BusinessMagazin

Blog

  • Primul pas in Rusia

    Bratul de investitii in real estate al Morgan Stanley a efectuat prima investitie pe piata din Rusia, transmite agentia Reuters. Morgan Stanley’s Special Situations Fund III, un fond global care achizitioneaza pachete minoritare in companii de real estate, a cumparat 10% din actiunile developerului RosEuroDevelopment.

     

    Reprezentantii bancii americane nu au dorit sa ofere amanunte despre valoarea tranzactiei. Developerul, parte a unui conglomerat denumit RosEuroGroup, este specializat in constructia de shopping centre, business centre, parcuri logistice si ansambluri rezidentiale. John Carrafiell, co-presedinte al Morgan Stanley Real Estate, a precizat ca RosEuroDevelopment va folosi injectia de capital pentru a investi in cateva proiecte atat in Moscova, cat si in alte orase din Rusia.

     

    Potrivit Bloomberg, RosEuroDevelopment intentioneaza sa dezvolte in urmatorii cinci ani peste 2 milioane mp de constructii. Are proiecte in zece orase din Rusia cu o populatie de peste un milion fiecare. Chiriile au crescut anul trecut in Moscova cu 4%, pe masura ce tot mai multe cladiri au fost ocupate de mari companii, ca P&G, potrivit firmei internationale de consultanta in real estate Knight Frank LLC. In plus, economia Rusiei este in plina expansiune, inregistrand o crestere de 7,1% in al doilea trimestru al acestui an, fata de 5,5% in primul.

  • CE SPUN DATELE OFICIALE

    Credeti sau nu, exista estimari oficiale ale pietei zilnice a bacsisului, facute de Institutul National de Statistica. Cifra oficiala se situa in 2005 la 1,3 milioane de euro pe zi, adica 10% din cifra de afaceri totala a sectorului de servicii. Iar suma creste odata cu dezvoltarea sectorului.

     

    Anul

    CA servicii

    Bacsis total/zi

    2001

    1.287 mil. euro

       352.000 euro

    2002

    1.683 mil. euro

       461.000 euro

    2003

    2.150 mil. euro

       589.200 euro

    2004

    2.981 mil. euro

       820.000 euro

    2005

    4.523 mil. euro

    1.300.000 euro

     

    SURSA: INSTITUTUL NATIONAL DE STATISTICA; TOATE CALCULELE

    AU FOST FACUTE LA UN CURS DE 3,5 RON/EURO

     

  • Pretul TriGranit

    Dezvoltatorul imobiliar austriac Immoeast Immobilien Anlagen a achizitionat pentru aproximativ 400 mil. euro un pachet de 25% din actiunile TriGranit din Ungaria, care intentioneaza sa realizeze proiectul Esplanada din Bucuresti, au anuntat joia trecuta reprezentantii Immoeast.

    „Am platit un pret corect pentru un portofoliu de proprietati unic in Europa Centrala si de Est, prin calitatea proiectelor care vor fi dezvoltate pe acestea. TriGranit este una din cele mai profitabile companii din Europa Centrala“, a declarat presedintele Immoeast, Karl Petrikovics, intr-un comunicat. Immoeast detine 114 proprietati in Europa Centrala, majoritatea fiind localizate in Ungaria, Cehia si Slovacia, dar si in Polonia, Romania, Estonia si Rusia. Compania a lansat in luna mai a acestui an o emisiune de actiuni in valoare de circa 2,9 mld. euro pentru a obtine finantarea necesara achizitiei de noi proprietati in Europa Centrala.

     

    TriGranit a fost infiintata in 1997, dezvoltand pana in prezent proiecte imobiliare de circa doua miliarde de euro in state precum Ungaria, Slovacia, Polonia, Cehia si Croatia. Compania va realiza, in baza unui memorandum incheiat cu Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, proiectul Esplanada din Bucuresti, cu o valoare estimata intre 800 mil. euro si un miliard de euro, care va cuprinde spatii cu o suprafata desfasurata de 800.000 mp.

  • SERVICIUL INCLUS

    Varianta includerii serviciului pe nota de plata este adoptata in mai multe state (in Brazilia, de exemplu) si a fost preluata recent si de unele restaurante romanesti.

     

    EUROPA: In Danemarca, Suedia, Norvegia, Franta serviciul este inclus pe nota de plata, dar se poate lasa o mica atentie in semn de apreciere, daca serviciul este de exceptie.

     

    ROMANIA: Exista si in Bucuresti cateva restaurante care includ bacsisul pe nota de plata a clientilor, printre ele numarandu-se McMoni’s (8%) si Jaristea (10%).

  • MILIARDUL INVIZIBIL

    Singura taxa pe care o platim de bunavoie – maruntisul cel de toate zilelele dat la chelner, taximetrist, coafeza ori mecanic auto – aduna, in fiecare zi, 3 milioane de euro, dupa estimarile BUSINESS Magazin, ceea ce impinge greu cuantificabila piata a bacsisurilor la peste 1 miliard de euro pe an. Adica mai mult decat intreaga piata a lactatelor, cifrata in 2005 la circa 800 milioane de euro. Si pana sa fie legiferat si taxat, bacsisul ramane uleiul fara de care mecanismele multor afaceri din serviciile romanesti ar intepeni.

     

    Adi Spataru are 28 de ani si castiga cam 900 de euro lunar, din care plateste chiria de 300 de euro, si-a cumparat anul trecut un Peugeot 207 si isi mai ajuta cu bani sora, care a terminat studii economice si lucreaza in contabilitate. Ii raman bani si pentru el: are unghiile lacuite, parul perfect tuns si zambeste tot timpul. Un zambet care ii aduce probabil mare parte din banii pe care-i castiga, alaturi de faptul ca vorbeste engleza si germana, stie sa asorteze intre ele felurile din meniu, se pricepe la vinuri si strecoara din proprie initiativa in cutiuta in care aduce nota de plata bomboane, guma de mestecat sau cate o floare. Da, Adi Spataru e chelner la un restaurant din Bucuresti.

     

    Aproape 700 din cei circa 900 de euro pe care ii castiga in fiecare luna vin din banii pe care clientii ii lasa in plus in acea cutiuta cu mici atentii, prin care trec in total, in fiecare zi, cam 120 de RON peste valoarea notei de plata. In 20 de zile lucratoare, asta inseamna 2.400 de RON, de trei ori mai mult decat cei 750 de RON pe care ii primeste drept salariu.

     

    Si sunt cam 100.000 de oameni in Romania pentru care salariul e de fapt „maruntisul“ si maruntisul din bacsisuri e cel care tine loc de salariu; sunt, de asemenea, mii de oameni de afaceri care atunci cand fixeaza salariile angajatilor o fac cu gandul la veniturile suplimentare pe care acestia le aduna in baza „etichetei bacsisului“ – care in gereral, in Romania, se reduce la un procent: 10% din nota oficiala, fie ca e vorba de masa la restaurant ori de coafor.

     

    Fireste, nu toti angajatii din servicii – nici macar cei din Bucuresti – castiga cat Adi Spataru. Dar chiar si asa, estimarile oficiale ale Institutului National de Statistica, care pornesc de la aceeasi baza de 10% adaugata la cifra totala de afaceri din sectorul serviciilor, duc piata  bacsisurilor la 1,3 milioane de euro pe zi. Desi estimarea e sumara si nu ia ia in calcul multe variabile si multe servicii, calculele arata ca e vorba 474.500.000 de euro pe an *, ceea ce e inseamna ca piata bacsisurilor e aproape de trei ori mai mare decat cea a ciocolatei, cifrata in 2005 la circa 130 mil. euro, ori de peste doua ori mai mare decat cea a cosmeticelor, estimata la 200 mil. euro in 2005.

     

    De cealalta parte, cei care dau bacsisuri incep si ei sa fie darnici sa sa statueze bacsisul ca norma. Salariile sunt in crestere, multi romani au invatat deja sa manance in oras si sa circule cu taxiul – in intreaga tara au fost acordate circa 60.000 de autorizatii de taximetrie – sa-si comande pizza la birou si sa astepte sa le fie adusa acasa mobila. Iar asta inseamna, de fapt, categorii intregi de oameni – si de afaceri – pentru care bunastarea e adusa de bunavointa clientilor.

     

    Principalele „centre de profit“ pentru lucratorii care traiesc din veniturile suplimentare sunt restaurantele, barurile si cafenelele, hotelurile, parcarile si spalatoriile si service-urile auto. Asa e ca in aceste locuri ati dat ultima data bacsis? Ati calculat vreodata cat? Ei bine, unii calculeaza. Iata cum poate fi descrisa o zi in bacsisuri: 1 leu la taxi dimineata, 0,5 bani restul de la ziare si reviste, 0,5 restul de la cafeaua „to-go“, 2 lei – 10% din nota de la restaurant la pranz, 1 leu la berea bauta seara cu prietenii, 1 leu la taxi seara. Total: 6 lei, adica 1,71 euro intr-o zi. Pare putin, dar asta inseamna (cu mici variatii) cam 120 de lei pe luna (au fost luate in calcul 20 de zile lucratoare) – adica 34,28 euro. Cat o pereche de pantofi, s-ar putea spune.

     

    PRO SI CONTRA. Un argument pro-bacsis – in afara de cel ca a inceput sa devina norma sociala – e ca nu poti sa nu lasi bacsis tocmai pentru ca stii ca angajatii din servicii au salarii foarte mici, de obicei salariul minim pe economie. „Bacsisul nu este doar o manifestare a recunostintei, ci si a solidaritatii sociale. In cazul chelnerilor sau taximetristilor, de multe ori se spune ca au salarii foarte mici si, pentru a ajunge la salarii decente, au nevoie de «atentia» clientului. Nimeni nu a putut verifica acest fapt, de aceea exista si suspiciunea ca bacsisul ii ajuta pe unii sa faca adevarate averi“, este de parere sociologul Sebastian Lazaroiu, director al Centrului de Sociologie Urbana si Regionala (CURS). Stau intr-adevar asa lucrurile? „Salariul uzual al unui ospatar incepator in Romania este minimul pe economie la care se adauga castigurile zilnice – «tips-urile»“, spune Mircea Poenaru, proprietarul restaurantului „Contele Dracula“ din capitala, folosind termenul englezesc – „tip“ – pentru bacsis.

     

    Dan Odarca, taximetrist in Bucuresti, spune ca ia de la firma cu care lucreaza un salariu de 300 RON si ca mai castiga pe langa cam inca 1.400 RON pe luna, dintre care pana in 300 RON sunt bacsis. „Bacsisul obisnuit pe cursa e 1 leu, dar sunt si clienti care dau mai mult, precum sunt si clienti care nu dau deloc“, spune el.

     

    Taximetristii (aproape 60.000 in toata tara) fac intr-o zi normala cam 200 km, dupa cum spune Doru Anghel, presedinte executiv al Asociatiei Camera Nationala a Taximetristilor din Romania. Scazand benzina (care este cam 10% din incasari), dupa o zi cu 15-20 de curse taximetristii raman cam cu 20-50 RON, in functie de noroc, de zonele in care fac curse si de timpul pe care il petrec „la strada“. Pe langa sentimentul ca prin bacsis recompensezi un om care ti-a facut un serviciu si care, fara maruntisul de la tine, ar trai mult mai greu, exista si alte motive de a lasa ceva pe langa nota.

     

    Dragos Persinaru, angajat al companiei Kinecto Permission Marketing, se declara un mare „tipper“ si crede ca a lasa bacsis e un lucru absolut firesc: „Nu dau bacsis din obligatie sau pentru ca asa spun normele nescrise. Dau bacsis pentru ca imi place cum ma serveste un ospatar sau pentru ca un taximetrist a inteles ca ma grabesc si s-a grabit si el“.

     

    Pe langa asta, Persinaru crede ca profita si el de banii pe care ii lasa bacsis, pentru ca isi cumpara cu ei, in rate, si linistea, si calitatea serviciilor: „Sunt un client fidel. Pana si fructe cumpar de la aceeasi taraba mereu. Si cand mergi des in acelasi loc, inevitabil se creeaza o relatie. Care se intretine (si) cu bacsis. Beneficiile sunt pe masura: la restaurant ai tot timpul masa preferata, taximetristii vin tot timpul la comenzi, iar doamna de la taraba iti alege cele mai frumoase piersici“.

     

    „Ratele“ lui Persinaru nu sunt foarte mari: la taxi, intre 1 leu („clar, la orice cursa, nimic mai jos“) si 3 lei, la restaurant, „de la minim 10%“ pana la 25% in functie de valoarea notei de plata – iar la piata maruntisul. Sunt si argumente impotriva bacsisului. Unul ar fi ca norma de 10% din nota de plata e nemeritata de multi dintre chelneri ori taximetristi – si ca de prea multe ori nu primesti nici macar un „multumesc“ la sfarsitul cursei pentru care lasi bacsis 1 leu din buzunarul tau. Un alt argument ar fi ca, la urma urmei, profesorii, educatorii, medicii rezidenti ori functionarii publici fara vechime sunt nevoiti sa traiasca cu aceleasi salarii mici ca si chelnerii, in ciuda faptului ca au invatat si ca responsabilitatea lor sociala e mult mai mare. Sunt categorii despre care insa se crede ca, in timp, invata sa-si completeze veniturile in diverse moduri – profesorii dau meditatii si primesc peschesuri, medicii primesc spaga iar functionarii publici cel putin anumite atentii ori favoruri. Nu toti o fac, fireste, dar asa suna perceptia publica. In plus, se stie ca dupa cativa ani de munca, salariile bugetarilor incep sa creasca.

     

    „In orice meserie este mai greu in primii ani ca venituri salariale – si nu numai. Nu inteleg de ce trebuie sa platesc eu in plus fata de salariu unui tanar care a ales o meserie mai usoara decat a unui doctor, care ia acelasi salariu cu el? De ce sa existe aceasta taxa neoficiala pentru anumite grupe de salariati?“, se intreaba Bogdan Anastasiu, angajat al unei companii IT, LIAMIS & HEB.

     

    De la regula salariului minim platit lucratorilor din servicii sunt doua exceptii, destul de importante pentru ca cei care dau bacsis din caritate sa se gandeasca a doua oara: in cazul hotelurilor de lant salariile pleaca de la o suma mai mare chiar si decat salariul mediu pe economie, iar in cazul ospatarilor cu o vechime de 3-5 ani salariul de baza pleaca de la 1.000 RON.

     

    Unde, cum si cat? In restaurantele hotelurilor de lant, de regula, chelnerii sunt platiti cu salarii incepand de la 500-800 RON, dar trebuie sa stie minim doua limbi straine de circulatie internationala, sa aiba o prezenta fizica placuta si sa fie manierati. Hotelurile le ofera, adeseori, cursuri de comunicare, de maniere alese sau chiar de limbi straine. Conditiile? Aceleasi pentru care la alte niveluri e conditionat un MBA: semnarea unui contract prin care angajatul sa nu paraseasca locul de munca un anumit numar de ani.

     

    „Primul factor pe care il analizam cu atentie atunci cand alegem personal in restaurante si bucatarii este atitudinea, deoarece clientii iarta mai usor o greseala tehnica in servicii decat o atitudine necorespunzatoare“, spune Ioan Maties, director al setorului food & beverage al JW Marriott Bucuresti, care precizeaza la JW Marriott cunoasterea limbilor straine este obligatorie pentru personalul care intra in contact cu clientii.    Cei 250 de angajati din restaurantele Marriott au dreptul sa pastreze nu numai bacsisul oferit de clienti, dar primesc si alte stimulente: „Motivarea de a vinde mai mult vine prin diferite programe de stimulare, specifice unui anumit produs sau unei grupe de produse. Aceste programe constau in faptul ca la sfarsitul perioadei definite – de obicei o luna –  se recompenseaza cel care a atins nivelulul de vanzare stabilit“, mai spune Ioan Maties. 

     

    Nici daca lucreaza in lanturile de restaurante, chelnerii nu ar avea motive sa se planga. City Grill ofera angajatilor traininguri initiale (dat fiind ca 80% din cei 120 de chelneri sunt studenti), iar castigurile angajatilor pot ajunge la 500 euro pe luna, daca acestia „isi conduc bine afacerea“, dupa cum spune Daniel Mischie, director de dezvoltare al lantului de restaurante condus de Dragos Petrescu. „Un ospatar trebuie sa considere sectorul lui de mese ca si propria lui afacere, asadar trebuie antrenat ca si un antreprenor“, spune Mischie. O afacere buna atat pentru ospatar, cat si pentru restaurant. De ce ? „Cu cat are incasari mai mari si «tips-ul» ( intre 7% si 10% ) va fi mai mare. Practic se poate considera «tips-ul» ca profit atata timp cat este un procent constant din incasari, iar toate veniturile suplimentare realizate de catre echipa City Grill sunt pastrate in totalitate de angajati“, explica Daniel Mischie. Reteta unui bacsis cat mai mare? Conform directorului de dezvoltare a City Gril, ospatarul trebuie sa aplice metode standard prin care clientii sai sa fie foarte multumiti si sa incerce sa creeze o relatie speciala prin care acestia sa revina in acelasi restaurant si sa solicite sa fie serviti de acelasi ospatar.

     

    Asadar, indiferent de modalitatea de repartizare a veniturilor suplimentare („tip“ pastrat in totalitate sau repartizat proportional cu intreaga echipa) veniturile unui ospatar vor fi me masura incasarilor pe care le aduce. Si cum o „tranzactie medie“ (adica o nota de plata medie) este la City Café de 7 euro (25 RON) si la City Grill de 18 euro (64 RON), ospatarul City Café poate primi la fiecare nota in medie 0,7 euro (2,5 RON), iar ospatarul City Grill 1,8 euro (6,4 RON).

     

    In restaurantele mai mici sau care pur si simplu nu au trecut de stadiul unei locatii, singurul avantaj pe care il au chelnerii este pastrarea integrala a bacsisului primit: „Fiecare ospatar are dreptul la «tips-ul» realizat“, spune proprietarul restaurantului Contele Dracula, care precizeaza ca nu ofera alte metode de recompensare personalului. Cu toate acestea, Mircea Poenaru estimeaza ca cei 11 angajati ai lui castiga cel putin 400 RON pe zi din bacsisuri, la care se adauga salariul minim pe economie pe care il primesc lunar.

     

    Tot salarii minime pe economie primesc si majoritatea cosmeticienelor, coafezelor sau manichiuristelor (in afara stilistilor, care de obicei se platesc singuri, deschizandu-si mici afaceri), care capata insa bacsisuri sub alta forma decat procentual. Stela, cosmeticiana la cabinetul Bella din zona garii, are zilnic in medie opt cliente, care au facturi medii de 30-40 RON fiecare. Desi ne-am putea gandi ca Stela castiga de opt ori 10% din 30-40 RON, Stela castiga mai mult. Si asta deoarece are cliente fidele, iar de la fiecare primeste intre 5 si 10 RON pe zi.

     

    Legalizarea bacsisului. Cu aproximativ un an in urma, Sorin Marius Crivtonencu, penultimul presedinte al Autoritatii Nationale pentru Turism (ANT), aducea in discutie un proiect de lege privind legalizarea bacsisului. „Toata lumea vorbeste de spaga, de comision, de cat lasam ospatarului. Bacsisul e legalizat in alte tari europene. Dorim sa incurajam angajatii din turism sa isi faca treaba in asa fel incat clientul sa fie multumit, stiind ca pot primi legal bacsis“, spunea atunci Crivtonencu. Propunerea sa nu a fost luata in serios de fostul ministru al finantelor, Ionut Popescu, care a replicat ca legalizarea bacsisului nu e o „prioritate pentru situatia economica actuala“. Cu toate acestea, aplicarea cotei unice la bacsisuri de circa 3 mil. euro pe zi ar duce la venituri de 480.000 euro pe zi pentru buget. La un calcul sumar, asta ar putea insemna aproape 200 mil. euro anual – cam cat se asteapta Ministerul Sanatatii sa obtina din aplicarea taxei pe viciu la tigari si bauturi alcoolice, bani cu care intentioneaza sa sustina reforma sanitara.

     

    Este legalizarea bacsisului o solutie? Liviu Voinea, director de cercetare al Grupului de Economie Aplicata (GEA), crede ca legalizarea bacsisului ar fi in primul rand foarte greu de aplicat: „Este dificil de aplicat la scara larga o astfel de impozitare acum si probabil mai mult ar complica lucrurile“. In plus, spune Voinea, o astfel de taxa ar ingreuna ritmul de angajare din sectorul serviciilor, care a fost in ultimii ani cel mai activ sector in preluarea factorului uman disponibilizat din industrie: „Legalizarea bacsisului ar reduce cu mult stimulentele pe care le ia in calcul un viitor chelner sau taximetrist; anume ca, pe langa salariul minim pe care il va primi, va putea trai din bacsisuri“. Oficialul GEA motiveaza ultima asertiune prin faptul ca legalizarea bacsisului ar face ca angajatorul sa vada exact ce bacsisuri se primesc si sa limiteze marja pe care angajatul o poate primi.

     

    Bacsis sau spaga? De ce la medic se cheama spaga si la frizer bacsis? Teoretic sunt doua metode diferite de rasplatire a unor servicii, dar asta nu inseamna ca nu se fac confuzii: „Ambele sunt supra-taxe pe care oamenii le platesc pentru anumite servicii“, spune Sebastian Lazaroiu. Conform acestuia, spaga se refera in special la functionarii publici si nu priveste neaparat calitatea serviciilor, ci chiar conditionarea lor (daca nu-mi dai, nu te servesc). „De multe ori spaga se ofera chiar inaintea prestarii serviciului, ca o garantie ca ambele parti isi respecta obligatiile“, spune directorul CURS.

     

    Spre deosebire de spaga, bacsisul este oferit in cele mai multe situatii numai dupa prestarea serviciului tocmai pentru ca asta permite clientului sa evalueze acel serviciu. „Daca nu esti multumit de prestatia frizerului, atunci nu ii vei mai oferi bacsis“, concluzioneaza Sebastian Lazaroiu.

     

    Asa se regleaza in Romania – „tara lui bacsis-bacsis“, cum a auzit Mircea Eliade ca era numita Romania intr-un tren spre Polonia – toate lucrurile. Intr-un fel e si normal – regula bacsisului pe masura calitatii serviciilor s-a occidentalizat demult, desi cuvantul in sine e oriental, mai precis turcesc – la fel ca pesches. Bacsisul e pomenit in chiar primul roman romanesc notabil, „Ciocoii vechi si noi“, in care Nicolae Filimon descrie intamplari petrecute la inceputul secolului al XIX-lea, in vremea domnului fanariot Caragea.  In lunga lista de cheltuieli a postelnicului Andronache, insirata in roman, e trecut si bacsisul dat meterhanelei (pentru muzica turceasca) si „altor tagme de slujitori“- 250 de taleri. Au trecut doua sute de ani, bacsisul e inca aici, in economia de piata, si aduna peste 1 mld. euro anual. Mai ramane totusi de trasat linia de demarcatie intre bacsis si asa-numita spaga. Bacsisul e o taxa data de bunavoie, la vedere, una a carei valoare depinde de calitatea serviciilor. Spaga e o taxa data de nevoie, pe ascuns. Si, in plus, e si mult mai greu de facut o estimare anuala.

     

    *) Dintr-o regretabila eroare, in editia tiparita a revistei, a aparut suma totala anuala de 475.000 de euro, in loc de 475.000.000 de euro, cum este corect. Ne cerem scuze cititorilor pentru acest inconvenient.

  • Vin americanii

    In urma unei investitii de 1,4 miliarde de dolari, efectuata de compania americana AES intr-o termocentrala situata in sudul Bulgariei, Statele Unite vor deveni la sfarsitul acestui an cel mai mare investitor strain din aceasta tara. La sfarsitul anului trecut, SUA ocupau pozitia a noua, cu mult in spatele liderului Austria, ce totaliza investitii de 1,1 miliarde de dolari, scrie Business Week.


    O alta companie care a dorit sa profite de salariile mici, in medie de 200 de dolari, si de inalta calificare a bulgarilor este Hewlett-Packard. Aceasta va deschide in Sofia un customer service center, unde vor lucra pana anul viitor aproximativ 1.000 de angajati. Revista americana aminteste ca Bulgaria a fost una din principalele tari din fostul bloc sovietic care furniza oameni bine pregatiti in domeniul IT si care inca mai detine o valoroasa retea de scoli tehnice, chiar daca subfinantata. Alte mari companii americane din domeniul high-tech care si-au deschis centre de dezvoltare in Sofia sunt SAP, producatorul de chipuri AMI Semiconductor sau Tumbleweed Communications, specializata in producerea de softuri de securitate.

     

    In multe tari care se dezvolta rapid, cum ar fi cazul Cehiei sau Ungariei, salariile personalului calificat au crescut intr-un ritm destul de alert, anuland in parte avantajul costurilor reduse cu salarizarea. Pe moment insa, companiile din industria IT spun ca inca nu au astfel de probleme si ca inca au de unde sa isi aleaga oamenii. „Inca nu intampin dificultati in gasirea de noi oameni“, explica Anelia Pergoot, design center manager la filiala AMI din Sofia. Pentru a-si asigura viitorii specialisti, HP sprijina universitatile tehnice locale atat prin oferirea de training-uri profesorilor, cat si prin dotarea laboratoarelor.

     

    Nivelul ridicat al coruptiei si slabiciunea manifestata de multe institutii ale statului bulgar nu a impiedicat producatorul de obiecte sanitare American Standard sa cumpere in anul 1992 fosta fabrica de stat producatoare de robineti situata in orasul Sevlievo, din centrul Bulgariei. In prezent, aici lucreaza 3.700 de persoane, fabrica fiind centrul companiei pentru Europa si statele din fostul bloc sovietic. O alta mare investitie americana este achizitia de catre Advent International in anul 2004 a operatorului public de telefonie fixa pentru 350 de milioane de dolari, la care s-a adaugat obligatia de a investi 500 mil. dolari. Daca pana in prezent companiile din Europa au fost cei mai mari investitori traditionali in Bulgaria, acum tara a ajuns la un nivel de stabilitate in care companiile americane se pot simti in siguranta, isi incheie relatarea revista americana.

  • Mai intarzie euro?

    Analistii apreciaza ca procesul de aderare a Slovaciei la zona euro ar putea fi intarziat de schimbarile de ordin politic din aceasta tara, iar Ungaria va adopta moneda euro mai tarziu decat s-a prognozat anterior din cauza deficitului bugetar important, potrivit unui sondaj efectuat de Reuters in randul a 30 de analisti.

    Desi noul premier al Slovaciei, Robert Fico, a promis ca va mentine obiectivul privind adoptarea monedei euro in 2009, economistii si-au exprimat ingrijorarea fata de credibilitatea autoritatilor. Se estimeaza ca Slovacia va adopta moneda euro cu un an mai tarziu, in 2010. Analistii apreciaza, in medie, ca Ungaria ar putea adera la zona euro in 2013, cu un an mai tarziu decat a aratat un sondaj similar efectuat in luna mai.

  • GHID DE DAT BACSIS

    In functie de tara in care te afli, bacsisul pe care-l dai e privit fie drept un semn de buna crestere, fie de proasta crestere. Sunt suficiente tari in care bacsisul e vazut drept o insulta, daca nu cumva e chiar cu desavarsire interzis de lege, ca in China.

     

    AUSTRALIA: Pentru taximetristi, un bacsis suficient sunt centii „de rotunjire“ pana la dolar.

     

    AUSTRIA: Chelnerii sunt platiti destul de bine, bacsisul e inclus in nota de plata iar atentiile suplimentare nu sunt in general agreate.

     

    MAREA BRITANIE: Serviciile sunt in general incluse in nota de plata. Daca nu, se aplica regulile standard valabile in Statele Unite.

     

    CHINA: Sa primesti bacsis e interzis prin lege.

     

    CEHIA: Un bacsisul suficient e maruntisul ramas pana la rotunjirea in coroane.

     

    JAPONIA: Bacsisul e considerat jignitor de cel care a efectuat serviciul. In general, serviciile sunt incluse in nota de plata.

     

    CROATIA: Bacsisul nu este ceva obisnuit, chelnerii de exemplu nu se asteapta sa il primeasca. Obligatoriu e insa bacsisul dat de cei care primesc pensia prin posta.

     

    EGIPT: Aici e adevarata tara a bacsisului. Se da bacsis pentru aproape orice si aproape oricui: si celui care te ajuta sa te orientezi pe strada, si vanzatorului care-ti da sfaturi despre produse.  Pentru serviciile autorizate, se ofera 15-20% din contravaloarea oficiala.

     

    SUA: America e tara in care cuantumul bacsisurilor e atat de bine delimitat in functie de serviciul incat piata e  usor de estimat decat in alte tari. Iata cum arata grila bacsisurilor americane: restaurant – 10-20%; hamali – 2 dolari/geanta; camerista – 1-10 $/zi, in functie de  camera; somelier – 15% din pretul vinului; taxi – 10-15%; limuzina – 15-20%; parking valet – 2-4 dolari; pizza boy – 10%; karaoke DJ – 1 dolar/ piesa; hair stylist – 15-20%; florar – 1-10 dolari, in functie de marimea buchetului.

     

    FINLANDA, GERMANIA: Absolut optional. Se lasa 5-10% din valoarea serviciului, mai ales daca acesta a fost exceptional. In Finlanda, taximetristii fac si pe hamalii deseori si sunt in general recompensati cu 2-3 euro in plus.

  • Peninsula pacii

    Componenta asiatica a „axei raului“, Coreea de Nord, pare angajata intr-un sah etern cu SUA, in care nici amenintarile Phenianului cu arma nucleara, nici cele ale Washingtonului cu un razboi in peninsula nu par sa se implineasca vreodata. Cum de a ajuns insa micul stat belicos asa de important in jocurile geopolitice ale Statelor Unite?

     

    Presa occidentala scria, luna trecuta, ca liderul nord-coreean Kim Jong Il are o noua „prima doamna“, in persoana ex-secretarei sale Kim Ok. Presedintele a mai fost casatorit pana acum de trei ori, casatorii de pe urma carora are trei fii. Dintre acestia, desemnat sa-i urmeze la conducerea tarii nu este cel mai mare, Kim Jong Nam, ci fratele sau mai mic, Kim Jong Chul, in varsta de 25 de ani. Kim Jong Nam a cazut in dizgratia tatalui dupa ce, acum cativa ani, a fost prins incercand sa intre in Japonia cu un pasaport fals, numai ca sa viziteze Disneyland-ul de la Tokio.

     

    Cu aceasta am terminat insa seria de lucruri care se pot spune cu certitudine despre viata personala a sefului de stat de la Phenian si despre succesiunea la tron. Dinastia inaugurata de dictatorul comunist Kim Ir Sen, tatal actualului presedinte, a reusit sa-si asigure o izolare completa fata de eventualele curiozitati ale ziaristilor straini, izolare care reproduce perfect opacitatea informationala a Coreei de Nord. Dupa ploile tropicale de luna trecuta, urmate de puternice inundatii, sursele oficiale nord-coreene au vorbit de putin peste 100 de oameni morti sau disparuti, in timp ce presa de la Seul a pomenit de cateva mii, posibil chiar de 10.000. Iar adevarul e putin probabil sa iasa la iveala, atata vreme cat Phenianul poate clama oricand ca sud-coreenii au tot interesul sa dezinformeze, numai ca sa arunce cu noroi in vecinul de la nord.

     

    Daca totul s-ar limita la inamicitia dintre cele doua state coreene, motivata de pretentiile fiecareia la teritoriul celeilalte, lumea ar fi uitat de mult de aceasta parte a lumii. Repetatele amenintari ale Phenianului ca fabrica arma nucleara, mai intai, apoi ca e posibil s-o si foloseasca impotriva SUA sau a Japoniei, apoi testele de rachete balistice din ultima vreme, au atras insa atentia opiniei publice mondiale. Criza nord-coreeana, ca s-o numim in termenii analistilor americani, s-a a-cutizat dupa venirea la putere a administratiei Bush in SUA, cu noua ei politica de combatere prin forta armata a regimurilor dictatoriale, incepand cu Irakul si continuand cu celelalte state incluse pe faimoasa „axa a raului“. Numai ca intre timp a devenit limpede ca SUA nu vor avea nici timp, nici resurse sa rastoarne prea repede regimul comunist din Coreea de Nord. Anul trecut, dupa doi ani de negocieri infructuoase pentru dezarmarea nucleara a nordului, inspectorii Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (AIEA) conchideau ca Phenianul are capacitatea de a dezvolta fix sase bombe atomice, ceea ce a relansat baletul diplomatic pe tema capacitatilor militare din nord. Vorbim despre un balet diplomatic pentru ca diplomatiile care participa la negocierile cu nord-coreenii (SUA, China, Japonia, Rusia si Coreea de Sud) au interese complicate si divergente in zona, fata de care presupusa dezarmare a Phenianului – nucleara si conventionala deopotriva – ajunge uneori sa para simplu pretext pentru reglarea unui cu totul alt soi de probleme. Sa vedem insa mai intai cat de credibila e aceasta amenintare. A intelege corect chestiunea armelor nord-coreene presupune a intelege ca ea este esenta regimului. Nu e vorba doar, asa cum e in cazul Iranului, de orgoliul national de a poseda energie nucleara, cultivat de ayatollahi inclusiv ca sa-si conserve popularitatea si sa-si ofere singuri o legitimare a faptului ca ei detin puterea. Pentru Coreea de Nord, care de altfel recunoaste ca vrea sa dezvolte arma nucleara, politica de stat s-a intemeiat intotdeauna pe forta militara: de la fondarea statului, in 1948, principiul de baza al autoritatii a fost „songun“ (armata inainte de toate), completat apoi de „tamul“ (infruntarea marilor puteri si inarmarea, cu scopul de a recuceri teritoriile pierdute in favoarea sudului). Iar in particular pentru Kim Jong Il, a se dovedi cat mai fidel acestei politici inseamna a-si pastra puterea, pentru ca generozitatea materiala fata de armata si o relatie buna cu comandantii ei il ajuta pe presedinte sa contracareze intensa lupta subterana pentru succesiune. In ultimii 15 ani au avut loc, de altfel, cel putin doua incercari de lovituri militare de stat, prima prin 1991-92, orchestrata de cativa generali scoliti in fosta URSS si care voiau sa aplice un fel de „perestroika“ in Coreea de Nord, a doua in 1995 – ambele insa dejucate de regim. Mai departe, pe plan extern, amenintarile lui Kim Jong Il cu bomba atomica par unora dintre analistii militari straini disproportionate, avand in vedere capacitatea inca redusa a Phenianului de a lovi SUA.

     

    Nord-coreenii castiga circa 1,5 miliarde de dolari pe an exportand rachete Scud si Rodong pe pietele din Orientul Mijlociu, inclusiv in Iran, si in ciuda faptului ca acestea isi gresesc deseori tinta, Phenianul le-ar putea folosi cu succes ca sa hartuiasca Japonia, eventual si Coreea de Sud. Cea mai noua speranta a regimului, racheta balistica Taepodong 2, e inca departe de finalizare. Totusi, viteza cu care se misca nord-coreenii alarmeaza deopotriva Washingtonul si Tokio, avand in vedere ca Taepodong 1, lansata la in 1998, din acelasi amplasament unde acum se pregateste Taepodong 2, a reusit sa bata atunci la circa 3.200 km, traversand insula japoneza Honshu si oprindu-se in Pacificul de Nord, undeva langa Vladivostok.

     

    Kim Myong Chol, un politolog nord-coreean considerat un fel de purtator de cuvant neoficial al regimului de la Phenian, a publicat in Asia Times un articol unde explica pe larg ca, operand la inceputul lui iulie o serie de teste cu rachete balistice intercontinentale cu raza medie de actiune (proaspat condamnate intr-o rezolutie ONU), tara lui n-a facut decat sa-si exercite dreptul suveran de a-si organiza apararea, in replica la exercitiile navale internationale organizate de Japonia langa Hawaii si la perspectiva unui posibil atac din partea SUA. Kim aminteste apoi ca o serie de analisti militari americani citati de Washington Post si New York Times au recunoscut dreptul Coreei de a face teste, ca orice alt stat suveran din lume, si au negat ca programul de rachete al Phenianului ar putea sa prezinte vreo amenintare reala la adresa unui stat infinit mai dezvoltat din punct de vedere militar, ca SUA.

     

    Pana la un punct, argumentul nord-coreenilor seamana cu cel al Iranului: daca e sa ne dezarmam noi, atunci de ce sa n-o faca si marile puteri? „Nu avem in nici una din marile puteri vreun posibil aliat la care sa putem apela ca sa ne sprijine in a ne apara suveranitatea si securitatea – asa cum a demonstrat-o esecul marilor puteri in a opri SUA sa invadeze Irakul, in dispretul legislatiei internationale“, scrie Kim Myong Chol. Si isi incheie argumentatia, mai mult sau mai putin subtil, cu un citat din Korea Herald, unde o experta spune ca liderul Kim Jong Il e un practician versat al „Artei razboiului“ a lui Sun Tzu, stapanind stiinta de „a-l aduce pe inamic pe campul de lupta, fara a se lasa el insusi atras acolo“. Pana acum, s-ar zice ca razboinicul Kim a reusit sa aplice stiinta respectiva, atata vreme cat negocierile internationale in formula cu sase state, incepute din cauza declaratiilor belicoase ale Phenianului si intrerupte tot din cauza nord-coreenilor, n-au facut decat sa evidentieze discordanta de opinii intre marile puteri.

     

    In momentul de fata, situatia se prezinta cam asa: Coreea de Nord cere negocieri bilaterale, asa cum vor si o serie de voci din vremea administratiei Clinton – ceea ce insa e putin probabil sa permita o rezolvare rapida a lucrurilor, din cauza lipsei de ambele parti a apetitului pentru compromisuri. Daca, in schimb, formula de sase si apelul la ONU ca suprema coercitie raman metoda acceptata si pentru urmatoarea perioada, atunci iarasi criza va trena, din cauza dezacordului intre negociatori. Rezolutia din iulie a ONU o dovedeste foarte bine: textul condamna testele desfasurate de Phenian si interzice statelor ONU sa livreze echipament si tehnica militara nord-coreenilor, dar nu pomeneste nimic de eventuale sanctiuni economice daca Kim Jong Il continua cu testele. Singura certitudine e ca Japonia este singurul stat care va sta alaturi de SUA pana la capat, adica si daca acestea ar propune sanctiuni economice internationale impotriva Phenianului; incolo insa, China si Rusia s-ar opune cu siguranta, iar Coreea de Sud s-a grabit deja sa respinga ideea, chiar sa minimalizeze importanta testelor cu rachete facute de vecinul de la nord, pentru motivul ca n-ar avea nici un interes sa piarda afacerile cu acesta.

     

    Al doilea partener comercial al nord-coreenilor dupa China, statul din sudul peninsulei are firme implicate in proiecte din nord: concernul Hyundai, de pilda, construieste un hotel intr-o statiune de la Muntele Kumkang si are fabrici deschise in zona economica Gaesong. Astfel de afaceri intre nord si sud sunt uneori folosite pe post de arme de santaj intr-un mod aproape comic. Ca sa readuca Phenianul la masa negocierilor in formula de sase, Seulul a amenintat cu sistarea ajutorului umanitar solicitat de vecinul din nord – orez, ingrasaminte si bunuri de consum.

     

    In replica, autoritatile din nord le-au dat ordin sa plece lucratorilor sud-coreeni de la Muntele Kumkang si au dat de inteles ca vor inchide fabricile de la Gaesong. Nici una din parti nu-si va duce insa amenintarile la indeplinire, fiindca ambele au de castigat din punct de vedere economic daca, dimpotriva, isi continua colaborarea.

     

    In plus, momentul se prezinta destul de neprielnic pentru relatiile sud-coreenilor cu SUA, care ar astepta acum sprijin de la Seul impotriva Phenianului. In aceste conditii, negocierile pentru dezarmarea Phenianului se marginesc la incercarea fiecaruia din participanti de a obtine primul o concesie din partea nord-coreenilor, ca dovada a propriei abilitati diplomatice. Iar aceasta e valabil in primul rand pentru Rusia, o tara in plin efort de recastigare a prestigiului de superputere, care a incercat acelasi gen de mediere si cu Iranul si pentru care a rezolva criza din aceasta parte a Asiei inseamna, ca si in dosarul iranian, mai mult decat a-si asigura linistea la granite. Cu China, desi orgoliul de superputere are si in cazul ei un cuvant de spus, lucrurile stau un pic altfel, pentru ca Beijingul se simte el insusi vizat indirect de insistenta cu care SUA incearca sa-si construiasca, pe ruinele actualului regim de la Phenian, un cap de pod in Extremul Orient.

     

    Ca si Rusia, China e interesata sa aiba pace la granita, astfel incat s-a dovedit destul de dura in a cere nord-coreenilor sa se intoarca la negocieri si sa inceteze cu testele; comentatorii se indoiesc insa ca Beijingul ar dori cu adevarat o cadere a lui Kim Jong Il de la putere, greu de evitat daca dezarmarea regimului lui ar avea loc – pentru ca ea ar atrage foarte probabil o schimbare radicala de sistem politic. Toamna trecuta, o directiva a Partidului Comunist Chinez continea o afirmatie a presedintelui Hu Jintao dupa care „in materie de ideologie trebuie sa invatam de la Cuba si de la Coreea de Nord“, pentru ca, „desi statul s-a confruntat cu probleme economice temporare, politicile sale sunt rezonabile si corecte“ – vrand sa spuna ca inarmarea este, in perspectiva, pentru Phenian un mod logic de a-si apara independenta in fata planului american de a democratiza aceasta tara cu forta.

     

    Ne aducem aminte de turneul asiatic al presedintelui George W. Bush, din toamna trecuta, cand a devenit evident ca SUA lucreaza la o noua coalitie in Asia, organizandu-si aliatii din zona ca sa reziste unor eventuale ambitii chineze de hegemonie regionala. Aflat in vizita la Tokio, Bush a impartit continentul in trei categorii de state: cele democratice (Japonia, Coreea de Sud si Taiwanul), tari care „au facut cativa pasi spre libertate, dar inca n-au ajuns la finalul drumului“ (China) si regimurile totalitare (Coreea de Nord si Myanmar). Or, Beijingul a simtit nevoia atunci sa sublinieze ca democratia de stil occidental nu-i potrivita pentru chinezi si ca „dictatura democratica a poporului“ este forma ideala de guvernare a Chinei.

     

    Desigur, nu drepturile omului chinez de rand au preocupat in acest caz SUA. Balanta puterii pe glob se schimba datorita ascensiunii Chinei, iar daca economia chineza, influenta sa regionala si bugetul alocat apararii continua sa creasca in ritmul actual, China va domina intreaga Asie in maxim un sfert de secol, indiferent ca va fi vorba de comert, investitii sau securitate. Bush, in schimb, a numit Japonia „pilonul de stabilitate si securitate din regiune“, cu referire si la ambitiile militariste ale guvernului lui Koizumi, adept al unei revizuiri a constitutiei pacifiste, spre a permite participarea la eventuale operatiuni ofensive. Pretextul oficial pentru o astfel de schimbare s-ar lega de apararea independentei Taiwanului (considerat de China o provincie secesionista care la un moment dat ar putea fi realipita cu forta), dar si de combaterea pericolului nuclear dinspre Coreea de Nord. Pana la eventuala schimbare a constitutiei insa, in ultimele luni au avut loc deja destule redesfasurari de forte in regiune, incepand cu mutarea de la Washington la o baza de langa Yokohama a comandamentului Corpului 1 al Armatei SUA.

     

    Prin urmare, impotriva regimului de la Phenian actioneaza atat rivalitatea intre doua puteri regionale – Japonia si China -, cat si dorinta SUA de a crea in Asia, cu concursul Japoniei, un fel de centura de siguranta in jurul Chinei. De aici incolo, interpretarile difera: unii analisti cred ca Japonia se foloseste de SUA, altii cred ca e invers; unii cred ca pericolul nord-coreean a fost decisiv pentru eforturile de alianta create in jurul statului comunist, altii au vazut in el un simplu pretext pentru o concentrare militara care altfel ar fi parut nejustificata sau de-a dreptul periculoasa pentru securitatea restului Asiei. Rezultatul e insa acelasi – pericolul nord-coreean, mai mult sau mai putin iminent, e un bun prilej pentru o reorientare a politicii de aliante pentru statele din zona.

     

    Unii comentatori au spus chiar ca de fapt Kim Jong Il n-a facut decat sa invrajbeasca mai tare spiritele, avand in vedere ca sud-coreenii, aflati in vesnic conflict latent cu fostul asupritor colonial Japonia, nu vad acum deloc cu ochi buni frumoasa prietenie inarmata intre SUA si Japonia. Este chiar de asteptat ca ei sa ia partea Phenianului la un moment dat impotriva statului nipon, considerandu-l pe Koizumi mai primejdios pentru ei decat Kim Jong Il. „Exista un element considerabil de rationalitate in pozitia Coreei de Nord ca detinerea unor capacitati nucleare este un mod de a se proteja de agresiuni externe“, spunea toamna trecuta presedintele sud-coreean Roh Moo Hyun. Iar istoria si sangele se dovedesc in acest caz mai tari ca ideologia, dupa cum interesele economice comune intre cele doua Corei sunt mai tari decat retorica militara.

     

    Caci pana acum, nordicii n-au facut decat sa ameninte si sa-si testeze rachetele, tocmai in momente cand au stiut ca nu li se poate intampla mai nimic (in 2003, dupa atacarea Irakului, sau acum, cand conflictul din Orientul Mijlociu s-a extins). Pentru ca, inca o data, a avea arme nu inseamna ca le si folosesti impotriva cuiva, chiar daca vrei sa-ti sperii adversarii laudandu-te mereu cu ele. Doar pe acelasi principiu s-au intemeiat si relatiile intre superputeri pe vremea Razboiului Rece. Iar la Seul, acest gen de pace belicoasa, dar stabila, pentru ca e perfect avantajoasa pentru Kim, este perceputa ca atare. Un cetatean din capitala sud-coreeana declara pentru Asia Times ca daca echipa Coreei de Nord ar fi avansat in fazele superioare ale Campionatului Mondial de Fotbal, stirea cu testele rachetelor ar fi trecut aproape  neobservata la Seul. Asa incat o apropiere intre cele doua state peninsulare, in reactie la potentialul pericol japonez, nu-i deloc exclusa, oricat de paradoxala ar parea. Pentru cine-si aminteste de sloganul cu reunificarea pasnica a celor doua Corei, situatia contine destula ironie. Nu si pentru protagonisti insa. Ca sa ne intoarcem la Cupa Mondiala, sa notam ca Phenianul a cerut vecinilor din sud sa transmita si in nord meciurile competitiei, ca sa le poata urmari si coreenii de acolo. N-am mai gasit urmarea stirii, dar e foarte probabil ca Ministerul Unificarii de la Seul, caruia i-a fost adresata cererea, a onorat-o.

     

    In ultimii ani, Coreea de Sud a oferit asistenta celor din nord cu ocazia participarii lor la trei evenimente sportive internationale, inclusiv la Olimpiada de la Atena, iar la Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008, delegatia sportiva din sud si cea din nord vor participa impreuna, pentru prima oara dupa 60 de ani. Nici ca se putea imagina o declaratie de pace mai clara decat asta.

  • Oamenii cu rachete

    Criza din jurul programului nuclear al Coreei de Nord a fost declansata in 1993, cand Phenianul a anuntat ca se retrage din Tratatul de Neproliferare Nucleara, cu toate ca ulterior avea sa-si suspende decizia de retragere.

     

    1994 Coreea de Nord si SUA semneaza la Geneva un acord prin care Phenianul se angajeaza sa inghete si eventual sa renunte la programul sau nuclear, in schimbul ajutorului international pentru construirea a doua reactoare pentru uz civil.

     

    1998 Coreea de Nord lanseaza o racheta in trepte, care trece pe deasupra Japoniei si ajunge in Pacific, spre a demonstra ca regimul comunist poate lovi teritoriul nipon.

     

    1999 In urma negocierilor cu SUA, nord-coreenii accepta o inghetare temporara a testelor nucleare pentru rachetele cu raza lunga de actiune. Presedintele Clinton procedeaza la prima relaxare semnificativa a sanctiunilor economice impotriva regimului comunist. Un consortiu international incheie un contract in valoare de 4,6 miliarde de dolari pentru constructia a doua reactoare cu apa usoara destinate programului energetic civil nord-coreean.

     

    2000 Phenianul ameninta cu reluarea testelor nucleare daca Washingtonul nu-i ofera compensatii pentru pierderile de energie electrica de pe urma intarzierilor in constructia reactoarelor.

     

    2001 Administratia Bush acuza Phenianul ca a efectuat un test pentru motorul rachetei Taepodong 1, avertizand ca nord-coreenii vor fi „facuti sa raspunda“ daca dezvolta arme de distrugere in masa „pentru terorizarea altor natiuni“.

     

    2002 Presedintele George W. Bush numeste Coreea de Nord, Iranul si Irakul drept componente ale „axei raului“, prin faptul ca au intentia sa dezvolte arme de distrugere in masa. Oficialii nord-coreeni dezvaluie ca pun la punct un al doilea program, secret, de dezvoltare a armelor nucleare, folosind uraniu imbogatit, si anunta ca au reactivat facilitatile nucleare de la Yongbyon inghetate in virtutea acordului din 1994. SUA si aliatii sai asiatici, Japonia si Coreea de Sud, suspenda livrarile de petrol catre Coreea de Nord, angajate in virtutea aceluiasi acord din 1994.

     

    2003 Coreea de Nord anunta ca se retrage din Tratatul de Neproliferare Nucleara si ameninta sa loveasca SUA, dupa ce o serie de oficiali americani si britanici au dat de inteles ca regimul comunist va fi urmatorul rasturnat de la putere, dupa Irak. Phenianul desfasoara, incepand din acest an, negocieri pentru dezarmare, in formula de sase (cele doua Corei, SUA, China, Japonia si Rusia), insa discutiile vor fi frecvent suspendate.

     

    2004 Cel mai mare grup de refugiati nord-coreeni inregistrat de la separarea peninsulei (460 de oameni), majoritatea femei si copii, intra in Coreea de Sud, in incercarea de a scapa de saracia si represiunile regimului de la Phenian. De la sfarsitul razboiului coreean, in 1953, circa 5.000 de persoane au reusit sa fuga din partea de nord a peninsulei. Phenianul califica incidentul drept rapire de persoane din partea Seulului, folosindu-l ca argument pentru refuzul de a relua negocierile internationale in formula cu sase tari.

     

    2005 AIEA estimeaza ca Phenianul are suficient plutoniu pentru a construi sase bombe nucleare, iar Centrul pentru Studii asupra Neproliferarii, din California, afirma ca ar fi vorba de 11 bombe cu sanse de a fi dezvoltate pana in 2006. Coreea de Nord promite la un moment dat ca va incepe „in curand“ demontarea facilitatilor nucleare, dar numai cu conditia ca SUA sa renunte la sanctiunile financiare impotriva sa.

     

    Stirile, difuzate de Coreea de Sud, ca inundatiile din nord ar fi dus la moartea sau disparitia a 10.000 de oameni si la compromiterea a 400.000 de tone din recolta anului, fata de estimarile Phenianului care vorbesc de nici 200 de victime si de 100.000 t de recolta compromisa, alimenteaza temerile privind o posibila criza umanitara in Coreea de Nord.