Din păcate, numele marelui poet începe să fie necunoscut nu doar în sumbra arhivă pomenită, ci şi în rândurile marelui public şi al elevilor care, pe vremuri, îi recitau cu autentică emoţie versurile. începând cu faimoasă “Moarte a căprioarei”.
Pentru cei care nu ştiu sau care au început să uite, facem câteva precizări. Nicolae Labiş s-a născut în… A devenit elev al şcolii de literatură (o instituţie de învăţământ calchiată după model sovietic, în care erau recrutaţi tineri cu veleităţi literare şi din care – potrivit unei butade din epocă – “n-a ieşit niciun singur scriitor, cu excepţia celor care intraseră deja scriitori”). A urmat cursurile facultăţii de filologie şi a ajuns, rapid, să fie perceput drept geniul liric al tinerei generaţii. Versurile lui înflăcărate (în care nu rareori era pomenit elogios numele Partidului) se aflau pe toate buzele.
Poetul, însă, a început să devieze de la “drumul luminos” trasat de ideologii vremii, a prins să-şi descrie torturile lăuntrice, tristeţea fundamentală şi afinităţile culturale – altele decât cele oficial tolerate. Deşi steaua lui nu era pregătită să apună, lumea acelor ani i-a înscenat apusul: a început să fie urât şi renegat de către confraţii mai vârstnici şi mai puţin talentaţi, ajungând, în cele din urmă, în colimatorul organelor represive.
La vârsta de 21 de ani, în 1956, la începutul unei cariere poetice care se vestea prodigioasă, Lae Labiş a murit sub roţile unui tramvai. Multă vreme s-a crezut că a fost un banal şi regretabil accident. Acum, tot mai multe informaţii converg către ideea că tânărul poet a fost asasinat la comanda Securităţii.
încercând să aducă lumină asupra momentelor cutremurătoare dinaintea “accidentului”, şi a clipelor din scurtul interval al spitalizării poetului aflat în agonie, Stela Covaci, bună prietenă a lui Labiş, tandră şi în acelaşi timp înţeleaptă ascultătoare a confesiunilor lui din acea vreme, ne livrează o suită de mărturii credibile despre maşinaţiunile care au stat în spatele asasinatului, dar şi despre vinovata tăcere a celor care, vreme de jumătate de veac, i-au acoperit, din laşitate sau din interes, pe criminali. Nu în ultimul rând, ne sunt oferite texte inedite ale lui Labiş, care au fost dictate, în timpul “nopţilor de coşmar”, lui Aurel Covaci, soţul autoarei.
Stela Covaci, “Nopţile de coşmar ale poetului Nicolae Labiş”, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2011
