Blog

  • ExxonMobil şi Petrom au finalizat cea mai mare campanie de achiziţie seismică 3D din Marea Neagră

     Totodată, cele două companii au cumpărat de la Diamond Offshore Drilling Inc o platformă de foraj, Ocean Endeavor, pentru a relua forajul de explorare pe blocul offshore Neptun Deep din România la sfârşitul anului în curs sau începutul anului 2014.

    Platforma Ocean Endeavor a fost proiectată să foreze în ape cu adâncimi de până la 2.400 de metri şi o adâncime totală de foraj de până la 10.600 de metri.

    “Datele colectate în timpul campaniei seismice şi al programului de foraj de explorare vor fi folosite pentru a evalua dimensiunea şi fezabilitatea comercială a descoperirii Domino, anunţată în 2012, dar şi potenţialul altor prospecte în blocul Neptun Deep”, se arată într-un comunicat al OMV Petrom.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CEO Tarom, Christian Heinzmann, forţat sa accepte scurtarea mandatului

     El a declarat agenţiei MEDIAFAX că a semnat un document la solicitarea preşedintelui Consiliului de Administraţie, Dan Pascariu, care prevede printre altele că durata mandatului său a fost redusă de la patru ani la un an, menţionând că până în luna noiembrie îşi va păstra funcţia de CEO şi responsabilităţile aferente.

    “Dacă nu aş fi semnat, aş fi fost concediat”, a spus el.

    În plus, el a fost informat ulterior că Nicolae Demetriade a fost numit vineri în funcţia de director executiv al Tarom de către Consiliul de Administraţie şi că va trebui să colaboreze cu acesta, dar nu a primit documente oficiale în acest sens.

    “Cum l-aş fi putut eu forţa? El a semnat un addendum la contract de bună voie”, a declarat la rândul său Dan Pascariu, contactat de MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • LENOVO vine cu un serviciu de jocuri pentru a concura Samsung pe piaţa smartphone din China

     LENOVO Game World va fi lansat în trimestrul al treilea şi va include funcţii de comunicare online, recenzii de aplicaţii şi ponturi pentru jocuri. Serviciul va oferi titluri populare de jocuri precum Fruit Ninja, destinate aparatelor care funcţionează cu sistemul de operare Android al GOOGLE,  relatează Bloomberg.

    Directorul general al Lenovo, Yang Yuanqing, vrea să dezvolte activităţile companiei în domeniul aplicaţiilor şi serviciilor, care să susţină vânzările de telefoane, în condiţiile declinului livrărilor de PC-uri.

    Magazinul de aplicaţii al Lenovo a înregistrat peste 1 miliard de descărcări de la deschiderea sa în 2010, dar compania vrea să obţină un avantaj cu Game World pe piaţa telefoanelor mobile. Compania de cercetare a pieţei Analysys International anticipează că vânzările de jocuri destinate aparatelor mobile vor creşte cu circa 50% pe an în următorii trei ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noul director executiv Tarom: Nu există nicio şansă de rentabilizare a companiei în acest an. Sperăm pentru anul viitor

     “Am fost împuternicit în această funcţie pentru a urgenta implementarea planului de management. Ţinta este să rentabilizăm compania mai repede decât este prevăzut în planul de management, adică sfârşitul anului 2015. Nu există nicio şansă pentru rentabilizarea companiei în acest an, însă sperăm să se întâmple la sfârşitul anului viitor”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Nicolae Demetriade, care ocupă şi poziţia de membru în Consiliul de Administraţie.

    El a spus că în aviaţie nu există “arme secrete”, ci un efort permanent şi disciplină.

    Demetriade a afirmat că va colabora cu directorul general al Tarom, belgianul Christian Edouard Heinzmann, care are un mandat de patru ani. Heinzmann a fost numit în noiembrie la conducerea operatorului aerian naţional.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Prima bancă americană care se extinde în Irak: Citigroup “încearcă apa cu degetul”

     Grupul bancar va anunţa luni deschiderea unei reprezentanţe la Bagdad, după ce a primit avizul preliminar al Băncii Centrale a Irakului, potrivit Financial Times, preluat de CNBC.

    Citi a adoptat în Irak o strategie de tipul “încearcă apa cu degetul”, cu scopul final de a derula în ţară operaţiuni bancare diversificate, au declarat pentru Financial Times surse apropiate băncii.

    Citigroup va inaugura astfel un birou naţional pentru prima dată în ultimii şase ani, în timp ce banca reevaluează numeroase operaţiuni, vizând inclusiv retragerea de pe unele pieţe.

    În ultimii 10 ani, Citi a colaborat cu investitori şi companii mari care operează în Irak prin hubul regional din Dubai, biroul din Amman sau centrul de operaţiuni din Londra, oferind produse în zona finanţelor comerciale, managementului banilor şi serviciilor de investment banking.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • TRAGEDIA DIN MUNTENEGRU: Cele două aeronave militare care urmează să aducă răniţii în ţară au plecat spre Podgoriţa

     La bordul acestora se află 11 medici şi 11 asistenţi SMURD şi cinci angajaţi ai MApN. Aceştia sunt coordonaţi de Bogdan Opriţa, coordonatorul SMURD Bucureşti şi purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca.

    Luni seară, la Baza 90 din Otopeni, au fost prezentate presei, de către ministrul Mircea Duşă, cele două avioane militare – Hercule şi Spartan – cu care vor fi transportate persoanele rănite în accidentul de duminică din Muntenegru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avertismentul SUA în cazul spionului Snowden: Ar putea exista consecinţe pentru Rusia şi China

    “Edward Snowden este un trădător şi trebuie adus în faţa justiţiei”, a declarat Kerry, citat de AFP.

    Avionul care urma să îl transporte pe Snowden de la Moscova în Cuba a decolat în urmă cu scurt timp, dar nimeni nu l-a observat la bord pe fostul consultant al NSA.

    Statele Unite au exprimat dezamăgirea că autorităţile din Hong Kong nu l-au arestat pe fostul consultant NSA Edward Snowden. “Demersurile pentru extrădarea domnului Snowden din Hong Kong au fost făcute înainte ca acesta să părăsească acest teritoriu”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului american al Justiţiei.

    Edward Snowden, fostul consultant IT care a dezvăluit informaţii despre programele americane de interceptare a comunicaţiilor, a părăsit Hong Kong-ul duminică dimineaţă, la bordul unui avion al companiei Aeroflot cu destinaţia Moscova. Snowden, în vârstă de 29 de ani, fugise în Hong Kong în mai, după ce a dezvăluit existenţa a două programe secrete, unul referitor la colectarea datelor registrelor telefonice, începând din 2006, iar celălalt, Prism, vizând reţele de socializare. Snowden a fost inculpat vineri, în Statele Unite, pentru acte de spionaj, iar justiţia americană a cerut autorităţilor din Hong Kong să îl aresteze.

    Potrivit site-ului WikiLeaks, Snowden solicită azil politic în Ecuador.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Lucian Isar, fost membru de board la Tarom: Este vorba de un puci la Tarom. Heinzmann a acceptat doar reducerea mandatului până în noiembrie, nu şi micşorarea atribuţiilor şi transferul către o nouă funcţie de director executiv

    Lucian Isar, fost membru de board la Tarom, face acuzaţii grave la adresa foştilor săi colegi din board-ul Tarom, afirmând că înfiinţarea pozţiei de director executiv în care a fost numit Nicolae Demetriade nu are acceptul Consiliului de Administraţie al Tarom.
     
    Edouard Heinzmann, directorul Tarom, a acceptat doar reducerea mandatului până în noiembrie, nu şi micşorarea atribuţiilor şi transferul către o nouă funcţie de director executiv”, a spus Isar.
     
    Mai mult, spune Isar, Nicolae Demetriade, prin poziţia sa, se află într-un evident conflict de interese. 
     

    Fost director general al Tarom, Nicolae Demetriade a fost numit la începutul lunii mai în Consiliul de Administraţie al operatorului aerian, consiliu care cuprinde şapte membri.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

     
     

     

  • Topul oraşelor cu cele mai multe firme în insolvenţă de la începutul anului

    Numărul de insolvenţe este mai redus faţă de cel din luna mai (1.460). În intervalul ianuarie-mai 2012, 7.427 de firme au intrat sub incidenţa legii insolvenţei la nivelul întregii ţări.

    În Braşov, Dolj şi Bucureşti au fost înregistrate cele mai multe insolvenţe în primele cinci luni, cu 729 (în creştere cu 63,1% faţă de 2012), 629 (+38%), 554 (-3,3%) decât în primele cinci luni al anului trecut. La polul opus se situează judeţul Călăraşi, cu 15 insolvenţe, şi Harghita, unde nicio firmă nu a intrat în incapacitate de plată în perioada analizată.

    Cele mai multe societăţi care s-au confruntat cu dificultăţi financiare sunt în continuare cele din domeniul comerţului, 2.200 intrând în insolvenţă, dar şi cele din industria prelucrătoare – 848 şi construcţii – 928.

    În acelaşi interval a fost suspendată activitatea a 10.702 de firme, cu circa 1% mai multe decât în perioada ianuarie-mai 2012.

    La sfârşitul lunii mai erau active peste un milion de firme, în acest an fiind înmatriculate 52.692 de societăţi, în scădere cu 16,2% faţă de anul trecut. Cele mai multe firme înmatriculate în acest an sunt în domeniul comerţului, respectiv 16.756, în creştere cu 11,95% faţă de 2012. Un număr mare de înmatriculări de firme a fost consemnat şi în domeniul agriculturii, silviculturii şi pescuitului (5.754) şi cel al activităţii profesionale, ştiinţifice şi tehnice (5.087). Numărul firmelor care au intrat în insolvenţă de la declanşarea crizei, în 2008, trece de 90.000, dintre care 16.400 au intrat în incapacitate de plată în 2012.

    Alte stiri pe mediafax.ro

  • Firma care deţine autocarul răsturnat în Muntenegru va fi verificată de Guvern

    Într-un conunicat trimis luni de Executiv, premierul Victor Ponta transmite condoleanţe către familiile românilor decedaţi în urma accidentului din Muntenegru şi asigură că autorităţile române iau, în prezent, toate măsurile necesare pentru sprijinirea celor răniţi.

    El arată că se ţine în permanenţă legatura cu autorităţile muntenegrene şi au fost puse la dispoziţie aeronave pentru asigurarea transportului către şi dinspre Muntenegru, fiind autorizată deplasarea unei delegaţii medicale conduse de secretarul de stat în Miniterul Sănătăţii, Raed Arafat, cu disponibilitatea aducerii în ţară, a raniţilor care pot fi transportaţi, decizie care va fi luată la faţa locului.

    Două aeronave sunt puse la dispoziţie de către Ministerul Apărării pentru a pleca spre Podgorica şi a ajuta la repatrierea celor implicaţi în accident, cu acordul autorităţilor din Muntenegru.

    Ministrul de externe, Titus Corlăţean, şi-a anulat participarea la CAE şi CAG la Luxemburg şi urmează să efectueze de urgenţă deplasarea la Podgorica, pentru a coordona de la faţa locului activităţile
    întreprinse de echipa operativă din România.

    Toate stirile sunt pe zf.ro