Blog

Scriu aceste rânduri având în faţă cele două fotografii ataşate acestei opinii. Una de la revoluţia din 1989, o promisiune (îndeplinită) pe care au făcut-o cei care ieşeau în străzi pentru că se săturaseră de sistemul comunist – „Copiii noştri vor fi liberi”. Cealaltă de săptămâna aceasta, cu tineri din generaţia Z (sau generaţia TikTok, cum le place unora să o numească, adesea fără intenţia de a le aduce o laudă) ţinând o pancartă cu acelaşi mesaj, tot o promisiune – „Copiii voştri sunt liberi”. E o promisiune pentru că sunt şi vor să rămână liberi. Libertatea pentru generaţia asta e aici, acum, pe străzi, în online şi în cabina de votare. Libertatea era acolo când s-au născut şi nu au de gând să îi vadă sfârşitul la aceste alegeri.

Două fotografii. 35 de ani diferenţă între ele. Generaţii diferite, dar aceeaşi dorinţă. O luptă pentru libertate care a pornit tot în stradă. Pe atunci internetul era un basm, acum pe internet se duc campanii electorale. Liberi.

Tinerii nu ies în stradă împotriva votului democratic, ci împotriva fascismului, legionarismului, putinismului şi pentru că vor ca România să fie în continuare stat membru UE şi NATO.

Zilele astea, tinerii ies în stradă şi promit din nou – lor înşişi, părinţilor, bunicilor, celor care au luptat în ’89 – că libertatea e a lor, a României şi că va rămâne acolo în continuare. Cât sunt ei în stradă, există libertate. Cât sunt ei în România, luptă să rămână aşa. Pentru că tinerii nu pleacă din ţară şi nu se ascund în spatele ecranelor. Nu se plâng pe Insta sau TikTok, ci trec la fapte. Generaţia Z îşi ia prietenii, îşi fac pancarte şi ies în stradă. Nu îşi uită nici telefonul mobil – trebuie să le arate şi altora că se poate. Luni seara au fost 200 de oameni în Bucureşti, marţi au fost cam o mie de persoane, miercuri aproape două mii. Numărul oamenilor care se adună pentru proteste creşte şi o dată cu el şi solidaritatea.

Şi nu doar tinerii protestează, lor li s-au alăturat şi alte generaţii, cei care au trăit revoluţia din ’89 şi cei care erau de vârsta lor pe atunci. Şi nu doar în Bucureşti se strâng – Cluj, Iaşi, Timişoara, Braşov, Constanţa, Sibiu au strigat şi ele pentru libertate. Vor protesta până duminică şi apoi vor vota. Pentru libertate şi democraţie. Pentru că e ţara lor şi îşi doresc să rămână aici. Pentru că în ’89 s-a făcut o promisiune şi pentru că în 2024 trebuie să fie făcută pentru a doua oară.

„Nu vreau să fug din România”, „Mâna jos de pe democraţie”, „Alertă antifascistă”, „Legionarii nu-s chill”,  „Aici în fiecare seară ca să nu plec afară”, „Protestul este glasul celor neauziţi” sunt doar câteva din mesajele scandate de tineri zilele acestea. Fascismul, îngrădirea libertăţilor, ieşirea din UE şi NATO, războiul şi Rusia sunt fricile nu doar ale unei generaţii, ci ale tuturor. Sunt fricile care i-au scos şi pe ei în stradă, 35 de ani mai târziu.

Generaţia Z s-a născut în libertate. Într-o libertate pentru care s-a luptat şi s-a murit, pentru care s-au făcut sacrificii. Într-o libertate despre care au învăţat la orele de istorie şi despre care li s-a povestit de părinţii şi bunicii lor. Şi tocmai de aceea, este o libertate pe care nu o consideră ca fiind garantată şi o demonstrează săptămâna aceasta. S-au născut (aproape) cu România ca parte din UE, pot să studieze în afară prin proiecte ca ERASMUS, se pot bucura de un city-break oricând prin ţările europene. Pentru generaţia Z nu există România fără toate acestea. În ciuda a tot ce se spune despre ei, chiar îşi doresc să rămână în ţară, „într-o ţară ca afară”, ca în Vest, şi arată asta ieşind în stradă.

“Copiii voştri sunt liberi.” Generaţia Z iese în stradă, aşa cum a fost învăţată de românii din ’89, pentru a se asigura că România rămâne aşa. Liberă.