Blog

  • Veniturile SIF Muntenia au crescut uşor în primul trimestru, la 31,3 milioane lei

    În perioada similară a anului trecut, societatea a consemnat venituri de 30,2 milioane lei şi cheltuieli de 23,4 milioane lei.

    “A continuat restructurarea portofoliului, în sensul vânzării de acţiuni la societăţi din sectorul financiar şi creşterea participaţiilor la societăţi din sectorul energetic. Investiţiile în trimestrul I în acţiuni cotate pe piaţa de capital au fost destul de reduse cantitativ, piaţa fiind după o lungă perioadă de creştere/ maxim local”, se arată într-un raport al Muntenia Invest, administratorul SIF Muntenia.

    Societatea de investiţii financiare a vândut acţiuni BRD de 8,2 milioane lei, diminuându-şi participaţia la 4,02%, de la 4,147% la sfârşitul anului trecut. În contraparte, firma a cumpărat acţiuni BVB şi Transgaz în valoare totală de 2,8 milioane lei.

    În acelaşi timp, SIF Muntenia a participat cu aproape 3 milioane lei la majorări de capital derulate de firmele Firos Bucureşti (1,3 milioane lei), Muntenia Medical Competences (1,5 milioane lei), ITC – Institutul pentru Tehnică de Calcul Bucureşti (188.000 de lei).

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Astra va asigura prin poliţe RCA cele peste 600 de maşini care vor fi cumpărate de Poşta Română

    Alături de Astra, la licitaţie s-au mai înscris City Insurance şi Carpatica Asig.

    Cele 607 autovehicule vor fi achiziţionate în urma unei lictaţii, al cărei anunţ de participare a fost publicat de Poşta Română la 13 februarie.

    Conform datelor www.e-licitatie.ro, singura ofertă a fost depusă de Porsche Leasing România.

    Valoarea contractului a fost estimată la 8,23 milioane de euro (TVA inclusă) în următorii trei ani.

    Poşta Română este cel mai mare operator de profil şi dispune de o reţea teritorială de aproximativ 7.100 de oficii poştale.

    Acţionarii operatorului sunt Ministerul Comunicaţiilor, cu o participaţie de 75%, şi Fondul Proprietatea, care deţine 25% din capital.

    În 2011, cifra de afaceri a CNPR a scăzut cu 8,7%, la 1,26 miliarde de lei, în timp ce pierderile au urcat cu 50%, la 182,9 milioane de lei, conform datelor Ministerului Finanţelor Publice.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Furnizorul austriac de aplicaţii software Elektrobit a deschis un centru de cercetare în Braşov

    Investiţia iniţială a fost de 800.000 de euro, urmând ca bugetul alocat anual pentru centrul din Braşlov să fie de circa un milion de euro, potrivit reprezentanţilor companiei.

    În prezent, compania are 21 de angajaţi, însă până la sfârşitul anului numărul acestora va ajunge la 100.

    “Odată cu deschiderea sediului în Braşov, Elektrobit îşi extinde operaţiunile în industria auto în Europa de Est, creînd peste 100 de locuri de muncă, pentru inginerii din regiune, în domeniul dezvoltării de software, concentrîndu-se pe sisteme de navigare, software ECU şi testare. Obiectivul nostru este de a crea o bază puternică de dezvoltare şi testare pentru produsele noastre şi de a poziţiona Elektrobit ca una dintre companiile importante ce oferă oportunităţi de angajare în Braşov”, a declarat directorul general al EB Automotive Romania SRL, Christian Drothler, într-o conferinţă. Noul centru va permite Elektrobit să răspundă la cererile actuale din industria globală (din Europa de Est şi din întreaga lume) cu ajutorul specialiştilor din Braşov. Elektrobit furnizează aplicaţii software pentru industria auto şi are subsidiare în şapte state la nivel internaţional. Vânzările companiei s-au ridicat la 185,4 milioane de euro în anul 2012.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Stroe: Jandarmii şi poliţiştii vor supraveghea permanent şcolile şi grădiniţele. Vreau să ştiu că elevii se întorc sănătoşi acasă

     El a precizat că elaborarea acestui plan, care presupune supravegherea inclusiv pe parcursul nopţii a şcolilor şi grădiniţelor, a început în urmă cu trei zile, dar că probleme vor mai apărea, deoarece Jandarmeria şi Poliţia nu intră în interiorul şcolii.

    Anunţul ministrului de Interne a fost prezentat după ce premierul Victor Ponta i-a spus ministrului Educaţiei că a observat apariţia unor noi cazuri de violenţă în şcoli şi i-a cerut să colaboreze cu Ministerul de Interne pentru a rezolva această problemă.

    “Am văzut că iarăşi avem cazuri de violenţă în şcoli, vreau ca, împreună cu ministrul de Interne, să vă uitaţi foarte atent să vedem ce se întâmplă. Este vorba, sigur, şi de accidente, dar…nu s-au mai întâmplat lucruri rele în ultimul timp şi nu ne-am mai preocupat la fel de mult, ori este un fenomen care nu cred că se stinge vreodată. Vreau să-l analizaţi împreună cu ministrul de Interne şi, dacă e nevoie din nou de măsuri cât mai dure în acest sens, vă rog să veniţi şi să le luăm”, i-a spus Ponta ministrului Educaţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • RABLA 2013: Validarea dealerilor auto şi REMAT-urilor, până pe 23 mai. Care sunt condiţiile de participare la program

    Condiţiile de participare la Programul Rabla 2013, precum şi documentele pe care trebuie să le depună colectorii şi producătorii/dealerii auto pot fi găsite în Ghidul de finanţarea Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, ce va fi disponibil, de miercuri, pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu (www.afm.ro), la secţiunea aferentă programului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vosganian spune că stagnarea investitiei în reactoarele 3 si 4 nu este un eşec, ci doar un impas

     “Sunt un susţinător al programului nuclear în România.(…) Nu doresc să evoc acum motivele pentru care investiţia în reactoarele 3 şi 4 nu a mai fost continuată. Nu socotesc un eşec fără ieşire ceea ce s-a întâmplat cu parteneriatul pentru reactoarele 3 şi 4, ci doar un impas din care sper să ieşim”, a declarat miercuri Vosganian la simpozionul NucInfo’ Day, organizat de Agenţia Nuclearǎ şi pentru Deşeuri Radioactive, cu sprijinul MEDIAFAX şi gandul.info.

    Guvernul a semnat în 2008 un parteneriat cu mai multe companii pentru derularea investiţiei în reactoarele nuclearelectrice 3 şi 4 de la Cernavodă, evaluat la acea dată la patru miliarde de euro. În 2006 această investiţie era estimată să ajungă la două miliarde de euro.

    În 2013, când Vosganian a redevenit ministru al Economiei, investiţia este evaluată la 6,5 miliarde de euro. Vosganian a mai fost ministru al Economiei între finele anului 2006 şi 2008.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • UE a intrat în recesiune în primul trimestru. În zona euro contracţia a continuat. România, printre ţările cu creştere economică

     Zona euro a înregistrat un declin 0,2% în ianuarie-martie, după o scădere de 0,6% în trimestrul al patrulea al anului anterior, potrivit datelor publicate, miercuri, de Eurostat. Recesiunea zonei euro este cea mai lungă de la introducerea monedei europene, în 1999.

    Datele indică, însă, o îmbunătăţire a situaţiei economice, ritmul scăderii PIB încetinind atât în zona euro, cât şi în UE.

    Trei dintre cele mai mari economii din zona euro se află în recesiune, după ce doar Germania a reuşit să înregistreze creştere în primele trei luni ale acestui an. Economia Germaniei a avansat cu 0,1%, după o sădere de 0,7% în trimestrul al patrulea, în timp ce Franţa a intrat în recesiune, după al doilea trimestru consecutiv de contracţie cu 0,2%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Excedent în jos la contul curent al balanţei de plăţi T1. Cea mai slabă evoluţie în turism

     În primul trimestru al anului trecut, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 796 milioane euro.

    Excedentul balanţei de plăţi din primul trimestru s-a realizat pe fondul reducerii deficitului balanţei comerciale la jumătate faţă de perioada similară a anului trecut (cu 640 milioane euro), la 552 milioane euro şi al veniturilor (cu 347 milioane euro), la 321 milioane euro, şi al surplusului înregistrat de balanţa serviciilor (153 milioane euro, faţă de un deficit de 79 milioane euro).

    Turismul a avut cea mai slabă evoluţie, fiind singurul domeniu în care deficitul a urcat faţă de soldul negativ de anul trecut din primele trei luni. Deficitul din turism s-a cifrat la 67 milioane euro, comparativ cu 63 milioane euro în martie 2012.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Italia înregistrează cea mai lungă recesiune începând din 1970

     PIB al Italiei a scăzut cu 0,5% în primul trimestru. Contracţia pentru o perioadă de 12 luni încheiată în martie a ajuns la 2,3%, potrivit Reuters.

    Recesiunea de şapte trimestre a Italiei este cea mai lungă începând cel puţin din 1970, de când au început să fie înregistrate datele trimestriale.

    Statele europene au anunţat, miercuri, date slabe privind evoluţia eonomiei în primele trei luni ale anului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro