BusinessMagazin

Blog

  • Go @ Domo

    In ceea ce priveste acel magazin sau oricare altul cu o suprafata mai mica de 3.000 de metri patrati, raspunsul la intrebarea mea este cel mai probabil “Nu”. Dar pe magazinul Domo din cartierul Militari ar putea, incepand cu anul viitor, sa scrie mare Technomarket. Legatura dintre “specialistul in electrocasnice”, cum este alintat Domo de cei din conducere, si lantul de retail Technomarket din Bulgaria este simpla: au acelasi proprietar, si anume fondul de investitii Equest.
    La sfarsitul lunii septembrie, pe 28 mai exact, a fost finalizata tranzactia prin care proprietarii Domo – familiile Szarvadi si Hegedus-, precum si fondul de investitii RAEF au incasat 62,5 milioane de euro de la Equest pentru 75% din actiunile companiei. Iar in aceeasi zi a avut loc si deschiderea oficiala a primului Technomarket in Romania – un magazin “pilot” aflat la Targoviste. E mult, e putin? La momentul inceperii negocierilor dintre cele doua companii, Domo era evaluata de mai multi specialisti din piata la o valoare cuprinsa intre 80 si 100 de milioane de euro. Cei de la Equest au calculat valoarea de piata a retailerului de electronice si electrocasnice la putin peste 83 de milioane de euro si au platit exact 75% din aceasta valoare pentru a cumpara pachetul majoritar de actiuni al Domo.
    Restul de 25% de actiuni au ramas in cea mai mare parte in posesia celor doua familii fondatoare ale companiei, un procent de 0,5% apartinand in prezent unei persoane fizice. Lorand Szarvadi (foto), directorul executiv al companiei, spunea insa ca Equest va prelua si restul de actiuni.
    Singura conditie ar fi ca Domo sa atinga anumite obiective anul acesta si anul viitor. Asa ca pe Szarvadi il asteapta doi ani incarcati, perioada de care depinde insa cati bani ar mai putea primi omul de afaceri pentru restul actiunilor. Dar… cu peste 20 de milioane de euro in cont, Lorand Szarvadi nu ar trebui sa mai aiba motive de ingrijorare.

  • Cal troian academic

    Pentru parintii bogati de pe continentul european care nu concep ca in portofoliul copiilor lor sa nu se regaseasca si o diploma universitara de Ivy League sau de la alte universitati prestigioase din Statele Unite numele lui Herman Donnenfeld nu este unul strain. Asta deoarece Donnenfeld are in Europa reputatia unui veritabil cal troian la indemana celor care vor sa patrunda in cetatea fortificata a sistemului universitar american. Vorbitor de engleza, spaniola, germana si romana, alaturi de un partener de afaceri care vorbeste fluent limba rusa, Donnenfeld isi pune de peste 10 ani la dispozitia celor interesati serviciile de matelot in apele tulburi si pline de curenti ale procesului de admitere la cele mai elitiste institutii academice americane.
    Si, spre deosebire de parintii si bunicii lor, astazi chiar si cei mai bine pregatiti dintre aplicanti se gasesc in situatia in care ar putea avea nevoie de un avantaj competitiv in fata numarului tot mai mare de candidati. Din cauza inflatiei de concurenti, astazi mai bine de un sfert dintre adolescentii care isi doresc sa fie admisi la cele mai prestigioase universitati americane au in spate un consultant educational care le pregateste strategia in necrutatorul proces de admitere. Dupa parerea responsabililor cu admiterea, promotia anului 200,1a avut parte de cel mai greu an de pana acum din acest punct de vedere. Colegiul Columbia, care face parte din Universitatea Columbia din New York, acolo unde unul dintre clientii lui Donnenfeld a fost acceptat anul acesta, a avut unul dintre cele mai mici procente de admitere: doar 8,9 la suta din aplicanti au fost acceptati.
    Pe o piata atat de eterogena, cum e cea a consultantei educationale, Donnenfeld a ales sa se pozitioneze pe o nisa destul de ingusta insa extrem de ofertanta: el s-a specializat in a-i integra pe studentii de peste ocean intr-o tara si intr-un sistem educational complet strain. Atunci cand accepta un client nou, Donnenfeld incheie in principiu un contract pe o perioada de un an, iar clientii sai se muta pe aceasta perioada la New York, acolo unde are sediul compania sa, apoi sunt inscrisi intr-un program intensiv de invatare a limbii engleze, de obicei in cadrul Universitatii Columbia. In paralel, el ii pregateste pentru testele de admitere si pentru viata in Statele Unite. Daca ar fi sa isi sintetizeze in cateva cuvinte meseria, Donnenfed ar spune ca este jumatate coach, jumatate tutore. “Pe perioada in care imi solicita serviciile eu le sunt si mama si tata”, spune el. “Orice ar avea nevoie, eu sunt acolo sa ii ajut sa obtina, si asta in toate aspectele vietii lor.”
    Donnenfeld intelege foarte bine situatiile cu care se confrunta copiii clientilor sai, deoarece atunci cand era de varsta lor a trecut prin aceeasi experienta atunci cand parintii sai s-au mutat din Romania in Statele Unite. “Am avut ocazia sa aflu pe pielea mea cat de dificil este sa vii intr-o tara straina, a carei limba nu o cunosti, si sa urmezi cursurile unei universitati in alta limba decat cea materna”, povesteste el. Donnenfeld, care are o diploma de licentiat in psihologie de la Universitatea Massachusetts si o diploma de masterat in educatie speciala de la Universitatea din Boston, lucreaza in acest an cu patru clienti odata, pregatindu-i pentru admiterea care ii asteapta anul viitor. Intrarea acestora la facultate insa nu inseamna neaparat si incheierea sarcinilor sale. “Serviciile pe care le ofer eu merg mult mai departe decat simpla consultanta si strategie”, mai spune el. Donnenfeld incepe prin a-si asista clientii in redactarea cererilor de inscriere la universitati si comunica apoi cu acestea din partea clientilor sai. Insa principiul sau de baza este acela de a nu interveni in vreun fel in interviul pe care viitorul student trebuie sa il sustina cu conducerea facultatii si de a nu “slefui” eseurile acestora. “Noi nu ajustam nimic”, spune el. “Vreau ca toti clientii mei sa se prezinte in procesul de admitere exact asa cum sunt.” Pe parcursul perioadei pentru care isi ofera serviciile de consultanta, Donnenfeld monitorizeaza indeaproape progresul studentilor, se intalneste zilnic cu ei si le trimite parintilor acestora rapoarte lunare redactate in limba lor materna. (Partenerul sau, Gary Braverman, se ocupa in exclusivitate de clientii de nationalitate rusa.) Chiar daca contractul tipic are o durata fixa de un an, acesta se poate prelungi pe o durata de pana la cinci ani, Donnenfeld “tinandu-i de mana” pe studenti de-a lungul intregului lor parcurs universitar.
    Niciun nume de consultant si nicio factura oricat de consistenta nu garanteaza insa admiterea la o facultate din Ivy League. De aceea, intr-o bransa care are ca miza viitorul unor tineri, nu este de mirare ca procesele intentate de clientii dezamagiti de rezultatele obtinute au devenit o obisnuinta. De aceea, unele companii de consultanta, cum ar fi College Confidential, promit restituirea tarifelor pentru acei clienti care nu reusesc sa fie admisi la primele doua facultati la care au aplicat. Donnenfeld insa nu ofera niciun fel de garantie, considerand ca promisiunea pe care o face clientilor sai, aceea de a depune toate eforturile posibile, este tot ce i se poate cere.

    FISA POSTULUI

    Numele functiei: Consultant educational independent.
    Companii care angajeaza: Parintii care isi doresc pentru copiii lor un loc in cele mai prestigioase universitati din Statele Unite sau din intreaga lume.
    Unde sa cauti posturi libere: Daca pentru obtinerea un post in cadrul unei companii de strategie educationala lucrurile sunt clare, iar despre eventualele posturi libere se poate afla in mod direct, contactand companiile din bransa, pentru consultantii independenti inceputul este ceva mai anevoios. Asta deoarece in aceasta piata principalul instrument de “publicitate” il reprezinta reputatia si recomandarile fostilor clienti.

    Nivel salarial: Tarifele unui consultant independent se ridica la cateva sute de dolari pe ora. Desi pentru consultanti munca in cadrul unei firme este mai putin lucrativa, pentru parinti aceasta varianta nu este deloc mai ieftina: unele firme ofera pachete salariale intre 15.000 si 35.000 de dolari.

    Abilitati necesare: Sunt indispensabile cunostintele referitoare la sistemul educational superior si la procesul de admitere in invatamantul universitar, precum si experienta in domeniul consultantei. Cunoasterea cator mai multe limbi straine pentru a putea lucra cu clientii straini este un atu important, iar rabdarea este de asemeneea un element cheie.
    Numarul consultantilor educationali independenti din Statele Unite este estimat undeva la peste 3.000, numarul acestora crescand exponential in ultimii ani.

    Vremurile se anunta din ce in ce mai grele pentru toti aspirantii la statutul de student la facultatile de prima liga, concurenta fiind atat de acerba in ultimii ani incat nici macar sefii de promotie din liceu nu sunt scutiti de emotii la admitere. Asa se face ca, in ciuda costurilor in crestere ale unui an de facultate, un numar tot mai mare de familii, atat din Statele Unite dar si din Europa, sunt dispuse sa plateasca echivalentul unui an de studii, cazare si intretinere unor consultanti independenti de renume, cum sunt Herman Donnenfeld sau Michele Hernandez, in speranta ca aceasta investitie o sa le asigure odraslelor lor un loc intr-o facultate din Ivy League. Sumele platite pentru un an de consultanta, care include orice fel de sfat sau orientare a viitorului student, de la alegerea facultatii la pregatirea interviului si a eseului de admitere, pana la alegerea cursurilor si cea mai buna modalitate de a-si petrece vacanta de vara, ajung pana la 36.000 de dolari pe cap de student. Desi oficialii responsabili cu admiterea din colegiile americane nu par a baga prea mult in seama activitatea acestor consultanti, Asociatia Consultantilor Educationali Independenti, organizatie non-profit cu sediul in Fairfax, Vancouver, estimeaza ca anul trecut mai bine de 22% dintre “bobocii” admisi la colegiile private, cu cursuri pe o durata de patru ani, s-au folosit de serviciile unui asemenea consultant. Iar profesionistii din piata recunosc ca se afla adesea in situatia de a refuza potentiali clienti, in principal din cauza numarului mare de cereri care le sunt adresate. Insa scepticismul nu a intarziat sa apara, asa ca tot mai multi parinti isi pun problema daca serviciile acestor consultanti merita intr-adevar banii. Consultantii sustin la randul lor ca rata de succes a clientilor lor la admiterea in cadrul facultatii dorite este mult mai mare decat in cazul candidatilor care nu apeleaza la asemenea servicii de consiliere, insa verificarea acestor date este imposibila. Cert este ca atat cererea foarte mare a acestor servicii, dar si usurinta cu care un asemenea consultant poate intra in afaceri pe aceasta piata au dus la dublarea numarului de asemenea profesionisti, pana la o cifra de 3.000 de consultanti independenti doar in SUA, in doar 5 ani.

  • (Supra)Omul de afaceri

    In caz ca nu ati aflat inca, afacerile nu sunt pentru oameni. Prima conditie pentru a putea intra si reusi in afaceri este sa te dezbraci de toate slabiciunile si vulnerabilitatile umane si sa imbraci in schimb costumul de business.
    Si atunci, preferabil, unul de la Brioni sau de la Dior, in functie de caz si de gen. Nici vorba, un pret care merita platit pentru a cumpara succesul. Insa cat de comod poate fi costumul atunci cand acesta te strange ca un corset in jurul punctelor slabe si te obliga sa devii un fel de supererou invaluit in mantia infailibilitatii? Simplu, vor raspunde toti oamenii de succes cu care vei vorbi pe aceasta tema: totul se rezuma la o eficienta gestionare a rolurilor si la o trasare corecta a granitelor. Adica seara iti lasi problemele de la serviciu la usa si costumul de supermanager pe umeras in dulap, in timp ce dimineata iti uiti slabiciunile la dus si iti agati conditia umana in cuier, inainte de a-ti imbraca elegantul costum de la Brioni.
    Daca totul suna cu mult mai simplu decat este, asta se intampla dintr-un singur motiv, si anume ca adevaratul tabu in lumea afacerilor este o discutie deschisa despre slabiciuni – fie ele ale managerului sau ale companiei. Un fenomen inexplicabil face ca in mediul de business niciun alt cuvant sa nu aiba un ecou mai puternic decat “slabiciune”. Iar cand chiar trebuie pronuntat, cuvantul tabu este rostit in soapta, cu teama si un oarecare soi de evlavie, deoarece se stie ca ecoul il va propaga in toate punctele cardinale ale lumii de business. Iar cand spui slabiciune, spui faliment. E suficient sa implici o oarecare vulnerabilitate, iar banii sunt retrasi, aliantele se rup, actiunile sunt vandute cu viteza luminii. Si uite asa tranzitia de la om la supraom in business devine un rau necesar, mediul de afaceri se transforma intr-un veritabil teren mitic, echivalentul Muntelui Olimp coborat la nivelul marii, iar businessul devine apanajul semizeilor si supraoamenilor.
    Albert Humphrey intervine brusc in aceasta ecuatie, cu efecte secundare considerabile. Artizanul analizei SWOT (Strengths, Weaknesses, Opportunities, Threats) nici nu-si imagina in anii ’60 cata bataie de cap va da comunitatii de afaceri odata cu tehnica de planificare strategica construita de el pentru a usura povara de pe umerii managerilor. Si asta fiindca, pe masura ce analiza SWOT a devenit un instrument indispensabil pentru realizarea strategiei unei companii, pana si supraoamenii de afaceri s-au vazut nevoiti sa accepte evidenta. Inainte de a merge mai departe, era mai mult decat necesara acceptarea nu numai a punctelor tari, dar si a celor slabe. Brusc, in lumea afacerilor trebuia pus punctul pe W.
    Acceptarea slabiciunilor in business ramane totusi o problema dificila, fiindca niciodata nu poti preconiza unde te va duce aceasta strategie pe termen lung. Poti, pe de o parte, sa devii un om mai puternic, la fel ca Donald Trump, tocmai pentru ca ai reusit sa te ridici din nou si sa mergi mai departe, constient de punctele tale slabe, fara sa incerci sa le ascunzi de intreaga lume. Sau te poti trezi intr-o dimineata nevoit sa imbraci din nou mantia infailibilitatii, deoarece costurile marginale ale unei asemenea strategii au devenit mult prea mari pentru a ti le mai putea permite. Oricum ar fi, relatia dintre un om de afaceri si slabiciunile sale va fi intotdeauna una tensionata, deoarece “ce nu ma omoara ma face mai puternic” ramane o sintagma inacceptabila pentru un manager.
    Concluzia e simpla. Daca vrei sa intri in business, nu prea ai de ales: un guler scrobit, un costum corect si devii altcineva. Sau ramai tu insuti cu un “return on investment” cu mult mai putine zerouri si accepti pretul pe care trebuie sa il platesti pentru a-ti putea accepta fara regrete W-ul.

  • Crezi ca iti poti permite… vodca de un milion de dolari?

    “O vodca martini sec, agitat nu amestecat.” Infamele cuvintele ale lui James Bond care nu numai ca au dat nastere unei noi mode in ceea ce priveste cocteilurile anilor ’60, insa au reusit sa stea la baza unei ascensiuni nebanuite a unei intregi industrii. Si, la fel ca intr-un basm, pornind de la o simpla replica, in doar doua decenii scurte, vodca s-a transformat dintr-o cenusareasa a pietei de bauturi alcoolice intr-o stapana incontestabila a acesteia, care detine mai bine de un sfert din volumul vanzarilor, depasind net alte bauturi populare ca whiskyul, ginul sau bourbonul. Spectaculoasa insa este mai ales cresterea vanzarilor pe segmentul vodcii premium, de departe cel mai profitabil din industrie. Daca in Rusia secolului 17, un butoi de vodca de 12 litri costa nici mai mult nici mai putin decat doua vaci potrivite, astazi pretul unei sticle de vodca premium incepe de la 30 de dolari pentru a atinge insa cote ametitoare la varful segmentului de lux. Asta deoarece celor carora le place sa isi bea vodca cu stil un pret care incepe de la 3.500 de dolari si ajunge pana la 1 milion de dolari pentru o singura sticla nu li se pare exagerat, daca vodca respectiva este frumos asezonata cu o selectie de pietre pretioase si diamante.
    In definitia generica data vodcii de institutiile abilitate ale guvernului american aceasta este numita “o bautura alcoolica spirtoasa neutra, fara un caracter distinctiv, lipsita de gust, aroma sau culoare”. De fapt, cea mai mare parte a popularitatii de care se bucura astazi aceasta bautura este datorata tocmai gustui sau neutru, care ii permite sa fie combinata la fel de bine atat cu apa tonica, cat si cu sucul de rosii; poate da nastere unei bauturi crisp si corporate precum vodca martiniul marca James Bond, dar si uneia la fel de frivole ca o surubelnita cu suc de fructe. Asa se face ca, cel putin in teorie, o marca de vodca nu ar trebui sa se deosebeasca prea mult de o alta, iar simplul termen de vodca premium sa nu reprezinte altceva decat un oximoron.
    Cu toate acestea cea mai mare concurenta intre producatorii de vodca se manifesta mai ales la nivelul premium al pietei, acolo unde de ani de zile marci ca Vox, Stolichnaya sau Jean-Marc XO se lupta pentru a convinge consumatorii sa plateasca intre 30 si 60 de dolari pentru o sticla de vodca ultra-pura. Insa aceste preturi sunt mai mult decat rezonabile in comparatie cu cele vehiculate pe segmentul super-premium, acolo unde etichetele de pret au intre sase si sapte cifre. In ultimii doi ani mai ales lupta pe acest palier se da intre Diva si Diaka, doua branduri care isi disputa numele de cea mai scumpa vodca din lume. Diva Premium Vodka este o vodca triplu distilata, produsa de Blackwood Distillers din Scotia. Unicitatea bauturii poate fi rezumata intr-un singur cuvant: diamante. Dupa ce a fost filtrata printr-un carbune obtinut dintr-o specie rara de mesteacan nordic, vodca este filtrata apoi printr-o pudra obtinuta prin sfaramarea diamantelor si a altor pietre pretioase precum rubinele si smaraldele, pentru a obtine o puritate deosebita inainte de imbuteliere. Insa diamantele pot fi regasite si intregi in vodca Diva, asta deoarece in mijlocul fiecarei sticle se gaseste un tub de sticla plin cu 48 de pietre pretioase sau semipretioase, printre care si diamante. Pretul unei sticle este intre 3.700 de dolari si 1 milion de dolari, in functie de selectia de pietre pretioase care se gaseste in sticla. Producatorii mai spun ca nu exista doua sticle de vodca Diva identice, deoarece fiecare coloana de sticla umpluta cu cristale sau pietre pretioase din centrul acesteia este realizata ca un unicat de catre un specialist Hatton Garden. In functie de pret, printre cele 48 de pietre din fiecare sticla se poate regasi zirconiu cubic, topaz scotian, turmaline roz, topaz azuriu, topaz albastru londonez, ametist. Cristalele din fiecare sticla sunt pregatite si aranjate manual, iar aranjamentele sunt unice. Producatorul, Blackwoods Distillers ofera de asemenea un serviciu disponibil la cerere, prin care clientul isi poate alege singur pietrele care intra in componenta coloanei de sticla, astfel incat acestea sa alcatuiasca un cadou unic. Pietrele ce pot fi alese sunt diamantele, rubinele, smaralde si topazele selectate de principalul expert al centrului londonez al diamantelor, Hatton Garden.
    Celalalt brand cu care Diva isi disputa titlul de cea mai scumpa vodca din lume este DIAKA, numele reprezentand un acronim pentru “diamante” si “vodca”. Desi a fost anuntata cu mare fast lansarea acestei marci de ultra-lux, pretul acesteia nu a fost inca dezvaluit. Diaka este importata din Polonia si este si ea filtrata cu ajutorul diamantelor. Rudy N. Vogel, CEO-ul TransBorder Selling Inc., compania care a creat acest brand, spune ca procesul special de filtrare al vodcii lor ii va determina pe consumatori sa incerce Diaka si apoi acestia se vor intoarce singuri, convinsi de superioritatea neta a produsului lor. Implicarea diamantelor in crearea vodcii Diaka se rezuma insa numai la procesul de filtrare patentat, care implica 100 de asemenea pietre pretioase, fiecare de o dimensiune de pana la 1 carat. Aceste diamante sunt apoi asezate intr-un dispozitiv special prin care este trecuta apoi vodca. Prin crearea unei miscari centrifuge, diamantele se invart in dispozitiv, taind astfel moleculele lichidului de nenumarate ori, afirmandu-se ca acest proces ajuta la purificarea lichidului, dupa care vodca este filtrata din nou prin fulgi mai mici de diamante. Acest proces in doua faze se presupune ca ajuta la obtinerea unei fineti si a unei puritati mai mari a bauturii, producatorii sustinand ca produsul lor este incomparabil cu orice altceva de pe piata.

    Istorie
    Desi are o istorie lunga de mai bine de 900 de ani, popularitatea fara precedent a vodcii si vocatia sa de trendsetter pe piata bauturilor alcoolice reprezinta un fenomen de natura recenta. O necunoscuta absoluta in afara Rusiei, Poloniei si Scandinaviei, tarile sale de origine, vodca a inceput sa cunoasca popularitatea in partea vestica a lumii atunci cand un refugiat rus cu numele Vladimir Smirnoff, a carui familie condusese decenii la rand distileria din Moscova care reprezenta furnizorul oficial al vodcii tarului rus, a vandut reteta familiei sale americanului Rudolph Kunnett, care la randul sau a vandut-o companiei Heublein Co. in 1939. Gustul strain al vodcii Smirnoff s-a dovedit a nu fi extrem de popular in randul americanilor, cel putin pana cand Heublein, deja parte integranta a companiei Diageo, a inceput sa o promoveze ca ingredientul de baza perfect pentru cocteiluri. In 1960 vodca primea un nou avant din partea unui oarecare Bond, care isi marturisea pe marele ecran preferinta pentru martini-ul pe baza de vodca si nu gin, iar astazi copiii generatiei baby boomer par a fi redescoperit cu entuziasm traditia cocteilurilor la sfarsitul unei zile de munca, astfel incat in toate cocktail bar-urile din Moscova pana in Manhattan tinerii sunt vazuti sorbind tot mai multe bauturi pretentioase pe baza de vodca. Asa se face ca astazi si-au facut loc pe piata zeci de branduri de vodca, distilate intr-o multime de tari precum Japonia, Franta, Estonia, Irlanda sau Rusia, altele noi aparand in fiecare an si incercandu-si norocul pe o piata care nu pare a se opri din crestere.

  • Se poarta hibridele… uneori

    In Romania, motoarele hibrid se lovesc inca de lipsa combustibilor de tipul etanolului din benzinarii si, in plus, gama din care puteti alege un model hibrid se limiteaza in prezent la Toyota Prius si Honda Civic Hibrid. Va ramane, deci, o singura solutie plauzibila: sa cumparati acum doar modelul japonez, cu o motorizare obisnuita, si sa-l schimbati cu unul hibrid cand infrastructura va permite acest lucru. Oricum, japonezele castiga, incet-incet (dar totusi parca prea incet comparativ cu pietele din Occident sau de peste ocean), tot mai multi adepti si in Romania, iar piata noastra nu poate trece cu vederea nici trendul mondial orientat catre motorizarile nepoluante.
    Dar parca noi inca functionam si actionam dupa “spiritul de turma”, urmarind vechea reteta: premium inseamna german, iar sport, italian. Bineinteles, brandurile respective si-au castigat in timp toata consideratia si respectul si au sufocat in ultimii ani strazile romanesti. Popularitatea lor inseamna insa o mare pierdere tocmai la capitolul cel mai important: exclusivitate.
    Dan Ioan Popp, presedintele companiei imobiliare Impact, imi spunea in urma cu cateva luni ca ar vrea sa-si schimbe masina si, desi se declara un admirator al tehnologiei si calitatii germane, spunea ca cel mai probabil isi va cumpara o limuzina hibrid. Sunt convins ca multa lume admira marcile germane, dar Popp simte exact acelasi lucru – ca brandurile respective si-au cam pierdut din forta sau identitate pe piata din Romania. In plus, masinile japoneze castiga teren chiar si pe segmentele premium, acolo unde germanii au facut jocurile parca dintotdeauna. Dar este oarecum firesc: nu sunt ei, niponii, “nemtii Asiei”? Nu este cel mai mare constructor de automobile din lume tot japonez? Si, pana la urma, cine a construit cel mai lung pod suspendat, nu tot inginerii japonezi???

    Pentru prima data, Lexus
    Lexus a fost unul dintre constructorii cei mai asteptati la Salonul International de Automobile Bucuresti 2007, constructorul japonez bifand prima sa prezenta din istorie la SIAB. Daca standul era prea aglomerat sau, dimpotriva, designul masinilor nipone nu v-a atras deloc, noi va prezentam masina pe hartie, cu trecutul, prezentul si premiile pe care le-a castigat pentru viitor. Am fi preferat insa sa o facem pe niste drumuri serpuite, fara hardtop si fara limita de timp sau kilometri…
    Lexus SC 430, coupe-ul niponilor, este cea mai fiabila masina din lume. Pentru al doilea an la rand, in urma studiului JD Power, japonezii au castigat distinctia, si au facut-o fara niciun dubiu. Proprietarii de Lexux SC 430 au raportat 54 de probleme la 100 de masini in primele trei luni de la cumparare si, chiar daca poate suna ingrijorator pentru cel mai fiabil automobil al anului 2007, numarul problemelor masinii japoneze este cu mult sub media generala: 118 probleme pentru o suta de masini. Alte modele Toyota (Lexus este divizia de lux a constructorului japonez Toyota) au punctat si ele foarte bine, iar Prius, Scion si Rav4 au castigat disputele pe segmentele lor.
    Studiul americanilor de la JD Power masoara 135 de parametri, printre care placerea de a conduce masina, manevrabilitatea, franele, motorul, transmisia si orice alta problema calitativa raportata de proprietari. La ultimul studiu au participat 62.000 de persoane care au condus masina minim 90 de zile dupa ce au cumparat-o.

    Un altfel de exclusivism
    Gama SC (sport coupe) de la Lexus a fost printre primele modele produse de Toyota, tocmai pentru a incerca sa umple golul din segmentul de sportiva luxoasa din propria gama. Chiar si asa, Toyota ducea lipsa unui model premium convertible, loc ocupat tocmai de acest SC 430, unul dintre primele masini de pe piata ce au promovat hardtop-ul din material dur, cu capotare sau decapotare automata. Chiar si asa, lupta cu constructorii teutoni este una foarte dificila pentru Lexux. In pofida motorului de 4,3 litri si a celor aproape 300 de cai putere dezvoltati de motorizarea de top, aceia care cauta un cabriolet sportiv nu neaparat luxos vor alege in continuare modelele germane din acest segment de piata. Dar soferii mai putin sportivi, care urmaresc un raport calitate/pret bun, dar si o masina mai exclusivista decat a concurentilor de pe piata, pot alege fara nicio problema SC 430.
    In plus, odata cu prezenta Lexus la SIAB, japonezii au facut un pas important pentru succesul marcii pe piata autohtona, desi modelul sport coupe ar fi preferat sa “parcheze” in Romania cu cateva luni in urma. Oricum, chiar daca noiembrie este ultima luna a acestui an cand veti putea conduce masina fara capota, un lucru este sigur: veti astepta primavara viitoare ca nimeni altcineva. Literalmente. Pentru ca posesorii de SC 430 sunt foarte putini. Asta daca exista. Pana atunci s-ar putea sa fiti chiar “la moda”.

    Adolescentul
    Brandul de lux al Toyota a implinit anul acesta 17 ani de existenta, dar scurta perioada a fost indeajuns pentru Lexus sa castige o felie importanta din segmentul de lux la nivel mondial. E drept, modelele japoneze s-au impus indeosebi in Statele Unite, unde Toyota si Lexus sunt deja considerate masini americane. In Europa, Mercedes, BMW sau Audi n-au pierdut mare lucru pe segmentele premium si, deoarece brandurile lor au o valoare inzecit mai mare decat cea a niponilor, lupta continua in trei sau, cel mult, in patru, daca luam in considerare si constructorii britanici (vorbim de segmentul pe care il tinteste Lexus, deci nu luam in calcul marcile italiene, indeosebi sportive). Dar Lexus creste intr-un an cat altii-n zece si, foarte important, pare dispus sa deseneze de-acum inainte si modele europene, cu un design mai putin “made in SUA”.

    Concurenta acerba
    SC 430 “se bate” cu BMW 650, cu SLK-ul de la Mercedes, Audi TT sau Jaguar XK, iar lupta se poarta in doua manse: America si Europa. Daca peste ocean SC 430 face fata fara probleme SLK-ului sau BMW-ului 650 (celelalte doua contracandidate nu au mare succes in SUA), in Europa lucrurile sunt mult mai dificile: tehnologia dezvoltata de germani este impresionanta, fie ca vorbim despre calitatea interioarelor, motorizari, sasiu sau siguranta activa ori pasiva, iar Lexus, desi se ridica la nivelul de echipare al concurentilor, are un drum lung de parcurs pana la performantele sportive sau notorietatea brandurilor de mai sus.
    Dar, exact asa cum Jaguar isi pune sperantele, de ani buni, in exclusivitatea marcii si a modelelor sale in lupta cu gigantii teutoni, si Lexus se concentreaza pe clientii care vor sa iasa din “tiparul german”. Sansele de reusita pe batranul continent sunt, totusi, destul de reduse.

  • Cu laptopul pe Everest

    Seria ToughBook, produsa de Panasonic, a deservit echipei lui Trumbell in expeditia pe Everest, cel mai inalt varf de munte din lume. In acelasi timp, indianul Bhavik Gandhi (fondator al unui fond de investitii si atlet international) a avut la indemana un ToughBook atunci cand a traversat cu barca Oceanul Atlantic, din Spania pana in Antigua.
    Dincolo de aceste doua exemple, laptopurile extrem de rezistente de la Panasonic pot fi folosite si de catre oameni de afaceri, care au nevoie poate sa lucreze la computer chiar si atunci cand ploua. Sau atunci cand, in vacanta fiind, trebuie sa trimita un e-mail sau sa verifice vreun raport de la 20 de m adancime, in timp ce admira coralii.
    Secretul rezistentei laptopurilor Toughbook este aliajul de magneziu din care este facuta carcasa, aliaj ce ofera o rezistenta de 20 de ori mai mare decat plasticul din carcasele laptopurilor obisnuite. Aceste laptopuri sunt destinate in special pentru mediul outdoor, fiind foarte rezistente la soc si intemperii. Testele arata ca aceste gadget-uri pot functiona atat la temperaturi foarte inalte (60 de grade celsius), cat si la cele foarte scazute (minus 20 de grade celsius), asta insemnand ca pot fi utilizate la orice altitudine sau in orice regiune de pe glob.
    Totodata, gama ToughBook poate fi utilizata si in automobile de teren sau vehicule utilitare de mari dimensiuni, pentru ca rezista la vibratii puternice, iar daca sunt scapate de la altitudine mare sau calcate de automobile, compania garanteaza ca laptopurile din aceasta serie vor continua sa functioneze. Un pic mai sifonate, dar totusi in stare buna de functionare.

    Comand(-)o special
    Laptopurile “de razboi” sunt disponibile in diverse configuratii, cu diferite capacitati de rezistenta, iar clientul are ultimul cuvant cand vine vorba de specificatii tehnice, acestea putand fi personalizate in functie de scopul achizitionarii si utilizarii lor. Spre exemplu, lucratorii care poarta manusi de protectie pot cere un touchscreen in locul unei tastaturi.
    Fiind niste laptopuri speciale, diferite de cele disponibile in magazinele de electronice si IT, si procesul de achizitionare este pe masura. Nu se adreseaza persoanelor individuale, ci mai degraba organizatiilor, si pot fi cumparate numai pe baza de comanda speciala. Pretul minim al unui astfel de laptop se situeaza, in functie de model si de configuratie, intre 2.150 de euro si 3.470 de euro. Pe piata mondiala a laptopurilor ranforsate, Panasonic detine o cota de piata de 75%, iar clientii vizati sunt companiile din industria de constructii, de telecomunicatii, de energie sau domeniul medical.

    Ranforsate “de razboi”
    Uitati deci tot ce stiati pana acum despre laptopurile subtiri si ultrausoare, care sa ofere mobilitate oamenilor de afaceri aflati in permanenta miscare. Laptopurile Toughbook sunt pregatite pentru orice conditii, fiind disponibile in trei variante, in functie de rezistenta lor.

    1. Business-rugged
    Produsele din aceasta categorie sunt potrivite pentru oamenii de afaceri care calatoresc foarte mult si care au nevoie de un laptop pe care il pot lua oriunde, chiar daca asta inseamna utilizarea laptopului in apa, in nisip sau la temperaturi extreme. Modelele “business-rugged” au o greutate redusa (pana la 1,2 kg, inclusiv acumulatorul), iar durata de autonomie a bateriei este de pana la 11 ore.

    2. Semi-rugged
    Din aceasta face parte modelul CF-74, care este dotat cu un procesor Intel Pentium M si are o memorie RAM de 512 MB in versiunea de baza, propusa de Panasonic, dar poate fi extinsa la cerere. Pentru ca se afla in spatele unei carcase construite din aliaj de magneziu, hard-disk-ul de 60 GB este rezistent la caderi repetate de la o inaltime de jumatate de metru. Acest model este si waterproof. Tastatura si touchpad-ul pentru maus, rezistente la umezeala, impreuna cu etansarile din cauciuc, impiedica apa sau alte lichide sa patrunda in interiorul echipamentului.

    3. Fully-rugged
    Sunt cele mai rezistente laptopuri, fiind categoria de varf din seria Toughbook. Supranumite si “laptopuri de razboi”, modelele din aceasta categorie au o duritate ridicata si rezista la umezeala, praf, socuri sau vibratii puternice. Acestea ofera utilizatorului posibilitatea integrarii unor optiuni precum modulul HSDPA sau modulul GPS, fiind foarte potrivite pentru utilizarea in aplicatii militare, politie, productie industriala, telecomunicatii, comert, utilitati sau servicii. Potrivit datelor furnizate de companie, armata americana detine, numai pentru trupele din Irak, zeci de mii de laptopuri din aceasta categorie.

  • GoogleFight (se) lupta in cuvinte

    Lupta dintre cele doua termene este un test facut de Bubble Meter, autorul unui blog despre piata imobiliara, cand a descoperit site-ul Google Fight, pe care se pot compara cuvinte, nume sau sintagme, dupa numarul de rezultate returnate pe Google, in urma cautarilor. Monitorizarea razboiului dintre cele doua termene a inceput in anul 2005, cand “housing boom” avea de aproape doua ori mai multe rezultate decat concurentul sau, iar in mai putin de un an de zile, popularitatea lui “housing boom” a crescut cu 515%. Desi interesul oamenilor pentru termenul “housing bubble” a crescut cu 762%, se pare ca piata imobiliara dicteaza chiar si in acest joc, pentru ca nici dupa 2 ani de zile “housing bubble” nu a reusit sa castige in lupta cu boom-ul imobiliar.

    Boom sau Bubble? Bubbleboom…
    Aceste cifre nu inseamna foarte mult din punct de vedere cantitativ. Calitativ, acestea spun doar de cate ori au fost cautate cele doua concepte pe Google. Numarul rezultatelor date de cel mai mare motor de cautare din lume poate avea fluctuatii insa, pentru ca sunt site-uri, precum cel al lui Bubble Meter, pe care ambele termene sunt mentionate, ceea ce inseamna automat mai multe rezultate pentru fiecare termen. Mai mult, piata imobiliara a avut un boom in ultimii ani, ceea ce inseamna de asemenea mai multe cautari pentru “housing boom”. Bubble Meter sustinea ca exista o corelatie intre popularitatea termenului “housing bubble” si piata imobiliara, fiind convins ca odata ce piata se va aseza, “housing boom” nu va mai fi atat de interesant pentru oameni, iar “housing bubble” va putea sa-l prinda din urma. Se pare ca rationamentul bloggerului care a initiat aceasta lupta a fost corect, insa ramane de vazut cat timp va mai trece pana cand piata imobiliara se va aseza de tot sau, dupa cum ar spune Bubble Meter, pana cand “housing bubble” va fi pe locul intai in cautarile pe Google.

    Miss/ter popularitate
    Ted Turner sau Tina Turner? Warren Buffett sau Dinu Patriciu? Sunt cateva intrebari la care oamenii nu au raspuns. Singurul mod de a sti cine este adevaratul castigator este infruntarea. Nu trebuie neaparat sa fie doua persoane; pot fi doar doua lucruri diferite. Infruntarea celor doi oponenti se face in functie de popularitatea fiecaruia pe paginile celui mai mare motor de cautare din lume. Pentru ca Google Fight, un site pe care te poti juca cu astfel de lupte intre oameni sau cuvinte, foloseste, dupa cum ii spune si numele, motorul de cautare Google.
    In functie de cate rezultate obtin pe Google subiectii infruntarii, Google Fight stabileste castigatorul. Grafica site-ului este simpla, dar foarte potrivita. Are un numar de infruntari clasice si amuzante care au fost facute inainte de alti utilizatori si pe care le poti vizualiza pentru a vedea rezultatele. Este foarte haios modul in care Google Fight a animat secventa in care cele doua cuvinte cheie se lupta, iar rezultatele sunt afisate intr-o histograma. Daca doresti sa vezi infruntari actuale, Google Fight are si o sectiune cu ultimele 20 de infruntari, iar cele mai spectaculoase “razboaie” se gasesc la “infruntarea lunii”. Pe langa faptul ca este un site haios, Google Fight poate fi si un site util pentru cei care sunt prezenti in mediul online. Este un mod foarte simplu de a vedea cat de mare este popularitatea ta in comparatie cu ceilalti din mediul online.

    Sa inceapa lupta!

    Ted Turner – Tina Turner
    castigator este Tina Turner cu 2.240.000 de rezultate

    Warren Buffett – Dinu Patriciu
    castigator este Warren Buffet cu 1.840.000 de rezultate

    BraD Pitt – Tom Cruise
    castigator este Tom Cruise cu 11.600.000 de rezultate

    Alexandru Papadopol – Dan Bordeianu
    castigator este Dan Bordeianu cu 198.000 de rezultate

    Nokia – Motorola
    castigator este Nokia cu 212.000.000 de rezultate

    Femeie – Barbat
    castigator este Femeie cu 5.910.000 de rezultate

    Windows – Linux
    castigator este Windows cu 658.000.000 de rezultate

  • Blog-ul ca un boutique

    Toata lumea este de parere ca un camin trebuie sa fie un spatiu confortabil, dar si sa defineasca persoana care locuieste in el. Asa ca m-am gandit sa caut lucruri functionale si moderne, care sa se potriveasca intre ele, dar si cu personalitatea mea. Convinsa fiind ca voi face fata acestei provocari de una singura, am refuzat initial sfatul unui specialist. Asta pana cand am dat peste un blog, design* sponge (www.designspongeonline.com), pe care gasesti toate lucrurile de care ai nevoie, dar si specialisti care te sfatuiesc oricand cum sa combini diferite produse, in functie de spatiul pe care il ai.
    Blogul a fost lansat in anul 2004, de Grace Bonney, o jurnalista din Brooklyn, care scrie pentru publicatii precum “House and Garden”, “New York Home” sau “Everyday with Rachel Ray”. Inca de la lansare, blogul lui Bonney a avut foarte mare succes printre pasionatii de design interior si nu numai. O arata faptul ca, in prezent, site-ul atrage in jur de 20 de mii de cititori zilnic, mai ales datorita faptului ca blogul este actualizat constant de-a lungul zilei, cu o medie de 6-10 post-uri pe zi.

    Mecca online
    Despre design*sponge se poate spune ca este unul din cele mai citite bloguri de design din lume, devenind un fel de mecca online pentru oamenii care cauta lucruri moderne si functionale cu care sa-si decoreze locuinta. Ce gasesti pe acest site? Tot ce inseamna produse de design interior, trenduri sau sfaturi practice. Apoi, exista o sectiune care prezinta designeri celebri sau mai putini celebri, Bonney promovand prin blog-ul sau si designeri necunoscuti.
    Dar cel mai important lucru este ca design*sponge este si un magazin online, multe produse putand fi achizitionate direct de pe site. “Pentru pasionatii de design interior, internetul poate fi un loc atat de fascinant”, sustine Bonney. “Imi place ca pot sa gasesc pe site-uri din Turcia, Suedia sau Singapore lucruri care inca nu au aparut in revistele de specialitate.” Pentru a fi la curent cu tendintele in design Bonney se uita constant pe Husmusen, un blog suedez orientat catre designul scandinav, dar si pe alte site-uri care prezinta tendintele in materie de design.

    Brooklyn, o masina incendiata si un blog
    design*sponge a aparut dintr-o idee simpla si ca un raspuns la intrebarea “de ce nu te gandesti sa-ti faci un blog despre design interior?”. Povestea lui Bonney incepe acum sase ani, cand pentru prima data vizita Brooklynul. Prima amintire despre Brooklyn este aceea a unei masini in flacari vazuta prin fereastra sparta a unui atelier al unui artist. “Eram in vizita la prietenul meu care studia aici si, in timp ce ne uitam pe fereastra, am vazut o masina abandonata in parcarea de peste drum, care aproape ca a explodat. Nu voi sti niciodata motivul pentru care masina era in flacari, dar stiu ca mi-am spus atunci: niciodata nu ma voi muta in Brooklyn.” Nu numai ca s-a mutat, dar Brooklynul a fost si sursa sa de inspiratie sau imboldul de care avea nevoie pentru blogul sau.
    In orasul “cu masini incendiate” s-a mutat dupa absolvirea colegiului William and Mary din Virginia, ca sa lucreze la o casa mica de inregistrari din Park Slope. In timp ce cara cutii cu CD-uri prin oras, pentru a inregistra diversi artisti amatori, Bonney se gandea la ce va face in viitor. “Tot timpul am fost interesata de arta si design, dar nu aveam nici cea mai mica idee daca sau ce loc imi voi gasi intr-una din aceste industrii.” Si ca orice “new kid on the block”, a inceput sa exploreze orasul. Un prieten de-al sau a observat ca vorbea tot timpul de design interior si i-a dat ideea de a face un blog despre acest domeniu.
    Acum, design*sponge, pe langa faptul ca este un forum pentru oamenii din intreaga lume care iubesc designul in toate formele lui, a devenit si modul ei de viata. Si chiar un job cu norma intreaga, pentru ca Grace Bonney este “logged on” (sau conectata, daca vreti) pe blog in fiecare zi de la 8 dimineata la 6 seara. “Pe langa faptul ca este un mod placut de a-mi petrece ziua, design*sponge este pentru mine si o platforma prin care discut cu artisti si magazine de profil din Brooklyn. Asa ca am devenit, fara sa vreau, un fel de ghid amator pentru fanii de design care viziteaza orasul pentru a achizitiona mese sau scaune pe care eu le prezint pe site.”

  • Bani din piatra seaca

    Jennifer Grinnell era furnizor de mobila in Michigan. Nu si-a imaginat niciodata ca ar putea sa-si castige existenta dintr-un joc video si cu atat mai putin ca va deveni un respectabil designer de moda, e drept, intr-o lume virtuala. In mai putin de o luna, Grinnell castiga mai mult in Second Life decat in viata reala si dupa numai trei luni, a renuntat la jobul ei de furnizor de mobila. Second Life este acum singura ei sursa de venit, iar Janie Marlowe, numele la care raspunde avatarul ei, spune ca are un venit de patru ori mai mare decat inainte. Deci, emigram in? Second Life?
    Grinnell nu este singurul astfel de exemplu. Artisti si designeri, proprietari de terenuri, manageri sau antreprenori transforma mediul virtual Second Life (SL) intr-un mediu de business real. Iar companii multinationale, de talia Vodafone, IBM sau Dell, General Motors si Leo Burnett patrund de asemenea in aceasta lume virtuala, castigand astfel avantajul de a testa anumite servicii in virtual, inainte de a le lansa in realitate,
    Grinnell a plecat de la ideea ca oamenii vor sa se diferentieze si pe Internet, in medii virtuale precum Second Life, dorindu-si astfel avataruri – reprezentarea lor online – cat mai apropiate de ceea ce sunt ei in viata reala. Ideea de afaceri pe care a abordat-o Grinnell in SL a fost un magazin cu haine digitale si diverse “fete” pe care utilizatorii le cumpara pentru a-si personaliza “aspectul online”. Grinnell este exemplul de antreprenor in Second Life, care castiga bani reali, fiind astfel foarte posibil ca si ea sa ajunga precum Anshe Chung sau Ailin Graef, pe numele ei real, care a devenit prima milionara in Second Life dupa doi ani si jumatate de investitii in real estate-ul virtual.

    Timid, dar sigur
    Privit doar ca un joc in primele luni de la lansare, Second Life a inceput sa trezeasca interesul oamenilor de afaceri pe masura ce tot mai multe persoane din mediul de business, dar nu numai, au inceput sa-si petreaca timpul in acest mediu. Tocmai din acest motiv, companiile multinationale, dar si agentii de presa, precum Reuters, au gasit oportuna ideea de a isi deschide birouri acolo, in conditiile in care si in lumea reala, si in cea virtuala oamenii/avatarurile au aproximativ aceleasi nevoi.
    Dar daca vorbim despre companiile romanesti, dar si despre romani de altfel, prezenta loc in aceasta “a doua lume” este inca timida. Chiar daca SL nu are multi adepti in Romania, jocul a starnit puternice polemici, ceea ce inseamna cel putin ca acest joc este interesant pentru romani.
    Neogen este prima companie romaneasca care si-a deschis birou in Second Life. Fondatorul Neogen, Calin Fusu sau Kalin Kuhn, numele sau virtual, considera ca SL este o modalitate foarte buna de a experimenta si de a evolua atat ca business, cat si ca persoana. Investitia pentru deschiderea acestui birou a fost de cativa lindeni (modeda oficiala din Second Life), iar pentru moment exista o singura persoana ca punct de contact. “Fenomenul este absolut wow. Pentru o firma care doreste sa fie prezenta la nivel global, intrarea in Second Life are sens din punct de vedere economic (pentru promovare, angajari sau colaborari)”, considera Fusu. Insa in Romania aceste beneficii sunt mult mai reduse datorita numarului mic de romani care acceseaza lumea virtuala – in jur de 12.000 sau 0,2% din totalul rezidentilor Second Life (peste 6 milioane).

    Game experiment
    Chiar daca au sau nu afaceri in Second Life, curiozitatea i-a facut pe unii dintre managerii romani sau in cazul de fata islandezi, cu business in Romania, sa intre in aceasta lume chiar si ca simpli vizitatori. Birgir Jonsson, CEO al Infopress Group, a auzit de Second Life de la un prieten, care i-a vorbit in termeni foarte elogiosi despre aceasta lume, facandu-l astfel foarte curios.
    “Recunosc ca am fost fascinat. Cred ca ne jucam putin de-a dumnezeii cand accesam acest joc si cand decidem sa patrundem in el ca personaje”, spune Jonsson care este constient ca aceasta joaca poate avea si efecte negative, in conditiile in care se pierde contactul cu realitatea. Dar oare acest contact cu realitatea nu este doar o chestiune de timp? Realitatea este ca oamenii sunt tot mai atrasi de lumea online, iar in tarile in care au inteles cum functioneaza acest fenomen s-au creat comunitati de zeci de mii sau sute de mii de oameni care isi petrec mai mult timp in lumea virtuala decat in cea reala.
    Matei Malos, fondator al site-ului MagazinulDeCase.ro, o companie imobiliara din mediul online, crede ca am inceput sa traim in doua lumi in momentul in care internetul a devenit indispensabil oamenilor.
    “Accesul la informatie neingradita si comunicarea intr-un mod facil a dus la nasterea SL, tocmai de aceea lumea virtuala este o oglindire a noului mod de viata pe care internetul il propune”, spune Malos care crede ca Second Life este mai degraba un fenomen de media decat o reusita indubitabila. Dar nu contesta ca SL poate fi o unealta de marketing pentru companii, o modalitate de a testa idei de afaceri sau chiar un mod nou de a face team building-uri. “Este posibil ca pe viitor acest fenomen al vietii sociale online sa capete o amploare de invidiat. Cred insa ca valoarea si rolul sau sunt supraestimate in acest moment, mai ales in Romania, unde nu exista in momentul de fata o valorificare adevarata a SL in comparatie cu tarile in care chiar a fost inteles si folosit in consecinta.”
    Fusu considera ca problema principala pentru care SL nu are un numar impresionant de participanti in Romania este si din cauza anumitor bariere de intrare in aceasta lume. In momentul in care acestea vor fi mai mici numarul celor care vor trai in doua lumi va creste considerabil. Dar o crestere impresionanta se va produce pe termen foarte lung, iar fondatorul Neogen crede ca efectele vor fi dramatice, pe plan social, profesional sau psihologic. “Intotdeauna oamenii vor alege cea mai mica distanta intre doua puncte. Daca SL va oferi modalitati de castig (bani, relatii, etc.), oamenii le vor alege.”
    Tipografii, case sau afaceri pentru suflet?
    Birgir Jonsson nu are timp si pentru o afacere in lumea virtuala, dar daca ziua ar avea chiar si cu o ora in plus, ar face, in primul rand, un business cu tipografii in SL, pentru a-si oferi o stabilitate financiara, fiind domeniul la care se pricepe cel mai bine. Dar ar risca si cu o afacere “de suflet”, un bookstore, pornind de la ideea ca cititul poate fi un mod de relaxare si in Second Life. “Cred ca as avea mai mult curaj sa risc in aceasta lume, sa intru in afaceri pe care in viata reala le-as ocoli considerandu-le fie prea pretentioase, prea riscante sau prea boeme.”
    Malos nu crede ca SL ar reprezenta oportunitatea de a incepe o afacere, ci translatarea actualului business pe care il conduce, MagazinulDeCase.ro. Astfel ca o eventuala investitie ar canaliza-o catre crearea unui sistem de FSBO (For Sale By Owner), miscare pe care ar realiza-o avand in vedere cifrele de afaceri ale companiilor de imobiliare din SL. “Din moment ce exista o piata de real estate extrem de interesanta, este absolut necesar pentru utilizatori sa poata folosi si o solutie alternativa la aceste servicii.” In aceste conditii, Malos vede potential in SL pentru business-ul pe care il conduce, potential pe care s-ar putea sa il valorifice la un moment dat, “cu conditia ca SL sa isi valorifice statutul de rising star”. Pentru o astfel de afacere, managerii romani nu sunt dispusi sa investeasca sume exorbitante, iar legile dupa care ar conduce sau ar incepe o afacere in lumea virtuala nu se deosebesc de cele din “first life”. “Daca luam exemplul de vanzare al noului model Scion de la gigantul Toyota, vom vedea ca modul de a privi piata este la fel ca intr-o piata reala, in ciuda premiselor care pozitionau SL ca o piata atipica, centrata in jurul altor legi”, spune Malos care ar aloca un buget de cateva zeci de mii de euro pentru MagazinulDeCase din Second Life.
    Ca si in “first life” managerii au propria lor teorie de management. Unii considera ca e mai bine sa ai propria cladire de birouri, in timp ce altii gasesc inchirierea cea mai buna solutie. “Aceste investitii depind in primul rand de bugetul alocat, iar in aceste conditii, incadrarea lor intr-un eventual business plan s-ar face conform impactului asupra dezvoltarii ulterioare”, considera Malos. Jonsson nu crede ca ar amesteca vreodata business-ul din SL cu cel din viata reala, dar considera ca cel mai avantajos este sa construiesti cladirea de birouri. Si pentru a-si amortiza investitia in cat mai scurt timp ar popula doar o parte din cladire cu oamenii sai, iar cealalta parte ar inchiria-o. Fusu contrazice acest rationament, fiind de parere ca cea mai buna solutie este inchirierea unui spatiu si “angajarea” a cat mai putini oameni. “Momentan, pentru Romania, nu se justifica sa blochezi prea multi oameni in SL, pentru ca nu sunt foarte multi romani care au prins gustul acestui fenomen.”
    Poate ca milionarii din Second Life nu sunt de talia lui Warren Buffett sau Bill Gates, dar exemplul lui Ailin Graef, care numai in doi ani si jumatate si-a multiplicat investitia de 100.000 de ori, ma face sa admit ca online-ul este o modalitate de a face “bani verzi” dupa principiile din viata reala: idee, viziune, incredere, perseverenta.

  • Punct si de la capat

    Cel mai greu de impartit bun la partaj a fost capitalul de imagine al celor doi. Incapatanarea Cameliei Sucu de a-si pastra numele face si mai greu de estimat la cine va da mai bine acest capital de imagine. Camelia nici nu a luat in considerare o schimbare de nume, pentru ca simte ca numele Sucu, care a devenit un brand puternic de-a lungul timpului, ii apartine poate mai mult ca inainte. “Am investit foarte mult in acest brand si prin taria cu care am infruntat presa cu numele Sucu inainte, intr-un moment in care eram vulnerabila. Stiam foarte bine cine sunt, dar stiam la fel de bine ca orice este interpretabil.”
    Ceea ce nu este deloc interpretabil este faptul ca intr-o zi de 12 aprilie, in contul Cameliei au fost virati 37,5 milioane de euro. Atunci si-a castigat si identitatea de “femeia cu cele mai multe lichiditati din Romania”, eticheta care a devenit subiectul fierbinte al momentului. Tot atunci, Camelia Sucu a intrat in vizorul oamenilor de afaceri, al bancherilor si al fondurilor de investitii, care au vazut oportunitatea de a castiga ceva de pe urma femeii cu cei mai multi bani gheata. Ofertele nu au curs insa conform asteptarilor ei. Considera ca s-a intamplat asa pentru ca era deja cunoscuta in mediul de afaceri ca o femeie care stie ce sa faca cu banii, care stie sa ia decizii corecte pentru ea. “Nu eram doar o fosta nevasta care se trezeste brusc cu foarte multe lichiditati si nu stie ce sa faca cu ele.”

    Strategia inversa
    Grupul lui Dan Sucu, Mobexpert, este evaluat la peste 100 de milioane de euro, in timp ce Class, compania detinuta de fosta sa sotie, are o valoare de 6,25 milioane de euro. Raportul de forte este, cel putin in cifre, defavorabil doamnei Sucu. Ceea ce inseamna ca deocamdata, ea va trebui sa fie cu mult mai incisiva pentru a castiga atentia pietei si votul cumparatorilor si, poate, printr-o abordare agresiva sa scape de povara raportarii permanente la ceea ce a construit timp de 15 ani de zile. Pe ce mizeaza Camelia dupa un razboi de trei ani, cat au durat ostilitatile divortului? Nu mai are nimic de pierdut, iar pe umerii fostului ei sot si asociat apasa si o datorie de 32 de milioane de euro la banca. Desi nu-si propune o competitie directa cu Mobexpert, ea aduce in scena Natuzzi, noul brand cu care vrea sa atace piata de mobilier, care va contribui la cresterea afacerii Class.
    Desi in mediul de afaceri discretia este cuvantul de ordine, mai ales cand are loc un scandal, asul din maneca doamnei Sucu este abordarea inversa. In ultimii 3 ani de zile a reusit sa demonstreze ca poate sa construiasca un brand puternic – a iesit la rampa si si-a acceptat vulnerabilitatea in lumina reflectoarelor. Crezul ei in business este ca vulnerabilitatea nu are cum sa-i dauneze, iar punctele slabe pe care si le recunoaste nu pot fi exploatate de competitori. “Este foarte important sa stii cu cine ai de a face si de aceea eu nu cred ca a cunoaste foarte multe lucruri despre partenerul tau de afaceri este un lucru rau sau un punct slab pentru acesta. Sunt de parere ca ceea ce se stie despre mine acum nu are cum sa se intoarca impotriva mea ca un bumerang. Pana la urma eu sunt un om care a stiut sa treaca prin atat de multe, incat nu mai are cum sa fie vulnerabil.”
    Hotararea si indarjirea cu care doamna Sucu a plecat singura pe un drum cunoscut doar pe jumatate o fac sa declare ca nimic nu i se mai pare imposibil si singura sa certitudine este ca trebuie sa incerce pana la limita. Cat de confortabila poate fi insa competitia cu cineva care te cunoaste atat de bine? In ciuda faptului ca au construit impreuna timp de 15 ani, se pare ca cei doi nu se cunosc atat de bine incat sa-si anticipeze unul altuia miscarile, deoarece au preluat intotdeauna partile contrastante ale afacerii.
    “Dan ridica stalpii, fier-betonul si cimentul in timp ce eu alegeam mocheta, decoram si alegeam culorile. Am fost intotdeauna complementari, asa ca el nu a apucat sa afle cum imi fac eu treaba, iar eu nu stiu cum isi face el treaba. E adevarat ca poate sa invete, daca vrea, insa si eu pot sa invat cum se construieste. Ii urez mult succes sa tina pasul cu motorul din mintea mea, asta pentru ca mie imi place sa ma misc foarte repede.”

    La shopping dupa un GM
    Comparatia cu Mobexpertul o admite ca parte integranta a vietii ei de femeie de afaceri. Considera totusi ca fiecare dintre cele doua branduri – Mobexpert si Class – are nisa lui. “Stii de ce se va face mereu aceasta raportare? Fiindca Mobexpert a fost construit de Camelia si Dan Sucu”, spune ea, acceptand faptul ca un creator va fi mereu judecat prin prisma operelor sale.
    Ca un adevarat om de afaceri este dependenta nu neaparat de adrenalina, ci de competitie, pe care o vede ca o parte integranta si integrata in orice proces de dezvoltare, fie ca este vorba de o companie sau de un om. Nici profitul nu este mai prejos, si pentru a-si creste indicatorii de performanta vrea sa se dezvolte si pe verticala, si pe orizontala. E pregatita sa accepte faptul ca, pentru a realiza acest lucru, s-ar putea sa aiba nevoie de ajutor. “Oamenii de afaceri din generatia mea s-au obisnuit sa faca singuri totul, de la a descoperi o idee la transpunerea ei in practica si pana la dezvoltarea unui bussiness pe care sa-l administreze tot singuri. Eu nu vreau insa sa raman la stadiul acesta, pentru ca daca vreau sa cresc si pe verticala, nu pot sa raman in acelasi loc, si atunci trebuie sa recunosc ca am nevoie de un GM, insa unul care sa poata sa conduca grupul Class la fel de bine ca si mine.” Problema oamenilor din generatia mai tanara este faptul ca nu au suficienta incredere in ei, iar ea doreste sa-i impulsioneze si sa-i faca sa creada ca zarurile nu au fost aruncate. “Nu vreau sa ajunga sa aiba impresia ca daca generatia noastra a avut sansa de a pune bazele mediului de business in Romania, nu mai este loc.” Momentul conteaza: pe atunci era nevoie de antreprenori, acum este nevoie de oameni capabili sa conduca afacerile deja existente.

    Cate milioane incap intr-un cont?
    Cata atentie a mass-media poti sa “cumperi” cu 37,5 de milioane de euro? Asta a fost intrebarea pe care si-a pus-o si Camelia Sucu atunci cand si-a facut publica decizia de a-si vinde pachetul de 40% din actiunile Mobexpert. Si, categoric, acoperirea media a intrecut, de departe, propunerile concrete de business. Recunoaste ca s-ar fi asteptat sa o abordeze mai multa lume ca potential partener de afaceri, sa fie tratata ca o banca, sa fie privita preponderent din punct de vedere investitional. “Imediat dupa tranzactie, au fost cativa interesati sa-mi prezinte produsele lor, insa m-as fi asteptat sa fie mult mai multi, astfel incat sa nu mai am timp sa-mi fac si treaba mea si sa ma ocup si de toate acestea. Pot spune ca nu m-am simtit in niciun moment asaltata, nici de bancheri, nici de propuneri de afaceri.” S-a bucurat totusi de atentia unor mari grupuri financiare precum UBS din Elvetia, Merrill Lynch si Goldman Sachs.
    Cu aceasta ocazie, ea a descoperit inca o data ca oamenii au un apetit formidabil pentru cifre, si de aceea, din momentul in care pe capul acestui divort a fost pus un pret, si inca unul cu 7 zerouri in coada, toate celelalte aspecte ale despartirii au ramas in urma. Brusc, nimanui nu-i mai pasa de aspectele emotionale ale rupturii, ci de soarta milioanelor cu care Dan Sucu i-a platit contributia adusa la construirea Mobexpert-ului.

    Tranzactii cu sange rece
    Curiozitati referitoare la momentul tranzactiei au fost destule, dar Camelia prefera sa pastreze pentru sine detaliile, spunand doar ca la capitolul bani a depasit de mult momentul emotiilor. “De-a lungul a 17 ani am facut incasari si viramente, am semnat ordine de plata, credite de milioane de euro cu mari banci? ce emotii sa mai ai? Sigur ca am verificat contul, a fost o tranzactie foarte importanta, dar mi-a fost de foarte mare ajutor eficienta unei banci BRD cu care lucrez de foarte multi ani. Toate celelalte sunt foarte confidentiale.”
    Are un bancher privat? Nu spune prea multe despre asta… si se rezuma a spune ca ofertele care i-au fost facute au fost foarte interesante. Cu toate acestea admite ca primul produs bancar pe care l-a luat in calcul a fost unul care vizeaza viitorul copiilor sai – un fond de scolarizare pentru fiicele sale, Ioana (20) si Cristina (16). Iar in ceea ce priveste ultima tranzactie importanta pe care a realizat-o din acesti bani, a luat drumul pietei imobiliare si a fost in valoare de 3,6 milioane de euro. Din contul “misterios” ar mai putea pleca si alte sume, deoarece Sucu nu ezita sa declare ca vede banii ca pe un mijloc, nu ca pe un scop. “Imi place sa simt banii ca instrument de investitie, nu ca un cont din care sa rezulte doar dobanda.” Ca atare averea si-o estimeaza la 60 mil. euro, aceasta suma incluzand lichiditatile, valoarea grupului Class si a celorlalte investitii. “Consider ca am acum bani incat sa ajung sa ma plictisesc daca ma apuc sa-i numar. Insa fiind femeie de afaceri, n-are cum sa nu-mi placa jocul in sine si nu are cum sa nu-mi placa sa castig.”

    Investitor declarat
    E de la sine inteles ca urmatorul pas este diversificarea afacerilor. “Nu-mi place sa-mi pun toate ouale in acelasi cos, dar sunt constienta ca nu pot performa in toate.”
    De aceea, desi resursele financiare nu-i lipsesc, proprietara Class a decis sa-si concentreze toata atentia asupra unui numar restrans de proiecte. Primul pe lista, in ordinea importantei, este deschiderea magazinului monobrand Natuzzi, in care a investit 600.000 de euro. Desi istoria colaborarii dintre Camelia Sucu si Natuzzi a inceput in 1995, cand a adus pe piata primele produse premium, piata nu era pe atunci pregatita pentru un asemenea magazin.
    Era aproape imposibil ca piata imobiliara sa nu capteze si ea atentia si macar o parte din fondurile de care dispune Sucu, si astfel in capul listei de prioritati a femeii de afaceri se regaseste un proiect de dezvoltare imobiliara care promite ca va deveni realitate in cel mult doi ani. “Imi doresc sa construiesc ceva care sa impresioneze prin estetica si nu prin dimensiuni. Vreau sa lucrez cu un nume foarte important din arhitectura, care sa isi puna amprenta asupra acestui proiect, insa n-am sa dau nume, fiindca imi doresc sa se si intample.” Proiectul Sucu se va pozitiona direct pe segmentul inalt al pietei imobiliare, lucru impus daca nu de altceva, de numele, mari ale arhitectilor pe care vrea sa ii coopteze in acest proiect, dar si de faptul ca nu vrea sa finanteze acest proiect din fondurile proprii. “Daca alti oameni vor sa faca afaceri cu banii mei, si eu imi doresc sa fac afaceri cu banii altora”, spune ea, amintind ca una dintre cartile ei preferate este “Other people’s money”.

    Artera de lux din piata adormita
    In acelasi timp, pe cei de la UBS si i-ar dori parteneri in dezvoltarea unui alt proiect, si anume o clinica privata pentru femei, dar in ceea ce priveste acest obiectiv inca mai asteapta momentul oportun din punctul de vedere al preturilor terenurilor pentru a putea scoate si un profit. Pana atunci se ocupa de amenajarea birourilor Class. Pentru acestea a cumparat o casa in Dorobanti, ce are o arhitectura eclectica, o suprafata de 450 de metri patrati si al carei pret a fost de 1,650 de milioane de euro. “Nu a fost o achizitie impulsiva, desi aveam nevoie de un spatiu, ci am studiat foarte atent piata si consider ca am luat-o la un pret foarte corect.” Intre timp, biroul ei a devenit masina, pentru ca cea mai mare parte din timp si-o petrece in acest spatiu. Timpul petrecut pe drumurile din Bucuresti il fructifica la maxim. Este atenta la nevoile orasului, dar face asta ca un observator aprig de business. Si un lucru pe care l-a remarcat este oferta limitata de spatii comerciale premium si faptul ca artera de la Palatul Parlamentului pana la Piata Muncii este “adormita”. “In viziunea mea vad toata aceasta artera transformata intr-o imensa oferta de spatii pentru comertul de lux, cafenele, bistrouri etc. De la idee la realizare, drumul poate fi mai scurt sau mai lung, in functie de interese.” De aici pana la implicarea sa in acesta transformare mai lipseste doar un grup mai mare de investitori si un proiect coerent pentru toata zona. “Stiu sigur ca se va intampla si ca nu voi lipsi din acest proiect.”

    Cum se naste dinastia Sucu
    Confuzia este mare si acum, cand pe piata romaneasca de mobilier exista doi Sucu. Putem doar sa ne imaginam ce se va intampla in momentul in care atat grupul Class, cat si Mobexpert vor fi pregatite sa-si primeasca succesorii. Un Sucu… doi Sucu… trei Sucu… patru Sucu… si de un incoace cinci Sucu… Cati Sucu pot sa incapa pe piata de mobilier din Romania?
    Daca deocamdata nu se stie cum isi va imparti Dan Sucu afacerea intre fiicele si baiatul sau, Camelia Sucu marturiseste ca cea mai mare mandrie a sa ar fi ca la un moment dat cel putin una dintre fete sa preia conducerea companiei sale. “Chiar daca au mancat de mici business pe paine, nu am vrut niciodata sa se simta sigure ca la un moment dat compania va fi a lor. Cred ca daca copiii stiu unde vor ajunge si ce vor face, nu mai simt nevoia sa lupte, sa fie creativi si le lipseste motivatia de a creste pe propriile picioare.”
    Pe Ioana, fiica cea mare, Camelia a determinat-o sa se implice in afacere de la varsta de 16 ani, cand a lucrat un an de zile part-time ca asistent de vanzari in Class. “Era foarte greu pentru ea sa inteleaga cum sa fie ea angajat la firma in care mama ei era sef, insa lucra ca toti ceilalti, pe stat de plata, cu salariul normal pentru un angajat fara vechime.”
    Pentru inclinatia spre afaceri a fiicelor sale Sucu “da vina” pe ea insasi si pe exemplul pe care l-a dat. Obisnuita sa plece de la serviciu cu partenerul sau de afaceri si sa ajunga acasa cu partenerul de viata, nu-si dadea seama ca stilul sau de viata fusese deja transmis si copiilor. Pana in ziua in care a gasit-o pe Ioana jucandu-se singura pe balconul apartamentului lor din Militari cu un chitantier. “Recunosc ca mi-a placut, dar m-am si speriat – vorbea de vanzare-cumparare la numai 5 ani.”
    Ioana este astazi studenta la o facultate de business din Londra, in timp ce Cristina i-a urmat exemplul si a fost admisa si ea la liceul “New Mountain” din Londra, liceu pe care si l-a ales singura, deoarece este printre putinele scoli europene cu diploma de bacalaureat recunoscuta international. Sa le lase sa plece de langa ea a fost unul dintre cele mai grele lucruri, Camelia Sucu recunoscand ca este foarte buna prietena cu fiicele sale. Acum se imparte intre Londra si Bucuresti, cel putin o data la doua saptamani vizitandu-si fiicele.

    Prietenie pe muchie de business
    Masa de negocieri este un loc la fel de bun ca oricare altul pentru a marca inceputul unei frumoase prietenii. Deloc ciudat, in conditiile in care fondatoarea Class crede in fair-play in lumea dura a negocierilor.
    “Chiar si in sport – in jocurile de rugby, fotbal – oamenii joaca in teren, se ataca si sunt atenti unii la ceilalti pentru a vedea cand se greseste astfel incat sa marcheze. Cu toate acestea, oamenii aceia sunt puternici, jocul este fair-play.” Nu exista niciun motiv, din punctul ei de vedere, pentru ca afacerile sa se “joace” altfel. Afirma cu incredere ca are foarte multi prieteni in mediul de afaceri, dar nu crede ca exista loc de dusmanie in business. “Oamenii de afaceri sunt mult prea ocupati pentru a pierde vremea vorbidu-se de rau intre ei.”
    Despre putinul timp pe care si-l rezerva doar pentru ea, Camelia Sucu devine zgarcita cu detaliile. “Un pic de mister in viata oricui si mai ales in viata unei femei nu strica niciodata!” Admite doar ca ii este “Dor de biblioteca”, dupa cum intitula un articol publicat odata, in care se referea la faptul ca oamenii nu mai citesc si, ca atare, bibliotecile nu mai exista.
    “A venit ca o revolta interna, fiindca nici eu nu mai citesc azi. Imi este dor de Eliade, Sorescu sau Blaga, cartile adolescentei mele pe care le-am pastrat si la care imi place sa ma reintorc din cand in cand chiar si pentru mirosul lor pe care il asociez cu acea perioada.”

    Ce nu se stie despre Camelia Sucu

    Isi doreste sa urmeze cursurile unei scoli de design. Va alege Londra pentru a fi totodata si alaturi de fiicele si va urma, cel mai probabil in vara anului viitor, cursurile unui business center de design, care se intind pe o perioada de sase luni.

    Deocamdata spune “pas!” implicarii in politica, fiindca simte ca nu s-ar potrivi deocamdata acolo. Marturiseste ca ar face orice pentru Romania pentru a-i creste valoarea si imaginea, insa recunoaste ca politica este o lectie pe care insa nu a invatat-o.

    Sushi to go este prima alegere cand vine vorba de masa de pranz. Soferul ei obisnuieste sa o intrebe, in jurul orei mesei, “astazi de care peste va iau, din ala mort sau din cel un pic viu?”.

    Nu-si mai face de ceva vreme singura cumparaturile, iar frigiderul e plin cu sticle de apa si suc de portocale. Nu-i lipsesc in schimb niciodata fructele. Are mereu pe masa struguri si mere.

    Deocamdata sta cu chirie in Dorobanti, pentru ca prioritar pentru ea a fost sa achizitioneze o casa in care sa amenajeze birourile Class, si nu o resedinta pentru ea.

    Se plictiseste foarte repede de aranjamentele din showroom. Spune ca nu le suporta mai mult de 2 luni, fiindca “o oboseste plictiseala”. In acelasi timp nu-i place sa-i refuze nimic clientului nerabdator si se trezeste astfel mereu cu bucatarii desperecheate in magazin.

    Pe cine admira in business

    1. Pasquale Natuzzi – CEO, fondator si designer al celei mai mari companii producatoare de canapele de piele din lume si cel mai mare producator de mobila din Italia. Il admira pentru simtul stilului si pentru modul in care si-a construit si si-a administrat mai bine de 40 de ani afacerea.

    2. Donald Trump – CEO al Trump Organization. Sucu il admira pentru modul in care s-a ridicat de fiecare data si pentru ca a inteles importanta imaginii sale pentru succesul companiei lui. In plus, a avut curajul sa fie un personaj colorat care nu si-a pierdut niciodata speranta.

    3. Adrian S~rbu – Seful ProTV. Spune despre el ca este un om de afaceri pe stilul ei si ii apreciaza vizionarismul. Il considera un om de detaliu mai mult decat un om de afaceri si crede ca hotararea lui in afaceri nu reprezinta un handicap, ci dimpotriva.

    4. Cristina Copos – vicepresedinta Fundatiei “Renasterea”. O apreciaza pentru pragmatismul cu care isi pune in practica ideile, dar si pentru caldura pe care o transmite oamenilor cu care intra in contact. In aceasta alegere a cantarit foarte mult si implicarea in diverse actiuni caritabile.

    5. Georgiana Pogonaru – Manager si actionar principal al Romcolor 2000, cu care a impartit, in 2006, primul loc in topul celor mai de succes 100 de femei din Romania. Le leaga o prietenie veche, din vremea in care amandoua se aflau la inceput in afaceri.

    Cheltuielile Cameliei Sucu
    1.000 de lire sterline pe luna o costa banii de buzunar ai fiicelor sale, la care se adauga cheltuielile pentru scolarizare si chiria apartamentului in care locuiesc amandoua. Fetele mai primesc bani si din pensia alimentara platita de tatal lor. 12 ceasuri numara colectia Cameliei Sucu. Ceasurile pe care le-a strans din ’95 si pana acum le tine in seif la banca. Cel mai scump dintre ele este un Cartier cu briliante care valoreaza 28.000 de euro. Nu-si poate evalua garderoba, dar marturiseste ca este atrasa de lucrurile de buna calitate si de tinutele sub marca Dior, realizate de Galliano, si de Chanel clasic.