Blog

  • Industria auto, în viteza a cincea

    Industria auto generează anual afaceri de peste 11 miliarde de euro şi are una dintre cele mai mari contribuţii la exporturi, iar cei mai mari zece jucători din sectorul componentelor auto au 37 de fabrici în România şi zeci de mii de angajaţi, oraşe întregi depinzând de comenzile pe care aceste centre de producţie le primesc din industria auto.

    Ford şi Dacia au atras aproape de uzinele lor şi o serie de furnizori, dar vestul ţării şi zona Braşovului sunt dominate de companii care produc volane, cabluri, centuri de siguranţă, scaune, airbaguri sau alte componente pentru Opel, Renault, dar şi pentru Mercedes, Audi sau BMW.

    Star Transmission a fost înfiinţată în anul 2001 şi are 800 de angajaţi la capacităţile de producţie din localităţile Cugir şi Sebeş. Noua investiţie va crea alte 350 de locuri de muncă în Sebeş, oraş cu şomaj de numai 2 la sută. Americanii vor face 80.000 de B-Max la Craiova şi 250.000 de motoare. în 2011, Ford a avut afaceri de doar 185 de milioane de euro, iar în 2012 de circa 600 de milioane de euro, conform estimărilor ZF.

    În context, trebuie spus că afacerile Ford România ar putea urca în acest an la peste două miliarde de euro, în condiţiile în care americanii au în producţie, din aprilie, un al doilea motor, iar B-Max se îndreaptă spre o producţie de 80-100.000 de unităţi. În 2012 compania a avut afaceri de circa 600 milioane de euro, conform estimărilor ZF, faţă de 185 milioane de euro în 2011, când s-au produs doar 7.500 de utilitare Transit Connect.

  • Băncile greceşti, în goană după bani

    Peste 90% din capitalul suplimentar provine de la Fondul Elen de Stabilitate, care administrează fondurile alocate de UE, FMI şi BCE, urmând ca guvernul să preia controlul băncilor care nu pot asigura restul din surse private.

    Eurobank, cu un necesar total de capital de 5,8 mld. euro, a ajuns în această situaţie întrucât nu a putut atrage investitori privaţi, după ce guvernul elen a blocat fuziunea cu National Bank of Greece. Aceasta înseamnă că Bancpost, deţinută de Eurobank, trece indirect sub controlul statului elen.

    Piraeus, a doua mare bancă din Grecia, a reuşit să obţină cele 533 mil. euro de care avea nevoie de la Societe Generale şi Millennium bcp, potrivit presei elene. Alpha Bank va reuşi şi ea în timp util să atragă cele 457 mil. euro necesare, conform analiştilor greci, iar National Bank of Greece încă se luptă să facă rost de 785 mil. euro.

    Guvernatorul băncii centrale, George Provopoulos, a estimat că eforturile de a atrage capital s-ar putea prelungi şi în luna mai dacă până la 30 aprilie procesul nu va fi încheiat pentru NBG.

    Fondul Elen de Stabilitate administrează 50 mld. euro din pachetele de salvare acordate de “troică”, a început în decembrie procesul de recapitalizare pentru National Bank of Greece SA, Eurobank, Alpha Bank SA şi Piraeus Bank SA, spre a le ajuta să ajungă la o rată de adecvare a capitalului de rang I de 9%. Necesarul total de capital suplimentar a fost evaluat la 9,7 mld. euro pentru National Bank of Greece, 7,3 mld. euro pentru Piraeus Bank, 5,8 mld. euro pentru Eurobank şi 4,5 mld. euro pentru Alpha Bank.

  • Henkel a deschis a treia fabrică din România

    Noua fabrică este amplasată la Roznov şi a fost realizată în urma unei investiţii de 45 milioane lei, cofinanţată cu fonduri europene prin POS CCE, valoarea eligibilă maximă nerambursabilă ridicându-se la 12 milioane lei.

    Grupul german mai deţine două fabrici de adezivi în România, la Pantelimon şi Câmpia Turzii, deschise în 2000, respectiv 2007, valoarea investiţiilor Henkel în unităţile de producţie locale depăşind 45 milioane euro. Portofoliul Henkel România cuprinde şi produse cosmetice sau detergenţi, iar afacerile companiei au avansat cu 12% anul trecut, până la 607 milioane lei (circa 136 milioane euro).

    Vânzările diviziei de adezivi au avansat cu 15% în 2012 şi ar putea înregistra un avans de 10% în acest an, a declarat Andrei Dumitrescu, sales & marketing manager al diviziei Adezivi la Henkel România.

    Henkel România a fost înfiinţată în 1994 şi are în prezent peste 550 de angajaţi şi un portofoliu care cuprinde peste 30 de mărci şi mii de produse, de la cosmetice, detergenţi, adezivi comerciali şi profesionali până la tehnologii.

  • Despre CDS, de data asta numai de bine

    La polul opus, costul CDS a scăzut cel mai mult pentru Abu Dhabi, Qatar, Noua Zeelandă, Irlanda şi Islanda. În Europa Emergentă, costul CDS a crescut pe ansamblu cu 16%, în special din cauza problemelor din sistemul bancar al Sloveniei şi din cauza situaţiei macro negative din Ucraina, Ungaria şi Croaţia.

    România a avut un trimestru remarcabil de stabil, încheiat cu un cost al CDS de 238,4 puncte de bază (faţă de 211 puncte la sfârşitul anului trecut, 316 la sfârşitul lui septembrie 2012 şi 411 la finele lui iunie 2012).

  • METEO. Prognoza vremii pe regiuni până la 5 mai

    BANAT
    În intervalul 28 aprilie – 5 mai, valorile termice diurne vor fi tinde să scadă, cu mici variaţii de la o zi la alta, spre o medie în jur de 20 de grade. Temperaturile minime nocturne vor fi cvasistaţionare la 9 grade între 22 şi 26 aprilie, apoi vor creşte atingând 14 grade pe 28 aprilie, urmând ca ulterior să scadă spre valorea medie de 10 grade, pe 5 mai. Ploile în general slabe cantitativ, însă sub formă de aversă şi posibil însoţite de descărcări electrice vor avea o probabilitate mai mare de apariţie în intervalul 27 aprilie – 5 mai, când se pot semnala zilnic.

    CRIŞANA
    Temperaturile maxime vor ajunge la 26 de grade în 207 aprilie, după care vor tinde să scadă spre o medie în jur de 20-22 de grade. Temperaturile minime vor ajunge la 13 grade pe 28 aprilie, pentru ca, ulterior, media regională să scadă până în jurul a 10 grade pe 5 mai. În intervalul 27 aprilie – 5 mai se vor semnala descărcări electrice şi va creşte probabilitatea de apariţie a averselor, care pot fi şi moderate cantitativ.

    TRANSILVANIA
    Temperaturile maxime vor scădea de la valori în jur de 25 de grade pe 27 aprilie spre o medie regională în jur de 20 de grade pe 4 şi 5 mai. Temperaturile minime vor atinge 10 grade pe 28 aprilie, după care media regională a minimelor nocturne va scădea uşor şi treptat până spre 7 grade pe 4 şi 5 mai. Începând cu data de 30 aprilie şi până pe 5 mai, se pot semnala zilnic averse izolat moderate cantitativ şi descărcări electrice.

    MARAMUREŞ
    După data de 28 aprilie, temperaturile diurne vor fi în scădere spre o medie regională în jurul a 20 de grade în ultimele zile ale intervalului de prognoză. Temperaturile minime vor atinge 11-12 grade pe 28 aprilie, iar ulterior vor scădea treptat spre o medie de 9 grade în ultimele două nopţi ale intervalului de prognoză. Se vor semnala ploi sub formă de aversă şi posibil însoţite de descărcări electrice, ce pot fi în unele zile izolat moderate cantitativ.

    MOLDOVA
    Temperaturile maxime vor scădea treptat de la 25 de grade în 27 aprilie spre o medie regională în jurul a 20 de grade pe 4 şi 5 mai. Temperaturile minime vor atinge 12 grade pe 29 aprilie şi apoi vor scădea treptat, până la o valoare de circa 10 grade pe 4 şi 5 mai. Probabilitatea de precipitaţii va creşte, iar în intervalul 30 aprilie – 5 mai se pot semnala descărcări electrice şi izolat averse moderate cantitativ.

    DOBROGEA
    Până la 29 aprilie, temperaturile diurne vor oscila între 19 şi 23 de grade, iar între 30 aprilie şi 5 mai vor tinde să scadă uşor până spre 19-20 de grade. Temperaturile minime se vor situa, în medie, între 11 şi 14 grade. Pe fondul vremii predominant frumoase, în această regiune probabilitatea de ploilor va fi foarte mică.

    MUNTENIA
    Până la 29 aprilie este de aşteptat o creştere treptată a temperaturilor maxime până la 27-28 de grade. Din 30 aprilie, tendinţa se inversează, dar până la sfârşitul intervalului în nici o zi nu se va coborî sub media de 21 de grade. Temperaturile minime se vor situa între 9 şi 13 grade. După data de 30 aprilie creşte probabilitatea de ploi în general slabe, mai ales sub formă de aversă şi posibil însoţite de descărcări electrice.

    OLTENIA
    Până la 29 aprilie, temperaturile maxime vor avea valori cuprinse între 24 şi 26 de grade. Din 30 aprilie tendinţa este de răcire treptată, dar până la sfârşitul intervalului în nici o zi nu se va coborî sub media de 21 de grade. Temperaturile minime se vor situa între 10 şi 13 grade. Va creşte treptat probabilitatea de ploi slabe, mai ales sub formă de aversă şi posibil însoţite de descărcări electrice, între 27 şi 29 aprilie şi după data de 30 aprilie.

    LA MUNTE
    În intervalul 28 aprilie – 5 mai, valorile termice diurne ale maximelor termice vor fi în scădere treptată spre medii de 11 grade. Temperaturile minime vor avea aceeaşi evoluţie ca şi cele maxime, scăzând uşor de la 7 grade spre medii de 5 grade în ultimele două nopţi ale intervalului de prognoză. Pe fondul vremii uşor mai calde decât în mod obişnuit la sfârşit de aprilie şi început de mai, probabilitatea de apariţie locală a averselor în general slabe şi a descărcărilor electrice va fi ridicată în cursul săptămânii.

  • Peripeţiile unui fotbalist ghinionist (VIDEO)

    S-a întors în orăşelul de provincie McLean, Virginia, ca să îşi îmbunătăţească relaţia cu fiul său de nouă ani, Lewis (Noah Lomax), pe care l-a văzut destul de rar de când s-a despărţit de mama sa, Stacie (Jessica Biel). Deşi a făcut nenumărate greşeli în trecut, George este dispus să facă compromisuri, de dragul copilului, şi să găsească un loc de muncă în apropiere. Ca să păstreze o relaţie bună cu cel mic, Stacie îl convinge pe George să antreneze echipa de fotbal a lui Lewis.

    Ce nu anticipaseră cei doi este însă atenţia pe care o primeşte bărbatul din partea părinţilor copiilor din echipă. Poate că George are situaţia sub control pe teren, însă tentaţiile îl împiedică să petreacă timp cu fiul său. Cum va reuşi fotbalistul să fie un tată bun pentru Lewis şi să se împace cu Stacie, când toată lumea se luptă pentru un strop din atenţia sa?

  • Producţia de petrol şi gaze a OMV Petrom, în stagnare

    Petrom a înregistrat o producţie de hidrocarburi de 183.000 barili echivalent petrol pe zi, comparativ cu 184.000 de barili echivalent petrol pe zi în primele trei luni ale anului trecut. În ultimele trei luni din 2012, compania a avut o producţie de petrol şi gaze de 183.000 de barili echivalent petrol pe zi.

    Volumul vânzărilor de gaze naturale ale Petrom a scăzut în intervalul analizat cu peste 5%, de la 17,32 TWh anul trecut la 16,39 TWh. “Vânzările de gaze ale Petrom au scăzut cu 5%, în linie cu cererea pieţei”, se arată într-un raport al OMV.

    În trimestrul al patrulea al anului trecut, vânzările de gaze s-au situat la 14,44 TWh. Petrom are, de obicei, cele mai mari vânzări de gaze în primul şi al patrulea trimestru, pe fondul sezonului rece.

  • Eşti fan metal? E posibil ca în tine să se ascundă un om de ştiinţă

    Apare astfel o nouă categorie de iubitori ai muzicii metal care-şi spun “metalectuali” şi pe care îi interesează să afle despre cum metalul îi electrizează pe tinerii din ziua de azi la fel cum rock’n’rollul îi electriza pe tinerii anilor ’60, despre tendinţele în materie de măşti şi machiaj ale trupelor ori despre evoluţia tricourilor purtate la concertele de heavy metal, scrie Wall Street Journal.

    Muzicologii prezenţi la recent încheiatul eveniment au discutat, spre exemplu, despre tehnicile interpretative ale vocaliştilor de death metal şi au opţiunea de a-şi publica studiile în revista “Metal Music Studies”, editată de către Societatea Internaţională pentru Studii în domeniul Muzicii Metal.  Metalectualli cercetează şi diverse alte aspecte legate de genul metal, cum ar fi particularităţile etnografice şi culturale ale acestuia în Puerto Rico, Azerbaidjan sau China.

    Cercetările lor sunt, uneori, finanţate chiar de către guverne, aşa cum se întâmplă în Noua Zeelandă, unde autorităţile i-au pus la dispoziţie unui cercetător mijloacele necesare efectuării unor studii asupra aşa-numiţilor “bogans”, membri ai clasei de jos iubitori de metal.

    Cei care doresc să studieze genul metal în mod ştiinţific nu sunt însă priviţi de toată lumea cu ochi buni, acuzaţi fiind că risipesc banii contribuabililor ori avertizaţi că o carieră în domeniu nu prea are şanse de reuşită.

  • PMB va aloca 19,6 milioane de euro pentru modernizarea şi reabilitarea vechiului sediu

     Suma de aproximativ 19,6 milioane de euro, fără TVA, va fi asigurată din bugetul municipalităţii, lucrările de modernizarea şi reabilitare a fostului sediu al Primăriei Capitalei al urmând să fie finalizate în teremen se doi ani de la începere.

    Proiectul are în vedere şi transformarea mansardei imobilului în spaţii destinate birourilor, cu o suprafaţă totală de 2.000 de metri pătraţi, amenajarea şi dotarea corespunzătoare a unei arhive în subsolul imobilului, precum şi amenajarea şi dotarea la standarde europene a sălii Consiliului General.

    Sunt prevăzute în proiect şi realizarea lucrărilor de arhitectură, refacerea spaţiilor interioare, refacerea tuturor instalaţiilor existente şi montarea unei centrale termice performante, precum şi lucrări de anvelopare exterioare de conservare şi restaurare a elementelor de faţadă având în vedere valoarea istorică a clădirii care este monument istoric de categoria A.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dogma nr. 1: Pieţele financiare au întotdeauna dreptate

    Toamna trecută, când demonstraţiile anti-austeritate tindeau să se extindă în Europa, Christine Lagarde, şefa instituţiei, pleda pentru o austeritate calibrată la situaţia fiecărei ţări şi “prietenoasă pentru creşterea economică”, iar Olivier Blanchard, economistul-şef al FMI, recunoştea în ianuarie anul acesta că Fondul a ratat prognozele pentru Grecia şi alte ţări europene, fiindcă n-a înţeles modul cum politicile de austeritate subminează creşterea economică.

    Acum, preşedintele CE, Jose Barroso (foto stânga), afirmă că “austeritatea şi-a atins limitele în multe privinţe”, iar comisarul pentru economie şi finanţe, Olli Rehn, spune că statele UE îşi pot permite să ia măsuri de consolidare fiscală într-un ritm mai lent, fiindcă deja eforturile de până acum le-au câştigat credibilitatea pieţelor.

    Glasul (porunca) pieţelor a fost exprimat(ă) clar de Bill Gross, managerul Pimco, cel mai mare fond de obligaţiuni din lume, unul dintre marii jucători contra monedei euro şi un mare promotor al reducerii datoriilor prin tăieri de cheltuieli publice (ca toţi investitorii în obligaţiuni). Acum, Gross susţine în Financial Times că “austeritatea fiscală pe termen scurt nu produce creştere economică” şi că investitorii în obligaţiuni “vor şi ei creştere”, fiindcă o ţară care intră în recesiune din cauza austerităţii e prost văzută de pieţe şi îi cresc costurile de îndatorare. QED.