BusinessMagazin

Blog

  • SEXvertising

    O femeie cu parul ravasit sta deasupra unui barbat fara camasa, intins pe pat, care zambeste larg; dedesubt scrie: „Incercati asa ceva acasa“. Nu e o reclama la bere, la parfum sau la vreun DVD Kama Sutra. E o reclama pentru apartamentele Herald Towers din Manhattan, New York.

     

    Intr-un print pentru apartamentele Link, si ele tot din Manhattan, o femeie rujata si topless (doar un pic dintr-un san este vizibil) e infatisata intr-un apartament, in timp ce pe spatele dezgolit ii este aplicat un tatuaj. O reclama glossy pentru apartamentele Altair 20 din Manhattan arata o cabina de dus inconjurata de vegetatie luxurianta si o femeie dezbracata, cu un banner pozitionat strategic, pe care scrie „Spre padurea tropicala Altair 20“.

     

    Asadar, unele dintre reclamele pentru apartamentele noi din acest an aduc mai mult cu reclamele la prezervative, iar asta a facut ca multi ochi sa zaboveasca mai mult pe paginile de anunturi imobiliare, pana acum traditional-serioase. Dar au ridicat si obiectii in randul unor profesionisti de pe piata imobiliara si din cea de advertising, care au spus ca sexul nu a fost niciodata legat de marketingul imobiliar asa cum este, sa zicem, legat de muzica ori de lenjerie intima.

     

    Reclamele provocatoare sunt un mod sigur de a capta atentia consumatorilor intr-o piata mai inceata si mai competitiva. Dar aparitia lor ridica, de asemenea, intrebarea cum trebuie vandut domeniul imobiliar. Este advertising-ul cu aluzii sexuale o strategie desteapta care poate castiga cumparatori? Sau e doar o tactica lenesa, lipsita de creativitate, care alieneaza publicul? „De obicei erau foarte orientate spre eleganta“, spune despre reclamele din real estate Neil Binder, unul dintre sefii de la agentia imobiliara Bellmarc Realty: „Un tip cu manusi albe, deschizand usa, sau un cuplu care participa la un eveniment social, cu sunet de vioara in fundal. Acesta este o metoda de a vinde prestigiul New Yorkului din scoala veche“. Acum, zice Binder, „avem posterioare dezgolite“.

     

    A vinde imobiliare in aceste vremuri inseamna a vinde un stil de viata, potrivit profesionistilor din industrie. Oamenii „cauta o naratiune despre cum vor trai ei“, spune Jasmine Mir, senior vicepresedinte la Corcoran Sunshine Marketing Group. „Cred ca advertising-ul este, la baza, emotional“, adauga ea. „Cred ca oamenii trebuie sa fie vizati in aceasta piata tot mai mult intr-un fel irezistibil de emotional.“ Unii simt nevoia sa se opreasca si sa priveasca. Dupa cum glumeste Binder de la Bellmarc: „Sotia imi spune «Neil, cum de-ti ia asa de mult ca sa citesti anunturile imobiliare?»“. Reclamele cu tenta sexuala nu sunt chiar o regula – dar, pe de o parte, produc agitatie intr-o piata linistita si, pe de alta, apar pentru ca exista tineri carora le place sa zgaltaie din cand in cand normele. „Multe dintre reclame aratau la fel“, spune Highlyann Krasnow, COO si vicepresedinte al Developers Group, o firma de marketing si de vanzari. „Toate companiile faceau acelasi lucru. Pur si simplu nu mai era distractiv“, spune ea. Noua campanie a Developers Group infatiseaza un barbat si o femeie inlantuiti pe o masina de spalat, prinsi la mijloc intre cuvintele „Developing Passion“ („Pasiune in crestere“) si „W/D Hook-Up“ („Legatura via masina de spalat/uscat“ – W/D este prescurtarea de la washer/dryer). Pana acum, reclamele companiei nu au inclus femei doar partial imbracate si Krasnow spune ca nu are nici un interes sa fie „o companie plina de femei-sexy-in-bikini-pe-plaja“. „E si un fel de umor in spatele ei“, spune ea despre propria reclama. „O face sa para nitel mai inteligenta. In acelasi timp, facem aluzie la sex pentru ca sexul vinde.“

     

    Linda Kaplan Thaler, director executiv si director de creatie la Kaplan Thaler Group, o agentie de publicitate, spune ca promovarea unei proprietati prin imaginea unei femei bine inzestrate e un pas inapoi spre zilele in care barbatii erau singurii aducatori de venit. „E foarte limitat“, spune ea. „Nu cred ca mai este neaparat cel mai bun mod de a vinde orice.“ Krasnow spune ca astfel de reclame, care sunt mai uzuale in orase ca Las Vegas sau Miami, transmit mesajul ca barbatii sunt singurii clienti de imobiliare. „Sunt o multime de femei singure“, spune Krasnow. „Pentru mine, reclamele astea isi pierd cu totul din vedere publicul-tinta.“    

     

    Cateodata, totusi, publicul-tinta e un barbat heterosexual singur, asa cum a fost cazul apartamentelor Hudson 225, o cladire de locuinte de lux de langa strada Broome din in New York. La inceputul acestui an, Lizzie Grubman Public Relations (o firma renumita pentru clientii sai celebri ca Russell Simmons, Tommy Mottola si Britney Spears) a lucrat alaturi de Corcoran Group la un eveniment promotional care era parte a unei campanii de marketing pentru Hudson nr. 255, la Classic Car Club Manhattan, vizavi de cladirea de apartamente. (Cei care cumpara apartamente aici primesc calitatea de membru al clubului si „o biblioteca“ din care pot imprumuta o gama de masini scumpe, inclusiv un Porsche Speedster 1957 si un Aston Martin 1977). Top-modelele angajate pentru eveniment s-au invartit printre potentialii cumparatori, masini si bar invesmantate doar de pantaloni scurti, „pasties“ (bucati de material in diverse forme si culori care acopera sanii – n.r.) si body painting. Painting-ul amintea de costumele mulate pe corp ale pilotilor de curse, iar cuvintele „Apartamentul e inclus. Fata nu e inclusa“ erau scrise pe spatele modelelor. Thaler spune ca n-a fost surprinsa – mai degraba „neimpresionata“.

     

    „Cred ca intreaga conceptie de a folosi sexul pentru a vinde apartamente e desueta“, spune ea. „In anii ‘80 sau ‘90, sexul era foarte scandalos, obraznic si tabu, asa ca toata lumea voia sa traga o ocheada.“ Acum e ubicuu. Si, spre deosebire de multe clisee, „sexul vinde“ nu este neaparat unul adevarat. Deborah Morrison, profesor asociat in orasul Eugene, la University of Oregon, care se specializeaza in publicitate, spune ca studiile arata ca in timp ce oamenii se holbeaza la reclamele incarcate de sex, companiile nu obtin intotdeauna ce si-au dorit cand au platit campania. „Partea amuzanta este ca cineva ar putea sa-si aminteasca imaginea“, spune Morrison, „dar pot sa pun pariu ca nu-si va mai aminti pentru cine era reclama si unde a vazut-o“. Jasmine Mir de la Corcoran Sunshine Marketing spune ca in cazul imobilului din Hudson 255, tehnica de marketing a fost un risc, insa unul calculat. „Multe femei au raspuns chiar mai bine decat ne asteptam“, spune ea. Strategia nu e buna pentru orice proprietate, totusi. Planul de marketing al lui Corcoran pentru Hudson 255 este foarte diferit de cel pentru imobilul de apartamente Stanhope din Fifth Avenue nr. 995, langa Muzeul Metropolitan de Arta din New York, care are o reclama print infatisand fatada austera a cladirii.

     

    Cele mai recente reclame de promovare a companiei Corcoran, o serie de portrete in alb si negru, vizeaza consumatori variati. Reclamele arata o fermecatoare femeie mai in varsta, doua gemene in costume albe de tenis, un cuplu tinandu-se de mana, un copil in scutece, femei in costume de baie si o femeie, un baiat si doi caini pe niste trepte.

     

    Dar este si o imagine a unui barbat cu pieptul dezgolit, alaturi de cuvintele „Triple-Mint, nou pe piata“, care a inspirat genul de sporovaiala rezervat de obicei pentru o reclama Calvin Klein („mint“ este un termen folosit in domeniul imobiliar pentru a indica starea perfecta a unui imobil). De fapt, unii consumatori sunt mai multumiti sa vada un barbat atragator intr-o reclama imobiliara decat o femeie sexy.

     

    „Inca din epoca timpurie a Madison Avenue (bulevard-simbol al industriei americane de publicitate – n.r.), am fost asaltati de femei aproape despuiate, asezate sugestiv pe automobile, mobila, cherestea si aparatura electrocasnica“, scrie un vizitator al portalului Towleroad.com, un site unde cititorii discuta un panou din Chelsea infatisandu-l pe barbatul „Triple-Mint, nou pe piata“. Unul dintre vizitatori a adaugat ca „era si timpul sa ne luam si noi o revansa atragatoare“. Un alt cititor s-a marginit insa sa se intrebe despre barbatul din reclama: „Ni-l da si pe el la pachet cu apartamentul?“

     

    Traducerea si adaptarea de Mihai Mitrica

  • Apel la deontologie

    Clubul Roman de Presa se pronunta in dezbaterea publica despre colaborarea unor jurnalisti cu serviciile secrete.

     

    Clubul Roman de Presa (CRP) a solicitat saptamana trecuta jurnalistilor romani sa respecte codul deontologic si sa evite conflictele de interese – in speta sa nu fie membri ai vreunui partid politic, informatori sau ofiteri acoperiti ai vreunui serviciu secret. In plus, CRP a cerut tuturor jurnalistilor aflati in una dintre aceste situatii sa inceteze astfel de colaborari. Intr-un comunicat al consiliului de onoare al organizatiei, CRP a admis ca serviciile secrete au posibilitatea de a infiltra, cu respectarea legii, ofiteri acoperiti si de a recruta informatori din mediile pe care le socotesc de cuviinta, precizand in acelasi timp ca trebuie sa justifice aceste actiuni, din punct de vedere operational si financiar, in fata Parlamentului.

     

    „Clubul Roman de Presa considera ca exista o incompatibilitate fundamentala intre meseria de jurnalist si statutul de ofiter acoperit sau informator pentru serviciile secrete“, se arata in comunicatul CRP „intrucat in aceste cazuri din urma informatia este folosita in regim confidential, secret“.

     

    CRP a amintit si faptul ca in codul deontologic al ziaristului se interzice ca jurnalistul „sa fie partas la intelegeri care ar putea afecta impartialitatea sau independenta sa“, iar orice acord cu un serviciu secret restrange impartialitatea si independenta.

     

    In aceste conditii, consiliul de onoare al Clubului Roman de Presa considera ca, pe langa recomandarea ca ziaristii sa nu fie membri ai vreunui partid politic, „se impune adaugarea in codul deontologic a recomandarii ca jurnalistii sa nu fie angajati ca informatori sau ofiteri acoperiti ai unui serviciu secret“. In consecinta, CRP a modificat articolul referitor la astfel de incompatibilitati. Noua formulare este urmatoarea: „Pentru a evita conflictele de interese, se recomanda ca ziaristul sa nu fie membru al vreunui partid politic si sa nu fie angajat ca informator sau ofiter acoperit al unui serviciu secret“.

  • E bine pentru Axel Springer

    Axel Springer AG, cel mai mare publisher de ziare din Europa, a anuntat ca profiturile pe primul semestru din 2006 au crescut cu 10% multumita vanzarilor in crestere de publicitate, precum si lansarii de noi titluri. Profiturile nete au crescut pana la 111,4 mil. euro, de la 101,3 mil. euro in perioada similara a anului trecut, a anuntat saptamana trecuta compania cu sediul in Berlin. Vanzarile au scazut cu 1,7%, pana la 1,17 mld. euro, dupa ce anul trecut si-a unit o unitate tipografica cu una a rivalului sau, Bertelsmann.

     

    Axel Springer a decis sa se concentreze pe ziare si reviste dupa ce in ianuarie organismele de reglementare au invalidat o intelegere prin care grupul german urma sa cumpere ProSiebenSat.1, cel mai mare broadcaster privat din Germania, pentru 4,2 miliarde de euro.

     

    Saptamana trecuta Axel Springer a anuntat ca este posibil ca profitul operational anual sa creasca si mai mult. „Noile publicatii sunt un succes printe advertiseri si cititori“, a spus directorul executiv Mathias Doepfner (foto) reporterilor. Unul dintre titlurile Axel Springer, Fakt, a devenit cel mai citit ziar din Polonia la doua luni de la lansarea din 2003, avand acum un tiraj de peste 500.000 de exemplare. In primavara, a lansat un alt ziar in Polonia, Dziennik, concurent pentru Gazeta Wyborcza, cel mai important ziar polonez de calitate. Compania monitorizeaza o serie de piete pentru a lansa noi titluri, inclusiv tari din estul Europei, Rusia, Franta si Spania. Capitalizarea de piata a companiei, care este listata la Frankfurt, e de 3,7 mld. euro.

  • Lui Ed ii plac cifrele mari

    Internet oriunde si oricand, accesibil precum radiourile FM. Telefoane mobile carora le poti vorbi si care iti raspund precum secretarele. Masini de politie inteligente, capabile sa identifice instantaneu infractorii.

     

    Acestea sunt tehnologiile pe care le introduce deja pe piata gigantul american Motorola, concomitent cu o competitie pe viata si pe moarte  cu Nokia pentru dominatie in industria telefoanelor mobile si a echipamentelor telecom.

     

    AMBITIILE LUI ED ZANDER: Dupa ce acum cativa ani a inregistrat un moment de criza, Motorola a recurs la cateva complicate interventii chirurgicale asupra liniilor de business si managementului – iar recent s-a prezentat cu bilantul si proiectiile de viitor in fata a sute de analisti financiari si telecom, care ar trebui sa certifice gradul de sanatate economica a companiei. Ed Zander, chairman si director executiv al Motorola, a vorbit fara mari emotii, hotarat sa invinga scepticismul celor care stiu ca, desi profitul a crescut cu 48% in trimestrul al doilea din 2006, actiunile au avut in general un trend descendent pe bursa americana.

     

    Zander seamana cu Berlusconi – si e la fel de ambitios: cand unul dintre presedintii sai i-a spus ca a vandut 50 de milioane  de telefoane cu clapeta Razr, Ed Zander a stabilit imediat sa livreze pe piata alte 500 mil. Ii plac de altfel cifrele mari. Strategia Motorola se desfasoara sub sloganul „Connect the unconnected“, iar in proiectiile de viitor e mentionat numarul „neconectatilor“ la serviciile de voce si Internet – trei miliarde la nivel mondial.

     

    CE SPUN CIFRELE: Una dintre problemele companiei ramane aceea ca, desi a lansat, in secolul trecut, primul telefon mobil comercial din lume, se mentine de multa vreme pe pozitia a doua a clasamentului mondial al producatorilor, dupa Nokia, o companie dintr-o tara – Finlanda – cu o populatie doar putin mai mare decat a orasului Chicago, locul in care Motorola isi are cartierul general. Daramarea Nokia de pe piedestalul primei pozitii mondiale nu pare o misiune imposibila. Cu nedisimulata satisfactie, Ron Garriques, presedintele diviziei de echipamente mobile, prezinta evolutia cotelor de piata din ultimele sapte trimestre.

     

    In vreme ce finlandezii au crescut cu 3,7%, o evolutie gen „flat line“, cota americanilor a saltat cu 8,6%. Dar diferenta dintre cele doua cote de piata ramane, totusi, de 11,3 procente. Garriques face inca o comparatie: pe primul semestru din 2006 veniturile Motorola din telefoane mobile au crescut cu 27%, fata de 25% cat a inregistrat Nokia, care are insa un plus de 500 de milioane de dolari, atingand 4,8 miliarde.

     

    Sa simta oare deja Nokia in ceafa suflarea Motorola, asa cum spun unii? Tot ce se poate, pentru ca productia telefoanelor mobile e cea mai dinamica industrie de pe glob, iar in aceasta cursa nebuneasca resursele financiare si tehnologice conteaza. Iar Motorola nu pare sa se zgarceasca; a cheltuit in ultimele luni 8 miliarde de dolari pe achizitia unor companii tehnologice, a incheiat parteneriate pentru continut cu gigantii Yahoo!, Google si Kodak si si-a deschis doua centre de cercetare-dezvoltare in China, piata care odata cucerita i-ar asigura suprematia mondiala. Cel mai nou centru de cercetare a fost deschis in parteneriat cu producatorul chinez Huawei, parteneriat menit sa limiteze ascensiunea europenilor de la Ericsson sau Nokia in privinta retelelor de telefonie mobila de generatia a treia in standard UMTS.

     

    Directorul executiv Ed Zander se abtine insa sa avanseze un termen pentru victoria impotriva Nokia. Cum face o naveta intensa intre SUA si China, atunci cand vorbeste despre lupta cu competitorii s-a deprins sa foloseasca metafore care amintesc de ganditorii Zen: „E ca si cum ai escalada Himalaia. Te cateri. Te odihnesti. Te cateri din nou“. Pragmatici, oficialii Motorola au enuntat deocamdata un obiectiv a carui realizare este usor de  verificat: „Trebuie sa crestem mai repede decat creste piata“. Dar echipamentele de telefonie mobila nu sunt decat una dintre liniile de business ale Motorola. Dupa restructurare, in urma careia a renuntat la diviziile de semiconductori, echipamente medicale si energetice, au ramas trei domenii mari de activitate (Networks & Enterprise, Connected Home si Mobile Devices), iar la recenta reuniune a analistilor financiari si telecom, Motorola a dezvaluit cateva dintre tehnologiile pe care le pune la punct.

     

    „WE WERE THERE!“: Cantina specialistilor care lucreaza in Centrul de inovare Motorola din  Schaumburg, Illinois, este amplasata strategic in interiorul muzeului companiei. Asa cum aristocratii isi atarna pe pereti portretele stramosilor, Motorola a plasat la intrarea in spatiul cu artefacte tehnologice un urias poster: o imagine cu Neil Armstrong pasind pe solul selenar, peste care a fost suprapus sloganul „We were there!“, pentru ca Motorola a asigurat echipamentele pentru transmisia vocilor astronautilor la prima aselenizare, dupa cum a construit si primul ceas electronic, si prima statie de emisie receptie si primul radio pentru masina.

     

    Dincolo de aceasta panoplie a inventiilor, una dintre obsesiile strategilor Motorola este acum mobilitatea in comunicatii (urmatoarea faza de dezvoltarea a Internetului – spun ei), concept definit  de sintagma „Seamless mobility“. Pe scurt, aceasta inseamna acces permanent si usor la informatii, entertainment si comunicatii.

     

    Si pentru ca astfel de exprimari tehnice ii lasa in general indiferenti pe utilizatorii obisnuiti, Motorola vine cu demonstratii si exemple concrete. De pilda, in privinta serviciilor de voce va fi natural nu peste mult timp (tehnologia exista, insa trebuie convinsi operatorii) ca, daca ti-ai lasat telefonul mobil la parter si primesti un apel, acesta sa fie transferat automat pe telefonul fix din dormitorul de la etaj. Sau sa dialoghezi cu telefonul mobil, cerandu-i de pilda, prin voce, sa afiseze anumite poze facute acum trei zile sau sa caute numarul unei anumite persoane. Totodata, Internetul wireless de banda larga ar urma sa devina, in viziunea Motorola, la fel de banal si accesibil precum receptionarea posturilor de radio datorita tehnologiei WiMax. WiMax presupune instalarea unor antene care sa permita transmisia vocii si a datelor mai eficient si mai ieftin decat alte tehnologii wireless. Semnalul se transmite pe distante mai mari decat in cazul tehnologiei Wi-Fi utilizate in prezent in hoteluri, aeroporturi etc. pentru acces la Internet.

     

    DE LA TEORIE LA PRACTICA: Deja nu mai avem de-a face cu chestiuni teoretice, pentru ca Motorola a incheiat o alianta cu furnizorul nipon de comunicatii Softbank pentru a acoperi cu Internet fara fir intregul Tokio. Testele incep in aceasta toamna. Tot in Asia, compania americana a cumparat producatorul de echipamente telecom Nextnet impreuna cu care va construi in Pakistan, tara in care doar un procent nesemnificativ din populatie are acces Internet, o retea WiMax.

     

    Securitatea e un alt domeniu in care Motorola vine cu o alta viziune: tehnologiile pentru masini de politie care monitorizeaza video intreg traficul, culeg si prelucreaza informatii – suspectii fiind identificati imediat prin simpla citire a amprentei digitale – sunt deja pregatite de compania americana.

     

    Retele informatice ad-hoc create intre membrii echipelor de salvare sau interventie, intre vehiculele acestora, pentru comunicarea rapida si eficienta (asa-numitele „mesh networks“) sunt si ele puse la punct.

     

    DIRECTII STRATEGICE: Din toata aceasta avalansa de achizitii, parteneriate si lansari de noi tehnologii se disting totusi cu usurinta cateva directii de strategie: compania americana se concentreaza cu toate fortele pe India si China, tari in care traieste aproape o treime din populatia mondiala, mizeaza pe Internetul wireless de viitoare generatie, nu a uitat de conceptul la moda de casa digitala, vine permanent cu solutii de securitate, domeniu extrem de sensibil dupa 11 septembrie, si cauta sa bareze la mantinela companiile europene producatoare de echipamente telecom.

     

    In fata acestor evidente, incepi sa intelegi abia simtita iritare civilizata a oficialilor Motorola in fata intrebarii „Cand veti reveni pe prima pozitie in topul vendorilor de telefoane mobile?“. In definitiv, in contextul general al business-ului, poate nu conteaza atat de mult aceasta ierarhie. Si asta pentru ca vorbim mai intai de profit si perspective si abia apoi de orgolii.

  • Cifre sanatoase

    Desi cota de piata a Motorola a crescut cu 8,6% – fata de 3,7% in cazul Nokia – diferenta dintre cele doua companii ramane de 11,3%.

    • 22,1% Cota de piata globala a Motorola in trimestrul al doilea din 2006, cu peste 11 procente mai mica decat cea a Nokia (33,4%)
    • 27 mld. $ Veniturile anuale ale Motorola in 2003, inainte de restructurare, fata de 41-43 mld. $ in 2006, dupa restructurare
    • 2,2 milioane Numarul de telefoane mobile vandute zilnic in lume; pentru 2010, se estimeaza vanzari de 4 milioane zilnic
    • 1 mld. euro Profitul inregistrat de Motorola in trim. II din 2006 (crestere de 48% fata de aceeasi perioada a lui 2005); Nokia a inregistrat pentru acelasi interval un profit de 1,14 mld. euro, in crestere cu 43%.

  • Fenomenul QWERTY

    Solid si totusi usor, fara componente in miscare si rezistent la intemperii, utilizabil ca un computer sau ca un cititor de carti electronice, capabil sa se conecteze automat in retele wireless mesh, laptop-ul de 100 de dolari ameninta un sistem educational inca ancorat in epoca industriala.

     

    In urma cu cateva zile, un grup de deputati propunea o initiativa legislativa care prevedea dotarea fiecarui elev si fiecarui profesor din Romania cu un „laptop de 100 de dolari“, in mod gratuit. Costurile ar urma sa fie suportate de bugetul de stat, iar distribuirea ar urma sa se desfasoare pe parcursul anului 2007. Ministrul comunicatiilor si tehnologiei informatiei s-a grabit sa respinga proiectul, ceea ce a generat  reactii in presa si controverse pe diferite forumuri online.

     

    Privit mai intai ca o initiativa excentrica a profesorului Nicholas Negroponte (presedintele M.I.T. Media Labs), proiectul computerului portabil de 100 de dolari a implicat un volum considerabil de munca de cercetare si dezvoltare, iar suportul unor parteneri din industrie – AMD, Red Hat, Google, Nortel, Brightstar – a fost esential. In ultimul an proiectul a captat interesul a numeroase guverne, mai cu seama dupa ce firma taiwaneza Quanta a fost selectata pentru fabricatie. Pentru a lansa insa productia de mare volum – singura cale de a ajunge la costuri atat de coborate – este nevoie de o comanda de circa 4 mil. bucati. Nigeria a contractat deja un milion si alte cateva tari sunt pe cale sa se alature. Va fi oare si Romania printre ele? Am cateva motive sa cred ca nu.

     

    In primul rand, cred ca la noi nu s-a inteles despre ce este vorba. Atat initiativa organizatiei OLPC (One Laptop per Child) – care gestioneaza proiectul – cat si proiectul de lege initiat de deputatii romani vizeaza domeniul educatiei, asa ca nu ministrul comunicatiilor ar fi trebuit sa-si spuna parerea, ci ministrul educatiei. S-ar putea spune ca ministrul Hardau probabil nu stie ce este acest laptop si asteapta o opinie avizata de la specialisti. Din pacate, a avut parte de o opinie nu prea avizata, furnizata de ministrul Nagy. Argumentul ca „sistemul sugerat este limitat in functionalitati“ poate fi valabil intr-o comparatie cu un notebook de 1.500 de dolari, iar a deduce ca „performantele sunt incerte“ pe baza argumentului ca „procesorul este incet“ este riscant. Insa afirmatia ca „sistemul este lipsit de posibilitatea alimentarii cu energie electrica“ nu face decat sa ne confirme banuiala ca ministrul TI&C vorbeste din auzite si nicidecum pe baza unui raport serios elaborat de experti in educatie si informatica, asa cum ar fi normal. In al doilea rand, cred ca sistemul nostru educational actual este mult prea rigid pentru a accepta o uriasa schimbare de paradigma pe care proiectul „un laptop pentru fiecare elev si fiecare cadru didactic“ inevitabil ar provoca-o. Profesorul Seymour Papert – unul dintre pionierii utilizarii computerelor in educatie – descrie aceasta schimbare de paradigma folosind cateva „parabole“.

     

    Una dintre ele se bazeaza pe asa-numitul „fenomenul QWERTY“ si a fost enuntata in celebra sa carte „Mindstorms“. In epoca de inceput a masinilor de scris tehnologia era inca slab dezvoltata, iar in cazul tastarii rapide tijele se incurcau adesea si blocau masina. Rezolvarea a fost separarea pe claviatura a literelor care se succed adesea, ca sa se minimizeze sansa coliziunilor. Asa a aparut amplasamentul QWERTY, proiectat anume pentru a fi ineficient (adica pentru a nu permite tastarea foarte rapida). Dupa cativa ani problemele mecanice au fost rezolvate, dar claviaturile au pastrat acest model. Morala este ca adesea rezolvam probleme trecatoare si aplicam aceleasi solutii, multa vreme dupa ce problemele au disparut. Exemplul preferat de Papert este curricula scolara, care a fost conceputa intr-o epoca in care calculul aritmetic era important. Astazi nimeni nu mai calculeaza manual, dar continuam sa-i invatam pe copii aritmetica.

     

    Computerele schimba prea multe. Pentru un copil care deseneaza pe ecran un cerc folosind un limbaj de programare anume conceput (eventual Logo, inventat de Papert), o variabila nu mai e un concept abstract. Valorile ei schimba cercul in elipsa sau il reduc la o linie. Nu doar ca astfel calea spre algebra si geometrie e deschisa mult mai devreme, dar scoala are sansa sa re-devina atractiva, interesanta, „cool“. Cu conditia ca scoala sa inceteze sa bazeze pe modelul benzii de montaj si sa accepte ca traim in secolul 21.

  • Filozofi si lideri

    Cu cativa ani in urma, Peter Koestenbaum, profesor la catedra de filosofie a Universitatii San José, a inceput sa aplice filozofia in domeniul afacerilor, in management, in marketing si in planul gandirii strategice, scriind un volum de referinta, profund dar accesibil, despre virtutile liderului.

     

    O privire rapida asupra titlurilor din ampla bibliografie a lui Koestenbaum ne dezvaluie o aparenta polaritate a preocuparilor. De-o parte volumele „Exista un raspuns pentru moarte?“ sau „Vitalitatea mortii“, care manifesta o grija cu nuante terapeutice fata de tenebrele umane, de cealalta – „Alegand sa iubesti“, care afirma valorile pozitive, credinta dantesca potrivit careia iubirea „misca soarele si celelalte stele“. De fapt, cele doua atitudini descriu un profil perfect coerent: filozoful este un Sf. Gheorghe care infrange balaurul angoasei si care elibereaza iubirea si valorile etice solide de sub veghea bestiei.

     

    Nu intamplator am folosit aceasta din urma metafora a Eliberatorului. Ea vorbeste despre curentul filozofic pe care Koestenbaum il foloseste pentru a defini, in cartea de fata, esenta liderului: existentialismul. Miscarea existentialista in filozofie, extinsa rapid in literatura, arta, psihiatrie si psihologie, consta in accentuarea extrema a libertatii si a liberului arbitru. Un mod de a gandi care, prin fraze simple precum: „Alegerea imi apartine, am optat sa fac cutare lucru, noi suntem responsabili“, configureaza personalitatea celor care pot conduce in lumea de azi. Volumul dezvaluie natura fundamentala a conducerii in societatea contemporana, precum si caracteristicile eforturilor care sunt necesare pentru a deveni si a ramane un lider exceptional. Partea intai a cartii consta intr-o explicatie detaliata a modelului „Diamantul liderului“ (The Leadership Diamond a devenit chiar o marca de comert si servicii care ii apartine lui Peter Koestenbaum), care diseca structura gandirii de lider. E ceea ce cititorul este invitat sa afle si sa invete pentru a se instala, fara complexe si anxietati, eficient si autoritar, in „fotoliul“ de lider. Expunerea modelului include si discutii complementare, referitoare la natura timpului, la democratie, motivatie, echipa de lucru si la arta de a vinde. Urmatoarea sectiune abordeaza nevoia de excelenta si natura ei in afaceri, pe de-o parte la nivel organizational, unde – sustine autorul – dorinta de a atinge excelenta e necesara pentru succesul in afaceri si de cealalta, in plan personal, unde „dedicarea cuiva pentru a atinge excelenta e necesara sanatatii si longevitatii personale“. A treia parte se ocupa de implementarea modelului Diamantului, prin analiza catorva situatii in care poate fi pus un lider, atat in viata privata, cat si in afaceri. Tot aici intalnim diagnoze privind casnicia si banii, resursele umane si artele, culturile organizationale. Interesant, prin scrupuloasa disectie etica la care e supus, e scandalul Enron.

     

    Coagulat in jurul unei teme principale – liderul sau calitatea de lider – volumul vorbeste, de fapt, despre toate palierele semnificative ale lumii de azi si configureaza un portret ideal al celor care vor sa reuseasca in viata.

     

    Peter Koestenbaum, Liderul – fata ascunsa a excelentei,

    Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2006

  • Noutati

    Aventuri, afaceri, rapiri


    „Careul de asi“, aparut la editura Lucman, deruleaza aventurile Helgai Rolfe, insatiabila amatoare de sex si mostenitoare a miliardelor imperiului Rolfe, pe care il conduce cu o mana de fier. Daca in privinta afacerilor frumoasa detine controlul, nu acelasi lucru se petrece si cu apetitul ei pentru desfatari. Un calcai al lui Ahile pe care fostul ei asociat si amant, Jack Archer, il cunoaste si il foloseste cum stie mai bine. Avand nevoie urgenta de bani, il pune pe Christopher Grenville sa-i faca jocul si sa o seduca pe Helga. Cazuta in mrejele tanarului, Helga ajunge sa-l ceara de sot. La momentul cuvenit, Archer ii insceneaza viitorului insuratel o rapire, care o sileste pe miliardara sa plateasca o uriasa rascumparare.

     

    James Hadley Chase, Careul de asi,

    Editura Lucman, Bucuresti, 2006


     

    Patrulaterul conjugal

    Opera lui Jun’ichiro Tanizaki e instalata in raftul intai al literaturii japoneze contemporane, iar in Europa multe dintre cartile sale, fie ca este vorba despre „Elogiul umbrei“ sau despre „Confesiunile impudice“, au devenit repere literare. Tanizaki a explorat de-a lungul intregii vieti imperiul simturilor, zonele voluptuoase si tulburi ale poftelor trupesti. A impletit atractia pentru modernitatea occidentala cu fidelitatea fata de vraja culturii japoneze. Calmul usor nelinistitor al romanelor si povestirilor sale e cel care l-a sedus si pe cunoscutul regizor P.P. Pasolini, care marturisea ca a patruns in cartile japonezului asa cum, pe vremuri, Ulise a debarcat pe insula lui Circe. Ciudatenia romanului tradus acum la Nemira, provine, dincolo de performantele stilistice, din bizareria subiectului – relatiile dintr-un patrulater conjugal, format din Shozo, Shinako, Fukuko si pisica Lily, aceasta din urma – veritabil personaj principal al cartii.

     

    Jun’ichiro Tanizaki, O pisica, un barbat si doua femei,

    Editura Nemira, Bucuresti, 2006

  • Cum ajungi star peste noapte

    Lily Allen a luat cu asalt topurile britanice inainte sa fi auzit cineva de ea. Ce-i drept, a contribuit si faptul ca are parinti celebri.

     

    In teorie, suna absolut groaznic. Suna exact ca genul de om de care fugeam ca de ciuma pe cand eram la Oxford. Are parinti bogati si celebri. Este fiica unui tata actor/comedian/bautor/petrecaret de profesie celebru si a unei mame celebre (producator de filme). De fapt, nici nu pot sa-mi aduc aminte de ce e atat de celebru tatal ei, care e unul dintre acei oameni celebri pentru celebritatea lor. Ea aduce vag, si accentuez vag, cu persoana cu care este cel mai usor sa o compari, Kelly Osbourne, amandoua fiind pustoaice rasfatate care au ajuns unde sunt acum datorita parintilor lor celebri. Internetul o iubeste. Pagina ei de pe MySpace inregistreaza probabil cinci sute de milioane de vizualizari pe secunda. Presa o iubeste deja, aproape de dinainte sa fi lansat ceva. Are numai 21 de ani. Suna, repet, absolut insuportabil, dar lasati-va prejudecatile deoparte, caci – slava Domnului – Lily Allen a lansat unul dintre albumele verii. Fiti atenti!

     

    Single-ul sau de debut, Smile, tocmai a stat doua saptamani pe prima pozitie in topuri in Marea Britanie. Este, trebuie sa spun, absolut extraordinar, un sound triplu distilat al verii. Saltaret ca un hit pop jamaican de la jumatatea anilor saptezeci, cu un sound de dupa-amieze de vara ametite de bautura, peste care se suprapune visatoare vocea lui Lily. Adevarata surpriza nu o constituie insa faptul ca Lily are voce, pentru ca are asa ceva, ci versurile sale. Toata lumea o va compara inevitabil cu The Streets. La fel ca Mike Skinner, are un talent incredibil de a povesti despre viata din Anglia. E o maiestrie pe care si-o foloseste foarte bine pentru adevaratul moment triumfal al albumului sau de debut, piesa „Littlest Things“. Pe un beat superb de lenes cu sample-uri de pian, Lily Allen canta despre micile detalii pe care si le aminteste despre o relatie esuata: cum sta in casa imbracata cu tricoul fostului ei prieten sau cum i-a gasit colectia de materiale pornografice sub pat. Apoi mai e si felul in care canta. Trebuie sa recunosc ca suna extraordinar de ca lumea cu accentul ei de „fetita londoneza de bani gata care incearca sa para venita din ghetou“. La fel ca Arctic Monkeys, si-a dat seama ca o piesa pop perfecta se face din expresii argotice si ceva trivialitati.

     

    Despre Lily Allen s-a spus deja ca este „Urmatoarea Arctic Monkeys“, o trupa care a luat cu asalt industria muzicala britanica datorita fanilor castigati pe Internet. Cum industria se misca atat de repede in ziua de azi, o eticheta de genul „urmatorul…“ e o prezicere care e suficient sa fie enuntata ca sa se indeplineasca. Lily Allen chiar este urmatoarea Arctic Monkeys si gata.

     

    Bine, bine, sa recunoastem ca a ajuns unde se afla in prezent multumita ajutorului parintilor ei. Un exemplu bun: compozitorul lui Gwen Stefani i-a compus cateva piese. Cate persoane de 21 de ani ar colabora cu un asemenea compozitor inainte sa fi lansat macar un single? Acesta este modul in care functioneaza industria pop. Impacati-va cu ideea. Nu totdeauna ce-i bun razbate pana la varf. Asta e esenta pop-ului: nu conteaza talentul. Conteaza divertismentul oferit. Iar daca Lily Allen ofera divertisment din plin, asta se datoreaza partial si faptului ca este o pustoaica tare cu parinti la fel de tari. Seamana un pic cu Kelly Osbourne, dar e de un milion de ori mai tare, mai amuzanta, iar cantecele ei va vor face sa dansati prin gradina. S-ar putea ca Lily Allen sa dispara pana la anul pe vremea asta, dar va va face aceasta vara mult, mult mai frumoasa. Prindeti-o cat mai puteti.

  • Faceti loc pentru plasme

    Integrarea in UE ne va aduce si putina democratie a luxului: vor scadea cu 28% taxele vamale la electronicele de lux importate din Asia. Asta e vestea buna. Vestea proasta e ca, pana la integrare, aceasta veste buna ar putea sabota vanzarile producatorilor si retailerilor.

     

    Daca e bine promovata, o scadere de pret de cateva zeci de procente poate crea o animatie greu de stavilit printre cumparatori. Marturie sta si ultima dintre busculadele create recent in Bucuresti, cand in fata ultimului magazin Media Galaxy inaugurat (cel din complexul Unirea Shopping Center), cateva zeci de bucuresteni se asezasera la coada inca din noaptea precedenta, pentru ca Altex, detinatorul Media Galaxy, anuntase reduceri consistente la anumite produse.

     

    Daca efectul imediat al unei promotii este o psihoza trecatoare in randul cumparatorilor, din pricina careia oamenii cumpara si lucruri pe care nu si le doresc neaparat, eliminarea sau reducerea unor taxe care se regasesc in pretul final are un efect pe termen lung: cresterea pietei. Asa s-a intamplat in momentul in care au fost eliminate accizele pentru camerele foto digitale, incepand cu 1 ianuarie 2005. Dupa primele trei luni fara accize, vanzarile de camere digitale au inregistrat cresteri de 300-500%, in functie de categorie, constata atunci Valentin Negoita, presedintele Asociatiei Producatorilor si Distribuitorilor de Echipamente de Tehnologia Informatiei si Comunicatii (APDETIC).

     

    Este probabil ca o astfel de tendinta sa se inregistreze si dupa ce taxele vamale pentru electronicele din categoria de lux (in special plasme, televizoare LCD, proiectoare etc.) importate din Asia se vor fi redus de la 42% la 15%, dupa integrarea in UE. „Ne asteptam sa creasca cererea pentru electronicele de lux dupa scaderea taxelor. Oricum apetitul pentru aceasta categorie are o evolutie ascendenta“, spune Catalin Savulescu, director general al Panasonic Romania. „Este insa greu de estimat la cat se va cifra cresterea exacta generata de reducerea taxelor vamale“, adauga Savulescu. Circa 10 procente din cifra de afaceri a Panasonic Romania provin din vanzarea electronicelor de lux. Anul trecut compania a vandut in Romania de 42 de milioane de euro, pentru anul in curs directorul general estimand ca aceasta cifra sa creasca la 45 de milioane de euro.

     

    Cele 28 de procente care se vor scadea din nivelul actual de taxare vor da vant in panze cererii de electronice de lux, chiar daca nu toata diferenta se va regasi si in pretul final. Insa expectativa cumparatorilor, care vor astepta o iminenta ieftinire, ar putea reduce vanzarile pentru produsele de lux pana la 1 ianuarie 2007.

     

    „Este cert ca din toamna, mai ales in decembrie, vor actiona doua forte: vor fi clienti care vor cumpara electronice eventual pentru a le face cadou cu ocazia sarbatorilor de iarna, insa va fi si o categorie care va astepta scaderile de pret aduse de integrare“, crede Alexandru Dragoiu, director de vanzari la Rosal Import Export, producatorul marcii E-boda. „In luna decembrie facem circa 30-40% din cifra noastra de afaceri“, adauga Dragoiu, care estimeaza pentru 2006 vanzari de 4,1 mil. euro. Si Dan Ostahie, presedinte si director general al grupului Altex, este de parere ca piata electronicelor de lux va fi stimulata de reducerea taxelor la importurile din Asia. Totodata, el se asteapta ca o parte din clientii pietei de televizoare CRT (cu tub catodic) sa migreze catre piata televizoarelor cu plasma sau LCD. Ostahie estimeaza ca anul acesta in Romania se vor vinde circa 800.000 de televizoare cu tub catodic, in vreme ce vanzarile de LCD-uri si de plasme se vor cifra la circa 20.000 de unitati.

     

    Avand in vedere ca pretul mediu pentru un televizor cu tub catodic este de circa 100-130 de euro, o piata de 800.000 de unitati inseamna un volum de afaceri de aproximativ 80-100 mil. euro. Cifrele sunt mult mai modeste in cazul LCD-urilor si plasmelor. Dana Iorga, director general al IT&S – importator si distribuitor -, declara pentru ZF ca piata locala de plasme va fi anul acesta de 9.800 de bucati, adica circa 10 milioane de euro. IT&S distribuie plasme Nec si proiectoare Nec si Canon. Tot Iorga estima piata proiectoarelor la 8.800 de unitati – 7 mil. euro.

     

    Migratia spre piata electronicelor de lux are loc si multumita ieftinirii tehnologiei. In cazul plasmelor, inca de la sfarsitul lui 2004 au aparut primele produse cu preturi de sub 100 de milioane de lei (circa 2.500 de euro).

     

    Aceeasi tendinta de ieftinire incepe sa se manifeste si la televizoarele cu cristale lichide (LCD). Pe de alta parte, majoritatea producatorilor mari nu mai fabrica televizoare cu tub catodic decat pentru pietele mai sarace, iar disparitia acestei tehnologii va impulsiona cererea de televizoare cu plasma si LCD. Reducerea taxelor vamale va genera cresteri de vanzari si pe alte segmente de produse (DVD playere, de exemplu), insa aici impactul va fi mai mic, pentru ca astfel de electronice se vand deja la preturi accesibile. Un DVD player intra in marja de pret a 50-200 de euro, in functie de producator.

     

    Pe piata DVD playerelor, de scaderea taxelor vamale vor beneficia in primul rand producatorii consacrati (Sony, Panasonic, Philips) in detrimentul producatorilor locali. Totusi, directorul de vanzari de la Rosal Import Export nu se teme de momentul aderarii. „Produsele noastre nu sunt cu mult mai ieftine decat brandurile straine. In plus, noi facem electronice special pentru piata romaneasca si suntem atenti cum evolueaza gustul clientilor locali“, explica Dragoiu. Pe langa DVD playerele E-boda (produse care genereaza 65% din cifra de afaceri a companiei), Rosal mai vinde sisteme surround si televizoare LCD.

     

    O alta consecinta a ieftinirii electronicelor de lux va fi eliminarea importurilor ilegale din UE. Pana acum au existat importatori de televizoare LCD sau cu plasma care aduceau din Ungaria produsele fara a le declara la vama, facand astfel o „economie“ de 60%. Diferenta rezulta din neplata taxei vamale (42%) si din rambursarea TVA la iesirea din Ungaria. Catalin Savulescu de la Panasonic Romania afirma intr-un interviu anterior ca aceste importuri ilegale sunt una dintre cauzele pentru care compania sa a avut vanzari mai mici in vestul tarii.

     

    Putem insa fi siguri ca scaderea taxelor vamale se va regasi integral in pretul final? Nu cumva e natural sa existe distribuitori tentati sa transfere diferenta de 28 de procente direct in profitul propriu? Nu este exclus sa existe asemenea intentii, insa regulile jocului le fac principalii jucatori. Or, acestia deja au anuntat ca aderarea Romaniei la UE va insemna reducerea taxelor vamale. Totusi, reducerea de pret nu va fi egala cu minusul aplicat taxei vamale: electronicele de lux nu se vor ieftini chiar cu 28%, ci cu circa 20-25%. Diferenta poate fi explicata prin jocul adaosurilor puse la pretul de import de distribuitor si retailer. Dar chiar si asa, mica teorie din randurile de mai sus ramane valabila.