BusinessMagazin

Blog

  • Tristete. Numai cu buletinul

    N-o sa incep cu filozofii de doi bani despre cum ne unesc tristetile, despre cum cele mai bune opere de arta se nasc din suferinta (nici macar nu e chiar asa), despre placerea unei discutii albastre. Vreau doar sa descriu o boala contemporana extrem de interesanta: voluptatea deprimarii.

     

    Mi se intampla din ce in ce mai des sa aud forme de patetism soft in cele mai banale discutii cu prieteni, colegi. Una-doua se ajunge la deprimarea de zi cu zi, la jobul prea stresant – desi nu poate fi atat de stresant ora de ora. Se petrece un soi de banalizare a deprimarii dintr-o dorinta disperata de comunicare. Oamenii ajung din ce in ce mai repede la confesiune, la sinceritate frusta. Pe langa tristetile firesti, exista o voluptate a tristetii destul de enervanta, cultivata cu grija azi. Fericirea nu consuma, tristetea insa este regina consumului. A nu se intelege inversul. Lipsa consumului provoaca traume, ceva mult mai rau decat banala nefericire.

     

    Sa facem o scurta comparatie a unor generatii extrem de diferite: cei din jurul varstei de 30 de ani si „parintii“, cu o medie, sa zicem, de 60 de ani. Voi lua drept exemplu propria-mi familie. Depresiile parintilor mei au fost putin vizibile, pentru ca ei au fost mult prea ocupati sa se lupte cu diverse traume. Lipsa salamului sau a laptelui din magazine nu te duce la psihiatru. Problemele grave, lipsa caldurii, dificultatea procurarii hranei, caldurii in anii ‘80 a generat, cred, si un soi de solidaritate teribila, un soi de nou conservatorism, cel al subzistentei.

     

    Depresia era un lux, familia era sfanta, grija pentru copii a fost extraordinara, uneori sufocanta. O alta generatie, cea a bunicilor, purta cu sine alte traume „istorice“: razboiul si instalarea stalinismului in anii ‘50. Astfel de leziuni biografice sunt totusi de neinteles pentru tanara generatie. Au existat tot timpul tristeti, depresii, evident, si la parinti, si la bunici. Dar fiecare pare sa-si fi centrat filozofia de viata in jurul traumei.

    O paranteza despre libertatea de exprimare, intotdeauna asezata neconditionat in fata libertatii de a alege intre mai multe feluri de branza sau de salam. Nu ca n-ar fi asa.

     

    Dar in Romania supermarketul a entuziasmat mult mai mult masele decat productia necontrolata de ziare centrale. Asta e ironia. Ma rog, povestea era alta. Vecin cu parintii mei era un tanar activist ambitios, mare si tare la partid, cu ceva profesionala si cu ambitii de ideolog (chema profesori in varsta la „lectii“ de ideologie). Dupa 22 decembrie, domnul activist a inceput sa faca o fixatie cu libertatea de expresie. Urla „libertate“ pe toate strazile, era de neoprit. Dupa aceea a intrat in afaceri. Morala e ca astfel de oameni imprumuta trauma altora si se folosesc de ea pentru propriul discurs. Desi nu au sufe-rit niciodata. Importanta e voluptatea inchipuirii unei stari de victima.

     

    In zilele noastre ne-traumatizante (sa speram ca o sa tina asa), se ridica verde o intreaga generatie de deprimati din motivele simple ale vietii: amor, salariu mic, o rata prea mare, God knows, ratiuni se gasesc intotdeauna. Suntem putini penibili cu depresiile noastre pe langa traumele parintilor nostri, dar avem si noi un suflet. Pe langa asta, cum spuneam mai sus, exista stari si stari, unele perfecte pentru o societate de consum, altele mai putin dezirabile, in ordinea negotului cu timp liber.

     

    Fericirea fara motiv aparent este cea mai nesuferita. Depresia este insa alimentata din plin cu dulciuri, muzica, alcool, iesiri interminabile in cluburi, turism isteric, poate. Depresia este o stare mult mai activa decat fericirea, ea netezeste terenul dorintelor fara masura, terenul consumului, de fapt. Fericirea e inertiala, toate lucrurile devin secundare pe langa acel motiv al fericirii (ca o fi el dragoste, reusita in cariera sau prostie pur si simplu, ha-ha), se hraneste cu putin, consuma putin.

     

    Cultul dorintei, al libidoului economic, prinde radacini chiar pe terenul depresiei. Aici insa ar interveni amendamentul. Si anume ca aceasta tinde sa devina o religie, nu doar cult, nu doar cool. Cand spui „sunt trist“, „sunt deprimat“, vrei sa spui, de fapt, „am nevoie de ceva“, „trebuie sa-mi vindec deprimarea cu ceva“. E un mod de a atenua indecenta afirmarii prea brutale a unor nevoi. Am din ce in ce mai des impresia ca, in loc sa spunem „am chef sa beau ceva“, „am chef sa dansez“, „am chef sa citesc“, „am chef sa plec in vacanta“, spunem simplu: „sunt deprimat, trebuie sa fac ceva sa ies din starea asta“. Toate ocupatiile din timpul liber au devenit un soi de surogat de prozac.

     

    Stiu o lectie foarte buna din literatura. Nu e bine sa citesti cu sufletul, pasional. Cartile bune nu sunt ca sa te satisfaci cu ele, nu sunt simple euforice sufletesti. O carte buna este o carte buna. Cand citesti pasional risti sa-ti placa toate tampeniile. Depresia e si moartea spiritului critic, nu doar o placuta stare de lancezeala, o frumoasa mahmureala perpetua. Exista muzica trista buna si muzica trista proasta, iar ultima se produce cu tona. Oricat de depresiv ai fi, incearca sa consumi ceva de calitate.

     

    Depresia este peste tot in industria entertainment-ului. De la femeile asa-zis independente, dar obsedate pana la disperare de casatorie, din „Sex and the City“ pana la mafiotul dependent de prozac Tony Soprano. Singura sansa pentru noi este sa incercam sa distingem intre tristeti adevarate si voluptati depresive continue. Totusi, mai sunt si alte placeri pe lumea asta decat tristetea. Unele mai ieftine.

  • Oximoronul care impaca

    Doar cu cativa ani inainte, atunci cand se folosea cuvantul „oximoron“, trebuia explicat despre ce era vorba. Se recurgea la el pentru definirea unor expresii celebre precum „convergente paralele“ si era oportun sa clarifici ca un oximoron apare atunci cand sunt alaturati doi termeni care se contrazic unul pe celalalt, precum slabiciune puternica, speranta disperata, violenta dulce, semnificatie stupida (Manganelli) si – pentru a nu uita latina – „formosa deformitas, concordia discors, festina lente“.

     

    Acum toata lumea vorbeste de oximoron: este citit deseori in presa, l-am auzit spus de politicieni la televizor, in fine, ori s-o fi apucat toata lumea sa citeasca tratate de retorica, ori ceva oximoronic pluteste in aer.

     

    S-ar putea obiecta ca acesta situatie nu are nimic simptomatic; din lene si din mimetism se formeaza mode lingvistice. Unele dureaza doar o dimineata, altele supravietu-iesc mai mult; pana la urma, si in anii ‘50 adolescentele spuneau „bestial“, iar mai recent „absurd“, fara insa a se referi nici la zoologie, nici la Eugen Ionescu. O perioada scurta de timp toata lumea incepuse sa spuna „un attimino“ (o clipita), dar asta nu pentru ca timpul s-ar fi comprimat cu adevarat; sau mai spuneau „exact“ in loc de „da“ (chiar si in fata preotului, in timpul cununiei religioase), dar nu din rigoare matematica, ci din cauza influentei emisiunilor-concurs de la televizor.

     

    Mai rezista inca insuportabilul viciu de „a se uni prin casatorie“, Dumnezeu stie de ce, in vremuri in care nu mai este prezentat propriul sot, ci propriul tovaras de viata; in fine, francezii abuzeaza de niste ani buni de termenul „incontournable“, in sensul a ceva ce nu poate fi evitat si de care trebuie tinut cont – iar la radio, la televizor, in conversatiile la cina, totul a devenit „incontournable“ – un film, o problema, o carte, o mancare, o pereche de pantofi.

     

    Ma tem si ca, in scurt timp, la noi se va vorbi de ceva „inconturnabil“ – si vom sfarsi prin a spune ca un lucru care este de neevitat este ceva ce „face apel“ la noi – dar asta nu pentru ca s-ar fi marit pe neasteptate numarul lucrurilor inevitabile (dimpotriva, atunci cand totul devine „inconturnabil“, orice poate fi cu usurinta neglijat).

     

    In schimb, ceea ce banuiesc eu e ca oximoronul si-a castigat in popularitate pentru ca traim intr-o lume unde, apuse fiind ideologiile (care incercau, chiar daca uneori intr-un mod grosolan, sa reduca din contradictii si sa impuna o viziune univoca a lucrurilor), lupta se da de-acum doar intre situatii contradictorii.

     

    Daca doriti un exemplu doborator, iata Realitatea Virtuala, care seamana putin cu Nimicul Concret. Apoi exista Bombele Inteligente, care nu par oximoronice, dar sunt – daca se tine cont ca o bomba, prin natura ei, este prosteasca si trebuie sa cada acolo unde este aruncata – altminteri, daca initiativa ii apartine, risca sa devina Friendly Fire, un superb oximoron, daca prin foc se intelege ceva „pus in practica“ (un alt viciu lingvistic de toata frumusetea, fara sa fie oximoronic) pentru a-i face rau celui ce ne este prieten. Mi se pare destul de oximoronica si Exportul Libertatii, daca libertatea este prin definitie ceva castigat de un popor sau de un grup prin decizie personala si nu impus de altcineva. Intrand in subtilitati, exista un oximoron implicit in Conflictul de Interese, pentru ca poate fi tradus ca Interes Privat Urmarit Pentru Binele Public – sau Interes Colectiv Urmarit Pentru Propria Utilitate Particulara.

     

    As vrea sa scot in evidenta si cat de oximoronice sunt Mobilizarea Globala a Antiglobalistilor, Pacea Armata si Interventia Umanitara (atunci cand prin interventie se intelege, asa cum se intelege, o serie de actiuni belicoase in casa altuia). Ma vad din ce in ce mai des obligat sa ascult programele electorale ale noilor aliati ai lui Berlusconi, o Stanga Fascista, si ii consider destul de oximoronici si pe Ateii Clericali precum Pera sau Ferrara. Nu as lasa deoparte, chiar daca ne-am obisnuit cu ele, nici Inteligenta Artificiala si nici macar Creierul Electronic (daca prin creier se intelege chestia aia moale pe care o avem in cutia craniana), ca sa nu mai vorbesc de Embrionii cu Suflet si chiar de Variante di Valico (portiune de autostrada in Muntii Apenini) – avand in vedere ca, prin definitie, un „valico“ (trecatoare) este singurul punct (unul „incontournable“) prin care se poate trece intre doi munti.

     

    Si ca sa fiu „bipartizan“ (si spuneti-mi daca nu este un oximoron A Sustine O Parte in Mod Curajos In Timp Ce Stai In Doua Luntri), tot la fel de oximoronica mi se pare si o perspectiva pusa in circulatie de Partidul Maslinului – cea a unui Voluntariat pentru Serviciul Civil Obligatoriu.

     

    Pana la urma, atunci cand nu se mai stie cum pot fi conciliate actiuni care se bat cap in cap, se recurge la Oximoroane Conciliante (iata o alta frumusete de oximoron) pentru a lasa impresia ca ceea ce nu poate coabita coabiteaza – misiunea de pace in Irak, legile impotriva magistratilor (cei ce ar trebui sa aplice legile), politica la televizor si farsele in parlament, cenzura satirei neautorizate, profetiile contradictorii de genul celui de-al treilea secret de la Fatima*), arabii kamikaze care ar fi un fel de sarazini sintoisti, saizecisioptistii care s-au dat de partea lui Berlusconi, populismul liberal. Pentru a sfarsi cu Pacs-istii**) dusmaniti in mod virtuos de concubinii divortati.

     

    Umberto Eco este autorul romanelor „Baudolino“, „Numele trandafirului“ si „Pendulul lui Foucault“.

    Puteti citi urmatorul comentariu al lui Umberto Eco in editia BUSINESS Magazin care apare in 10 mai.

    Traducerea si adaptarea de Cecilia Stroe

    Nota redactiei:

    *) Legat de o anumita profetie despre o criza a credintei in Europa, profetie care ar fi fost formulata de Fecioara Maria in cursul aparitiei sale de la Fatima (1917)

    **) Pacs („pact civil de solidaritate“) – uniune civila intre doi parteneri, neconsacrata juridic prin casatorie

  • Brandul, in pole position

    S-au dus vremurile cand piata auto din Romania crestea precum voinicul din poveste – cel putin asa prevesteau cei din industrie la sfarsitul anului trecut, dupa o spectaculoasa crestere anuala de 45% a vanzarilor de masini noi. Cresterile vor fi tot mai mici, piata se va apropia de momentul maturizarii, iar pretul nu va mai fi un argument forte pentru vanzarea unei masini. Vin vremurile in care brandul si marketingul devin cheia afacerilor auto.

     

    Piata auto a crescut de la sine in ultimii cinci ani – sau, mai plastic spus, masinile s-au vandut singure. „Piata creste oricum“ in Romania, spunea recent Raluca Lupsa, director de marketing la Dacia – marca cel mai bine vanduta pe piata interna -, intr-una din editiile dezbaterilor organizate de BUSINESS Magazin. Vanzarile totale de automobile, cifrate anul trecut la circa 2,5 miliarde de euro, aproape ca s-au triplat din 2000 incoace pur si simplu pentru ca pentru romani – la fel ca pentru majoritatea est-europenilor – venise in sfarsit momentul sa-si indeplineasca visul unei masini noi, bune si frumoase.

     

    Anul 2006 e primul in care ritmul de crestere se va domoli. Brent Valmar, presedintele Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA) si directorul Porsche Romania, cel mai mare importator autohton, vorbea la inceputul anului de o crestere moderata a pietei, cuprinsa intre 5 si 10 procente. Si rezultatele pe primul trimestru i-au confirmat prognoza: piata a crescut per total cu doar 4% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Lucrurile pot fi nuantate, fireste – vanzarile masinilor de import au crescut (in termeni de volum) cu 40%, in vreme ce marcile locale au avut un regres de 17% – dar chiar si asa, piata s-a miscat in limitele prognozelor.

     

    Pentru importatori se poate spune, deci, ca soarele succesului financiar nu a apus. Se poate spune si ca masinile inca se vand de la sine, insa majoritatea companiilor importante de pe piata sunt de acord ca povestea frumoasa nu poate dura la nesfarsit.

     

    Dar ce vor putea face importatorii si producatori atunci cand masinile nu se vor mai vinde singure? Pana acum s-a cumparat in principal pretul masinii. Mai ales in privinta masinilor producatorilor romani – Dacia si Daewoo – si a celor straine cu un pret final situat in jurul valorii de 10.000 de euro. Comunicarea publicitara s-a dat, in consecinta, pe teritoriul preturilor si al ofertelor promotionale, brandul sustinand din umbra vanzarea automobilului. Dar e de asteptat ca prioritatile in comunicare sa se schimbe. „De anul acesta, batalia intre importatori si producatori se va duce pe promovare, avand in vedere emotionalitatea marcii“, crede Nina Bratfalean, director de PR & Comunicare la Porsche Romania, importatorul marcilor Audi, Seat, Skoda, Volkswagen, Porsche. „Pretul a fost pana acum argumentul cel mai important atat in Romania, cat si in pietele emergente“, adauga Bratfalean.

     

    Totusi, o parte dintre publicitari si dintre directorii companiilor auto spun ca pentru ceva timp vom mai trai sub imperiul „argumentului pret“. De aceasta parere este Radu Cristian, directorul comercial la Trust Motors, importatorul Peugeot. Raportul calitate-pret este clar evidentiat in comunicarea auto, spune McCann Erickson, agentie care detine clientul General Motors. La fel crede si Serban Alexandrescu, director de creatie la Headvertising – agentie care lucreaza pentru brandul Mercedes de sase ani.

     

    Din nefericire, e o piata care isi autointretine mitul conform caruia pretul este singurul lucru care trebuie si merita comunicat, spune el. Exceptiile sunt putine, „si a lor va fi imparatia soselelor“. Alexandrescu spera ca obligativitatea „afisarii egale a DDP-ului (pretul final al masinii – n.r.) sa mai aduca soarele si pe straduta branding-ului“. „Si am senzatia ca deja lucrurile incep sa se schimbe.“ Alte agentii care detin clienti din segmentul auto – b2b advertising (Automobile Bavaria), Graffiti BBDO (Dacia-Renault) sau Saatchi & Saatchi (Toyota) – nu au comentat pentru acest articol.

     

    Grosso modo, masinile din aceeasi gama sunt, tehnologic, destul de apropiate. Progresul general al industriei auto si competitia au dus la o oarecare nivelare a tehnologiei inglobate in automobile. In aceste conditii, comunicarea publicitara, brandul, atmosfera creata in jurul unei marci devin un factor diferentiator important pe latura emotionala a produsului. La fel de important cum este pretul, pe latura rationala.

     

    In mod paradoxal, cresterea exploziva a pietei a incurajat importatorii si producatorii sa puna accent pe promotii, pe avantajul calitate-pret. Paradoxal, pentru ca, daca piata tot crestea, de ce mai era important sa convingi clientul ca merita sa-ti cumpere masina? Raspunsul este foarte simplu: tocmai pentru ca oamenii erau dispusi sa cumpere o masina – aproape orice masina, prea putini fiind „fani“ ai unui brand anume -, exista riscul ca ei sa creasca vanzarile concurentei. Si in momentul in care primul jucator a facut o promotie sau a pus accent pe raportul calitate-pret, toti ceilalti i-au calcat pe urme.

     

    Daca piata va stagna in 2007/2008, pretul va deveni un argument insuficient. Va mai fi nevoie si de altceva. Ati banuit: comunicarea axata pe brand. „Vor avea de castigat companiile care vor comunica elemente rationale sub o umbrela emotionala“, afirma Catalin Stoica, director de marketing la TiriacAuto, importatorul a zece marci: Mercedes, Smart, Chrysler, Jeep, Ford, Jaguar, Mitsubishi, Hyundai, Land Rover si Mazda.

     

    Cat de important e brandul? „Foarte, daca il ai. De aceea, ma doare inima cand vad cum atatea marci sunt lasate in paragina si sunt mulse de vlaga prin reduceri si reduceri la reduceri. Pana cand n-o sa mai fie nimic de redus“, spune directorul de creatie de la Headvertising. Alexandrescu spune ca prin tot ce Headvertising a facut pe marcile pe care lucreaza – Mercedes, Chrysler, Jeep si Smart – a incercat sa tina brandul „cat a putut de sus si «in focus»“.

     

    Un exemplu ar putea fi chiar campania promotionala la clasele E & C ale lui Mercedes-Benz, care pune accent pe calitatile si brandul automobilului, „dar a carui reducere de 2.500 de euro n-a suparat pe nimeni“. Radu Cristian de la Trust Motors este adeptul aceleiasi formule. „Noi incercam sa ii dam clientului libertatea de a alege, nu ii inducem senzatia ca trebuie sa cumpere neaparat de la noi“, spune el. „Designul spectaculos e una din valorile pe care le-am comunicat in permanenta. Iar accentul pe design se pliaza pe asteptarile romanilor.“

     

    Daca aspectul exterior este valoarea numarul unu a importatorului Peugeot, cei de la Porsche au mai multe atribute-cheie – cate unul pentru fiecare marca adusa in Romania: progres prin tehnologie pentru Audi, adrenalina pentru Seat, bucuria vietii pentru Volkswagen. Skoda se defineste drept marca inteligenta, iar Porsche – drept brandul pur sportiv si exclusivist.

     

    Urmatorii doi ani – perioada care va aduce multe schimbari atat in piata auto, cat si in comunicarea publicitara legata de acest domeniu – ar putea fi un moment de respiro in care companiile se vor calma si-si vor reconsidera, probabil, optiunile in ceea ce priveste constructia marcilor pe care le vand. „Cred ca Internetul va fi din ce in ce mai folosit“, crede Alexandrescu de la Headvertising. Asta pentru ca achizitia unei masini necesita o documentare serioasa, cu un grad de informare si detalii pe care nici un spot video si nici un outdoor nu o pot realiza. Site-urile marcilor si micro-site-urile dedicate modelelor sunt o solutie. Si Nina Bratfalean de la Porsche e de parere ca Internetul si mediile neconventionale vor fi din ce in ce mai mult exploatate in domeniul auto.

     

    Dar, dincolo de orientarea marcilor catre Internet, Alexandrescu mai aduce un punct forte al comunicarii publicitare in urmatorii ani: salesmanul de showroom. „Care acum e foaaaaaaaarte departe de ceea ce ar trebui sa fie (cel mai bun canal de informare)“, subliniaza el. Argumentul? „Acum masinile se cumpara singure – incepand cu anul viitor, lucrurile vor mai fi la fel de roz si nesolicitante pentru ei?“

     

    Pentru a ne alinia practicilor publicitare din tarile dezvoltate, opinia lui Alexandrescu este aceea ca vocile importatorilor si ale dealerilor ar trebui sa fie distincte. „Respectiv, importatorii ar trebui sa comunice «brand» si dealerii ar trebui sa faca «oferte». Aceasta separare ar fi un prim pas spre normalitate.“

     

    Tot ca tendinta, Alexandrescu spune ca va creste ponderea campaniilor importate in detrimentul productiei locale. „Globalizarea va actiona mai pregnant in advertisingul pietei auto din Romania, cu atat mai mult cu cat n-avem niste volume care sa ne justifice prea bine independenta creativa. Asa ca vom continua sa importam majoritatea campaniilor serioase de lansare, cu tot ce inseamna asta: poze de cele mai multe ori excelente si concepte de cele mai multe ori execrabile“.

     

    Daca viitorul va fi al Internetului si al mediilor neconventionale, prezentul e al spoturilor de televiziune si radio. Daca spoturile video sunt in general produse afara, cele radio sunt create in Romania, spune Radu Cristian de la Trust Motors.

     

    Promisiunea liderilor pietei auto din Romania este ca investitiile in publicitate vor creste si anul acesta. Cum se impaca asta cu sfarsitul boom-ului? Raspunsul este foarte simplu: circa 80% din investitiile in publicitate vin de la importatori. Or, vanzarile acestora (cel putin in numar de unitati) sunt in crestere. Si chiar daca vanzarile lor ar stagna, tendinta in materie de cheltuieli cu publicitatea ar fi aceeasi. Pentru ca odata cu intetirea competitiei, cea mai buna aparare devine atacul: prin forta brand-ului.

  • Bani pentru reclama

    In 2006, categoria auto va investi intre 21 si 25 de milioane de euro net in publicitatea pe canalele clasice – TV, print, radio si outdoor. In procente, aceasta valoare reprezinta o crestere cu cel putin 20% fata de 2005. Aceasta se datoreaza in special inflatiei preturilor achizitiei de reclama pe TV si radio, explica Sorin Doru, media director la Opti Media (Publicis). Unde s-au dus banii in 2005 si unde sunt investiti in 2006? Estimarile pentru 2005 apartin Opti Media, iar pentru 2006 – agentiei Media Investment (The Group).

     

    Canal

    2005 (mil.)

    2006 (mil.)

    TV

    7

    12

    Print

    6,5

    7

    Radio

    2

    4

    Outdoor

    2 – 2,5

    N/A

    Total

    17,5 – 18

    23

     

    NOTA: AGENTIILE DE MEDIA CARE AU MAI FOST SOLICITATE SA FACA ESTIMARI SI CARE NU AU COMENTAT PENTRU ARTICOL SUNT: MEDIACOM (GREY); MEDIA DIRECTION (GRAFFITI BBDO – DETINE DACIA-RENAULT); MEDIA INSIGHT (GRUPUL OGILVY – DETINE VOLVO); UNIVERSAL MCCANN (MCCANN ERICKSON – DETINE CLIENTUL GENERAL MOTORS); ZENITH MEDIA (SAATCHI & SAATCHI – DETINE TOYOTA)

  • In viteza a patra

    Ce se mai poate inventa in materie de publicitate la masini? Agentiile ar spune ca – pana la reinventarea rotii in creativitate – e indicata o asociere potrivita intre brand si atributele comunicate. Si, desi toate marcile auto transmit ideea de siguranta, confort, durabilitate si respect de sine, ele isi aleg cu grija cuvintele-cheie pentru o pozitionare distincta.

     

    PRESTIGIU: Asociat Mercedes-Benz (clasele E si C). Brandul mizeaza pe acest atribut, desi campania adusa in discutie este una promotionala (nicidecum una de imagine), avand ca obiectiv de marketing stimularea vanzarilor prin aplicarea unei reduceri de 2.500 de euro.

     

    PLACEREA DE A CONDUCE: Asociata marcii Renault Megane Sedan, printr-o campanie derulata in mai multe executii, inspirata din bancurile englezesti (seria de dialoguri dintre Sir si servitorul John). In cele din urma, spoturile trag consumatorii tot inspre componenta de vanzari – prin simpla lipire la final a cadrelor  dedicate preturilor.

     

    ACCESIBILITATE: Asociata marcii Dacia Logan, prin mesajul „Rate ca pentru un televizor“. Asocierea este bine sustinuta atat la nivel vizual (print, outdoor), cat si auditiv (spoturi radio). Este vorba de faptul ca spoturile si machetele prezinta un Logan pe capota caruia sta asezat un mileu – accesoriu in mod traditional asociat aparatului TV.

     

    INTELIGENTA: Asociata Nissan, atat prin sloganul „Inteligenta atrage inteligenta“, cat si prin introducerea unui simbol vizual usor recognoscibil – delfinii care inoata in jurul masinii. „Iar ofertele inteligente atrag pe toata lumea“ este continuarea mesajului catre componenta de vanzari, in acelasi registru lingvistic. O campanie care mizeaza pe subliminal in stimularea vanzarilor (spre deosebire de campania Logan, de pilda, unde mesajul de vanzari este explicit).

     

    PERFECTIUNE: Asociata Volkswagen Passat si explicit comunicata prin ideea „Cat de perfect poti construi un Passat dupa ce ai construit 100 de milioane de masini?“. Mesaj sustinut retoric si prin intrebari din alte domenii: „Cat de perfect poti sari dupa 1 milion de sarituri?“.

  • Atacul Axel Springer

    Cel mai mare publisher de cotidiene din Europa, Axel Springer AG, a atacat si piata poloneza a ziarelor de calitate, dupa ce Fakt – tabloidul pe care l-a lansat in urma cu doi ani si jumatate – a devenit in doar doua luni cel mai vandut ziar din tara.

     

    Dziennik (Cotidianul – n.r.), lansat pe 18 aprilie, se adreseaza „unui public tanar si educat“, iar „Polonia este o piata cheie, aflata in crestere“, se arata intr-o declaratie a Axel Springer AG, care are sediul central la Hamburg.

     

    Nu va fi insa deloc usor pentru noul ziar. In prezent, locul intai pe piata cotidienelor generaliste este ocupat de Gazeta Wyborcza, editata de Agora SA. Ziarul s-a nascut din miscarea Solidaritatea si a fost, timp de mai bine de un deceniu, cel mai bine vandut din tara. Conform datelor furnizate de compania de auditare a tirajelor ZKDP, Gazeta Wyborcza a vandut anul trecut in medie 447.000 de exemplare pe zi, comparativ cu 520.000, la cat ajunsesera vanzarile medii zilnice inregistrate de tabloidul Fakt, editat de Axel Springer. Cu toate acestea, Gazeta Wyborcza detine 41% din piata de publicitate in cotidiene, in timp ce Fakt doar 6%, potrivit lui Wlodzimierz Giller, analist la filiala poloneza a Deutsche Bank AG.

     

    Axel Springer intentioneaza sa atinga, prin Dzienik – conceput dupa mai cunoscutul Die Welt -, o medie a vanzarilor de 150.000 de exemplare pe editie si spera ca jumatate dintre cititori sa provina de la principalul concurent, Gazeta Wyborcza.

     

    „Piata ziarelor de calitate este destul de aglomerata. In schimb, pe segmentul de tabloid, inca mai este loc“, spune Wanda Rapaczynski, director executiv al Agora, editorul Gazetei. Parerea este impartasita si de analistul Wlodzimierz Giller de la Deutsche Bank: „Nu cred ca Springer va avea un efect semnificativ asupra vanzarilor Agora. Piata este destul de saturata si va fi greu pentru un nou-venit“.

     

    Potrivit reprezentantilor Springer, care publica si editia poloneza a saptamanalului Newsweek, noul ziar va umple golul din piata neacoperit de Gazeta Wyborcza. „Cotidianul este raspunsul nostru la cererea polonezilor pentru un nou ziar“, spune Florian Fels, CEO al filialei poloneze a Axel Springer. Fels s-a declarat convins ca exista loc pe piata pentru inca un ziar de calitate. Pentru lansarea acestuia, compania germana a pregatit un buget de promovare de circa 100 mil. zloti (25 mil. euro), potrivit publicatiei economice poloneze Plus Biznesu. „Aceasta este mai mult sau mai putin suma pe care am investit-o pentru a promova Fakt“, spune Fels.

     

    Lansarea noului ziar a dus la un razboi al preturilor intre cele doua companii. Springer a anuntat ca noul ziar va costa 1,5 zloti polonezi (0,38 euro). Cu doar o saptamana inainte de lansarea noului cotidian, Agora a redus pretul Gazetei Wyborcza de la 2,4 la 1,5 zloti. Reactia investitorilor a venit imediat, actiunile Agora depreciindu-se in ziua anuntului cu 9%, atingand 42,9 zloti, cel mai redus nivel de la inceputul anului 2004. Analistii estimeaza ca vanzarile Agora se vor reduce cu 12 milioane de euro pe an, in timp ce veniturile nete ar putea sa se injumatateasca.

     

    Compania germana se asteapta ca Dzienik sa ajunga pe profit in 3-5 ani, cand veniturile prognozate ar urma sa fie de 100-150 milioane de zloti pe an (25-37 milioane de euro). Axel Springer spera sa atraga si mai multi clienti de publicitate. Principalul atu al grupului e infrastructura detinuta prin cele trei titluri: compania germana a anuntat deja ca va vinde pachete publicitare comune pentru Fakt, Dzienik si editia poloneza a Newsweek.

  • Razboiul a inceput

    Primul numar al cotidianului editat de Axel Springer pentru piata poloneza a fost lansat la 18 aprilie, avand drept target „publicul tanar si educat“.

     

    LIDERUL: Gazeta Wyborcza a fost lansata la 8 mai 1989 sub sloganul „Nu este libertate fara solidaritate“, aluzie la miscarea de opozitie Solidaritatea. De altfel, publicarea Gazetei Wyborcza e rezultatul intelegerii dintre Solidaritatea si guvernul comunist al Poloniei. Vreme de 17 ani, Gazeta Wyborcza a ramas liderul pietei, cu o medie de 447.000 de exemplare publicate zilnic in 2005, urmata de Rzeczpospolita, cu o medie de 182.700 de exemplare.

     

    COMPETITORUL: Editia din 18 aprilie a cotidianului Dziennik a aparut in format tabloid, a avut 48 de pagini si un supliment sportiv de 14 pagini. Prima pagina a editiei de lansare a fost dominata de fotografii de dinaintea si de dupa atacul sinucigas de la Tel Aviv. Tot pe prima pagina a fost publicat un articol despre posibila intrare la guvernare a unui partid populist polonez.

     

    AMBITII MARI: Florian Fels de la Axel Springer spune ca pentru inceput Dziennik va fi publicat in 500.000 de exemplare. „Nu pot sa spun cate se vor vinde la inceput, deoarece vom avea o mare campanie de promovare. Estimam ca vanzarile se vor stabiliza la un nivel de 150.000 de exemplare“, a previzionat el.

  • Export de lacrimi, pacate si iubiri

    Productiile romanesti de televiziune incep sa iasa la export. Primele pe lista? Telenovelele. Productia de film, ruda saraca a televiziunii din Romania ani buni la rand, incepe sa faca primii pasi spre maturizare – exportul catre alte piete. Media Pro Pictures (MPP – Studiourile Buftea) a semnat recent contracte de vanzare sau productie sub licenta in alte tari a telenovelelor „Numai iubirea“, „Lacrimi de iubire“ si „Pacatele Evei“, produse la MPP pentru postul Acasa.

     

    Tarile in care cele trei telenovele vor fi distribuite, incepand cu sfarsitul acestui an, sunt Cipru, Bulgaria, Croatia si Slovenia. In Cipru, un post de televiziune comercial a achizitionat pentru difuzare „Lacrimi de iubire“ si „Pacatele Evei“, in Bulgaria „Lacrimi de iubire“ va fi preluat de un post de televiziune distribuit prin cablu, iar in Croatia si Slovenia aceeasi telenovela va fi produsa sub licenta. „Va fi produsa o versiune autohtona a telenovelei, vorbita in limba natala (croata, respectiv slovena), respectand formatul original romanesc si sub atenta indrumare a partii romane“, explica reprezentantii Media Pro Pictures. Numele posturilor care au achizitionat aceste productii de televiziune si valoarea tranzactiilor nu au fost dezvaluite din motive contractuale, spun reprezentantii companiei.

     

    Toate tranzactiile au inceput in urma cu cateva luni. „Departamentul de export a inceput prezentarea tuturor produselor pe piata internationala la targurile de gen, cum ar fi cele de la Cannes sau Los Angeles“, a spus Anca Truta, CEO al MediaPro Distribution. „Fiecare negociere a durat in termen intre 3 si 6 luni, timp in care au fost discutate conditiile in baza carora se va incheia acordul scris ce confirma vanzarea efectiva a produselor.“

     

    Reprezentantii Media Pro Pictures au mai spus ca si alte tari din fosta Iugoslavie – Serbia si Muntenegru si Bosnia-Hertegovina – „s-au aratat interesate sa cumpere drepturile pentru telenovela «Lacrimi de iubire»“, dar si postul public de televiziune din Polonia. Anul acesta, Acasa si Media Pro Pictures au anuntat productia a altor doua telenovele romanesti si a unei serii de productii de fictiune autohtone.

  • IN THE SPOTLIGHT

    Ideea: Click pentru Beetle

    Client: RomTelecom

    Brand: ClickNet Start

    Agentie: Grey Worldwide Romania (WPP)

    Canale: TV, Internet, presa scrisa, publicitate, reteaua OOPS Media (publicitate in toalete)

     

    Notorietate si clienti sunt cele doua obiective ale campaniei Click pentru Beetle dezvoltate de Grey pentru serviciul de Internet prin dial-up al RomTelecom. Pe de o parte, campania isi propune sa creasca gradul de recunoastere ClickNet Start, iar pe de alta parte isi propune sa atraga cat mai multi utilizatori de Internet prin RomTelecom in urma promotiei cu acelasi nume – care pune la bataie un autoturism Volkswagen Beetle. Aceasta este cea de-a doua campanie promotionala de acest gen derulata de RomTelecom. Dupa promotia de anul trecut, la care au participat mai mult de 10.000 dintre utilizatorii Internetului prin dial-up de la RomTelecom (conform propriilor declaratii), „Click pentru Beetle“ a venit „ca o continuare fireasca in 2006“, spune agentia.

  • Mitul IT-istului roman

    Softistul roman este cel mai inteligent, cel mai creativ, cel mai productiv. E un mit sau un adevar? Raspunsul suna mai degraba a banc: este destept – dar nu neaparat „cel mai cel“ -, este si productiv, dar numai atunci cand nu este dezorganizat. Cel putin astfel s-a conturat „codul sursa“ al programatorului autohton, in urma discutiilor purtate la o noua editie a Club BUSINESS, desfasurata saptamana trecuta la hotelul Golden Tulip Times.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Mai sta in picioare mitul programatorului roman, mult mai inteligent decat altii? Sau este vorba doar de un avantaj competitiv prin costul mai redus al fortei de munca?

     

    AUREL NETIN: Nu cred ca am pierdut avantajul competitiv, chiar daca costul fortei de munca a crescut. Sunt companii care vin – nu numai la minister – pentru ca doresc sa investeasca in Romania si spun ca-i intereseaza tocmai forta de munca calificata. Ce-i drept, se face mult outsourcing, dar daca vrem sa ramanem un jucator important in piata, eu sunt adeptul investitiei in cercetare, dezvoltare si in proiecte romanesti pe care sa le putem exporta sub brand romanesc. Eu cred ca va fi de munca pentru programatorii din Romania, dar cei disponibili vor fi din ce in ce mai putini in viitorul apropiat.

     

    BUSINESS MAGAZIN: De ce?

     

    AUREL NETIN: Nu exista o coordonare la nivel institutional, astfel incat atat timp cat exista cerere pe piata la nivel de programatori, sa producem mai multi. A scazut si nivelul de pregatire al studentilor, multi nu mai termina la fel de bine pregatiti, multi lucreaza din timpul facultatii. Termina 5.000, in medie, pe an si cererea este foarte mare. Se estimeaza ca ar fi 60.000 de specialisti in industria de software si servicii.

     

    LUCIAN BUTNARU: Din punct de vedere al densitatii de programatori, raportata la populatie, Romania este pe locul 1 in lume. OK, India are un miliard de locuitori, or fi avand ei cateva sute de mii de softisti, dar raportat la un miliard…, nu stau bine, Rusia la fel.

     

    AUREL NETIN: Din cei 60.000 de IT-isti, programatori sunt cam 15-20.000.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Si sunt suficienti?

     

    LUCIAN BUTNARU: Pai, in Bangalore, intr-un singur campus, erau 30.000 de programatori. Deci nu poti concura cu indienii ca numar, in nici un caz.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Dar nu la numar, ca valoare.

     

    AUREL NETIN: Ei spun ca noi avem mai multa inovatie decat ei. Ei sunt mult mai ordonati si mult mai exacti in ceea ce fac.

     

    LUCIAN BUTNARU: Au mai mult know-how. Au metodologie, s-au certificat si sunt capabili sa produca software la scara, calitativ, au experienta, au niste procese. Insa, din punct de vedere al creativitatii, programatorii romani sunt clar peste indieni.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Cat de importanta este creativitatea in munca unui programator? In fond, acesta nu primeste o fisa in care i se spune ce trebuie sa faca.

     

    TEODOR BLIDARUS: Programatorii sunt pe mai multe niveluri. Pentru un entry-level sau junior, creativitatea nu e atat de importanta. In acest caz conteaza deschiderea, capacitatea de a invata repede, dedicarea, dar pe masura ce avansezi in cariera – senior developer, team-leader -, creativitatea devine din ce in ce mai importanta, pentru ca sta la baza proiectelor care aduc bani. Sigur ca te intereseaza ca juniorul, si in baza lipsei de experienta pe care o are, sa nu fie foarte creativ – paradoxal -, ci sa scrie ce are de scris in timp util. Cand treci la un nivel de senior, vrei sa vezi si altceva.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Cat de buni suntem, de fapt?

     

    TEODOR BLIDARUS: Cred ca unul dintre avantajele noastre competitive este ca avem oameni care, in raport cu cat sunt platiti altii in alte parti, sunt foarte, foarte buni. Eu, care am fost implicat si in procesul de recrutare si in cel de dezvoltare de aplicatii in cadrul unei firme de software, am observat ca avem oameni foarte buni pe piata, dar sunt foarte putini in raport cu cererea. In schimb, este o problema legata de experienta reala pe care softistii romani trebuie inca sa o dovedeasca pe piata internationala.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Cresterea cererii pentru oameni pregatiti a dus si la majorari de salarii?

     

    LUCIAN BUTNARU: Da, cresterea salariala a inceput cam din 2004, cand s-a anuntat, la un nivel oarecum oficial, ca Romania va face parte in UE. Romania si-a facut o imagine puternica pe piata. Foarte multe firme au inceput sa vina aici. Firme mici, firme mari, firme de care nu am auzit, departamente de IT la diverse companii. Studiile arata ca, la un nivel salarial cu pana la 20% superior, angajatul nu-ti pleaca daca este multumit de conditii. Firmele au venit pe fondul unui branding atat de puternic al Romaniei, crezand ca vin si angajeaza 1.000 de programatori maine. Si cunosc cazuri de companii care au crezut ca pot angaja 300 de programatori Java si nu i-au gasit. Si au luat cati au putut.

     

    OANA BORNAZ: Sau au renuntat…

     

    LUCIAN BUTNARU: Sau au renuntat, sau s-au dus in alta parte, sau i-au luat din Ucraina. Si au fost surprinsi. Foarte multe firme au avut impresia asta. In momentul in care chiar vrei sa iei oamenii respectivi, in mod normal vii cu o oferta cu 30-40% peste piata. Si asta a facut ca un programator senior care castiga 600 de euro acum doi ani, sa castige acum cel putin 1.000 de euro, ca sa nu spun de cei care sunt specializati pe diverse unelte mai rare care ajung sa castige 1.500-2.000 net pe luna.

     

    MIHAI MOGHIOR: Ca dezvoltator, nu neaparat sa fie team-leader.

     

    LUCIAN BUTNARU: Ca un expert pe anumite sisteme.

     

    OANA BORNAZ: Fara subordonati.

     

    LUCIAN BUTNARU: Se ajunge pe anumite domenii la niste salarii exorbitante si de aceea foarte multi romani care au lucrat in strainatate se intorc. Pentru ca sunt salarii aproape comparabile cu ce castigau acolo. Sunt domenii in care deja la noi sunt salarii cu doar 20% mai mici decat pe pozitii similare in Europa de Vest. La niste costuri de viata mult mai mici.

     

    BUSINESS MAGAZIN: S-ar putea sa aveti un avantaj, pentru ca in urmatoarea perioada nu va mai trebui sa cresteti foarte mult salariile.

     

    OANA BORNAZ: Avem un avantaj, dar nu neaparat ca nu o sa crestem foarte curand salariile. Mai degraba faptul ca, Romania fiind mai cunoscuta, produsele provenind de aici nu vor mai trebui sa depaseasca anumite bariere de imagine. Am avut experiente foarte neplacute cand am fost la o conferinta despre e-mail si de fiecare data cand se discuta despre hackeri si phisheri se dadeau ca exemplu Romania si Rusia. Ne-am suparat, pentru ca nu e adevarat, statistic vorbind.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Revenind la ideea initiala. Va pleaca oamenii? Cam cat de greu este sa gasiti altii noi?

     

    LUCIAN BUTNARU: Din nou, depinde de nivel. Firmele probabil ca au in strategiile lor dezvoltarea centrelor de training, centrelor de formare profesionala in cadrul companiei. Romanul are o pregatire de baza relativ buna in momentul in care a iesit de pe bancile facultatii, dar in nici un caz nu este gata sa intre direct in productie. In firmele indiene, care sunt, sa zicem, la un anumit nivel, nu intra nimeni sa scrie o linie de cod fara un training de trei luni de zile.

     

    OANA BORNAZ: Si nu ar fi frumos sa se faca la fel si in Romania?

     

    PAUL FRICIU: Nu poti sa-ti permiti, pentru ca piata se misca intr-un anumit fel. De exemplu, piata pe care activez, de soft pentru telefoane mobile. In 2002, in iulie eram 16 angajati. Acum suntem peste 480. Nu pot sa-mi permit, pentru ca la un moment dat trebuie sa cresti atat de rapid, incat nu mai e timp sa faci training-uri. La un moment dat piata te impinge intr-o anumita directie si nu iti poti permite sa ignori acest lucru. Ajungi sa faci outsourcing, sa folosesti alte firme, in momentul in care piata iti cere si nu faci fata.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Cat de greu a fost sa cresteti atat de repede?

     

    PAUL FRICIU: Nu a fost foarte dificil pana anul trecut. Anul trecut, prin primavara, deja a inceput sa se simta ca e dificil, iar acum este chiar foarte greu. Sa gasesti programatori acum un an si jumatate-doi era simplu, foarte simplu.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Si cati angajati aveati anul trecut?

     

    PAUL FRICIU: Pai anul trecut cred ca eram undeva pe la 350. Cu cat a trecut timpul, a devenit din ce in ce mai dificil.

     

    LUCIAN BUTNARU: Dar sa fim sinceri, Ubisoft sau Gameloft sau grupul in general, nemaigasind programatori in Romania, a trebuit sa se duca in Bulgaria, acum se duce in Ucraina…

     

    PAUL FRICIU: Nu e neaparat pentru ca nu am mai gasit…

     

    LUCIAN BUTNARU: Nu poti sa cresti…

     

    PAUL FRICIU: Nu poti sa cresti infinit intr-un anumit loc. Numai ca este si o problema de a nu-ti pune toate ouale in acelasi cos si nu neaparat ca nu am mai gasit programatori aici. Dar, e adevarat, si asta a fost un aspect.

     

    AUREL NETIN: Eu as spune ca problema de resurse este mare in Bucuresti sau in Timisoara, dar in restul tarii ar mai fi disponibile.

     

    PAUL FRICIU: Si eu am crezut la fel, dar am observat ca nu e chiar asa. Noi am avut o incercare la Iasi, de exemplu, dar a fost mult sub asteptari.

     

    OANA BORNAZ: Cantitativ sau calitativ?

     

    PAUL FRICIU: Si calitativ, si cantitativ. Ne-am gandit ca Iasiul este un centru universitar, si ca este Chisinaul aproape. Cine era sa vina, a venit deja inspre Bucuresti, din Constanta, din Galati… Acum eu nu zic ca nu sunt si acolo, dar a fost mult sub ceea ce ne asteptam noi.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Ca mediu de recrutare, anuntul a ramas de baza sau head-hunting-ul?

     

    PAUL FRICIU: Anuntul a fost o buna bucata de vreme suficient. Dupa care s-a ajuns la lucruri mai directe. Mergi la Universitate, la Politehnica, faci acolo anumite prezentari, sunt targurile de joburi. Revenind, in urma cu doi ani era simplu. Puneai un anunt si asteptai sa pice in navod. Acum trebuie sa te duci peste ei.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Se intampla sa plasati un om intr-o companie si dupa doua saptamani o alta companie sa ceara aceeasi persoana?

     

    MIHAI MOGHIOR: Se poate, dar nu stiu cine ar lua pe cineva care e dispus sa plece dupa doar doua saptamani. Eu personal nu as angaja o astfel de persoana.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Indiferent cat de disperat ati fi?

     

    MIHAI MOGHIOR: As fi si mai disperat daca acel om ar pleca si de la mine dupa alte doua saptamani. Si in general nu te poti baza pe oamenii care s-au angajat de mai putin de 3-5 luni. Cei mai buni oameni „de vanat“ sunt cei care au un job deja stabil, sunt intr-o anumita firma de o anumita vreme, nu sunt nici ei disperati, iar daca fac un pas catre tine, stiu exact de ce il fac si cum vor sa evolueze cariera lor in viitor. Cei care pleaca fiindca s-au certat cu seful, ca vor dintr-o data un salariu cu 50% mai mare, ca vor nu stiu ce sunt cei numiti, in general in industrie, mercenari, care se muta de colo-colo la fiecare crestere de 100 sau 200 de euro la salariu.

     

    AUREL NETIN: Dupa doua-trei astfel de mutari, cei din piata stiu deja cu cine au de-a face. E o strategie riscanta.

     

    PAUL FRICIU: Intr-adevar, treaba merge pana la un punct, dar, pe de alta parte, s-ar putea ca la un moment dat sa ai nevoie si de mercenari! Daca ai de castigat o lupta…

     

    TEODOR BLIDARUS: Spre mercenariat sunt tentate persoanele pana la un anumit nivel salarial.

     

    MIHAI MOGHIOR: Si pana la un anumit nivel de responsabilitate in cadrul unei firme. Daca esti unul dintre liderii unui proiect, nu poti sa pleci pur si simplu, pana nu se finalizeaza.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Domnule Friciu, ce fluctuatie de personal are Gameloft?

     

    PAUL FRICIU: Anul trecut a fost destul de mica, la programatori a fost de 10-15%, dar anul acesta se misca in sus.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Cat de greu este sa inlocuiesti oameni importanti?

     

    PAUL FRICIU: Nu este usor. Dar, in ge-neral, oamenii cu adevarat importanti nu prea pleaca.

     

    LUCIAN BUTNARU: Aici noi avem o problema, depindem de anumiti oameni. Indienii – si de aceea ei se remarca – spun ca „performanta noastra nu depinde deloc de performanta individuala a echipei sau a vreunui membru al acesteia. Noi iti garantam un proces, avem un istoric, iti aratam niste date…“ Iti dau niste parametri pe care nici o firma romaneasca nu ar fi in stare sa le prezinte. Noi suntem intr-o faza in care invatam.

     

    TEODOR BLIDARUS: Si eu cred ca trendul spre care ne vom indrepta este sa punem baza mult mai mult in proces si mult mai putin in oameni, pentru ca asta face procesul de dezvoltare predictibil. Si in felul acesta ajungi sa ai oameni mult mai usor de inlocuit.

     

    LUCIAN BUTNARU: De exemplu, de multe ori am fost pusi pe lista scurta alaturi de o companie din India si una din Ucraina. Si se intampla sa castige indienii. Si intrebam: „De ce?“. Si imi spuneau: „Nu pot sa-ti explic, trebuie sa mergi acolo sa vezi care este diferenta“. Si pana nu am fost in India sa vad – am fost in Bangalore si am vizitat zece firme – nu mi-am dat seama cat de profesionisti sunt. In toate sectoarele, de la securitate, la infrastructura, pregatire si training. Au constientizat ce inseamna calitatea si au inceput investitiile in procese mult mai repede ca noi si deja sunt la un nivel foarte ridicat. Iar eu ziceam: „Nu-i adevarat ca sunt mult mai buni ca noi“. Dar cand am verificat la nivel de detaliu productivitatea, indicatorii efectivi (pe care am inceput sa-i masor si eu de un an-doi), am vazut ca briliantii nostri programatori sunt cam de cinci ori mai putin performanti la nivel de respectare a termenelor-limita, a instrumentelor folosite intr-un proiect.

     

    PAUL FRICIU: Ce am vazut eu intr-o comparatie cu China? Exista o impresie: programatorii romani sunt buni, cei chinezi mai putin buni. In momentul in care ne-am uitat la niste parametri de productivitate, am vazut ca, da, ai nostri sunt mai buni cand e vorba sa apara o problema, sa adapteze, sa rezolve. Dar daca e vorba sa produca soft – eu lucrez intr-o afacere cu softuri pentru telefoane mobile, trebuie sa lucrez pe sute de platforme -, chinezii sunt mai buni, au niste standarde mai clare, lucreaza mai bine ca „stup“.

     

    LUCIAN BUTNARU: La noi e diferenta intre grup si echipa. Sunt niste grupuri, trebuie sa ajungem sa formam echipe.

     

    PAUL FRICIU: Dar daca luam entitati individuale, suntem mai buni.

     

    LUCIAN BUTNARU: De acord cu tine. Insa pe client nu il intereseaza ca tu ai un geniu sau zece in echipa, cat timp din India sau China cineva ii livreaza produsul la calitatea dorita la un pret bun.

     

    PAUL FRICIU: Ce am auzit insa – nu pot sa confirm daca este adevarat sau nu – este ca problema cu India si partea asiatica in general este legata de comunicare…

     

    LUCIAN BUTNARU: Acesta este avantajul nostru, normal.

     

    PAUL FRICIU: … in momentul in care trebuie sa te intelegi cu ei, din cauza diferentelor dintre civilizatii, este foarte greu.

     

    LUCIAN BUTNARU: De aceea si Romania este o tinta mult mai potrivita pentru proiecte de cercetare si dezvoltare, unde ai nevoie de o echipa cu care sa te intelegi bine, care sa fie creativa. Cand ajungi la executie si procese, ai luat rezultatul muncii de aici, l-ai documentat bine si il trimiti in China sau India si ti-a venit produsul perfect.

     

    PAUL FRICIU: La un moment dat, in cadrul Gameloft, s-a dorit ca partea de testare sa se faca in China. Multi, ieftin… A fost un esec, pentru simplul motiv ca la partea de testare este nevoie sa te exprimi clar, comunicarea e foarte importanta.

     

    MIHAI MOGHIOR: In plus, a aparut conceptul de near-shoring. Nu mai faci „off-shoring“ oriunde in lume, unde-i cel mai ieftin, faci „near-shoring“, in tari din vecinatatea ta, tot pentru ca e mai ieftin, dar si pentru ca lucrezi cu oameni cu care te poti intelege altfel, iar barierele culturale sunt mai mici.

     

    LUCIAN BUTNARU: Marile avantaje ale Romaniei sunt: pentru Europa – locatia, pentru piata mondiala in general – cultura, care e mult mai apropiata de cultura occidentala.

     

    PAUL FRICIU: Avem o anumita adaptabilitate, care vine poate si din lipsa de standarde. Cand n-ai cu ce, romanul mai carpeste… pune o „sarma“ si merge.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Si ce-am avea de castigat?

     

    LUCIAN BUTNARU: Europa are inca un potential imens si abia acum incepe sa subcontracteze din ce in ce mai multe proiecte. Noi avem foarte multe sanse in viitor. Lumea o sa vina. Dar unde? In primul rand, tot in Europa, in Uniunea Europeana, nu? Si unde? O sa se uite la Romania si la Bulgaria. Bulgaria e prea mica, o sa zica „Romania“. OK, poate si Ucraina, ucrainenii sunt mult mai ieftini, dar in urmatorii 5 ani nu prea o sa mearga Ucraina.

     

    OANA BORNAZ: In Ucraina sunt probleme de securitate.

     

    TEODOR BLIDARUS: Din punctul nostru de vedere, la cel mai mare proiect de off-shore pe care l-am dezvoltat, cu firma germana de care vorbeam, am fost pe short-list cu o firma din Bulgaria si cu una din Ucraina. Si ghici ce s-a intamplat: firma din Ucraina, desi era cea mai ieftina, a pierdut din cauza problemelor de securitate. Au fost acolo si apoi au zis: „desi din punct de vedere costuri si programatori e OK, eu nu vreau sa mai calc acolo“.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Se poate spune ca IT-ul romanesc lucreaza la sub-capacitate pentru ca nu sunt destui oameni?

     

    OANA BORNAZ: Da, eu imi doresc de cateva luni de zile sa angajez mai multi oameni. Acum, repede, am nevoie de 10 – destul de multi, avand in vedere ca acum avem 30 de angajati. Cred ca o sa dureze cam sase luni pana ii gasim pe toti.

     

    LUCIAN BUTNARU: Eu zic ca e o industrie la turatie maxima, e supraincalzita acum, pentru ca multe firme acum s-au instalat, acum vor sa creasca. Nu e o crestere asa, treptata. Un an, doi, va fi inca greu pana cand cererea se va stabiliza. Va fi si o cadere la un moment dat, acum toata lumea se indreapta catre IT, la un moment dat firmele care o sa vina o sa vada ca nu se poate sa faca proiecte foarte ambitioase si peste 3-4 ani o sa fie o stagnare, o stabilizare a pietei, inclusiv a pietei salariale.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Cam pe unde se situeaza salariile?

     

    LUCIAN BUTNARU: Daca spui „salariu de 1.000 de euro“, la noi este salariul net. Dar 1.000 salariu net este de fapt 1.400-1.500 salariu brut. Adica cu 10-20% mai putin decat un programator similar in sudul Frantei. Asa ca ei zic ok, de ce sa nu lucrez cu programatorul meu, de aici din Franta? Si de multe ori programatorul nostru are o competenta buna pe partea tehnologica, dar din punct de vedere al intelegerii clientului sau al unor notiuni de business este la pamant, pentru ca in pregatirea noastra universitara nu se includ astfel de elemente. Cererea pe piata, din punctul de vedere al clientilor, se va opri peste un an sau doi. Si atunci se va stabiliza totul, chiar si piata salariala.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Credeti ca in curand vom ajunge la un sistem aproape paralel de educatie?

     

    TEODOR BLIDARUS: Eu n-as zice. Cred ca o sa ajungem cam cum este in Statele Unite, unde cuvantul de ordine este „complementar“. Cand esti in ultimii ani de facultate intri in tot felul de training-uri si participi chiar cateodata la procesul de productie, dar nu chiar asa la liber, cum se intampla la noi, pentru ca acolo legislatia este ceva mai dura. Dar poti sa iti faci niste planuri de cariera in compania respectiva. Cred ca chestiile astea o sa devina mai serioase si la noi.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Intre minister si universitati exista o comunicare buna?

     

    AUREL NETIN: Exista o strategie nationala de export si incercam sa facem un branding de tara pentru a promova exportul de produse software romanesti. O parte din masuri sunt legate si de procesul educational. Vrem sa introducem cursuri de management, marketing, vanzari si suntem in discutii cu Ministerul Educatiei pentru asta.

     

    OANA BORNAZ: Exista si o comunicare informala, pe care noi cel putin o practicam. Ne face placere sa vorbim cu rectorii universitatilor care ne privesc pe noi.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Ce-i asteapta pe programatori?

     

    LUCIAN BUTNARU: Programarea va deveni o industrie. Va fi o meserie ca oricare alta, nu va mai fi o chestie extraordinara, e o meserie buna, placuta, nu trebuie sa fii geniu ca sa fii programator. O sa muncesti, o sa fii bine platit, nu de cinci ori mai bine decat media pe industrie, o sa fie poate dublul mediei.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Suntem chiar atat de buni sau suntem ieftini?

     

    LUCIAN BUTNARU: Nu suntem ieftini.

     

    PAUL FRICIU: Nu mai suntem chiar atat de ieftini.

     

    LUCIAN BUTNARU: Oricum, nu ne putem compara nici cu chinezii, nici cu indienii, nici cu vietnamezii. Suntem, probabil, printre cei ieftini din Uniunea Europeana. Cred in continuare ca o sa avem printre cei mai buni programatori, cei mai inteligenti din regiune. Si probabil, in timp, vom avea si experti pe industrii, pe segmente si poate peste 5-10 ani o sa vedem mult mai multe produse facute in Romania care o sa aiba o reputatie pe piata internationala.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Poate Romania sa-si construiasca un brand pe o anumita tehnologie software?

     

    OANA BORNAZ: Se pare ca ne prioritizeaza firmele care vin incoace.

     

    LUCIAN BUTNARU: Poate si Romania are o specializare pe antivirus. Aici avem un punctaj foarte bun.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Ne putem specializa pe domeniul securitatii?

     

    LUCIAN BUTNARU: Cred ca da, pentru ca securitatea presupune niste sisteme relativ complexe, nu orice programator poate sa ajunga la nivelul acela. In general, noua ne e mult mai la indemana. Tot ce are un nivel de complexitate mai mare, noua ne e mult mai accesibil decat chinezilor sau vietnamezilor.

     

    OANA BORNAZ: Programatorul roman este un personaj care se maturizeaza. Va suporta o perioada de dezvoltare si de mai buna colaborare cu business-ul, dar ne punem mari sperante in partea de creativitate, de ingeniozitate. In geniul programatorului.

     

    BUSINESS MAGAZIN: Revenind la premisa discutiei, chiar suntem atat de destepti?

     

    LUCIAN BUTNARU: Suntem. Iti dau si un exemplu: eu cand am demarat firma, am luat numai fosti olimpici internationali. Erau task-uri despre care chiar si programatori normali, colegi de-ai mei, spuneau „dom’le, e imposibil de rezolvat in zece zile“. Iar eu le-am zis „uite, iti aduc o persoana, fost coleg de liceu, care in trei zile iti invata tehnologia si termina task-ul“. Au zis ca este imposibil si nu m-a crezut nimeni, iar eu am adus acea persoana care in trei zile a invatat tehnologia si a terminat task-ul. Deci sunt oameni de genul asta.

     

    OANA BORNAZ: Pentru ei e o provocare.

     

    LUCIAN BUTNARU: E o provocare, sunt inca multe talente si genii de genul asta. Poti sa-i cauti in India cat vrei, ca n-o sa-i gasesti.

     

    PAUL FRICIU: Poate pentru ca au plecat de acolo.

     

    LUCIAN BUTNARU: Probabil ca da, sunt la Microsoft!

     

    PAUL FRICIU: Mie mi se pare ca e greu sa despartim mitul programatorului de mitul Romaniei in general. Noi avem munti, delta, olimpici… Acum, nu trebuie sa cadem nici in partea cealalta – ca am fi perfect gri. Avem o anumita adaptabilitate si avem sclipiri. Dar asta vine si cu niste tare; poate o disciplina ceva mai scazuta, se impun mai greu niste tipare, se adapteaza mai greu la munca repetitiva.

     

    AUREL NETIN: Ne indreptam spre o piata globala in care eu cred ca Romania poate avea un avantaj pe partea de IT. Oricum, in anumite talente trebuie sa credem. Pana la urma, la Microsoft a doua limba vorbita este romana, pana la urma doi din primii zece antivirusi din lume sunt romanesti.

     

    PAUL FRICIU: Pentru fiecare exemplu din asta cred ca exista si un contraexemplu. Oricum, sunt optimist: cred ca generatia care vine nu este neaparat mai slaba. Ca sa nu mai zic ca, pe masura ce te indrepti spre est, comunicarea e o problema. De exemplu, noi suntem firma frantuzeasca. In Bulgaria, engleza nu e o problema, dar n-ai sa gasesti unul sa mai stie si franceza. La noi, cat de cat, daca ajunge un mail care e in franceza, te uiti in el si-l citesti.

     

    AUREL NETIN: Cred ca IT-ul e una din cele mai competitive industrii din Romania, cu o rata de crestere de 20%, asa ca de ce sa n-o incurajam?

     

    TEODOR BLIDARUS: Romanii nu sunt nici mai destepti, dar nici mai slabi ca americanii ori ca bulgarii. Exista o oarecare lipsa de educatie pe piata de software – cum se face un proiect, cum se formuleaza niste cerinte, cum trebuie sa satisfaci un client, ce anume ceri de la un furnizor.

     

    „Jungla“ asta favorizeaza ridicarea de statui si a alimentat probabil mitul programatorului roman. Adevarul din spatele mitului? Cred ca suntem la un nivel absolut normal, nici mai sus nici mai jos. Oricum, ne indreptam spre o standardizare a activitatii si investitiile firmelor romanesti se vor face in zona asta.

     

    TEODOR BLIDARUS: De asemenea, venirea unor jucatori importanti, cu o experienta serioasa, va contribui la profesionalizarea programatorului roman. Iar asta nu inseamna numai cresterea la nesfarsit a competentelor tehnice, pentru ca nu numai asta conteaza intr-un proiect.

     

    Aptitudinile tehnice sunt foarte importante, dar nu suficiente. In Romania esueaza inca foarte multe proiecte, iar gradul de satisfactie al clientilor este mult mai mic decat afara. Cred ca trebuie sa ne maturizam in ceea ce inseamna transpunerea cunostintelor intr-o chestie mai bazata pe experienta.

     

    Sigur ca si afara exista genii, si geniile isi au rolul lor. Dar nu in jurul lor se formeaza miturile. Miturile se formeaza de obicei in jurul echipelor.