O contribuţie importantă la calitatea vieţii pentru noi, dar mai ales pentru generaţiile care urmează o are modul în care vom reuşi să protejăm mediul prin dezvoltarea unor activităţi economice sustenabile, diminuarea poluării şi implementarea principiilor economiei circulare.
În ultimii ani, deja creşterea încălzirii globale generează schimbări din ce în ce mai îngrijorătoare. Temperatura globală medie este în zilele noastre cu 0,95 – 1,20 grade Celsius mai mare decât cea de la sfârşitul secolului al XIX-lea (conform US National Centers for Environmental Information – Annual 2022 Global Climate Report), iar o creştere a acesteia cu 2 grade Celsius comparativ cu nivelurile înregistrate anterior Revoluţiei industriale este asociată cu riscul de apariţie a unor schimbări cu impact negativ semnificativ asupra climei şi a mediului, implicit asupra sănătăţii oamenilor.
Figura 1: Anomalii ale nivelului global al temperaturii medii anuale înregistrate de diferite organisme de cercetare şi monitorizare a climei (comparativ cu perioada 1951 – 1980, grade Celsius)
Acordul de la Paris, adoptat în anul 2015 în temeiul Convenţiei cadru a ONU cu privire la schimbările climatice (UNFCCC) din anul 1992, a stabilit obiectivul privind limitarea creşterii temperaturii medii la nivel global sub 2 grade Celsius faţă de perioada preindustrială şi continuarea eforturilor de limitare, pe cât posibil, a acesteia la 1,5 grade Celsius, introducând totodată măsuri cadru de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, cărora li se atribuie în principal aceste efecte nocive.
Schimbările climatice constituie, fără doar şi poate, o provocare majoră a vremurilor pe care le trăim, care afectează toate ţările şi regiunile lumii. Suntem aşadar în faţa unei probleme globale, care nu are graniţe şi care necesită un efort comun şi acţiuni concrete corelate la nivel internaţional. Pe de altă parte, urgenţa tot mai mare privind abordarea schimbărilor climatice şi nevoia de coordonare a politicilor naţionale reprezintă aspecte care contribuie din ce în ce mai mult la remodelarea economiei mondiale.
Tranziţia verde este unul dintre factorii care generează probabil o nouă eră a politicii industriale şi revoluţii tehnologice cu implicaţii economice de anvergură. Politicile climatice vor modifica din ce în ce mai mult structura economiilor şi vor avea efecte asupra fluxurilor comerciale şi financiare la nivel global, necesitând un amplu proces de cooperare transfrontalieră.
Pentru a încerca să atenueze această presiune a încălzirii globale, majoritatea ţărilor dezvoltă o serie de politici, cadre instituţionale şi demersuri legislative. Deşi consacrate în convenţiile internaţionale de drept al mediului în conformitate cu principiul responsabilităţilor comune, politicile privind tranziţia climatică sunt diferite de la o ţară la alta. Acordul de la Paris se bazează pe contribuţii stabilite la nivel naţional ale ţărilor care au aderat la acest demers, dar care sunt circumstanţiate în funcţie de specificul fiecărei economii în parte.
Deşi eforturile s-au intensificat în ultimii ani şi în pofida acordurilor menţionate, încă nu există, din păcate, suficientă unitate reală la nivel global în ce priveşte viziunea asupra politicilor de tranziţie. Abordările diferă de la iniţiative precum tarifarea carbonului, la strategii bazate pe subvenţii (de exemplu, pentru cercetare-dezvoltare şi inovare) sau la îmbinarea unor astfel de mecanisme într-un mix de politici ecologice.
Este firesc ca opţiunile privind politicile climatice să fie influenţate de condiţiile macroeconomice ale fiecărei ţări sau de contextul politic al acestora. Unele politici au în vedere, de exemplu, tarifele, sau măsurile vamale şi de reglementare, în timp ce alte ţări adoptă aşa-numitele măsuri bazate pe cheltuieli, care vizează atât partea de ofertă, având ca scop diminuarea costurilor de producţie (de ex. prin subvenţii, granturi, stimulente fiscale ş.a.), cât şi partea de cerere, cu impact în ceea ce priveşte consumul gospodăriilor pentru diferite bunuri sau servicii (de ex. facilităţi fiscale pentru achiziţionarea vehiculelor electrice).
Totodată, diferenţele privind ţintele stabilite din perspectiva tranziţiei climatice sunt uneori accentuate de decalajele de implementare care decurg din faptul că eforturile propriu-zise ale ţărilor nu sunt întotdeauna proporţionale cu ţintele stabilite şi cu potenţialul real al acestora. Diminuarea acestor decalaje s-ar putea realiza însă prin mecanisme de cooperare regională şi chiar globală, bazate pe asigurarea surselor de finanţare şi pe evoluţiile tehnologice. Ca întotdeauna, investiţiile şi inovarea joacă un rol esenţial în realizarea obiectivelor economice, în cazul de faţă al celor legate de realizarea tranziţiei verzi.
Potrivit datelor din Atlasul global al carbonului, cea mai mare contribuţie la emisiile de dioxid de carbon la nivel mondial o au, desigur, economiile avansate (în principal China şi SUA), în timp ce emisiile ţărilor cu venituri medii şi mici au crescut doar mai recent. Uniunea Europeană este considerată, de asemenea, un mare generator de gaze cu efect de seră la nivel mondial.
Figura 2: Emisii de dioxid de carbon rezultate din utilizarea combustibililor fosili
În acest context, este relevantă o analiză comparativă a principiilor politicilor referitoare la tranziţia climatică în aceste trei economii (China, SUA şi UE) şi impactul acestora la nivel internaţional, după cum urmează:
China emite circa o treime din cantitatea de dioxid de carbon la nivel global rezultată din combustibili fosili şi are o pondere de aproximativ 30% în ceea ce priveşte emisiile de gaze cu efect de seră (GHG emissions of all world countries, Publications Office of the European Union, Luxembourg, 2023). Prin urmare, contribuţia Chinei la reducerea riscurilor climatice este crucială. Fără o tranziţie a Chinei la o economie cu emisii reduse de carbon, atingerea obiectivelor climatice la nivel global ar fi practic imposibilă.
Având un rol esenţial în eforturile globale de combatere a schimbărilor climatice, China s-a angajat să reducă emisiile de dioxid de carbon cu 65% până în 2030 şi intenţionează să ajungă la neutralitatea climatică până în 2060 (China’s Policies and Actions for Addressing Climate Change, 2022 – Ministry of Ecology and Environment of the People’s Republic of China). O astfel de tranziţie presupune creşterea eficienţei energetice, dar şi a productivităţii resurselor, ceea ce impune schimbări structurale la nivelul economiei (sistemele energetice, industriale, de transport ş.a.), al resurselor, inovaţiei şi capacităţilor tehnologice.
Echilibrarea obiectivelor climatice cu cele de dezvoltare ale Chinei implică reforme structurale şi mecanisme ample de piaţă corelate cu acţiunile climatice. Raportul din 2022 privind clima şi dezvoltarea al Grupului Băncii Mondiale pentru China prezintă o serie de opţiuni cu privire la politicile ce se impun pentru atingerea acestor obiective climatice şi de dezvoltare ale Chinei. Acest raport analizează schimbările structurale în domenii cheie precum energia, industria, transporturile, agricultura ş.a., care ar permite Chinei să îşi respecte angajamentele naţionale privind nivelul maxim al emisiilor de carbon înainte de 2030 şi atingerea neutralităţii până în 2060.
Raportul Băncii Mondiale privind opţiunile de politică ale Chinei evidenţiază un cadru orientat către sustenabilitate şi combaterea schimbărilor climatice, concentrat pe tranziţia susţinută către o economie verde. Politicile propuse vizează o transformare profundă a sectorului energetic, prin majorarea capacităţii de producţie a energiei regenerabile şi reforme ale pieţei energiei, decarbonizarea industriei şi transporturilor, prin electrificare şi promovarea mijloacelor de transport cu emisii reduse de carbon. Se pune un accent puternic pe dezvoltarea sustenabilă a zonelor urbane şi rurale, încurajând rezilienţa la schimbările climatice şi adoptarea practicilor agricole cu emisii reduse. Valorificarea pieţelor pentru stimularea inovării şi reducerea costurilor, gestionarea eficientă a riscurilor de tranziţie pentru forţa de muncă, suportul acordat comunităţilor vulnerabile, precum şi promovarea acţiunilor globale şi a finanţării verzi sunt, de asemenea, piloni cheie. Aceste strategii integrate punctează necesitatea unor reforme ambiţioase şi coordonate la nivelul întregii economii pentru a naviga tranziţia către un viitor cu emisii reduse de carbon şi o creştere sustenabilă.
Raportul Băncii Mondiale arată totodată faptul că, pentru a atinge emisiile nete zero până în 2060, numai în sectoarele de energie şi transport China are nevoie de investiţii suplimentare în cuantum de 14-17 trilioane de dolari SUA pentru tehnologie şi infrastructura verde. Având în vedere aceste costuri imense, investiţiile publice nu vor fi suficiente, astfel încât participarea sectorului privat este extrem de importantă în parcursul Chinei către neutralitatea carbonului. Din această perspectivă, facilitarea accesului la pieţe şi la finanţare, dar şi un mediu de reglementare mai predictibil, ar permite sectorului privat să joace un rol important în ceea ce priveşte reducerea costurilor, creşterea productivităţii şi stimularea inovării şi a noilor tehnologii.
SUA, al doilea mare emitent de dioxid de carbon la nivel mondial, au fost un susţinător al Acordului de la Paris, angajându-se iniţial să reducă emisiile până în anul 2025 cu 26-28%, faţă de nivelul din 2005. După ieşirea temporară din Acordul de la Paris, SUA au revenit, cu angajamente ambiţioase care vizează o reducere semnificativă a emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2030.
În anul 2022, a fost adoptat în SUA Actul pentru reducerea inflaţiei (IRA), o componentă majoră a acestuia vizând problematica schimbărilor climatice. Pe lângă alte reglementări (de ex. cu privire la reducerea deficitului bugetar şi a presiunilor inflaţioniste asupra economiei, asigurarea echităţii şi a solidarităţii la nivelul societăţii în ceea ce priveşte impozitarea şi alocările bugetare ş.a.), din perspectivă climatică, IRA este considerat cel mai important pachet de măsuri din istoria SUA pentru reducerea poluării cu emisii de carbon, instituind o serie de mecanisme privind:
► creditele fiscale şi subvenţiile directe;
►premisele pentru realizarea de investiţii majore în soluţiile de securitate energetică – de ex. investiţii pentru creşterea eficienţei energetice a amplasamentelor industriale, soluţii pentru a produce energie curată şi a facilita tranziţia verde ş.a., considerate că ar putea reduce pe termen lung inclusiv cheltuielile consumatorilor;
►reformele necesare pentru atenuarea schimbărilor climatice, prin reducerea semnificativă a emisiilor de carbon până în 2030, reforme considerate ca putând avea pe termen lung o serie de alte efecte benefice, cum ar fi de exemplu preţul asigurărilor.
Această iniţiativă legislativă promovată în SUA, cu referire inclusiv la problematica privind schimbările climatice, confirmă nevoia unor reforme structurale şi a proiectelor de anvergură în sectoarele reprezentative, dar şi necesitatea finanţării corespunzătoare şi a promovării programelor de dezvoltare în numeroase domenii.
De remarcat faptul că acest program complex evidenţiază ideea de acţiune concertată şi sincronizată a mix-ului de politici în vederea atingerii unor obiective economice şi sociale majore, aspecte despre care, de altfel, se discută de mult timp în multe alte ţări, inclusiv în România.
Iniţiatorii subliniază că politicile climatice propuse, orientate spre protecţia mediului, pot stimula simultan creşterea economică, printr-o serie de efecte interconectate. Acestea includ atenuarea emisiilor de gaze cu efect de seră, care, pe lângă beneficiile directe pentru climă, promit avantaje economice pe termen lung prin prevenirea costurilor asociate deteriorării mediului. Investiţiile în adaptarea la efectele schimbărilor climatice, cum ar fi consolidarea infrastructurii, se arată a fi mai puţin costisitoare comparativ cu consecinţele neglijării acestora. De asemenea, reducerea poluării şi a efectelor nocive ale acesteia asupra sănătăţii forţei de muncă ar putea conduce la creşterea productivităţii, iar adoptarea energiei verzi poate reduce dependenţa economică de volatilitatea preţurilor combustibililor fosili. În plus, sprijinul guvernamental pentru cercetare, dezvoltare şi inovare în domeniul climatic este crucial pentru accelerarea progresului tehnologic, fără de care, investiţiile private ar putea rămâne suboptime. Această abordare integrată sugerează o viziune în care politicile climatice nu doar protejează mediul, ci şi impulsionează creşterea economică durabilă.
La nivel internaţional au fost şi voci care au susţinut că iniţiative precum Actul pentru reducerea inflaţiei ar putea presupune o mai mare relocare a capacitaţilor de producţie către SUA, sugerând chiar potenţiale efecte de încetinire a tranziţiei ecologice la nivel global. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere şi faptul că o reevaluare corespunzătoare a priorităţilor climatice în celelalte ţări ar putea avea ca efect investiţii globale mai mari în domeniul tehnologiilor verzi, implicit, o lărgire a bazei globale de producţie în sectoarele verzi.
La finele anului trecut, SUA şi China au reafirmat angajamentele asumate prin Declaraţiile comune SUA-China din anul 2021 privind abordarea problemelor climatice şi consolidarea acţiunilor ce se impun pentru implementarea efectivă a Acordului de la Paris, în lumina principiilor privind echitatea şi responsabilităţile comune, dar diferenţiate prin prisma circumstanţelor naţionale specifice.
Mai mult, conştientizând rolul extrem de important pe care îl joacă la nivel mondial şi pentru a răspunde de o manieră semnificativă la provocările generate de schimbările climatice, SUA şi China au decis să operaţionalizeze un Grup de lucru pentru îmbunătăţirea acţiunii climatice, având în vedere necesitatea cooperării şi a dialogului pentru accelerarea acţiunilor climatice în anii care urmează. Acest Grup de lucru pentru îmbunătăţirea acţiunii climatice, constituit din oficiali ai ministerelor şi ai agenţiilor guvernamentale relevante din cele două ţări, se va focusa pe implementarea proiectelor de cooperare în domeniile cheie stabilite prin Declaraţiile comune din anul 2021, precum tranziţia energetică, economia circulară, eficientizarea resurselor ş.a. şi va realiza schimburi de bune practici şi de informaţii referitoare la politicile, tehnologiile şi alte măsuri relevante privind strategiile şi politicile energetice (de ex. pentru monitorizarea şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, dezvoltarea capacitaţilor de producere a energiei regenerabile, economia circulară ş.a.). Nu în ultimul rând, SUA şi China s-au angajat să sprijine cooperarea în domeniul climatic între state, regiuni şi oraşe, în domenii relevante precum sectorul energetic, transporturile, clădirile, deşeurile, defrişările ş.a.
Uniunea Europeană – Pentru a împiedica încălzirea planetei cu mai mult de 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, UE s-a angajat, prin Pactul Verde European şi prin Legea europeană a climei, ca până în anul 2050 să facă din Europa primul continent neutru din punct de vedere climatic.
Net Zero Industrial Act completează Legea europeană a climei şi sprijină o tranziţie socială echitabilă şi competitivitatea UE prin fondurile Bugetului UE de coeziune, dar şi prin fondurile NextGeneration EU.
De asemenea, criza energetică a determinat o altă iniţiativă şi anume Planul REPowerEU, care vizează o serie de aspecte relevante din această perspectivă, precum consolidarea securităţii energetice, diversificarea matricei de energie şi extinderea utilizării surselor locale de energie regenerabilă.
Pentru realizarea dezideratului stabilit prin Pactul Verde European, Legea europeană a climei prevede anumite obiective intermediare, cum ar fi cel privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55 la sută până în anul 2030 (comparativ cu nivelul din anul 1990) sau stabilirea de către CE a obiectivului intermediar la nivel european pentru orizontul 2040.
În acest context, la începutul lunii februarie a.c., CE a lansată în dezbatere publică o Comunicare privind obiectivul climatic al Europei pentru 2040 (Asigurarea viitorului nostru. Obiectivul climatic al Europei pentru 2040 şi calea către neutralitate climatică până în 2050, pentru o societate durabilă, justă şi prosperă).
Astfel, în continuarea obiectivului propus pentru anul 2030 prin pachetul Fit for 55 de reducere cu 55 la sută a emisiilor poluante faţă de nivelul aferent anului 1990, şi care se află în implementare la nivelul statelor membre ale UE, CE a avansat recent în dezbatere publică propunerea privind reducerea emisiilor nete de gaze cu efect de seră ale UE cu 90 la sută până în 2040, comparativ cu anul 1990, şi a iniţiat dialogul cu autorităţile naţionale ale statelor membre.
Propunerea privind obiectivul de reducere cu 90 la sută a emisiilor poluante a fost fundamentată pe analiza de ansamblu a CE privind emisiile de gaze cu efect de seră şi dinamica acestora, pe impactul asupra mediului şi pe studiile ştiinţifice disponibile la nivel internaţional în materie de climă, dar şi pe evaluarea costurilor asociate realizării acestui obiectiv, pentru determinarea necesarului de finanţare în următorii ani.
Este de aşteptat ca, în noua componenţă şi prin noul mandat pentru perioada 2024-2029, Comisia Europeană să transpună obiectivul climatic stabilit pentru orizontul 2040 într-un nou pachet de acţiuni şi reglementări. Prin urmare, este foarte important ca în această etapă de dezbatere publică, statele membre, inclusiv România, să îşi identifice avantajele competitive proprii, sursele de finanţare, măsurile de optimizare şi de eficientizare a costurilor, ţinând cont de specificul şi particularităţile fiecărei ţări, în dialogul cu CE şi cu investitorii internaţionali. De asemenea, statele membre ar trebui să identifice dependenţele considerate critice, sursele alternative de aprovizionare, dar şi alte aspecte precum mecanismele necesare pentru ajustarea inegalităţilor sociale şi măsurile de compensare pentru o tranziţie socială justă.
Provocări şi oportunităţi pentru dezvoltarea României
Pe parcursul ultimelor decenii, în România, s-au înregistrat reduceri semnificative de emisii de gaze cu efect de seră. Potrivit datelor publicate atât de Eurostat, cât şi celor rezultate din baza de date EDGAR, România îşi redusese deja nivelul net al emisiilor de gaze cu efect de seră la aproape jumătate în anul 2000 faţă de nivelul din 1990, în mare parte şi ca urmare a schimbărilor structurale ale economiei în perioada post-comunistă (de exemplu, reducerea semnificativă a activităţii industriei grele şi a utilizării cărbunelui). În anul 2021, emisiile nete de gaze cu efect de seră ale României reprezentau, conform Eurostat, doar 29 la sută comparativ cu nivelul din 1990. Cu toate acestea, îndeplinirea obiectivelor climatice vine la pachet o serie de provocări, cum ar fi decarbonizarea sistemului energetic, în ansamblul său. Principalii piloni ai procesului de decarbonizare sunt eficienţa energetică, electrificarea industrială, combustibilii, materiile prime şi sursele de energie cu emisii scăzute de carbon, captarea, utilizarea şi stocarea carbonului.
Cu alte cuvinte, pentru a ne îndrepta către o economie mai ecologică şi mai competitivă, cu emisii reduse de carbon, care să utilizeze eficient resursele şi să fie cât mai rezistentă la riscurile pe care le presupun schimbările climatice, trebuie să crească eficienţa energetică şi sectoarele economice să reducă nivelurile emisiilor de gaze cu efect de seră.
În luna martie a.c., Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a publicat Studiul Economic pentru România, ediţia 2024, care a fost lansat la Bucureşti, în prezenţa Secretarului general al OCDE, domnul Mathias Cormann. Din perspectiva schimbărilor climatice, unul dintre principalele mesaje ale Studiului Economic al OCDE este acela că, deşi sunt planificate sau în curs de desfăşurare investiţii semnificative pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cauzate de activităţile de generare a energiei electrice sau de transporturi, România trebuie să facă mai mult pentru a atinge emisii de gaze cu efect de seră nete zero până în anul 2050. În acest sens, potrivit studiului, este necesar un pachet cuprinzător de politici pentru a accelera procesul de reducere a emisiilor de carbon de o manieră mai eficientă şi mai echitabilă, cu reglementări mai stricte, printr-o bună guvernanţă şi mai mult sprijin public pentru investiţiile ecologice. România trebuie, de asemenea, să îşi consolideze rezilienţa la impactul schimbărilor climatice.
În cazul României, 82 la sută din emisiile de gaze cu efect de seră sunt generate de activitatea economică, restul de 18 la sută fiind produse de gospodării. Prin urmare, tranziţia verde va avea efecte atât asupra populaţiei, cât şi asupra economiei. Toate sectoarele economice vor intra sub incidenţa decarbonizării, însă în condiţiile în care principalul generator de emisii de gaze cu efect de seră este sectorul energetic şi al combustibililor, tranziţia energetică joacă un rol major. Pe lângă sectorul energetic, alte domenii care generează niveluri semnificative de emisii de gaze cu efect de seră sunt agricultura, procesele industriale şi tratarea apelor şi a deşeurilor.
Pentru atingerea ţintelor climatice, sunt necesare mecanisme care să contribuie la creşterea rezilienţei şi a capacităţii de adaptare la pericolele legate de schimbările climatice la nivelul întregii economii a României. Decarbonizarea sectoarelor economice este un proces complex care presupune investiţii substanţiale şi un set de acţiuni şi instrumente de politică, ce trebuie să ţină cont de specificul economiei (de exemplu, stimulente economice, investiţii pe termen lung în tehnologii cu emisii scăzute de carbon, consolidarea reţelelor de transport şi distribuţie de energie electrică, implementarea şi extinderea capacităţilor de stocare în baterii pentru a susţine dezvoltarea surselor de energie regenerabilă, creşterea eficienţei energetice a clădirilor, ş.a.). În plus, este importantă implementarea politicilor care să asigure infrastructura necesară pentru a menţine dinamica activităţilor economice şi a permite investiţiile în decarbonizare, atât de utile în tranziţia verde.
În plus, pe lângă eforturile susţinute pe care le implică procesul de decarbonizare în vederea îndeplinirii angajamentelor în domeniul schimbărilor climatice, trebuie abordate concomitent şi alte imperative concurente, precum revenirea din crizele multiple traversate recent, pregătirea pentru o lume a automatizării şi a inteligenţei artificiale, dezvoltarea pe pieţe din ce în ce mai competitive, aspecte care vor genera inevitabil o serie de schimbări structurale la nivelul economiei.
Un exemplu în acest sens îl poate constitui reorientarea cererii privind locurile de muncă, dinspre sectoarele poluante, generatoare de emisii de gaze cu efect de seră, către sectoarele mai verzi. De asemenea, riscurile aferente investiţiilor legate de decarbonizare, incluzând incertitudinile decurgând din modul de reglementare sau cu privire la apariţia tehnologiilor cu emisii scăzute de carbon, pot fi uneori destul de mari.
Totodată, costurile de finanţare pot fi mai mari pentru tehnologiile cu emisii reduse de carbon, ţinând cont de faptul că acestea necesită uneori mai mult capital decât cele cu emisii ridicate de carbon.
Tranziţia energetică poate fi însă facilitată de un mediu de afaceri dinamic, care să permită o relocare a factorilor de producţie de la firme mai puţin eficiente, către firme mai eficiente din perspectiva tranziţiei verzi (fie că vorbim de firme mari, de IMM-uri sau chiar de start-up-uri).
Încurajarea şi atragerea investiţiilor în România, prin dezvoltarea de activităţi noi, inovatoare, cu emisii scăzute de carbon reprezintă, aşadar, elemente cheie în procesul de decarbonizare, dar şi pentru susţinerea dezvoltării economice, cu atât mai mult cu cât, la nivel european, procesul de tranziţie către neutralitatea climatică reprezintă, alături de digitalizare, fundamentul planului pentru redresarea economică, ca urmare a efectelor pandemiei Covid.
Strategiile şi alte instrumente de politică care angrenează angajamente pe termen lung ale guvernului, pot contribui semnificativ la atragerea investiţiilor în tehnologii cu emisii scăzute de carbon. Un exemplu în acest sens este Strategia pe Termen Lung a României pentru Reducerea Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră sau Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice (PNIESC) 2021-2030, care facilitează îndeplinirea angajamentelor asumate la nivel european.
Pe termen scurt, trebuie avute în vedere creşterea eficienţei energetice şi extinderea implementării surselor regenerabile, în domenii precum transportul rutier sau industria uşoară. Reducerea emisiilor rezultate din generarea energiei se poate totuşi baza pe tehnologii deja existente şi relativ accesibile ca preţ, însă o provocare majoră va fi reprezentată de necesitatea decarbonizării pe termen lung a unor sectoare precum industria grea, agricultura, managementul deşeurilor sau transportul mărfurilor, în cazul cărora procesul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră este mult mai dificilă, depinzând în mare măsură de evoluţiile tehnologice (de exemplu, hidrogenul verde, captarea, stocarea şi utilizarea carbonului ş.a.).
Pe de altă parte, pentru a sprijini procesul de tranziţie verde a economiei, vor fi necesare investiţii substanţiale. Potrivit unui raport al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală privind clima şi dezvoltarea , în cazul României, investiţiile necesare pentru tranziţia verde în câteva sectoare economice cheie sunt estimate la aproximativ 3 la sută din PIB-ul cumulativ până în 2050. Altfel spus, investiţiile necesare pentru atenuarea schimbărilor climatice în domeniile cele mai relevante pentru decarbonizare (energie electrică, clădiri şi transporturi) sunt estimate la 2,9 la sută din PIB-ul cumulativ până în 2050, pe lângă investiţiile necesare în alte sectoare pentru adaptarea la schimbările climatice, care s-ar putea ridica la încă 1,3 la sută din PIB-ul cumulativ.
De exemplu, în cazul României, resursele de energie electrică sunt concentrate cu precădere în partea de est a ţării, unde se află centrala nucleară de la Cernavodă şi în apropierea Mării Negre, unde se aşteaptă producţia unor cantităţi importante de energie eoliană. Pentru a gestiona corespunzător cantităţile suplimentare de energie electrică produsă din surse regenerabile, vor fi necesare însă investiţii semnificative în infrastructura care este asociată energiei electrice. Un exemplu în acest sens ar putea fi consolidarea sistemului de transport al energiei, pentru a conecta această regiune cu centrele de cerere din partea de vest a ţării sau investiţii în servicii auxiliare sau în capacităţile de rezervă, pentru a se asigura securitatea alimentării cu energie. În plus, pentru facilitarea şi stimularea exportului de energie regenerabilă, sunt necesare investiţii pentru asigurarea şi consolidarea interconexiunilor la nivel internaţional.
În acest context şi în condiţiile în care România se confruntă cu constrângeri bugetare semnificative, pe lângă finanţarea din fonduri publice, inclusiv din fonduri europene, un rol important va reveni investiţiilor verzi adecvate din zona privată, care să conducă investitorii către tehnologii şi domenii mai puţin poluante, prin implementarea unor stimulente şi a unor cadre adecvate de guvernanţă.
Măsurile de atenuare a schimbărilor climatice şi de adaptare la acestea vor genera, ca în multe alte situaţii, câştigători şi perdanţi. De aceea, este foarte important ca România, în procesul de tranziţie către neutralitatea climatică, să valorifice oportunităţile şi potenţialul pentru creşterea economică, pentru pieţe şi modele de afaceri noi, pentru dezvoltarea tehnologică şi pentru crearea de locuri noi de muncă. Cât de mult se va reuşi acest lucru, va depinde de numeroşi factori, precum investiţiile semnificative în atenuarea, adaptarea şi rezilienţa la efectele schimbărilor climatice. Nu în ultimul rând, aşa cum am detaliat mai sus, trebuie avut în vedere că politicile privind tranziţia climatică se transmit peste graniţe, iar o lipsă de coordonare ar putea accentua provocările generate de amploarea fenomenului de tranziţie climatică şi chiar decalajele economice existente între ţări. De aceea, România ar putea avea în vedere dezvoltarea de parteneriate cu statele din zonă şi chiar stabilirea de alianţe strategice la nivelul Europei Centrale şi de Est, în domeniile considerate relevante pentru ţara noastră din perspectiva schimbărilor climatice.
Este esenţial să abordăm acum problema schimbărilor climatice, de dragul generaţiilor viitoare. Consecinţele lipsei de acţiune vor avea un impact profund asupra lumii viitoare. Creşterea nivelului mării, fenomenele meteorologice extreme, deficitul de alimente şi de apă şi distrugerea ecosistemelor sunt doar câteva dintre provocările cu care ne vom confrunta şi care se vor acutiza dacă nu luăm măsuri imediate şi decisive. Prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, trecerea la surse de energie regenerabilă şi punerea în aplicare a unor practici durabile, putem atenua cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice. Protejarea mediului înconjurător prin dezvoltare ecologică şi combaterea schimbărilor climatice nu este aşadar o alegere, ci o responsabilitate faţă de generaţiile viitoare
Transferul de generaţii în business este esenţial pentru continuitatea afacerilor antreprenoriale din România. Miza acestui transfer este să aducă valoare adăugată, inovaţie, creştere şi o nouă viziune.
