BusinessMagazin

Blog

  • Tichetul lor de masa: de ce doneaza romanii sange

    “Sangele donat salveaza vieti. Poti fi si tu un salvator.
    Doneaza.” Mesajul ii intampina pe cei care trec pragul Institutului
    de Hematologie din Capitala. Aglomeratia e la ordinea zilei, iar
    numarul donatorilor creste constant de cativa ani incoace. “Unii
    vin pentru bonurile de masa de 60 de lei, iar altii pentru ca au
    rude sau prieteni bolnavi.” Replica paznicului de la intrarea in
    complex contureaza cele doua ipostaze ale donatorului roman,
    donator care ajunge in centru chiar si de sase ori pe an.
    Vizitatorii frecventi ai centrelor de transfuzii sunt de regula
    aceiasi, fetele noi zarite de asistente fiind, de regula, apropiati
    ai celor aflati in suferinta.

    Intr-o discutie cu BUSINESS Magazin, doctorul Andi Rosini,
    directorul general al Institutului National de Hematologie
    Transfuzionala, sustine ca volumul de sange colectat este de circa
    110% din nevoile totale. Avem de-a face insa cu un cerc vicios,
    fiindca daca sistemul sanitar ar fi suficient de dezvoltat incat sa
    permita interventii chirurgicale sau transplanturi de mare
    complexitate, pentru care sa fie nevoie de un volum mare de sange,
    atunci si necesarul ar creste. “Daca medicul Irinel Popescu ar avea
    suficiente ficaturi de transplantat, probabil s-ar consuma mai mult
    sange”, exemplifica Rosini. Pe de alta parte, el spune ca daca
    spitalele ar detine medicamente scumpe, care sa poata substitui
    lipsa unor elemente sangvine, nu ar mai fi nevoie de prea mult
    sange.

    Seful INHT observa ca, de regula, o persoana doneaza atunci cand
    este direct afectata, daca e cineva din familie care are nevoie de
    transfuzii, sau pentru avantajul material capatat in urma actului
    de donare, adica bonuri de masa. “Donatori de sange
    <onorifici>, cei care doneaza din proprie initiativa, fara a
    avea un interes direct, sunt foarte putini”, descrie situatia
    medicul de familie al clinicii Anima, Irina Stefanescu. In afara de
    tichete de masa ca rasplata, exista si posibilitatea obtinerii unei
    zile libere de la locul de munca pe baza carnetului de donator,
    dar, potrivit medicului, nu toti angajatorii accepta aceasta
    formula.

    Totusi numarul de unitati de sange recoltate in ultimii patru
    ani a crescut constant, de la 339.000 de unitati in 2007 la 351.000
    in 2008 si cu 10% mai multe in 2009. Pentru primele sase luni ale
    anului in curs, s-a depasit deja pragul de doua sute de mii, asadar
    la finele anului tendinta crescatoare se va pastra. Campaniile de
    constientizare sunt utile si au reusit sa schimbe in bine perceptia
    publicului cu privire la donatii si la mobilizarea donatorilor,
    insa specialistii cred ca o comunicare mai agresiva nu ar strica
    deloc. Directorul Institutului de Transfuzii remarca faptul ca
    ONG-uri de calibru mare, precum Crucea Rosie, au renuntat la
    promovarea acestui segment, fara sa gaseasca o explicatie logica
    pentru decizie: “In urma cu 20 de ani, erau adusi muncitori de la
    marile platforme industriale, iar spiritul civic era poate mai
    accentuat. Peste timp, preocuparile au devenit tot mai variate, iar
    lipsa ONG-urilor care sa se ocupe de acest fenomen este
    ingrijoratoare”.

  • Gradini inchise

    Una dintre stirile cele mai prezente in media zilele trecute se
    refera la Apple, care a lansat o retea de socializare ce se va numi
    Ping si va avea o orientare exclusiv muzicala. Avand in vedere ca
    Apple este de departe cel mai mare distribuitor de muzica din
    internet, miscarea are sens si parerea mea este ca Ping va fi inca
    un element din “ecosistemul” creat de Jobs pornind de la iPod si
    iTunes, la care s-au adaugat apoi iPhone si iPad, precum si alte
    ingrediente care, la un loc, au ajutat Apple sa vanda de-a lungul
    timpului peste 12 miliarde de piese muzicale.

    Se fac speculatii despre faptul ca Ping va eroda popularitatea
    MySpace, care desi a pierdut clar competitia cu Facebook, a ramas
    preferata de amatorii de muzica si de muzicieni. Se mai estimeaza
    ca vor fi afectate si servicii precum Last.fm si Spotify, care si
    ele au introdus elemente de social networking, precum partajarea
    playlist-urilor.

    Insa mi-a atras atentia un amanunt interesant. Jobs spune ca 160
    de milioane de utilizatori pot deja sa vireze spre Ping. De unde
    vine aceasta cifra? De la numarul clientilor activi care cumpara
    muzica de la iTunes Store si care au, desigur, instalate programe
    iTunes, pe Mac-uri, PC-uri si dispozitivele mobile precum iPod
    Touch sau iPhone. Chiar daca este posibil (dar improbabil) ca Ping
    sa aiba si un suport web, poarta de acces principala spre retea nu
    va fi browserul, ci o aplicatie: iTunes.

    In aceeasi prezentare sustinuta la San Francisco, Steve Jobs a
    mai anuntat si o noua versiune de Apple TV, care va putea fi
    conectat la televizorul din living si la priza de retea si va aduce
    in regim de streaming filme si programe TV, totul in HD. Pretul de
    100 de dolari si tariful de un dolar per program par cat se poate
    de atractive pentru cei care dispun de o conexiune buna la
    internet.

    Nu sunt greu de observat doua aspecte: pe de-o parte se creeaza
    un soi de “insula” Apple ce graviteaza in jurul magazinului iTunes,
    iar pe de alta parte web-ul cam dispare din ecuatie.

    Dar putem merge mai departe pe aceasta linie, cu exemplul
    Amazon, care in zona Kindle procedeaza cam la fel: un aparat pentru
    vizualizare propriu in jurul unui magazin propriu, adica o alta
    insula si din nou ocolirea web-ului. Facebook este tot o insula, de
    data aceasta in web. Insa din ce in ce mai mult Facebook tinde sa
    fie accesat de pe dispozitive mobile, prin aplicatii specializate.
    In plus, invazia telefoanelor inteligente si a tabletelor pune un
    accent tot mai mare pe aplicatii care folosesc internetul, dar tot
    mai putin web-ul.

    Desi pentru multa lume internetul este web, se cuvine facuta o
    precizare: internetul este un suport de comunicatii (bazat pe un
    set de protocoale numit TCP/IP) utilizat de nenumarate aplicatii,
    printre care si web-ul, dar si posta electronica, servicii
    telefonice de genul Skype, retele peer-to-peer, mesageria
    instantanee, transferul de fisiere (FTP), retele virtuale private
    (VPN) si multe altele. De fapt, traficul prin protocolul HTTP
    (adica web-ul) reprezinta mai putin de un sfert din traficul total
    al internetului.

    Daca – asa cum prevede Morgan Stanley – peste cativa ani,
    numarul celor care vor accesa internetul de pe dispozitive mobile
    va fi mai mare decat al celor care-l acceseaza de pe PC-uri, avem
    oare motive sa luam in calcul un declin al web-ului si, odata cu
    acesta, al deschiderii aproape totale pe care ne-a adus-o? Ultimul
    articol de fond al revistei Wired se cheama “Web-ul a murit.
    Traiasca internetul”. Dincolo de titlul bombastic – specificul
    casei – trebuie remarcat ca articolul este scris de doua nume
    grele: Chris Anderson, redactorul-sef al revistei si autorul unor
    carti importante, printre care “The Long Tail”, si Michael Wolff,
    un cunoscut jurnalist si autor, fondator al agregatorului de stiri
    Newser.

    Anderson crede ca aceasta evolutie este inevitabila, deoarece
    este in spiritul capitalismului. Intotdeauna o tehnologie noua
    creeaza deschidere si oportunitati pentru multi, dar pe masura ce
    tehnologia se maturizeaza, raman tot mai putini in joc, asa cum s-a
    intamplat cu caile ferate, cu telefonia sau cu electricitatea. Mai
    e vorba si de natura umana, iar Anderson o spune franc: “Oricat am
    aprecia din perspectiva intelectuala deschiderea, pana la urma
    preferam calea cea mai comoda”. Din acest motiv, Apple vinde piese
    muzicale cu 99 de centi, cand acestea pot fi obtinute pe gratis
    intr-un fel sau altul. Si va vinde si mai multe cand utilizatorii
    din Ping vor schimba playlist-uri si vor fi la un clic distanta de
    iTunes Store. Chiar daca vor fi intr-o gradina inchisa.

  • “Non” pentru Franta

    Responsabilii de la Bruxelles au evidentiat lipsurile din
    legislatia franceza, refuzand sa sprijine miile de deportari
    provocate de politica Parisului. Comisia a avertizat si cu privire
    la nuanta etnica a masurilor, aducand in discutie sintagma
    “expulzare colectiva a rromilor”.

    Descris drept un raport interimar, documentul semnat de
    comisarul european pentru justitie Viviane Reding, comisarul pentru
    munca, afaceri sociale si incluziune Laszlo Andor si comisarul
    european pentru afaceri interne Cecilia Malmstrom critica Franta
    pentru modul cum a aplicat legislatia europeana adoptata in 2004,
    care vizeaza sa garanteze libertatea de miscare a cetatenilor
    europeni.

  • Riscuri de septembrie

    Primul a fost economistul Kenneth Rogoff de la Harvard, care a
    apreciat ca este posibil ca valul actual de austeritate bugetara sa
    faca in urmatorii cativa ani victime in Europa de Est, respectiv
    Ucraina, Romania sau Ungaria, tinute in picioare doar de acordul cu
    FMI. Au urmat analistii chestionati de agentiile de presa straine,
    care au speculat ca Romania va fi silita sa accepte dobanzi mai
    mari de 7% pentru indatorarea interna de la banci, atat fiindca
    bancile cer randamente mai mari din cauza neincrederii mai generale
    fata de Europa de Est, dar si fiindca inflatia creste, iar
    programul cu FMI e dificil de respectat.

    Deocamdata, pietele sunt sensibile la astfel de avertismente de
    septembrie: Romania a ajuns din nou pe locul 10 si apoi pe 9 in
    topul zilnic CMA Datavision al tarilor cu cea mai mare
    probabilitate de intrare in incapacitate de plata, calculat in
    functie de cotatiile CDS (contracte de asigurare contra riscului de
    default). Conform datelor CMA (Credit Market Analysis este membra a
    CME Group, cea mai mare bursa de instrumente derivative), prima de
    risc pentru datoriile Romaniei, ceruta de investitorii in
    obligatiuni si alte titluri de stat, ajunsese joi la 373,17 puncte
    si vineri la 376,84 puncte. Romania ramane insa departe de riscul
    calculat in iunie, cand s-a aflat pentru prima data in acest top si
    cand prima de risc era in jur de 410 puncte.

    Topul CMA Datavision, actualizat zilnic, este dominat de
    Venezuela, Grecia si Argentina, considerate cele mai riscante tari
    din lume. In urma Romaniei se afla Portugalia, iar pe locul al
    saptelea este Irlanda.

  • Soti cu neveste necunoscute

    Enciclopedia Femeilor (http://www.enciclopediadelledonne.it)
    consemneaza un numar mare de femei, de la Caterina da Siena la Tina
    Pica, printre ele numarandu-se si multe pe nedrept uitate; dar pe
    de alta parte, inca din 1690, in istoria lui despre femeile
    filozof, Gilles Menage ne vorbea despre socratica Diotima,
    cirenaica Arete, megarica Nicarete, cinica Iparchia, peripatetica
    Teodora (in sensul filozofic al termenului), epicureana Leonzia,
    pitagoreana Temistoclea, despre care cunoastem foarte putine
    lucruri. Pe buna dreptate, multe dintre ele au fost acum scoase din
    uitare.

    Ceea ce lipseste este o enciclopedie a nevestelor. Se spune ca
    in spatele fiecarui barbat mare se afla o femeie, incepand de la
    Iustinian si Teodora si ajungand, daca vreti, pana la Obama si
    Michelle (este ciudat ca nu este adevarat contrariul, vezi cele
    doua Elisabete ale Angliei); dar in general despre femei nu se
    vorbeste. Incepand din antichitatea clasica, mai mult decat
    nevestele au contat amantele. Clara Schumann sau Alma Mahler au
    fost mai cunoscute pentru faptele lor extra- sau post-matrimoniale.
    In fond, singura nevasta citata foarte des ca atare este Xantipa,
    si asta pentru a se vorbi de ea de rau.

    Mi-a picat in mana un text al lui Pitigrilli, care isi umplea
    povestile cu citate erudite, de multe ori gresind numele (Yung in
    loc de Jung, in mod sistematic) si chiar si mai des anecdotele,
    pescuite din cine stie ce publicatii literare. In aceasta pagina,
    el aminteste invatatura Sfantului Paul, “melius nubere quam uri” –
    “mai bine sa se casatoreasca decat sa arda”, casatoriti-va doar
    daca nu mai rezistati (iata un sfat bun pentru preotii pedofili),
    dar face observatia ca majoritatea barbatilor mari, precum Platon,
    Lucretiu, Virgiliu, Horatiu si altii, erau celibatari.

    Dar nu este adevarat, cel putin nu in totalitate. In cazul lui
    Platon este corect, de la Diogene Laertius stim ca scria doar
    epigrame pentru baieti foarte aratosi, chiar daca isi luase printre
    discipoli si doua femei, Lastenia si Assiotea, si ca spunea ca
    barbatul virtuos trebuie sa-si ia nevasta. Se vede treaba ca il
    apasa casnicia nereusita a lui Socrate.

    Insa Aristotel mai intai s-a insurat cu Pitia, iar dupa moartea
    acesteia s-a legat de Herpilia, desi nu se intelege prea clar daca
    a luat-o de nevasta sau doar drept concubina, dar traind cu ea
    “more uxorio” (ca barbat cu femeie), pana intr-atat incat o
    aminteste in mod afectuos in testamentul lui – lasand la o parte ca
    de la ea l-a avut pe Nicomah, cel care a dat mai apoi numele uneia
    dintre Eticile sale.

    Horatiu nu a avut niciodata nici nevasta, nici copii, dar
    suspectez, tinand cont de ceea ce a scris, ca-si mai facea de cap
    din cand in cand. Virgiliu se pare ca era atat de timid incat nu
    indraznea sa-si declare dragostea, dar se zvoneste ca ar fi avut o
    relatie cu nevasta lui Varius Rufus. In schimb, Ovidiu s-a insurat
    de trei ori.

    Despre Lucretiu, sursele antice nu spun aproape nimic; o aluzie
    a Sfantului Ieronim sugereaza ca s-ar fi sinucis deoarece i-ar fi
    luat mintile o potiune de dragoste (dar sfantul avea tot interesul
    sa declare nebun un ateu periculos), si de-aici traditia medievala
    si umanista a brodat pe tema unei misterioase Lucilia, nevasta sau
    amanta, ce-o fi fost, vrajitoare sau femeie indragostita care
    ceruse filtrul unei alte vrajitoare.Se mai spunea si ca Lucretiu
    isi administrase potiunea singur, dar in orice caz Lucilia nu iese
    foarte bine din toata povestea. Asta daca nu avea dreptate
    Pomponius Letus, potrivit caruia Lucretiu s-ar fi omorat pentru ca
    era indragostit fara speranta de un anume Asterisc (sic!).

    Mergand mai inainte de-a lungul secolelor, Dante a continuat sa
    viseze la Beatrice, dar s-a casatorit cu Gemma Donati, chiar daca
    nu vorbeste deloc despre acest lucru. Toti cred ca Descartes era
    burlac (deoarece a murit foarte devreme si a avut o viata foarte
    agitata), dar in realitate a avut o fiica, Francine (moarta la
    varsta de doar 5 ani), de la o servitoare intalnita in Olanda,
    Helena Jans van der Strom, pe care a avut-o drept tovarasa de viata
    vreme de cativa ani, chiar daca nu a recunoscut-o decat drept
    menajera.

    Insa, contrar anumitor calomnii, si-a recunoscut fiica – si,
    potrivit altor surse, a mai avut si alte aventuri. In fine,
    trecandu-i in categoria celibatarilor pe slujitorii bisericii si
    personajele mai mult sau mai putin homosexuali declarati precum
    Cyrano de Bergerac (imi cer scuze ca le dau o stire atat de
    cumplita fanilor lui Rostand) sau un filozof ca Wittgenstein,
    faptul ca un barbat important a fost burlac se stie cu siguranta
    doar despre Kant.

    Nu s-ar zice, dar pana si Hegel era casatorit; mai mult, se pare
    ca era chiar un mare afemeiat, avea un fiu din afara casatoriei, si
    era gurmand. Pentru a nu-l mai pomeni pe Marx, extrem de legat de
    sotia lui, Jenny von Westphalen.O problema totusi ramane: ce
    influenta a avut Gemma asupra lui Dante, Helena asupra lui
    Descartes, ca sa nu mai vorbim de numeroase alte neveste pe care
    istoria nu le pomeneste? Si daca operele lui Aristotel ar fi fost
    in realitate scrise de Herpilia? N-o vom sti niciodata. Istoria,
    scrisa de soti, a condamnat nevestele la anonimat.

  • Gata cu vacanta, circul se intoarce!

    Toamna se numara bobocii. La fotbal si la politica se pricepe
    toata lumea. Guvernul Boc se pregateste de remaniere. Miercuri e
    meci de fotbal cu scop caritabil. Sa curatam tara de gunoaie intr-o
    singura zi! Care dintre cele cinci propozitii v-au atras mai mult
    atentia? Care credeti insa ca ar fi trebuit sa va atraga atentia cu
    adevarat?

    Remanierea guvernului Boc a fost probabil privit ca fenomenul
    cel mai important al saptamanii trecute. Si poate ca asa ar trebui
    sa fie, dar motivele nu sunt cele corecte.
    In lipsa de orice alta activitate (echipele de club au fost
    eliminate din nou pe banda rulanta din competitiile europene de
    fotbal), cei mai multi dintre romani se uita la meciul dintre
    Basescu si Boc, cu episoade dramatice si rasturnari de
    situatie.

    Ce mai, ca o telenovela ajunsa deja la al patrulea sezon, cate
    unul pentru fiecare remaniere. In tot acest rastimp, puterea de
    cumparare creste, bancile nu mai dau credite, fabricile se inchid,
    cei care pierd fiind spectatorii (adica prin extensie fiecare
    dintre noi). Cu sau fara remaniere, problema Romaniei ramane
    aceeasi.

    Chiar daca nu sunt un mare fan al domnului Vladescu, am marii
    dubii ca numirea domnului Ialomitianu va readuce cresterea
    economica sau venituri bugetare mai mari, dupa cum doamna Boagiu
    sunt convins ca nu va putea face mai multi kilometri de autostrada
    decat domnul Berceanu (nu ca domnul Berceanu ar fi stabilit vreun
    record in materie). Sistemul de pensii oricum este in colaps cu sau
    fara domnul Seitan si deciziile “geniale” precum impozitarea
    suplimentara a drepturilor de autor, o masura care influenteaza in
    mod direct activitatea noastra, a ziaristilor.

    De la pensii si asigurari nu mai este decat un pas pana la
    sistemul sanitar si asa fac trecerea catre o alta propozitie de la
    inceputul editorialului. Saptamana trecuta fotbalisti legendari
    precum Gheorghe Hagi si Gheorghe Popescu au jucat impotriva unei
    echipe a artistilor intr-un meci ale carui incasari trebuie sa
    mearga catre spitalul pentru copii Marie Curie. Ghiciti cati oameni
    au venit sa vada acest meci! La un oras de aproape trei milioane de
    locuitori, cat estimeaza primarul Oprescu, doar 1.500 de oameni au
    venit sa vada un astfel de meci de fotbal, comparabil poate doar cu
    magia pe care orice meci de tenis cu Ilie Nastase il are chiar si
    pentru cei care nu au pus mana vreodata pe o racheta.

    Ne place sa stam deoparte si sa ne vaitam, dar nimeni nu se
    inghesuie sa faca o donatie catre un ONG sau, de ce nu, sa doneze
    din propriul sange pentru a salva vietile altor oameni (cititi un
    material pe aceasta tema chiar in editia din aceasta saptamana a
    revistei). Citez aici din ce mi-a scris din Alaska, unde pescuia
    somon in urma cu vreo doua saptamani seful unei companii de
    consultanta imobiliara, caruia ii solicitam sa voteze cei mai
    apreciati CEO din Romania (gasiti mai multe detalii despre acest
    proiect la noi pe site):

    “Romania are nevoie de modele de oameni de afaceri de calitate.
    Si prin calitate ma refer la oameni care incearca sa aduca valoare
    si sa dezvolte si nu doar sa extraga valoare pe baza relatiilor sau
    a pozitiei pe care o au. Tara e in faliment si din cauza ca oamenii
    nu sunt obisnuiti sa munceasca, iar modelele promovate (care ar
    trebui sa ii inspire) sunt smecherii, nu oamenii de calitate. Asta
    se intampla pentru ca oamenii care muncesc cu adevarat nu au timp,
    nu vor si nu au de ce sa isi promoveze imaginea publica.”

    Chiar si fara timp la dispozitie mi se pare insa inadmisibil ca
    niciun manager de multinationala sau antreprenor roman sa nu faca
    in 20 de ani pasul catre politica.

    Cine altul, daca nu un manager performant, stie si intelege ce
    trebuie facut pentru ca mediul economic sa fie cu adevarat stimulat
    sa produca, nu sa fure? Cine poate intelege mai bine impactul unei
    decizii stupide si al unor norme confuze daca nu un consultant
    fiscal dintre cei ai celor mai mare case de avocatura? Asa ca
    recomandarea mea catre toti acesti manageri si consultanti este
    simpla: cel mai bine este sa combateti mediul politic bolnav din
    interiorul lui.

    Cu un aparat performant de secretari de stat in spate, numele
    ministrului nu va mai fi atat de important. Nu ca acum ar conta
    prea mult, dar dincolo de acest nume nu este altceva decat
    haos.

    PS: Iar daca din cele patru propozitii de la inceput v-au atras
    atentia primele doua inseamna ca aveti un copil care tocmai se
    pregateste sa inceapa scoala sau doar aveati chef de ceva “small
    talk” acum dupa concediu. Oricum ar fi, bine ati venit, sper ca a
    fost bine in concediu, acum puneti mana la treaba, ca avem o tara
    de urnit din loc. Fiecare dintre noi.

  • Reteta lui Valmar: sa faci profit chiar si cand se prabusesc vanzarile de masini

    Proaspat intors din concediu, Brent Valmar, seful celui mai mare
    importator de masini din tara, Porsche Romania, nu este deloc
    bronzat. Dar pare foarte relaxat.”Da, e adevarat, nu prea am mai
    comunicat de ceva vreme. Dar ne merge binisor, avand in vedere
    contextul.”


    Nici nu ar fi greu sa fie altfel, deoarece Porsche Romania
    domina cu autoritate topurile de vanzari, compania condusa de la
    infiintarea sa in 1998 de catre bucuresteanul Valmar reusind
    profituri de zeci de milioane de euro in fiecare din ultimii ani.
    Chiar si in 2009, an in care piata auto s-a prabusit la mai putin
    de jumatate fata de anul precedent, cand scazusera cu o zecime fata
    de 2007, considerat de multi ca anul de referinta al pietei
    auto.

    “Am avut atunci (in 2007 – n. red.) contracte semnate pentru
    58.000 de masini. Acum, volumele de vanzari la nivelul pietei auto
    sunt impartite la trei (Porsche Romania a livrat mai putin de
    23.000 de masini in 2009 si a avut un profit brut de peste 40 mil.
    euro, potrivit datelor de la Registrul Comertului – n.red.).


    E adevarat ca era vorba de un regres preprogramat avand in
    vedere nivelul incredibil la care se ajunsese (in doar cinci ani,
    vanzarile anuale de masini noi s-au triplat – n.red.), dar caderea
    a fost foarte abrupta”, recunoaste Valmar, unul dintre cei mai
    conservatori manageri din industria auto in privinta estimarilor
    si, probabil, cel mai “atent” la costuri.


    Cu o astfel de strategie si cu puterea holdingului Porsche in
    spate, importatorul local al grupului Volkswagen a obtinut in
    fiecare an profituri cat toti ceilalti importatori la un loc.”Am
    rationalizat foarte mult din costuri. Am dat oameni afara, circa
    10% si, cel mai important, am gasit surse alternative de venituri
    cand vanzarile de masini s-au prabusit.

    Acum au inteles multi dintre angajati de ce insistam atat de
    mult asupra serviciilor after-sales chiar si in perioada in care
    masinile se vindeau foarte bine”, explica Valmar, un manager care
    refuza in mod sistematic sa comenteze rezultatele financiare ale
    companiei, chiar si dupa ce acestea erau publicate pe site-ul
    Ministerului de Finante.

    “Si profitul este important, dar acum se pune mai mult accentul
    pe lichiditate si pe cota de piata.” Lupta pentru cota de piata a
    devenita dramatica in ultimii doi ani, mai ales pe fondul
    stocurilor mari de masini cu care au ramas dealerii dupa
    instaurarea “oficiala” a crizei in Romania.

    “2008 a fost an de sacrificiu. S-au canibalizat modele, s-au
    lichidat stocuri s-au dat discounturi uriase. Dar s-a terminat, iar
    anul trecut si mai ales anul acesta lucrurile s-au asezat. Din
    pacate, multi dintre clienti vor sa cumpere in continuare un pret,
    nu o masina.”
    In aceste conditii, cu vanzari reduse la o treime si marje aproape
    inexistente la vanzarea de masini noi, singura parghie pe care o
    mai au dealerii auto de a face bani este reprezentata de
    activitatea de service.

    “In mod normal, activitatea de service trebuie sa acopere cel
    putin costurile cu utilitatile si celelalte cheltuieli fixe ale
    dealerului”, detaliaza Michael Schmidt, cel care controleaza
    Automobile Bavaria, cel mai mare dealer al grupului BMW, un alt
    manager cunoscut in piata ca fiind foarte atent la costuri.

    Schmidt nu a reusit insa sa incheie anul trecut cu profit, chiar
    daca, spune el, activitatea operationala a adus bani. “Am pierdut
    opt milioane de euro din cauza stocului mare de masini care a
    trebuit finantat in conditiile in care leul s-a depreciat cu mai
    mult de 20%. A trebuit sa acceptam si sa mergem mai departe”,
    spunea recent Schmidt intr-o discutie cu BUSINESS Magazin.

    Ceea ce nu pot accepta insa dealerii marcilor premium precum
    Audi, BMW sau Mercedes este mutarea clientilor catre service-urile
    independente, considerate mai ieftine, dupa ce expira perioada de
    garantie pe timpul careia clientii sunt obligati potrivit
    contractului sa isi faca reviziile in cadrul service-urilor de
    marca. Sau atunci cand sunt indrumati catre astfel de service-uri
    de catre societatile de asigurari.

  • Dupa blocuri suntem noi: reteaua Mic.ro promite investitii de peste 200 mil. euro

    Departe de iuresul din Rompetrol, am pus la punct in doar cateva
    luni liniile strategice ale acestui proiect”, declara, pentru
    BUSINESS Magazin, Dan Ionescu, care a ocupat pana in urma cu un an
    functia de director operational al grupului petrolier, fiind unul
    dintre primii directori recrutati de Dinu Patriciu.

    Dupa plecarea din Rompetrol, Ionescu declara ca se va ocupa de
    “o afacere personala”, iar in aprilie 2010 s-au vazut primele roade
    ale proiectului pus la punct vreme de cateva luni impreuna cu o
    echipa “mare, de 10-12 oameni”: s-au deschis in Bucuresti primele
    magazine Mic.ro.



    Reprezentantii retelei, care a inaugurat
    magazine intr-un ritm galopant – nu mai putin de 73 pana in prima
    saptamana din august -, au preferat sa pastreze tacerea luni in
    sir. “Am preferat sa facem ceva concret inainte de a comunica”,
    justifica Ionescu acum, cand lantul de magazine se apropie de 100
    de spatii. Luna trecuta, Mercadia, operaorul retelei Mic.ro, a
    preluat cele 31 de spatii ale retelei MiniMax Discount, cu vanzari
    anuale de 45 de milioane de euro. Dan Ionescu spune ca are mai
    multe oferte pe masa din partea retailerilor prezenti pe piata, dar
    nu a dorit sa ofere alte detalii.

    Decizia de a investi in acest domeniu se datoreaza, in
    principal, faptului ca “am vazut aceasta oportunitate, in urma unor
    studii”, sustine el. Pe de o parte, factorul pozitiv era ca pe
    piata nu a existat pana acum un lant de magazine de cartier; de
    cealalta parte, riscul era ca renumele acestui canal de vanzari
    este inferior, in perceptia consumatorilor, fata de cel al marilor
    magazine din comertul modern, din cauza varietatii mai mici a
    produselor si din cauza preturilor de multe ori mai ridicate.

    Ionescu spune despre proiect ca este ambitios, avand ca tinta o
    retea de 300 de spatii pana la sfarsitul anului si nu mai putin de
    2.000 pana la sfarsitul lui 2011. “Nu ne vom opri nici atunci”,
    spune Ionescu increzator si zambind parca usor amuzat de reactia de
    neincredere pe care au avut-o, la prezentarea proiectului,
    reprezentantii retelei Metro Cash & Carry, principalul furnizor
    pentru marfa din spatiile Mic.ro.

    Comerciantii de cartier sunt intre cei mai importanti clienti ai
    retelelor cash & carry, iar cel mai puternic executiv din
    comertul romanesc, Dusan Wilms, directorul Metro Romania si
    Bulgaria, declara recent ca “magazine traditionale vor exista
    intotdeauna”.

    In 2009 au fost insa inchise peste 1.000 de magazine de
    proximitate (chioscuri, magazine generale si magazine din
    benzinarii), asa incat la sfarsitul anului au ramas cu totul in jur
    de 13.500 de astfel de spatii, arata un studiu realizat de compania
    de cercetare de piata MEMRB.

    Pentru cateva categorii de produse – lactate, panificatie si
    mezeluri – Mic.ro are incheiate contracte direct cu furnizori.
    Ideea de a avea un furnizor principal in Metro tine de faptul ca
    “am vrut sa avem un concept unitar, nu sa facem o ciorba”; daca ar
    fi incheiat contracte cu mai multi furnizori de bauturi, de
    exemplu, fiecare ar fi vrut sa aiba un spatiu de expunere
    personalizat, de pilda cu spatii frigorifice.

    Investitia medie pe magazin este de 100.000 de euro, suma ce
    include si fondul de marfa, pe rafturile magazinelor cu o suprafata
    cat o garsoniera confort unu (50 mp) fiind asezate in medie 2.000
    produse, cam cate are si un magazin de tip discount, ca Plus, Penny
    sau MiniMax. Vanzarile previzionate pentru anul in curs se plaseaza
    la 14 milioane de euro, iar cele de anul viitor in jurul valorii de
    300 de milioane de euro.

  • Orasul ca gradina zoologica

    In ciuda tendintelor prezente de globalizare, “animalele
    tribale” ale lui Desmond Morris sunt incapabile sa se adune intr-o
    supercomunitate universala, pentru ca, oricat de spectaculos ar
    evolua in viitor tehnicile de comunicare in masa, vor exista mereu
    limitarile biosociale ale speciei noastre. “Noi nu suntem echipati,
    ca termitele, sa devenim membri benevoli ai unei vaste
    comunitati.”

    Inspectand, din unghiul unei istorii multimilenare, aceste
    constrangeri ale speciei, Morris alcatuieste un scurt tratat de
    antropologie (vioi, spiritual, strain de poncifele si ariditatea
    manualului stiintific), care deseneaza drumul pe care omenirea l-a
    avut de parcurs de la stadiul de maimute la actuala ei infatisare
    si randuire sociala, de la stadiul de vietuitoare ale cavernelor la
    acela de locuitori ai polis-urilor si ai megalopolis-urilor. Omul
    erei moderne se refera adesea la lumea lui agitata ca la o “jungla
    de beton” – descriere complet inexacta, cata vreme, in conditii de
    salbaticie, deci in jungla, animalele “nu se automutileaza, nu se
    masturbeaza, nu-si ataca puii, nu fac ulcer gastric, nu devin
    fetisiste, nu sufera de obezitate, nu formeaza perechi homosexuale
    si nu comit crime”. Or, in randul oamenilor orasului, toate acestea
    se petrec, si inca cu asupra de masura – asa cum se petrec si
    printre animalele aflate in captivitate. In concluzie, orasul n-ar
    fi nici pe departe o jungla de beton, ci pur si simplu o uriasa
    gradina zoologica.

    Animalul uman modern nu mai traieste in conditiile naturale ale
    speciei lui. El a fost capturat, insa nu de vreun colectionar, ci
    de propria sa inteligenta sclipitoare si “s-a aruncat singur intr-o
    menjarie agitata, unde este intr-un pericol continuu de a ceda
    tensiunii”. Surprinzand aceasta tensiune, Desmond Morris ne
    avertizeaza asupra riscurilor pe care captivitatea urbana le
    antreneaza, facand insa, in acelasi timp, si elogiul miracolelor
    ei.

    Desmond Morris, “Zoomenirea”, Editura ART, Bucuresti,
    2010

    ALTE APARITII EDITORIALE

    Clasa de mijloc a spiritului

    Pornind de la ideea ca exista o fascinatie puternica fata de
    modelul intelectualului de elita, volumul propune o perspectiva
    caleidoscopica, adunand numeroase voci (Caius Dobrescu, Mircea
    Flonta, Vasile Morar, Alexandru Matei, Adrian Gavrilescu, Michael
    Shafir si altii), care invita la deschiderea unui dialog despre
    viitorul intelectualitatii romanesti: “Cum trebuie ea sa se
    manifeste aceasta in viitor? Ce valori ar trebui sa promoveze? In
    ce fel trebuie aceasta sa contribuie la formarea unor noi generatii
    de studenti si tineri?”. Potrivit, coordonatorilor, volumul este o
    pledoarie pentru pentru o clasa de mijloc a spiritului, ceea ce
    vrea sa spuna ca intelectualitatea ar trebui sa fie dominata de
    corpul specialistilor, bine antrenati si buni manuitori ai
    domeniilor lor, iar nu de niste elite, capabile doar sa faca parada
    de o cultura eclectica, enciclopedica, “buna la toate si la nimic”.

    Sorin Adam Matei, Mona Momescu (coordonatori), “Idolii
    forului”, Editura Corint, Bucuresti, 2010

    Romania, portret in miscare

    O panorama complexa, neatinsa de patimi politice, a evolutiei
    pline de meandre si obstacole a Romaniei, intre momentul prabusirii
    sistemului comunist in 1989 si cel al crizei sistemului capitalist
    din 2010. Douazeci de ani surprinsi in patru sectiuni elocvente: 1.
    o cronologie detaliata, organizata pe ani, infatiseza evenimentele
    perceptibile la nivelul vietii de zi cu zi (de la vizite ale
    sefilor de stat straini in Romania si pana la escrocherii gen
    Caritas); 2. viata constitutionala a tarii, cu evolutia ei de la
    constitutia de tranzitie la cea in vigoare, cu modificarile
    efectuate de-a lungul timpului; 3. o sinteza a vietii politice si a
    factorilor carora le putem atribui in mare parte victoriile si
    esecurile de pana acum: partidele, sefii de stat si de guvern,
    rezultatele proceselor electorale, componenta tuturor guvernelor
    postcomuniste; 4, in sfarsit, un tablou al statisticilor
    economice.

    Stan Stoica, “Romania dupa 1989”, Editura Meronia, Bucuresti,
    2010

  • Ia te uita ce mi-am luat

    Aceasta pare sa fie filozofia unor adolescente si tinere
    devenite vedete pe YouTube, cu clipuri cu milioane de
    vizualizari.

    O adolescenta de paisprezece ani din Manchester le povesteste
    celor interesati ce si-a mai cumparat ea si de ce, neuitand sa
    mentioneze si magazinul de unde si-a luat produsele cu care se
    lauda. A ajuns, in cei trei ani de cand tine jurnale video pe care
    le posteaza pe YouTube, la peste 2,7 milioane de vizionari, iar
    succesul ei in randul internautilor a determinat diverse marci sa-i
    trimita produse vestimentare, de machiaj si bijuterii, in timp ce
    diverse firme se inghesuie sa-i solicite recenzii la produsele
    lor.

    Printre vedete se mai numara si doua surori din Tennessee, care,
    pe langa parteneriatul cu YouTube incheiat ca urmare a traficului
    generat de clipurile lor, mai castiga bani frumosi si din
    onorariile platite de diverse companii care vor sa li se prezinte
    produsele. Tinerele sau tinerii cu jurnale video (vloguri) pe
    YouTube sunt o categorie preferata de magazinele online spre a le
    face publicitate, caci prezentarea produselor firmei intr-un vlog
    de cel mult zece minute (limita impusa de site pentru fisierele
    video) poate duce la cresteri substantiale ale vanzarilor, in unele
    cazuri chiar la o triplare a lor sau mai mult.

    Sunt preferati vloggerii pentru libertatea lor de a posta opinii
    si pentru ca, fiind de aceeasi varsta cu publicul-tinta si folosind
    o cale audiovizuala la indemana oricui, mesajele publicitare pot fi
    transmise mai usor catre tineri si adolescenti.

    Singura problema ce se pune este daca publicul care se uita la
    astfel de jurnale stie ca produsele prezentate apar in vlog ca
    urmare a unui contract incheiat cu firma producatoare sau cu un
    magazin ori pentru ca acestea le-au oferit gratuit vloggerului. Cel
    putin in America, provenienta produsului trebuie mentionata, insa
    nu toti vloggerii o fac, ceea ce starneste deseori critici din
    partea comentatorilor care ii acuza ca s-au vandut unei firme sau
    alteia.