BusinessMagazin

Blog

  • WiMAX Incercam si fara fir?

    Internetul prin unde radio va deveni in curand un concurent serios pentru telefonia de generatia a treia si va ajunge la fel de comun in fabricarea aparatelor electrocasnice precum tranzistorul. Frigiderul ar putea, la un moment dat, primi instructiuni de exploatare de la un server de pe Internet, iar display-ul aragazului ar putea monitoriza fazele pregatirii desertului favorit direct din cartea de bucate in format electronic.

    Care e diferenta intre un Starbucks din Washington D.C. si o cafenea din Piata Dorobantilor? Preturile sunt la fel, trairea snoaba a „centralitatii“ tale e identica. Cei cu rafinamente intelectuale anti-americanesti ar spune ca singura deosebire este sentimentul acut de Europa. Altii ar raspunde ca singurul neajuns este imposibilitatea de a-si conecta computerul la Internet ca sa poata rasfoi recenziile ultimelor carti din The New York Times. In orice Starbucks din America si Germania, T-Mobile, firma de telefonie mobila, ofera clientilor placerea de scrie e-mailuri prietenilor: „Sunt la Starbucks. Ma duc sa schimb doua vorbe cu avocatul. Ne vedem diseara?“ 

    In lumea de azi a Internetului de mare viteza fara fir exista deja un trecut: asa-numitul Wi-Fi, adica, mai simplu, internet prin unde radio. WiMAX este urmasul, inca in fasa, a  Wi-Fi. Viteza maxima pentru descarcarea diverselor documente de pe Internet pe care o poate avea un utilizator, acasa sau la birou, este de 10-20 de ori mai mare decat ceea ce ofera „cablistii“ nostri. In acest fel veti putea de pilda sa descarcati intreaga trilogie Matrix intr-un sfert de ora de la magazine virtuale de divertisment. 

    Viitorii operatori de WiMAX nu vor avea un cont de cheltuieli de capital atat de mare ca al cablistilor sau al Romtelecomului pentru simplul motiv ca nu trebuie sapate transee pentru cabluri. 

    WiMAX poate deveni, in cazul unei maturizari rapide a standardului, o alternativa de evolutie tehnologica pentru anumiti operatori de telefonie mobila care isi doresc sa stearga diferenta, deocamdata foarte clara, intre un telefon mobil si calculatoare, radiocasetofoane, frigidere si in general bunuri electrocasnice. 

    Parte a proiectului vietii digitale e si ideea ca frigiderul poate primi instructiuni de exploatare de la un server de pe Internet sau ca display-ul aragazului ar putea monitoriza fazele pregatirii desertului dumneavoastra favorit, direct din cartea de bucate in format electronic. 

    Intel, Alcatel, Nokia, Alvarion si Redline Communications dezvolta deja echipamente pentru viitorii operatori de WiMAX, ceea ce da noului standard credibilitate si alura de „urmatorul val“ in domeniu. 

    Un recent studiu al firmei de cercetare de piata Parks Associates estimeaza un numar de circa 7 milioane de abonati ai serviciilor WiMAX pana in anul 2009 numai in Statele Unite. Cum ar putea Internetul de mare viteza fara fire sa schimbe lumea de afaceri de la noi? Care ar putea fi jucatorii acestei industrii emergente? Ca sa formulam ipoteze despre viitor, trebuie sa intelegem mai intai prezentul.

    Nici un loc public din Romania, cu exceptia hotelurilor mari – Marriott, Hilton si Sofitel in Bucuresti si vreo alte cateva in Sinaia si Mamaia -, nu ofera omului de afaceri roman bucuria, altfel banala prin alte parti, de a naviga fara fir prin asa-numitele hot-spots.  In Statele Unite s-a instapanit de vreo doi ani sintagma „Wi-Fi Nation“, care arata raspandirea in proportie de masa a echipamentelor de retea fara fir bazate pe un standard imposibil de memorat. 

    Cine are un Palmtop dotat cu modul Wi-Fi poate sa iasa la plimbare in parcul de langa casa fara ziarul traditional, atata vreme cat reteaua Wi-Fi a vecinului functioneaza. Accesarea Internetului este in principiu la fel de facila precum deschiderea radioului. Municipalitatile mai cu dare de mana instaleaza ele insele asemenea hot-spot-uri in parcuri, in zone centrale sau cu trafic turistic intens. Cel mai mare astfel de  hot-spot public se afla in Central Park din New York. Curiosii pot incerca virtutile Internetului fara fir de banda larga in celebra Covent Garden din Londra sau intr-unul din cele 85 de astfel de locuri din Paris. 

    In piata Lahovari din Bucuresti existau la un moment dat trei hot-spot-uri private. Cine lua masa la restaurantul Esperanto putea alege trei retele. Era un vis care s-a ispravit cand proprietarii au devenit constienti unii de ceilalti si au inceput sa cripteze semnalul, de frica eventualelor indiscretii ale celorlalti. In cartierul Georgetown din Washington D.C. sunt probabil cateva sute de hotspot-uri private si nu se intampla sa nu ai acces simultan la macar trei-patru, fara criptare.

    La inceputurile Wi-Fi-ului s-a crezut ca firmele specializate in servicii de Internet, asa-numitele ISP-uri, vor fi cele care vor adopta noua tehnologie pentru a contracara oferta de access la Internet fara fir a operatorilor de telefonie mobila. Desi costurile implementarii unui hot-spot sunt minime (circa 50.000 de dolari pentru hot-spot-ul de la Sofitel, dupa declaratiile oficialilor Orange) si prin urmare in plaja posibilitatilor de finantare a acestor ISP-uri, piata a dovedit ca modelul de afaceri al firmelor de telefonie mobila este inca foarte puternic si ca atare asimileaza orice tehnologie wireless.

    „Este de asteptat ca la inceputul anului viitor sa apara pe piata produse cu suport integral pentru acest standard. In masura in care standardele se maturizeaza si caracteristicile tehnice se vor ridica la nivelul asteptarilor, vom analiza oportunitatea lansarii de servicii bazate pe aceasta noua tehnologie“, a declarat pentru Business Magazin Alexandru Hurdubaie, director Product Management la Connex.

    La noi, Connex si Orange au facut pionierat si in acest domeniu, insa fara prea mare convingere, de vreme ce exista deocamdata numai 11 hot-spoturi, dintre care opt apartin Connex (NetZone) si alte trei Orange (Wirefree Zone). Nu exista de pilda inca un hot-spot in Gara de Nord, probabil unul dintre locurile cu cel mai ridicat nivel al traficului de persoane pe metru patrat. Accesul la hot-spot-urile existente se face pe baza unor cartele platite si a unor tarife care se invart in jurul a 6 dolari ora sau 15 dolari pentru 24 de ore.  Cu toate acestea, veniturile din folosirea Wi-Fi le par operatorilor neconcludente: „Deocamdata, veniturile din serviciile Wi-Fi sunt marginale. Ne asteptam la o crestere semnificativa a veniturilor din tehnologia de acoperire hot-spot outdoor (Wireless IP) pe care am lansat-o in iulie in zona Pipera – Iancu Nicolae“, spun reprezentanti ai Orange Romania.

    Pozitionarea serviciilor de Wi-Fi implica grupul select al executivilor aflati in calatorie de afaceri. Ceea ce piata romaneasca nu a inteles este ca Internetul fara fir poate fi un produs de mass-market, a carui principala calitate este costul redus de dezvoltare a retelei, in comparatie cu aproape orice altceva (cablu, telefonie traditionala, ca sa nu mai vorbim de retele de telefonie mobila de generatia a treia).

    Asa incat viitorul WiMAX in Romania, judecand pe baza precedentelor, este chestionabil, dar nu improbabil. In conditiile unei deficiente inca mari de bucla locala, adica legatura dintre gospodarii si retelele de telecomunicatii existente in proximitate, si in ciuda liberalismului neutralitatii tehnologice promovat de oficiali, WiMAX ca si Wi-Fi risca sa devina o alta ocazie ratata de industria locala. 

    Asta daca nu cumva miscarea browniana a retelelor de cartier nu va descoperi intre timp virtutile Internetului wireless, si in acest sens va putea sintetiza un model de afaceri pentru start-uri WiMAX.

  • WiMAX, PE SCURT

    WiMAX, Internetul fara fir, va putea unifica comunicarea intre telefonul mobil, telefonul fix, computer, ba chiar si frigider, cuptor cu microunde si sistemul de alarma din casa.

    OPERATORII de telefonie mobila sunt cei mai bine plasati sa dezvolte tehnologii wireless.

    TEHNOLOGIILE curente de Internet fara fir  (Wi-Fi) trebuie sa genereze mai multe incasari pentru a face pasul la WiMAX

    CU WiMAX veti putea descarca retete de pe Internet pentru a le trimite in memoria frigiderului inteligent, care va va spune daca aveti sau nu acasa toate ingredientele necesare.


    Zonele „fara fir“ din Romania

    In Romania exista 11 hot-spot-uri Wi-Fi (precursorul WiMAX), insa nici unul public.

    NETZONE (CONNEX)

    • Hotel Marriott Grand – Bucuresti
    • Hotel Athènèe Palace Hilton – Bucuresti
    • Hotel Crowne Plaza – Bucuresti
    • Hotel Anda – Sinaia
    • Hotel Best Western Savoy – Mamaia
    • Hotel Iaki – Mamaia
    • Centrul Expozitional Romexpo – Bucuresti
    • Club Lac de Verde – Breaza

    WIREFREE ZONE (ORANGE)

    • Howard Johnson Grand Plaza Hotel – Bucuresti
    • World Trade Center – Bucuresti
    • Sofitel – Bucuresti

  • Un tunel mult prea scurt

    Pentru un anume confort mental putem boteza perioada urmatoare oricum si putem renunta la obositul termen de „reforma“. Dar ma simt indreptatit sa spun ca finalul „transformarii politice, economice, sociale…“ nu a fost inca atins.

     

    Iuresul schimbarilor si agitatia politica de la finele anului trecut si inceputul noului an au lasat sa treaca cumva neobservata o afirmatie din discursul de investitura al premierului Calin Popescu Tariceanu: „Cu alegerile din 2004, tranzitia s-a incheiat“. Numai cateva semnale palide in presa, repede acoperite de avalansa informatiilor legate de miscarile de pe scena politica romaneasca si de valurile ucigase din Asia, au marcat un fapt care in alte conditii ar fi trebuit sa-i determine pe romani sa iasa in strada si sa lanseze o cantitate dubla de artificii fata de anul nou: gata cu tranzitia! Am iesit din tunel si daca o sa cautam atent, poate o intalnim si pe Luminita, cea la care tot am jinduit. Mai mult, premierul a vorbit de inceputul modernizarii tarii si de reconstructia bunastarii. Asa o fi?

     

    Dictionarul explicativ al limbii romane defineste reforma drept „transformarea politica, economica, sociala, culturala, cu caracter limitat sau de structura, a unei stari de lucruri, pentru a obtine o ameliorare sau un progres“. Ameliorarea de care vorbeste definitia academica poate fi interpretata oricum in lipsa unui sistem clar de referinte, si nu mi-am propus acum nici sa caut sau sa creez acest sistem de referinte si nici sa disec reforma din Romania pentru a-i evalua reusitele sau nereusitele.

     

    Eu as pune problema mai simplu: in cate domenii sau zone sau aspecte ale economicului si socialului se regaseste macar putin din „mai binele“ asociat cu potentiala finalizare a reformei, privind din perspectiva a cat mai multi romani? Mediul economic? Citesc despre Romania ca se situeaza, intr-un top al libertatii economice, pe pozitia 125 din 161 de tari. E drept ca am avansat patru locuri de anul trecut, dar e si mai drept faptul ca Bulgaria se afla pe locul 52. Castigurile banesti? Parca nu, chiar daca marile magazine au spart normele la finele anului. Rezultatele din economie?

     

    Sunt bune, e adevarat, am avut  crestere economica in ultimii ani, dar poate ca traversam acum numai ochiul uraganului. Integrarea? Ne asteapta o perioada de monitorizare stricta, iar cea mai mica greseala ne va face sa mai asteptam un an. Birocratia si reducerea acesteia? Daca e sa ne uitam numai la cel mai recent exemplu, ce se intampla cu plata vestitei taxe de drum, sau rovigneta, cum i s-a spus popular (cozi, un noian de acte, vanzatori care nu stiu ce trebuie sa vanda) si parca as spune ca nu.

     

    E adevarat ca pentru un anume confort mental putem boteza perioada urmatoare oricum si putem renunta la obositul termen de „reforma“. Dar ma simt indreptatit sa spun ca finalul „transformarii politice, economice, sociale…“ nu a fost inca atins. Mai mult, cred ca de fapt nici nu ar trebui sa delimitam foarte strict o anume perioada de timp pe care sa o legam de parcursul reformei.  De finalizarea acesteia ar trebui sa devenim constienti nu la un 1 ianuarie anume, ci asa, intr-o zi in care fiecare se va sterge la ochi si va constata ca locuieste intr-o lume normala.

     

    Ceea ce inca nu este cazul. In ultimele zile, de exemplu, am venit in contact cu realitatea din sistemul medical romanesc. Dobandirea unui medicament, scump, e drept, dar compensat, a necesitat doua zile de drumuri intre medicul dintr-un mare spital bucurestean care m-a consultat, cabinetul medicului de familie, care trebuia sa elibereze reteta si farmacie. Primul medic, lipsit de rutina consultului pe banda rulanta a omis documente socotite de mare importanta de catre una sau alta din verigile lantului eliberarii medicamentelor, iar al doilea avea destul de putin spatiu de manevra in hatisul birocratic.

     

    Motul l-a pus compania furnizoare a medicamentului, care suporta o parte din costurile acestuia, in baza unor cupoane. Dar acestea sunt diferentiate pe culori (pentru angajati sau pentru pensionari) si eu n-am avut de la inceput culoarea potrivita. De aici, alte drumuri. Daca reforma s-ar fi incheiat, cred ca o discutie telefonica intre cei doi medici si un fax ar fi rezolvat problema mai simplu si mai cu respect fata de cetatean.

     

    Sa zicem totusi ca am iesit din tunel. Propun totusi sa pasim un timp ceva mai atent; unu, pentru ca lumina zilei poate fi orbitoare dupa intunericul tunelului; doi, pentru ca am putea descoperi ca hotii au furat sinele de la gura tunelui pentru a le vinde la fier vechi.

  • Cum te poti innoi cu haine second hand

    Doua stiri intr-una singura. Ion Iliescu s-a reinscris in PSD, primind carnetul nr. 001, si a anuntat ca el reprezinta innoirea partidului, pentru ca n-a facut parte din conducerea ultimilor patru ani.

     

    Se mai poate spune ceva? Dupa aceasta declaratie si sedinta-maraton cu filialele, chiar ca nu s-a mai auzit nici un zanganit de sabie. Doar una-doua replici gen „reforma nu trebuie sa se faca in spatele usilor inchise“. 

     

    Ei, si? Pe cine intereseaza ca Iliescu si Nastase isi dau la picioare pe sub masa, in timp ce, deasupra, joaca in sceneta Bruderschaft? Si cui ii pasa daca PSD se reformeaza sau nu? De ce au sau de ce nu au pesedistii interesul sa se modernizeze?

     

    Social-democratia reprezinta un rau (sau un bun) necesar. Exista destui oameni in Romania care vad lumea in culori social-democrate. Care se simt reprezentati mai degraba de o forta de acest tip.

     

    Apoi, PSD vine, firesc, pe o traditie (proasta) care, din pacate, nu poate fi ignorata: cei 50 de ani de comunism. Pentru multi, PSD reprezinta continuatorul PCR. Exista generatii intregi de oameni care asta au trait, asta stiu. Si mai exista romani care chiar cred in doctrina social-democrata; printre ei, incredibil de putini intelectuali.

     

    Pentru toti acestia, si nu-s deloc putini (dar nici o jumatate de Romanie, cum ii place lui Adrian Nastase sa creada), reformarea PSD, transformarea sa intr-o structura moderna, democrata, e vitala. Ba, chiar, pentru toata lumea, cata vreme incremenirea unui partid de cel putin 20-25% devine o problema a societatii romanesti.

     

    Caci asta-i tot baiul. Votat de un sfert din populatia Romaniei, un astfel de partid nu poate face o politica moderna. Avand o pondere atat de importanta, poate deveni frana. Asa cum a fost in perioada 1990-2000. Iar acest tip de frana ne-a costat enorm.

     

    Principalul atu al PSD: votul din inertie. E un partid ramas la putere, chiar atunci cand, aparent, a pierdut-o. Numeroase structuri cheie din Romania au interesul sa foloseasca acest partid. De ce acesta si nu altul? Poate pentru ca vorbesc aceeasi limba. Si acesta e principalul dezavantaj.

     

    Din ceea ce se vede si din ceea ce stim la aceasta ora, ora reformei si modernizarii PSD e inca departe. Pare a fi un partid condamnat sa ramana tot la stadiul de fost partid comunist. Chiar daca are o doza destul de buna de fidelitate, fiind usor de manipulat, electoratul sensibil la PSD devine tot mai greu de mobilizat. Mesajele, strategiile folosite de PSD sunt deja prea uzate. Promisiunile, aceleasi. Limba de lemn ramane principalul tip de discurs, chiar si in cazul liderilor tineri (de aceea, exista riscul ca, in curand, multora sa li se stranga stomacul auzind mereu si mereu lozinci despre integrarea europeana).

     

    PSD si-a criticat adversarii politici, de-a lungul timpului, ca nu ar avea oameni. Au fost nenumarate ironii la adresa celor 15.000 de specialisti ai CDR. Dar figurile propuse de PSD sunt aceleasi si aceleasi. La loc de frunte, eternul si (pentru multi) fascinantul Ion Iliescu. Ce mai poate aduce nou Iliescu-se-intoarce?

     

    Printre caracteristicile PCR se gasea si aceea ca exista in permanenta un esalon doi, o clasa de lideri care isi faceau incalzirea pentru a intra, la momentul oportun, in teren. Unii mureau tinere sperante, altii erau mai „batrani“ decat cei pe care urmau sa-i inlocuiasca, iar altii erau deja smochiniti la momentul adevarului, venit prea tarziu pentru ei.

     

    Pentru Ion Iliescu, pasul inainte a venit in plina maturitate politica. Insa el fusese pregatit pentru altceva. Pentru o oarecare deschidere a sistemului comunist. Pentru reforma, iara nu pentru revolutie. Pana la urma, istoria a facut o sotie. Aparent, lui Iliescu i-a oferit tot ce se putea mai mult. In realitate, el n-a fost omul momentului.

     

    Impins in fata cativa ani mai devreme, in plin sistem comunist, si-ar fi dat intr-adevar masura capacitatii politice. In plin secol al vitezei, insa, lucrurile s-au intamplat mai repede decat a putut el sa se adapteze. Pentru o Romanie postdecembrista fara Iliescu se pot face mai multe scenarii (multe, mult mai bune decat ceea ce s-a intamplat). Scenariile Romaniei post-Iliescu ar trebui facute totusi fara Iliescu. Nu poti pretinde ca reprezinti viitorul atunci cand esti atat de mult trecut.

     

    Nici Adrian Nastase nu poate reprezenta viitorul acestui partid. Omul are, deja, un trecut. Iar Romania aceea care, chipurile, l-ar fi votat pe el, l-a stiut pe Iliescu, a stiut ceea ce a ascultat la radioul public, ce a vazut la televizor si ceea ce i-a spus baronul local sa voteze. Poti sa-i pacalesti pe unii, cateodata. Dar sa-i pacalesti pe toti, tot timpul, e exclus.

     

    Pana la urma, cine va conduce PSD ramane totusi treaba PSD si a esaloanelor lui unu sau doi. Fiindca mai exista o varianta: aceea ca, incet-incet, PSD sa nu mai reprezinte mare lucru. Sa-si diminueze, treptat, ponderea si sa-si duca traiul, chiar asa nereformat cum e el, fara ca acest trai sa mai conteze atat de mult in traiectoria Romaniei. E varianta optimista, spun unii.

  • Bancherii foarfeca legea creditelor de consum

    Era nevoie de o lege cum este cea care reglementeaza creditele de consum. Acum, clientii stiu cu precizie cat ii costa un credit. Bancile insa spun ca legea, aprobata acum sase luni si intrata in vigoare de la 6 ianuarie, are si cateva articole care mai mult starnesc confuzie decat pun lucrurile in ordine.

     

    Nici n-a fost bine pusa in practica, si noua lege a creditelor de consum da nastere la discutii aprinse intre bancheri si reprezentantii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) si ai Bancii Nationale. „In forma actuala, aduce mai multa confuzie decat lamuriri“, crede Radu Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB).

     

    De fapt, ce aduce nou aceasta lege? Institutiile de credit si magazinele care ofera produse in rate sunt obligate sa afiseze, alaturi de dobanda, si celelalte costuri ale creditului, sub forma dobanzii anuale efective (DAE). Nu mica ar putea fi surpriza pentru un client care, mergand la banca sa ia un credit cu dobanda de 24% pe an, isi va da seama ca, de fapt, plateste chiar si 31-32% pe an. De unde diferenta? Chiar daca au existat dintotdeauna, cheltuielile suplimentare pe care le aduce un credit n-au fost evidentiate in mod special pana acum. Cati dintre cele cateva milioane de romanii care s-au inghesuit sa ia credite de consum au stat sa intrebe despre comisionul pentru analiza dosarului? Sau de cel pentru rambursarea anticipata? De acum inainte, nu mai e nevoie sa intrebe.

     

    Costul total al unui credit ar trebui sa fie primul lucru pe care sa il vada cand intra in banca sau in magazin. DAE nu trebuie sa lipseasca din nici o oferta, grafic de rambursare sau contract pentru credit de consum. Daca DAE lipseste, ANPC „promite“ institutiilor de credit amenzi de pana la 250 de milioane de lei. Bancile se supun, desi sunt nemultumite de forma legii. „Formula de calcul a DAE si termenii folositi lasa loc de interpretari, iar sistemul de referire este greoi“, spune Ghetea.

     

    Greoi sau nu, acesta permite clientilor sa compare mai bine ofertele. Si sa o aleaga pe cea mai ieftina pentru ei. Alegere care, pentru banci, ar putea aduce, in sine, o problema cu mult mai mare. Pentru ca, ce conteaza cel mai mult pentru un roman care vrea sa-si ia un televizor in rate? De prima importanta ramane pretul. Motiv pentru care va castiga cel care va oferi cel mai ieftin credit, iar restul s-ar putea sa fie fortati sa il urmeze.

     

    Bancherii mai critica si o prevedere a legii care i-ar putea pune in situatia de a se impiedica, la intrarea in banca, de vreun… frigider sau televizor defect. Pentru remedierea caruia, potrivit legii, consumatorul are dreptul sa ceara despagubiri atat de la furnizorul de bunuri, cat si de la institutia care l-a finantat, daca se considera prejudiciat de bunul pe care si l-a cumparat pe credit. Totusi, raspunderea solidara ar trebui sa se aplice doar in situatia in care banca si furnizorul de echipament au un contract de promovare comun pentru un produs, explica Ghetea. „Dar daca acest lucru nu va fi specificat clar, riscam sa ne trezim in fata bancii cu clienti nemultumiti ca frigiderul lor s-a stricat“. Tocmai pentru a clarifica aceste prevederi confuze, ARB a solicitat publicarea normelor de aplicare a legii. „S-a decis ca in 10-12 zile (sfarsitul lunii ianuarie – n.r.) sa fie emis un proiect de norme de aplicare de catre BNR si ANPC. Nu trebuie eliminat nimic, ci doar nuantat“, crede Ghetea.

     

    O astfel de „nuantare“ ar putea fi facuta si in cazul formularii care spune ca in cazul in care isi plateste anticipat creditul, consumatorul are dreptul la o „reducere echitabila a costului creditului“. Trecand peste ambiguitatea exprimarii, bancherii spun ca in astfel de cazuri clientul ar trebui chiar penalizat. Daca suma este platita mai devreme, socotelile bancii se incurca, se pierde dobanda pentru banii returnati si poate ajunge chiar sa aiba un surplus de bani. Greu, totusi, de crezut ca romanii se vor inghesui sa-si returneze in avans creditele, in conditiile in care multi dintre ei cauta perioade din ce in ce mai lungi pentru a lua un imprumut.

     

    Pana una alta, bancile considera ca „reducerea echitabila“ exista deja. „In urma unei rambursari in avans, clientul va plati dobanda doar pentru creditul ramas“, explica Stelian Stanga, director pentru dezvoltarea si managementul produselor la Raiffeisen Bank. „Cu toate acestea, (si) acest punct poate da nastere la interpretari diferite si ar trebui reglementat mai exact prin normele de aplicare ale legii“, concluzioneaza Stanga.

  • Marul discordiei

    Legea nr. 289/2004 se refera la creditele de consum, care includ credite pentru nevoi personale, bunuri de folosinta indelungata, carduri de credit. Nu se includ imprumuturile pentru cumpararea de  locuinte sau refacerea lor. Bancile sunt nemultumite de trei prevederi ale legii:

     

    DOBANDA ANUALA EFECTIVA (DAE): Include toate costurile asociate unui credit: dobanda anuala, costul asigurarii, comision analiza dosar etc. Aceasta valoare, exprimata procentual, trebuie prezentata in orice anunt publicitar, oferta sau contract de credit destinat consumatorilor.

     

    DESPAGUBIRI: Furnizorul si creditorul sunt raspunzatori individual pentru despagubirea consumatorului. Creditorul raspunde daca bunul a fost cumparat pe credit si daca actiunile consumatorului impotriva furnizorului de bunuri au esuat.

     

    REDUCEREA ECHITABILA: In cazul rambursarii anticipate, consumatorul are dreptul la o reducere echitabila a costului creditului, stabilita proportional cu perioada de utilizare a banilor.

  • Social-Democratie A Liberalism a Partid Popular (II)

    Suspansul s-a incheiat. Scriam saptamana trecuta ca scheletul a iesit din dulap, dar craniul a ramas, pentru moment, acolo, pitit sub declaratii aparent nevinovate. Cu alte cuvinte, proiectul de unificare PNL-PD devenise public, nu insa si faptul ca unificarea ar urma sa fie realizata sub palarie „populara“.

     

    Insa „craniul“ n-a mai avut rabdare. In vreme ce articolul se indrepta spre tipar, Valeriu Stoica organiza o conferinta de presa, intens mediatizata, in care explica in detaliu taman proiectul de care pomeneam in aceasta pagina inca de la inceputul lunii decembrie, cu toate avantajele sale evidente pentru toate partidele implicate.

     

    Si sunt. Mai interesante, insa, decat avantajele evidente sunt dezavantajele, trecute mult prea repede cu vederea. Haideti sa presupunem, de dragul argumentatiei, ca PNL, PD si PNTCD, plus alte cateva partide mai mititele, gen AP sau URR, fuzioneaza cu success, in timp record, sub denumirea de Partid Popular, acceptat ca atare in Parlamentul European. Am avea atunci mult asteptata forta de dreapta, autentica, solid reprezentata, a carei absenta a deplans-o multa lume, in frunte cu suprasemnatul. S-ar elibera, in schimb, nepermis de mult culoarul de stanga, pe care PSD se va trezi, peste noapte, drept singurul competitor. PSD ar fi, in sfarsit, certificat drept singurul partid social-democrat din Romania si sustinut ca atare de catre socialistii europeni, la ora actuala principalii adversari ai popularilor in Parlamentul European, cu 200 de fotolii.

     

    Ca miza e extrem de mare o demonstreaza, pe de o parte, semnalele transmise de catre oficialii europeni noii puteri de la Bucuresti. Socialistii europeni au intors-o ca la Ploiesti: dupa ce simpatia se redirectionase dinspre PD spre PSD, oamenii s-au gandit ca n-ar fi rau sa revina la dragostea dintai, cata vreme Basescu e presedinte, iar amenintarea transferului de parlamentari catre populari pluteste in aer. Ca Basescu a inteles mesajul, o dovedeste incercarea de temporizare, timida, ce-i drept, a procesului de unificare, pentru a mai vedea cum bat vanturile. Pentru a avea un cuvant de spus in Parlamentul European, la aceasta ora nu exista practic decat aceste doua optiuni: socialistii si popularii (cu cele 80 de fotolii parlamentare, liberal-democratii se afla pe scena europeana in postura udemeristilor pe scena nationala). Or, daca liberalii nu-si pot permite in ruptul capului trecerea in barca european-socialista, democratii lui Basescu mai pot medita o vreme si la aceasta varianta. Avantaj la negocieri – democratii.

     

    Ca PSD a inteles, la randul sau, mesajul, o dovedesc incercarile (esuate) de reforma in directia crearii unui partid autentic social-democrat. Pentru ca, la aceasta ora, dupa cum pertinent (si degeaba) remarca Ioan Rus, „degeaba ne declaram partid de stanga, daca pe noi nu ne voteaza tinerii, traditional de stanga, muncitorii din marile orase, intelectualii, si ei traditional de stanga, etc.“. Lasand la o parte faptul ca traditia la care facea referire Rus e una occidentala, diagnosticul se cuvine remarcat – PSD nu e, in ciuda titulaturii si a acceptarii in Internationala Socialista, social-democrat. Reforma interna ii intereseaza, insa, mai putin atat pe Iliescu, cat si pe Nastase, cata vreme crearea Partidului Popular ii va lasa singuri pe partea stanga a esichierului politic. Vor, nu vor, socialistii europeni vor fi nevoiti sa bea agheasma pesedista.

     

    Toata lumea „buna“ a politicii va fi, asadar, satisfacuta. Mai putin noi, romanii. Votantii de rand. Care am prefera sa avem alternative viabile si sanatoase la guvernare. Numai cine nu a facut armata nu stie cat de disperanta poate fi monotonia alternantei intre fasole si cartofi, cu varza pe post de UDMR sau PRM, pentru echilibru. Ba chiar si fasolea sau cartofii pot fi mancaruri gustoase, cu o conditie: sa fie gatite bine – ceea ce la stanga, dupa cum se arata lucrurile, nu e cazul.

     

    ituatia, insa, nu e inca batuta in cuie, din cel putin trei motive. Primul ar fi cel mentionat deja anterior – ispitirea pedistilor de catre socialistii europeni, o varianta pe care unii lideri din PD incep sa o ia din ce in ce mai serios in consideratie. E mai tentant sa mananci o placinta de unul singur, decat sa imparti una, ceva mai mare, cu amicii. Al doilea motiv are legatura cu spectrul alegerilor anticipate. Nu poti suprapune alegerile anticipate, procesului de fuziune PNL-PD sub umbrela populara, decat asumandu-ti un risc imens. Debusolat de combinatia fasole cu inghetata de ciocolata, electoratul s-ar putea intoarce spre traditionala, chiar daca acra, ciorba de burta cu mititei. In fine, dar nu in cele din urma, mai trebuie luat in calcul si „factorul Ciuhandu“.

     

    Scriam saptamana trecuta ca ar fi interesant de aflat ce gandeste Ciuhandu. Intre timp am aflat ca pe Ciuhandu insusi l-ar fi interesat ca propunatorii proiectului sa afle ce gandeste inainte de a-l da publicitatii. Iar dupa graba cu care PNTCD, AP si URR s-au apucat de (re)unificare, imi imaginez ca socoteala de-acasa a lui Stoica va avea de furca pana a se potrivi cu socoteala din targ a taranistilor. Scheletul a iesit din dulap. Acum, are si craniu. Mai trebuie sa invete, insa, cum sa danseze.

  • Incurcatele ite ale economiei

    Adevarata proba pentru noul ministru al economiei nu e sa descopere rafinariile care proceseaza titei furat, ci sa negocieze cu Liviu Luca, seful sindicalistilor de la Petrom.

     

    La doua saptamani de la preluarea portofoliului, Codrut Seres, noul ministru al economiei, spune ca a identificat principalele probleme cu care se confrunta Ministerul Economiei si Comertului (MEC). Privatizarile, licitatiile nu tocmai legale, negocierile cu Fondul Monetar International (FMI) si arieratele unitatilor energetice sunt punctele „grele“ care vor fi atacate de noua echipa de la MEC. Noul ministru mai spune ca va fi foarte atent si la furturile de titei „din conductele Petrotrans“. Deocamdata, prin trimiterea Corpului de Control al ministrului la societatile incriminate. Este vorba, in primul rand, de Petrotrans, spune ministrul, de unde au disparut, in 2004, 100.000 de tone de titei. Adica aproximativ 100 de milioane de dolari. O initiativa laudabila.

     

    Cel mai complicat lucru va fi, insa, pentru cei din Corpul de Control, sa gaseasca Petrotrans pentru a incepe cercetarile. Nu de alta, dar din ianuarie 2004, conductele de transport si vagoanele pentru transportul titeiului au trecut din patrimoniul Petrotrans in cel al Conpet, singura companie care detine in acest moment conducte de transport al titeiului in Romania.

     

    Adevarata proba pentru noul ministru nu va fi insa sa descopere rafinariile care proceseaza titei furat. Preocuparile sale legate de sectorul petrolier va trebui, mai degraba, concentrate pe negocierile cu Liviu Luca, seful sindicalistilor din Societatea Nationala a Petrolului (SNP) Petrom. De ce este atat de important acest lider sindical pentru Seres?

     

    Ministrul a venit la putere in momentul in care compania petroliera austriaca OMV cumparase deja pachetul majoritar de actiuni de la SNP. Pasul urmator era vanzarea unui pachet de opt la suta catre angajatii Petrom. Aici intervine Luca. El are in spate peste 200.000 de sindicalisti din sectorul energetic romanesc. Este cel despre care s-a spus, in multe randuri, ca ar fi adevaratul conducator al Petrom. Fara stirea sa nu s-ar fi luat nici o decizie importanta in companie. Desele discutii pe care Luca le-a avut cu cei care s-au aflat intr-un moment sau altul la conducerea MEC vin sa intareasca aceste speculatii. Pozitia lui Luca s-a intarit si mai mult de-a lungul vremii. Sindicatul a ajuns patron la societati din sectorul bancar sau din media.

     

    Acum, Liviu Luca poarta negocieri cu Seres referitoare la cumpararea unui pachet de actiuni de la Petrom. Potrivit declaratiilor ministrului economiei, semnalele venite dinspre sindicate sunt ca acestea nu au banii necesari cumpararii celor 8% din Petrom.  Sa fie o incercare a sa de „deblocare“ a unor fonduri de la MEC?

     

    Amatorii de scenarii au, fireste, o explicatie. Daca Liviu Luca ar fi incercat, in felul acesta, sa forteze mana ministrului economiei? O varianta ar fi urmatoarea: seful sindicalistilor accepta concedierea unui numar de salariati de la Petrom. Pentru ei, actionarul majoritar, OMV, dar (de ce nu?) si statul roman vor da plati compensatorii. In functie de valoarea compensatiilor, Luca i-ar putea convinge pe proaspetii disponibilizati sa ajunga actionari la Petrom. Mai clar, banii primiti sa fie folositi de sindicat pentru a acoperi o parte din costul actiunilor.

     

    Este doar un scenariu. Care, e drept, poate fi sustinut si de alte speculatii din ultima vreme, cum ca aceiasi sindicalisti ar detine peste 1% din SNP si ar face speculatii pe bursa tocmai pentru atragerea de bani in vederea achizitionarii celor opt procente din Petrom.

     

    Cat de corecte sunt aceste supozitii vom vedea, poate, cand privatizarea companiei va fi cu adevarat incheiata. Deocamdata, domnului Seres nu-i ramane decat sa dea piept cu „greul“ economiei.

  • Averi imobiliare, dar cu efect miscator

    Tot aud in ultima vreme ca – suspiciosi fata de Uniunea Europeana, speriati sau intrigati de cerintele si efectele integrarii – romanii au reintrat in tactica apatiei parsive. In boicotarea istoriei.

    Nici nu facuseram bine cativa pasi, abia de-i pacaliseram pe baieti cu niscai crochiuri si achiuri, ca iar preferam stagnarea, temporizarea si facutul cu ochiul tupilati prin cotloane. Nu se mai vand, nu se mai cumpara terenuri orbeste. Stagneaza tranzactiile imobiliare. Se asteapta deciziile mari, in urma licitatiilor internationale: de ce sa ma grabesc sa dau faneata de la tata pe doi poli? Daca vine vreun Carrefour si-mi cere pamancioru’ cu suta de mii de euro metrul patrat?

    Si tot asa, ecoturismul sta-n mustati fata de lanturile regionale, haholul cu lotca din Delta a sistat investitia la baie in asteptarea trupelor NATO ce musai vor veni sa sustina portocala ucraineana, prin blocuri s-a ajuns in sfarsit la ideea ca-i mai eficienta chiria pe termen nelimitat decat vanzarea iute, pe nemancate, a apartamentului s.a.m.d.

    Pe scurt, vecine: cine detine o tine! N-o mai da. Asteapta. Ca nu se stie ce vine. Buuun. Acuma sa vezi minunatie la micii nostri avuti imobiliari. Incepe tiptil si curat crestineste – sa vezi, sa te crucesti – incepe un soi de mecenat mioritic imobiliar, cam salbaticut, dar absolut laudabil, prin care zestrea imobiliara devine suport ocrotitor si stimulativ pentru zestrea artistica.

    Un doctor, proprietarul oradean al unei casute de vacanta in care, punand zilele cap la cap, nu sta mai mult de-o luna pe an, i-a oferit-o cam pe veresie unui amic de-al nostru, pictor de talent si rafinament, s-o locuiasca (las’ c-o apara si de hoti!), sa-i goleasca frigiderul, camara si barul, sa picteze linistit, cu conditia ca, la plecare, macar un tablou sa-i fie daruit gazdei. Curat Lorenzo Magnificul. Un avocat din Piatra Neamt i-a propus altui amic, teatrolog, sa-l „lojeze“ o luna, doua, la pastravaria lui de sub munte, sa-si termine lucrarea de doctorat, cu singura conditie „de a pune si numele meu la multumiri, in prefata, cum se obisnuieste in Vest“.

    Un grup de oameni de afaceri cauta o trupa de tineri actori sa le finanteze deplasari prin tara. Un „bastan“ pe stil nou are o fata poeta, nedebutata inca, si cauta lector-stilizator cu simt & relatii editoriale pentru cartea ei, „fiind dispus sa va tin peste vara la vila mea din Costinesti“. Ei, ce ziceti de chestia asta? In fine, bafta si pe mine: in rezerva de spital, ma imprietenesc cu un domn bine, inginer cu firma de electrocasnice, care sta la Braila, dar are o casa-n Busteni, unde nu ajunge cu lunile. Oh, generoasa induiosare a posesorilor de firma fata de cei posedati de idei! Va vine sa credeti ca tocmai in singuratatea bustenara de acolo mi-am inceput textul unei conferinte despre Generatia ’27?

    Morala fabulei: chiar daca avem o lege a sponsorizarii de doi lei si doi bani, care mai mult descurajeaza decat incurajeaza; chiar si cand, in materie de subventionat cartea, Ministerul Culturii a preferat ani de-a randul clientelismul si je m’en fiche-ismul, iata ca romanul a gasit cum sa unga realitatile – cat se poate de inocent, de legal, cu tandra, epicureica eficienta: sprijinind nu doar miutele de pe maidan si competitiile sutienelor siliconate, ci si, iata, mica reproducere a oamenilor de litere, monumente ale naturii pe cale de disparitie.

    Astfel incat, daca va prisoseste imobiliarul, domnilor abonati la BUSINESS Magazin, dati o iute ochire in peisajul cultural, unde exista la tot pasul tineri poeti in cautare de micute tabere de creatie (v. exemplul exorbitant al Fundatiei Anonimul!), sculptori inca fara nume, dotati doar cu idei si muschi, nu si cu livezile de tip Poiana Marului, pictori si coregrafi in cautare de ateliere s.a.m.d.

    Micul mecenat al imobiliarului are sansa sa devina marele miscator al culturii de maine. Nu, zau, dupa ce suradeti sarcastic, ingaduiti-va un moment de reflectie. Vorba pariului lui Pascal: daca pierdeti, nu pierdeti (mai) nimic. Dar in caz de castig…

  • Denumirea cu origine controlata

    In 1994, Volkswagen a cumparat uzinele producatorului de masini Rolls-Royce pentru 780 de milioane de dolari. In schimb, dreptul de a folosi marca Rolls-Royce a fost achizitionat de catre BMW pentru 65 de milioane de dolari. Multi analisti sunt de parere ca BMW e compania care a facut o afacere mai buna.

     

    Vanzarea separata a marcii Rolls-Royce este un exemplu concret despre rolul economic al unui brand, si anume acela de a crea valoare adaugata unei afaceri. In acest caz: 65 de milioane de dolari, cu precizarea ca Rolls-Royce este exemplul unei marci care nu a investit major in publicitate.

     

    Dar ce inseamna, de fapt, crearea unei marci? O industrie adevarata, sofisticata si costisitoare in Occident, inca in faza incipienta in Romania, care se ocupa cu denumirea, pozitionarea si designul produselor si serviciilor.

     

    Nici o agentie straina de branding nu si-a deschis deocamdata un birou in Romania, desi aproape toate marile retele internationale de agentii de publicitate sunt prezente aici. De fapt, piata locala de branding este deocamdata o nisa in care lipseste un numitor comun de comparare si evaluare. Inclusiv principalii jucatori se raporteaza in maniera proprie la domeniu si isi recunosc competente diferite, plus ca au centrul de activitate in orase distincte: Branzas Design la Cluj, Brandient la Bucuresti si Grapefruit la Iasi.

     

    Ca valoare a pietei, cele trei firme au inregistrat in total cifre de afaceri de aproximativ 1,3 milioane de dolari in 2004. Au in pregatire, in schimb, proiecte importante pentru 2005 si sunt optimiste cand se refera la viitorul acestei piete in Romania. Un semn ca lucrurile devin interesante si aici este oportunitatea de fuziune cu o firma importanta de pe piata externa pe care o are in acest moment Brandient. „Propunerea a venit acum sase luni si pot spune ca ne gandim la ea, desi este inca prematura, avand in vedere potentialul real al pietei romanesti“, spune Aneta Bogdan, managing partner al Brandient.

     

    In rest, daca nu merg la o firma specializata de branding, companiile romanesti isi denumesc noile produse, fie in varianta „prin forte proprii“, fie colaborand cu o agentie de publicitate. Primul proiect cu care Brandient s-a lansat pe piata, in 2002, a fost Smartree. In 2001 afacerea se numea Resurse Umane si era o firma de servicii de recrutare si administrare de personal cu o cifra de afaceri de 300.000 de dolari.

     

    Dupa sapte luni de munca impreuna cu Brandient, compania a fost redenumita Smartree, iar in prezent are birouri in Londra si Sofia si o cifra de afaceri de un milion de euro, estimata sa creasca si mai mult in acest an. Evident ca evolutia ascendenta a firmei nu se datoreaza doar schimbarii de nume din 2002, insa acesta si-a avut rolul sau. „Din momentul in care ne-am schimbat numele s-a produs un «salt cuantic» in felul in care eram receptati de mediul de afaceri“, spune Andreea Ionescu, director de marketing al Smartree.

     

    In plus, noua denumire a permis companiei sa se extinda si in alte tari – n-ar fi putut face asta cu vechiul nume. „Inclusiv partenerii din Marea Britanie au preluat numele nostru, convinsi ca va functiona si acolo“, adauga Ionescu. Se spune ca de obicei companiile de pe piata serviciilor pot sa se diferentieze mai usor in ochii clientilor, pentru ca isi pot asocia o serie de atribute aspirationale.

     

    In cazul unei marci de lapte, de exemplu, posibilitatile se reduc considerabil pentru ca, oricum ar fi ambalat sau denumit, laptele este in general acelasi. Si totusi, numele conteaza si aici. Din luna aprilie a anului trecut consumatorii romani au gasit la raionul de lactate un nou produs: laptele Fulga. Produsul din cutie era acelasi. Pe cutie, un nume si un personaj: vacuta Fulga. Desenul haios, in care Fulga sta cu spatele pe una din fetele cutiei, alaturi de indicatiile scrise cu umor au reusit diferentierea la raft a noului produs. In combinatie cu spotul TV, care a starnit reactii contradictorii – insa nu a trecut neobservat, intrand deja in folclorul publicitar cu replica „Ce vaca sunt! Am uitat sa ma prezint“ – Fulga a inceput sa devina un nume cunoscut.

     

    „La retailerii mari laptele Fulga a inceput sa se vanda bine inca de cand a aparut pe raft. Dupa ce a inceput si campania de publicitate, numarul clientilor a crescut de zece ori“, spune dr. Raul Ciurtin, director general al firmei Albalact care produce laptele Fulga.

     

    SmarTree si Fulga sunt doua din proiectele realizate de Brandient, care au implicat gasirea unei denumiri noi si construirea unei identitati vizuale. La acestea se adauga proiecte de branding sau rebranding pentru companii precum Credisson, Flanco, Astral, TVR sau Domenia Credit.

     

    „In al treilea an de cand existam pe piata, am lansat sase branduri si am facut zece rebranding-uri“, spune Aneta Bogdan. La fel ca in agentiile din strainatate, durata unui proiect nu este niciodata mai mica de patru luni, dar poate sa ajunga usor la un an si jumatate. In schimb, banii sunt mai putini. „Deocamdata, piata nu accepta preturile noastre. Nu poti sa iei mai mult de 50.000 de euro pe un proiect de rebranding, adica de cinci, zece ori mai putin decat pe pietele dezvoltate“, afirma Aneta Bogdan. „In vest aceasta este o industrie foarte bogata si foarte solida. Este atat de atragatoare, incat in anii ‘80 marile grupuri de media au cumparat companii de branding“, adauga ea.

     

    Pentru a gasi o denumire noua pentru un produs, o agentie de branding parcurge in medie 1.200 – 1.500 de nume, timp de 14-16 saptamani. „In strainatate o agentie poate sa ceara doar pentru nume pana la 40.000 de euro. In Romania poti sa obtii cel mult 10.000 de euro“, spune Bogdan Branzas, directorul si proprietarul firmei Branzas Design.

     

    Infiintata la Cluj in 1994, Branzas Design a avut ca prim proiect important dezvoltarea brandului Ursus, pentru care a elaborat primele schite de design si ambalaj. „Din noiembrie 1995 si pana in 2001, cand am incetat colaborarea cu acest brand, Branzas a avut in custodie brandul Ursus, chiar daca in contractul nostru nu scria «brand custodians»“, spune Bogdan Branzas.

     

    Acum Branzas Design are in portofoliu proiecte de consultanta, strategie sau design pentru branduri precum Coffeeright, Gregory’s, Capital, Tiriac Holdings sau Connex. Nu lipseste nici creatia de noi denumiri, snacks-urile Bazzaconi si Rontzy, ale companiei Standard & Snacks fiind printre cele mai cunoscute exemple. „Am inventat un nume cu un potential fantastic pentru segmentul de piata in care se afla si pentru grupul tinta in care a fost pozitionat“, comenteaza Bogdan Branzas. „Cu certitudine numele au fost inspirat alese. Daca punem in balanta ceea ce a produs Branzas Design cu pretul pe care l-a platit Standard & Snacks, rezultatul este bun. Speram sa fie la fel si in viitor“, spune Dorin Dragoi, director general al Standard & Snacks.

     

    Pe de alta parte producatorul roman de snacks-uri va lansa in luna martie un proiect complet nou, pentru care colaboreaza cu o firma de branding din strainatate. Dragoi nu a vrut sa dezvaluie numele firmei straine, insa a recunoscut ca taxele platite sunt mult mai mari decat cele din Romania. „Am acceptat sa platim mai mult pentru ca experienta si resursele lor sunt si ele mai mari. In plus, raportate la dimensiunea proiectului, costurile sunt mici“, spune Dragoi.

     

    Ritmul in care se lanseaza noi produse, si implicit noi denumiri, este crescator, insa cazurile in care aceste lansari sunt asistate si de o firma specializata de branding sunt extrem de putine. De ce companiile romanesti nu lucreaza mai mult cu agentiile de branding? Pentru ca nu stiu ca au nevoie de asta – acesta ar fi unul dintre raspunsuri, iar in branding cel care initiaza primul contact este intotdeauna clientul.

     

    „Brandul este o tactica de sustinere a managementului. Eu nu pot sa ma duc la client sa-i spun cum sa-si conduca afacerea. Daca are nevoie de sfatul meu, va veni el la mine“, spune Aneta Bogdan. „Clientii inteleg cu dificultate importanta si valoarea brandingului si abia incep sa faca diferenta intre branding si advertising“, este de parere Stefan Liute, director de strategie al Grapefruit. In Romania, Grapefruit este cunoscuta mai ales pentru serviciile de web design, precum site-urile Connex, MyX sau cel al agentiei de publicitate McCann-Erickson Romania, dar portofoliul firmei contine si proiecte de branding realizate atat pentru companii locale (Velfina, Siveco, Nichi) cat si straine (WestSide Organics, The Cayenne Group).

     

    Urmatorul obstacol in drumul companiilor romanesti catre firmele de branding este lipsa de vizibilitate a celor din urma. „Nu am apelat la o agentie de branding nu din motive financiare, ci pentru ca nu le cunoastem rezultatele“, declara Cristi Stancu, director de marketing al companiei Supreme, care produce ciocolata Primola, si in noiembrie anul trecut a lansat un nou sortiment, sub denumirea de Anidor. Designul tabletei, ambalajul, si strategia de dezvoltare au fost realizate de agentia de publicitate ADDV, insa numele de Anidor a fost gasit de companie, principalul criteriu fiind faptul ca a putut sa fie inregistrat la OSIM. „Acum este foarte greu sa gasesti denumiri care sa aiba legatura cu beneficiile produsului si sa si poata fi inregistrate“, declara Stancu.

     

    El este increzator in viitorul numelui Anidor, bazandu-se in primul rand pe experienta Primola, care dupa trei ani de la lansare are 25% din valoarea pietei de ciocolata, conform ACNielsen. „Initial, Primola a fost numele unei societati producatoare de dulciuri, pe care noi am decis sa-l pastram pentru ca ni s-a parut ca suna bine“, spune Cristi Stancu.

     

    Nu in ultimul rand, caracterul intangibil al brandului ii face inca pe multi antreprenori romani sa aiba senzatia ca dau cu banii in vant. „Este foarte greu sa le vinzi clientilor ceva imaterial cum este brandul“, recunoaste Aneta Bogdan.

     

    Partea buna pana acum este ca numarul mai mic de proiecte nu a lasat loc la esecuri. De exemplu in SUA numai 60% din campaniile de rebranding au succes, iar presa de specialitate nu este deloc ingaduitoare cu initiativele ratate ale firmelor de branding. Unul din cele mai celebre cazuri este cel al PwC Consulting, divizia de consultanta a firmei de audit PwC, care a cheltuit aproape 110 milioane de dolari ca sa-si schimbe numele. Noua denumire, Monday, a fost gasita de agentia Wolff Olins, insa cateva luni mai tarziu, IBM a cumparat firma de consultanta si a renuntat la ea, considerand-o neinspirata.

     

    Cazul Monday a fost considerat un esec pentru ca IBM a renuntat la acest nume, insa in general este nevoie de cativa ani buni pana se poate vorbi despre cat de valoroasa este o marca. Cert este ca intr-o lume tot mai aglomerata de noi produse, brandingul este un mijloc de diferentiere. Si nu se aplica doar produselor si serviciilor. In noiembrie 2004 agentia de branding Landor si o echipa din partea Young & Rubicam Brands au castigat licitatia deschisa de primaria din Madrid pentru un proiect care va crea o noua identitate pentru oras.

     

    Probabil ca va mai dura pana cand vom putea scrie despre un proiect de rebranding al Bucurestiului, dar este clar ca tot mai multe firme romanesti au nevoie sa-si gaseasca o identitate, care sa le reprezinte si sa le diferentieze de competitie, indiferent ca este vorba de servicii financiare, de produse alimentare sau de dale pentru pavaj.