BusinessMagazin

Blog

  • Arta interviului

    Este oare un volum  cu titlul  „Cum sa raspunzi inteligent la orice intrebare“ un breviar infailibil de solutii de-a gata, o colectie de trucuri cu care sa-ti pacalesti angajatorul, un slalom printre problemele reale sau un manual onest, menit sa-l sprijine atat pe managerul resurselor umane cat si pe candidat?

     

    Ca raspuns la aceasta dilema, Georgeta Panisoara, autoarea „Cuvantului inainte“, spune: „Pentru un candidat, utilitatea cartii consta  in faptul ca-i ofera posibilitatea de a invata cum sa se autodescopere, sa-si puna mai bine in valoare capacitatile necesare pentru a obtine postul dorit“. Prin urmare, nu avem in fata un manual de make-up, un studiu de „poze“ avantajoase, ci un ghid care ii ajuta pe candidati sa-si depaseasca emotiile si precipitarea, care-i indeamna sa evite cliseele si blocajele. Si care-i stimuleaza sa-si puna in evidenta calitatile reale, iar nu cele „care dau  bine“.

     

    Susan Hodgson, consultanta pe probleme de cariera, are o solida pregatire in domeniul psihologiei, asa incat sfaturile ei practice legate de perioada premergatoare interviului propriu-zis sunt de maxima utilitate. In acest sens, primul sprijin pentru alungarea anxietatii vine din recomandarea de a-i percepe exact, fara deformari mitizante, pe cei care opereaza selectia candidatilor: „Lumea acestora nu e populata de sadici malefici care isi petrec viata inventand tot felul de modalitati de a-i face pe candidati sa se simta stanjeniti si nepregatiti“. Dimpotriva, este alcatuita din manageri, supervizori si alte persoane din cadrul departamentelor de HR care sunt foarte presate si doresc cu disperare sa ia decizia potrivita pentru compania la care lucreaza. Prin urmare, candidatii trebuie sa tina capul sus si sa gandeasca pozitiv, prezentandu-se intr-un mod cat mai convingator si intelegand ca interviul, dincolo de faptul ca le poate hotari soarta profesionala, este si o excelenta ocazie de a-i plasa in centrul atentiei, loc privilegiat de unde isi pot folosi toate abilitatile de comunicare.

     

    Dincolo de relaxarea ante-interviu, cartea Susanei Hodgson furnizeaza informatii pretioase, pentru ca va ajuta pe „oricine“ a fost chemat la „orice“ tip de interviu pentru „oricare“ post sa se pregateasca mai eficient, sa se simta mai increzator si sa fie gata sa raspunda la orice intrebari, fie ele pline de capcane sau provocatoare. Alaturi de intrebari despre educatie, pasiuni, ambitii si aspecte ale personalitatii, vom gasi seturi largi de intrebari neplacute sau nepermise, pe care unii angajatori pot incerca sa le puna. Din loc loc in loc, autoarea strecoara, in chip de rezumat, niste „ponturi“, continand indicatii care urca de la nivelul tinutei si expresiei recomandabile pana la nivelul mentalitatii. Respectarea lor are efect garantat. Nu in sensul in care asigura angajarea, ci mai degraba in acela ca sporeste sansele candidatului de a nu se impotmoli in propriile prejudecati si in propria necunoastere de sine.

     

    Susan Hodgson, Interviul de angajare,  Cum sa raspunzi inteligent la orice intrebare,

    Editura Polirom, Iasi, 2006

  • Noutati

    Colectionarul de nori

    Media franceze au facut din acest roman un obiect de cult si un veritabil best-seller. Lucru anevoie de realizat, in conditiile in care volumul lui Audeguy avea un handicap de public cu totul special: recursul la eruditia stiintifico-istorica, care ar fi putut da nastere la plictiseala si somnolenta. Nu a fost asa, pentru ca eruditia in cauza nu avea pic de balast demonstrativ, iar rolul ei era unul mai degraba metaforic decat didactic. „Teoria norilor“ contine mai multe povesti, care intra una in alta ca niste matriosti, care isi raspund si se completeaza subtil. Prima dintre ele, cea care ordoneaza ansamblul, descrie intalnirea dintre croitorul japonez Akira Kumo si o tanara bibliotecara, Virginie Latour, pe care niponul o angajeaza ca sa-i clasifice o uriasa colectie de carti dedicate norilor.

     

    Stephane Audeguy, Teoria norilor,

    Editura Nemira, Bucuresti, 2006

     

    Detectivul din ospiciu

    Eduardo Mendoza este unul dintre cei mai cititi si mai tradusi autori spanioli din ultima vreme, dar si unul dintre cei mai originali. Desi considerat un precursor al postmodernismului, scriitorul a renuntat la tirania inovatiei cu orice pret, marturisind ca „alcatuirea unui roman inseamna punerea cap la cap a unor povesti interesante, intr-un limbaj accesibil“. Pentru aceasta, a convocat mai multe genuri, pe care le-a amestecat si le-a reformulat, construind ansambluri in care se intalnesc romanul politist, romanul negru, romanul foileton, romanul „pentru cucoane“ sau romanul istoric. Prevalente au ramas insa  intotdeauna umorul spumos si ironia continua. „Misterul criptei…“, roman publicat in 1979, este prima parte a unei trilogii, care il are in centrul atentiei pe un nebun cu acte, rezident de ospiciu devenit detectiv de ocazie.

     

    Eduardo Mendoza, Misterul criptei vrajite,

    Editura Humanitas, Bucuresti, 2006

  • Ce e pe val?

    In timp ce toata industria muzicala incearca sa descopere starurile de maine, cititi in cele ce urmeaza despre trei trupe care ar putea deveni urmatorul mare fenomen.

     

    Tocmai am revenit dintr-o vizita facuta unui prieten care lucreaza in industria muzicala de la Londra si pot sa confirm ca stereotipul asociat cu oamenii din acest domeniu este infricosator de corect. Cei implicati in industria muzicala isi petrec, intr-adevar, tot timpul 1) ducandu-se sa vada trupe, 2) afisandu-se in compania vocalistului trupei (completati aici cu numele celei mai noi formatii dupa care adolescentii cu pagini MySpace se dau in vant), 3) band pe gratis si 4) consumand cantitati mari de droguri. Ciudate vremuri pentru A&R-isti (de la artist si repertoriu, termen folosit in cadrul industriei muzicale pentru a desemna cautatorii de talente). Toata lumea cauta „Urmatoarea Chestie Tare“, adica „Urmatorii Franz Ferdinand“ sau „Urmatorii Arctic Monkeys“. Problema e, dupa cate se pare, ca nimeni nu mai este convins ca baietii cu chitari reprezinta o formula care va continua sa se vanda la fel de bine ca altadata. In ultimii patru ani, orice trupa cu „The“ in nume a parut sa aiba destule sanse de a prinde un contract, dat fiind ca fiecare casa de inregistrari cauta cu disperare propriul sau grup tare de chitaristi. Lucrurile par sa se schimbe acum, trupele alegand directii muzicale diferite, in timp ce toata lumea incearca sa ghiceasca viitoarea chestie tare. Indie orchestral?

     

    Rave ironic? Muzica tiganeasca? Iata cateva sugestii facute catre persoane din industria muzicii cu privire la cele mai incitante nume din urmatoarele sase luni. Sa tineti minte ca in randurile de mai jos ati auzit pentru prima oara de ele!

     

    THE KLAXONS: Alt grup londonez cu „The“ in nume, dar diferit de restul. Doar ce-au lansat doua single-uri in editie limitata, ca Polydor Records le-a si oferit un contract pentru o „suma nespecificata“, ceea ce inseamna, probabil, o multime de bani. Suna un pic a trupa de chitaristi, dar ceea ce-i face vandabili este rave-ul. Da, exact, rave. Au instrumente luminoase, fete zambitoare si (in mod inexplicabil) jiletci, toate acestea fiind, pentru scurt timp, foarte la moda la inceputul anilor nouazeci, inainte de a fi aruncate la cosul de gunoi al istoriei. The Klaxons reusesc sa combine rock-ul cu rave-ul in ceea ce unii jurnalisti numesc „Nu-Rave“. Totul este, trebuie sa recunosc, foarte amuzant, plin de ironie si atat de postmodern!

     

    CSS: La fel ca Arctic Moneys, si in acest caz Internetul a avut un efect urias in construirea popularitatii trupei cunoscute drept „CSS“. Totusi, CSS provin dintr-o locatie ceva mai plina de stralucire decat cvartetul din Sheffield. De la Sao Paulo, Brazilia, grupul a ajuns celebru gratie unui ciudat echivalent brazilian al MySpace, atragand atentie internationala. Tocmai si-au lansat albumul de debut la SubPop, casa de inregistrari din Seattle renumita pentru contractul cu Nirvana. Muzica lor e cam greu de caracterizat; cea mai buna descriere pe care i-o pot face e „savage dance cu electro-rock“, desi sound-ul lor transcende complet genurile si barierele muzicale. In caz ca va intrebati, CSS vine de la „Cansei De Ser Sexy“, „Obosit Sa Fiu Sexy“, in portugheza. Iar ca vocalist au o fata pe nume Lovefoxxx. Frumos!

     

    BEIRUT: In sfarsit! Muzica populara est-europeana este considerata extraordinara! Beirut, adica un american in varsta de 20 de ani, pe nume Zach Condon, a provocat o mare agitatie in SUA si este considerat a fi urmatoarea mare descoperire a anului viitor. Cel mai recent album al sau, „Gulag Orkestar“, nu contine sunet de chitara, ci de corn, vioara, violoncel, ukulele, mandolina, glockenspiel, tobe, tamburine, conga, orga, pian, clarinet si acordeon, care creeaza o cacofonie nebuneasca de o frumusete stranie, ce suna ca o formatie de muzicanti tigani scapata de sub control si cu volumul la maxim.

     

    Beirut tot lanseaza muzica destul de stranie inca de cand avea 15 ani, dar cu acest proiect pare sa fi nimerit bine, mai ales daca ne gandim la modul in care scrie presa despre el. Ce ar mai trebui sa stiti? Zach Condon s-a lasat de scoala la varsta de 16 ani si s-a dus in Europa de Est, unde s-a indragostit de sound-ul balcanic…         

     

    Loredana Fratila-Cristescu

  • Cat sange le mai ia BNR?

    „Nu avem alte solutii!“, le spunea guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, sefilor de banci comerciale in toamna lui 2003, incercand sa le explice ca nu are de ales decat sa amane „cu cateva luni bune“ reducerea ratei rezervelor minime obligatorii (RMO).

     

    La vremea respectiva, BNR le cerea bancilor sa imobilizeze in conturile sale 18% din pasivele atrase in lei, respectiv 25% din cele in valuta, sub forma asa-numitelor rezerve minime obligatorii. In loc de cateva luni, a trebuit sa mai treaca aproape doi ani pana cand rata rezervelor in lei a scazut la 16%, insa in paralel cu majorarea la 30% a rezervei in valuta, cu scopul declarat al incurajarii creditului in moneda nationala. Din timp in timp, banca centrala le-a mai promis bancherilor comerciali reducerea costurilor cu rezervele minime, insa din septembrie 2005 incoace nu s-a intamplat decat contrariul: rata rezervelor a ajuns sa creasca in paralel si la lei, si la valuta, rezultand cel mai drastic regim de control al lichiditatilor aplicat de BNR dupa 1990. In premiera dupa 1999, rata rezervelor la lei si-a intrerupt tendinta de scadere in luna iulie a acestui an, revenind la 20%, adica aproape de nivelurile din 2002, in timp ce rezerva in valuta a urcat in martie pana la maximul istoric de 40%, nemaiatins din noiembrie 1995. Cu alte cuvinte, BNR a ajuns inca o data in situatia de a recunoaste eficienta limitata a manevrarii dobanzii sale de politica monetara, revenind la solutia instrumentelor cantitative, intre care la loc de cinste rezervele minime obligatorii. Pe parcursul a aproape sapte ani, Banca Nationala a redus treptat nivelul rezervelor in lei de la 30% la 16%. De ce a facut-o, atat timp cat nu consolidase eficienta interventiilor pe dobanda? Tocmai in incercarea de a incuraja aparitia unei mase critice de credite in lei, care sa-i usureze interventiile prin intermediul dobanzii. Ei bine, creditul in lei a trecut la inceputul acestui an pragul de 50% din totalul finantarilor acordate de banci companiilor si persoanelor fizice, dar in acelasi timp a pus BNR intr-o situatie de-a dreptul ingrata: crestea totusi prea repede fata de ce si-ar fi dorit banca centrala. Asa a ajuns BNR sa oblige bancile comerciale sa blocheze in conturile sale 20% din sursele atrase in lei, in loc de 16%.

     

    La astfel de masuri, bancherii comerciali au insa replica pregatita. Pe de o parte: „Din cauza majorarii rezervei la lei, bancile vor fi mai putin tentate sa atraga resurse de la populatie, ceea ce va mentine dobanzi putin incurajatoare pentru un reviriment al economisirii“. Pe de alta: „Teoretic, dobanzile la credite ar trebui sa creasca usor, insa din cauza concurentei de pe piata probabil ca vor ramane neschimbate. Mai degraba, bancile vor micsora la minimum spread-urile, fortand chiar alte scaderi ale dobanzilor, pentru a-si creste in continuare volumele de creditare“. BNR a anticipat insa prima replica si a hotarat sa plateasca bancilor 0,25 puncte procentuale in plus la depozitele atrase pe o luna in cadrul operatiunilor de control al lichiditatii.

     

    Miscarile de pe piata din ultimele doua luni au aratat deja limitele unei masuri precum majorarea rezervelor minime: o singura banca mare a anuntat majorari de dobanzi la creditele noi, in lei si in valuta, alta si mai mare a lansat o promotie cu dobanzi mai reduse, iar o a treia a recurs la solutia creditului in franci elvetieni, la dobanzi minime. Singurul efect palpabil de scumpire a creditului a rezultat din cresterea usoara a ratelor de dobanda interbancare, la care sunt indexate majoritatea dobanzilor la creditele ipotecare acordate in lei. Chiar si asa, cresterile de dobanzi la clienti au fost de cel mult doua puncte procentuale.

     

    Cat priveste dobanzile la depozitele in lei, socul absorbtiei de lichiditati produs de majorarea rezervei minime cu patru puncte procentuale a facut ca unele banci sa ramana fara bani in prima instanta, astfel ca au aparut usoare majorari de dobanda, mai ales la depozitele cu scadente mai lungi.

     

    Intre timp, datele disponibile pentru sfarsitul lunii iulie arata creditul „duduind“, cu mult peste estimarile BNR de la inceputul anului: crestere de aproape 100% in termeni reali pe componenta in lei, respectiv de 23% pe cea in euro. Paradoxal, majorarea rapida a creditului si implicit a consumului au mers in paralel cu mentinerea tendintei de scadere a inflatiei pana la niveluri pe care, din nou, nici BNR nu le anticipase. Ramane de vazut care ar putea fi explicatiile, insa astfel de necunoscute implica o anumita doza de incertitudine in privinta a ceea ce ar putea urma.

     

    In secundar, Ministerul Finantelor continua sa stea la marginea pietei monetare, desi promisese ca in toamna revine cu emisiuni de titluri de stat. Surprins de depasirea planului la venituri, anuleaza mai departe licitatiile programate, lasand BNR sa se lupte singura cu statutul de debitor net fata de sistemul bancar si cu limitarile pe care acesta le impune incercarilor de gestionare mai fina a politicii monetare.

     

    Asa ca drumul BNR spre o pozitie de creditor net fata de bancile comerciale, care sa dea forta dobanzii sale prin faptul ca ar incepe sa foloseasca si injectii de lichiditate, nu ar putea trece decat printr-o noua inasprire a regimului rezervelor minime. Asta ar insemna ca intr-o prima faza BNR sa le ia bancilor atat de multi bani incat sa le aduca in situatia de a se imprumuta la banca centrala pentru a-si acoperi nevoi urgente de lichiditate. In perioada iulie 2005-iulie 2006, bancile au folosit numai de doua ori facilitatea de credit oferita de BNR la o dobanda de 14%, suma depasind doar cu putin un miliard de lei, in timp ce facilitatea de depozit a fost accesata din plin, chiar daca dobanda este simbolica, de 1%, cu sume de pana la 12 mld. lei intr-o luna (3,4 mld. euro). 

     

    Saptamana viitoare vine o noua sedinta de politica monetara, in care BNR ar putea hotari din nou „sa le ia sange“ bancilor comerciale, dupa cum ii place sa spuna guvernatorului Mugur Isarescu.

     

    Decizia din iulie a provocat o scadere drastica a lichiditatii de pe piata, care s-a injumatatit fata de inceputul anului, insa instrumentul rezervelor minime nu permite si reglaje mai fine, astfel ca dupa primul soc au reaparut surplusuri de lichiditate care au trantit dobanzile interbancare pana aproape de zero. Totusi, o a doua majorare a rezervelor minime la lei ar putea lasa fara lichiditati mai multe banci, pregatind astfel perspectiva in care BNR ar ajunge si in pozitia de creditor in relatia cu bancile comerciale. In plus, remunerarea minima acordata de BNR in schimbul rezervelor face ca folosirea acestui instrument sa fie mult mai ieftina decat operatiunile de sterilizare prin atragerea de depozite pe o luna si vanzarea de certificate de depozit pe trei luni. Numai ca o asemenea politica vine tarziu, in contextul in care majoritatea bancilor centrale si-au armonizat regimul rezervelor minime cu cel practicat de Banca Centrala Europeana, care aplica un nivel de numai 2%. E drept ca Romania este intarziata si in reducerea inflatiei; iar atat timp cat Ministerul Finantelor nu se implica nici in reducerea excesului de lichiditati si aloca bani de investitii pe seama unui deficit bugetar in crestere, controlul cererii agregate astfel incat sa continue scaderea inflatiei pica doar in sarcina BNR.

     

    Pe de alta parte, folosirea la asemenea scara a rezervelor minime inseamna impovararea bancilor cu costuri care le ameninta profitabilitatea atat timp cat se afla in plin proces de expansiune, cheltuielile cu forta de munca sunt in crestere, iar introducerea normelor Basel II va aduce presiuni si mai mari. Practic, bancile atrag depozite in lei la dobanzi de circa 7% pe an, iar 20% din sumele respective sunt acum blocate la BNR in schimbul unei dobanzi minime, de 1,9% pe an. Diferenta nu are nevoie de comentarii, iar efectul asupra competitivitatii bancilor locale fata de cele straine este evident.

  • RMO la vecini

    UNGARIA: De peste un an, banca centrala nu mai solicita bancilor comerciale constituirea de rezerve pentru depozitele atrase si creditele primite cu scadente mai lungi de doi ani la data inregistrarii in bilanturi. Pentru celelalte categorii de pasive, rata de rezerva este de 5%.

     

    POLONIA: Banca centrala a redus din 2003 nivelul RMO cerute bancilor comerciale pana la 3,5%. Rata nu se aplica in cazul fondurilor atrase de la alte banci sau pentru finantari din strainatate atrase la scadente mai lungi de doi ani.

     

    CEHIA: Banca centrala a armonizat de mult regimul RMO cu cel aplicat de Banca Centrala Europeana (BCE). De la 11,5% in 1997, nivelul rezervelor a scazut la 2% in 1999 – nivel practicat de BCE. In a doua jumatate a anilor ‘90, banca centrala ceha a ajuns la concluzia ca nivelul „ridicat“ al rezervelor minime, precum si neremunerarea acestora au redus competitivitatea bancilor locale. Din iulie 2006, rata este zero pentru depozitele la termen.

     

    BCE: Autoritatea monetara europeana solicita bancilor din zona euro rezerve minime reprezentand 2% din pasivele atrase. Rezervele sunt remunerate la niveluri apropiate de dobanzile interbancare pe termen scurt. Banca este preocupata ca sistemul rezervelor minime obligatorii sa nu devina o povara pentru bancile comerciale si nici sa nu afecteze alocarea eficienta a resurselor. Pentru reducerea costurilor administrative legate de managementul unor rezerve atat de scazute, bancilor comerciale li se permite sa deduca 100.000 de euro din nivelul rezervei. Principala functie a sistemului este de stabilizare a ratelor de dobanda pe piata monetara. O a doua functie importanta este determinarea unei cresteri a cererii de refinantare din partea bancilor comerciale catre BCE, ceea ce usureaza influentarea dobanzilor pe piata de catre banca centrala prin operatiuni obisnuite de alimentare cu lichiditati.

  • Punctul de fierbere

    Freamat mare pe piata farmaceutica din Romania. Cert este ca, de mai bine de doi ani, bancherii de investitii au luat in vizor marile companii din industrie. Cateva tranzactii au fost deja incheiate in aceasta perioada. Se apropie momentul zero al consolidarii?


    Ce se intampla in piata?“, este intrebarea la care mai toti managerii din industria farmaceutica ar da acelasi raspuns: „Agitatie!“ Nu, nu va grabiti, nu este vorba despre noua lista a compensatelor, de noi propuneri legislative sau de mult prea obisnuitele cozi din farmacii, ci mai degraba de formarea unor cozi de investitori la usa actionarilor. Interesul pentru companiile farmaceutice romanesti este mai mare ca niciodata, iar zvonurile mai multe ca oricand. Miza este o pozitie puternica pe o piata care se apropie de 1,5 mld. euro, in care investitorii strategici inca mai au ce cumpara.


    Agitatia in sine nu este o noutate. In ultimii doi ani, consultantii de afaceri au avut serios de lucru in sectorul farmaceutic. Nume mai mari sau mai mici au adulmecat piata, au purtat negocieri, ba chiar au incheiat tranzactii. Noua este totusi intensitatea acestei agitatii, unele voci aventurandu-se chiar sa vorbeasca despre o „fierbere“. Cert este ca informatiile neoficiale se succed cu repeziciune si aproape ca nu exista un nume important care sa nu fie vehiculat ca tinta de preluare. „Informatii neoficiale“, pentru ca aproape nici unul dintre jucatorii implicati nu confirma negocierile, desi toti recunosc ca au purtat discutii sau ca urmaresc cu atentie piata in vederea identificarii unor oportunitati. Iar pentru a intelege ce a provocat aceasta „fierbere“, e oportuna o privire in trecut. In ultimii doi ani, industria farmaceutica a fost printre vedetele economiei romanesti. Nu atat prin cresterile spectaculoase, cat prin tranzactiile incheiate si sumele platite de cumparatori. Rand pe rand, marii producatori de medicamente din Romania si-au gasit cumparatori. Zentiva a preluat Sicomed, Terapia a fost cumparata de indienii de la Ranbaxy, iar Sindan a fost vanduta islandezilor de la Actavis. In schimb, privatizarea ultimei mari tinte, fabrica ieseana Antibiotice, se tot amana. De-abia saptamana trecuta a fost selectat evaluatorul – Darian -, la a treia licitatie. Obositi sa tot astepte hotararile AVAS, investitorii si-au intors privirile catre producatorii ceva mai mici, dar mult mai incisivi, de genul celor de la Labormed Pharma.

     

    Mult mai interesanta este insa situatia in distributia de medicamente. Piata nu este foarte concentrata, iar cei mai multi dintre marii distribuitori sunt controlati de oameni de afaceri romani. Astfel ca, pe de-o parte, pot aparea fuziuni si achizitii din randul jucatorilor existenti, care ar dori sa-si consolideze pozitia pe piata. In al doilea rand, cei mai multi din primii zece distribuitori sunt foarte atractivi pentru investitorii strategici sau chiar fonduri de investitii. De altfel, potrivit unor surse din piata, cei mai importanti distribuitori au fost deja curtati.

     

    Chiar mai mult, in prima parte a acestui an s-a anuntat cea mai importanta achizitie din distributie. Andreae-Noris Zahn AG (ANZAG), unul dintre cei mai importanti distribuitori de pe piata germana, a preluat de la omul de afaceri Eugen Banciu 60% din actiunile Farmexpert intr-o tranzactie evaluata de analistii din piata la aproximativ 30 de milioane de euro. Banciu a ramas cu restul de 40% din capitalul societatii, dar si director general al companiei, pe care o acrediteaza ca fiind numarul trei in distributia de medicamente din Romania.

     

    Acest anunt pare sa fi readus in atentia investitorilor sectorul distributiei, oarecum eclipsat in aceasta primavara de marile sume platite in tranzactiile vedeta Ranbaxy-Terapia si Actavis-Sindan. Unele planuri fusesera deja date peste cap de proiectul de lege a farmaciei, propus in toamna anului trecut de ministrul sanatatii Eugen Nicolaescu. Proiectul in cauza – aspru criticat la vremea respectiva – limita drastic lanturile de farmacii si impunea reguli stricte pentru actionariatul din retailul cu medicamente. Marii distribuitori au asociate si lanturi de farmacii, iar propunerea ministerului a afectat cateva negocieri, spun surse din piata.

     

    Intre timp, temerile legate de proiectul de lege s-au mai atenuat, iar discutiile s-au reluat. De cateva saptamani, pe piata se vorbeste despre negocierile pe care le poarta grupul Hedef Alliance, cel mai important distribuitor din Turcia, pentru achizitii in Romania. In presa internationala, au aparut informatii conform carora Hedef – care are un parteneriat cu concernul britanic Alliance Unichem – ar negocia achizitia celui mai mare distribuitor de pe piata romaneasca. Dar Mediplus – parte a grupului A&D Pharma -, care este numarul unu pe piata de distributie, a negat aceasta varianta, prin vocea directorului de relatii externe, Laura Florea. „Nu suntem in prezent in negocieri de vanzare“, a declarat ea pentru BUSINESS Magazin.

     

    Pe de alta parte, grupul A&D Pharma – care mai cuprinde si cea mai mare retea de farmacii din Romania, Sensiblu – a contractat in luna iulie o linie de credit de 100 de milioane de euro de la un sindicat de banci condus de Citigroup. Banii vor fi utilizati atat pentru finantarea capitalului rulant, cat si pentru investitii si achizitii. Totusi, Laura Florea a infirmat si faptul ca grupul ar fi in discutii pentru achizitia vreunui competitor. „De-a lungul timpului, am fost cautati de investitori si, la randul nostru, cautam oportunitati pe piata, dar in prezent nu suntem in negocieri“, a declarat reprezentanta A&D Pharma.

     

    Surse din piata afirma ca A&D, grup controlat de un vehicul financiar inregistrat in Olanda, a fost curtata inca de acum doi ani de investitori, dar actionarii au considerat ca ofertele primite au fost prea mici. La inceputul acestui an, grupul si-a evaluat afacerea la 300 de milioane de euro.

     

    Alte voci din piata afirma ca, de fapt, Hedef ar fi interesat de Relad, care este numarul doi pe piata distributiei. „Nu pot nici sa confirm, nici sa infirm informatia, nu cunosc amanunte“, a spus Cristina Munteanu, director de comunicare si imagine in cadrul Relad. Ea a adaugat ca in piata se discuta de mai mult timp atat despre posibila vanzare a Relad, cat si a altor competitori. „Nu ai cum sa stopezi zvonurile.“

     

    Poate doar confirmandu-le. Anca Vlad, bunaoara, proprietara distribuitorului Fildas Trading, recunoaste ca este in cautarea unui partener, insa adauga la fel de repede ca nu vrea sa lase din maini fraiele afacerii. „Fildas nu este de vanzare. Dar urmarim un parteneriat de idei si de finantare“, a spus Anca Vlad pentru BUSINESS Magazin, adaugand ca nu s-a decis inca ce forma va avea acest parteneriat. „Cautam un partener care sa intre, daca vrea, si in actionariat“, explica proprietara Fildas, care spune ca, in acest caz, nu ar ceda decat un pachet minoritar. „Poate este un pic ciudat, dar nu vreau sa vand.“ Anca Vlad sustine ca are „ambitia de a demonstra ca si o companie romaneasca poate fata cu succes concurentei in Europa“.

     

    Insa colaborarea poate lua si forma unei finantari acordate de banci, similara liniei de credit contractate de catre A&D Pharma. Pe de alta parte, indiferent de modalitatea prin care ar obtine finantarea, Fildas nu ar folosi fondurile pentru achizitia unor competitori. „Ne bazam foarte mult pe crestere organica“, spune Anca Vlad.

     

    Piata de medicamente este inca foarte redusa comparativ cu cele din Europa, inclusiv din regiune, si nu poate merge decat in sus, crede proprietara Fildas. „Mizez pe o crestere de 15% anual pana cand vom ajunge la un nivel comparabil cu pietele europene.  Adica in aproximativ 10 ani.“

     

    Anul trecut piata de medicamente din Romania a fost estimata de compania de cercetare Cegedim la circa 1,27 mil. euro. Pentru 2006 se preconizeaza o crestere de aproximativ 15%, ceea ce ar duce valoarea vanzarilor de medicamente din Romania la aproape 1,5 mld. euro. Cu toate acestea, cu circa 70 de euro/an, consumul de medicamente pe cap de locuitor este printre cele mai mici din intreaga Europa. Pentru comparatie, consumul per capita este de doua ori mai mic in Romania decat in Ungaria sau Croatia.

     

    Revenind la lista posibilelor tinte de achizitii, un alt nume este cel al Europharm Distributie, controlat de producatorul britanic de medicamente GlaxoSmithKline (GSK). Romania este singura tara din lume in care GSK are afaceri de distributie si este de asteptat ca grupul sa vanda, mai ales ca reglementarile europene sunt foarte stricte in privinta diferentierii intre activitatea de productie si cea de distributie. De altfel, la sfarsitul anului trecut, Sensiblu a preluat de la Europharm lantul de farmacii, care cuprindea circa 30 de unitati, pentru o suma care nu a fost facuta publica. In curand ar putea urma si vanzarea firmei de distributie.

     

    In vizor mai sunt si companii precum Montero – detinuta de familia Tudorache –  sau Farmexim. De altfel, omul de afaceri Ovidiu Buluc, proprietarul Farmexim, a intrat deja in contact cu potentiali cumparatori, chiar daca acestia au depus oferte pentru afacerea inrudita – lantul de farmacii Help Net.

     

    Cine sunt insa cumparatorii? Alaturi de turcii de la Hedef, care beneficiaza si de sprijinul grupului britanic Alliance Unichem, in cursa pentru companiile romanesti au intrat si nemtii de la Phoenix si Celesio. Cele doua firme germane sunt cei mai mari distribuitori europeni si se afla intre primii cinci din lume. Pe langa cei trei, de industria farmaceutica mai sunt interesate si fonduri de investitii internationale, dar si firme de profil de anvergura mai mica. De altfel, Celesio – liderul european – este deja prezent, indirect, pe piata romaneasca, prin distribuitorul PharmaFarm, aflat pe locurile 8-9 in topul celor mai mari firme de profil. Celesio a preluat, in urma cu doi ani, compania slovena Kemofarmacija, actionarul majoritar al PharmaFarm. Intentia declarata a concernului german este de a fi in primele trei companii pe fiecare piata pe care activeaza, lucru care nu mai este posibil in Romania decat prin achizitii.

     

    Ce urmaresc insa toti acesti giganti in Romania? Marjele de profit din distributie sunt mult mai mici decat in cazul productiei, mai ales pentru ca adaosurile comerciale maximale sunt reglementate de stat. O firma de distributie poate ajunge la un profit net de 2-3% din cifra de afaceri, apreciaza analistii. Dar atractivitatea pietei nu se datoreaza atat profiturilor potentiale, cat faptului ca aceasta este inca in faza de consolidare. Si chiar daca acum marjele sunt reduse, concentrarea va duce la profituri cu mai multe zerouri, pentru ca procentul se va aplica unui volum mult mai mare. „Industria s-a schimbat. Viitorul pe termen lung este al companiilor internationale“, apreciaza Ioana Filipescu, managing director al Raiffeisen Investment, institutie ce a consiliat ANZAG in procesul de achizitie al Farmexpert.

     

    Este posibil ca in acest an sa nu se mai incheie nici o tranzactie, dupa cum e la fel de posibil sa aiba loc cateva in urmatoarele luni. Fierberea de acum se poate stinge, iar multe negocieri ar putea ramane fara un rezultat concret. In acelasi timp insa, pentru toata lumea este clar ca o consolidare a pietei farmaceutice este doar o chestiune de timp.

  • Distribuitori de top

    Intre primii zece distribuitori de medicamente din Romania, sase sunt controlati de oameni de afaceri romani. Doar unul dintre cei zece se afla in portofoliul unui grup international de profil.

     

    Compania

    Cifra afaceri 2005 (mil. €)

    Actionari principali

    Mediplus

    220

    Sograno (Olanda)

    Relad

    132,5

    Adrian Roncea, Laurentiu Stratulat

    Europharm Distributie

    115

    GSK

    Fildas

    104,9

    Anca Vlad

    Polisano

    104,3

    Ilie Vonica

    Farmexpert

    87,5

    ANZAG (60%), Eugen Banciu (40%)

    Montero

    80,4*

    Radu Tudorache

    Farmexim

    72,5

    Ovidiu Buluc

    Sindan

    67,3**

    Actavis (Islanda)

    Dita Import Export

    43,8

    Adrian Tarus

     

    * inclusiv farmaciile; ** si activitatea de productie;

    Sursa: Anuarul ZF 2006 – Cei mai mari jucatori din economie

  • Cost-cutter-ul Vodafone

    La aproape un an de cand a preluat conducerea operatorului de telefonie mobila Vodafone Romania, directorul executiv (CEO) Liliana Solomon explica pentru BUSINESS Magazin ce schimbari a facut deja in companie. Si ce obiective mai are de atins.

     

    Suntem mai eficienti“ – cu aceasta propozitie s-ar putea sumariza ultimele 10 luni din viata companiei, in opinia noului CEO al Vodafone Romania, Liliana Solomon. Venita la vechiul Connex in noiembrie anul trecut, Solomon e la capatul unei perioade agitate. A coordonat a doua parte a operatiunii de rebranding (trecerea de la Connex-Vodafone la Vodafone), a accelerat extinderea catre serviciile 3G si a pus la punct o politica de reducere a costurilor in care, spune ea, crede cu tarie. Solomon a lucrat in tot acest timp sub o presiune continua: rivalul Orange se claseaza de cateva trimestre bune inaintea companiei conduse de Solomon, atat la capitolul venituri cat si la numarul de clienti.

     

    Una dintre primele decizii strategice pe care spune ca a luat-o a fost separarea activitatilor de call-center in doua: cele pentru clientii individuali si cele pentru clientii de business. Cele doua categorii de apeluri erau rezolvate in call-center-ul din Bucuresti, insa incepand de la sfarsitul lui septembrie, un nou call-center, deschis in Ploiesti, va prelua toate apelurile venite din partea clientilor individuali, lasandu-i pe oamenii de afaceri in grija angajatilor din Bucuresti. Vodafone mai are un call-center in Brasov, unde operatiunile sunt asigurate de o terta firma care ofera servicii de outsourcing.

     

    Noul call-center din Ploiesti este o bataie de cap mai mica pentru directorii financiari ai Vodafone. „Cheltuielile operationale ale call-center-ului din Ploiesti sunt cu 30-40% mai mici decat in Bucuresti“, spune CEO-ul Liliana Solomon, multumita in principal chiriilor mai mici.

     

    Politica de reducere a costurilor a fost aplicata si in alte departamente ale companiei, de la logistica pana la departamentele financiare si de resurse umane. Solomon socoteste: profitul inainte de depreciere si amortizare (EBITDA) va creste cu un punct procentual in plus in acest an fiscal multumita schimbarilor.

     

    Ce alte schimbari a facut Solomon in companie? In primul rand, a clarificat responsabilitatile fiecarui angajat, pentru ca, spune ea, „existau unele zone in care ariile de responsabilitate se suprapuneau“. Tot ca schimbari in termeni de resurse umane, Liliana Solomon spune ca a adus din afara companiei sau a promovat din interior cativa top-manageri noi. Dintre cei 10 directori care raspund direct in fata CEO-ului, jumatate sunt veniti pe aceste pozitii dupa sosirea Lilianei Solomon in companie.

     

    O alta modificare strategica a facut-o, spune ea, la capitolul angajari. „Cred ca aici ma diferentiez fata de predecesorul meu“, spune ea referindu-se la Ted Lattimore, cel care a condus compania timp de cinci ani inainte de a-i preda stafeta Lilianei Solomon. „Connex era o companie inchisa“, spune ea, explicand ca singura poarta de intrare in companie era prin departamentul de call-center, de unde ulterior angajatii erau promovati pe alte pozitii. Diferenta fata de Lattimore ar fi ca acum in pozitiile noi pot veni atat oameni din companie cat si din afara ei, spune Solomon, care constata ca de la inceputul mandatului sau „au fost adusi destul de multi oameni din exterior“. CEO-ul Vodafone vede si o imbunatatire in calitatea serviciilor din call-centere – ea spune ca inainte de a prelua compania serviciile erau mai proaste („aveam plangeri din partea clientilor care asteptau prea mult timp sa fie preluati de operatori“, spune Solomon) din cauza numarului prea mic de angajati.

     

    Unele investitii s-au indreptat si catre un alt domeniu critic pentru un operator de telefonie mobila: infrastructura tehnica. „Pe 2G si 3G avem acum cea mai buna retea din tara“, spune CEO-ul Vodafone Romania. Compania a investit 200 de milioane de dolari anul trecut, iar anul acesta „investitiile au continuat la un nivel superior celor facute de fostul actionar TIW“, de la care Vodafone a preluat Connex in primavara lui 2005, a spus Solomon, fara insa sa ofere detalii.

     

    In privinta numarului de clienti, Vodafone are de recuperat: este in spatele principalului sau rival per total, cu 6,73 milioane de clienti fata de 7,2 milioane in contul Orange la jumatatea acestui an. Totusi, in perioada aprilie-iunie, Vodafone Romania si-a crescut numarul de clienti cu 350.000, in timp ce Orange a atras doar circa 100.000 de clienti noi.

    „Ne intereseaza mai degraba cota de piata din punct de vedere al veniturilor decat numarul de clienti“, spune Solomon. Un alt punct important este ARPU, venitul mediu per utilizator (in prezent se situeaza la circa 15 dolari pe trimestru), a carui crestere este de asemenea pe lista de prioritati a CEO-ului Vodafone Romania. In privinta serviciilor de comunicatii pentru companii, Solomon admite ca strategia rivalului Orange, care recent a anuntat o unificare de brand a serviciilor oferite in colaborare cu Equant sub marca Orange Business Services, este buna. Insa adauga ca Vodafone are pe acest segment o cota de piata superioara, de circa 60%, consolidata mai ales in ultimele 18 luni.

     

    Iar viziunea sa despre tehnologia viitoare poate fi rezumata in doua cuvinte: „broadband wireless“. Peste 99% din consumatori vor sa comunice in miscare si la fel de multi prefera broadband-ul, spune Solomon. Luand in calcul faptul binecunoscut ca, pe langa telefonia mobila, clientii isi doresc si transfer de date si acces la Internet, ipoteza este clara. Toti marii operatori telecom (Vodafone, Orange, British Telecom) trebuie sa-si unifice serviciile intr-o oferta complexa, dar in acelasi timp simplu de inteles pentru consumatori. Doar in dreptul concluziei mai sta un semn de intrebare: care operator va castiga cursa? Avand in vedere ca un raspuns se va contura in maximum 2-3 ani, Liliana Solomon este cu siguranta unul din putinii care pot influenta deznodamantul.

  • MARKETING: Hotelurile de lux sau brandingul pe picior mare

    Ca si producatorii de masini, mobila ori bijuterii, hotelierii spun ca senzatia pe care o vand odata cu produsul – camera de hotel, in cazul de fata – a devenit mai importanta chiar decat produsul in sine. Ca o asemenea senzatie se obtine cu multi bani, asta e mai putin important.

     

    Hotelurile din Romania nu-si fac reclama. Arareori mai dai peste cate un panou in jurul aeroportului sau al garii, folositor mai degraba pentru clientii care ajung noaptea tarziu intr-un Bucuresti necunoscut decat pentru pozitionarea brandului. Si asta pentru ca hotelurile nu simt nevoia sa investeasca in publicitate pentru a ajunge in atentia unui public de care nu au nevoie – mai ales daca e vorba de un hotel de lux, care apartine unui lant hotelier al carui brand spune singur suficiente nu numai prin capitalele europene, ci si pe piete mai mici, cum e Romania. Si cum deocamdata clientii hotelurilor de lux din Romania sunt in majoritate straini (peste 60%, conform hotelierilor), impunerea sloganului, fie el vechi de 100 de ani, fie nou-nout si redimensionat, se face de sus in jos. Teoretic, toate camerele de cinci stele din Bucuresti au tarife si caracteristici asemanatoare. Oriunde se pot organiza conferinte, oriunde se poate dormi foarte bine, oriunde gasesti servicii premium. Totusi, istorioarele pe care hotelierii si le spun zambind unii altora despre clienti de-ai lor care au preferat sa isi amane venirea in Bucuresti pentru ca nu gasisera loc la un anume hotel sunt cu duiumul.

     

    Dincolo de alte considerente, aici se potriveste de minune cliseul potrivit caruia „gusturile nu se discuta“ cand vine vorba de locul pe care-l alegi drept casa intr-un oras strain: cineva vrea sa cumpere siguranta, altcineva un stil clasic si caldura, iar unii vor pur si simplu lux. Asa ca hotelurile, atunci cand isi gandesc planul de investitii, pornesc de la ideea ca fiecare detaliu trebuie sa corespunda promisiunii facute de hotel.

    Pe piata bucuresteana lucrurile sunt deja destul de clare: Marriott vinde lux, Crowne Plaza vinde un loc de intalnire profesionist, Intercontinental vinde un stil relaxat, iar Hilton se axeaza pe ideea de atentie personalizata, avand la baza un stil clasic. Iar investitiile sunt corespunzatoare: cea mai recenta este investitia facuta de noul proprietar, grupul Ana Hotels al omului de afaceri George Copos, in sectorul de executive (etajul cinci) al hotelului Athénée Palace Hilton, care si-a propus sa creasca pe segmentul de clienti business: 500.000 $ (385.000 de euro) au fost investiti pentru ca executivii cazati la Hilton sa aiba impresia ca au spatii de lucru si camere ca acasa. Asta deoarece, inca de la lansarea lantului Hilton, ideea de baza a sloganului oficial a fost „Be my guest“.

     

    Dupa perioada de testare, fara rezultate spectaculoase, a sloganului „It happens to the Hilton“ (prin care lantul a incercat sa se racordeze mai mult la ideea de eveniment), proprietarii au decis in 2004 sa se intoarca la „Take me to the Hilton“. Sloganul, clasic atat ca stil, cat si ca interpretare (singurul loc in care ai putea merge, locul in care te intorci, locul pe care il stie oricine, de oriunde), incearca sa diferentieze Hiltonul de Marriott, de exemplu, desi la prima vedere se pot observa note comune de decorare (vazele mari cu aranjamente florale, mochetele si aerul luminos-stralucitor care intampina clientii inca de la intrare). Marriott, in schimb, promite lux si atat. „Luxul nu deranjeaza, nu este ostentativ, trebuie sa existe si sa multumeasca pe clientii obisnuiti cu o casa frumoasa“, spune Dina Litzica, director de comunicare la JW Marriott. Prezent din 2000 in Romania, Marriott si-a atras cea mai mare parte a clientilor de pe reteaua internationala. „Look no further“ inseamna, pentru clientii obisnuiti ai Marriott, acelasi stil in toate hotelurile. Iar investitii ca si cea de 190 de milioane de euro prin care cele 31 de hoteluri Marriott din lume au schimbat pernele, saltelele si asternuturile nu sunt neobisnuite in lumea hotelurilor de lux.

     

    Intre promisiunea clasica a Hilton si cea de lux pe care o face Marriott, in ultimii trei ani pe piata bucuresteana s-a conturat inca una bine definita: e vorba de un hotel de cinci stele care pune accentul pe organizarea de conferinte si congrese. Cu o componenta puternica in sectorul de food & beverage (40% din cifra de afaceri de 9,4 mil. euro anul trecut), sustinuta serios de evenimentele care au loc in hotel, Crowne Plaza (fostul hotel Flora, detinut tot de grupul Ana Hotels al omului de afaceri George Copos) a fost decorat simplu, corect si fara prea multe artificii, tocmai pentru a servi sloganului „The place to meet“. In 2004, cand noul slogan a inlocuit mai generalistul „We take care of every detail“, s-a schimbat si logo-ul, care a fost inlocuit cu unul mai bine conturat, mai luminos. „In lume, hotelurile Crowne Plaza sunt in general hoteluri de patru stele, care ofera o ambianta placuta oaspetilor, discretie si confort. Chiar daca unele sunt foarte elegante, in stil clasic sau modern, ele nu vand un concept de lux. Sunt hoteluri care se vor doar locuri ideale de intalnire“, spune Mioara Gheorghe, director de marketing al Crowne Plaza.

     

    Cum se materializeaza insa sloganul? La Crowne Plaza ai, de exemplu, acces la internet oriunde in incinta hotelului, gasesti colturi discrete in care poti discuta in liniste si ai facilitati complexe pentru conferinte. Tinand cont de faptul ca intalnirile si conferintele sunt cele de care depinde in mod esential gradul de ocupare al Crowne Plaza (de 69,44% in 2005), profilul clientului e usor de creionat: persoane care vin pentru un sejur scurt, de 1-3 nopti, au agenda foarte incarcata, au nevoie de liniste, discretie, confort, dar si de facilitati de miscare si relaxare.

     

    Orientat catre clientul de business, hotelul Crowne Plaza e diferit de celalalt brand al grupului Intercontinental Hotels, care este prezent si cu brandul up-level Intercontinental pe piata romaneasca inca din 1971. Hotelul-simbol al Bucurestiului a trecut prin cativa ani de renovare, etaj cu etaj, atat pentru a nu isi pierde valoarea de piata – nu mai fusese renovat integral de la lansare -, dar si pentru a fi in acord cu ideea noului slogan („Do you live an Intercontinental life?“), cu care a fost inlocuit anul acesta vechiul slogan, „We know what it takes“. Pana acum, in hotelul Intercontinental din Bucuresti s-au investit 5 mil. euro, si procesul inca nu s-a incheiat – mai trebuie implementate noile concepte de restaurante. Peste o luna expira franciza Intercontinental, iar peste un an va expira si contractul de management pentru Crowne Plaza. Iar daca in cazul hotelului lui Copos grupul Intercontinental Hotels a precizat ca va prelungi contractul, in cazul celui al lui George Paunescu nu a fost inca facuta nici o declaratie clara, desi unele zvonuri circula.

     

    Pentru hotelurile venite in Romania prin contract de management sau franciza, brandul si sloganul sunt magnetul de care acestea au nevoie pentru a-si atrage clienti straini. In cazul lanturilor romanesti, problema nu se pune deocamdata in acesti termeni. Dimpotriva: cele mai multe hoteluri care au actionariat comun stau sub branduri diferite. Exista deocamdata doar o tentativa de unificare sub un slogan comun: singurul lant destul de puternic – cu 14 hoteluri – pentru a se gandi la o imagine corporatista e Continental Hotels, controlat de omul de afaceri Radu Enache – care nu a dat in contract de management decat patru hoteluri grupului francez Accor Hotels (Ibis). Omul de afaceri a socotit insa ca e mai bine sa-si conceapa sloganul in-house. „Once Continental, Forever Continental“ e un slogan definit in urma cu trei ani dupa un concurs facut in cadrul lantului si castigat de un angajat din zona de vanzari din Targu Mures, care a primit drept prima un salariu si un sejur intr-unul din hotelurile lantului. In timp, e de asteptat ca lucrurile sa se schimbe si hotelierii romani sa inceapa sa se gandeasca, la un moment dat, si la consolidarea brandurilor. Deocamdata, suntem in faza constructiei de hoteluri: pana in 2008 in Bucuresti se vor adauga circa 2.700 de camere de hotel la cele circa 5.000 existente. Abia dupa ce piata va ajunge la maturitate vor incepe si hotelurile romanesti sa simta nevoia de a vinde, odata cu produsul, si o senzatie.

  • Nici o nota comuna

    Lanturile hoteliere studiaza cu atentie ce anume promite concurenta inainte de a-si lansa propriul slogan.

     

    Intercontinental: „Do you live an Intercontinental life?“

    Marriott: „Look no further“

     

    Crowne Plaza: „The place to meet“

    Hilton: „Take me to the Hilton“

     

    Howard Johnson: „Go anywhere. Stay here“

    Continental: „Once Continental, always Continental!“