Ministerul Finaneţelor propune şi reglementarea unui termen special de prescripţie de cinci ani (faţă de termenul general de 3 ani), în care Fondul de garantare va putea plăti indemnizaţiile/despăgubirile, pentru protejarea intereselor legitime şi a drepturilor creditorilor de asigurări. Proiectul de act normativ vizează şi introducerea unei secţiuni care să reglementeze modul de dizolvare şi lichidare (voluntară) a societăţilor din domeniul asigurărilor, inclusiv a brokerilor de asigurare, necesitate ce a rezultat ca urmare a unor situaţii ivite în practica din ultima perioada de timp, se precizează în nota de fundamentare. Potrivit documentului, procedurile privind redresarea financiară şi falimentul societăţilor de asigurare nu vor fi aplicate sucursalei unei societăţi de asigurare sau a unei societăţi mutuale dintr-un stat membru al Uniunii Europene (sau Spaţiului Economic European) care a primit o autorizaţie de la autoritatea competentă a statului membru de origine.
Blog
-
Deutsche Telekom şi Magyar Telekom, sancţiuni de 95 milioane dolari pentru a scăpa de anchete ale SUA privind acuzaţii de dare de mită
Grupul a ajuns la înţelegeri cu Departamentul Justiţiei şi Comisia de reglementare a valorilor mobiliare (SEC) din SUA pentru a încheia anchetele privind încălcarea legislaţiei împotriva practicilor de corupţie pe plan internaţional de către Deutsche Telekom şi Magyar Telekom, la care gigantul german deţine 60% din acţiuni. Anchetatorii americani susţin că mai mulţi foşti directori executivi al Magyar Telekom au aranjat, în 2005 şi 2006, plata unor sume în valoare totală de 12,2 milioane euro către mai mulţi intermediari, banii care ar fi trebuit să ajungă la oficialităţi din Macedonia şi Muntenegru în schimbul unor facilităţi care să ajute compania să-şi extindă afacerile.
-
Căsătorii 3D în noaptea de Revelion
Ca şi în anii precedenţi, căsătoriile la trecerea dintre ani au stârnit interesul tinerilor, astfel că la intrarea în sală a fost înghesuială, ordinea fiind restabilită de primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc. “Nu ştiu pe unde este mirele, dar îl găsesc, nu este nicio problemă, o fi pe afară. Oricum îl aştept, am răbdare destulă”, a declarat o tânără. Primarul Tudor Pendiuc a spus că tradiţia căsătoriilor în noaptea trecerii dintre ani a început la Revelionul 1999-2000, iar timp de 12 ani, în Piteşti au fost oficiate 250 de căsătorii. În premieră, anul acesta, cuplurile au fost filmate în format 3D, ideea aparţinând Emei Pendiuc, fiica primarului Tudor Pendiuc, şi soţului acesteia, cei care de altfel au filmat şi vor prelucra imaginile.
-
Gafă iPhone 4S. Cum a răspuns Siri unui băieţel la întrebarea “Câţi oameni sunt în întreaga lume?”
“Câţi oameni sunt în întreaga lume”, a întrebat Charlie Le Quesne aplicaţia Siri. “Nu sunt sigur că am înţeles ce ai spus. Taci dracului din gură, urâtule…”, a fost răspunsul. “M-am gândit că poate am halucinaţii. Aşa că am pus din nou întrebarea şi am primit acelaşi răspuns”, a declarat mama băiatului. Femeia a înaintat o plângere către managerul magazinului, care a decis să scoată telefonul de pe raft, informează dailymail.co.uk.
-
2011 pe piaţa de artă românească – preţuri mai mari şi un nou pictor în top: Nicolae Tonitza
Dacă, la sfârşitul anului trecut, cea mai scumpă lucrare vândută în licitaţie în România era “Păstoriţă”, de Nicolae Grigorescu (175.000 de euro), în 2011 s-au vândut opt lucrări cu peste 200.000 de euro, şapte dintre ele aparţinându-i aceluiaşi artist. Grigorescu a dominat astfel topul vânzărilor pe parcursul anului, cu tot mai multe lucrări, până la jumătatea lunii decembrie, când lucrarea “Nud în iatac”, de Nicolae Tonitza, a ocupat prima poziţie, fiind adjudecată pentru 290.000 de euro.
-
Grupul de hackeri Anonymous ameninţă cu noi atacuri informatice de Anul Nou
Într-un comunicat publicat joi pe Internet, membri ai grupului Anonymous care se autointitulează “AntiSec” anunţă că pe 31 decembrie vor lansa atacuri vizând “multiple ţinte din cadrul forţelor de ordine (americane), de la un capăt la altul” al Statelor Unite. Grupul de hackeri a revendicat un atac împotriva Stratfor şi a postat un link spre ceea ce ei prezintă a fi o listă a clienţilor agenţiei de analiză de informaţii, pe care figurează, între alţii, Departamentul american al Apărării, subcontractori din sectorul securităţii şi giganţi din domeniul ITC ca Apple sau Microsoft.
-
Google sărbătoreşte Anul Nou cu un logo special şi un clip cu cele mai importante momente din 2011
Astfel, literele care formează cuvântul “Google” sunt împodobite cu elemente festive – baloane, coifuri colorate, artificii, joben, pene şi chiar nişte ochelari în forma cifrei 2012, an care va începe doar în câteva ore.
Totodată, pe pagina principală a motorului de căutare se află un link ce face trimitere la un videoclip postat pe site-ul Youtube şi care prezintă o retrospectivă a evenimentelor marcante ale anului 2011: calamităţi naturale, cifra la care a ajuns populaţia lumii – 7 miliarde de oameni -, revoluţii, personalităţi care au dispărut (Amy Winehouse), oameni care au inspirat lumea.
-
Huffington Post laudă atracţiile turistice ale României aflate “în afara drumurilor deja bătătorite”
Remarcând că România este adesea percepută negativ, în asociere cu “ţiganii nomazi” sau “haitele de câini vagabonzi”, autoarea articolului, Jeanine Barone, reporter specializat în călătorii, atrage atenţia asupra principalelor atracţii turistice ale ţării. “Se pare că acestea sunt centrate adesea pe situri medievale şi biserici fortificate. Dar am descoperit o altă Românie, o ţară cu văi bucolice, sate de munte cu privelişti panoramice, vinuri bune, parcuri înverzite şi hoteluri şic”, spune aceasta, pe site-ul Huffington Post.