Blog

  • Avionul Azerbaijan Airlines s-a prăbuşit din cauza unei rachete ruseşti

    Investigaţia preliminară a stabilit că prăbuşirea zborului 8432 al Azerbaijan Airlines lângă Aktau, Kazahstan, a fost cauzată de o rachetă rusească sol-aer, care a explodat în apropierea aeronavei, provocând rănirea mortală a pasagerilor şi echipajului.

    O investigaţie preliminară a stabilit că o rachetă rusească sol-aer a provocat prăbuşirea zborului 8432 al Azerbaijan Airlines lângă Aktau, Kazahstan, în urma căreia au murit toţi cei 38 de pasageri, pe 20 decembrie, informează EuroNews.

    Potrivit surselor guvernamentale azere, racheta, lansată în timpul unui atac cu drone deasupra oraşului Groznîi, a explodat în apropierea avionului în timpul zborului, iar schijele au rănit mortal pasagerii şi echipajul.

    Piloţii au solicitat permisiunea pentru o aterizare de urgenţă pe aeroporturi din Rusia, dar cererea a fost respinsă, fiind redirecţionaţi către Aktau, peste Marea Caspică.

    Tragedia a fost agravată de faptul că sistemele de navigaţie GPS ale aeronavei au fost raportate bruiate pe parcursul traseului de zbor. Racheta a fost lansată dintr-un sistem de apărare aeriană Pantsir-S, conform outletului de ştiri azer AnewZ.

    Surse ruseşti au confirmat operaţiuni active de apărare aeriană împotriva dronelor ucrainene în Cecenia în acel moment.

    Incidentul aminteşte de alte tragedii aeriene implicând forţele ruse, precum prăbuşirea zborului MH17 în 2014.

    Această prăbuşire scoate în evidenţă preocupările majore legate de siguranţă în contextul intensificării activităţilor cu drone şi ridică întrebări critice despre decizia de a refuza avionului o aterizare apropiată. Investigaţiile continuă pentru a clarifica circumstanţele lansării rachetei şi lanţul de evenimente care au dus la această pierdere.

  • Israel, veriga lipsă a securităţii energetice a Europei?

    Odată cu avansul ofensivei militare israeliene din Fâşia Gaza şi în pofida ameninţărilor venite din partea Hezbollah, oficialii din Israel au promovat ideea creşterii producţiei de gaze a ţării. Acum, când aprovizionarea cu gaze a unora dintre statele europenene este incertă, se conturează ideea ca Israelul să devină exportator de combustibil către Europa.

    Preţurile gazelor destinate pieţelor europene sunt în creştere în condiţiile în care Europa îşi goleşte depozitele în cel mai rapid ritm de după criza de energie, Ucraina va pune capăt la sfârşitul acestui an acordului care permite tranzitul gazelor ruse pe teritoriul său spre UE, iar zvonurile spun că Qatar a ameninţat că va sista livrările de gaze naturale lichefiate către blocul comunitar dacă UE îi sancţionează companiile. În acest context, scrie Energy Intelligence, oficiali israelieni iau în considerare oportunităţi pentru aprovizionarea Europei cu gaze israeliene. La acest lucru ar ajuta îmbunătăţirea interconectivităţii energetice cu Egiptul. O astfel de posibilitate este deja prevăzută în strategia UE de diversificare a surselor de aprovizionare cu gaze. Tot în această direcţie, recent, Grecia şi Israel au semnat pentru prima dată un acord energetic strategic interguvernamental, considerat o fază importantă în cooperarea din zona de est a Mediteranei, notează Kathimerini. Grecia şi Israelul au dezvoltat, în cooperare cu Cipru, un front comun de acţiune în regiune privind dezvoltarea de noi zăcăminte de hidrocarburi şi rutele lor de transport către Europa, precum şi interconexiuni ale reţelelor de electricitate, pe baza acordurilor trilaterale.

    Acordul, valabil iniţial pentru cinci ani, exprimă un angajament comun pentru promovarea securităţii energetice regionale, extinderea stabilităţii geopolitice şi oferirea de stimulente pentru prosperitatea economică. Ca parte a acestuia, va fi înfiinţat un grup de lucru pentru aprofundarea legăturilor şi punerea în practică a prevederilor.

    Israelul şi Grecia stabilesc astfel un parteneriat puternic şi pe termen lung care reprezintă un pas mare spre realizarea Marii Interconexiuni a Mării, care va conecta reţelele din Israel şi Cipru la cea din Europa Centrală, permiţând integrarea Israelului pe piaţa europeană de energie electrică. Este un pas şi spre dezvoltarea proiectul gazoductului East Med, de export de gaze naturale din estul Mediteranei în Europa, care va contribui la eforturile de diversificare a surselor europene de importuri de energie şi a opţiunilor de export de energie ale Israelului. Această strategie ocoleşte Turcia, cu care Grecia nu este în relaţii bune. Turcia a devenit furnizor de gaz rusesc pentru UE şi ar putea deveni şi exportator, la acest lucru ajutând producţia proprie. În tot acest timp, Iranul, care are resurse mari de gaze şi petrol, se afundă într-o criză energetică, cu închideri de fabrici din cauza lipsei de gaze. Autorităţile iraniene dau vina pe sancţiunile occidentale. Specialiştii arată spre managementul defectuos şi lipsa de investiţii în extinderea exploatărilor.

  • Marian Alecu, antreprenor român: S-au irosit atâţia ani, atâţia bani, atâtea resurse interne şi externe şi suntem tot în faza în care exportăm grâu şi importăm aluat pentru pâine. Poate Guvernul Ciolacu 2 să facă mai mult?

    Toţi politicienii îşi încep discursurile reactualizate cu expresia “ am înţeles  mesajul ultimelor alegeri “ şi promit schimbarea. Sunt dispus să le  acord , pentru a nu ştiu câta oară , credit . Din păcate, primele măsuri anunţate sunt doar de faţadă şi nu se  întrevede nimic de substanţă.

    Ştiu, impactul economicului asupra clasei politice este minim şi mai ştiu  că la noi clasa politică nu are calificare şi nici expertiză asupra activităţii economice aşa că măsurile sunt luate “pe picior “ , de azi pe mâine fără niciun orizont sau strategie.

    De fapt, aici vreau să ajung: dacă mesajul votului chiar a fost înţeles şi dacă se  doreşte o schimbare profundă aş sugera următorul lucru : suntem la începutul unui nou ciclu electoral , aveţi timp de implementare, de ce nu încercaţi , măcar , sa schiţaţi o strategie pentru ţara asta ? De ce  să continuăm să mergem de la o zi la alta, doar sa supravieţuim ? De ce proiectele fiecărui guvern sa fie doar încercări de a mulţumi apropiaţii partidului şi să  nu privim la nivelul ţării şi al nevoilor ei reale azi şi următorii ani ?

    A fost o încercare  în 1992 de a face o strategie naţională , de ce nu strângeţi intr-o dezbatere naţională pe toţi cei care ar avea ceva de spus  : politic , intelectualitate , economic , societate civilă , diaspora , orice altă categorie socială? Asta ar însemna să ascultaţi într-adevăr mesajul oamenilor.

    Cred că dintr-o asemenea dezbatere la nivel naţional ar rezulta multe idei bune şi interesante care analizate cu discernământ ar putea duce la o strategie naţională pe următorii ani şi ar veni de la popor nu doar de la “ atotştiutoarea “ clasă politică. Avem atâtea creiere luminate si calificate , în ţară şi străinătate, sunt sigur ca ar pune umărul cu idei şi soluţii la atât de necesara redresare economică si socială a ţării , aşteaptă doar sa fie solicitaţi şi luaţi in considerare, fără a fi minimalizaţi şi ignoraţi.

    Poate aşa identificăm câteva direcţii către care sa îndreptăm economia şi societatea pe care sa le susţinem având garanţii clare că pot ajuta  întreaga ţară sa găsească o traiectorie corectă europeană şi validă pentru anii aceştia . Vechiul guvern Ciolacu anunţa un plan de investiţii în reindustrializare . Nu ştiu dacă noul guvern Ciolacu va continua acest proiect dar ştiu sigur că  direcţiile pentru mari investiţii ar trebui discutate la nivel naţional şi că ar trebui să facă parte dintr-o strategie naţională , altfel următorul guvern va abandona toate proiectele indiferent de stadiu şi va veni cu propriile idei, în funcţie în primul rând de interesele partizane.

    Închei cu o întrebare puerilă dar care exprimă o realitate :

    S-au irosit atâţia ani , atâţia  bani , atâtea  resurse interne şi externe şi suntem tot în faza în care exportăm grâu şi importăm aluat pentru pâine. Nu e jenant?

     

  • Ce hoteluri afiliate unui lanţ internaţional vor fi deschise în 2025? Patru hoteluri din ţară îşi vor deschise uşile pentru turişti, printre care şi Corinthia

    Patru noi hoteluri afiliate unui brand internaţional vor fi deschise în 2025 pe piaţa locală, printre acestea se numără şi Corinthia, fiind primul hotel de pe piaţa locală a lanţului hotelier internaţional. Printre hotelurile care vor mai fi deschise în 2025 se numără şi Handwritten Bucureşti, Mercure Bacău şi Indigo Satu Mare.

    Corinthia va fi deschis în primul trimestru din 2025. Hotelul va avea o capacitate de 30 de suite, dar şi un restaurant, o cafenea, un ballroom, un centru sta şi o sală de fitness. Hotelul va avea SASS’ Restaurant & Lounge. Brandul Corinthia este deţinut de International Hotel Investments (IHI), grup care se ocupă cu administrarea hotelurilor şi imobiliarelor, management hotelier, dezvoltare, management de proiect şi catering industrial. Corinthia Hotels Limited (CHL), compania de management al grupului IHI, operează 24 de hoteluri pe trei continente, dintre care 15 sunt, sau urmează a fi, hoteluri marca Corinthia. Opt hoteluri noi sunt în curs de dezvoltare în Bruxelles, Roma, Bucureşti, Moscova, Doha, New York şi Malta.

    Tot în 2025, Capitala va avea primul hotel sub brandul Handwritten, o marcă lansată în urmă cu un an de Accor. Grupul hotelier internaţional a încheiat un partenariat cu compania locală Tecadra Hotels, controlată de familia Cobâlaş, pentru transformarea actualului hotel din Pipera într-o unitate sub numele Handwritten. Actualul hotel are 50 de camere care vor trece printr-un amplu proces de renovare, urmând ca dezvoltatorul să investească într-o aripă suplimentară ce va fi adăugată proprietăţii. Capacitatea totală a hotelului va fi de 100 de camere. Hotelul este amplasat în zona de nord a Capitalei, în Pipera.

    Un alt brand hotelier internaţional va intra în piaţa locală după deschiderea unui hotel sub acest brand în Satu Mare. InterContinental îşi măreşte portofoliul local prin deschiderea primului hotel Indigo din România la Satu Mare. Clădirea este cea în care a funcţionat hotelul Dacia din Centrul Vechi al oraşului. Hotelul va avea 62 de camere şi suite, un restaurant, un bar şi un spa.

    Lanţul hotelier Accor a anunţat în 2022 extinderea portofoliului prin semnarea unui nou contract de franciză pentru un hotel care va funcţiona sub brandul Mercure în Bacău, de altfel primul hotel sub un brand internaţional din oraş. Accor a încheiat un parteneriat cu dezvoltatorul local Arena City Center, care administrează Arena Mall Bacău. Hotelul va avea 80 de camere, o sală de bal de 775 mp, trei săli de şedinţe, un foaier şi un rooftop-lounge.

     

     

  • Vreţi să trăiţi mai mult? 6 sfaturi esenţiale de la un specialist care spune că şi-a „întinerit” vârsta cu 20 de ani

    Dr. Michael Roizen, în vârstă de 78 de ani, care lucrează pentru o clinică de wellness din Cleveland, a declarat pentru Business Insider că “vârsta sa biologică” este de 57,6 ani, pe baza sănătăţii organelor sale şi a riscului de boli cronice. (Nu există o definiţie general acceptată a vârstei biologice sau a modului în care aceasta poate fi măsurată).

    Roizen se concentrează pe schimbări de stil de viaţă care îi pot ajuta pe oameni să trăiască sănătos cât mai mult timp posibil. Totuşi, el afirmă că „există lucruri mici şi uşor de făcut care au un impact mare” asupra longevităţii, chiar dacă nu putem schimba complet stilul nostru de viaţă.

    Cele şase recomandări ale lui Dr. Roizen pentru a trăi mai mult

    1. Mergi mai mult

    Roizen încearcă să parcurgă 10.000 de paşi pe zi ca parte a rutinei sale săptămânale de exerciţii fizice şi încurajează pe toată lumea să „încerce să meargă puţin mai mult.”

    De exemplu, el îşi parchează maşina cât mai departe de locul de muncă şi merge pe jos restul drumului.

    Chiar şi un număr mai mic de paşi poate aduce beneficii. Un studiu din 2023, realizat de cercetătorii de la Universitatea din Cambridge, a constatat că persoanele care mergeau în pas vioi timp de 75 de minute pe săptămână aveau un risc mai mic de a muri din orice cauză sau de a dezvolta boli cardiovasculare şi cancer.

    2. Consumă avocado, somon şi ulei de măsline

    Dr. Roizen recomandă consumul a trei alimente benefice: avocado, somon şi ulei de măsline. Studiile au asociat aceste alimente cu un risc mai mic de boli cardiovasculare.

    3. Menţine relaţii puternice

    Dezvoltarea prieteniilor este o modalitate „plăcută” de a îmbunătăţi sănătatea şi longevitatea, spune Roizen. El adaugă că „este întotdeauna mai bine să faci lucruri împreună cu alţii.”

    Rose Anne Kenny, profesoară în domeniul îmbătrânirii la Trinity College Dublin, susţine că relaţiile sociale sunt la fel de importante pentru longevitate ca o dietă sănătoasă şi exerciţiile fizice.

    4. Joacă jocuri de procesare rapidă

    Roizen recomandă jocuri care îmbunătăţesc viteza de procesare a creierului, cum ar fi Double Decision şi Freeze Frame. Aceste jocuri de antrenament cerebral pot ajuta la menţinerea sănătăţii cognitive.

    Un studiu din 2017, publicat în Alzheimer’s & Dementia, a arătat că adulţii în vârstă care au jucat astfel de jocuri timp de 10 şedinţe într-o perioadă iniţială de şase săptămâni şi au continuat cu şedinţe periodice, au avut un risc cu 29% mai mic de demenţă după 10 ani.

    Roizen sugerează să joci astfel de jocuri timp de două ore pe săptămână, timp de cinci săptămâni, pentru a obţine beneficii similare.

    5. Ia o multivitamină

    Deşi cercetările sunt mixte în ceea ce priveşte beneficiile multivitaminelor pentru longevitate, Roizen menţionează studii care au constatat că acestea pot reduce riscurile de cancer, boli cardiovasculare şi demenţă.

    Totuşi, alte cercetări recente sugerează că aceste beneficii nu sunt întotdeauna valabile în afara condiţiilor controlate ale studiilor. Task Force-ul American de Prevenire a Serviciilor nu recomandă utilizarea multivitaminelor pentru publicul larg din cauza lipsei de dovezi clare privind eficacitatea lor.

    Chiar şi aşa, Roizen ia un multivitamin pentru a menţine nivelurile generale de vitamine stabile.

    6. Fă-ţi vaccinul antigripal

    Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor recomandă vaccinul antigripal tuturor persoanelor cu vârsta de peste şase luni.

    Roizen afirmă că vaccinul poate avea şi beneficii pentru îmbătrânirea sănătoasă. O revizuire a studiilor din 2022, publicată în Ageing Research Reviews, sugerează că vaccinarea persoanelor în vârstă împotriva gripei poate ajuta la prevenirea demenţei, posibil prin reducerea inflamaţiei cerebrale.

     

  • Măsurile disperate pe care le iau chinezii ca să încurajeze natalitatea. Îi învaţă pe tineri chiar şi cum să meargă la întâlniri şi să se îndrăgostească

    China a intensificat o campanie naţională menită să convingă persoanele singure să se întâlnească, să se căsătorească şi să aibă copii, pe măsură ce Beijingul se confruntă cu o criză demografică din ce în ce mai gravă, scrie Financial Times. Potrivit acestei publicaţii, guvernele locale sună femeile căsătorite pentru a le întreba despre planurile lor de a avea copii şi oferă stimulente financiare părinţilor pentru a-i încuraja să aibă mai mult de un copil. Universităţilor li s-a cerut să introducă aşa-numite cursuri despre iubire pentru studenţii singuri, iar articole regulate apar în media de stat despre beneficiile de a avea copii. Populaţia Chinei este în scădere, numărul deceselor depăşind pe cel al naşterilor, ceea ce pune presiune pe guvernele locale să abordeze o perspectivă demografică din ce în ce mai sumbră. „Populaţia Chinei se confruntă cu trei tendinţe majore: îmbătrânire, natalitate scăzută şi rate scăzute ale căsătoriilor,” a declarat economistul proeminent Ren Zeping într-un interviu pentru presa internă luna trecută. „Sunt mai puţini copii şi mai mulţi vârstnici. Viteza şi amploarea îmbătrânirii Chinei sunt fără precedent.”

    Beijingul a promis subvenţii şi reduceri fiscale mai mari pentru părinţi, pentru a reduce costurile creşterii copiilor. În octombrie, Consiliul de Stat al Chinei a anunţat că lucrează la un plan pentru a construi o „societate prietenoasă cu naşterile” ca parte a unui pachet mai amplu de stimulare pentru a revigora economia. Detaliile acestui plan sunt încă în curs de elaborare. Între timp, femeile căsătorite din China, aflate în jurul vârstei de 20-30 de ani, primesc apeluri din partea oficialilor locali, care le întreabă despre planurile lor de a avea copii, conform mai multor surse citate de Financial Times şi postări de pe reţelele sociale. În unele cazuri, apelanţii le-au cerut femeilor să participe la controale prenatale. Alte apeluri au fost mai directe, oferind subvenţii pentru femeile care aveau mai mult de un copil. Pentru a atinge rata de înlocuire a populaţiei, fiecare cuplu ar trebui să aibă, în medie, 2,1 copii. O rezidentă din Zhejiang, care a preferat să rămână anonimă, a declarat că oficialii au oferit femeilor din zonă o subvenţie de 100.000 Rmb (aproximativ 14.000 de dolari) pentru al doilea copil.

    În decembrie, o publicaţie a Comisiei Naţionale de Sănătate a solicitat universităţilor să introducă „cursuri de educaţie pentru căsătorie şi iubire” pentru a încuraja studenţii să formeze cupluri. „Universităţile sunt un loc important pentru ca studenţii să se îndrăgostească,” a scris publicaţia, citând un sondaj conform căruia 57% dintre studenţi au declarat că nu vor să înceapă o relaţie din cauza volumului mare de muncă. Articolul a propus ca universităţile să introducă cursuri despre teoria iubirii şi analiza cazurilor reale, pentru a promova „o cunoaştere sistematică a iubirii şi căsătoriei”. Totuşi, experţii sunt sceptici că măsurile oficiale vor convinge tinerii să întemeieze familii, mai ales în contextul şomajului în creştere şi al stagnării economice care limitează cheltuielile.

     

     

  • Planurile lui Donald Trump privind majorarea taxelor vamale ar putea ricoşa în direcţia greşită. Primele victime? Oamenii care l-au votat: Milioane de americani deja se chinuie să îşi găsească o maşină la un preţ accesibil, dacă noile tarife de import intră în joc visul de a avea o maşină devine aproape imposibil

    Găsirea unei maşini accesibile în SUA a devenit deja o provocare pentru mulţi americani. Planurile lui Donald Trump, preşedintele ales al SUA, de a majora tarifele de import ameninţă să agraveze şi mai mult problema, scrie The Wall Street Journal.

    Preşedintele ales Donald Trump a ameninţat că va da peste cap această strategie, promiţând în noiembrie să impună tarife de 25% Mexicului şi Canadei, o măsură care ar putea însemna anularea acordului de liber schimb pe care l-a negociat în primul său mandat.

    În prezent, aproape o treime din toate vehiculele considerate accesibile – cu preţuri mai mici de 30.000 de dolari – vândute în SUA sunt fabricate în Mexic, inclusiv Nissan Sentra, Ford Maverick şi alte mărci populare. În urmă cu un deceniu, Mexicul era responsabil pentru o cincime din maşinile accesibile vândute în SUA.

    Ţara de la frontiera americană a fost mult timp un punct de atracţie pentru producătorii auto care doresc să scape cheltuielile mari de producţie a unei maşini, în special pentru modelele mai mici care se vând la preţuri mai mici şi au marje de profit mai mici decât camioanele mai mari şi SUV-urile.

    Potrivit analiştilor şi dealerilor auto, orice noi majorări de tarife vor fi  atransferate către consumatori – cel puţin pe termen scurt – şi vor afecta cel mai mult maşinile şi SUV-urile cele mai accesibile.

    Unele modele cu preţuri mai mici, cum ar fi Honda Civic sedan, sunt fabricate în Canada, iar piesele auto fabricate în cele două ţări vecine ar fi supuse în plus unor noi taxe comerciale, ceea ce ar creşte şi mai mult costurile pentru producători şi consumatori.

    Planul lui Trump de majorare a tarifelor ar putea adăuga aproximativ 3.000 de dolari la costul mediu al fiecărei maşini vândute în SUA, potrivit unei estimări Wolfe Research.

    Kia, care se numără printre producătorii auto cu operaţiuni în Mexic, produce în această ţară sedanurile compacte Forte şi K4 pentru exportul în SUA. Împreună, aceste două modele de vehicule au reprezentat aproximativ 18% din vânzările Kia în SUA.

    Steven Center, şeful operaţiunilor Kia din SUA, atrage atenţia că adăugarea de noi bariere comerciale în America de Nord ar sfârşi prin a fi mai mult distructivă decât utilă pentru industria auto americană.

     

     

  • Războiul maşinilor electrice China-Occident s-a terminat. Chinezii au câştigat: În 2025 vânzările de maşini electrice din ţară le vor depăşi pentru prima dată pe cele de maşini tradiţionale, o premieră istorică care asigură dominaţia asiaticilor la nivel global

    În 2025 China va depăşi Occidentul la vânzările de maşini electrice. Toate prognozele indică o creştere fulminantă a vânzărilor de automobile „verzi” în raport cu cele tradiţionale, în timp ce piaţa din Europa şi SUA  încetineşte reflectând adoptarea lentă de către industria auto tradiţională a noii tehnologii, incertitudinea privind subvenţiile din partea statului şi creşterea protecţionismului împotriva importurilor din China, scrie FT.

    Potrivit prognozelor, în 2025 numărul automobilelor electrice din China s-ar dubla – de la 5,9 milioane în 2022 la 12 milioane – iar vânzările de autovehicule tradiţionale vor scădea cu peste 10% anul viitor, ajungând la mai puţin de 11 milioane, reflectând o scădere de aproape 30% faţă de 14,8 milioane în 2022.

    Robert Liew, director de cercetare în domeniul energiei regenerabile pentru Asia-Pacific la Wood Mackenzie, a declarat că succesul chinezesc în domeniul automobilelor electrice este o doavadă a dezvoltării puternice a tehnologiei în interiorul ţării şi a faptului că au reuşit cu succes să îşi securizeze lanţurile de aprovizionare globală pentru resursele necesare automobilelor electrice.

    „Vor să electrifice totul. Nicio ţară nu se apropie de nivelul Chinei” a spus Robert Liew.

    Deşi ritmul de creştere a vânzărilor de vehicule electrice în China a încetinit din frenezia post-Covid, previziunile sugerează că obiectivul oficial al Beijingului, stabilit în 2020, ca vehiculele electrice să reprezinte 50 % din vânzările de automobile până în 2035, va fi atins cu 10 ani mai devreme decât era prevăzut.

    Previziunile marilor bănci internaţionale privind China subliniază faptul că, în următorul deceniu, fabricile create în China pentru a produce zeci de milioane de autovehicule cu motoare tradiţionale nu vor mai avea aproape nicio piaţă internă de deservit.

    Totodată ele atrag atenţia că ascensiunea rapidă a industriei chineze de vehicule electrice ameninţă acum campionii naţionali ai producţiei auto din Germania, Japonia şi SUA.

     

  • Cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta. Unul este gigantul software SAP. Un altul, colosul din apărare Rheinmetall

    Germania este bolnavul Europei. Industria manufacturieră este în recesiune. Economia este în stagnare. Despre modelul de creştere economică, bazat pe energie ieftină din Rusia şi pieţe de export mari şi fără bariere, se spune că trebuie schimbat. Peste toate acestea se suprapune o criză politică. Şi totuşi, anul acesta Dax, indicele principal al bursei de acţiuni germane, a sfidat turbulenţele şi a crescut cu aproape 20%, mai mult decât alte burse mari europene, cum ar fi cele din Franţa şi Marea Britanie.

    Indicele Stoxx Europe 600 de referinţă pentru Europa a urcat cu doar 5%. Motorul principal de creştere al DAX-ului sunt acţiunile unui grup de şapte companii uriaşe, “cei şapte magnifici” ai Germaniei, după cum scrie Financial Times, care face referire la un celebru film western american, “The Magnificent Seven”. Aceste companii sunt: gigantul de software SAP, producătorul gigant de armament şi tehnică de luptă Rheinmetall, conglomeratul industrial Siemens, Siemens Energy, Deutsche Telekom şi asigurătorii Allianz şi Munich Re.

    Numai SAP a contribuit cu aproape 40% la avansul Dax, acţiunile sale crescând cu peste 70% ca urmare a tranziţiei clienţilor de business la cloud.

    Acesta reprezintă o proporţie mai mare din indice decât cea a sectorului auto, care cuprinde Volkswagen şi Mercedes-Benz, ambele acţiuni fiind pe roşu în acest an.

    SAP a beneficiat de apetitul uriaş al pieţei în acest an pentru acţiunile cu expunere la inteligenţa artificială. În acest scop, compania şi-a mutat orele de publicare a câştigurilor de la dimineţile europene la perioada de după închiderea burselor de la Wall Street pentru a avea mai multă expunere la investitorii şi analiştii nord-americani.

    În octombrie, SAP a înlocuit producătorul olandez de echipamente de semiconductori ASML în poziţia de cea mai mare companie de tehnologie din Europa.

    „Acţiunile din tehnologie au fost povestea acestui an şi, din păcate, în Europa avem doar doi jucători majori: ASML şi SAP”, a explicat Marc Halperin, manager de active la Edmond de Rothschild.

    „Glazura de pe tort este AI.” Cele şapte companii care au propulsat în sus Dax au beneficiat de o varietate de impulsuri, Rheinmetall urcând cu 110% în acest an, pe fondul aşteptărilor că vor creşte cheltuielile cu apărarea în Europa, în timp ce Siemens Energy a avansat 330% datorită cererii tot mai mare de energie regenerabilă.

  • Cadoul României de Crăciun pentru regiune? Exporturi masive de energie eoliană. Vântul din Dobrogea duce eolinele la peste 35%, exportăm echivalentul centralei de la Cernavodă

    După un an în care România de depins de multe ori de vecinii săi pentru importuri de energie, ziua de Crăciun aduce o schimbare. Ziua caracterizată de vânt foarte puternic a pus în mişcare eolienele din Dobrogea aproape de capacitatea maximă, astfel că în acest moment 35% din producţia de energie locală este generată de vânt, arată datele transmise în timp real ale Transelectrica. În acest conext, România produce mai multă energie decât consumă şi exportă circa 1.400 MW, adică echivalentul în putere a centralei de la Cernavodă. Gazul este a doua mare sursă de energie pe plan local în acest moment, în timp ce energia nucleară închide podiumul.

    Şi ieri a fost o zi foarte bună pentru rpoducţia de energie eoliană, dar totuşi producţia internă nu s-a ridicat a nivelul consumului.

    Anul trecut, la nivel european, energia eoliană a acoperit 20% din cererea de energie. Peste jumătate din energia Danemarcei a fost generată de vânt, 30% din tot ce a consumat Germania a venit de la turbinele eoliene, iar 14% din producţia de energie a României a fost generată de morile de vânt. Care este partea mai puţin bună la aceste statistici? Alimentarea cu energie a Europei depinde acum de vânt, iar când briza nu este puternică acest lucru se descarcă imediat în facturi pentru că intră în funcţiune convenţionalele ca să acopere golurile. Azi este însă o zi foarte bună pentru energia verde, aşa că la nivel european preţurile sub sub pragul de 100 de euro/MWh.