BusinessMagazin

Blog

  • PREGATIT PENTRU LUPTA

    La 37 de ani, Ioan Ciolan are o afacere care rivalizeaza cu lanturile multinationale de bricolaj si este una dintre cele mai ravnite de pe piata romaneasca. Cum a ajuns un roman sa se lupte de la egal la egal cu nume consacrate pe plan international?

     

    M-am gandit din start ce trebuie sa fac ca sa nu intru in competitie cu magazinele de tip do-it-yourself“, spune sibianul Ioan Ciolan, omul de afaceri care detine Ambient, o retea care numara acum 11 centre comerciale si 35 de magazine in 14 judete. Scurt si la obiect, acest principiu pe care Ambient si-a construit intreaga structura a presupus cateva concepte proprii de business, intre care cele mai importante tin de modul de servire si de alegerea produselor din oferta.

     

    Transpusa in practica, o asemenea filozofie de business a impins vanzarile companiei, anul trecut, peste 120 de milioane de euro, in crestere cu 30% fata de anul anterior (92 de milioane de euro). Pentru anul acesta, compania previzioneaza o cifra de afaceri mai mare cu 45-50% fata de 2006, cresterea fiind insa legata si de evolutia pietei de profil. Fata de competitorii sai, Ambient se plaseaza, ca vanzari raportate in 2005, pe picior de egalitate fata de principalele doua companii de profil de pe piata – nemtii de la Praktiker, care au avut o cifra de afaceri de aproape 105 milioane de euro, si francezii de la Bricostore, care au vandut de 84 de milioane de euro. Altfel spus, Ambient nu numai ca ocupa un loc fruntas in topul companiilor de profil din Romania, dar si-a adjudecat o felie consistenta dintr-o piata estimata, conform calculelor BUSINESS Magazin, la 700 de milioane de euro in 2006, cu circa 40% mai mult decat in anul anterior. Pentru 2006, compania nu a facut publice, pana in acest moment, date referitoare la profitul net, dar datele de la Ministerul Finantelor arata ca in 2005, compania a inregistrat un profit net de de 2,2 mil. euro, adica 2,4% din vanzari. Valoarea companiei, daca ar fi de luat in calcul cea mai des intalnita formula – jumatate din vanzarile anuale – ar fi de 60 mil. euro.

     

    Este o explicatie pentru care la poarta Ambient bat petitori despre care Ioan Ciolan, omul care nu a lucrat nicio zi pentru altcineva, spune ca si-a facut un obicei din a le refuza ofertele de preluare sau de parteneriate strategice. Nu trece niciun an fara trei-patru astfel de oferte, venite atât din strainatate, cât si din tara, de la investitori strategici sau fonduri de investitii. Toti petitorii au fost refuzati pentru ca, sustine Ciolan, „nu ne potriveam. Nu completau conceptul nostru, in asa fel incât sa-l faca mai solid. Cumparau doar cota de piata si, probabil, nici nu erau interesate de altceva“, considera Ciolan.

     

    Cum a ajuns sibianul, dintr-un student care voia sa castige bani de buzunar – pentru ca acesta este motivul care l-a determinat sa-si faca propria afacere -, sa aiba acum una dintre cele mai ravnite companii din piata romaneasca de bricolaj?

     

    De felul sau, Ioan Ciolan este un tip retras, nu-i place sa iasa in evidenta; spune ca-i place sa nu fie recunoscut pe strada si nici chiar in propriile magazine si se considera un simplu angajat a companiei lui. Se declara un adept al „politicii faptelor“, pornit sa-si puna in practica ideile fara sa dea sfara in tara. A acceptat totusi sa discute cu BUSINESS Magazin despre ceea ce spune el ca au fost motoarele de crestere a companiei. Jumatatea de ora stabilita initial pentru discutii s-a prelungit pana la trei ore si in locul unui om inchis, care sa raspunda scurt la cateva intrebari, Ciolan s-a dovedit a fi un patron entuziast, care vorbeste incantat de afacerea sa.

     

    Biroul unde isi petrece 10-12 ore pe zi seamana mai degraba cu un turn de control, nu doar pentru ca se afla deasupra birourilor managerilor, ci si pentru ca din patru pereti, trei sunt din sticla. De aici se poate vedea tot sediul logistic al companiei, cu depozitele si zecile de TIR-uri care transporta marfa catre magazine. Centrul logistic, de unde pleaca marfa catre magazine, ocupa o suprafata de peste 120.000 de metri patrati, are 500 de angajati, un parc auto de 615 autovehicule, doua rampe de cale ferata, plus flota de echipamente de ridicat si stivuit. De la aceleasi geamuri se vede cladirea cu opt etaje, acum in constructie, unde se vor muta anul acesta birourile conducerii si cele administrative. Tot in constructie se afla si alte cladiri unde vor functiona noi spatii de depozitare.

     

    Omul de afaceri spune ca anul trecut a investit 40 de milioane de euro in extinderea retelei, ceea ce i-a permis sa deschida in ultimele luni patru noi centre comerciale, in Târgu Mures, Deva, Baia Mare si Gheorghieni, cu o suprafata de peste 22.000 mp fiecare. Reteaua lui Ciolan a ajuns sa acopere acum 14 judete, cu 11 centre comerciale si 35 de magazine de dimensiuni mai mici, gandite ca spatii comerciale de proximitate, sub acelasi nume. Planurile pentru 2007 vizeaza inca doua centre comerciale mari si patru medii si mici, adica pâna in 15.000 de metri patrati. Cea mai mare parte a investitiilor realizate de companie pana in prezent, adica 65%, a provenit din fonduri proprii, conform reprezentantilor companiei.

    Valoarea medie a investitiei pe centru comercial este de 5 milioane de euro, in timp ce pentru un magazin sunt necesari 800.000 de euro (pentru comparatie, investitia medie intr-un Bricostore este de aproximativ 15 milioane de euro).

     

    Prin ce difera insa aceste magazine de cele ale retelelor de bricolaj, romanesti si internationale, care concureaza pentru aceiasi clienti? Afacerea Ambient n-a mizat pe preturi mici la raft, pentru ca, asa cum si-a dat repede seama intreprinzatorul sibian, retelele internationale pot pune presiune pe furnizori si la vanzari mari de marfa pot afisa pe etichete preturi mult mai mici decat ale lui. Dupa o analiza a ceea ce inseamna in Romania conceptul de do-it-yourself (DIY), Ciolan a gasit un mod de diferentiere a magazinelor sale fata de cele deschise de multinationale: „Punctul slab al acestora este modul de servire, pentru ca nu ofera consultanta. Asistentii de vânzari sunt considerati un fel de manipulanti de marfuri si cam atât“. Pasul urmator a fost, explica Ioan Ciolan, sa se puna in locul clientului si sa-si dea seama cum vrea acesta sa fie tratat cand intra intr-un magazin.

     

    De pe urma acestei idei a profitat afacerea nascuta la Sibiu: a angajat oameni specializati in domeniul constructiilor si al amenajarilor, adica oameni care pot da un sfat avizat cumparatorilor. Un astfel de vanzator-consilier are in fisa postului sarcina de a cunoaste cat mai amanuntit gusturile clientului, dar si situatia casei acestuia. Poate parea indiscret atunci cand ii spune unui client ca vrea sa-i faca o vizita ca sa vada cum ii arata locuinta, dar, argumenteaza Ciolan, este „perfect justificat“, pentru ca avand aceste informatii, consilierul poate face o recomandare avizata. Fiecare client are o fisa unde sunt mentionate lucrarile pe care le-a mai facut la casa, cand si ce tip de cumparaturi a mai facut de la Ambient si angajatul companiei care l-a consiliat. „Clientul nu vine pur si simplu la magazin, ci vine la Vasilica de la magazin, cu care stie ca a mai vorbit si care il va intreba, cel mai probabil, la inceput, ce-i mai fac nevasta si copiii.“

     

    Pe baza unei astfel de relatii client-angajat, sustine Ciolan, se poate face o recomandare potrivita si personalizata pentru amenajarea camerei copiilor, spre exemplu. Un client este sfatuit nu cum sa-si faca toata lucrarea cu o suma data, ci doar ce anume poate face cu aceasta suma, daca este sau nu suficienta pentru a acoperi integral cumparaturile dorite si la nivelul de calitate pe care clientul si-l permite. Existenta unui astfel de mecanism il face pe Ciolan sa se arate convins ca orice client care intra in magazinele sale n-are motiv sa mearga la concurenta, chiar daca la Ambient nu se gasesc cele mai ieftine produse. In plus, sustine Ioan Ciolan, exista diferente intre cei ce calca pragul Ambient si cei ce merg in marile retele de bricolaj: acestea din urma, spune el, „vizeaza clientul care este chirias, nu proprietar, in timp ce prioritatea noastra este proprietarul si consumatorul contractual, de tip constructor si prestator de servicii“.

     

    Ciolan adauga ca magazinele lui se disting prin faptul ca sunt organizate ca niste showroom-uri cu materiale de constructii, mobila, parchet. „Daca intrati intr-un centru comercial, n-o sa vedeti marfa in rafturi. Avem o amenajare si oferim solutii. Nu suntem un simplu magazin.“

     

    Un alt element prin care afacerea sibiana se diferentiaza de concurenta sunt serviciile cu valoare adaugata. Spre exemplu, pentru firmele cliente, compania asigura un consultant care supravegheaza desfasurarea lucrarilor – atat din punct de vedere calitativ, cat si ca termene de predare. Pentru completarea portofoliului, Ambient a investit din 2002 si in sectoare complementare, organizate ca firme de sine statatoare, prin care furnizeaza betoane si agregate, mobilier personalizat, automatizari sau confectii metalice. „Pe viitor vom continua ce am inceput – dezvoltarea altor centre de vânzare – si vom cauta sa ne imbogatim portofoliul de furnizori“, completeaza managerul Ambient.

     

    Odata cu cresterea numarului de magazine, Ambient a inceput sa se confrunte insa cu lipsa personalului calificat. Solutia la care va recurge compania va fi un centru propriu de perfectionare – Club Ambient, ce va urma sa functioneze din acest an atat pentru angajati, cat si pentru parteneri. Centrul va deveni un loc de intalnire pentru profesionisti cu tangente cu domeniul bricolajului, de la producatori, arhitecti, furnizori, proiectanti si pana la constructori. Club Ambient, care presupune o investitie de 3,5 milioane de euro, are 80 de membri fondatori – furnizori de materiale si constructori – si va fi deschis la Cisnadie, langa Sibiu. Un astfel de centru ar trebui sa rezolve problema fortei de munca, spune Ioan Ciolan.

     

    Specializat in inginerie, sibianul a invatat din mers sa faca afaceri, iar cariera i-a fost marcata de oameni de la care spune ca a avut „enorm de mult de invatat“, ca atitudine in afaceri si ca abilitati de comunicare. „Modelul lor si experienta câstigata m-au ajutat sa-mi cladesc câteva principii solide: fair-play si consecventa, respect fata de oameni si fata de promisiunile facute“, sustine intreprinzatorul. Primul contact cu afacerile l-a avut in studentie, cand era in anul al III-lea, la Facultatea de Automatizari-Calculatoare din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca. Atunci a deschis prima firma, numita Respect, o afacere mica, de familie, in parteneriat cu sotii celor doua surori ale sale. Era o societate specializata in service pentru electronice, iar apoi cei trei parteneri au deschis si un magazin in care vindeau televizoare, costume si covoare produse la Sibiu.

     

    Profitul a inceput sa „curga“, continua Ciolan, iar doi ani mai târziu, in 1992, au deschis la Cluj inca o firma – Vitrina Advertising, care a fost la inceputuri un ziar de publicitate. Insa in ‘93, cand a hotarât sa se intoarca la Sibiu, a renuntat la partea lui din afacerile dezvoltate la Cluj. „Provin dintr-o familie modesta, unde traditia este respectata cu sfintenie. Pe vremea aceea, gândirea era ca baiatul trebuie sa se intoarca acasa, sa aiba grija de parinti“, povesteste omul de afaceri, care a parasit afacerea Respect pe cand „firma avea deja 20 si ceva de oameni, plus trei sau patru camioane“.

     

    Revenit in Sibiul natal, Ciolan a pornit din nou de la zero. Initial s-a gandit la o cofetarie – „Voiam  sa am o terasa, Boema, dupa modelul Boemei din Cluj, locul unde mi-am petrecut studentia. Pâna la urma am inregistrat doua firme“, isi aminteste Ioan Ciolan, referindu-se la acelasi an 1993.

    Cea de-a doua firma a fost chiar Ambient, dedicata comertului cu instalatii si finisaje pentru locuinte. Aceasta a ajuns in doi ani la o retea de sapte magazine proprii sub numele Sanex, toate in Sibiu. In paralel, Ciolan a inceput si o afacere de comert cu materiale de constructii, ceea ce a devenit ulterior, in grupul lui, divizia Ambient Structuri.

     

    In 1998, reteaua de magazine Sanex a fost rebotezata, noul nume fiind cel cunoscut pana in prezent – Universal Ambient, iar gama de produse vândute in magazine a fost completata cu materiale de constructii. Peste alti doi ani, cand reteaua de magazine Sanex prinsese deja contur, Ciolan a renuntat la Boema, pentru ca venise momentul sa se gandeasca la dezvoltarea retelei de magazine in afara judetului Sibiu. Tot 2000 este anul in care a aparut conceptul Casa Ambient, centrul comercial pentru constructii si amenajari; primul spatiu de acest fel a fost inaugurat un an mai tarziu, in Sibiu. Odata cu deschiderea centrului, echipa condusa de Ioan Ciolan lanseaza si sloganul companiei: „Casa casei tale“. Ideea era clara: clientul ar trebui sa gaseasca sub un singur acoperis tot ce are nevoie pentru construirea, utilarea, finisarea, decorarea si intretinerea unei locuinte.

     

    Ioan Ciolan este amuzat de asemanarea facuta de clienti intre Ambient si Ambulanta. „Foarte multa lume confunda masinile noastre, pe care scrie AMB – de la Ambient – cu cele de la Ambulanta“. Si Ambient este un fel de ambulanta, zice in gluma omul de afaceri sibian, doar ca „unii se ocupa de sanatatea fizica a unei persoane, altii au in grija locuintele“. Si continua comparatia: din moment ce magazinul Ambient este un magazin de cartier, de unde se procura produse pentru intretinerea casei, iar centrul comercial Ambient e pentru constructia si amenajarea casei, „centrul comercial este un fel de spital al orasului, iar magazinele sunt dispensarele. Cu probleme de raceala te duci la magazine; daca nu rezolvi nimic, mergi la spital – la centrele comerciale“.

     

    Mai departe, Ciolan s-a gandit ca afacerile in afara granitelor judetului au nevoie de un alt atu. „Am constientizat ca, daca vreau sa ies in afara curtii, trebuie sa am scoala, sa ma prezint.“ Asa a aparut conceptul Client Total, care inseamna ca un client ar trebui sa aiba la dispozitie toate produsele si serviciile, de la materiale de constructie, finisare si intretinere a locuintei si pana la servicii ante si post-vânzare, cu consilieri de vânzari, consilieri tehnici si consilieri de design. Daca, de exemplu, clientul isi utileaza baia, designerul ii face planurile, tinând cont de stilul de viata si de necesitati, consilierul tehnic il sfatuieste in privinta aparaturii, iar cel de vânzare ii prezinta produsele adecvate bugetului sau.

     

    Omul de afaceri sibian considera ca daca nu gândea un concept care sa-i ofere o serie de avantaje fata de alte companii din domeniu si ramânea doar proprietar de magazine, adica „un fel de proprietar de vitrine“, Ambient nu ar fi reusit sa se dezvolte. „Nu ne-am trezit peste noapte cu gândul ca Ambient trebuie sa iasa din Sibiu. Am vazut dezvoltarea afacerii ca pe un element de siguranta pentru angajatii nostri“, sustine Ioan Ciolan.

     

    O alta ancora de siguranta pentru companie este si parteneriatul cu o companie austriaca din domeniul produselor metalurgice, Voestalpine Ambient Stahlhandel, cu care a realizat in 2005 un joint-venture. In urma acestui parteneriat a fost construit un depozit (Metal Center), in Sibiu, cu o investitie de trei milioane de euro. Hala se intinde pe o suprafata de 4.500 de metri patrati si are o capacitate de depozitare de 6.000 de tone, iar sediul administrativ ocupa 500 de metri patrati. Cei doi parteneri, Voestalpine Austria si Ambient, detin 51%, respectiv 49% din capitalul social al societatii nou infiintate. Tinta principala a Voestalpine Ambient este reprezentata de firmele mici si mijlocii din zona.

     

    Ciolan traieste totusi cu convingerea ca nu ar fi reusit sa-si construiasca afacerea pana la proportiile de acum daca numele internationale de pe piata bricolajului s-ar fi grabit sa vina in Romania asa cum s-a intamplat in alte domenii. Primele retele internationale care au ajuns pe piata romaneasca, Praktiker si Bricostore, si-au facut intrarea abia in 2002 si au in prezent 13, respectiv sase magazine. Abia 2006 s-a dovedit un an in care Romania si-a definit clar profilul in planurile de expansiune a lanturilor straine de DIY. Praktiker si Bricostore sunt doar primii ce si-au declarat intentia de a acoperi un teritoriu cat mai larg in cel mai scurt timp posibil.

     

    Anul 2007 va fi interesant insa si pentru ceea ce vor face doi nou-veniti pe piata: bauMax (care a deschis trei magazine) si Mr. Bricolage (care si-a inaugurat primul spatiu in cartierul bucurestean Vitan). O a treia companie care si-a declarat interesul si intentiile de intrare pe piata – Hornbach – este mai in urma cu planurile, neavand deschis niciun magazin pana acum. O alta companie germana, Obi, parte a grupului Tengelmann, si-a inregistrat numele la Registrul Comertului, chiar daca declaratiile oficiale sustin ca nu este interesata, cel putin deocamdata, de piata romaneasca.

     

    In tabara jucatorilor autohtoni, alaturi de Ambient s-au dezvoltat si alte companii puternice, cel putin la nivel regional: Dedeman in Moldova, Stelcati in zona de sud-est a tarii, Tiger Amira in zona de nord-vest. Modelul pietei romanesti de bricolaj, alaturi de cea a retelelor de electronice si electrocasnice, reprezinta insa exceptii in piata romaneasca de retail, pentru ca in alte zone – cash & carry, hiper si supermarketuri – venirea companiilor internationale nu numai ca n-a oferit un ragaz investitorilor romani pentru a se dezvolta, dar a ajuns chiar sa mature concurenta autohtona. Cazul retelei de supermarketuri Univers’all, dezvoltata tot pas cu pas de un investitor roman, la fel ca in cazul Ambient, dar care a ajuns sa se vanda acum la bucata, este un exemplu evident in acest sens. Prin urmare, cel mai mare avantaj al romanilor care si-au construit afaceri pe piata de bricolaj ramane, asa cum spune Ioan Ciolan, „indiferenta Europei“.

  • Naveta Paris – Titu

    Carlig de angajare: cum suna propunerea de a folosi zilnic aeroportul pe care dictatorul Romaniei Nicolae Ceausescu a aterizat pentru ultima data? O suta de francezi vor lucra la centrul de cercetare Renault de la Titu, dar vor dormi in Franta.

     

    La 16 luni de la demararea proiectului cu care „stapanul de pe malul Senei“ (Carlos Ghosn, presedintele Renault) l-a insarcinat pe Constantin Stroe, vicepresedinte al Dacia, centrul de cercetare pe care grupul francez vrea sa-l construiasca in Romania „este terminat in proportie de 99%“, spune Stroe.

     

    El adauga ca acest proiect „este o perla“ mai ales prin faptul ca la momentul actual ar putea reprezenta cel mai mare centru de cercetare al grupului francez. „Nu exista nimic similar in toata Europa Centrala si de Est“.

     

    Dar care a fost scanteia de unde a plecat dezvoltarea unui spatiu de cercetare pentru care francezii au nevoie de un spatiu de 600 de hectare?

     

    Renault si-a propus, dezvaluie Stroe, sa faca 26 de tipuri de automobile la fiecare patru ani. „Si numai capacitatea lor de la Paris (centrul tehnologic Technocentre – n.red.) nu este suficienta.“ Acest pariu pe care producatorul francez l-a facut cu el insusi este necesar pentru a-si intari pozitia pe piata si mai ales sa ajunga la orizontul anului 2009 la o marja operationala de 6%, mai mult decat dubla fata de anul precedent. Pentru centrul de inginerie de la Titu, ce se traduce in 3.000 de locuri de munca pentru absolventi de studii superioare cu varsta maxima de 37 de ani, a fost demarata o ampla campanie de recrutare. Dintre cei 3.000 de angajati, doar 103 vor fi francezi, restul de 2.900 de pozitii fiind deschise pentru romani si alte nationalitati.

     

    Vicepresedintele Dacia spune ca a fost surprins sa vada „ca foarte multi sarbi vin acum la noi (in Romania – n.red.)“, in cautarea unui loc de munca. Argumentul financiar este insa puternic, pentru ca „am fost foarte incapatanat si am negociat (cu francezii – n.red.) chiar si salariile stagiarilor“.

     

    Francezii au inteles ca nici in Romania nu mai e posibil ca salariile de 200-300 de euro pe luna sa fidelizeze un angajat bun. „Ar veni pentru scolarizare si dupa trei-patru ani ar pleca.“ Rezultatul? Lefurile „de intrare“ pentru tinerii absolventi sunt mai atractive. Chiar si asa, perioada de rambursare a acestor investitii din Romania este mult mai scurta, argumenteaza Stroe, decat daca un astfel de proiect ar fi realizat in Vest.

     

    Ca un magnet, centrul de inginerie de la Titu a inceput deja sa atraga chiar si inginerii romani plecati din tara de sase-sapte ani. „Pentru ca le oferim conditii de munca absolut egale cu cele din «lumea buna» – salarii echivalente -, iar oamenii si-au facut niste calcule si s-au intors.“

     

    Dincolo de impactul pe care proiectul de la Titu il va produce asupra fortei de munca, Romania dobandeste acum un atu de imagine: devine cel mai important centru de cercetare pentru producatorul francez de automobile. In conditiile in care in Romania pana in 1990 „nu s-a conceput nici macar un piston pentru un motor“, pentru ca se fabricau tot felul de componente, dar toate dupa licente cumparate de-a lungul timpului, „acum trecem la conceptia unui automobil de la contactul cu solul pana la varful antenei“.

     

    Pentru aceasta, francezii au un plan de investitii de 450-600 de milioane de euro, adica jumatate din valoarea investitiilor realizate pana acum de Renault in fabrica Dacia de la Pitesti. Dar implicatiile sunt mult mai mari. Pentru ca implica direct „23 de furnizori care se vor instala in cele patru judete limitrofe – vestul Prahovei, Ilfov, Dambovita si Arges“, declara Stroe.

     

    Dar de ce a fost aleasa, pentru dezvoltarea unui proiect de cercetare de asemenea anvergura, tocmai localitatea Titu, ce numara doar 10.000 de suflete? Stroe povesteste ca i-a „acompaniat pe decidenti in sase locuri diferite“ si cel de la Titu are marele avantaj de a avea o pista de decolare si aterizare pentru avioane. Astfel incat devine viabila ideea de naveta zilnica intre Boteni – Titu si Paris, aeroportul Le Bourget. Chiar si aeroportul de la Paris are doua mari avantaje: „e mult mai ieftin si mult mai rapid, pentru ca si francezii pierd foarte mult timp pe aeroportul Charles de Gaulle, cu formalitatile“.

     

    Iar justificarea navetei este simpla: cheltuieli mai mici decat cele pe care le presupune relocarea a o suta de francezi cu tot cu familii, cu copii, relocare ce vine impreuna cu plata taxelor de scolarizare si a apartamentelor. Asa ca Renault inventeaza naveta (aeriana) zilnica intre statiile Boteni – Titu si Paris, aeroportul Le Bourget.

  • CARTE DE VIZITA

    Omul de afaceri Ioan Ciolan a plasat la intrarea fiecaruia din cele 46 de magazine cate o macara, pentru a nu uita „de unde a plecat“.

    • Varsta: 37 de ani
    • Origine: provine dintr-o familie cu trei copii, mama lucrand ca muncitoare la fabrica Flaro, iar tatal sau ca macaragiu vreme de 38 de ani
    • Studii: Facultatea de Automatizari-Calculatoare din cadrul Universitatii „Babes Bolyai“ Cluj-Napoca
    • Afacere: Ambient, cu vanzari de 120 de milioane de euro in 2006
    • Familie: casatorit, trei copii

  • TRANSELECTRICA: Trei motive pentru care trebuie sa te ingrijoreze locul I

    Succesul sperat, dar neasteptat de mare, pe care il are Transelectrica pe bursa pune in piata trei semne de intrebare.

     

    Primul se refera la cresterea (unii spun ca prea) rapida si in salturi a pretului actiunilor, al doilea la probabilitatea repetarii acestor salturi in 2007 si al treilea la cat de mult s-ar putea repeta situatia in cazul urmatoarelor companii de utilitati ce se vor lista la bursa.  

     

    Lichiditatea destul de scazuta si urcari artificiale ale pretului par a fi principalele explicatii pentru cresterea spectaculoasa de saptamana trecuta a pretului actiunilor Transelectrica. La cateva zile dupa anuntarea rezultatelor (in crestere cu aproape 50% fata de anul trecut), pretul actiunilor a crescut pana la 49 de lei. Zilele urmatoare, pretul s-a reasezat inspre 46 de lei, dar cresterea de ansamblu a pretului actiunii in aceasta luna a rezultatelor va aduce o medie cu aproape 10 lei mai mare fata de pretul mediu al actiunii Transelectrica din ianuarie (37 de lei) si cu aproape 20 de lei mai mare fata de pretul mediu din ultimul semestru al lui 2006 (28 de lei). La sfarsitul saptamanii, actiunile operatorului de transport al energiei iesisera deja din topul lichiditatilor, iar cresterile importante au ramas tot in grija SIF-urilor.

     

    Cu toate ca SIF-urile au in mod obisnuit cel mai mare numar de tranzactii, dar si cele mai frecvente cresteri, randamentul oferit de actiunile Transelectrica saptamana trecuta este mai mare decat cresterea medie a actiunilor SIF pe intreg anul 2006 (cand indicele BET-FI a avut un randament de 19,6%).  

     

    Dupa prezentarea rezultatelor, a fost vizibil ca mare parte din castigul obtinut anul trecut de transportatorul de energie a venit din diferentele favorabile de curs valutar (care este posibil sa nu se mai repete in acest an), dar si din dobanzile mari provenite de la banii pastrati in banci – bani intrati in conturile companiei din cadrul ofertei publice, dar si din banii programati pentru o serie de investitii care nu s-au mai realizat. Dar care, din cate se pare, se vor realiza in acest an. O stire importanta in acest sens ar putea veni spre sfarsitul anului, cand Transelectrica va anunta finalizarea proiectului de investitii care va lega linia de inalta tensiune Oradea de reteaua ungara de transport de la Bekescsaba. Linia de conexiune este programata sa functioneze din 28 februarie 2008 (cand constructorul trebuie sa predea proiectul), iar existenta ei va creste afacerile Transelectrica. 

     

    Distribuitorii din piata cred ca aceasta noua conexiune va fi folosita in special pentru importuri si ca Transelectrica ar fi avut si mai mult de castigat daca ar fi avut aceasta conexiune in perioada de tensiuni din piata energiei (2005-2006).

     

    Astfel de anunturi, dar si alte semnale legate de cresterea afacerilor (in special provenite din cererea din ce in ce mai mare de energie pe plan intern, dar si extern, in special din Bulgaria) vor mai putea duce la fluctuatii mai mari ale pretului in acest an. Cu toate fluctuatiile, pretul Transelectrica se va mentine ridicat, considera atat investitorii, cat si analistii, deoarece, chiar daca in cursul anului nu se vor mai intampla evenimente precum anuntarea rezultatelor, Transelectrica va pastra avantajul singurei companii din domeniu listate.  

     

    Lucrurile s-ar mai putea schimba dupa listarea celorlalte companii din domeniul utilitatilor, care se vor lansa pe bursa in urmatorul an si jumatate. Primul venit ar putea fi Transgaz, care se afla in pregatirea si derularea ofertei publice pentru 15% din actiunile transportatorului de gaz – care detine de asemenea un monopol in piata si prezinta siguranta, dar care nu are, cel putin deocamdata, afaceri atat de mari (spre diferenta de Transgaz, Transelectrica joaca pe o piata mult mai diversificata dupa numarul celor implicati, dar si dupa directia fluxurilor de lucru – import, intern si export).

     

    Adevarata batalie pe utilitati la bursa va avea loc odata cu listarea la bursa a producatorilor de energie Nuclearelectrica si Hidroelectrica, spre care se vor arunca nu numai investitorii, dar si marile companii din domeniu care stau cu ochii pe acestea inca de cand s-a vorbit pentru prima oara de posibilitatea trecerii in domeniul privat a unui numar de actiuni ale acestora.

     

    Cele doua mult dorite companii se vor lista si intr-un moment cand atractivitatea, dar si businessul lor va creste: Nuclearelectrica va da in folosinta in acest an al doilea reactor, iar Hidroelectrica va demara proiectul Tarnita-Lapusesti. 

     

    Despre acestea doua din urma nu se stie deocamdata decat ca se vor lista, dar despre Transgaz se vor afla din ce in ce mai multe pana spre mijlocul anului. Iar la momentul listarii se va vedea foarte clar daca Transelectrica este sau nu de neinlocuit.

  • Nu jucati in Don Quijote

    The dark side a culturii urbane romanesti nu a putut obtine un raspuns valabil la intrebarea „il bate Chuck Norris pe Bruce Lee?“, chiar daca insetatii de spirit pur au pierdut nenumarate nopti la video in asteptarea marii confruntari. Din acelasi ciclu, intreb si eu: „oare in lupta dintre Peter Pan si Don Quijote cine bate?“

     

    Nici Peter Pan si nici Don Quijote nu fac parte din tezaurul spiritualitatii romanesti, spiritualitate care, iata, a ajuns sa ne reprezinte* si sa ne defineasca la nivel international. Dar n-am gasit in simbolistica locala niste eroi care sa ma multumeasca din toate punctele de vedere. Pacala si Tandala ar induce niste nuante peiorative intr-un discurs academic, plin de spirit, Greuceanu nu are adversar, Fat-Frumos a plecat la o prezentare de moda la Milano, iar urbanul Bula a cam decazut. Dar cum la marea imparteala am luat noi spiritualitatea, lasandu-le nemtilor ingineria, spaniolilor vitejia luptelor cu taurii sau elvetienilor minutiozitatea ceasornicarilor, cred ca pot sa ma folosesc de imaginea celor doua personaje.

     

    Asadar, Peter Pan si Don Quijote. De ce acestia doi? Peter Pan pentru sindromul caruia i-a dat nume, sindrom care defineste barbatul adult, dar imatur. Si iresponsabil, narcisist, predispus spre manipulare si care se crede peste norme si legi sociale si ale societatii.

     

    Don Quijote, pentru ca este un exemplu clasic de personalitate dubla, traitor in real si in fantastic, moral si nebun, erou supus deceptiilor, intelept si natarau, indragostit de imposibil. Un influentabil, in esenta.

     

    Nu o sa comit greseala de a asocia vreo persoana sau vreun grup, fie el si de interese, celor doua figuri ale literaturii. Imi declin orice responsabilitate daca veti face vreo oarecare apropiere intre Don Quijote si romanul de rand, si cand spun de rand, ma refer la un grad de notorietate sub cinci aparitii televizate pe an, din care trei din acelea care prezinta trecatori pe trotuarele aglomerate cu care se ilustreaza stirile televizate despre canicula sau descoperirea leacului pentru SIDA. Cu atat mai neavenita este apropierea intre Peter Pan cel cu sindrom si vreuna din figurile publice locale, mai ales ca n-am pomenit nimic despre Wendy, prietena lui Peter. Cum nu spun nimic depre Wendy, nu o sa aflati ca si ea a facut obiectul studiilor specialistilor: copilul adult care se ia mult prea in serios, devenind mama posesiva, plangacioasa, predispusa spre martiriu.

     

    Spre deosebire de pasionatii de karate si de videorecordere, care vor pieri nedumeriti in privinta disputei dintre Chuck si Bruce, in materie de Pan si Don un raspuns este usor de intuit: vom pierde, totdeauna, noi, ceilalti.

     

    Morala tuturor celor insirate mai sus este: nu jucati rolul lui Don Quijote. Citesc acum o serie de teorii, interesante le-as spune, despre guvernarea prin teama si cum, dupa caderea comunismului, temerile au fost mutate spre alte zone, cum ar fi schimbarile climatice. Nu, nu fac parte din tagma utilizatorilor de teorii ale conspiratiei si nici nu contest copacii infloriti in ianuarie; cred, in schimb, in mutatiile, le-as caracteriza drept involuntare, pe care le sufera mentalul in timp ce urca spre nivelurile superioare ale puterii. Unul din argumentele teoriilor invocate este repetarea, in presa, a cuvantului catastrofa: cresterea pare a fi importanta dupa 1989. Am cautat sa ma conving daca este asa; m-a ajutat una din cele mai importante baze de date la care am acces, a colegilor de la Mediafax.

     

    Cum functioneaza? Sa luam termenul benign „poluare“. Apare, in stirile difuzate in 1999, de 173 de ori. In 2000 de 370 de ori, in 2001 – 338, in 2002 – 170, in 2003 – 139, in 2004 – 150, in 2005 de 103 ori si in 2006 de 270 de ori. Varful din 2000 este urmarea poluarii cu cianuri a Somesului si a Tisei. Ca un insider ce ma aflu, trebuie sa precizez ca in jur de o treime din stiri nu au alta cauza decat atentia mai mare de care se bucura subiectul; drept urmare, multi corespondenti se simt datori sa faca valva chiar si pentru o banala pata de ulei iscata de un natarau care si-a spalat tractorul la rau. Si pentru 2006 explicatia este simpla, este vorba de poluarea cu petrol a Dunarii (pana in octombrie erau 170 de stiri, deci in media anuala).

     

    „Incalzirea globala“, in schimb, apare in felul urmator: 1995 – o stire (va afecta cresterea productiei de orez), ‘96 – zero, ‘97 – 6 stiri, ‘98 – zero; ‘99 – zero; 2000 – 7 stiri (una este despre broscoii din Dorset care incearca sa se imperecheze cu piticii de gradina); 2001 – 7, 2002 – 9, 2003 – 7, 2004 – 8, 2005 – 38, 2006 – 25, ianurie – februarie 2007 – deja 15 stiri. Incalzirea globala a devenit un subiect la moda, a trecut din zona funny la seriozitate, dar tarziu, cu toate ca date se colecteaza de decenii bune, iar efectul de sera a fost prezis de chimistul Svante Arrhenius inca din 1896. 

     

    Voluntar sau involuntar, suntem manipulati cu totii, ziaristi, public, savanti sau politicieni. Publicul de ziaristi, savantii de public, politicienii de toata lumea si pe toata lumea.

     

    A nu-l juca pe Don Quijote inseamna a judeca cu mintea proprie si a refuza informatia servita „de-a gata“, fie ca este vorba de scandalurile politice din Romania, fie de incalzirea globala. Peter Pani imaturi si dornici sa se evidentieze se vor gasi din belsug; oameni moderni, conectati, putem sa-i ignoram (si nu vad pedeapsa mai mare) sau putem incerca sa verificam ce ne spun si sa judecam daca trebuie sau nu sa le dam dreptate.

     

    *vezi campania „Romania – Fabulospirit“

  • Crestere tripla

    PROFIT. Transelectrica a prezentat cu doua saptamani in urma datele financiare pe 2006, care au aratat o crestere de 3,4 ori a profitului net fata de 2005, pana la 280,7 milioane de lei (80 de milioane de euro), in conditiile in care cifra de afaceri a companiei a crescut cu doar 43%. Activitatile financiare ale companiei au adus 20 de milioane de euro la profitul pe 2006.

     

    ACTIUNI. Din septembrie 2006, cand Transelectrica s-a listat pe bursa, pretul actiunilor a crescut de aproape trei ori, depasind si cele mai optimiste sperante. In cadrul ofertei publice, Transelectrica a vandut actiunile la un pret de 16,8 lei, iar cea mai mare tranzactie de saptamana trecuta s-a perfectat la un pret de 49,3 lei.

  • FARMACEUTICE: Radiografia lui 2007 arata tulburari de ierarhie

    Vanzarile de medicamente ar putea creste cu 15% in acest an, de la nivelul de 1,55 miliarde de euro din 2006. Dar mai interesant este ca 2007 ar putea aduce si schimbari de ierarhii.

     

    Prudenta este in aceste zile cuvantul de ordine in randul celor care fac afaceri cu medicamente in Romania. Estimarile sunt ponderate, multi se feresc sa comenteze. Iar recentele decizii politice nu au facut decat sa confirme abordarea circumspecta.

     

    Ceea ce nu inseamna ca piata este linistita. Ba dimpotriva. Luna februarie a stat sub semnul licitatiilor pentru programele nationale. Acestea reprezinta un ansamblu de activitati, instituite prin lege, care au ca scop tratarea sau prevenirea unor boli grave (cancer, diabet sau afectiuni cardiovasculare) sau cu risc crescut de raspandire (SIDA sau tuberculoza). Programele sunt finantate de stat in limite anuale stabilite prin legea bugetului.

     

    De fapt, aceasta este partea cea mai interesanta. Fondurile alocate pentru 2007 reprezinta circa o treime din bugetul total alocat de stat pentru achizitiile de medicamente. Potrivit legii bugetului, pentru programele nationale sunt alocate circa 740 de milioane de lei (peste 200 de milioane de euro), din totalul cheltuielilor cu medicamente estimate la 2,3 miliarde de lei (circa 656 de milioane de euro).

     

    In plus, pentru companiile care vor castiga licitatiile acestea sunt venituri certe si care sunt platite – chiar si cu intarzieri – fara problemele care apar in general in circuitul medicamentelor compensate (cum ar fi plafoanele farmaciilor, de exemplu).

     

    Nu e de mirare astfel ca ultima runda de licitatii, care a avut loc in 2003 – desi ar fi trebuit sa aiba loc an de an – a starnit nenumarate dispute. Si nimeni nu se asteapta ca rezultatele noii runde – inceputa la finele anului trecut -, rezultate ce ar fi trebuit sa se anunte la inceputul saptamanii trecute, sa fie incontestabile. De altfel, cand totul parea batut in cuie, au aparut schimbari la varful celor doua institutii implicate in acest proces – Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS), institutia care finanteaza cea mai mare parte a achizitiilor de medicamente, si Ministerul Sanatatii.

     

    Presedintele CNAS, Cristian Vladescu, a fost demis saptamana trecuta la propunerea ministrului sanatatii Eugen Nicolaescu. In locul lui Vladescu a fost numit Vasile Ciurchea, fostul director al Agentiei Nationale de Programe din Ministerul Sanatatii, respectiv persoana care se ocupa chiar de programele pentru care se desfasoara licitatii. Iar anuntarea castigatorilor a fost amanata, fara sa se spuna pana cand.

     

    Cert este ca indiferent de scandaluri, cu un venit asigurat cel putin pentru 2007, multi dintre castigatori ar putea obtine si un avans de cota de piata. Licitatiile ar putea duce chiar la modificarea ierarhiilor.

     

    De altfel, schimbarile in top sunt posibile chiar si in afara programelor. Cea mai mare parte a banilor din programe merg catre spitale, in timp ce cresterea cea mai importanta a vanzarilor de medicamente se inregistreaza pe piata de retail, adica in farmacii.

     

    80% din medicamente s-au vandut anul trecut prin farmacii si doar 20% prin spitale, potrivit datelor companiei de cercetare a pietei Cegedim. Iar ritmul de crestere este net in favoarea pietei de retail. Fata de 2005, vanzarile prin farmacii au crescut cu 25%, fata de doar 1,2% in cazul vanzarilor prin spitale.

     

    Ca urmare, in topul celor mai mari producatori se anunta schimbari. Liderul de ani de zile, GlaxoSmithKline (GSK), este de ceva timp in pierdere de fuleu. GSK a avut anul trecut o cota de piata de 8,1%, fata de 10,9% la sfarsitul lui 2004, potrivit datelor Cegedim. Deja elvetienii de la Roche ii sufla in ceafa, dupa ce au ajuns in 2006 la 7,1%. Ceva mai jos in top se da o apriga lupta intre cei mai importanti producatori autohtoni – integrati in randul companiilor care i-au preluat in ultimii doi ani. Deocamdata, Zentiva – care a cumparat in toamna lui 2005 fabrica bucuresteana Sicomed – este pe locul 7, cu o cota de 5,2%. De cealalta parte, clujenii de la Terapia – preluati de in primavara lui 2006 de firma indiana Ranbaxy – au avut 4,3% din piata, dar spun ca – impreuna cu vanzarile din Romania ale Ranbaxy – au depasit deja Zentiva. (Raportul Cegedim nu arata inca vanzarile cumulate.) Analistii firmei de cercetare spun ca rezultatele din acest an vor depinde in continuare de portofoliul de produse, de strategia de promovare si de eficienta operationala, in conditiile in care este de asteptat o „inasprire a concurentei“. Asa ca ramane de vazut cine va termina 2007 in top?

  • Deja vu

    Premierul Tariceanu a confirmat saptamana trecuta interesul General Motors si Ford pentru Daewoo Craiova si a incercat sa ademeneasca un alt petitor, Honda, cu ocazia unei vizite in capitala nipona.

     

    Parca am mai vazut de cateva ori acest episod si nu prea s-a terminat cu bine… Indiferent de finalul de acum, un lucru este cert: saptamana trecuta Daewoo Craiova putea aduce un castig de 33%.

     

    Dar sa incepem cu inceputul. Filmul vanzarii Daewoo Craiova catre un investitor strain (dupa intrarea coreenilor in faliment la inceputul anilor 2000) ruleaza de aproape cinci ani. Si exact ca in „Lost“ (un serial la moda in SUA), fiecare sfarsit de sezon (a se citi guvernare) nu aduce o finalitate, ci mai degraba sporeste incertitudinea.

     

    Sigur ca in ultimii ani lista personajelor a suferit ceva modificari. In rolul de acum al lui Tariceanu s-au aflat pe rand Adrian Nastase, Ovidiu Musetescu si Serban Mihailescu. Si, sa nu uit, Codrut Seres sau, pentru putin timp, presedintele Basescu. Indiferent de numele personajului replica era aproape intotdeauna la fel – in cel mai scurt timp (care varia de la cateva saptamani la cateva luni) trebuie gasita o solutie pentru rezolvarea „problemei Daewoo“.

     

    Problema provenea de la faptul ca Daewoo Motor s-a intins mai mult decat il tinea plapuma, iar creditorii grupului intrat deja in faliment in 2001 au incercat sa valorifice cat de mult au putut din active. Mai multe fabrici au fost preluate de americanii de la General Motors in 2002, iar restul, printre care si cea de la Craiova, au ramas pe mana lichidatorilor.

     

    Acum exista posibilitatea ca Ford sau General Motors, cele mai vehiculate nume de catre diferiti membri ai guvernului roman, sa cumpere pachetul de actiuni (coreenii aveau 51% din fabrica de la Craiova) direct de la creditorii Daewoo. Cum nici General Motors si nici Ford nu isi doreau atat de mult fabrica incat sa intre in negocieri cu asiaticii, singura varianta cu sanse de reusita a ramas cumpararea de catre statul roman (posesorul a 49% din actiunile fabricii de la Craiova) a pachetului detinut de coreeni si apoi relansarea la privatizare dupa modelul Dacia.

     

    Pare simplu, nu? In realitate, a fost nevoie de nu mai putin de patru ani de discutii si negocieri pentru ca fabrica de la Craiova sa ajunga din nou la stat. Sau mai exact la Automobile Craiova, o companie listata pe piata bursiera RASDAQ si detinuta in proportie de 72,4% de stat, potrivit ultimelor informatii disponibile.

     

    Si al carei pret crestea peste noapte (este adevarat, pe fondul unei lichiditati aproape nesemnificative, de cel mult 1.000 – 2.000 de euro) in urma declaratiilor optimiste ale membrilor Guvernului.

     

    Cel mai activ ministru a fost de departe Codrut Seres, ale carui anunturi repetate (si care se doreau tot mai serioase, insa devenisera hilare) din vara anului 2006 privind semnarea contractului in patru, trei, doua saptamani sau chiar „saptamana viitoare“ au facut ca pretul AUCS (simbolul Automobile Craiova) sa creasca de peste trei ori in mai putin de trei luni. Astfel, in scurt timp de la aprobarea de catre Guvern a contractului de preluare a pachetului de actiuni detinut de Daewoo Motor (septembrie 2006) pretul AUCS la bursa a ajuns la 9 lei/actiune, ceea ce insemna o capitalizare a companiei de aproximativ 50 de milioane de euro.

     

    In mod corespunzator, anuntul privind retragerea din cursa pentru Craiova a Renault-Nissan la sfarsitul lunii septembrie a adus o depreciere la fel de brusca (peste 60% din valoare in mai putin de doua luni) pana la 3,5 lei/actiune in decembrie.

     

    Apoi, finalizarea contractului cu coreenii de la Daewoo si reconfirmarea interesului Ford si General Motors a declansat o noua perioada de efervescenta. Aceasta s-a amplificat in ultima saptamana, cand Guvernul a anuntat luna martie ca moment pentru lansarea anuntului de privatizare. Sigur ca toate aceste evolutii ale pretului actiunilor s-au petrecut pe fondul aceleiasi lichiditati foarte reduse.

     

    Dar micul investitor, care avea deja experienta ultimelor urcusuri si coborasuri putea face usor cateva mii de euro fara nici un efort.

     

    Cum asa? Daca in ultimele doua saptamani ar fi cumparat actiuni la pretul pietei pe care le-ar fi vandut in ultima sedinta de tranzactionare de saptamana trecuta (revista se trimite in tipar la sfarsitul saptamanii, asa ca nu avem date pentru luni si marti), probabil ca ar fi avut un castig de peste 30-33% (sau 3.000-4.000 de euro avand in vedere volumele tranzactionate).

     

    Nu e rau, avand in vedere ca este vorba de un producator ale carui exporturi de masini sunt mai mult simbolice si care si-a redus permanent in ultimii ani ponderea in piata, ajungand sa reprezinte la sfarsitul anului trecut 9% din vanzarile de autoturisme, valoare apropiata de a marcilor de import Renault si Skoda.

    Mai mult, investitorul ar fi facut bani cu actiunile unei marci de masini care dupa prima luna a acestui an a ajuns pe locul cinci in piata, fiind depasita, pe langa Dacia, Renault si Skoda, si de Volkswagen, semn ca doar privatizarea mai poate opri scaderea.

     

    Ofertele companiilor care vor sa participe la privatizarea Daewoo Craiova ar trebui depuse in termen de 30 zile de la data publicarii anuntului de vanzare, programat pentru prima decada a lunii martie. Pana acum si-au precizat explicit interesul General Motors si Ford, iar Renault a declarat la fel de ferm ca nu (mai) este interesat. Daca nimeni nu se mai inscrie, fabrica de la Craiova ar putea marca o noua premiera. Dupa masini pseudofrantuzesti (Citroën – Oltcit) si coreene (Daewoo), de pe liniile de asamblare ar putea iesi si primele masini americane, dupa cele pe care Ford le facea in perioada interbelica la Bucuresti.

  • Din ce in ce mai singuri in Irak

    Premierul Marii Britanii, Tony Blair, a anuntat diminuarea semnificativa a efectivelor trupelor britanice din Irak, cu aproape o treime pana in vara.

     

    Decizia lui nu-i multumeste nici pe departe pe opozantii din sanul propriului partid, iar cum in luna mai cel mai longeviv prim-ministru laburist va parasi Downing Street 10, tine de posibil, daca nu chiar de probabil ca noul lider al guvernului englez, foarte probabil ministrul de finante Gordon Brown, sa decida, asa cum multi o cer, retragerea totala a trupelor britanice pana la sfarsitul lui 2007. Sigur, retragerea se va face cu pastrarea tuturor formelor unei misiuni indeplinite: recent, comandantul zonei de sud-est a Irakului (pozitie detinuta de un general britanic din 2003) a predat controlul asupra orasului Basra Diviziei a 10-a a armatei irakiene, semn ca fortele de securitate indigene ar fi capabile sa controleze un teritoriu in care oricum insurgenta este practic inexistenta. E mai putin interesant in ce masura aceste miscari mai degraba propagandistice au un suport real. Fapt este ca cel mai statornic si mai puternic partener al Statelor Unite in Irak, Marea Britanie, pare sa fi decis sa-si extraga angajamentele dintr-o zona departe de a fi pacificata. Si aceasta tocmai in lunile in care Washingtonul desfasoara 21.500 de militari suplimentari in Bagdad si in triunghiul sunnit, amplificand eforturile impotriva insurgentilor si a ceea ce boteaza „violenta sectara“, in fapt un razboi civil sunnit-siit.

     

    Care sunt motivele si consecintele deciziei luate la Londra? Intelepciunea conventionala ne-ar spune ca principalul motiv e legat de esecul global al interventiei in Irak: Marea Britanie nu poate oferi mai mult pentru a stavili razboiul civil si pentru a castiga lupta impotriva gruparilor de pe teritoriul irakian afiliate Al-Qaida, intelege ca situatia nu se poate decat inrautati si paraseste cat mai diplomatic cu putinta un conflict pierdut macar pe jumatate. Desi acest motiv e cat se poate de serios, la o examinare mai atenta nu tine, caci aceste concluzii puteau fi cu usurinta trase si acum un an sau doi, situatia din teren nefiind deloc mai buna atunci, dar erau vremuri cand dl. Tony Blair nu avea nici cea mai mica intentie sa se distanteze de presedintele Bush.

     

    Al doilea motiv si poate cel mai insemnat tine de acumularea in zona Golfului Persic a unor tensiuni suplimentare, care amintesc teribil de mult cu acele vremuri care preced izbucnirea unor conflagratii violente. Un razboi intre Statele Unite si Iran pluteste in aer de cateva luni. Concentrarea de forte aviatice, maritime si terestre americane in zona, incheierea unei intelegeri provizorii cu Coreea de Nord in dosarul sau nuclear, propaganda de razboi din ce in ce mai ascutita, manevrele militare iraniene duc la ideea ca un conflict ar putea izbucni in urmatoarele luni. In aceste conditii este perfect posibil ca Marea Britanie sa nu fie prea incantata de implicarea intr-un nou razboi in Asia (al patrulea la care ar participa din 1991 incoace). Cat despre consecinte, ele nu sunt deloc de bun augur nici pentru Romania, nici pentru Statele Unite. Acestea se vor confrunta cu o scadere a controlului in zona sudica a Irakului. Daca plecarea britanicilor din zona va duce la extinderea insurgentei in fosta lor arie de responsabilitate, administratia Bush va trebui sa inventeze mult mai multe trupe decat cele 9.000 extrase din zona. Mai mult, prin parasirea graduala a zonei de catre singura mare putere, membru in Consiliul de securitate al ONU care a sustinut de la bun inceput legalitatea si oportunitatea interventiei, America va suferi si o sensibila deteriorare a legitimitatii sale internationale, oricum contestata din toate partile. A intra intr-un razboi cu Iranul doar cu sprijinul, fatis sau nu, al Israelului ar reprezenta o provocare diplomatica mai mare chiar decat invadarea Irakului fara mandat ONU in 2003. Desi in termenii puterii relative si mai ales ai puterii militare Statele Unite pierd putin, prestigiul lor international nu ar face decat sa scada.

     

    Pentru Romania consecintele pot fi si mai importante. Pe de o parte, inca de la implicarea trupelor romane in teatrul de operatiuni la cateva luni dupa incetarea principalelor operatiuni militare, ele au operat sub comanda britanica. Daca britanicii, care ofereau un comandament in zona, retrag trupele si comandamentul, alcatuirea unuia nou – care sa nu fie irakian – ar putea pune probleme fortelor romane. Dar cel mai mare pericol e reprezentat de ramanerea lor intr-un teatru de razboi ce s-ar largi, pe de o parte prin extinderea insurgentei si a razboiului civil in sud, iar pe de alta parte prin tintirea bazelor si trupelor americane din Irak de catre rachetele iraniene, in conditiile inceperii ostilitatilor. In dealul Cotrocenilor, retragerea britanica ar trebui sa fie privita drept un foarte serios semnal de alarma pentru strategia Romaniei in Golf.

     

    Andrei Miroiu este director al Centrului de Studii Internationale si de Securitate

  • Revansa lui Putin

    Expertii in politica externa inca se straduiesc sa disece tornada lui Vladimir Putin de la inceputul lui februarie la adresa Americii, pe care a descris-o ca pe un stat brutal, ce „si-a depasit granitele nationale in toate domeniile“.

     

    Dar mai degraba decat sa ne intrebam ce l-a facut pe Putin sa se dezlantuie la adresa SUA in acest mod, ar trebui sa ne intrebam: De ce remarci ca acestea dau atat de bine in Rusia de astazi?

     

    Tocmai m-am intors de la Moscova si va pot spune ce mi-au spus analistii de acolo, ceea ce insisi liberalii rusi mi-au amintit: extinderea NATO. Trebuie sa nu ne mai pacalim singuri.

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator al trei premii Pulitzer; urmatorul sau articol va aparea in numarul din 14 martie al BUSINESS Magazin  

    Traducerea si adaptarea de Mihai MITRICA




    Cititi continuarea articolului in editia tiparita a revistei