BusinessMagazin

Blog

  • Comertul banilor putini

    Principala caracteristica a magazinelor de tip discount sunt preturile mici si o gama restransa de produse. Desi cota de piata a discounterilor din Romania este acum nesemnificativa (2-3% din totalul retailului), cele trei grupuri germane nou venite par decise sa inceapa asaltul; unul dintre competitori vorbeste de o cota de 30% peste cinci ani.

     

    PIONERII

     

    XXL: Este primul venit pe piata romaneasca de discount. XXL, parte din Rewe, a deschis primul magazin in 2001, in Bucuresti. Au urmat cele de la Buzau, Sibiu si Targoviste; expansiunea a fost, cel putin deocamdata, stopata.

     

    PROFI: Reteaua detinuta de grupul franco-belgian Louis Delhaize cuprinde 23 de magazine in zona centrala si de vest a tarii.

     

    MiniMAX DISCOUNT: Este un concept autohton, iar investitiile au demarat prin construirea unui centru de achizitii. miniMAX Discount a inaugurat, in 2005, trei magazine: la Slatina, Targoviste si Urziceni. Investitia unitara este de 750.000 de euro.

     

    ALBINUTA: Este marca romaneasca pentru magazinele retailerului lituanian VP Market, care a atacat piata la sfarsitul anului trecut. Reteaua Albinuta este prezenta doar in Capitala, prin opt magazine, unde va mai fi deschis cel putin unul pana la finalul lunii. Media de investitii pe magazin este in jur de 100.000 – 150.000 de euro.

     

     

    NOU-VENITII

     

    PLUS: O marca a companiei Plus Discount, parte a grupului german Tengelmann. Tinta grupului german: 120 de magazine in orasele cu peste 40.000 de locuitori din Romania, investitia totala fiind estimata la 200 de milioane de euro.

     

    KAUFLAND: Apartine grupului Schwarz, care a deschis un magazin de tip discount de mari dimensiuni (4.500 mp suprafata de vanzare) in Bucuresti. Pana la sfarsitul lui 2005, Kaufland vrea sa aiba cinci magazine operationale, ritmul de dezvoltare din urmatorii ani fiind de 15-20 de magazine pe an. Investitia totala va depasi 300 de milioane de euro.

     

    PENNY MARKET: Apartine, ca si XXL, grupului Rewe si a deschis deja trei magazine. Potrivit concernului german, planurile pentru urmatorii ani vizeaza crearea unui lant de 50 de magazine de discount – XXL si Penny Market – la care se adauga un depozit central.

  • Cumparati un Rolls?

    Cele 10 zile ale editiei de anul acesta a SIAB au adus doua noi recorduri pentru organizatori: aproximativ un sfert de milion de vizitatori si venituri de aproape doua milioane de euro. Vizitatorii se bucura ca si-au facut poze langa masini rare, iar organizatorii sunt satisfacuti la gandul ca interesul pentru SIAB este in crestere. Pentru ca, dupa toate calculele lor: “interes” inseamna “promovare”.

     

    Despre editia de anul acesta a Salonului International Auto Bucuresti (SIAB) s-ar putea spune ca a lansat o noua moda: cea a fotografiilor facute cu telefonul mobil langa o masina de lux, indiferent ca a fost vorba despre Bentley, Rolls-Royce sau Aston Martin. Multi din cei 240.000-250.000 de vizitatori ai SIAB 2005 n-au ratat ocazia sa se imortalizeze in dreptul unor masini pe care le vezi, cel mai des, in cataloage, in emisiuni TV sau in posterele lipite pe peretii dormitoarelor celor mai pasionati dintre pasionati.

     

    Lasand gluma la o parte, cei aproape 250.000 de vizitatori care au trecut timp de 10 zile pragul SIAB-ului (intre 7 si 16 octombrie 2005) au fost o sursa de bucurie pentru organizatori. “Este un record absolut”, afirma Brent Valmar, presedintele Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA) si directorul importatorului Porsche Romania. De altfel, APIA, impreuna cu compania franceza AMC – de al carei nume se leaga salonul auto de la Paris – au format societatea AMC-APIA, organizatorul SIAB.

     

    La drept vorbind, nu doar marcile exclusiviste, “exotice”, cum ii place lui Brent Valmar sa le numeasca au atras atentia vizitatorilor. “Numarul noutatilor prezente la salon se ridica la circa 50-60”, explica Thierry Hesse, vicepresedintele AMC-APIA. Fiecare marca prezenta la targ a adus o noutate, incepand cu Dacia, care a expus in premiera modelul Logan cu motor Diesel, si continuand cu Citroen, Toyota, Audi sau Skoda.

     

    Asa stand lucrurile, a fost SIAB 2005 mai mult decat o “sedinta foto”, fie ea si una speciala? Organizatorii spun ca, deocamdata, doar s-au facut contractele, urmand ca actul propriul-zis al vanzarii sa se intample in lunile urmatoare.

     

    Cum au mers vanzarile in sectorul masinilor de lux? Reprezentantii producatorului britanic Aston Martin anuntasera ca la editia de anul acesta – prima de altfel la care au luat parte, la fel ca si cei de la Rolls-Royce – au ca obiectiv vanzarea a trei automobile. O estimare similara au facut si cei de la Automobile Bavaria, importatorul BMW in Romania, care mizau pe incheierea a trei contracte pentru modelul Rolls-Royce Phantom. “Am auzit ca toate masinile din standurile marcilor exotice au fost contractate. Asta nu insemana insa ca aceste masini vor fi si vandute”, a declarat pentru BUSINESS Magazin Brent Valmar, presedintele APIA. Pe de alta parte, nu putine sunt vocile care sustin ca, in cele 10 zile ale targului, s-a exagerat nu o data in ceea ce priveste succesul de vanzari al masinilor de lux la actuala editie a SIAB.

     

    Motivul? In primul rand ar putea fi invocata nevoia de publicitate. Adevarul e ca masini gen Rolls-Royce sau Porsche Carrera GT, al caror pret (cu toate taxele) se apropie de jumatate de milion de euro, nu se vand chiar atat de usor pe cat lasa sa se inteleaga legendele ce se tes in jurul marilor targuri auto din Romania. Specialistii spun ca vanzarea unei asemanea marci necesita un efort care se intinde pe durata a catorva luni. Anul acesta, bunaoara, s-a spus ca omul de afaceri Irinel Columbeanu si-ar fi cumparat un Rolls-Royce. “Informatia” a fost, insa, oficial infirmata.

     

    Totusi, masinile care costa aproape o jumatate de milion de euro nu au fost nici cele mai scumpe, nici cele mai ieftine aparitii de lux de la SIAB. Un Maserati de curse avea afisat un pret de 750.000 de euro (varianta CIP).

     

    Una dintre masinile foarte scumpe si extrem de rare prezente in premiera la Bucuresti a fost si un Porsche Cayman. Thierry Hesse, vicepresedintele de la AMC-APIA, se mandreste ca acest model a venit in Romania si nu la salonul de la Lyon, care s-a desfasurat in paralel cu evenimentul de la Bucuresti. Un alt Porsche care a facut furori la SIAB a fost Carrera GT. “Aceasta masina s-a fabricat in serie redusa, fiind scoase la vanzare doar 1.100 de exemplare”, a declarat Brent Valmar, fara sa poata insa preciza daca modelul adus la SIAB a fost contractat.

     

    Ceva “mai jos” cu cateva trepte pe o imaginara scara a preturilor s-a aflat Aston Martin (marca devenita mai cunoscuta in Romania dupa ce internationalul Adrian Mutu si-a cumparat o astfel de masina), ale carei preturi au fost cuprinse intre 128.000 si 310.000 de euro. Tot din categoria masinilor de lux – pe langa marcile prezente mai mult in filmele de actiune: Maserati, Aston Martin, Lamborghini, Porsche Carrera GT etc – fac parte si marcile mai “populare”, cu preturi intre 50.000 si 100.000 de euro. Brent Valmar include in aceasta categorie marci precum Mercedes, BMW, Volvo si Audi. Cu exceptia Mercedes, toate celelalte marci au venit la SIAB. Vanzarile totale ale acestor marci, la care se adauga si masinile “din filme” se cifreaza la aproximativ 2.500 de unitati pe an.

     

    Luxul nu a fost singurul motor care i-a atras pe vizitaori la standuri. Brent Valmar a sesizat o “mutatie” in gusturile romanilor: “Romanul incepe sa se orienteze nu doar catre masinile care ii confera un anumit statut, ci si catre cele care ofera mai multa siguranta in trafic.”

     

    Dincolo de contractele semnate la SIAB, care se vor concretiza sau nu in vanzari propriu-zise, salonul poate accelera vanzarile de masini pana la sfarsitul acestui an. Un reprezentant APIA afirma ca, in ultimul trimestru al lui 2003 – anul in care s-a desfasurat editia anterioara a SIAB – s-au vandut cu 70% mai multe masini decat in trimestrele anterioare targului. Plusul se datoreaza si SIAB, insa nu trebuie ingnorat nici faptul ca, in general, sfarsitul de an este benefic pentru vanzarile din mai toate industriile care se adreseaza consumatorilor finali.

     

    Cat i-a costat pe organizatori acest veritabil regal cu actori pe patru roti? Deocamdata, cifrele pentru acest an nu au fost puse “cap la cap”. Totusi, ne-aam putea raporta la editia anteriaora, cand AMC-APIA a scos din buzunar circa 1,5 milioane de euro. Nota bene: acestea sunt doar costurile organizatorilor, la ele adaugandu-se banii investiti de participanti in standuri. Iar din cate spune Valmar, un “stand serios, comparabil cu unul de la saloanele din strainatate”, costa pese 100.000 de euro.

     

    La costuri mari, sunt asteptate si venituri pe masura. Cel putin din partea organizatorilor. Totusi, cifrele din 2005 nu vor fi iesite din comun. Cifra de afaceri totala a SIAB se va ridica la circa doua milioane de euro. Si, daca raportam aceasta cifra la costurile de la SIAB 2003, cifrate la 1,5 milioane de euro, (atentie, pentru o suprafata mai mica), vedem ca profitul organizatorilor nu poate fi prea mare.

     

    Numarul de participanti in crestere face ca spatiul de la Romaero sa devina neincapator. Cei de la AMC-APIA nu exclud posibilitatea ca editiile urmatoare ale SIAB sa se desfasoare intr-o alta locatie – posibil Romexpo. De asemenea, numarul importatorilor romani ar putea creste, prin participarea la targ a companiilor auto din cadrul Tiriac Holding.

     

    In continuare, SIAB se va desfasura tot din doi in doi ani. “Organizarea anuala a targului ar necesita un efort financiar nejustificat. In plus, noutatile expuse ar fi mai putine”, explica Brent Valmar, de la Porsche Romania.

     

    Este evident ca scopul principal al salonului auto de la Bucuresti nu este vanzarea pe loc a automobilelor expuse. Acest lucru se intampla, desigur, insa promovarea este “mobilul” numarul unu al SIAB. O promovare cu costuri ridicate si pentru organizatori, si pentru imporatori. Insa costurille, oricat de piperate, nu ii ustura prea tare pe participanti, pentru ca si vanzarile au mers din plin anul acesta. De fapt, au mers chiar atat de bine incat cresterea de 70% a pietei i-a luat prin surprindere pe toti jucatorii implicati. Si, daca vanzarile merg bine, prin promovare pot merge si mai bine. Cresterea se datoreaza, desigur, si diversificarii mijloacelor de finantare.

     

    Numarul mare de vizitatori ai SIAB nu pot decat sa-i bucure pe dealerii auto. Totusi, nu trebuie neglijata intrebarea cati dintre cei care s-au fotografiat langa masinile expuse la targ au de gand sau isi permit sa faca pasul urmator, sa cumpere. Fie si un model mai ieftin. Cum un profil al viziatorului SIAB nu exista, organizatorii si importatorii se lauda cu cifrele generale. Pana la urma, marimea chiar conteaza. Mai ales cand e vorba de cifre.

  • Cu cartile pe fata

    Daca numele jocului n-ar fi avut rezonante familiare, nu l-am fi bagat de seama – se numeste “Stacked with Daniel Negreanu”. Canadian de origine romana aflat in topul jucatorilor de poker, Daniel Negreanu a fost desemnat drept 2004 CardPlayer of the Year.

     

    “Stacked with Daniel Negreanu” va fi in intregime 3D si urmeaza sa apara atat pentru PC cat si in variante destinate principalelor console de jocuri – Xbox, PlayStation Pportable si PlayStation 2. Producatorii, Myelin Media Inc., spun ca AI-ul (inteligenta artificiala, componenta software care gestioneaza replica masinii la actiunile umane) va fi suficient de inteligent pentru a invata stilul jucatorului, a-i identifica slabiciunile si pentru a-si adapta stilul de joc la cel al partenerului uman.

     

    Rolul lui Daniel Negreanu in joc este de a familiariza jucatorul, prin intermediul unor secvente video si audio, cu modul de joc si cu stategiile de urmat (inclusiv pentru jocul la cacealma), dar si de a oferi acestuia, in masura in care a dobandit suficienta experienta, un partener cu greutate.

     

    Negreanu nu este singurul profesionist care apare in joc, facand echipa cu Evelyn Ng, Eric Lindgren, Jennifer Harman, David Williams, Josh Arien si Carlos Mortenson.

     

    In “Stacked” jucatorul poate opta pentru o cariera in lumea pokerului, dar poate opta si pentru partide multiplayer sau on-line (in acest ultim caz profesionistii pixelizati in joc promit sa participe la cat de multe partide pot). Versiunea de poker din “Stacked” este Holdem, cu variantele no limit, limit, pot limit.

     

    “Stacked” beneficiaza si de sprijinul canalului de televiziune MTV, cu care publisherul Myelin Media a incheiat in vara acestui an o alianta.

     

    Folosirea unor nume cu greutate dintr-un sport sau o disciplina pentru promovarea unui joc nu este o noutate, existand deja pe piata simulatoare de genul Tiger Woods PGA Tour (golf), Richard Burns Rally (auto), Colin McRae Rally (auto) sau Tony Hawk Underground (skating).

     

    Daniel Negreanu, poreclit Kid Poker, crede ca a avea propriul joc video este cool. Este nascut in 1974, in Canada, din parinti emigranti romani si a castigat din poker zece milioane de dolari. La 23 de ani a castigat primul turneu mondial, iar in 2004 a fost desemnat jucatorul anului. Un site american de specialitate speculeaza originea romana a lui Negreanu, asemanandu-l cu Dracula, cu deosebirea ca Daniel este insetat de banii oponentilor si nu de sangele lor. Ca si sangele, si banii circula: Negreanu recunoaste ca a pierdut intr-o zi 420.000 de dolari. Dar cu o zi inainte castigase 480.000 de dolari.

     

    Si-a romantat putin biografia, vorbind pe site-ul sau de castigul de un dolar pe saptamana al tatalui din Romania si de faptul ca mama sa, in copilarie, fura oua de la vecini pentru a-si hrani familia. In Canada tatal sau a vandut dulciuri si spera ca fiul sau sa devina doctor sau avocat. Daniel a inceput sa joace poker de tanar, de la 15 ani, cu toate ca initial a fost atras de biliard. La 18 ani era deja cunoscut in Toronto ca jucator profesionist, aceasta si in conditiile in care singurele sale apropieri de modul traditional de munca a restului omenirii au fost o zi de lucru ca telemarketer si o luna intreaga lucrata la un fast-food Subway. La varsta legala, adica la 21 de ani, pleaca la Las Vegas, unde nu are prea mare succes. Opt luni face naveta Toronto – Las Vegas, pierzand in SUA ceea ce castiga in Canada, imbunatatindu-si, in acelasi timp, stilul de joc. In cele din urma castiga suficienta experienta pentru a deveni castigator si in Las Vegas, nu fara a se resimti pe plan social: “Simteam ca nu pot sustine o conversatie normala daca nu aceasta nu implica o miza, o majorare a acesteia, un filaj al cartilor”, marturisea Negreanu recent unei publicatii canadiene.

     

    De unde dexteritatea sa? In copilarie era pasionat de numere si de calculul probabilitatilor, de unde si numeroasele caiete pline de statistici din jocurile video. Mai inspre maturitate a inceput sa “citeasca” oamenii: “Obisnuiam sa merg la Mall si incercam sa imi imaginez povestile oamenilor pe care ii intalneam. Vedeam un tip si o tipa si incercam sa imi imaginez relatia lor. Surprindeam o privire si stiam ca ea nu-l place foarte mult pe el. Am capatat puterea de a cunoaste oamenii dupa modul in care merg, se imbraca sau arata”.

     

    Abilitatile sale se regasesc in modul sau de a juca, definindu-si stilul drept cameleonic. “Ma joc cu mintea oponentilor, imi place razboiul psihologic. Nu ma tem de ceea ce arat oamenilor, pentru ca stiu ce arat si stiu cum sa folosesc aceasta impotriva lor”, explica el. Spune ca nu se teme de adversarii care poarta ochelari de soare pentru a-si masca reactiile, cred ca acestia sunt mai expresivi – spun mai multe decat restul prin limbajul trupului.

     

    Anul trecut a castigat din turnee patru milioane de dolari. Cum cheltuie? “Dupa ce am luat 1,8 milioane de dolari la Five Diamond Classic, mi-am facut de cap, am cumparat sase console Xbox si doua CD-uri. Am cheltuit vreo 500 de dolari”. Dar are mai mult de atat – conduce, de exemplu un Lexus SC 430 decapotabil. Are pe masa un iPod si castile pe urechi (cateodata si in timpul jocului), dar playlist-ul sau contine de cele mai multe ori sunetul oceanului sau ciripit de pasarele, care il deconecteaza. Dar asculta si rap cu Missy Elliott.

     

    Si foloseste vitamine-poker. Este vorba de un produs nou, pe care i l-a recomandat cineva din industria curselor de masini. Contine compusi care blocheaza adrenalina si mentin consumatorul relaxat, dar alert. “Ca jucator de poker, in special in turneele lungi, cheia este sa iti controlezi adrenalina”.

     

    Intrebat ce ar vrea sa schimbe in lumea pocherului, Daniel Negreanu a raspuns: “Imaginea negativa. Mi-ar face mare placere ca societatea sa vada in jocul de poker o profesie sanatoasa. Lasand la o parte <merele stricate>, pokerul sa fie acceptat de societate”.

     

    Abilitatea lui Negreanu de a ramane imperturbabil l-a apropiat de lumea filmului: s-a <auto-interpretat> in filmul “Lucky You”, regizat de Curtis Hanson, ce urmeaza sa apara anul viitor, si a aparut deja in serialele “Beyond the Felt”, “Tilt” si “Late Night Poker”, la televiziune. Si a jucat poker cu prietenul sau Toby Maguire, cu Leonardo di Caprio si cu Ben Affleck. “Ben imi datoreaza 2.500 de dolari. Sunt sigur ca o sa-mi dea banii candva”.

     

    Crede ca jucatorii de poker se aseamana cu starurile rock, care incearca cu ardoare sa ajunga in top si sa se mentina cat mai mult, dar ca cei mai multi sunt meniti sa se prabuseasca. “Adevarul este ca majoritatea jucatorilor profesionisti sunt depresivi, sunt prabusiti. Nu au bani, au numai chibiti”. Se relaxeaza jucand golf si are un chihuahua pe nume Mushu. Motto-ul lui Negreanu, in viata si in joc: “Nu fa nimic prostesc”.

  • 50 de State ale Americii

    Sufjan Stevens, cantautor din miscarea americana “Noul Folk”, are de gand sa lanseze nici mai mult nici mai putin de 50 de albume, cate unul pentru  fiecare stat american. Deocamdata a ajuns la numarul doi.

     

    Daca v-as fi pomenit de vreun proiect pentru inregistrarea a 50 de albume, cate unul pentru fiecare stat american, v-ati fi imaginat ca ma refer la vreun grup de rock progresiv al anilor ’70, cu pretentii exagerate si cu viziune imposibil de mareata despre muzica lor.

     

    Trupe ca Yes obisnuiau sa compuna piese ce se intindeau pe durata unui intreg album sau chiar albume intinse pe cate sase discuri de vinil. Va puteti deci inchipui incantarea lui Rick Wakerman (claparul trupei Yes, renumit pentru obiceiul sau de a se imbraca in costume fistichii si de a canta la pian suspendat la o oarecare distanta de podea) la gandul unui album ce se intinde pe 50 de LP-uri separate.

     

    Si totusi, cel care a avut aceasta idee nu este Rick Wakerman sau vreunul dintre tovarasii sai de rock progresiv (care sunt probabil prea ocupati cu compusul unor opere rock a caror actiune se desfasoara pe Jupiter sau ceva de genul acesta). Este Sufjan Stevens, un muzician folk cu vorba domoala si caruia ii este drag  banjo-ul, un cantautor american cu “radacini” in miscarea “Noul Folk”.

     

    Simpla mentiune a fascinatiei din prezent pentru muzica folk in Statele Unite te trimite imediat cu gandul la Devendra Barnhart, iar jurnalistii vorbesc in general de “Devendra Barnhart si miscarea Noul Folk” in acceasi propozitie. Barnhart joaca rolul de rege al reginei Joanna Newsome,  cei doi fiind considerati punctul central al scenei muzicii folk. Devendra ar face bine fie atent totusi, caci Sufjan Stevens a lansat un album atat de bun incat ar putea castiga coroana de rege al muzicii folk.

     

    Ultimul LP al lui Sufjan (pronuntat suuf-ion) se intituleaza “Illinois” si este al doilea din proiectul “50 de state”. Fie ca va ajunge sau nu sa duca la bun sfarsit acest proiect (uneori glumeste pe seama acestei idei la interviuri), Stevens a reusit sa ofere un album care depaseste orice asteptari. Pana la acest moment era usor sa-l privesti ca pe un Neil Young modern, artist care l-a influentat in mod evident pe tanarul muzician. Pentru Illinois insa, acesta a creat o muzica inspirata de folk ce este adesea imposibil de incadrat intr-o categorie.

     

    Piesa din deschiderea albumului (si totodata una dintre cele mai bune) are o durata de doar doua minute si nu prea aduce a folk. Cea mai la indemana comparatie este cea cu compozitorul minimalist Phillip Glass, care folosea instrumente clasice pentru a face o muzica bazata pe repetitie si cu putine modificari ale temei pe parcursul unei piese. Cu un motiv de pian repetat iar si iar, albumul Illinois are o deschidere de care insusi Glass ar fi fost mandru. Piesa “Out of Egypt” este un exemplu si mai bun, fiind aproape de minimalismul pur.

     

    Intregul album este de fapt generos orchestrat, utilizand o varietate de instrumente. Suna foarte diferit de ultimul album lansat de Sufjan, “Seven Swans”, unde orchestratia majoritatii pieselor consta dintr-o singura chitara si un banjo. Chiar daca multe piese erau superbe, “Seven Swans” era doar o colectie mai degraba jenanta de cantece folk crestine. Hmmm.

     

    Din fericire, folkul crestin nu si-a mai gasit locul pe Illinois. Avem in schimb un album care are in centru statul Illinois, cu mentiuni despre locuri, oameni si evenimente care s-au petrecut in acest stat. Orasele Chicago, Decatur si Jacksonville sunt si ele incluse, la fel ca poetul Carl Sandburg si Abraham Lincoln. Una dintre piese este chiar dedicata criminalului in serie John Wayne Gacy. Suna oarecum a cantec de dragoste, pana in momentul in care realizezi faptul ca Sufjan canta despre un om care se imbraca in straie de clovn si care a omorat 33 de oameni si i-a ingropat sub propria-i casa. Brrrr.

     

    Cu abordare multitexturata si o gama completa de instrumente, Illinois suna pe alocuri asa cum ar suna The Flaming Lips daca s-ar fi apucat de cantat muzica folk. Sensibilitatea folk a lui Sufjan transpare doar in cateva locuri, cum ar fi piesa “Jacksonville” ce seamana foarte mult cu clasicul “Old Man” al lui Neil Young.

     

    Un fapt amuzant intr-o oarecare masura este acela ca lista de piese de pe CD aduce a nuvela. Majoritatea titlurilor cantecelor se intind pe cate un paragraf. Ceea ce poate face discutiile pe marginea albumului destul de dificile. Una din piesele mele preferate, de exemplu, se intituleaza “They Are Night Zombies!! They Are Neighbors!! They Have Come Back from the Dead!! Ahhhhh” (Sunt zombie nocturni! Sunt vecini! S-au sculat din morti! Ahhhh”).

     

    O alta piesa care iese in evidenta poarta titlul de “The Black Hawk War, or, How to Demolish an Entire Civilization and Still Feel Good About Yourself in the Morning”(Razboiul Soimului Negru sau Cum sa darami o intreaga civilizatie si sa te simti totusi impacat cu tine dimineata) sau, “We Apologize for the Inconvenience but You’re Going to Have to Leave Now” (Ne cerem scuze pentru deranj, dar acum va trebui sa plecati) sau “I Have Fought the Big Knives and Will Continue To Fight Them Until They Are Off Our Lands!”(M-am luptat cu cutitele mari si voi continua sa lupt cu ele pana pleaca de pe pamanturile noastre). S-ar putea ca Sufjan sa fi ascultat rock progresiv la greu, totusi, zic eu.

  • Zguduitoarele secrete Wall Street

    Pentru toti cei care detin actiuni sau sunt clienti ai societatilor de investitii, pentru aceia care urmaresc desfasurarea proceselor economice financiare sau care arunca o privire la titlurile din ziarele cu profil business, romanul Conflicte pe Wall Street  se va dovedi o lectura irezistibila.

     

    E inradacinata credinta potrivit careia visele nebunilor sunt colorate (intrebare retorica: de ce nu si ale pictorilor?). Citind “Conflicted” (autor: Michael Culp), putem sa adaugam tezaurului folcloric universal o noua “prejudecata”: viziunile onirice ale brokerilor, analistilor financiari, finantistilor, in general, sunt iremediabil populate de cifre. Cifre carora li se adauga, dupa caz, $, metri patrati, tone, puncte, actiuni etc. Si, desigur, %… Ca viata oamenilor de care aminteam se izbeste clipa de clipa de manejul ametitor si isterizant al cifrelor, stiam cu totii. Ce nu stiam insa cu siguranta este faptul ca acestea, cifrele, continua sa ii bantuie si dincolo de starea de veghe, in cotloanele cele mai ferite ale sufletului, in ungherele cele mai tainice ale creierului si ca pot constitui, iata, “carnea” unui roman solid articulat, verosimil si, mai presus de orice, captivant.

     

    “Conflicte pe Wall Street” este o astfel de fictiune, in care vom avea surpriza sa intalnim nu escaladari ierarhice, secvente amoroase pe marginea birourilor, placaje ca la rugby intre competitori, ci personaje care vad, respira, simt, mananca actioneaza si… se imbraca in cifre.

     

    Iata, in aces sens, un pasaj peste care am dat deschizand cartea la intamplare (pagina 44): “Ken lua la rand toate costumele cu masura 42, alegand cinci costume diferite, albastre si gri, cu model geometric, dungi fine si din tweed. De la bun inceput arunca o privire la etichetele cu preturi, ca sa se asigure… 2.995 USD, 2.895 USD, 3.195 USD, 3.025 USD, 2.995 USD. Cand termina, ii ceru lui Tinelli sa-i aduca un smoching, cu care acesta se infiinta numaidecat. Era cel mai frumos articol de imbracaminte pe care Ken il vazuse vreodata, si avea un pret pe masura: 3.995 USD. In mai putin de 17 minute, Ken cheltuise 19.000 USD.”

     

    Repet, pasajul este ales la intamplare si nu descrie ingineriile financiare cu care, indeobste, se ocupa personajele. Cifrele ajung sa se substituie realitatii si sa devina ele insele personaje. Interesant este ca ele nu ajung, gratie talentului autorului si dozajului (intelept cumpanit) de fictiune picurata in realitate, sa fie plictisitoare sau agasante. Ceea ce pare insa cu deosebire important este faptul ca Michael Culp stie mai bine decat oricine despre ce vorbeste: a avut o bogata experienta de analist financiar pe Wall Street si a fost votat, din 1983 pana in 1986, pe locul intai in sondajul All America Research al revistei Institutional Investor. Un sondaj care ii obsedeaza pana la fratricid (sau alte derogari grave de la morala obisnuita) pe toti cei care oficiaza in templul newyorkez al Finantelor.

     

    Inclusiv, de aceasta data, pe personajul principal al cartii, David Meadows, insarcinat de directorul executiv al institutiei la care lucreaza (Equitable Finance Securities) sa duca la indeplinire o sarcina a carei indeplinire ii va aduce 20 milioane de dolari. Conflictul de interese pe care David il va ascunde grijuliu sub pres este insa doar una dintre cele mai marunte grozavii pe care le vom contempla in decursul acestei naratiuni in care aflam ca, mai mereu, investitorul modest este cu regularitate pacalit de rechinii finantelor.

     

     

    Michael Culp, Conflicte pe Wall Street, Editura Allfa, Bucuresti 2005

  • Intre aplauze si etica

    Dupa incheierea festivalului, organizatorii Golden Drum (Delo) au intocmit clasamentul tarilor participante si l-au pus la dispozitia BUSINESS Magazin saptamana trecuta. Romania a obtinut un punctaj care a clasat-o pe locul al treilea, din cele 40 de tari participante.

     

     

    APLAUZE:

     

    LEO BURNETT&TARGET, pentru cele 27 de puncte care i-au adus locul intai: premiul Golden Rose.

     

    McCANN ERICKSON pentru al treilea punctaj obtinut (23) si pentru locul 4 in clasamentul general.

     

    GMP, pentru bronzul la categoria Print&Postere (brandul Mandra, client Carpalact).

     

    COHN&JANSEN si GAV/BALKANSKI, pentru ca au intrat in cursa pentru finala (cate o nominalizare fiecare);

     

    regizorul roman ALEXANDRU MAFTEI, care a primit un premiu special Studio Drum, acordat pentru modul original de a folosi arta in publicitate (proiectul “I don’t like sex”).

     

    APLAUZE NEOFICIALE: Inaintea galei, printre spoturile romanesti aplaudate cel mai intens de cei prezenti in sala de proiectie a lucrarilor finaliste au fost “Votul”, (campanie sociala), “Nunta” si “Porcul” (MTV) semnate de McCann Erickson si “Catusele” (Bergenbier), realizata de Leo Burnett. Aplaudate au fost si spoturile “Mos Craciun” (Loteria Nationala) a lui McCann Erickson si “Trambulina” (Prigat), semnata de Leo Burnett. Aplauze mai timide au primit “Batman” si “Dezordinea” (Teletech, respectiv Davio /Altex) si “Pescarul” (Prigat) – Leo Burnett.

     

     

    ETICA SI LEGE: Puse fata in fata cu prevederile EACA (European Association of Communications Agencies), unele lucrari inscrise la Golden Drum fie ar ridica semne de intrebare, fie ar incalca prevederile de auto-reglementare in publicitate agreate de EACA si Uniunea Europeana in vederea realizarii acquis-ului comunitar.

     

    Este vorba despre:

     

    1. reclame retrase de la expunere in urma unor plangeri care vizeaza defaimarea unor persoane publice – caz in care inscrierea unei astfel de lucrari la festivaluri sau concursuri de creatie este interzisa.

     

    2. reclame care lezeaza protectia minorilor (si care probabil ar avea interdictie in tarile dezvoltate, unde societatea civila joaca un rol activ in publicitate)

     

    3. reclame care infatiseaza acte de violenta si care – daca nu ar fi avut o expunere fantomatica (cateva zile, pe canale de nisa) –  ar fi avut toate sansele sa fie interzise de la difuzare, fie de autoritatea de reglementare in domeniu (CNA), fie ca urmare a reactiei opiniei publice.

     

    ETICA SI BANI: In ce priveste asa-numitele “ghost-uri”, adica reclamele pe care o agentie le creeaza special pentru festival, acestea au devenit atat de prezente si atat de contestate – deci atat de populare – incat au devenit o normalitate acceptata si agreata, atat de catre participanti, cat si de organizatori.

     

    Interesul e reciproc: agentiile au ocazia sa inscrie cat mai multe lucrari – in functie de potenta financiara a fiecareia  – deci are sanse mai mari sa acumuleze puncte. Iar organizatorii, cu cat accepta mai multe ghost-uri (cei de la Golden Drum nu cer la inscriere nici un fel de dovada a expunerii reclamelor), cu atat au sanse mai mari sa atraga mai multi bani. Deci sa-si creasca businessul.

  • Romanii si tobele de aur

    Dupa marca de electrocasnice Gorenje, festivalul de publicitate Golden Drum este al doilea mare brand al Sloveniei. Un brand care fascineaza, atrage, gadila, frustreaza sau starneste mai toate agentiile de publicitate din Romania. Un brand care a magnetizat circa 1,5 milioane de euro la ultima editie si in care Romania a fost cel mai mare investitor strain. A meritat?

     

    Un e-mail banal, primit seara tarziu la inceput de octombrie, de la un om de PR, sa-i spunem “Popescu”. Un e-mail in care Popescu le multumeste prietenilor, colegilor si partenerilor sai pentru colaborarea avuta la locul de munca pe care il va parasi in curand. Un mesaj de la revedere ca oricare altul, dar care se distinge prin textul conventional ce precede semnatura: “Cu gandul la Portoroz, Popescu”. Fara nici un post scriptum legat de mentionarea orasului sloven sau de motivul pentru care el se gandeste la Portoroz, tocmai intr-un mesaj de despartire. Ca si cand toate contactele din e-mailul lui Popescu – fie ele din mediul de afaceri, media sau publicitate – cunosteau deja substratul cuvintelor lui si ar fi considerat redundanta orice explicatie in acest sens.

     

    Avea Popescu dreptate?

     

    Daca ne uitam la numarul agentiilor din Romania participante la festivalul de la Portoroz (22, adica aproapte tot atatea ca la autohtonul Ad’Or), la numarul delegatilor romani (cel mai mare dintre tarile straine participante), la numarul inscrierilor in concurs (243 – adica numarul maxim), la prezenta consistenta din partea presei romanesti (5 publicatii si o televiziune) sau la acoperirea evenimentului inainte si dupa festival – raspunsul la intrebarea pusa mai sus inclina sa fie afirmativ. Da, Popescu avea dreptate: toata industria de publicitate a fost conectata, intr-un fel sau altul, la febra festivalului Golden Drum – desfasurat in prima saptamana din octombrie in cocheta statiune slovena de pe coasta adriatica. O febra care a atins serios finantele agentiilor mici si poate nesemnificativ bugetele marilor retele. O febra care a cuprins asteptarile creativilor si clientilor. Si a reaprins unele chestiuni de etica a industriei.

     

    Referindu-ne la aspectul financiar, probabil ca observatia unui copywriter roman prezent la Portoroz este edificatoare in acest sens: “Am cheltuit (agentia, n.r.) o gramada de bani si nici macar nu am inscris prea multe lucrari. Costurile de inscriere se apropie de cele de la Cannes (unul dintre cele mai mari festivaluri de publicitate din lume – n.r.). Asa ca, daca mai urca preturile la Golden Drum… “, spune el lasand fraza neterminata, in timp ce mananca un hamburger sloven cu un nume complicat.

     

    Numai ca preturile ridicate nu i-au impiedicat pe publicitarii romani – manageri, oameni de creatie, de client service, media sau chiar post-productie – sa scoata bani din buzunar pentru a merge la festivalul Golden Drum, numit de catre unii oameni din agentii “Vama Veche a publicitatii romanesti”. Slang-ul poate avea ca explicatie spiritul specific al festivalului, intimitatea locului, prieteniile care se leaga intre cei care vin an de an la Portoroz, petrecerile tematice din fiecare seara, parfumul usor balcanic al festivalului, mirosul de scoici de peste tot.

     

    Cu toate acestea, farmecul Portoroz-ului nu este un argument solid in fata sefului agentiei sau a directorului financiar cand vine vorba de ROI (returul pe investitie). De ce ar plati o agentie sute bune de euro – preturile variaza de la 96 la 540 de euro, functie de categorie – pentru a-si inscrie o singura lucrare? Si de ce ar scoate din buzunar 600 de euro (in medie) pentru a-si inregistra un singur om la festival? Daca aceste sume se inmultesc cu numarul lucrarilor inscrise, dar si cu numarul oamenilor din agentie care pleaca la Portoroz, sansele ca cifra rezultanta sa aiba patru zerouri este destul de mare. Daca se mai pun la socoteala si cheltuielile de transport (majoritatea preferand avionul sau masina), diurnele si costurile de cazare (destul de ridicate in Portoroz, comparativ cu statiunea imediat invecinata, Piran), atunci seful agentiei ar trebui sa se gandeasca de doua ori inainte de a semna hartiile de inscriere la festival. Iar daca isi pune semnatura – ceea ce s-a si intamplat de altfel, intr-o proportie care a depasit orice alta participare straina la Golden Drum – atunci acesta trebuie sa aiba un motiv destul de solid. Care sa fie acesta?

     

    Cel mai adesea, pe buzele creativilor din marile agentii stau motive ca “recunoasterea valorii creative”, “spiritul competitional” sau “validarea creativitatii”. Agentiile mici – de regula cele independente de marile retele internationale – invoca experienta, cunoasterea, accesul la know-how, nevoia de a invata sau cunoaste lucruri noi (idei, maniere de executie, oameni). Un alt motiv al goanei dupa festivaluri, dar care are un grad ridicat de sensibilitate la agentiile din marile retele si nu este aproape deloc pronuntat in industrie – este punctajul pe care o agentie de retea l-ar putea capata in urma participarii la un festival international. Orice nominalizare in finala (in lista scurta din care sunt selectati castigatorii) si orice premiu obtinut – bronz, argint, aur sau marele premiu – se traduce in puncte pentru reteaua de care apartine agentia.

     

    Unde merg punctele? Si de ce se bat marile retele pe ele trimitandu-si agentiile din diverse tari sa participe la festivaluri? Raspunsul – stiut printre publicitari, intuit de unii clienti si nebanuit de cei din afara fenomenului – este celebrul Gunn Report. Acesta include un clasament mondial al celor mai creative retele de publicitate si este intocmit anual la initiativa lui Donald Gunn (ex-Leo Burnett), un guru al publicitatii mondiale. Cu alte cuvinte, Gunn Report este principalul reper in recunoasterea creativitatii publicitare, fiind un fel de “icoana” atat pentru creativi, dar si pentru oamenii de New Business ai agentiei.

     

     Cu cat ocupi un loc mai bun in clasament, cu atat esti mai legitimat in fata clientilor curenti si prospecti. Concret, un loc bun in Gunn Report transforma punctele obtinute in milioane, zeci sau poate chiar sute de milioane de dolari/euro, daca pe langa atu-ul creativitatii reteaua ii mai serveste la pachet clientului si alte servicii: BTL (publicitate neconventionala), servicii de media, PR, web, marketing direct, etc. Poate suna cinic, dar premiile de festival sunt mai degraba un instrument generator de business decat de PR.

     

    Cei care au realizat acest lucru la timp si au stiut cum sa exploateze aceasta realitate – organizatorii de festivaluri – au facut un business cat se poate de profitabil (un exemplu este insusi Golden Drum, care a atras incasari de circa 1,5 milioane de euro anul acesta, valoare estimata in functie de numarul lucrarilor inscrise si inregistrarile la festival). Reteta acestui business este urmatoarea: o buna pozitionare a festivalului, un reprezentant in fiecare tara targetata, care sa fie un bun cunoscator al industriei si care ar putea atrage participanti la festival (denumit “ambasador de festival”), relatii cultivate in timp si bine intretinute cu personalitati care sa atraga prin calitatea lor de jurati sau speakeri, o buna promovare si un buget minim de organizare.

     

    Slovenul Jure Apih, patronul Golden Drum si-a construit si crescut aceasta reteta pana a adus festivalul la o intindere fara precedent. In urma cu 12 ani, a inceput ca un festival al Nouii Europe (tarile din spatele Cortinei de Fier) si a ajuns acum sa atraga participari din Asia, Africa de Sud sau America (categoriile “Campanii de publicitate”, “Media Awards”, “Web sites”, “Art Direction” si “TV&Film Promo” fiind deschise in afara zonei Noii Europe). Aproape la unison, publicitarii romani spun ca deschiderea festivalului nu este o decizie fericita, Golden Drum riscand sa-si piarda pozitionarea. “Daca aceasta deschidere va continua – si inclin sa cred ca acest lucru se va intampla – atunci Golden Drum va deveni un Cannes mai prost. Si atunci de ce as mai veni la dansii?”, se intreaba Adrian Botan, director de creatie la McCann Erickson, agentie premiata cu aur pentru campania MTV si pentru un spot de auto-promovare al aceluiasi brand. In afara de aceasta deschidere, Botan mai gaseste un punct slab al festivalului: prapastia enorma dintre membrii juriului care vin din tarile dezvoltate si cei care vin din zona Noii Europe.

     

    “Cei din Occident vin cu autoritate, ceea ce e normal de altfel. Dar, din pacate, ei nu fac schimb de opinii cu cei din zona asta a Europei, cum ar trebui si cum se practica la alte competitii”,  spune Botan, care a facut parte din juriul Golden Drum anul trecut. O alta observatie a lui este aceea ca “aici juriul nu este atat de atent ca la Cannes sau chiar la Ad’Or, din pacate”. Tot un fost membru al juriului la Golden Drum este si Serban Alexandrescu de la Headvertising, cel care a protestat cel mai des de-a lungul anilor impotriva “ghost-urilor”, o alta problema spinoasa a festivalurilor de creatie (ghost-urile sunt reclame facute special pentru festival, care nu au avut ca scop initial servirea interesului clientului). Sunt acestea o problema si la competitiile din afara? Da, spune el. “Iar prezenta ghost-urilor Golden Drum nu tine de etica organizatorilor – care vor sa faca bani – ci de etica celor care le inscriu”, spune el.

     

    Pana la urma, organizatorii Golden Drum nu sunt o asociatie profesionala, argumenteaza Alexandrescu, “ci o firma care vrea sa faca bani”. “Sunt in cunostinta de cauza, am fost <part of the process>, am vazut si mi-a ajuns”, conchide el. In asentiment cu Alexandrescu pare sa fie si Andrei Cohn, director de creatie la Cohn&Jansen, una dintre nominalizatele la festivalul de la Portoroz (cu printul “Urmele” pentru brandul Honda ATV). “Am fost acolo si am avut sentimentul ca sunt un dement care foloseste aiurea cuvinte ca: regulament, morala sau probitate profesionala printre oameni care considera ca in contextul creativitatii toate acestea sunt valori fundamental irelevante”.

     

    Nu de aceeasi parere este si Bogdan Naumovici, creativul de la Leo Burnett & Target, agentia care a adus trandafirul de aur (marele trofeu Golden Drum) in Romania. Intrebat daca “se poate vorbi despre ghost-uri inscrise de agentiile romanesti”, reprezentantul Leo Burnett – care a fost si membru al juriului in acest an – a spus ca au existat niste conditii de inscriere, “iar in fata noastra am presupus ca au ajuns lucrarile care au indeplinit acele conditii”. Legat de aceeasi intrebare, Naumovici a spus ca “nu prea avem ziaristi care sa aiba habar daca o lucrare e buna sau nu, dar avem o gramada de detectivi gata sa demaste fraudele <majore> din industria publicitatii”.

     

    Probabil ca discutiile despre ghost-uri, despre extinderea festivalului catre alte puncte cardinale ale lumii sau procedurile de jurizare vor continua. La fel si intrebarea daca publicitatea trebuie sa serveasca intereselor clientului sau intereselor agentiei. Care este motorul unei reclame, pana la urma: obiectivul de marketing/de imagine al clientului? Sau interesul agentiei de a inscrie cu orice pret la festival, in vanatoarea dupa puncte si prestigiu? Poate ca o directie catre care ar trebui sa se indrepte raspunsurile este data de insusi Jure Apih, patronul Golden Drum, intr-un interviu publicat recent in publicatia Slovenia Times: “Esenta publicitatii nu este sa fie simpatica sau sprituala. Scopul publicitatii este sa ajute economia”. Se aude cum bat tobele economiei?

  • Mici, dar multi

    S-ar putea crede ca marile corporatii n-au vreme pentru clientii mici. IBM nu intra in aceasta categorie – sau a iesit de ceva vreme din ea, inclusiv in Romania. Asta inseamna pe de o parte o buna strategie de crestere, iar pe de cealalta o organigrama mai mare si mai ramificata.

     

    In zece ani, de cand a intrat in Romania, International Business Machines (IBM) – care are loc rezervat in orice top international al celor mai mari companii – si-a inzecit numarul de angajati. “Acum avem peste 150 de oameni”, spune Laurentiu Oftez, Customer Sales Manager la IBM Romania – iar asta inseamna nu doar cresterea afacerilor pe care compania americana le are in Romania, ci si o adaptare la mutatiile pe care piata IT de aici le-a suferit in ultimul deceniu.

     

    Acum zece ani, orice companie internationala viza contractele gigant. Era perioada in care institutiile de stat si companiile mari – inca neprivatizate – nu iesisera din epoca primitivismului informatic, asa ca orice furnizor IT pe acestea le urmarea. Prin 1997-1998, isi aminteste Laurentiu Oftez, IBM Romania a castigat un contract de 50 de milioane de dolari, in urma unei licitatii organizate de Ministerul Finantelor. Dar “vremea contractelor mari a trecut”, spune el, iar “pentru a creste vanzarile trebuie sa facem multe contracte mici”.

     

    Un contract ca cel incheiat cu Ministerul Finantelor acum 7-8 ani e o raritate, iar pentru afaceri echivalente, o companie ca IBM trebuie sa incheie acum 50 de contracte de 1 milion de dolari fiecare, pentru care angajatii trebuie sa munceasca de 50 de ori mai mult – asta ar fi de fapt si una dintre explicatiile cresterii numarului de angajati ai IBM Romania.

     

    De fapt, dupa cum spune Laurentiu Oftez, lucrurile sunt simple: in anii ”90, IBM avea preponderent drept clienti companii de stat care-si dezvoltau infrastructura IT. Acum, compania s-a reorientat spre intreprinderi mici si mijlocii (IMM), raportul dintre contractele mari ci cele mici inversandu-se.

     

    Virajul pe care IBM l-a facut e logic, iar compania americana nu e singura care a sezizat ca daca vrei sa cresti trebuie sa te reorientezi. SAP, cel mai mare furnizor de software de afaceri din lume si Microsoft sunt doar doua nume mari pentru care IMM-urile au devenit interesante.

     

    “Studiile de piata arata ca in zona companiilor mici si mijlocii sunt foarte multe oportunitati”, explica Laurentiu Oftez, adaugand ca reorientarea IBM nu e tocmai noua, ci dureaza de circa cinci ani. “Aceasta noua abordare a dus la cresterea numarului de angajati”, conchide directorul din cadrul IBM.

     

    Intreprinderile mici si mijlocii cu cel putin 50 de angajati ar urma sa fie, de altfel, motorul cresterii companiei americane si pentru urmatorii ani. Cat despre activitatile care vor mari cifra de afaceri si profitul IBM, Oftez pariaza pe servicii si software – aici este valoarea adaugata. Acum, IBM Romania realizeaza peste 30% din veniturile sale din servicii, restul fiind reprezentat de hardware (servere) si software. Laurentiu Oftez este bucuros ca IBM reuseste sa realizeze venituri din hard, intr-o pondere mai mica decat piata romaneasca (circa 70%). “Din fericire, nu mimam structura pietei”, spune el.

     

    Hardware-ul pentru mass-market (PC-uri si laptopuri) a incetat sa mai reprezinte o afacere pentru compania care a inventat calculatorul. La nivel mondial, IBM a vandut divizia de calculatoare si portabile catre chinezii de la Lenovo intr-o tranzactie de 1,75 miliarde de dolari, realizata la sfarsitul anului trecut. Laurentiu Oftez spune ca in industria computerelor profiturile se duc acum spre producatorii de componente, motiv pentru care IBM, desi a incetat sa mai produca “cutii”, continua sa faca procesoare sau cipuri pentru echipamente de retea. De exemplu, IBM furnizeaza procesoare pentru toti cei trei producatori de console de jocuri: Microsoft, Sony si Nintendo.

     

    Renuntarea la divizia de calculatoare personale inseamna pentru veniturile totale ale IBM, cifrate anul trecut la aproape 100 de miliarde de dolari, un minus de 10%. Acest procent era valabil, inainte de tranzactia cu Lenovo, si pentru piata romaneasca. Va reusi IBM Romania sa compneseze lipsa vanzarilor de calculatoare personale? Oftez e sigur ca lucrul se va intampla: “software-ul si serviciile vor creste”. In plus, IBM Romania se bazeaza si pe veniturile din consultanta (circa 10%) dupa ce compania americana a preluat in 2002 divizia de consultanta a PriceWaterhouseCoopers intr-o tranzactie de 3,5 miliarde de dolari.

     

    Cat despre software, IBM este cel mai mare suporter al Linux – alternativa cea mai cunsocuta a Windows, sistemul de operare al Microsoft. IBM a investit peste un miliard de dolari in aceasta tehnologie si are un centru Linux si in Romania. Totdata, tara noastra este unul din locurile in care compania americana produce software pentru clienti IBM din Franta sau Germania. Centrele de dezvoltare din Romania totalizeaza 200-300 de programatori.

     

    La capitolul competitie, Laurentiu Oftez este de parere ca portofoliul de servicii si produse al IBM este atat de diversificat incat compania concureaza cu toti jucatorii importanti din piata. “Spuneti-mi o companie din IT si e imposibil sa nu gasim zone de activitate comune”, spune Laurentiu Oftez.

     

    “Vremea contractelor mari a trecut” – Laurentiu Oftez, IBM Romania

  • Ce urmareste "Skype de Romania"

    Numarul de abonati romani pe care spera sa-i atraga intr-un an si jumatate Iristel, care a lansat serviciul de telefonie online BroadFone.

     

    – BroadFone mizeaza pe clientii de business care circula mult in strainatate si folosesc intensiv telefonul

     

    – Serviciul companiei Iristel practica pentru convorbirile internationale tarife de 2,8 eurocenti pe minut fata de 6-7 eurocenti pe minut – la cat se tarifeaza apelurile clasice

     

    – Iristel vrea sa se alieze cu un furnizor de comunicatii (CATV, opertaor mobil) pentru accesul la o baza larga de clienti

     

    – Mario Pavoni spera ca noul serviciu sa-i aduca nu neaparat volume mari de vanzari, ci marje de profit substantiale.

     

  • Skype de Romania

    Sunt din ce in ce mai multi cei care spun ca telefonia de tip Voice-over-IP (voce prin Internet) va genera urmatoarea revolutie in telecomunicatii. Punctul de pornire al acestei revolutii este platforma de telefonie online Skype, recent achizitionata de site-ul de licitatii eBay pentru 4,1 miliarde de dolari. Revolutia a ajuns si in Romania: o companie telecom a lansat un serviciu de tip Skype.

     

    BroadFone – asa se numeste serviciul de telefonie online lansat de Iristel, operator de telecomunicatii din Romania detinut in proportie de 75% de compania canadiana Iris Technologies Canada si 25% de omul de afaceri roman Mario Pavoni. Pe scurt, prin BroadFone se pot face apeluri internationale prin intermediul calculatorului la costuri de peste doua ori mai mici decat prin retelele mobile sau fixe.

     

    Cum functioneaza BroadFone? Utilizatorii serviciului primesc un numar de autentificare din Romania (asemanator cu unul obisnuit) pe care pot fi apelati de pe orice telefon. Convorbirile sunt receptionate fie prin intermediul computerului, fie prin intermediul unui modem conectat la telefon.

     

    Daca Skype, multumita gratuitatii apelurilor intre doua computere, a ajuns un serviciu extrem de popular, utilizat de 54 de milioane de oameni, BroadFone mizeaza in special pe clientii de business care circula mult in strainatate si vor sa sune in Romania cu costuri mai mici decat cele practicate in retelele fixe sau cele ale operatorilor mobili.

     

    “Nu vrem sa ne substituim serviciilor de roaming oferite de operatorii de telefonie mobila, ci furnizam mai degraba o alternativa” destinata celor ce lucreaza mult timp pe calculator, in special pe laptop, precizeaza Mario Pavoni, actionar si CEO al operatorului Iristel. Avantajele vin atât din usurinta de a da si primi telefoane in timpul lucrului la calculator, prin intermediul unui set de casti cu microfon, cât si din costurile mici. “In vreme ce toti ceilalti furnizori de telefonie internationala practica tarife de 6-7 eurocenti pe minut, serviciul nostru va costa 2,8 eurocenti pe minut”, explica directorul Iristel. La costul convorbirilor se adauga un abonament de cinci euro pe luna. De pe BroadFone se pot face apeluri in SUA, Canada, precum si in majoritatea statelor europene. In plus, utilizatorilor li se pot aloca si numere din strainatate pe care partenerii din tarile respective ii vor apela platind costul unei convorbiri locale.

     

    Modelul de business al Skype este diferit de cel al Iristel. Skype a dezvoltat un serviciu de telefonie pe platforma unui site, in vreme ce Iristel vine, invers, cu experienta din zona telecom, ca operator de telefonie alternativa care a inceput sa vanda cartele preplatite pentru convorbiri internationale imediat dupa liberalizarea pietei de telefonie in 2003. Iar daca, pe langa clientii serviciului gratuit, Skype a atras si doua milioane de utilizatori ai serviciilor premium (cu plata), de pe urma carora se sustine financiar, Iristel se adreseaza direct utilizatorilor care platesc.

     

    Intr-un an si jumatate, directorul Iristel crede ca ar putea atrage 10.000 de abonati. Strategia lui Pavoni este sa se asocieze cu un furnizor de telecomunicatii (operator de telefonie mobila, de cablu sau Internet) care sa ofere clientilor sai de business inca un serviciu. Intr-o asemenea asociere, Iristel va veni cu operarea serviciului, iar compania de comunicatii mobile si terestre ar aduce baza de clienti, brand-ul si forta de marketing. Deocamdata, serviciul BroadFone va fi distribuit prin intermediul marilor retaileri IT.

     

    O alta posibila asociere se poate face intre Iristel si un comerciant important de PC-uri. In acest caz, avantajul ar consta in vanzarea serviciului “la pachet” cu un calculator. “Tendinta internationala merge catre integrarea in PC a tuturor informatiilor si serviciilor de care are nevoie un om de afaceri: informatii financiare, servicii de e-banking si telefonie”, explica Mario Pavoni. Tot in ideea de a integra cat mai multe facilitati, serviciul romanesc va permite de la anul trimiterea de mesaje SMS si faxuri.

     

    Daca va reusi sa atraga 10.000 de clienti peste un an sau doi, Iristel va fi rentabil. O data atinsa aceasta masa critica, veniturile ar putea ajunge la circa 800.000 de euro sau chiar la un milion, iar marjele de profit brut se pot ridica la 50%. Iristel este interesat sa atraga cat mai multi abonati, intrucat abonamentul este principala lor sursa de venit, din convorbirile propriu-zise castigand prea putin, pentru ca tarifele sunt reduse.

     

    Cat despre revolutia pe care analistii prognozeaza ca o vor genera serviciile de telefonie online, utilizatorii britanici ai Skype au mers pana acolo incat au inventat verbul “to skype”, care in traducere libera inseamna a da telefon prin intermediul Internetului. Reclama mai mare de atat nici ca se poate.