 de rotonde moderne, Australia 15.000, Marea Britanie 10.000, iar Statele Unite 1.000. Iar odata rezolvata problema traficului, rotondele au inceput sa-si gaseasca si alte foloase, fiind nu de putine ori amenajate ca niste muzee in aer liber. Intr-o rotonda din Belfast este programata pentru 2008 inaugurarea unei structuri de 45 de metri inaltime in forma de floare salbatica. Semnat de artistul Ed Carpenter, proiectul se va afla in centrul unei inter-sectii de drumuri importante din vestul orasului si va fi vizibil de la cativa kilometri distanta. Carpenter, care a avut un buget de 400.000 de lire sterline (peste 590.000 de euro), sustine ca a imaginat floarea „ca simbol al viitorului“.

     

    Si in Franta au aparut obiecte de design in mijlocul intersectiilor. De exemplu in regiunea Landes, cunoscuta ca un centru industrial, la tot pasul dai peste ro-tonde care spun povestea industriei respective. Astfel, in zona Chalosse, unul dintre cele mai importante centre de productie de mobila din regiune, a fost imaginata o structura care atrage atentia de la distanta: un scaun de 10 metri inaltime si cinci metri lungime apare brusc pe un drum din vestul orasului Hagetman.

     

    Francezii au expus si istoria, si miturile in intersectii. In trecut, Landes era o regiune mlastinoasa, cu turme imense de oi. Pentru a putea trece peste locurile noroioase, ciobanii mergeau pe catalige. Pe masura ce terenurile au fost curatate, ciobanii pe catalige au disparut, insa au ramas prezenti in cantecele si dansurile locului – iar intr-una dintre rotondele din zona a fost instalata o sculptura imensa care reprezinta un cioban pe catalige.

     

    Spania este o alta destinatie care atrage atentia prin aranjamentele la drumul mare. Daca francezii si britanicii au ales constructii din lemn sau metal, spaniolii au speculat vegetatia specifica zonei. In regiunea Tarragona, rotondele par niste gradini botanice in miniatura, dominate de palmieri si ananasi si asezonate cu leandru si alte flori mediteraneene. Vegetatia este atat de deasa, incat poti uiti ca te afli intr-o intersectie si ca trebuie sa cedezi trecerea.

  • O punte intre generatii

    Un artist din Sheffield reuseste sa demonstreze ca a face o muzica pe placul tuturor nu duce neaparat la un dezastru in materie de calitate a creatiei.


    Cate inregistrari lansate in ziua de azi ai putea cumpara atat pentru bunicul, cat si pentru un pusti indie de 15 ani? Nu prea multe. Trupele care aleg sa se adreseze tuturor generatiilor sfarsesc, in general, prin a produce un pop monoton, ultraconservator in stilul Travis/Stereophonics. Sunt genul de trupe pe care te simti obligat sa nu le poti suferi, pentru ca singurul principiu dupa care se ghideaza este curatarea muzicii lor de orice te-ar putea determina sa-ti displaca. Incercarea de a placea tuturor mereu este o reteta pentru un dezastru de proportii hindenburgiene.


    Si totusi, acesta este exact domeniul in care un artist din Sheffield, Richard Hawley, exceleaza. Hawley reuseste sa faca o muzica pe care pustii „cool“ in blugi imposibil de stramti sa o elogieze pe forumuri, si in acelasi timp una usor de ascultat, pe care bunicii vostri ar descrie-o, probabil, drept „muzica adevarata“.


    Majoritatea punctelor de referinta muzicala ale lui Hawley dateaza dinainte de Beatles, tragandu-se dintr-o traditie si mai veche a compozitiei muzicale. De fapt, lumea muzicala in care traieste Hawley este una a Marii Britanii din anii cincizeci, acea Mare Britanie „a pipei si a papucilor“, atunci cand Sheffieldul sau natal era un oras de oameni muncitori cinstiti care trudeau din greu, o Mare Britanie infinit mai reconfortanta si mai sigura decat cea a insulei date peste cap din ziua de azi.


    Vocea sa extraordinara, in parte Johnny Cash, in parte Elvis, suna de parca ar trebui sa apartina unui om care are de doua ori modesta varsta a lui Hawley, 40 de ani. Fara indoiala, una dintre cele mai mari calitati ale sale este strania capacitate de a crea o melodie ce suna de parca o stii de-o viata, dar     nu-ti aduci aminte de unde. Toate piesele de pe ultimul sau album, recent lansatul „Lady’s Bridge“, suna ca si cum ar fi preluari ale unor piese clasice. Totusi, daca Hawley n-ar fi oferit decat niste nostalgie muzicala frumos ambalata,  n-ar fi fost idolatrizat de fanii lui. Ceea ce il face atat de placut este sentimentul palpabil de melancolie din cantecele sale, ca si cum propriul lui brand de balade ar fi o cale directa de evadare din lumea moderna. Cantecele lui sunt pline de sentimente de pierdere si alean, de dor de o lume mai buna decat cea care ni s-a dat. Aceasta aplecare constanta inspre explorare sufleteasca este ceea ce confera clasicitate compozitiilor lui si il diferentiaza complet de alti artisti „retrogresivi“ (ganditi-va, de exemplu, la Ocean Colour Scene, reactionarii muzicali obsedati de anii ’60).


    Ultimul sau LP (denumit dupa un pod din centrul Sheffieldului) ofera si el cateva priviri de pe margine asupra vietii in 2007. Splendidul single „The Streets Are Ours“ este o reactie fata de un guvern laburist obsedat de impunerea de restrictii tinerilor care poarta hanorace si beau cidru pe bancile din parc (aproape 90% din populatia sub 18 ani a Marii Britanii). Videoclipul piesei, care prezinta o multime de adolescenti plictisiti si saraci, nu face decat sa intareasca aceasta impresie. Bine, cantecul suna ca o piesa clasica uitata ce ar putea ajunge sa se difuzeze la statia de radio a unui spital, dar de fapt pare o chemare la arme eliberatoare pentru o intreaga generatie.


    Va sugerez sa cumparati un exemplar din „Lady’s Bridge“ imediat. E perfect pe post de cadou de zi de nastere, polivalent pentru acele ocazii jenante in care ati uitat complet sa cumparati un cadou. N-are importanta daca destinatarul are 18 sau 80 de ani, oricum va fi sigur incantat.


    Merita mentionata trecerea in nefiinta a lui Tony Wilson, seful Factory Records si fondatorul legendarului club din Manchester, Hacienda, amuzant portretizat in filmul „24 Hour Party People“. In ciuda straniei asemanari de nume, a faptului ca ne-am nascut si am crescut in aceeasi parte din nordul Angliei si am invatat amandoi la Oxbridge, nu prea am ce sa mai spun despre tragica trecere in nefiinta a lui Wilson fara sa alunec in sentimentalismul pe care il dispretuia atat de mult. Va sugerez sa va petreceti aceasta saptamana ascultand Joy Division, A Certain Ratio, ESG si The Happy Mondays in amintirea sa. Manchesterului are sa-i fie dor de el.


    In romaneste de Loredana Fratila-Cristescu

  • Sa muncim razand

    Cartea lui Michael Flocker, aparuta in colectia „Practic“ de la Humanitas, putea la fel de bine sa fie publicata in colectia „Rasul lumii“, a aceleiasi edituri.

     

    Desi gasim in paginile ei o multime de sfaturi utile si subtile, pe care toti angajatii lumii le pot pune sa lucreze spre folosul lor, felul in care acestea sunt exprimate, precum si divagatiile (de natura istorica, sociologica, administrativ-financiara) care le insotesc pas cu pas sunt pline de umor (bine impanat cu cinism) si de ironie de cea mai buna calitate. Autorul este, de altfel, un specialist al ghidurilor „in raspar“ si are in bibliografie titluri care, in acest sens, vorbesc de la  sine: „The Metrosexual Guide to Style“  sau „The Hedonism Handbook“. Ca sa nu mai pomenim chiar titlul original al lucrarii de fata: „The Death by Powerpoint“ („Moartea vine prin Powerpoint“).

     

    Inainte de a vorbi despre continutul volumului, ar trebui spus ca din loc in loc, pe marginea paginilor se afla casete cu citate pline de spirit din personalitati celebre si  informatii tulburatoare de tip „Stiati ca…“ – toate incarcate de haz si putand fi citite cu delicii, independent de demonstratiile propriu-zise. Iata, chiar pe paginile de deschidere, niste cuvinte ale lui Mark Twain:

     

    „Nu-mi place munca, nici chiar atunci cand o face altcineva“. Sau, din a doua categorie: „Stiati ca in 1980 salariul mediu al unui director general era de 42 de ori mai mare decat salariul mediu al unui lucrator? In 1999 devenise de 419 ori mai mare“.

     

    Inca de la inceput suntem avertizati asupra naturii subiectului tratat si asupra multimii de obstacole pe care munca „intr-un cubicul“ le presupune. Mai departe, pe circa 200 de pagini sunt expuse aceste reguli, de la intelegerea personalitatii sefului (seful-prieten, seful sportiv, seful martir sau sefgodia), a colegilor (lamaia acra, manipulatorul, lingaul, calca-n strachini etc.) si a talcurilor ierarhice, pana la deslusirea si aplicarea codurilor vestimentare si a jargonului institutional. Mai aflati cum sa indurati in tacere si sa nu aveti o mina plictisita la o sedinta in care se face, obligatoriu, o prezentare in Powerpoint, care este protocolul e-mail-urilor de serviciu si cum sa folositi o gama cat mai mare de emoticoane. Peste toate, troneaza sfatul numarul unu al autorului: distractia obligatorie. Adica nu uitati ca umorul face corvezile mai suportabile si ziua de lucru mai scurta.

     

    Michael Flocker, „Ghid de supravietuire la birou, Cartea de capatai a angajatului de succes“,

    Editura Humanitas, Bucuresti, 2007

  • Noutati

    Istorie si fantezie

     

    Ca si „Numele trandafirului“, „Baudolino“ tese o povestire medievala. Atata doar ca in acest din urma roman, nu mai avem drept cadru lumea monastica si disensiunile interne ale Bisericii, ci universul laic de la curtea imperiala a lui Frederic I Barbarossa. La varsta de 13 ani, Baudolino (un smecheras hatru si descurcaret care in mitologiile locale poate fi, precum la nemti, Peter Schlemihl, sau la britanici Trickster God) este adoptat de imparat si traieste, impreuna cu acesta, toate evenimentele majore. Capacitatea de a scorni istorioare verosimile, in care toata lumea crede si din care, finalmente, se naste Marea istorie (el este cel care il convinge pe Barbarossa sa lanseze Cruciada), forta lui exceptionala de persuasiune sunt virtutile si viciile lui, pe care Eco isi face placerea sa ni le infatiseze intr-un limbaj popular, profund diferit de limbajul studiat, latinizant, folosit de calugarii de la manastirea din Melk („Numele trandafirului“).

     

    Umberto Eco, „Baudolino“,

    Editura Polirom, Bucuresti, 2007

     

     

    Insemnari pe partitura

     

    „Puteam, oare, sa ma insel? Nu, deloc, nu ma suspectam sa fi posedat atat de multa imaginatie incat sa ma fi putut insela. Consideram ca nu-mi faceam nicio falsa iluzie. Veneam de departe si de foarte de jos. Insa acum soarta incepea sa lucreze pentru mine. Simteam ca eu si nimeni altul eram cel ales.“ Asa se incheie cel dintai capitol al memoriilor lui Bob Dylan, un muzician ales si facand parte din poporul ales. Acest prim volum autobiografic retraseaza cateva din episoadele cruciale ale vietii si ale carierei unuia dintre cei mai populari artisti ai veacului XX. Din New Orleans pana in Minesotta si la Woodstock, parcurgem toate reperele geografice ale unui mare destin si toate treptele unei tumultoase educatii sentimentale si culturale.

     

    Bob Dylan, „Cronica vietii mele“,

    Editura Allfa, Bucuresti, 2007

  • In mijlocul naturii

    Putine sunt locurile de pe aceasta lume unde omul de azi poate avea parte de comuniunea cu natura la fel ca stramosii sai. Printre acestea se numara parcurile nationale din Statele Unite ale Americii, unde hanuri construite special aduc salbaticia aproape de turistii care, desi iubitori de natura, nu ar fi totusi incantati de perspectiva unei nopti sub cerul liber.

     

    AHWAHNEE. Structura masiva de granit si lemn situata in inima Parcului National Yosemite din California are vedere la Half Dome, Glacier Point si Cascada Yosemite, semanand foarte bine cu celebrul Overlook Hotel, asa cum apare el in ecranizarea „Shining“ dupa Stephen King.

     

    PHANTOM RANCH. Cea mai apreciata structura de cazare din zona Marelui Canion. Situata pe fundul canionului, este o adevarata oaza pentru drumetii care ajung la capatul acestui aparent abis. Construita la nord de Fluviul Colorado, intampina oaspetii cu camere confortabile, cu un aer rustic.

     

    ZION LODGE. Cel mai bun mod de a te bucura de peisajele absolut uimitoare din primul parc national al statului Utah este sa te cazezi la Zion Lodge, aflat chiar in mijlocul parcului. Inconjurat de defilee vaste si stanci abrupte ce se inalta mandre, e baza ideala pentru excursii prin ravenele inguste din Zion, pe platourile impadurite ale zonei si pe apele raului Virgin.

     

    MAHO BAY CAMP. Nu e de fapt un han in toata regula, ci un complex de corturi de panza din Parcul National din Insulele Virgine ale SUA. Baile sunt separate de cort si se ofera doar conditii de baza. Cei dornici de refugiu in acest loc pot alege intre cursuri de arta si yoga.

     

    VOLCANO HOUSE. Pentru o evadare fierbinte la propriu, exista casa din apropiere de craterul vulcanului Kilauea din Parcul National Vulcanic din Hawaii. Construita initial ca loc de adorare a zeitei vulcanului, Pele, casa i-a adapostit de-a lungul vremii pe Mark Twain si pe Franklin Delano Roosevelt. Cele mai bune camere dintre cele 42 care stau la dispozitia turistilor au vedere la crater, iar altele au vedere la paduri si la Muntele Mauna Loa, cel mai mare vulcan al lumii.

     

    CAMP DENALI & NORTH FACE LODGE. Situat in Parcul National Denali din Alaska, ofera posibilitatea unei sederi intr-un decor salbatic fara egal. Este singurul parc din SUA care ofera o vedere directa la creasta spectaculoasa acoperita de zapada a Muntelui McKinley (cel mai inalt varf al tarii), atunci cand  si muntele doreste sa se lase vazut (de obicei se ascunde sub nori). Cei interesati beneficiaza de excursii unde au naturalisti pe post de ghizi.

  • Piata de electrocasnice in ascensiune libera

    Dupa un an 2006 in care aproape toti marii retaileri de electronice si electrocasnice au fost afectati de scaderea pietei, prima jumatate a acestui an a inclinat din nou balanta catre crestere. Cum va arata piata la final de an?

     

    Incepand cu a doua jumatate a acestui an, batalia pentru titlul de cel mai mare retailer de electronice si electrocasnice din Romania nu se mai da intre Altex si Flamingo, ci intre Altex si Domo, dupa ce cresterea vanzarilor l-a propulsat pe acesta din urma pe locul al doilea in clasament. E o prima concluzie in urma rezultatelor financiare din prima jumatate a acestui an, rezultate care au determinat companiile sa revizuiasca, aproape fara exceptie, estimarile pentru intreg anul.

     

    „De obicei, in piata de retail de electronice si electrocasnice, prima jumatate a anului aduce in jur de 35-40% din cifra de afaceri anuala a companiei“, estimeaza Gyorgy Baba, directorul Primex, companie care a fost cumparata de grupul turc Sabanci Holding, detinatorul brandului Teknosa. A doua jumatate a anului, dupa Baba, aduce in general un procent mai mare din vanzari tocmai pentru ca in aceasta perioada exista doua varfuri in vanzari – lunile august si decembrie.

     

    Mergand pe aceasta logica, cele 112 milioane de euro incasate de Altex in primele sase luni l-au determinat pe directorul executiv Dan Ostahie sa creasca stacheta de la o cifra de afaceri de 275 de milioane de euro, cum anuntase anterior, la cel putin 300 de milioane de euro. „Chiar daca diferenta dintre vechea si noua estimare poate parea o suma mare, 300 de milioane reprezinta un obiectiv plauzibil“, sustine Ostahie. Cresterea vanzarilor Altex din primul semestru o atribuie interesului crescut pentru televizoarele cu cristale lichide, odata ce au fost eliminate taxele vamale pentru importul din UE de astfel de produse, dar si faptului ca pe piata exista un numar mare de proiecte rezidentiale noi, care ii determina pe noii proprietari sa-si reinnoiasca electronicele si electrocasnicele. Aceiasi factori ar urma sa sustina si cresterile prognozate pentru perioada urmatoare, inclusiv la nivelul pietei de retail electro in general, pe care Ostahie o estimeaza la peste un miliard de euro la sfarsitul anului.

     

    Altex a fost cel mai tare afectata anul trecut de scaderea pietei: cifra de afaceri a scazut cu 55 mil. euro comparativ cu 2005, iar exercitiul financiar a fost incheiat cu o pierdere de 3,9 milioane de euro. „Anul 2007 este insa un an bun pentru economia romaneasca. Piata isi revine si incepe sa se stabilizeze, fapt care sustine si revenirea situatiei Altex“, spune Ostahie, estimand ca 2007 ii va aduce un profit net de 6 mil. euro, adica 2% din cifra de afaceri, si un profit operational (EBITDA) de 15 mil. euro pentru Altex.

     

    In ceea ce priveste Domo, compania nu pare sa fi fost afectata de scaderea pietei din 2006. Cifra de afaceri a companiei a crescut in fiecare din ultimii cinci ani si, mai mult, prima jumatate a acestui an a depasit asteptarile managementului, care pana acum a revizuit de trei ori in sens pozitiv estimarile privind afacerile anuale. In ianuarie, compania anunta pentru 2007 o cifra de afaceri de aproximativ 150 de milioane de euro, pentru ca acum sa ajunga la o perspectiva de 200 de milioane de euro. Cifra se intemeiaza pe faptul ca vanzarile din primele sase luni (care in general reprezinta pentru Domo circa 36% din afacerile anuale, conform conducerii companiei) aproape ca s-au dublat, la 75 de milioane de euro.

     

    In plus, Lorand Szarvadi, directorul executiv al Domo, conteaza pe impactul pe care il va avea asupra vanzarilor deschiderea primelor magazine Technomarket, avand in vedere ca lantul comercial cu acest nume (detinut de fondul de investitii Equest, noul actionar majoritar al Domo) va intra in Romania prin intermediul Domo. Szarvadi a spus ca magazinul-pilot al Technomarket, cu o investitie de „cateva sute de mii de euro“, va fi deschis la Targoviste la sfarsitul lui septembrie pe o suprafata de 1.500 mp, urmand ca alte doua sa se deschida „foarte posibil“ pana la sfarsitul anului si inca unul in iulie anul viitor, in parcul de retail Vitantis din Bucuresti. Diferenta fata de magazinele Domo tine in primul rand de suprafata, a spus Szarvadi: dimensiunea vizata de Technomarket (cu exceptia primului magazin) este de 3.000 mp, pe cand magazinele Domo vor fi limitate la cel mult 1.500 mp.

     

    In ce masura cresterea vanzarilor se va transpune intr-o marire de profit? „Intotdeauna am evitat ritmurile de crestere exagerate si am luat masuri de reglare a volumului de vanzari astfel incat sa iesim cel putin pe break-even. N-am urmarit niciodata sa vindem cat mai mult posibil doar pentru a fi lideri de piata, ci am mers pe ideea de a vinde cat putem fara a pierde bani“, spune Lorand Szarvadi. Aceasta strategie i-a furnizat argumentul pentru o estimare de profit net de 8 milioane de euro pentru 2007, mai mare decat in cazul oricarui alt competitor.

     

    Spre deosebire de Altex si Domo, Flamingo pare a se confrunta in continuare cu probleme similare anului trecut. Cifra de afaceri in primul semestru s-a diminuat in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut, de la 70,1 la 67,9 milioane de euro, fapt care a determinat compania sa reduca estimarile pentru intregul an de la 175 de milioane de euro (cat avusese in 2005) la 160 de milioane de euro (doar cu 10 milioane peste nivelul din 2006). In plus, Flamingo a consemnat deja o pierdere de 4,8 milioane de euro pe primele sase luni, in conditiile in care a aplicat totusi o strategie de reducere a costurilor cu 2,2 milioane de euro.

     

    „Cifrele din primul semestru, chiar daca nu sunt o surpriza placuta, nu sunt de natura sa ne ingrijoreze“, spune Dragos Simion, vicepresedinte Flamingo International, aducand argumentul ca vanzarile companiei au fost afectate de „unele desincronizari intre inchideri si deschideri de noi magazine“. Simion se refera la restructurarea activitatilor din strainatate si inchiderile de magazine, in virtutea strategiei de rentabilizare a afacerii, fara ca in locul lor sa fie deschise altele (e vorba de magazinele Flanco World, planul fiind ca pana la sfarsitul anului sa fie inaugurate zece unitati). Flamingo spera totusi in rezultatele aduse de varful de sezon – perioada sarbatorilor de iarna, ca sa recupereze pierderea din primul semestru.

     

    Singura companie care nu si-a schimbat estimarile este Primex. „Strategia noastra se bazeaza mai mult pe suprafete medii de vanzare, spre deosebire de competitorii care merg pe suprafete mari, intrucat consideram ca acestea din urma sunt mai riscante atunci cand scad vanzarile pe metrul patrat“, spune directorul Gyorgy Baba. Magazinele Cosmo/Teknosa au adus Primex vanzari de 14,5 milioane de euro in prima jumatate a acestui an, dintre care 300.000 de euro au fost profitul net si a determinat compania sa-si mentina estimarea initiala de 45-50 de milioane pentru 2007.

     

    Dincolo de toate aceste evolutii, un singur lucru pare a ramane neschimbat, si anume optimismul privitor la mersul pietei. Toti principalii competitori evalueaza in continuare piata de retail de electronice si electrocasnice la un miliard de euro. „Anul acesta piata va depasi pentru prima data pragul de un miliard, iar in situatia foarte probabila a unui trimestru patru peste asteptari, va ajunge chiar la 1,1 miliarde de euro“, spune Lorand Szarvadi de la Domo, justificand previziunea prin majorarea veniturilor consumatorilor si prin eliminarea taxelor vamale la produsele electronice si de IT din Uniunea Europeana.

  • La jumatatea anului

    Dupa primele sase luni ale acestui an, companiile de retail de electronice si electrocasnice si-au ridicat estimarile privind afacerile pentru intreg anul.

     

    Companie

    Cifra de afaceri (mil. euro)

     

    Sem. 1

    2007*

    Altex

    112

    300

    Domo

    75

    200

    Flamingo

    67,9

    160

    Primex

    14,5

    45

     

    *(estimare)

    Sursa: companiile

  • Lista lui Malak

    Numit recent director executiv al GE Money Romania, americanul de origine slovaca Ronald Malak conduce o echipa de management formata dintr-un britanic si trei romani. In mandatul lui, GE Money ar urma sa incheie integrarea celor trei afaceri de consumer finance pe care le controleaza aici si eventual sa ajunga sa-si adauge in oferta servicii de banca universala.

     

    Alegerea unui american pentru a conduce afacerea GE Money din Romania, companie creata dupa integrarea celor trei institutii financiare nebancare pe care americanii le-au cumparat in toamna anului trecut (Domenia Credit, Estima Finance si Motoractive) face cumva exceptie de la practica uzuala a grupului. „Dupa ce GE integreaza afacerile pe care le cumpara pe o piata, managementul este in genere preluat de catre un localnic“, spunea in urma cu trei luni britanicul Mark Hampson, care cumula la vremea respectiva functiile de CEO interimar si coordonator pentru procesul de integrare.

     

    Totusi, americanii au optat sa aduca la sefia businessului din Romania un expat – pe americanul de origine slovaca Ronald Malak, in varsta de 56 de ani. El este cel care, in timp ce Mark Hampson se va ocupa de finalizarea procesului de integrare, trebuie sa identifice si sa exploateze „segmentele de business care nu sunt acoperite pe piata romaneasca si unde exista inca mult loc de crestere“, dupa cum declara Malak pentru BUSINESS Magazin.

     

    Malak nu este, de altfel, deloc strain de piata de aici, lucrand in Romania in ultimii cinci ani, ca director general al CitiFinancial pentru Europa Centrala si de Est. Din aceasta functie, aminteste el, a coordonat deschiderea pietei de retail pentru Citigroup in Romania, dar si mai multe proiecte pe piete est-europene, in Polonia, Slovacia, Rusia. Fata de ceea ce se intampla la vecinii est-europeni, piata romaneasca este, in viziunea lui Malak, „de departe cea mai atractiva“, pentru ca, spune el, cei ce reusesc sa identifice corect oportunitatile gasesc inca in Romania loc de crestere din plin. In comparatie cu piata poloneza, despre care seful GE Money spune ca „incepe deja sa fie suprabancarizata, ceea ce se poate observa usor din valul de consolidari prin care trece“, Romania apare ca un adevarat El Dorado.

     

    GE Money nu a ascuns niciodata ca si-ar dori sa ajunga sa opereze in Romania ca o banca universala, asa cum fac si pe celelalte piete est-europene. In aceste conditii, unul dintre obiectivele lui Malak ar putea fi si gasirea unei tinte de achizitii. „Practica GE este de a face achizitii“, spune el, punctand totusi ca pentru moment nu se afla in discutii cu nicio institutie de credit. Pana una-alta, strategia americanilor este de a dezvolta cele trei afaceri cumparate, adaugand produse si mergand spre o banca universala. Asa s-a intamplat, spre exemplu, si in Cehia, unde GE Money a intrat in urma cu zece ani prin achizitia unor afaceri locale, integrand ulterior patru linii de produse diferite in ceea ce este in prezent GE Money Bank, o banca universala cu o retea de 210 sucursale si peste 850.000 de clienti.

     

    Pas cu pas, americanii vor sa faca acelasi lucru si in Romania – daca intre timp nu vor gasi o tinta de achizitie potrivita. „Vom continua sa adaugam noi produse“, spune Malak – in primul rand produse de creditare, „dar si din alte zone, pe masura ce ne indreptam spre tinta noastra de banca universala“. De la inceputul anului, prin cele trei companii, americanii au dezvoltat patru noi produse, unul pentru finantarea in leasing pe sapte ani, doua la Domenia Credit si un card de credit co-branded lansat la jumatatea lunii august de Estima Finance in colaborare cu lantul de magazine de imbracaminte pentru femei Tina R. Piata de carduri „creeaza oportunitati imense“, in opinia noului sef de la GE Money, alaturi de piata auto, „pentru care vom continua sa furnizam noi produse de finantare“. In cadrul GE Money Romania, Motoractive Leasing este compania care abordeaza aceasta piata, cu 90% din finantari pentru autoturisme si 10% pentru achizitia de echipamente. In primul semestru din 2007, Motoractive Leasing a finantat achizitia de bunuri in valoare de 81 de milioane de euro, cu 20% mai mult decat in aceeasi perioada a anului trecut, potrivit unor informatii precedente furnizate de companie.

     

    Motorul afacerii GE Money in Romania ramane totusi, pentru moment, Domenia Credit, care este una dintre putinele societati de credit ipotecar din Romania. „Aici cresterea a fost cea mai puternica in 2007“, sustine Malak, fara sa dea insa cifre exacte. Evolutia afacerilor realizate de Domenia s-a bazat pe o retea de sucursale care s-a marit de la inceputul anului cu 6 unitati, ajungand in prezent la 15. Pana la finele anului, numarul de puncte de lucru ale societatii de credit ipotecar va ajunge la 30, potrivit planurilor actuale.  

     

    Pe ansamblu, cele trei afaceri detinute de americani in Romania au crescut in prima jumatate a anului cu 80% din punctul de vedere al activelor fata de aceeasi perioada a lui 2006. Planurile anuntate anterior stabileau ca tinta o crestere anuala, intre 2007 si 2010, de circa 40% pe toate cele trei linii de business, dar despre obiectivele mai concrete Malak spune doar ca „sunt in curs de a fi stabilite“. La modul general, adauga el, „vrem sa fim cel putin la fel de agresivi ca anul acesta, daca nu chiar mai mult“.

     

    Ce stie deja cu siguranta este ca pana la finele anului in curs, echipa de management din care face parte are trei obiective clare de atins: „integrare, integrare si lansare de noi produse“.

     

    Repetitia nu este nici eronata si nici intamplatoare, pentru ca americanii mai au de parcurs cam un sfert din acest proces, iar rebrandingul anuntat pentru aceasta toamna a fost deja decalat cu cateva luni. „Vrem sa finalizam mai intai partea interna a rebrandingului, pentru ca angajatii sa fie gata sa vanda cu succes aceasta imagine“, sustine Mark Hampson, britanicul de 46 de ani care coordoneaza integrarea celor trei afaceri. Motiv pentru care rebrandingul extern va incepe in prima parte a anului viitor. In prezent, GE Money Romania are peste 700 de angajati, iar pana la finalul anului numarul lor va creste pana la 900 – cu 50% mai mult decat la inceputul lui 2007.

     

    Si la capitolul produse, inceputul anului viitor va aduce noutati, Malak dand ca exemplu un credit de nevoi personale pe care deja il pregatesc. Cu titlu de exemplu, in Cehia banca detinuta de GE Money adauga cam 7-8 produse noi pe an, spunea intr-o discutie anterioara cu BUSINESS Magazin Mark Hampson – si intr-acolo trebuie sa se indrepte si afacerea pe care o consolideaza in Romania.

     

    O eventuala fuziune intre Domenia Credit, Estima si Motoractive nefiind decisa pentru moment, cele trei afaceri functioneaza ca linii de business in cadrul unei companii despre care si Hampson, si Malak spun ca e „intru totul unitara“. Managementul celor trei este asigurat de trei „lideri“ locali, dupa cum ii numeste Malak, respectiv Carmen Retegan (care conduce Domenia Credit), Felicia Relenschi (Acting CEO al Motoractive Leasing) si Stefan Coroianu (care a preluat din mai si conducerea executiva a Estima Finance, si pe cea a Motoractive Leasing).

  • Ronald Malak, CEO al GE Money Romania

    – Este cetatean american de origine slovaca

    – Experienta in consumer finance: 20 de ani, din care sase in tari din Europa Centrala si de Est

    – A fost recrutat de GE Money Romania din functia de director general al CitiFinancial Europa Centrala si de Est. Inainte de Citigroup, Malak a lucrat timp de opt ani pentru Associates First Capital Corporation (o companie multinationala de consumer finance), sase ani pentru Progressive Corp., doi ani pentru Standard Oil si trei ani pentru Colgate-Palmolive

    – Rolul sau la GE Money Romania: de a consolida businessurile achizitionate de americani pe piata locala si de a accelera cresterea companiei

  • INDUSTRIA LUXULUI: Vinul "Fulg de vara" deschide o nisa noua in Romania

    Numai opt romani pot comanda cate sticle doresc, iar in rest, indiferent de nume, de statutul social sau de cel financiar, regula e stricta: clientii pot cumpara din vinul de editie limitata cel mult 12 sticle si numai pe baza de recomandare. Cu preturi cuprinse intre 150 si 200 de lei, de gasit doar in zece restaurante, vinul „Fulg de vara“ deschide o nisa noua – cea a vinurilor romanesti de lux.

     

    Vinovat de pasiunea pentru vinuri care-l stapaneste pe Ciprian Stancu, un antreprenor de 29 de ani, este de fapt un prieten estetician ce are o clinica in Elvetia. In urma cu patru ani, acesta l-a invitat pe Stancu la cabana de vacanta din Valea Doftanei – „si ca sa ma impresioneze, m-a asteptat cu patru sticle de Bordeaux“. Fara sa fie un vin „foarte scump sau senzational“, cele patru sticle au starnit interesul nu atat prin gust, ci prin adevaratul ritual pe care Stancu il vedea pentru prima data – de la deschiderea sticlelor, aerisirea acestora, lasarea vinului la decantat si pana la alegerea paharelor potrivite si degustarea lui.

     

    De-atunci, Stancu, care rar bea mai mult de un jumatate de pahar pe seara („numai la ocazii speciale si pentru ca un vin special nu trebuie aruncat“), a adunat in pivnita privata nu mai putin de 3.500 de vinuri a caror valoare se plaseaza intre 50.000 si 100.000 de euro. Printre ele se afla 60 de sticle din pivnita personala a lui Nicolae Ceausescu si, piesa de rezistenta, un Sauvignon Blanc de la Stefanesti, din 1961, care „nu mai exista in toata lumea“. Vinurile, pastrate intr-o temperatura constanta de 9 grade Celsius, sunt verificate de doua ori pe saptamana si cel putin o data pe luna sunt supuse unui control amanuntit, iar dopurile (produse doar din coaja de stejar ce creste in Portugalia) sunt verificate sa nu prinda mucegai.

     

    Ideea colectiei a plecat de la faptul ca in Romania „lumea nu are rabdare sa lase vinurile la invechit“, asa ca in pivnita proprie Stancu a adunat vinuri rare si editii limitate, cu potential mare de invechire. Pentru ca in timp ce vinurile albe nu se preteaza la pastrarea indelungata, cele rosii ating punctul maxim de maturare (si, implicit, de savoare) intr-un interval de sase pana la opt ani, uneori ajungand chiar pana la 15 ani. Or, invechirea vinului este o varianta de investitii la fel de buna ca piata imobiliara, pentru ca „mark-up-ul“ (valoarea adaugata) ajunge lejer la cateva sute de euro pentru vinurile romanesti, in timp ce pentru soiurile valoroase, cu renume international, profitul poate ajunge la cateva zeci de mii de euro.

     

    Inzestrarea pivnitei a mers insa in pas cu aprofundarea cunostintelor despre vin („am o biblioteca intreaga de profil“), iar Stancu a ajuns acum sa faca parte din juriu la degustari. „E o mare satisfactie atunci cand pot da unui vin o nota apropiata de cea pe care o acorda un mare degustator sau somelier“, afirma el. Dar in afara de informatiile din carti l-au ajutat exercitiile de degustare: cel putin o data pe saptamana desface 5-6 sticle de vin si le compara. Toate cunostintele adunate despre vin i-au dat curaj, iar la un moment dat Stancu s-a decis sa lanseze o marca proprie, „pentru ca un producator mi-a dat, cu mare greutate, doar 24 de sticle dintr-o editie limitata, iar eu voiam 100“.

     

    In spatele inventarii nisei de vinuri romanesti de lux stau insa doi ani de cercetare, pentru ca inainte de crearea unui produs, Stancu avea nevoie de o serie de raspunsuri: ce anume se cauta de piata, daca este momentul potrivit, daca sunt suficienti potentiali clienti. „Chiar daca vinul nu este privit ca un lux, cred ca exista in jur de 350 de oameni in Romania care vad in vin mai mult decat o simpla bautura si il percep ca pe un mod de a se respecta“, spune Stancu. Si-a dorit un produs unic, asa ca a ales sa combine Tamaioasa Romaneasca, un soi recunoscut indeobste pentru vinurile dulci si demidulci, cu Sauvignonas, pentru un vin alb sec. Ceea ce nu inseamna nicidecum ca tanarul antreprenor s-a apucat de cultivat vita-de-vie, ci a batut palma cu Agricola Stirbei, un producator de soiuri selecte, afacere detinuta de baronul austriac Jacob Kriepp. Combinatia de soiuri a fost riscanta, mai cu seama pentru ca Tamaioasa n-a fost vinificata pana acum decat in variantele de vinuri dulci sau demidulci. „Dar daca nu ar fi fost un vin bun, nu-l scoteam pe piata si mi-as fi asumat pierderea“, sustine Stancu, care nu a dorit sa dezvaluie nici valoarea investitiei si nici castigul la care se asteapta.

     

    Toate cele 2.724 de sticle sunt numerotate, editia fiind, conform lui Stancu, cea mai mica de pana acum pe piata romaneasca. Pentru branding a ales sa lucreze cu BrandTailors si pentru ca Stancu si-a dorit un nume surprinzator, varianta finala a fost „Fulg de vara“. Beatrice Danis, managing partner la BrandTailors, spune ca „numele nu este doar iesit din comun, ci si unul cu mare potential si sunt convinsa ca va deveni in scurt timp un brand dezirabil“.

     

    Vinul imbuteliat in iulie 2007 nu va aparea pe niciun raft, nici macar al magazinelor specializate, ci va putea fi gasit doar in zece restaurante alese in functie de bucatarie (trebuie neaparat sa aiba in meniu peste si fructe de mare), la un pret plasat intre 150 si 200 de lei. „Fulg de vara“ poate fi insa comandat direct la producator, iar clientii pot cumpara doar pe baza de recomandare, cel putin o cutie (ce contine sase sticle) sau cel mult doua cutii. Limita superioara este impusa, spune Stancu, „pentru ca nu vreau sa-i dau o tenta comerciala, de masa“. Din toata seria, el vrea sa pastreze zece sticle in propria pivnita, pentru a vedea cum evolueaza. Si aceasta pentru ca vinurile albe nu se tin la invechit, ci se consuma in primul an, datorita caracterului proaspat si racoritor. Doar vinurile rosii se preteaza la invechire, dar nici acelea prea mult. „Gustul vinului evolueaza dupa principiul clopotului lui Gauss“, zice Stanciu – se imbogateste in timp, ajunge la un maxim unde poate „stationa“ intre cateva luni si doi ani, dupa care se deterioreaza.

     

    „Fulg de vara“ este insa doar primul pas, pentru ca Stancu vrea sa mai lanseze in fiecare an cate o editie limitata pentru un vin alb si unul rosu, doar vinuri seci sau, eventual, demiseci. Primul „rosu“ va iesi la vanzare si pe mesele restaurantelor la pretul de 100 de euro sticla abia in februarie, „pentru ca desi strugurii au fost culesi anul trecut, e nevoie de o perioada mai mare de maturare inainte de imbuteliere“.

     

    Aflata abia la inceput, nisa vinurilor de lux are insa un mare potential, in opinia lui Stancu: in doi ani se poate ajunge la vanzari de cateva sute de euro pentru fiecare sticla. „Conteaza foarte mult marketingul si unicitatea, faptul ca un astfel de vin nu poate fi gasit nici macar in magazinele de specialitate.“ Pentru a vedea care sunt tendintele in domeniu, Stancu a fost de curand in Napa Valley, in SUA, zona consacrata pentru calitatea vinului. „Dar ei sunt foarte departe. Scot banii de productie numai din turism, pentru ca orice vizitator plateste 15 dolari (cam 12 euro) pentru o degustare.“

     

    Ca tinte turistice pentru anii viitori, tanarul antreprenor are tot zone consacrate in vin – Toscana, Noua Zeelanda si Chile, dar spune ca indiferent unde merge peste hotare testeaza „spiritul locului“, degustand vinurile traditionale ce se dovedesc mai mereu surprize, fie placute sau nu prea.