“În ziua în care am scos Integrata din faliment am fost sunată de preşedintele unei companii din Lyon care mă invita acolo pentru o discuţie. Mai aveam doar 500 de euro după plata tuturor datoriilor, iar la hotelul la care m-au cazat îmi ceruseră 498 de euro pentru o noapte”, îşi aminteşte antreprenoarea Doina Cepalis un moment esenţial în dezvoltarea companiei Te-Rox Prod, când rămăsese cu doi euro în buzunar într-unul dintre cele mai scumpe oraşe din Franţa. Preşedintele companiei Team Tex, una dintre cele mai importante în industria producătoare de scaune auto pentru copii, o chemase atunci pentru negocierea unui posibil contract pentru a salva fabrica de textile din Paşcani de la faliment. Nu a fost primită de preşedintele companiei, răspunsul a fost: “Îmi pare rău, nu te pot primi”. Motivul invocat de preşedinte a fost un parteneriat al companiei cu un fond de investiţii al unei bănci. Totuşi, după ce a fost plimbată prin fabrica din Lyon, Cepalis a obţinut întâlnirea care avea să îi ghideze afacerea: “…eu nu sunt croitoreasă, am venit pentru business şi dacă preşedintele companiei nu mă primeşte în clipa asta, plec, dar va rata o afacere în România”. Doina Cepalis a primit astfel ocazia de a pune pe tapet argumentele unei asocieri cu Integrata Paşcani, recent ieşită din faliment. După ce preşedintele a observat că antreprenoarea “are caracter” şi că “e normală, arată ca o italiancă”, a acceptat discuţia cu ea, dar i-a dat un răspuns evaziv: “Încercăm”.
Încercarea s-a concretizat în contracte şi în zece utilaje cu care la uzina din Paşcani, care producea iniţial produse din in şi cânepă, a început să facă centuri de siguranţă şi huse pentru scaunele auto pentru copii. Cu utilajele franţuzeşti şi în sistem lohn cu Team Tex, Te-Rox Prod a ajuns, în 2007, la o cifră de afaceri de 230.000 de euro, dar în numai cinci ani, în 2012, încasările au urcat ameţitor la circa 25 de milioane de euro. Cinci unităţi de producţie, toate răspândite în nordul Moldovei, exporturi în 50 de ţări şi circa 1.000 de angajaţi sunt cifrele concrete de pe cartea de vizită a companiei care pe piaţa locală vinde doar o jumătate de procent din producţie, exclusiv prin magazinul online pe care îl are.
Discuţiile corporatiste şi şedinţele foto nu sunt nici pe departe o rutină în activitatea Doinei Cepalis, care îşi petrece mai mult timpul în fabricile din zona Moldovei sau negociind cu clienţii contractele din afara ţării, răspunzând încontinuu la telefoane şi noaptea la e-mail-uri în franceză şi engleză. Totuşi, la gala Business Magazin “Woman in Power”, organizată în luna martie, ea a fost printre personajele care au ieşit în evidenţă, chiar dacă pe scenă îi făceau concurenţă o actriţă, o prezentatoare, o gimnastă, o femeie politician şi alte două doamne din mediul de afaceri românesc.
“Am fost sinceră”, spune ea, referindu-se la povestea legată de cumpărarea fabricii din Paş-cani, care a stârnit zâmbetele celor aflaţi la eveniment: “I-am spus soţului meu: «Vreau o fabrică», iar a doua zi m-am dus la licitaţie cu buletinul”. Dar lucrurile nu au fost atât de simple pe cât a reieşit din discuţia de pe scenă. “Nu mai vreau să vând gumă de mestecat, pot mai mult”, glumeşte antreprenoarea, care a intrat în lumea afacerilor conducând un lanţ de 37 de magazine alimentare în Roman.
După absolvirea Facultăţii de Ştiinţe Economice din Iaşi şi experienţa unor locuri de muncă în contabilitate, a devenit directorul economic al retailerului Moldova SA, care avea circa 200 de angajaţi. Lanţul de magazine a fost privatizat prin metoda MEBO – revoluţionară în acea perioadă, mai ales pentru că avea o procedură complicată – “mi se cerea astăzi la ora şapte un act, iar a doua zi trebuia să îl am”. Privatizarea a fost îngreunată şi de diverse interese referitoare la creşterea valorii imobiliarelor, preţurile pentru proprietăţi urcând în 1993 de peste opt ori. Boomul imobiliar din acea perioadă i-a adus câştiguri antreprenoarei, dar îşi aminteşte că nu se simţea împlinită şi era pregătită să facă mai mult. Provenind dintr-o familie de profesori, Doina Cepalis era fascinată de industria interbelică şi anticipa momentul venirii “patronilor industriaşi”, dar şi intrarea lanţurilor străine de magazine din ţară, care ar fi afectat activitatea din domeniul retailului. În timp ce alţi directori se întrebau dacă se mai întorc comuniştii, ea aştepta trecerea spre o societate capitalistă normală, mai ales că “aveam şi vârsta potrivită, aveam deja o funcţie şi eram pe o poziţie în care să pot să implementez sisteme noi de transfer de proprietate”.
