Blog

  • Cea mai frumoasă poveste despre zbor (VIDEO)

    Wendy şi fraţii săi au parte de aventuri fantastice atunci când Peter Pan, eroul poveştilor lor, îi duce în magica Ţară de Nicăieri.

    După ce îi urmează pe Peter Pan şi ghiduşa lui însoţitoare, Tinker Bell, trecând “pe lângă a doua stea, la dreapta, apoi drept înainte până dimineaţa”, ei explorează insula şi ascunzătoarea secretă a lui Peter, împreună cu nebunaticii Băieţi Pierduţi, apoi se luptă la mare înălţime cu piraţi îndrăzneţi şi celebrul Căpitan Hook.

  • Cât de durabilă e pacea lui Bibi (VIDEO)

    Şansele armistiţiului rămân însă incerte, mai ales după ameninţările premierului israelian Benjamin Netanyahu (“Bibi”) privind o posibilă reluare a atacurilor dacă Israelul se va confrunta cu provocări în zonă din partea militanţilor Hamas. În plus, în Israel vor avea loc alegeri anticipate la 22 ianuarie, ceea ce a dat deja ocazia opoziţiei anti-Netanyahu să-l critice pe acesta că a încheiat armistiţiul cu “teroriştii din Hamas” în loc să declanşeze o ofensivă terestră în toată regula în Gaza.

    Dacă unii au văzut în ofensiva israeliană un fel de avertisment sau repetiţie în raport cu un posibil război contra Iranului, analiştii militari americani citaţi de New York Times dezavuează ipoteza, ţinând cont că Fâşia Gaza, strict ca teatru de război, are particularităţi care fac imposibilă o comparaţie cu Iranul. Pe de altă parte însă, ofensiva israeliană a oferit prilejul armatei să testeze cu succes noile interceptoare de rachete Iron Dome, care au contracarat 421 de atacuri cu rachetă ale Hamas din Gaza, cu o rată de succes de 84%. Aceasta este un semnal puternic pentru Hezbollah, principalul aliat al Iranului în regiune, care are baza în Libanul vecin Israelului şi despre care se estimează că ar putea avea până la 60.000 de rachete capabile să ţintească teritoriul de la graniţa de nord a Israelului.

    Ambasadorul Israelului în România, Dan Ben-Eliezer, a declarat că pentru realizarea unei păci durabile între Israel şi Autoritatea Palestiniană este necesar ca Hamas să accepte trei condiţii şi să vină la masa negocierilor. “Prima condiţie e să nu atace Israelul, a doua condiţie, să recunoască dreptul Israelului de a exista, iar a treia, să recunoască şi să accepte acordul anterior, încheiat între Israel şi Autoritatea Palestiniană. Până acum, Hamas a refuzat să accepte cele trei condiţii şi continuă să susţină credinţa sa că Israelul trebuie distrus, că trebuie şters de pe hartă! Ei refuză în mod absolut dreptul Israelului de a exista. Odată ce Hamas îşi va schimba poziţia şi va accepta aceste trei condiţii, poate că realitatea va fi alta”, a spus Dan Ben-Eliezer la emisiunea “După 20 de ani” de la PRO TV.

    “În al doilea rând, dacă palestinienii, conduşi de Abu Mazen, preşedintele Autorităţii Palestiniene, vor răspunde favorabil cererii Israelului de a reveni la masa negocierilor, de a nu evita negocierile directe, poate că şi asta ne va da o şansă la o pace durabilă între noi şi palestinieni”, a adăugat ambasadorul.

  • Poza zilei: o idee haioasă de cadou

    Magazinul Uncommongoods. com este specializat în idei haioase de cadouri, iar clienţii sunt îndemnaţi să cumpere cu argumentul că în altă parte nu mai găsesc astfel de mărfuri, aşa încât nu e de mirare preţul ridicat al unora dintre ele. Un set de două căni “Face Mugs” costă 35 de dolari.

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII: Cine-i cel mai (ne)competitiv din Europa

    Pe de o parte, Germania a consemnat câştiguri mai mici de productivitate şi o creştere mai mare a salariilor, pe de altă parte, ţări ca Irlanda şi Spania au înregistrat câştiguri mai mari de productivitate, în paralel cu o moderare a salariilor. Această ajustare nici nu a început însă în Franţa şi Spania.

  • “Saga Amurg: Zori de Zi – Partea a 2-a”, cea mai bună lansare din toate timpurile în România (FOTO)

    Aducând peste 123.000 de spectatori la cinematografe şi încasări de aproximativ 2.155.000 de lei, ultima parte a fenomenului “Amurg” se clasează pe primul loc în topul preferinţelor românilor care au ales să vadă acest film în weekendul 16 – 18 noiembrie. Până la lansarea ultimului film din seria “Amurg”, cele mai bune rezultate din toate timpurile în weekend-ul de lansare le-a deţinut “Piraţii din Caraibe: Pe ape şi mai tulburi” cu 83.213 spectatori, următorul loc fiind ocupat de “Avatar” cu 67.200 spectatori.

    “Saga Amurg: Zori de Zi – Partea a 2-a” (GALERIE FOTO)

    După naşterea fiicei sale Renesmee, Bella începe să profite de noua ei viaţă de vampir şi de puterile dobândite. Bucuria ei este însă una de scurtă durată, din cauza apariţiei unui alt vampir, Irina, care crede că Renesmee este un “copil nemuritor” şi îi dezlănţuie din nou pe Volturi împotriva clanului Cullen. Pentru că autoritatea vampirilor îi condamnă imediat la moarte pe copiii transformaţi în vampiri, din cauza faptului că sunt incontrolabili, viaţa lui Renesmee este pusă în mare pericol.

    Prinşi într-o luptă cumplită pentru supravieţuire, Edward şi Bella încearcă să se alieze cu toate clanurile de vampiri din jurul lumii, pentru a le aduce ca martori în faţa Volturilor, în apărarea fiicei lor. Va fi oare suficient pentru clanul Cullen să demonstreze că Renesmee nu este un “copil nemuritor” pentru a-i salva viaţa?

    Cea de-a cincea parte a seriei, “Saga Amurg: Zori de zi – Partea a 2-a”, este distribuită de MediaPro Distribution din 16 noiembrie în cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Baneasa, Lotus (Oradea), Odeon Cineplex (Cluj), Cityplex (Constanţa, Tulcea şi Braşov), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Iaşi, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Timişoara, Târgu-Mureş), Cortina (Oradea), Cinema “Capitol” (Oneşti), Cinema “Eugen Ionescu” (Slatina), Cinema Florin Piersic (Cluj), Patria (Craiova şi Bucureşti), Cinema 3D Colours (Craiova), Premiera (Ploieşti), Cinema Arta (Târgu Mureş), Cinema Grand Mall (Satu-Mare), Glendale (Bucureşti), Cinema Twins (Ploieşti).

  • Pentru moment, totul e calm la Paris

    Supărarea Moody’s, în schimb, a vizat planul de reforme pe trei ani lansat de preşedintele François Hollande. Este vorba de măsuri de reducere a fiscalităţii în valoare de 20 mld. euro, cu scopul de a ajuta companiile să taie cu cca 6% costurile cu forţa de muncă spre a câştiga astfel competitivitate, urmând ca gaura din veniturile statului să fie finanţată parţial din tăieri de cheltuieli publice şi parţial din taxa pe vânzări. Moody’s a considerat planul prea blând pentru a remedia pe termen lung dezechilibrele structurale ale economiei franceze.

    Acţiunea Moody’s a fost interpretată de unii analişti ca o invitaţie adresată speculatorilor de a ataca Franţa, a doua ţintă potenţială ca importanţă după Germania în zona euro (nu că ar fi prima oară când această acuzaţie a fost formulată din 2009 încoace). Însă aceasta s-ar putea întâmpla chiar fără să fie nevoie de capriciile agenţiilor de rating, ba chiar indiferent dacă ele există sau nu. “Sunt deja câţiva ani de când pieţele financiare oricum nu mai tratează Franţa ca o ţară cu rating AAA”, a comentat analistul Paul Donovan de la UBS, într-o notă publicată zilele trecute. “Retrogradarea care ar conta cu adevărat ar fi a Germaniei, iar efectele ar fi nu atât în termeni financiari, ci din punctul de vedere al consecinţelor politice.

  • Arta modernă: diorame horror şi bestia Margaret Thatcher (GALERIE FOTO)

    Acestea vor fi găzduite de clădirea Statului Major, în care, ca urmare a stricăciunilor cauzate de război, anumite spaţii pot fi amenajate minimalist pentru opere contemporane.

    Publicul va avea acces la aceste spaţii cu rezervare online, putând vedea la momentul actual o lucrare a fraţilor britanici Jake şi Dinos Chapman, “The End of Fun” (2010), compusă dintr-o dioramă horror, cu diverse peisaje populate de mici schelete care fac trimitere fie la lagărele naziste, fie la torturile medievale.

    Arta modernă: diorame horror şi bestia Margaret Thatcher (GALERIE FOTO)

    O altă expoziţie este dedicată artistului rus Dmitri Prigov, cunoscut prin ingeniozitatea sa în materie de pictură murală tridimensională, dar şi prin seria “Bestiarului” său, cu portrete fantastice făcute unor artişti şi politicieni, de la Shakespeare la Kandinsky şi de la Margaret Thatcher la Gingis Han.

  • Avalanşă de clienţi noi la Dacia (FOTO)

    În plus, acum Dacia are o gamă care include un nou monovolum, Lodgy, un vehicul recreaţional, Dokker, şi versiunea utilitară a acestuia – Dokker Van, pe lângă noile generaţii ale Logan, Sandero şi Sandero Stepway.

    Jean-Christophe Kugler, preşedintele Dacia şi şeful Renault pentru regiunea Euromed, care include Africa de Nord şi Europa de Est, a subliniat că următoarea piaţă unde se va impune marca Dacia este Marea Britanie, unde vor fi comercializate modelele Sandero produse la Mioveni şi Duster asamblate în India. Pe de altă parte, pe piaţa locală, ca şi în Vest, Dacia concurează la preţ cu maşinile la mâna a doua.

    “Dacia este o alternativă la maşinile second-hand oriunde în Europa. Românii sunt liberi să achiziţioneze ce maşină îşi doresc”, a spus Thomas Dubruel, directorul comercial al mărcii.

    Pe de altă parte, Stephen Norman, senior vicepresident, global marketing al Grupului Renault, declara în cadrul Salonului Auto de la Paris că Dacia are un potenţial foarte ridicat în Marea Britanie în ceea ce priveşte volumele, în condiţiile în care în Regatul Unit vânzări mari au fost înregistrate în trecut atât de Lada, cât şi de Skoda.

    Înmatriculările de autoturisme Dacia la nivel european au scăzut cu 3,2% în primele zece luni ale acestui an, la aproape 200.700 de maşini, potrivit statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), scăderea fiind mai mică decât cea de 6,9% a pieţei europene. Astfel, cota de piaţă a Dacia la nivel european a crescut de la 1,8% în primele zece luni ale anului trecut la 1,9% în intervalul ianuarie-octombrie din acest an.

    Pe de altă parte, la nivelul lunii octombrie înmatriculările Dacia în Europa au scăzut cu 7,1% la 21.500 de maşini, în condiţiile în care octombrie este ultima lună “de viaţă” la nivel european a modelelor Logan, Sandero şi Sandero Stepway din generaţia anterioară. La nivelul pieţei vest-europene Dacia a înregistrat un declin mai mic, de 1,5% la zece luni, respectiv 3,5% în octombrie, cota de piaţă crescând la 1,7% în acest an, faţă de 1,6% anul trecut.

    În ceea ce priveşte piaţa locală, România este pe locul 17 în rândul pieţelor europene ca număr de maşini înmatriculate în primele zece luni ale acestui an, cu 56.000 de autoturisme. Mai mult, piaţa locală este în continuare în top 10 al celor mai mari scăderi la nivel european, clasându-se pe locul şapte cu o scădere de 12% în intervalul ianuarie-octombrie.

  • Idee de afacere online – pentru cine îşi permite

    Accesul la acesta se face pe bază de invitaţie, iar articolele vestimentare şi accesoriile provin din garderoba editorilor şi a creatorilor de modă sau din ale newyorkezelor bogate.

    Preţurile practicate vor fi mai mari decât cele dintr-un magazin tradiţional specializat în vânzarea de asemenea articole second-hand, datorită ideii de exclusivitate date de asocierea hainelor sau a accesoriilor cu o personalitate şi a faptului că astfel clientele ştiu clar de unde provine articolul cumpărat.