“Bullshit”, conchide scurt Robert Rekkers: aşa se referă bancherul olandez naturalizat în România la impresia, persistentă aici, că occidentalii ar fi mai buni, mai frumoşi, mai capabili decât românii. “Mereu cei din Vest au fost un exemplu pentru români, am considerat că tot ce vine de acolo e bun de importat, pentru ca acum criza să ne arate că nu e chiar aşa, că sunt şi acolo oameni care fac greşeli. Voi, românii, sunteţi foarte autocritici, dar credeţi că în Olanda sau Franţa este mai bine? Trebuie să avem mai multă încredere în ce se întâmplă aici! Nu mai fiţi atât de duri cu voi înşivă!”, a sunat pledoaria neobişnuit de pasionată a lui Rekkers.
Spusă în faţa unei săli pline cu executivi români din companii, veniţi la evenimentul MET THE CEO să-l asculte pe cel mai cunoscut dintre bancherii expaţi vorbind despre cariera lui şi viitorul creditării, pledoaria poate părea motivată de politeţe. Pe urmă, cei prezenţi ne-am dat seama că nu-i politeţe, ci un fel indirect de a judeca însuşi Vestul din care provine şi de a se teme pentru el. “Aveţi aici foarte multe atuuri, lucruri care merg bine. Oamenii sunt educaţi, există know-how, talente fenomenale în IT la Cluj, la Iaşi, la Bucureşti. Costul de a face afaceri este mic, nici măcar nu v-aţi îndatorat excesiv pentru investiţii, ca Ungaria, de exemplu.” Aşa explică Rekkers de ce atâţia străini care vin aici pentru un mandat de 3-4 ani rămân mai mult, aşa cum a rămas şi el însuşi. Şi tot aşa explică de ce românii, deprinşi să muncească mai mult pe salarii mai mici decât în Vest, sunt mai bine pregătiţi pentru fazele următoare ale crizei decât occidentalii, pe care îi vede “mult mai răsfăţaţi” şi deci dezavantajaţi în viitorul apropiat. “Eu mereu v-am lăudat, pentru că am crezut şi cred că aveţi o valoare adăugată deosebită în termeni umani. În schimb, criza va lovi mai mult aceste ţări din Vest care nu au o astfel de istorie de austeritate şi o capacitate de adaptare aşa cum o aveţi voi”, subliniază olandezul.
În aceeaşi notă pasionată, bancherul vorbeşte (în româneşte) despre Cluj, oraşul unde locuieşte de nouă ani. “Gradul de profesionalizare a oamenilor a crescut acolo, acum sunt şi mai mulţi care vorbesc engleză. Şi echipa tânără de la Banca Transilvania a crescut, a căpătat experienţă, s-a maturizat, iar asta ne ajută să ne descurcăm mai bine. Avem un <winning team> acolo la Cluj!” Natural, îşi aduce aminte cu plăcere de perioada când a preluat conducerea Băncii Transilvania. În 2002, după mai mult de trei ani petrecuţi ca şef al filialei româneşti a ABN Amro, a fost contactat printr-un headhunter, iar după mai multe negocieri a primit oferta cea mai bună şi a acceptat-o, de la Banca Transilvania, care căuta un nou CEO după Iosif Pop, aflat la conducerea instituţiei de la înfiinţarea ei, în 1994. “Lucrasem 16 ani la ABN Amro, în America Latină, SUA, Europa şi la fiecare 3-4 ani m-am mutat într-o altă ţară, un alt mediu. Am văzut un potenţial enorm de creştere economică şi de carieră în România”, explică el. Era o perioadă bună, ţara ieşise din perioada critică ’98-’99, iar integrarea în NATO şi UE se apropia. Mandatul lui iniţial ca director general al Băncii Transilvania a fost pentru patru ani.
